Managementul public relevă o contradicţie între criteriile de tip ideonomic (recunoaştere, respect, admiraţie) şi criteriile de tip politonomic (dominaţie, putere, constrângere) în aprecierea prestigiului. Spre deosebire de politocraţie, care încearcă să-şi impună criteriile în toate domeniile, prestigiul încearcă să instituţionalizeze puterea valorilor. În acest sens, teoria decizionismului susține că prestigiul trebuie considerat o valoare managerială, dacă sunt respectate trei condiţii fundamentale, și anume: dacă managerul care va fi afectat de o decizie a participat la adoptarea ei; dacă puterea care adoptă decizii este legitimă; dacă toţi cei care adoptă decizii sunt juridic responsabili. După cum putem observa, cele trei condiţii ale prestigiului relevă, în ultimă instanţă, o serie de valori; în sens ideonomic, cei care adoptă decizii trebuie să aibă capacitatea de a fi raţionali; în sens socionomic, cei care adoptă decizii trebuie să aibă legitimitate; în fine, în sens politonomic, cei care adoptă decizii trebuie să dea dovadă de responsabilitate faţă de efecte. În acest loc trebuie amintit R. Aron, care a propus ca definirea celui mai bun manager public să fie făcută în funcţie de vocaţie; managerul public ideal ar trebui să îndeplinească simultan şi complet cele trei funcţii specific conducerii sociale: de administrare, pentru a asigura pacea socială şi respectarea legii; de guvernare, care înglobează dimensiunile legislativă şi executivă; de legitimare, prin care se obţine adeziunea cetăţenilor (Aron Raymond, 1986, Democratie et totalitarisme). Teoria este eronată, întrucât nu regimurile au prestigiu (autoritate morală), ci cei care exercită puterea, în mod democratic (cu vocație) sau antidemocratic (fără vocație) (Anton Parlagi, 2016, Filosofia meritului). Ca urmare, funcţia de administrare nu se realizează decât în subsidiar, ca formă de guvernare, ca instrument al puterii executive; o funcţie de legitimare nu poate crea prestigiul guvernanţilor dacă exercitarea puterii este nelegitimă; în fine, orice regim politic instituţionalizează un anumit sistem de valori pentru a se autolegitima, nu pentru a-și justifica puterea.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament