Romsilva majorează volumul de lemn pus pe piață în 2022 și 2023

Date:

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva anunță că volumul de lemn pe care-l pune pe piață până la finalul acestui an „a fost suplimentat cu 500 de mii de metri cubi, propunerea directorului general al Romsilva, Daniel Nicolăescu, fiind aprobată de Consiliul de Administrație în ședința din 10 octombrie a.c.

Astfel, față de un program inițial de 9,5 milioane metri cubi recoltați din pădurile proprietatea publică a statului, până la finalul anului vor fi puși pe piață 10 milioane de metri cubi, din care 3,9 milioane de metri cubi vor fi oferiți ca lemn fasonat, iar 6,1 milioane de metri cubi ca lemn pe picior”.

Romsilva accentuează că ponderea lemnului fasonat pe care l-a pus pe piață „a crescut în acest an la 39%, față de 26% pe parcursul anului trecut.

De asemenea, Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva a aprobat, în aceeași ședință, un volum de 10 milioane de metri cubi pentru a fi recoltați în 2023 din pădurile proprietatea publică a statului. Din acest volum, 50% va fi valorificat ca lemn fasonat, exploatat prin forțe proprii sau contracte de prestări servicii de exploatare forestieră, și 50% prin licitații de vânzare a lemnului pe picior către agenții economici atestați”.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva reamintește că „administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional”.

Foto: Romsilva

 

Distribuie:

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Relaxarea regulilor privind ajutoarele de stat. Statele membre beneficiază de mai multă flexibilitate pentru a sprijini tranziția la economia cu zero emisii nete

Un articol de Sonia Voinescu, avocat senior colaborator și Gabriela Ifrim, avocat colaborator, D&B David și Baias.

Curtea de Conturi: Risc de infringement împotriva României privind gropile de gunoi din marile orașe

Curtea de Conturi a desfășurat, în perioada 10.01.2022 –...

Piața mondială IPO în T1 din 2023 a continuat să treneze

Volumele IPO la nivel global au scăzut în...