De peste patru ani, relațiile economice ruso-ucrainene trec prin grele încercări. Conflictul dintre cele două țări, izbucnit în urma evenimentelor din 2014, care au dus la schimbarea conducerii statale din Ucraina, la secesiunea a două regiuni din estul Ucrainei și la intrarea republicii autonome Crimeea în Federația Rusă, s-a adâncit tot mai mult, afectând și tradiționalele relații bilaterale de colaborare economică.
În anul 1990, Rada kieveană (Parlamentul) a proclamat independența și suveranitatea Ucrainei, iar în 2010 a adoptat legea privind statutul de neaderare la blocuri politico-militare. Dar, anulând aceste reglementări, în 2014, președintele Piotr Poroșenko a deschis calea spre intrarea țării în UE și în NATO. Încă din 2015, Ucraina a suspendat înțelegerile cu Rusia, privind zona de liber schimb, instituind embargoul asupra importului mai multor produse rusești. Totodată, au început să fie reduse livrările către Rusia de piese de schimb pentru industria de apărare, de motoare cu reacție pentru elicoptere, avioane și vase maritime, de blocuri și dispozitive electronice, de cabluri, odgoane ș.a.
Alterarea relațiilor de colaborare economică, a schimburilor comerciale cu Ucraina și perspectiva intrării acesteia în sfera de influență a UE și, mai ales, în NATO au devenit preocupante pentru guvernanții de la Moscova. Tradițional, Rusia a avut în Ucraina un important partener economic. În anii puterii sovietice, intensul proces de integrare economică a celor două țări s-a materializat în crearea a numeroase întreprinderi comune, cu secții răspândite pe teritoriul lor, precum și printr-o dependență reciprocă a celor două țări în materie de schimburi comerciale. Această dependență a continuat și după 1991, începând, treptat, să se atenueze. Potrivit declarației fostului premier al Ucrainei, Nikolai Azarov, în anul 2012 schimburile comerciale ruso-ucrainene se ridicau la 55 miliarde dolari, în prezent ele fiind de doar 15 miliarde dolari (vezi „Komsomolskaia Pravda”, nr. 41, din 25-31 octombrie 2018).
Dar, în pofida reducerii schimburilor economice și a cooperării în numeroase domenii, mai ales în domeniul industriei de apărare, economiile celor două țări sunt legate, încă, prin numeroase fire. Întreprinderile ucrainene continuă să livreze Rusiei distilate petroliere, tehnică grea pentru construcții, țevi, piese de schimb pentru motoare, fibre de sticlă, carton, hârtie, confecții și încălțăminte, primind în schimb mari cantități de gaze naturale, țiței, cărbune și altele. Printre altele, în 2018, Ucraina a exportat în Rusia țevi în valoare de 297 milioane dolari și hârtie și carton de peste 200 milioane dolari și a importat din Rusia 15 milioane tone de cărbune. Ucraina este dependentă în procent de 50 la sută de benzina și motorina rusească. În 2017, Rusia a fost cel mai mare furnizor de făină al Ucrainei. În primele șase luni ale anului 2018, oamenii de afaceri din Rusia au făcut în Ucraina investiții de 436 milioane dolari, acestea reprezentând cel mai mare aport de capital străin.
Capitolul ostilităților economice ucraineano-ruse a fost deschis la 11 aprilie 2014, când guvernul de la Kiev s-a aliniat sancțiunilor inițiate de către UE împotriva Rusiei. Gestul s-a repetat, la 15 octombrie 2014 și 25 ianuarie 2015, prin ralierea la noi sancțiuni întreprinse de către UE. Lista personalităților ruse sancționate i-a inclus pe Valentina Matvienko, președinta Consiliului Federației Ruse, și pe vicepremierul Dimitri Rogozin, iar printre cele 160 întreprinderi rusești sancționate au figurat Cernomorneftegaz, Feodosia, Dobrolet, cu activități în Crimeea. În noiembrie 2015, Ucraina a sistat legăturile aeriene cu Rusia.
La 2 mai 2018, au fost sancționate încă 1.748 persoane fizice și 756 persoane juridice rusești (vezi „Kommersant”, nr. 193, din 22 octombrie 2018).
