Studiu Reveal Marketing Research: Românii îngrijorați de o criză economică, creșterea prețurilor și războiul de la granițele României

Date:

Dacă în primăvara anului 2020 doar 21% dintre români se simțeau energici și motivați, iar procentul acestora a scăzut până la 16% în aceeași perioadă a anului 2021, în această primăvară, 40% dintre români declară că cele mai puternice sentimente resimțite sunt pozitive.

Conform celui mai nou studiu Reveal Marketing Research, și percepția sentimentelor negative a scăzut la nivel general – doar 38% dintre români declară că resimt o stare de furie, comparativ cu 60% la începutul pandemiei (martie 2020). Așadar, ieșirea din pandemie și eliminarea restricțiilor impuse în starea de alertă generează creșterea satisfacției cu privire la starea de spirit, întrucât oferă posibilitatea de întoarcere la normalitate.

De asemenea, și nivelul de optimism cu privire la viitor este în creștere, românii considerând că anul viitor va fi cu 5 procente mai mulțumitor decât anul curent. Cei mai optimiști cu privire la viitor sunt tinerii cu vârste până în 35 ani.

Ce îi îngrijorează cel mai mult pe români?

Nivelul general de îngrijorare al românilor în 2022 este în creștere comparativ cu anul trecut (12%), revenind la aceeași pondere de 18% ca în primăvara anului 2020, moment marcat de începutul pandemiei.

Îngrijorarea legată de un nou val al pandemiei Covid-19 scade, doar 33% dintre români menționând că acest aspect le mai cauzează îngrijorare în acest moment.

De altfel, principalele aspecte care îi preocupă astăzi pe români sunt prefigurarea unei crize economice și creșterea prețurilor pentru bunurile de consum larg, semnalate de 72% dintre români, dar și războiul de la granițele României, aspect de îngrijorare pentru 66% dintre români.

Așadar, noul context socio-economic generat de conflictul ruso-ucrainean îi determină pe români să aibă mai multă încredere în instituțiile de apărare, respectiv NATO (40%), Armata (38%) și Ministerul Apărării (29%). Aceste trei instituții situându-se în top 5 instituții în care romanii au încredere, alături de Uniunea Europeană (37%) și Biserica (33%).

Românii consideră că instituțiile cele mai responsabile de modul în care decurg lucrurile în România sunt cele cu putere de decizie la cel mai înalt nivel (Guvernul României – 72%, Parlamentul României – 64%, Partidele Politice – 62%), în timp ce doar 1 din 3 români consideră responsabilitatea individuală un factor importat în modul cum decurg lucrurile în țară.

Evoluția consumului la români

Pandemia i-a constrâns pe români să cheltuie mai puțin iar produsele și serviciile ce răspund nevoilor de bază (produse alimentare, de igienă, de curățare a casei, medicamente, utilități etc.) sunt principalele destinații ale cheltuielilor efectuate de aceștia. Acestea au fost indicate de un procent de 70% de români pe parcursul ultimilor 3 ani.

Comparativ cu anul 2021, primăvara anului 2022 înregistrează o scădere a cheltuielilor pentru casă (eletrocasnice, mobilier, decorațiuni) de la 30% la 19 % și o creștere a cheltuielilor pe achizițiile ce țin de dezvoltare personală și experimentare de lucruri noi (călătorii/ vacanțe, ieșiri în oraș) de la 22% la 26%.

Pe fondul evoluției comportamentului de consum, se poate observa o descreștere ușoară a numărului de persoane care reușesc să economisească în 2022, comparativ cu cei doi ani precedenți (2021 și 2020).

De asemenea, se poate observa o ușoară descreștere a numărului de persoane care economisesc în 2022, comparativ cu 2021. Dacă în 2021, 20% dintre români declarau că economisesc, în 2022 procentul a scăzut până la 18%.

În continuare familiile cu copii economisesc cel mai mult (26%), în timp ce procentul tinerilor cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani a scăzut cu 5 procente (19%) iar ponderea persoanelor vârstnice cu comportament de economisire a crescut cu 10 procente (20%) față de anul 2021.



Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 28.03-01.04.2022, pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, din mediul urban. Mărimea eșantionului a fost de 1003 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.  Romanii AZI este un studiu ce are loc lunar și redă aspecte de moment legate de români, dar și evoluția lor în timp.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate