• Starcom România lansează Tech Trends 2022, o nouă ediție a studiului care analizează comportamentul utilizatorilor de internet din mediul urban în raport cu mediul digital și tehnologia.
  • Conform studiului, noile tehnologii precum AR (Augmented Reality), roboți, fotografii și video 360, atrag tot mai mult atenția consumatorilor români.
  • Dintre utilizatorii de internet din mediul urban, 77% au auzit de cel puțin o tehnologie Web 3, criptomonedele fiind cele mai aprofundate atât în rândul bărbaților (66%), cât și în rândul femeilor (54%).
  • Plățile și cumpărăturile online rămân în topul preferințelor pentru activitățile online ale consumatorilor.

Conform studiului Tech Trends 2022 realizat de Starcom România,  tehnologia devine tot mai mult parte din viața de zi cu zi, fie că ne referim la aplicații online, rețele de socializare, jocuri online, electrocasnice inteligente sau tehnologii care acum încep sa fie descoperite la nivel local, precum roboții, realitatea augmentată sau fotografiile și video-urile 360. La studiu au participat utilizatori români de internet din mediul urban, din toate categoriile de vârstă. Studiul face parte din HumanGraphExperience, o serie de infografice lunare realizate de Starcom România, bazate pe studii cantitative. 

,,Acest studiu ne-a confirmat că tehnologia a luat un avânt puternic și nu dă semne să se oprească prea curând. Produse și servicii care în urmă cu ceva timp ni se păreau greu de înțeles și utilizat, au devenit realitatea noastră de zi cu zi. Și, odată ce am văzut posibilitățile la care avem acces, am devenit conștienți că tehnologia, în orice formă, este un facilitator pentru noi toți.

Asistăm la următoarea etapă majoră a Internetului, ecosistemul Web 3, un subiect de interes la nivel global, care începe să fie din ce în ce mai cunoscut și în rândul consumatorilor români, mai ales prin prezența criptomonedelor.

Oamenii par să fie tot mai curioși, însă au nevoie de mai mult timp pentru a întelege și a profita de experiențele inedite care îi așteaptă pe aceste platforme digitale”, a declarat Mihaela Nouraș, Consumer Strategist, Starcom România.

Echilibru între activitatea online și cea offline

Odată cu retragerea restricțiilor impuse de contextul pandemic, oamenii au vrut să profite la maximum de experiențele offline în 2022. Astfel, putem observa o ușoară scădere a activității pe internet în comparație cu 2021.

Cu toate acestea, mediul digital este în continuare omniprezent în viața oamenilor, persoanele din generațiile mai tinere (18-34 de ani) fiind în continuare cele mai pasionate de acesta și fiind într-o mai mare măsură deschise să încerce noi oportunități (consultații medicale online, Metaverse, comerț electronic). Pe de altă parte, generațiile mai în vârstă (45+) continuă să migreze lent către canalele digitale, în special pentru căutarea de informații sau pentru a accesa jocuri.

Plățile și cumpărăturile online se află în continuare în topul preferințelor pentru activitățile online ale consumatorilor.

Puterea comunităților virtuale

Popularitatea rețelei de socializare Facebook începe să scadă, în special în rândul generațiilor tinere, pe măsură ce nevoile consumatorilor se schimbă, modelând o nouă eră a Social Media. Astfel, consumatorii devin tot mai interesați de comunitățile în care pot genera conexiuni autentice. Dintre acestea, WhatsApp rămâne în topul platformelor utilizate, iar Telegram este adoptat de tot mai multe persoane, întrucât aceste spații îndeamnă toți membrii comunității să se exprime liber și să creeze conținut de interes pentru întreaga comunitate.

Cu toate acestea, oamenii rămân interesați și ancorați în conținutul postat pe rețelele de socializare, observându-se o creștere semnificativă pentru TikTok, una dintre cele mai populare platforme de Social Media. Twitter înregistrează, de asemenea, o ușoară tendință de creștere în rândul utilizatorilor români de internet din mediul urban față de 2021.

Regândirea timpului petrecut în fața ecranului

În ceea ce privește activitățile online cele mai populare, utilizarea aplicațiilor bancare (49%), de comerț electronic (45%) și de rețele sociale (45%) sunt în continuare pe lista prioritară pentru consumatori, devenind deja o normă a vieții de zi cu zi. În plus, aplicațiile de comandat mâncare (Glovo, Bolt Food etc.) sunt populare în 2022, deoarece consumatorii de astăzi caută comoditate și posibilități de alegere în ceea ce privește achizițiile lor.

