Transavia, certificată pentru a șasea oară ca furnizor al Casei Regale

Date:

Compania Transavia primit pentru a șasea oară statutul de „Furnizor al Casei Regale a României”, în cadrul unei ceremonii la care au participat mai mulți furnizori, desfășurate în Sala Tronului a Palatului Regal din București. Noul certificat a fost înmânat de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române. 

Theodora Popa, vicepreședinte al Transavia: „Reconfirmarea calității de Furnizor al Casei Regale a României, pe care am obținut-o în urmă cu 16 ani pentru prima dată, ne bucură și ne onorează pentru că prestigiul care derivă de aici ne responsabilizează și ne obligă să ne respectăm întotdeauna promisiunea de a livra cel mai înalt standard al calității produselor, de a demonstra constanță, seriozitate și înalt profesionalism, de la bob la furculiță.”

După cum subliniază Transavia, „calitatea de Furnizor al Casei Regale a României implică un înalt standard al produselor sau al serviciilor, un înalt profesionalism, seriozitate și o reputație solidă. Calitatea de furnizor se oferă pe o perioadă de trei ani, după care poate fi luată în discuție prelungirea ei, pentru o nouă perioada de trei ani. Transavia a primit pentru prima dată calitatea de Furnizor al Casei Majestății Sale Regelui Mihai I, la 18 octombrie 2006, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la Palatul Elisabeta. Această calitate a fost reînnoită apoi în 2010, 2012, 2015 și 2018.

Standardele înalte de siguranță alimentară, precum și calitatea produselor, recunoscută pe plan local și internațional, se datorează modelului de afacere integrată vertical și responsabilității cu care cei 2300 de angajați acționează cu disciplină și respect față de reguli, făcând lucrurile mereu așa cum trebuie. 

Bazându-se pe cele mai bune practici și cele mai stricte protocoale în întreg lanțul de producție și distribuție, de la bob la furculiță, Transavia este singurul producător din România care își produce, își crește și își procesează toți puii în facilitățile proprii, având 30 ferme de creștere a păsărilor, inclusiv reproducție, 4 ferme de producție vegetală cu o suprafață cultivată de 10.000 ha teren, o fabrică de nutrețuri combinate, 3 abatoare de ultimă generație, o fabrică de procesare a cărnii și o flotă proprie de autovehicule care asigură în fiecare zi transportul sigur al materiilor prime și al produselor din carne de pui. 

Liderul pieței de carne de pui a ridicat ștacheta sustenabilității pentru sectorul în care activează, având în derulare cel mai mare proiect de investiții în energie verde din sectorul alimentar din România, prin care, până la finalul anului 2023 va produce între 80% și 100% energia necesară din surse proprii, asigurându-și un grad de eficiență sporit și o reducere a amprentei de ecologice cu aproximativ 18 milioane de kg CO2 anual. Transavia este singura companie din industria cărnii de pui care publică, din 2019, Rapoarte de Sustenabilitate. Este și singura companie românească care și-a asumat standardele pentru a fi co-semnatară a Codului de Conduită al UE cu privire la Practicile Responsabile Comerciale și de Marketing în Sectorul Alimentar”. 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Energy Policy Group și WWF-România anunță lansarea oficială a proiectului RENewLand

Energy Policy Group (EPG) și WWF-România (Fondul Mondial pentru...

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...