Ca răspuns la aceste măsuri, în octombrie 2018, guvernanții moscoviți au recurs la sancționarea unor politicieni sau oameni de afaceri ucraineni și, pentru a împiedica repatrierea numeroaselor active ucrainene din Rusia, au instituit restricții împotriva unor firme ucrainene. Au intrat în colimator 68 de persoane juridice și 322 de persoane fizice, între care Alexei Poroșenko, fiul președintelui Ucrainei, Arsen Avakov, ministrul de interne, Stepan Poltorak, ministrul apărării, Vasili Grițak, șeful serviciilor de informații, și cunoscuta activistă politică Iulia Timoșenko. Au fost sancționați 127 de deputați ai Radei ucrainene. Sancțiunile, gestionate de către ministerul federal de finanțe, prevăd blocarea conturilor, hârtiilor de valoare și a bunurilor deținute de aceste persoane în Rusia. Întocmită pe baza sugestiilor primite de la diferite ministere, lista celor sancționați poate fi completată sau redusă, în funcție de evoluția evenimentelor. Premierul Dimitri Medvedev a precizat că aceste măsuri au fost simetrice cu cele adoptate, anterior, de către guvernul ucrainean (vezi „Kommersant”, nr. 200, din 2 noiembrie 2018).
La 18 aprilie 2019, în urma reducerii de către autoritățile de la Kiev a importului de țiței și cărbuni din Rusia, Moscova a avertizat că va introduce un regim vamal special pentru mărfurile importate din Ucraina, putând interzice total intrarea lor în țară. În valoare de 4,3 miliarde dolari, anual, acestea, așa cum a precizat ministrul rus al economiei, Maxim Oreșkin, reprezintă 30 la sută din volumul schimburilor bilaterale (vezi „Kommersant”, nr. 70, din 19 aprilie 2019).Totodată, s-a oprit exportul în Ucraina al țițeiului și s-a restricționat exportul cărbunelui și al anumitor produse petroliere rusești. Ucrainenii speră, însă, să reziste prin intermediul importului din Belarus al produselor necesare provenite din Rusia. În 2018, Belarus a reexportat în Ucraina peste 3 milioane de tone de produse petroliere și circa 600.000 de tone de cărbune. Taxele vamale percepute de către Rusia pentru produsele exportate în Belarus sunt aproape de zero, dar, reexportându-le în Ucraina, Belarus nu poate fi tot atât de generoasă, la tranzacții adăugându-se și taxe suplimentare pentru transport.
Pe de altă parte, în replică la interzicerea de către autoritățile ucrainene a accesului în Ucraina al cetățenilor ruși de sex masculin, guvernanții ruși au recurs la tactica acordării, în regim simplificat, a cetățeniei ruse pentru locuitorii regiunilor ucrainene secesioniste Donețk și Lugansk. Aflându-se în vizită la Beijing, la finele lunii aprilie a.c., președintele Vladimir Putin a declarat că, de altfel, Moscova studiază posibilitatea de a simplifica formalitățile de acordare a cetățeniei ruse nu numai locuitorilor din regiunile menționate, ci și oricărui locuitor al Ucrainei care ar dori acest lucru (vezi „Kommersant”, nr. 78, din 27 aprilie 2019). Întrucât numeroși cetățeni ucraineni care doresc să primească cetățenie rusă depind de sistemele de pensie și asigurări de sănătate ucrainene, în contul cărora au plătit cotizații, aceștia, pentru a nu-și pierde drepturile, își păstrează și cetățenia ucraineană.
În plină derulare se află controversele privind tranzitul prin Ucraina al gazelor naturale rusești destinate UE. Inițial, acesta a fost conceput în condițiile unor relații economice normale, Rusia plătind Ucrainei taxe de tranzit consistente. Dar, odată cu deteriorarea colaborării bilaterale, mărimea taxelor de tranzit pretinse de către Ucraina s-a transformat în măr al discordiei, ajungând să fie tranșată la tribunalul comercial de la Stockholm. Prin sentința acestuia din februarie 2018, compania rusă Gazprom a fost obligată să plătească companiei ucrainiene Naftogaz suma de 4,7 miliarde dolari, drept penalități pentru neîndeplinirea unor clauze contractuale, între care și obligația de a tranzita, anual, cantitatea de gaze convenită. Autoritățile de la Kiev au pus pe tapet și alte pretenții, privind restanțe de plată din partea Rusiei în sumă de 12 miliarde dolari. La cererea părții ucrainene, disputa dintre compania rusă Gazprom și cea ucraineană Naftogaz a ajuns și în discuția Comisiei Europene. Deși nu are nicio atribuție în materie, întrucât cele două țări nu sunt membre ale UE, Comisia s-a implicat, totuși, considerând că este vorba despre combaterea monopolului Gazprom și pe piața UE.
