E o situație nouă pentru Germania, apreciază, într-un comentariu, redactorul-șef al DW, Ines Pohl. De la înființarea Republicii Federale în 1949, unul din cele două mari partide – creștin-democrat sau social-democrat – își căuta, după alegeri, un partener, atunci când nu avea din start suficiente mandate pentru a guverna singur. Iar în ultimii doisprezece ani situația se arată și mai previzibilă, căci Angela Merkel părea – și de fapt era – de neclintit în fotoliul de cancelar. Însă, odată cu intrarea formațiunii populiste de dreapta AfD (Alternativa pentru Germania) în parlament, vechiul tip, convenabil, de echilibru politic s-a spulberat peste noapte, marile partide au pierdut din anvergura de altădată, cele mici au crescut, iar alcătuirea majorităților guvernamentale a devenit tot mai complicată.

Conciliabulele pentru alcătuirea noii echipe guvernamentale, guvernul Merkel IV (și ultimul) – au fost purtate de creștini-democrați într-o primă fază cu liberali și ecologiști, dar fără a se putea finaliza cu succes, după care s-a revenit la vechiul partener social-democrat, cu care creștin-democrații au guvernat multă vreme Germania postbelică prin deja faimoasa Mare Coaliție. Este drept că, pentru a putea obține acceptul PSD, UCD a trebuit să facă o serie de semnificative concesii. Cancelarul a obținut, în sfârșit, acordul de coaliție cu PSD, dar și ea, și partidul pe care-l conduce plătesc un preț mare, apreciază analistul Katharina Kroll. În noul guvern, social-democrații dispun de tot atâtea ministere cât creștin-democrații – șase (e drept că UCD mai are și cele trei portofolii ce revin aripii bavareze a creștin-socialilor). Mai mult, social-democrații și-au adjudecat câteva ministere foarte „avantajoase” în jocul politic, cu toate că la alegerile pentru Bundestag, din septembrie, au înregistrat cel mai slab rezultat din istoria partidului (20,5 la sută). Social-democrații își asigură așadar „ministerele cheie” ale Finanțelor, de Externe și Muncii. „Cheie”, explică presa germană, pentru că acela care stă cu mâna pe robinetul de bani din Ministerul Finanțelor dictează întreaga politică a guvernului federal, iar cine conduce resortul Externelor devine jucător pe scena mondială și primește, pentru succese, aplauze acasă. În sfârșit, social-democraților nu le strică un plus de popularitate în actuala situație, iar prin deținerea portofoliului Muncii au o șansă: SPD își poate pune amprenta în domeniul atât de important pentru propriul electorat care este echitatea socială.

Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament