Acasă Etichete Merkel

Etichetă: merkel

Guvernul Merkel IV la inceput de drum 

E o situație nouă pentru Germania, apreciază, într-un comentariu, redactorul-șef al DW, Ines Pohl. De la înființarea Republicii Federale în 1949, unul din cele două mari partide – creștin-democrat sau social-democrat – își căuta, după alegeri, un partener, atunci când nu avea din start suficiente mandate pentru a guverna singur....

De la noua ordine mondială la marea dezordine mondială

Noua Ordine Mondială, despre care vorbesc teoriile conspiraționiste, pare mai îndepărtată ca oricând, perioada actuală putând fi denumită mai degrabă Marea Dezordine Mondială. Sunt puse sub semnul întrebării instituții, tratate și acorduri internaționale, care până de curând păreau de neclintit. De asemenea, principiile care stăteau la baza arhitecturii economiei...

Austriecii vor să dea penalty istoriei!

Cardinalul austriac Christoph Schönborn, la slujba comemorativă de la Stephansdom (catedrala Sfântul Ștefan), dedicată celor 333 de ani de la cea de-a doua eliberare a Vienei, a rostit cuvinte profetice: „Islamul va cuceri Europa? Mulți musulmani și-o doresc și afirmă că s-a încheiat cu Europa. (...) Dumnezeu, fie-ți milă...

Coperta Revistei

Editorial

CUM PRIVIM INFLAȚIA?

Cifre (deloc) seci