II. Premisele obiective ale vocației manageriale

Vocația managerială este circumscrisă de ideologia puterii. În mod paradoxal, abilitățile, inteligența, creativitatea, vizionarismul și celelalte condiții ale vocației sunt din ce în ce mai puțin apreciate din cauza constrângerilor ideologice la care este supus managementul public. Fenomenul a fost calificat ca formă de dezideologizare (lat. idoneus = cum se cuvine, potrivit, și des = fără). Conceptul actual a fost introdus de R. Dahrendorf pentru a sublinia trecerea de la faptele politice la politica faptelor, ceea ce înseamnă, din perspectiva noastră, că vocația managerială îi caracterizează pe cei care acționează pentru realizarea obiectivelor, și nu pe cei care vorbesc despre ele (Dahrendorf Ralph, 1987, The modern social conflict; an essay ond the politics of liberty). Semnificația politicianistă a dezideologizării se regăsește la O.K. Flechtheim, care afirmă că aceasta reflectă o manifestare specifică politicienilor care soluționează doar probleme singulare, în mod oportunist, pragmatic.

Vocația managerului este efectul unui proces de modelare; fiecare sistem economic are modele de conducere pe care mangerul le reproduce, nu pentru că ele ar fi eficiente, ci pentru că ele sunt stabilite de sistemul politic. Ca orice altă valoare socială, vocația depinde de felul în care managerii implementează un anumit model de decizie conform cu principiile sistemului economic-social. Potrivit teoriei modelării sociale, personalitatea conducătorului reflectă achiziția de comportamente în context social; acest proces de modelare vocațională se poate realiza în diverse moduri, spontan, dirijat, observațional sau participativ. În acest sens, A. Bandura afirmă că personalitatea se formează prin interacțiunea cu actorii sociali, în cadrul căreia rolul central revine imitației; altfel spus, învățarea unor comportamente se poate face prin observarea modelelor (Bandura Albert, 1977, Social Learning Theory). Vocația managerială se întemeiază pe modele de conducere (impuse cel mai adesea politic) nu pentru că acestea ar fi „bune”, ci pentru că ele au fost validate anterior de sistemul oficial (statal) de apreciere. În sens invers, sistemele politice realizează o funcție sociotelică, în sensul că integrează conducătorii instituțiilor publice într-o anumită ordine socială, asigurând astfel interesul general. Marea problemă a managementului public derivă din contradicția între modelele de conducere „teoretice” elaborate de puterea politică și modelele de conducere impuse de economia reală (Parlagi Anton, 2014, Fenomenologia politică a dreptului).
Vocația mangerială depinde în mod paradoxal de oficialitatea numirii într-o funcție de conducere economic-socială, de către o autoritate publică. Acest paradox este evident prin faptul că o funcție de conducere este instituită prin acte simbolice; de pildă, numirea în funcție a unui manager, ca act simbolic, conferă autoritate unui manager pentru simplul motiv că se realizează de către un reprezentant (instituție) a statului, care actionează ex officio, ca deținător al unui officium publicum. Actele oficiale care atribuie valoarea socială unui manager confirmă vocația, deși ele nu confirmă calitățile lui, ci voința sistemului oficial de apreciere. O serie de acte oficiale, așa cum sunt deciziile instanțelor judecătorești, actele de constatare, actele de stare civilă, actele de moștenire, ca să nu mai amintim multitudinea de acte și contracte publice, sunt toate acte constitutive de valoare. După P. Bourdieu, aceste categorii de acte au capacitatea de a crea (sau de a institui) merite, prin magia numirii oficiale, fiind îndeplinite de agenți investiți în formele prevăzute de lege și consemnate în registre oficiale (Bourdieu Pierre, 2001, Langage et pouvoir symbolique). Prin intermediul actelor oficiale se creează identități personale garantate de stat (președinte de companie, director de instituție, inspector-șef, consilier de stat), identități colective (uniuni, asociații, sindicate) sau identități politice (partide, alianțe). Ca urmare, actul oficial nu stabilește doar statutul unei persoane (grup), ci conferă în subsidiar o anumită valoare pe care managerul nu o avea anterior: dreptul de a lua decizii la un anumit nivel, de a dobândi onoare ca urmare a funcției primite sau de a se bucura de o calitate care trebuie recunoscută de un grup (asociație, sindicat, patronat etc.)

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament