Teste de antrenament pe platformă digitală standardizată

Date:

Prima și singura platformă de testare digitală standardizată din România, Brio.ro, lansează un modul de antrenament la matematică bazat pe generare programatică de itemi, cu sublinierea că „la momentul lansării, testele vor fi disponibile în versiunea beta pentru primii 200 de elevi din clasele I-IV care se înscriu pe platformă (opțiune disponibilă în Contul meu), urmând ca după aproximativ o lună acestea să poată fi accesate public, iar ulterior să fie dezvoltate și pentru clasele V-VIII și liceu”.

Modulul a fost realizat în urma unei finanțări de 30.000 de euro obținute în acceleratorul Innovators for Children, program dezvoltat de Impact Hub Bucharest, în parteneriat cu Impact Hub Basel și Fondation Botnar.

Realizatorii accentuează că „spre deosebire de testele standardizate aflate până acum pe platformă, al căror obiectiv este  evaluarea unui volum mai mare de învățare, testele de antrenament sunt compuse dintr-un număr mai restrâns de întrebări, de câte 10-20 de probleme fiecare, și se concentrează pe învățarea și fixarea cunoștințelor la anumite capitole sau subcapitole unde elevul are nevoie de antrenament pentru a le stăpâni mai bine”.

Profesorul Dragoș Iliescu (foto), CEO, Chief Scientist și fondator Brio®: „Prin lansarea acestui nou modul de teste oferim un instrument mult mai complex care să contribuie la îmbunătățirea cunoștințelor și creșterea performanței elevilor. Spre exemplu, dacă în urma unui test standardizat raportul evidențiază lacune pe numite tipuri de cunoștințe, elevul poate efectua ulterior teste de antrenament doar pe acel tip de probleme, până observă că rezultatele s-au îmbunătățit. În plus, elevul poate alege testele de antrenament aliniate cu ceea ce se predă în acel moment la clasă, astfel că poate învăța mult mai ușor materia, pe tot parcursul anului. Brio® devine, astfel, mai mult decât un furnizor de evaluare, și unul de învățare”.

Adi Matei, Product Manager Brio®:  „Cu toții suntem de acord că învățarea, mai ales la științele exacte, are la bază practica și antrenamentul constant. Din acest motiv, fiecare test de antrenament de pe Brio.ro poate fi structurat pe categorii, astfel încât elevul să își poată alege ce dorește să lucreze, conține probleme diferite, cu enunțuri și date unice. Copilul va vedea în timp real pe ecran dacă a răspuns corect sau greșit la o întrebare și, respectiv, care era răspunsul corect. Un test standardizat Brio® este testat chiar și pe 10.000 de elevi, de aceea ne propunem ca și în cazul testelor de antrenament să ajungem la o bază de date extinsă, astfel încât să putem genera și gradul de dificultate pentru fiecare dintre aceste teste de antrenament”.

Profesorul Dragoș Iliescu apreciază că „pe termen mai lung, platforma ar putea deveni un fel de «one pitstop» în tot ceea ce înseamnă testare sau evaluare în educație. Dorim să introducem și teste care nu țin neapărat de competențe școlare – care vor rămâne mereu activitatea esențială pentru Brio.ro – ci de abilități atât de necesare în această perioadă: alfabetizarea digitală, financiară, numerația etc. Avem deja în pregătire astfel de teste care ne vor oferi mai mult decât măsura performanței școlare a copiilor, și anume măsura viitoarei lor adaptabilități în societatea în care vor trăi”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Top 10 motive pentru care totul electric este o idee proastă

Politicienii și oficialii guvernamentali de la fiecare nivel par...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță,...