Silvicultorii se adresează președintelui României și avocatului poporului

Date:

Federația Silva, a profesioniștilor din domeniul silviculturii, le solicită președintelui României și avocatului poporului să sesizeze Curtea Constituțională a României în cazul proiectului de lege privind sistemul public de pensii (PL-x 727/2023). În apelul lor, silvicultorii semnalează:

Federația Silva, organizație sindicală și profesională reprezentativă la nivelul sectorului silvic din România, a solicitat intervenția Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, și Avocatului Poporului, doamna Renate Weber, pentru sesizarea Curții Constituționale a României, conform atributelor legale, cu privire la neconstituționalitatea Proiectului de Lege privind sistemul public de pensii (PL-x 727/2023) în privința inechităților pe care noua lege le aduce pentru personalul silvic încadrat în prezent în condiții speciale de muncă potrivit Statutului personalului silvic. 

Prin cele două scrisori transmise vineri, 24 noiembrie 2023, Președintelui României și Avocatului Poporului de Federația Sindicatelor Silva, organizație care reprezintă peste 14.000 de silvicultori din întreaga țară, se solicită sprijinul singurelor două instituții care au, în această etapă, anterior promulgării legii, prerogativa legală de a sesiza Curtea Constituțională.

Proiectul de Lege privind sistemul public de pensii adoptat de Camera Deputaților – PL-x nr. 727/2023, abrogă în mod inexplicabil art. 20 alin (2), (3) și (4) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, cu modificările ulterioare, fară nicio motivare în acest sens în Expunerea de motive, fără nicio analiză a condițiilor de muncă în domeniul silvicultură și fără nicio justificare pentru înlăturarea aplicabilităţii unei dispoziţii legale în vigoare, în condiţiile existenţei în continuare, în prezent şi pentru viitor, a aceleiaşi situaţii de fapt referitoare la condiţiile de muncă din domeniul silvicultură.

Criticile de neconstituționalitate sunt bazate pe faptul că:

–  Prin Legea nr. 234/2019, Parlamentul României a adoptat o serie de modificări și completări la OUG 59/2000 – Statutul personalului silvic, inclusiv în materie de încadrare a unor locuri de muncă din domeniul silvicultură care presupun desfăşurarea a cel puţin uneia dintre următoarele activităţi: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole şi a ariilor naturale protejate; control silvic şi cinegetic; exploatări forestiere; construcţii forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri, în categoria locurilor de muncă în condiţii speciale, conform legii.

– Prin Decizia nr. 36/2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța supremă a statuat că “Locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfăşoară activităţile menţionate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiţii speciale” fiind avute în vedere, în mod explicit, tocmai condiţiile de risc în care se desfășoară şi s-a desfăşurat şi anterior activitatea de către personalul silvic, condiţii ce au avut drept efect o erodare suplimentară a capacităţilor fizice ale acestor angajaţi, faţă de lucrătorii care muncesc în condiţii normale.

 Condițiile de risc în desfășurarea anumitor activități din domeniul silvicultură, avute în vedere în Expunerea de motive a Legii nr. 234/2019, constând în: efort fizic deosebit, desfășurat în condiții de teren accidentat, condiții atmosferice deosebite (temperaturi foarte ridicate sau foarte scăzute, ploi, ninsori, fenomene meteo extreme), condiții vătămătoare din partea factorilor biotici (atacuri ale animalelor sălbatice, precum și numeroase atacuri ale infractorilor surprinși de personalul silvic în pădure), care de multe ori, pun viața personalului silvic în pericol (în ultimii ani, 6 pădurari au fost uciși, iar peste 750 de silvicultori au căzut victime ale agresorilor surprinși în timp ce tăiau ilegal, sustrăgeau lemn sau la braconaj) nu s-au îmbunătățit și nici nu s-au modificat din luna noiembrie 2019, de când Legea nr. 234/2019 a fost adoptată de Parlamentul României și până în luna noiembrie 2023, când prin art. 168 alin. (1) lit. e) din Proiectul de Lege privind sistemul public de pensii, se propune fără nicio fundamentare, abrogarea art. 20 din O.U.G. nr. 59/2000 – Statutul personalului silvic modificat și completat prin Legea nr. 234/2019.

Din statisticile existente la nivelul sectorului silvic din România, s-a constatat că speranța medie de viață în silvicultură nu depășește vârsta de 63 ani, fiind cea mai scăzută speranță de viață a profesiei de silvicultor din statele Uniunii Europene. Aceasta vârstă este inferioară vârstei standard de pensionare, de 65 de ani, prevăzută de Legea privind sistemul public de pensii. 

Federația Sindicatelor Silva atrage atenția și pe această cale că abrogarea încadrării în condiții speciale a unor locuri de muncă din domeniul silvicultură, recunoscute odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 234/2019 privind modificarea și completarea Statutului personalului silvic, încalcă principiul protecţiei sociale a muncii, reglementat la art. 41 alin. (2) din Constituţia României, conform căruia: „Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.”

Reamintim faptul că Federația Sindicatelor Silva, împreună cu Federația Transportatorilor Feroviari din Romania și Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, cu sprijinul Confederației Sindicale Naționale Meridian și al membrilor de sindicat din cadrul mai multor structuri sindicale din țară – polițiști locali, personal medical, mineri, funcționari publici, au susținut în data de 16 noiembrie 2023, în Piața Victoriei, la Guvernul României, un Miting de protest față de Proiectul Legii privind sistemul public de pensii și a Legii nr. 296/2023, privind unele măsuri fiscal-bugetare, la care au participat câteva mii de membri de sindicat din întreaga țară.

Federația Sindicatelor Silva va susține, în continuare, menținerea drepturilor lucrătorilor din domeniul silvicultură, prin toate mijloacele legale, inclusiv prin organizarea unor noi acțiuni de protest. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Studiu EY România: Comportamentul consumatorului român în perioada sărbătorilor de Paște 2024

Perioada festivă care se apropie aduce, ca în fiecare...

CCIR a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Federația Camerelor de Comerț a EAU

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a...

ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică

Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara...