Transportatorii cer soluții imediate pentru a evita escaladarea situației din piața RCA

Date:

În condițiile de criză de pe piața RCA, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR anunță că „își manifestă îngrijorarea privind destabilizarea pieței RCA, ca urmare a deciziei ASF privind retragerea autorizației de funcționare a societății Euroins România și intrarea în insolvență la mai puțin de 2 ani de la falimentarea City Insurance”.

Radu Dinescu, secretar general UNTRR: „Atragem atenția că este nevoie rapid de continuarea dialogului și identificarea soluțiilor pe termen scurt, astfel încât operatorii de transport rutier deja afectați de o scădere accentuată a volumelor de mărfuri și de o presiune în creștere asupra tarifelor de transport, să nu fie din nou supuși unui șoc financiar ca urmare a acestei noi evoluții negative din piața de asigurări. Riscul iminent este ca mulți operatori de transport să fie serios afectați, ajungându-se la imposibilitatea de a își continua activitatea sau chiar la închiderea companiilor. Astfel, se va accentua tendința de scădere a parcului auto licențiat de peste 3,5 tone, înregistrându-se o scădere de circa 5% recent, pentru prima dată din 2009.”

UNTRR subliniază că solicită autorităților ASF și BAAR să ia mãsuri urgente și să modifice Politicile și procedurile BAAR pentru gestionarea asigurărilor RCA aplicabile asiguratului cu risc ridicat, pentru a permite unui asigurat cu risc ridicat să se adreseze la BAAR prezentând doar o ofertă de la un asigurator și BAAR să repartizeze în aceeași zi, asiguratul cu risc către un asigurator”.

UNTRR consideră „că astfel, prin reducerea timpului de răspuns din partea BAAR de la 20 de zile la o zi, se va fluidiza și procesul de întocmire a unor polițe noi și se va evita un eventual blocaj al pieței RCA, precum și o eventuală creștere nejustificată a primelor RCA în acest context de criză.

Având în vedere că nu se cunoaște cât timp vor fi valabile polițele RCA emise deja de Euroins, UNTRR este alături de transportatorii rutieri pentru a identifica soluții imediate ce vor fi prezentate autorităților și societăților de asigurare pentru a permite operatorilor de transport să încheie, în continuare, polițe RCA în condiții rezonabile și pentru a evita deteriorarea și mai accentuată a situației actuale de pe piața RCA.

În acest context, UNTRR solicită ASF verificarea validității contractelor de reasigurare ale tuturor firmelor de asigurare autorizate în prezent sã emită polițe RCA”.

De asemenea, UNTRR subliniază: „Solicităm ca ASF să (re)verifice dacă firmele de asigurări au rezerve de daune, rezerve de prime și dacă dețin fonduri proprii prin care să acopere cerința minimă de capital (MCR) și dacă dețin capitalul de solvabilitate declarat (SCR).

Urmare a acestor verificări, solicităm ca ASF să informeze piața asupra aspectelor identificate.

După soluțiile pe termen scurt, UNTRR își manifestă deschiderea pentru continuarea unui dialog pragmatic și constructiv cu autoritățile și societățile de asigurare pentru identificarea și implementarea unor măsuri care să prevină reapariția unei asemenea situații de criză pe piața RCA.”

 

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate