Vacanțe pentru clienți la magazinele MAMBricolaj

Date:

Lanțul românesc de magazine de materiale și accesorii pentru mobilă MAMBricolaj, listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), anunță că „oferă clienților care au bonuri de cumpărături cu valoare minimă de 250 de lei, posibilitatea de a câștiga prin tragere la sorți unul dintre cele 3 sejururi de două nopți la munte, într-o nouă ediție a campaniei MAMrelaxat, proiect menit să răsplătească fidelitatea pasionaților de bricolaj și DIY. Vacanțele vor acoperi costurile de cazare și demipensiune pentru patru persoane – 2 adulți și 2 copii la pensiunea Family Hotel Arnica Moeciu

Campania  MAMrelaxat se derulează în perioada 19 iunie-28 august 2023, în toate cele trei magazine fizice ale rețelei MAMBricolaj, iar fiecare client, care a achiziționat produse de cel puțin 250 de lei pe un bon, se poate înscrie în campanie, după ce a completat un talon cu datele necesare, pe care îl va pune într-o urnă specială din magazin.

Înscrierile în campania MAMrelaxat se pot face de luni până duminică, săptămânal, până pe 28 august 2023. În zilele de 10.07, 31.07, 28.08, la sfârșitul programului de lucru, vor fi colectate toate taloanele completate și depuse în urnele instalate în fiecare din cele 3 magazine ale rețelei. Personalul MAMBricolaj va efectua extragerea talonului câștigător în zilele de 11 iulie, 01 august și 29 august iar câștigătorul va fi anunțat telefonic și ulterior, de comun acord cu personalul hotelului, vor stabili de comun acord data minivacanței. Angajații MAMBricolaj nu pot participa la această campanie.

Proiectul MAMrelaxat se desfășoară în toate magazinele fizice ale rețelei, respectiv: MAM Morarilor – Șoseaua Morarilor, nr. 2A, sector 2, MAM Luică – strada Luică, nr. 180, sector 4, MAM Ghencea – Șoseaua Prelungirea Ghencea, nr. 299-301, sector 6. Sunt excluse achizițiile on-line”.

Ioana Petre, director de marketing al rețelei MAMBricolaj: „MAMBricolaj este preocupat de confortul clienților săi pasionați de bricolaj și DIY, nu numai la domiciliu, dar și în vacanță, fiind dornic să le răsplătească fidelitatea, inspirându-i și motivându-i în mod regulat. Compania MAMrelaxat de anul acesta readuce în atenția clienților noștri posibilitatea de a avea șansa de a petrece un sejur împreună cu familia, într-un cadru relaxant și favorabil pentru conceperea  unor noi planuri de viitor și, de ce nu, de amenajare a căminului.” 

Inițiatorii campaniei subliniază că, „aflat într-o zonă superbă, cu o panoramă deosebită spre Munții Bucegi și Piatra Craiului, Family Hotel Arnica*** Moieciu oferă numeroase facilități pentru familiile cu copii: tiroliană, loc de joacă pentru copii, sală de biliard, ping-pong și hochei de masă, posibilitatea de a organiza trasee montane. Este locul ideal pentru relaxare în cuplu sau alături de copii”.

Despre MAMBricolaj este de știut că, „după ce a acumulat o experiență de 26 de ani în producția de mobilă, Cristian Găvan a venit, în 2011, cu un concept nou de magazin, situat la granița dintre bricolaj și fabricarea de mobilă, permițând publicului larg să participe la construcția propriei mobile, într-un mod similar procurării mobilei la comandă, dar la un preț mult mai avantajos. Astfel, cu ajutorul unui consultant MAMBricolaj, clienții au posibilitatea de a-și proiecta mobila pe are și-o doresc și de a participa efectiv la asamblarea ei, având la dispoziție în magazine o gamă largă de materiale, accesorii și culori.

Primul magazin MAMBricolaj din București, cu o suprafață de 800 mp, a fost deschis în aprilie 2011, pe Blv. Burebista. Unitatea a fost mutată în 2019, pe Șos. Morarilor, iar suprafața a fost mărită la 1.100 mp. Al doilea magazin MAMBricolaj, cu o suprafață de 1.500 mp, a fost inaugurat, în 2014, în Str. Luică, iar cel de-al treilea a fost deschis în martie 2021, în Prelungirea Ghencea, pe o suprafață totală de 1.500 mp. Din 2014, MAMBricolaj are și magazin online.

Ca parte a politicii de sustenabilitate pe termen lung, compania MAMBricolaj a implementat un proiect de montare de panouri fotovoltaice în magazinul Ghencea, devenind prosumator. Investiția de 150.000 euro a fost finanțață prin Raiffeisen leasing în proporție de 70% din valoare. Instalația fotovoltaică de pe acoperișul clădirii magazinului Ghencea, va susține aproximativ 20% din necesarul mediu de consum anual al magazinului”.

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Bursele JTI pentru Jurnalisti: lansarea editiei 2024-2025

Urmandu-si traditia, Bursele JTI pentru Jurnalisti lanseaza de Ziua...

FoodIntelForum AQUA Carpatica progresează, profitul avansează, veselia debordează

Cea de-a treia zi a FoodIntelForum AQUA Carpatica 2024 începe și...

FoodIntelForum Aqua Carpatica, ediția a VII-A : Business pe măsură

FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția a VII-a, debutează la fel...

Business serios, intensitate maximă la FoodIntelForum AQUA Carpatica

Începem ziua a doua a conferinței FoodIntelForum AQUA Carpatica,...