Organizatorii festivalului UNTOLD se pregătesc să lanseze primul NFT (NON FUNGIBLE TOKEN). Fanii festivalului, și nu numai, vor avea șansa să devină proprietarii unor momente memorabile sau a unei colecții de NFT-uri unice, care vor fi scoase la vânzare pe cea mai mare piață de bunuri digitale din lume.

Primul NFT UNTOLD va putea fi găsit în curând pe OpenSea. Aici se pot cumpăra, vinde și comercializa oricare dintre aceste articole cu oricine din lume. OpenSea este în prezent cea mai mare piață generală pentru bunurile digitale deținute de utilizatori, cu cel mai larg set de categorii, cele mai multe articole și cele mai bune prețuri pentru noile categorii de articole.

OpenSea permite cumpărarea sau vânzarea unor obiecte de colecție cripto, articole de joc, artă digitală și alte articole digitale bazate pe blockchain. Acestea pot fi vizualizate oriunde, schimbate în mod deschis și cu adevărat deținute într-un mod care nu a fost niciodată posibil înainte în lumea digitală.

Colecția de NFT-uri UNTOLD este pregătită în parteneriat cu StakeBorg. StakeBorg este o companie ce își propune, prin multiplele inițiative pe care le întreprinde, popularizarea industriei crypto și a beneficiilor tehnologiei blockchain.

Fanii festivalului și cei care vor să achiziționeze primul NFT UNTOLD trebuie să se înregistreze pe untold.com.

DISTRIBUIȚI