Studenții ASE vor învăța noțiuni practice din industria de retail de la Altex

Date:

Retailerul Altex anunță încheierea unui parteneriat strategic cu Academia de Studii Economice (ASE) din București, pentru ca studenții să aibă oportunitatea de a aprofunda cunoștințele teoretice, precum și de a le facilita integrarea profesională, după terminarea facultății.

Prin acest acord, Grupul Altex și Academia de Studii Economice din București vor dezvolta și organiza proiecte comune, dar și cursuri sau conferințe care să atingă teme actuale de interes legate de industria de retail, vor conlucra pentru studii de cercetare și vor colabora în vederea implementării unor proiecte cu finanțare nerambursabilă. Totodată, activitățile științifice din cadrul ASE vor fi susținute activ de Altex, la fel și îmbunătățirea și dezvoltarea bazei materiale a Academiei.

Aspectul cel mai important este asigurarea de stagii de practică în cadrul unei companii românești, lider pe piață în retail. Astfel, studenții Academiei de Studii Economice din București vor avea oportunitatea să aprofundeze cunoștințele teoretice dobândite pe băncile facultăților și să își îmbunătățească abilitățile profesionale practice, având acces la expertiza specialiștilor Altex și la training-uri pentru a înțelege cum se desfășoară activitățile specifice ale fiecărui departament în parte, dar și cum să utilizeze cele mai noi tehnologii implementate de retailer la nivelul companiei.

Continuarea articolului pe Retail.ro


Sursă foto: Retail.ro

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Top 10 motive pentru care totul electric este o idee proastă

Politicienii și oficialii guvernamentali de la fiecare nivel par...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță,...