Cu toate acestea, oamenii par a fi mai interesați să petreacă timp în aer liber, să experimenteze lumea offline, observându-se un interes din ce în ce mai mare pentru aplicațiile care le permit oamenilor să se deplaseze: hărți / sisteme de navigare (34%) și mijloace de transport (Taxi, Uber) (29%).

Jocurile – un spațiu pentru toată lumea

La fel ca și alte forme de media, jocurile online au devenit tot mai populare în ultimii ani, în contextul restricțiilor impuse de pandemie. 

Printre cele mai apreciate jocuri de către utilizatorii de internet din mediul urban se numără cele tip puzzle (47%), de strategie (38%) și educative (33%).

Preferințele pentru tematica podcasturilor se schimbă

Podcast-urile au fost fenomenul din ultimii ani, oferind consumatorilor acces la conținutul preferat în orice moment și de oriunde (de exemplu, în timp ce fac naveta, se antrenează sau fac curat în casă).

În 2022, consumatorii își mută atenția și spre alte tipuri de conținut, observăm o tendință de creștere pentru podcasturile despre tehnologie.  

In timp ce podcasturile de divertisment și informative își pierd popularitatea în comparație cu anul precedent, cele educative rămân o resursă bună pentru generațiile mai tinere care pot căuta alternative la trainingurile formale.

Zoom, platforma principală de videoconferință 

Și în 2022, Zoom rămâne principala platformă de videoconferință utilizată, 67% dintre respondenți menționând că apelează la aceasta. Este urmată de Skype (40%), Meet (39%), Teams (33%) și Webex (9%).

YouTube, în topul preferințelor privind platformele de muzică

YouTube rămâne platforma de muzică preferată a românilor (83% dintre respondenți). La o diferență considerabilă, urmează Spotify (37%), care înregistrează o creștere semnificativă comparativ cu 2021.

Tehnologia devine parte din viața de zi cu zi

În 2022, oamenii sunt expuși din ce în ce mai mult la noile tehnologii, astfel încât aceștia încep să considere gadgeturile care le îmbunătățesc viața ca fiind ceva firesc. 

Cei mai actualizați și dispuși să integreze în viața lor de zi cu zi aceste noi tehnologii, sunt în special bărbații și persoanele din categoria de vârstă Millennials. 

Noile tehnologii și interesul pentru acestea

Cele mai populare tehnologii în rândul utilizatorilor de internet din mediul urban sunt cele care îmbunătățesc experiența utilizatorului, cum ar fi 5G (61%), inteligența artificială (55%) și electrocasnicele inteligente (54%). 

Dispozitivele inteligente de purtat sunt cele mai utilizate tehnologii și în 2022, iar interesul oamenilor pentru monitorizarea sănătății și a activității de fitness este în creștere. De asemenea, într-o eră a vitezei, tehnologia 5G pare să fie foarte atractivă pentru consumatori, adoptarea ei crescând semnificativ față de anul trecut.

În ceea ce privește noile tehnologii care abia încep sa fie descoperite la nivel local, oamenii se declară tot mai curioși, în special față de Realitatea Augmentată, fotografii / video 360 și roboți, acestea aflându-se pe un trend ascendent.

Cum este percepută Inteligența Artificială

Conform studiului Tech Trends 2022, 54% dintre utilizatorii de internet din mediul urban, în special bărbați, declară că se simt confortabil să interacționeze cu branduri care folosesc Inteligența Artificială. 

Pe de altă parte, 51% dintre respondenți se arată îngrijorați de posibilitatea ca, în viitor, tehnologia să înlocuiască munca oamenilor, impactând negativ numărul locurilor de muncă disponibile.

Tehnologiile Web 3

Dintre utilizatorii de internet din mediul urban, 77% au auzit de cel puțin o tehnologie Web 3, criptomondele fiind cele mai aprofundate atât în rândul bărbaților (66%), cât și în rândul femeilor (54%), cu precădere din generațiile mai tinere (18-34 de ani). 

Pentru 4 din 10 utilizatori de internet din mediul urban, criptomonedele/NFT-urile reprezintă viitorul investițiilor.

De asemenea, utilizatorii de internet din mediul urban se așteaptă ca, în Metaverse (spațiu virtual), să interacționeze cu categorii de produse/servicii precum electrocasnice, servicii bancare și modă.

Metodologia

Studiul Tech Trends 2022 a fost realizat de agenția de media Starcom România, în perioada 17 – 20 octombrie 2022, prin metoda CAWI (Computer Assisted Interviews) pe un eșantion de 803 persoane, cu vârsta peste 18 ani, din mediul urban, utilizatori de internet. 

DISTRIBUIȚI