• Peste 90% dintre responsabilii cu gestionarea riscurilor consideră schimbările climatice drept principalul risc emergent pentru următorii cinci ani 
  • Riscurile de creditare și de securitate cibernetică sunt principalele aspecte care îi preocupă pe responsabilii cu gestionarea riscurilor în următoarele 12 luni 

Schimbările climatice se plasează pe primul loc în lista riscurilor pe termen lung pentru bănci, pentru prima dată în istoria de 11 ani a studiului realizat de EY și Institutul pentru Finanțe Internaționale (IIF) privind managementul riscurilor, potrivit ultimei ediții intitulate „Un sector bancar rezilient: valorificarea oportunităților și gestionarea riscurilor pe termen lung”. 

Studiul, la care au participat 88 de instituții financiare din 33 de țări, oferă o perspectivă asupra schimbărilor din ultimul deceniu în domeniul managementului riscurilor la nivel global, precum și asupra riscurilor importante anticipate pentru următorii zece ani.

Gelu Gherghescu, EY Romania

Gelu Gherghescu, Partener, Lider Servicii Financiare, EY România: „Atât conducerile executive, cât şi cele non-executive ale băncilor iau în considerare un spectru mai larg de riscuri, printre care și riscurile climatice. Mai mult de 91% dintre respondenți (responsabili cu managementul riscurilor – CROs) consideră că schimbările climatice reprezintă principalul risc emergent într-un orizont de cinci ani, față de doar 50% în 2019. Chiar și într-un orizont de 12 luni, aproape 50% dintre respondenți văd schimbările climatice drept unul dintre riscurile principale, imediat după riscul de credit și cybersecurity. În 2019, acest procent era de doar 17%.”

Al doilea cel mai important risc emergent pentru următorii 5 ani îl reprezintă durata și profunzimea revenirii economice globale (83%). 

Conform studiului, băncile încă se află într-un proces de maturizare a abilității lor de a evalua expunerea la așa numitele riscuri fizice și de tranziție. Peste jumătate (54%) dintre acestea consideră că au doar o imagine preliminară a expunerii lor la riscurile asociate cu schimbările climatice și doar 28% declară că au o imagine oarecum completă. Restul de 18% consideră că nu au încă o înțelegere asupra acestor riscuri, dar intenționează să le evalueze în viitor.

Într-un orizont de timp de 12 luni, băncile consideră că riscul de credit va fi principala preocupare (conform opiniei a 98% dintre CRO), în contextul revenirii economice globale după pandemia provocată de COVID-19. Securitatea cibernetică este percepută a fi al doilea cel mai stringent risc (80%). 

Alte concluzii importante ale studiului sunt:

  • Aproape una din trei bănci (29%) consideră acum că pot reduce costurile cu măsurile de control în următorii trei ani prin utilizarea datelor și tehnologiei pentru a îmbunătăți managementul riscurilor.
  • Șapte dintre principalele zece riscuri sunt asociate, în opinia CRO, cu tehnologia și datele, printre care se numără ritmul și anvergura schimbărilor provocate de digitalizare (68%), transformarea sectoarelor de activitate datorită noilor tehnologii (68%) și perimarea/sistemele depășite (62%).
  • Pe baza învățămintelor trase de pe urma pandemiei provocate de COVID-19, 93% dintre responsabilii cu managementul riscurilor se așteaptă la introducerea unor cerințe legislative noi sau suplimentare privind reziliența operațională, iar 60% dintre aceștia anticipează aceeași evoluție în privința rezilienței financiare.
  • CRO se așteaptă ca băncile lor să accelereze și mai mult transformarea digitală, inclusiv prin automatizarea proceselor (88%), modernizarea platformelor tehnologice de bază (66%) și oferirea de informații de calitate superioară clienților (64%).

Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitați ey.com/bankingrisk


Despre studiu

EY, în colaborare cu IFI, au intervievat firmele membre ale IFI și alte bănci de top din fiecare regiune a lumii (inclusiv un mic număr de filiale importante care se numără printre principalele cinci bănci în țările lor) în intervalul noiembrie 2020 – ianuarie 2021. Coordonatorii sau alți responsabili cu gestionarea riscurilor din cadrul băncilor participante au fost intervievați sau au completat un chestionar sau ambele.

În total, au participat 88 de firme membre ale IFI din 33 de țări. Pe regiuni geografice, aceste bănci își au sediile în Asia-Pacific (18%), Europa (24%), Orientul Mijlociu și Africa (13%), America Latină (16%) și America de Nord (29%). Dintre acestea, 19% sunt bănci de importanță sistemică la nivel mondial (SIFI), iar 61% au fost desemnate drept bănci de importanță sistemică la nivel național. Datele se referă la cele 62 de bănci care au participat la studiul cantitativ, iar narativul include perspective obținute din interviuri calitative cu unele dintre aceste bănci, precum și cu alte bănci. 

_________________

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 298.000 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 37,2 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2020. Reţeaua noastră este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia ne ajută să le oferim clienţilor servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume.
Prezentă în România din anul 1992, EY este liderul de pe piața serviciilor profesionale. Cei peste 800 de angajați din România și Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenoriatului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informații, vizitați pagina noastră de internet: www.ey.com

_________________

Despre Institutul pentru Finanțe Internaționale (IFI)

Institutul pentru Finanțe Internaționale (IFI) este asociația globală a sectorului financiar, cu peste 450 de membri din peste 70 de țări. Misiunea sa este să sprijine sectorul financiar în gestionarea prudentă a riscurilor, să elaboreze practici solide în domeniu și să militeze pentru politici financiare, economice și de reglementare care să fie în general favorabile membrilor săi și să încurajeze stabilitatea financiară globală și creșterea economică durabilă. Printre membrii IFI se numără bănci comerciale și de investiții, fonduri de investiții, companii de asigurări, fonduri de investiții suverane, fonduri de acoperire a riscurilor și bănci de dezvoltare. Pentru a afla mai multe informații despre IFI, vă invităm să vizitați www.iif.com, să urmăriți IFI pe Twitter, LinkedIn sau YouTube sau să ascultați podcast-urile IFI.

DISTRIBUIȚI