SUA, recuperare mai puternică decât se anticipase?

Date:

Ionut Paulenco,
analist al platformei de investiții eToro, comentează:

Economia SUA ajunge la un moment de inflexiune

Economia SUA se află într-un moment de inflexiune și va începe să crească mult mai rapid, în timp ce crearea de locuri de muncă se accelerează și ea, potrivit președintelui Fed, Jerome Powell. El a lăudat campania de vaccinare și pachetele de stimuli economici adoptate de Congres ca factori care au contribuit decisiv la recuperarea economică.

Comitetul Federal pentru Piața Deschisă prognozează o creștere a PIB-ului de 6-7% pentru acest an, ceea ce ar fi cel mai înalt nivel din ultimii 30 de ani.

Însă Powell a avertizat că redresarea este încă inegală, cu părți ale economiei pe deplin recuperate, în timp ce alte sectoare, cum ar fi sectorul călătoriilor, sunt încă departe de revenirea la nivelele de dinaintea pandemiei. Rezerva Federala a indicat că nu va crește ratele dobânzii până când piața forței de muncă nu se va recupera pe deplin.

În martie inflația a crescut cu 0,6% față de luna anterioară, datele fiind aproape în concordanță cu creșterea preconizată de 0,5%. Piețele au perceput acest lucru ca fiind puțin probabil să convingă Rezerva Federală să își schimbe politica monetară.

Continuând pe o nota pozitivă, piețele au fost surprinse plăcut joi de un număr mai mic decât era de așteptat de noi cereri de ajutor de șomaj – în săptămâna care s-a încheiat pe 10 aprilie, au existat doar 576.000 de noi cereri, sub cele 700.000 așteptate.

Băncile profită de o recuperare mai puternică decât se anticipase

Rapoartele privind câștigurile băncilor americane de săptămâna trecută au spulberat așteptările din trecut, pe măsură ce piețele de capital și pierderile mai mici în urma împrumuturilor au compensat creșterea slabă a împrumuturilor. Acum băncile pun în circulație miliarde de dolari pe care i-au pus deoparte pentru eventuale împrumuturi neperformante datorate pandemiei de coronavirus.

Cea mai mare bancă americană, JPMorgan Chase & Co., a înregistrat un profit trimestrial record de 14,3 miliarde de dolari sau 4,50 dolari pe acțiune, cu mult peste previziunile analistilor, de 3,10 dolari pe acțiune. Redresarea economică i-a permis să pună în circulație 5,2 miliarde de dolari din provizioanele pentru acoperirea unor eventuale împrumuturi neperformante. Fondurile „pentru zile negre” au erodat marjele profiturilor trimestriale pentru în 2020, dar pierderile mari preconizate nu s-au mai concretizat.

Bank of America a raportat și ea rezultatele solide obținute în urma investițiilor și  tranzacțiilor, precum și de eliberarea provizioanelor, banca așteptându-se acum ca mai puțini consumatori să nu-și poată plăti datoriile.

Banca a anunțat un profit de 8,1 miliarde de dolari în primul trimestru, sau 86 de cenți pe acțiune, depășind cei 66 de cenți pe acțiune așteptați de analiști.

_________________

Despre eToro

eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. Platforma eToro permite tuturor să investească în activele pe care și le doresc, de la acțiuni la mărfuri până la active cripto. Suntem o comunitate globală cu peste 20 milioane de utilizatori înregistrați care își împărtășesc strategiile de investiții; oricine poate copia tranzacțiile celor care au avut cel mai mult succes. Datorită simplității platformei, utilizatorii pot cumpăra, deține sau vinde active, pot să își monitorizeze portofoliul în timp real, și pot tranzacționa oricând doresc.

Atenționare privind exonerarea de răspundere

Această comunicare este doar în scopuri de informare și educație și nu trebuie luată drept sfat pentru investiții sau recomandare personală, ofertă sau solicitare de a cumpăra sau vinde orice instrumente financiare. Acest material a fost pregătit fără a ține cont de vreun obiectiv de investiții anume al destinatarului sau de situația sa financiară și nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetărilor independente. Orice referință la performanțele trecute sau viitoare ale unui instrument financiar, indice sau produs de investiții complex nu sunt și nu trebuie considerate a fi un indicator sigur pentru rezultate viitoare. eToro nu își asumă nicio răspundere că informațiile incluse în acest raport sunt în totalitate corecte și complete.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Sectorul turistic se așteaptă la un 2024 puternic 

Turismul internațional este așteptat să recupereze în 2024 pe...

HIDROELECTRICA: Barajului Izvorul Muntelui – în perfectă siguranță după seism

În data de 28 martie 2024, în regiunea Moldova,...

Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului

de Denisa Simion (foto), Manager, Consultanță Financiară, Servicii Corporate...

OMNIASIG a plătit daune în baza polițelor de sănătate aproximativ  47 milioane de lei în 2023

OMNIASIG Vienna Insurance Group a plătit pentru cele aproximativ...