Conformarea, în cazul managementului public, este o condiție esențială pentru funcționarea sistemului politico-administrativ; ea are valoare morală, socială și politică din mai multe considerente. Ca atare, în sens ideonomic conformarea implică raționalitatea, respectiv înțelegerea necesității sociale a subordonării față de norme; în sens socionomic, conformarea definește respectul față de autoritățile legitime; în sens politonomic conformarea rezidă în executarea deciziilor puterii politice. Mulți autori, în special criticii lui Kelsen, susțin că între conformare și obligativitate trebuie să existe un element comun, pe baza căruia să stabilim un raport de subordonare sau de incompatibilitate, agreement or disagreement[1]. Conformarea este efectul respectării normelor juridice și non juridice, așa cum relevă principiul imperativității (lat. imperare = a comanda)[2].

În termeni kantieni, tot ceea ce este imperativ se poate exprima sub forma datoriei, fără a fi neapărat nevoie de existența vreunui principiu moral; ca urmare, pot exista imperative ipotetice (amorale) și imperative categorice (morale). Spre deosebire de teoria kantiană, în care trebuia să acționezi în așa fel încât maxima voinței tale să poată fi considerată un principiu al legislației universale, Jehring afirma că scopul, causa finalis, este forța motrice a societății. Orice normă este determinată de interes, așa că trebuie renunțat la ipoteza existenței unui imperativ categoric; a acționa fără interes este sinonim cu neființa, la fel ca și a acționa fără scop, întrucât este vorba de o imposibilitate psihologică[3].
Conduita de conformare are valoare socionomică deoarece asigură (menține), ordinea de drept; la rândul ei, această ordine de dept se construiește pe criterii, norme și valori, promovate de conducătorii societății, în speță, de managerii publici. Atitudinea de conformarea presupune, în „amonte”, prevenția juridică, adică reguli și proceduri care împiedică actele (faptele) antisociale, și în „aval” sancțiuni și pedepse care să restabilească ordinea de drept. Așadar, prevenția juridică salvgardează ordinea publică, prin prevenirea unor fapte antisociale, și ordinea politică, prin prevenirea actelor periculoase pentru stabilitatea statului. În sens larg, prin conduita de conformare se realizează însăși ordinea de drept; în acest sens, putem să-l amintim pe H.Hart, după care „dreptul este numai o chestiune de fapt, de recunoaștere ultimă a regulilor de către toate persoanele fizice sau juridice[4].

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament