Romania Start-up Revolution la Suceava 

Date:

Al doilea eveniment sub genericul „Romania Start-up Revolution”, organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), a avut loc la Universitatea  „Stefan Cel Mare” din Suceava.

Organizatorii anunță că „evenimentul a avut ca scop revitalizarea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor și prezentarea noului concept CNIPMMR: Romania Start-up Revolution, ce conține elemente și programe esențiale pentru noul program de guvernare.

Astfel, în prezența a peste 300 de studenți, evenimentul de astăzi a prezentat informații despre antreprenoriat, sfaturi practice pentru început de drum și a menționat oportunitățile existente în sfera antreprenorială și a start-up-urilor susținute de CNIPMMR în vederea dezvoltării spiritului antreprenorial, prin susținerea tinerilor în implementarea ideii lor de business”.

Speakeri au fost: Florin Jianu, președintele CNIPMMR; Doina Iacoban, subsecretar de stat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; prof. univ. dr. ec. Gabriela Prelipcean, prorector Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava; Liliana Agheorghicesei, președintele Patronatului IMM Suceava și antreprenor; Andreea Druță, CEO Lapterra; Răzvan Ungurașu, CEO RaisisSoftware; Mihaela Avram, directorul Agenției Suceava Groupama; Andrei Ovidiu Păun, coordonator zonal Vânzări microîntreprinderi BCR; moderator, Ștefan Manolache.

Florin Jianu, președinte CNIPMMR: „Continuăm astăzi seria de evenimente de promovare a noului concept național: Romania Start-up Revolution, la Universitatea din Suceava. Vom merge în cât mai multe universități din țară, să promovăm noile instrumente și colecții de programe cuprinse în acest concept. România are nevoie de tineri antreprenori, tinerii antreprenori au nevoie de o Românie antreprenorială. Sperăm ca acest program să fie inclus în viitorul program de guvernare și să devină aplicabil încă din luna iunie!”

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul BCR și Groupama.

Foto: CNIPMMR

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Mihai Daraban: Consiliul de afaceri România – EAU își va începe activitatea în scurt timp 

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României...

Politică şi politicianism în procesul integrării europene a României 

| de Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei Române 

DIGI se pregătește pentru lansarea serviciilor în Belgia

DIGI a făcut încă un pas în procesul de...

Finanțare, sustenabilitate, tehnologie: comandamentele FoodIntelForum AQUA Carpatica pentru tot anul

Timpul trece iar ecourile puternice ale FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția...