Sprijinul comunității pentru persoanele cu scleroză multiplă

Date:

Dedicată susținerii persoanelor diagnosticate cu scleroză multiplă și aparținătorilor, Conferința națională APAN s-a desfășurat în acest an la Iași, în perioada 2-4 iunie 2023. Tema conferinței a fost „Cu și despre scleroza multiplă”. Au participat profesioniști din domeniul medical, psihologi, nutriționiști. Evenimentul a cuprins, de asemenea, momente de relaxare și de consolidare a comunității din zona Moldovei sau la nivel național.

După cum anunță organizatorii, „board-ul APAN le-a prezentat participanților proiectele de care se ocupă. I-a invitat să acceseze noul podcast SMall Talks, campania de fundraising dedicată MSKids Retreat care vine și cu un premiu pentru posibilul câștigător sau să completeze formularul IMSS pentru a ajuta cercetarea și înțelegerea afecțiunii la nivel european. Persoanele prezente au fost încurajate să comunice și să dezvolte prietenii știind că au alături o comunitate care face tot posibilul să îi înțeleagă și să îi susțină.

Pe lângă prieteni vechi și noi, participanții l-au întâlnit pe domnul Prof. Dr. Bogdan Ignat, neurolog la centrul SM Iași, care a prezentat noile tratamente în SM și a vorbit despre evoluția acestora în ultimii ani, astfel încurajând și încrederea în noile terapii, dar și în căutarea terapiei care funcționează pentru fiecare. Dr. Neurolog Ovidiu Tudor a prezentat publicului o terapie integrativă cunoscută în comunitatea de SM și anume Protocolul Coimbra, dar a încurajat și aderența la tratamentul alopat. Silvia Dinulescu, tehnician nutriționist dar și persoană cu SM și membră APAN a abordat un subiect foarte important și de interes, microbiomul în SM, iar Delia Grigororiu a vorbit despre rușinea unui diagnostic cronic și a încurajat persoanele prezente să stea la o discuție cu această rușine și să găsească o cale de împăcare. Persoanele prezente au avut și șansa unui ajutor legislativ prin Roxana Milică de la DGASPC Sector 5, București, care a explicat cum se poate obține un certificat de handicap și ce beneficii poți să accesezi prin el. Ziua s-a încheiat cu distracția asigurata de Magitot cu niște numere frumoase de magie.

În ultima zi au fost încurajate discuțiile între participanți și s-au făcut mese rotunde unde au fost dezbătute nevoile persoanelor cu SM, atât la nivel local cât și național. Oamenii au fost încurajați să dezvolte comunități și grupuri de suport și au înțeles că replica «împreună suntem mai puternici» este un real adevăr atunci când dai peste comunitatea ta.

Conferința Națională APAN a fost un pas important pentru toți participanții și doar deschide calea evenimentelor care vor urma!”

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Bursele JTI pentru Jurnalisti: lansarea editiei 2024-2025

Urmandu-si traditia, Bursele JTI pentru Jurnalisti lanseaza de Ziua...

FoodIntelForum AQUA Carpatica progresează, profitul avansează, veselia debordează

Cea de-a treia zi a FoodIntelForum AQUA Carpatica 2024 începe și...

FoodIntelForum Aqua Carpatica, ediția a VII-A : Business pe măsură

FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția a VII-a, debutează la fel...

Business serios, intensitate maximă la FoodIntelForum AQUA Carpatica

Începem ziua a doua a conferinței FoodIntelForum AQUA Carpatica,...