Ce ne aduce anul 2018? 10 previziuni economice mai puțin optimiste

1. Veniturile românilor vor crește mai puțin în 2018 În anul 2017, salariul mediu net a crescut la 2.392 lei, cu 13,5% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, conform ultimelor date INS. Însă, românii nu vor fi la fel de norocoși în 2018. Deși, în sistemul public, majoritatea...

România și competitivitatea

De la momentul aderării României la Uniunea Europeană s-a tot vorbit despre adoptarea euro. S-a avansat mai întâi anul 2015. După criza economică și financiară din 2007-2008 termenul s-a îndepărtat către 2018, pe urmă 2019. Iar recent președintele Klaus Iohannis a anunțat că, obiectivul adoptării euro a rămas, pentru...

În anul 2019 omenirea ar putea retrăi anul 1848

Ca la orice început de an, și la începutul lui 2019 prognozele au beneficiat de interesul tuturor. Tot omul, fie el persoană fizică sau juridică, vrea să știe ce îl așteaptă pe parcursul viitoarelor 365 de zile. Uniunea Europeană, OECD, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, analiști independenți și chiar...

O PLEDOARIE PENTRU ROMÂNIA

Din păcate, în ultima lună timpul nu mi-a permis să fiu prezent activ în Social Media. Totuși, am reușit să citesc (chiar pe LinkedIn) unul sau două articole foarte interesante despre România și despre potențialul ei macroeconomic. În contextul actual – atât cel global, geopolitic, afectat de Brexit, cât și...

Urgența reconectării interne și externe a României

Rolul infrastructurilor, al rețelelor (de transport rutier, feroviar, fluvial, energetice, de comunicații), în dezvoltare, este binecunoscut. Infrastructurile de calitate vascularizează țesutul economic, atrag investiții, generează creștere, creează locuri de muncă și contribuie la securitatea națională și la creșterea relevanței strategice a unei țări. Valoarea unei infrastructuri, a unei rețele (o...

Vulnerabilități economice 2018

Ritmul foarte înalt de creștere al economiei românești în 2017 ar putea alimenta speranța unei creșteri economice de natură sustenabilă și în 2018, dar ar fi o speranță înșelătoare deoarece există încă prea multe vulnerabilități cu grad înalt de periculozitate. Una dintre acestea este o consecință a însăși modelului de...

Rolul IT&C în dezvoltarea accelerată a României

La nivel macroeconomic un element esențial care separă România de economiile avansate din UE este productivitatea muncii. Productivitatea muncii redusă, printre ultimele în UE, nu permite ridicarea generală a veniturilor, a nivelului de trai al oamenilor. Aproape jumătate din populație, îndeosebi cea care se află în mediul rural, nu contribuie...

Creșterea economică a României – indicator iluzoriu al îmbunătățirii nivelului de trai

Chiar dacă au trecut aproape 12 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană, țara noastră încearcă în continuare să reducă decalajele indicatorilor importanți în raport cu media Uniunii. Ne luptăm din 2007 pentru a ne apropia de celelalte țări membre, însă, din păcate, nu am reușit decât...

Coperta Revistei

Editorial

Deficitul de încredere

Echilibrul poate fi profitabil

Energia – mijloc sau scop

Cifre (deloc) seci

Cifre (deloc) seci