Școală de vară de știință și tehnologie la Măgurele 

Date:

Școala de Vară de Știință și Tehnologie (MSciTeh) de la Măgurele, adresată elevilor de liceu, profesorilor de științe (fizică, chimie, matematică, biologie, geologie, informatică și tehnologii) și consilierilor școlari din învățământul gimnazial și liceal, își desfășoară ediția din acest an în perioada 19 august-3 septembrie, pentru elevi și în perioada 27 august-3 septembrie, pentru profesori. Tema ediției este „Aplicațiile științei și cercetării pentru sănătate”.

Universitatea din București anunță că, „aflat la a șasea ediție, evenimentul este organizat în consorțiul ReCoNnect – Noaptea Cercetătorilor, de Universitatea din București, Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Pentru al doilea an consecutiv, Școala de Vară de Știință și Tehnologie se desfășoară sub patronajul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Sunt așteptați să participe la eveniment 60 de elevi, 40 de profesori, 80 de mentori, lectori și organizatori care vor desfășura activități de grup și, în paralel, în cadrul echipelor de lucru, însumând aproximativ 850  de ore de activități.

Programul își propune să le facă accesibile participanților laboratoarele de cercetare, experiența cercetătorilor de la institutele de pe platforma Măgurele, a cadrelor didactice din Universitatea din București și ale invitaților acestora pentru stimularea și creșterea interesului față de știință.

Aplicațiile elevilor de liceu, profesorilor și consilierilor școlari se pot trimite până la data de 15 iulie 2023 prin completarea formularelor de pe site la cele două secțiuni: https://msciteh.educatiepentrustiinta.ro. Elevii se pot înscrie anul acesta la 15 teme legate de cercetarea în domeniul medical.

Profesorii din aria Științei, Tehnologiei, Ingineriei și Matematicii (STEM) înscriși la Școala de Vară beneficiază de o săptămână de lucru în comun cu un program de învățare-dezvoltare profesională personalizat, un cadru în care pot construi programe de intervenție pentru școlile lor alături de cercetătorii din institutele de pe platforma de la Măgurele și de invitații acestora.

Profesorilor li se propune o incursiune prin intermediul cursurilor și a sesiunilor practice pentru adoptarea de bune practici în predarea materiilor din aria STEM, precum și pentru dezvoltarea de metode de predare interactive și multidisciplinare cu impact asupra rezultatelor învățării și a performanțelor școlare și profesionale pe termen lung.

6 facultăți și 7 institute colaborează pentru Școala de Vară

Școala de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele este un eveniment organizat în consorțiul ReCoNnect – Noaptea Cercetătorilor, de Universitatea din București, Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Pe lângă cercetătorii celor două institute, sunt implicate cadre didactice și studenți de la Universitatea din București, prin Facultatea de Fizică, Facultatea de Chimie, Facultatea de Geologie, Facultatea de Biologie, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Acestora li se adaugă, ca parteneri, institutele de fizică de pe platforma Măgurele, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Institutul de Științe Spațiale, Institutul de Fizică Atomică și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică”.

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Metaplanet adoptă bitcoin ca activ strategic de rezervă  

Metaplanet Inc, o companie listată...

Stablecoins pe infrastructura Bitcoin, tot mai aproape de realitate

Stablecoins care rulează pe o infrastructură Bitcoin sunt tot...

Genesis Digital Assets va înființa un centru de minerit Bitcoin în Argentina, alimentat de gaze reziduale

Genesis Digital Assets (GDA), una dintre cele mai mari...

Bitcoin scade din nou la pragul de 60.000 de dolari

Bitcoin nu a reușit să se consolideze pe baza...