În anul 2019 intră în funcțiune conducta de gaze Turețkii Potok (Torentul turc), prin Marea Neagră și Turcia, spre vestul Europei, cu o capacitate anuală de 32 miliarde mc, și conducta North Stream-2 (Torentul nordic-2), prin Marea Baltică și Germania, cu o capacitate anuală de 55 miliarde mc, care amenință să pună capăt tranzitului gazelor prin Ucraina și, evident, taxelor de tranzit. în 2018, prin Ucraina au fost tranzitate 87 miliarde mc de gaze rusești. Manevrele Kievului menite să frâneze devierea tranzitului nu s-au soldat, deocamdată, cu rezultate palpabile. În eventualitatea continuării tranzitului terestru, compania Gazprom propune ca licitațiile de vânzare pentru gazele furnizate să aibă loc la frontiera ruso-ucraineană, urmând ca europenii să evalueze singuri siguranța tranzitului prin Ucraina al gazelor cumpărate (vezi „Kommersant”, nr. 78, din 7 mai 2019).
La deteriorarea relațiilor economice dintre cele două țări contribuie din plin conflictul privind accesul navelor comerciale și militare ucrainene în Marea Azov, pe sub podul strategic, feroviar și rutier, construit de Rusia peste strâmtoarea Kerci, spre Crimeea. De asemenea, paie pe foc au pus demersurile guvernanților ucraineni în vederea scoaterii bisericii ortodoxe autohtone de sub autoritatea patriarhului moscovit, încălcarea dreptului celor peste 10 milioane de cetățeni ucraineni de etnie rusă de a-și folosi limba maternă, precum și alte șicane la adresa acestora.
Ca rezultat al sancțiunilor, în 2018 Ucraina a ajuns la un deficit de 4 miliarde dolari al balanței comerciale cu Rusia. Ea și-a sporit cu 17 la sută importul mărfurilor rusești în comparație cu 2017, ajungând la 7,4 miliarde dolari, în timp ce exporturile sale în Rusia s-au redus cu 7 la sută, ajungând la doar 3,3 miliarde dolari (vezi Kommersant, din 2 februarie 2019). Confruntate cu un asemenea deficit, autoritățile ucrainene sunt nevoite să caute soluții, fie găsind pe alte meleaguri alternative la importurile din Rusia, fie sporind exporturile în această țară. Dar, în condițiile în care printre cele 55 de poziții de mărfuri ucrainene vizate de sancțiunile rusești pe prim plan se află ciocolata, dulciurile, peștele, carnea și băuturile alcoolice, soluțiile de redirecționare a exportului par greu de găsit. În ceea ce privește înlocuirea importului de gaze, țiței și cărbune din Rusia cu produse din alte țări, mai scumpe și mai greu de transportat, și ea este problematică. Bineînțeles că și pentru Rusia renunțarea la unele importuri ucrainene, între care produsele tehnice și agro-alimentare, este păguboasă, constituind un stimulent pentru negocieri și înțelegere cu vecinul său.
Înlocuirea președintelui Piotr Poroșenko, la alegerile din aprilie 2019, cu Vladimir Zelenski nu pare să deschidă perspective de atenuare a conflictului dintre Ucraina și Rusia, dar poate crea premise pentru unele compromisuri. Majoritatea observatorilor se îndoiesc de posibilitatea unor schimbări spectaculoase ale politicii Ucrainei față de Rusia. Faptul că, la recentele alegeri prezidențiale din Ucraina cetățenii și-au manifestat neîncrederea în președintele Piotr Poroșenko, votând cu 73 la sută dintre sufragii un nou președinte, este considerat, la Moscova, drept confirmarea dorinței ucrainenilor de a pune capăt cursului, neamical față de Rusia, al politicii guvernanților lor. Directorul Institutului Finlandez de Relații Internaționale, Arkadii Moșes, consideră, însă, că, la ora actuală, nu poate exista în Ucraina un președinte convenabil Rusiei (vezi „Kommersant”, nr. 56, din 1 aprilie 2019). În opinia sa, indiferent de ce promite în timpul campaniei electorale un candidat sau altul, după instalarea sa la cârma statului nu poate să facă decât ceea ce îi permite legislația în vigoare, legislație care este expresia unor interese dominante, bine configurate. n
