Interviu cu Ligia Goloșoiu (foto) – Președinte Asociația pentru promovarea Performanței în Educație

Dincolo de funcția de președinte pe care o dețineți la această asociație, sunteți de fapt inițiatorul unui program de educație financiară pentru copii, un program pionierat, care se întâmplă prin câteva școli din România. Care este structura acestui prim program de educație financiară pentru copii (pentru că vorbim de copii de curs primar)?
Inițial, am pornit cu clasele a III-a și a IV-a un curs de educație financiară care explica ce sunt banii, unde sunt făcuți banii, puțin despre economisire (nu am tratat noțiunea de credit pentru că mi se pare mai important pentru cei mici să știe să economisească și mai puțin să intre debitori gata în economie), ceva noțiuni despre dobândă, dobânda care se poate calcula la depozitul pe care îl deții la o bancă și foarte multe elemente despre mijloacele electronice de plată, respectiv cardul, cum se face o plată cu cardul, unde îl folosim, lucruri care le plac lor, cu un mini dicționar sau un mini glosar de terminologie care să-i ajute: ce înseamnă o bancă, ce este Banca Centrală, ce înseamnă economisire, ce înseamnă card și tot așa. Pornind într-un limbaj simplu către complex, chiar explicând prin dialog, povestitorul invită cele două personaje din carte să îi plimbe prin lumea fabuloasă a banilor, prin bănci, fac vizite scurte și chiar așa am și purces la a face acest proiect, nu numai a se studia o oră pe săptămână la școală, ci al face puțin formal cu non-formal, adică vizita la o bancă, vizita la Muzeul Băncii Naționale, la o altă bancă comercială sau la un Muzeu de istorie. Ei trebuie să înțeleagă că nu de la început au fost banii, cum au apărut banii, cum au fost descoperite metalele și cum s-au bătut primele monede și tot așa.

România, din nefericire, este împărțită cel puțin în două: România copiilor care au acasă părinți cu multe carduri la multe bănci, cu ceva mai multă viață economico-financiară, cu un vocabular permanent în casă de profil. Că îl înțeleg sau nu îl înțeleg e o altă discuție. Este România copilului care face 5 kilometri pe jos până la o școală unde se regăsește într-un spațiu în care se cumulează multiple clase și pentru care bancnota de un leu probabil că este o apariție rară. Cum facem ca, indiferent din ce Românie provine copilul căruia dorim să îi îndreptăm atenția către aceste minunate instrumente de educare, cum facem ca discursul să fie deopotrivă util și egal?
În primul rând, vreau să vă spun că am bătut țara în lung și în lat, în trei ani am făcut treizeci de județe. Copiii nu știu, părinții nu știu, învățătorii, dascălii, foarte puțini știu că există un curs opțional de educație financiară. Ministerul educației a aprobat în anul 2013 programa școlară pentru disciplina opțională de educație financiară, a trimis o scrisoare către toate inspectoratele, deci nimeni nu se bate ca să facă educație financiară la școală. Primii care au răspuns nu au fost bucureștenii sau orașele mari, deci copii cu banii, părinții cu multe carduri, ci au fost cei săraci, adică toată Moldova, de la Brăila, Galați până la Botoșani, satele care nici nu au acces la internet, satele care au copii care fac kilometri până la școală. Ei au fost primii care au studiat educația financiară nu numai în clasa a III-a, cum prevedea programa școlară, ci și în clasa a IV-a, și atunci am dedus că tratând aceste noțiuni elementare prin joc și cu lingurița, încercând să introduci totuși terminologia, nu poți să îi lași să facă greșel. Înseamnă mai mult că au studiat doi ani decât dacă ar face un semestru sau un an într-un oraș al copiilor cu bani. Și am zis să facem un proiect după ce au studiat un semestru, proiect care m-a impresionat. Ce credeți că au făcut niște copii din Moldova? Au venit cu pahare de plastic colorate, roșii, galbene și au încercat să strângă acolo toți bănuții ca să îmi demonstreze ce înseamnă economisirea. La sfârșit au fost răsturnați și numărați bănuț cu bănuț, ajungând la suma de cinci sute și ceva de lei.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament