I. Premisele subiective ale vocației manageriale

Vocația, în domeniul conducerii structurilor sociale, este demonstrată prin valoarea managerului; fără valoare socio-profesională, orice poziție de comandă socială este doar o impostură sau carierism. În sens socionomic, vocația definește abilitățile psihice, morale și sociale care-i permit unui individ să acceadă în ierarhia instituțiilor profesionale, sociale, politice sau statale. Înainte de orice, pentru ca vocația managerului să fie apreciată la nivel social, ea trebuie să fie recunoscută de către o instituție abilitată, recte, de către o structură politico-juridică (stat): în caz contrar, chiar dacă un individ are aptitudini, vocația lui nu se poate manifesta.
Abilitățile de conducere ale managerului sunt premise necesare, dar nu suficiente pentru realizarea vocației; din păcate ele sunt definite diferit în literatura de specialitate pentru că reflectă o anumită viziune a autorilor: psihologică, sociologică, juridică, politică (Viorel Cornescu et. al., 2003, Management – de la teorie la practică). Ca atare, fiecare definiție este limitată de o anumită cultură managerială, de o anumită școală, de un anumit interes social-politic. De pildă, centrul de competențe manageriale IESE Barcelona menționează printre abilitățile de organizare însăși „organizarea” (sic!), iar între abilitățile strategice, „adoptarea deciziilor”, deși această capacitate este rezultatul altor abilități. Într-o asemenea viziune ajunge la concluzia absurdă că și vocația ar fi o abilitate! Primo, abilitățile de conducere ale unui manager pot fi valorificate numai dacă instituțiile politico-juridice le acceptă, le protejează și le stimulează, moral sau material. Desigur că „abilitatea” de a conduce este posibilă chiar fără vocație, dar cu costuri, efort și timp de adaptare mult mai mari, pentru a satisface condițiile (criteriile) de apreciere prestabilite pentru a reuși. Secundo, cu cât abilitățile conducătorului asigură mai bine adaptarea la situații concrete și flexibilitatea, cu atât efectele managementului sunt mai bune. În acest sens este relevantă teoria NLP-ului, Neuro-Linguistic Programming, care relevă că într-un sistem, cel mai flexibil element controlează acel sistem. Persoana cu cea mai mare flexibilitate în gândire și în comportament reușește să controleze situația în care se află, caută în permanență alternative și soluții și își depășeste limitele. Terzo, vocația este considerată adesea o înclinație diabolică, devil shift, plecând de la realitatea că, în sfera conducerii organizațiilor sociale, managerii se mobilizează împotriva concurenților, pe care îi consideră dușmani, ori lipsiți de demnitate, sau mai nocivi decât sunt în realitate. Această abilitate „machiavelică” este o abilitate negativă în sens moral și social pentru că menține o stare conflictuală; din păcate ea este apreciată ca fiind „pozitivă” de către structurile politico-sociale care i-au numit în funcție.
Personalitatea managerului este determinantă în realizarea vocației datorită faptului că imprimă un anumit stil (valoare) activității de conducere a structurilor sociale: ea se manifestă prin atitudinea proactivă, prin curajul de a-și asuma răspunderea pentru deciziile adoptate, prin capacitatea de a negocia, prin corectitudine și moralitate. Psihanaliștii au relevat faptul că vocația se conturează odată cu formarea personalității care nu este înnăscută, ci dobândită; teoria susținută de Adler se întemeiaza pe două principii fundamentale: complexul de inferioritate si recompensarea (Adler Alfred, 1933, Der Sinn des Lebens). Pe măsură ce managerul se perfecționează, el conștientizează faptul că este dependent de mediul exterior, își dă seama de aptitudinile și de defectele sale ereditare și recurge la așa-numita forță dinamica a vieții, pentru a-și autoprograma comportamentul la stilul de viață. Dacă acceptăm această ipoteză, atunci avem un argument puternic în favoarea teoriei noastre cu privire la faptul că vocația depinde de un sistem „extern” de apreciere a valorilor; de pildă, dacă abilitățile managerului sunt ignorate sau negate de sistemul politico-juridic, vocația lui va fi periclitată.
Structura psiho-afectivă a managerului are relevanță pentru modul de conducere numai în corelație cu abilitățile și personalitatea, amintite anterior. În principiu, tipologia psiho-afectivă a managerilor este asimilată cu temperamentul, deși este mult mai complexă; de fapt, înclinațiile psiho-afective nu se manifestă liber, ci sunt restricționate de o serie de reguli socio-profesionale, de norme juridice sau decizii politice. Ca urmare, vocația managerială depinde doar în mică măsură de structura psiho-afectivă; de pildă, un manager coleric își poate realiza vocația la fel bine ca un manager sentimental, dacă are abilitățile necesare și contextul socio-politic favorabil. În plus nu trebuie neglijată ipoteza lui A. Adler după care elanul vital ne ajută să ne depășim „inferioritățile” psihice sau fizice; acest mecanism psihic l-a ajutat pe Demostene, un tânăr bâlbâit cu o voce firavă, să ajungă unul dintre cei mai mari oratori ai Greciei antice. Mai importantă pentru vocației manageriale este teoria lui Adler cu privire la sentimentul social (sau al comunității), care definește necesitatea conducătorului de a se asocia, de a se identifica, de a-i recunoaște pe ceilalți și de a se recunoaște în ei. Adepții psihologiei abisale, în continuarea lui C.G. Jung, consideră că vocația depinde de structuri arhetipale, cum ar fi aceea a eroului, a regelui sau a conducătorului mitic. Teoria este seducătoare, în sens ideonomic, pentru că sugerează compatibilitatea dintre elemente ale subconștientul individual și reprezentări ale subconștientului colectiv, de genul miturilor, al simbolurilor, al ritualurilor etc. În realitate, vocația depinde de factori conștienți, chiar dacă un individ utilizează mituri și simboluri pentru a capta interesul, a primi adeziunea, sau recurge la sacrificiu pentru o cauză socială.
Vocația managerială este explicată uneori prin teoria predestinării; oricât ar părea de bizar, există prejudecata potrivit căreia destinul (cariera) ar fi stabilit înainte și independent de voința subiectului.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament