Turismul în condiții de restriște

Date:

În zilele noastre, turismul, ca ramură economică, ocupă un loc relativ important în economia țărilor dezvoltate. Afirmația este valabilă, dar numai într-o mică măsură, și pentru turismul rusesc, a cărui cifră de afaceri pe plan național, în anul 2019, a fost de peste 360 miliarde ruble. În această privință, veniturile realizate de metropolele Moscova și Sankt Peterburg se disting în mod deosebit. În anul 2019, la Moscova s-au realizat din turism
147 miliarde ruble.

Declanșarea pandemiei de COVID-19, a dus, însă, la reducerea drastică a veniturilor din ramura economică menționată. În anul 2020, câștigurile companiilor moscovite au fost de șase ori mai mici decât în anul precedent. A contat în mod deosebit împuținarea turiștilor străini, de pe urma cărora câștigurile sunt cu 8 la sută mai mari decât cele aduse de turiștii autohtoni. În perioada ianuarie – martie 2021, au vizitat Rusia 1.830 milioane de cetățeni străini, dintre care doar 13.400 în scopuri turistice. În comparație cu perioada de referință din anul 2020, numărul cetățenilor străini intrați în țară s-a redus numai de trei ori, în timp ce numărul turiștilor străini s-a redus de 24 de ori.

Comparativ cu alte țări dezvoltate, situația turismului rusesc lasă de dorit în multe privințe. În primul rând, în ce privește ocuparea forței de muncă. Doar 3,5 la sută din populația Rusiei lucrează în domeniul turismului, în timp ce, de pildă, pentru India, procentul este de 8 la sută, pentru Franța – 9,4 la sută, pentru China – 10,3 la sută, pentru SUA – 10,7 la sută, pentru Australia – 12,8 la sută, pentru Spania – 14,6 la sută. Exportul de servicii turistice, în raport cu consumul intern de asemenea servicii, este de 214,1 la sută, în SUA, 79,7 la sută, în Spania, 63,8 la sută, în Franța, 45,7 la sută, în Australia, 35,8 la sută, în China, 30 la sută, în India și de doar 11 la sută, în Rusia. Pe ansamblu, cota parte a turismului în PIB este de 3,9 la sută, în Rusia, de 6,8 la sută, în India, de 8,5 la sută, în Franța, de 8,6 la sută, în SUA, de 10,8 la sută, în Australia și de 14,3 la sută, în Spania (vezi „Kommersant”, nr. 85, din 21 mai 2021). Companiile rusești de turism sunt puternic concurate de companiile multor țări occidentale, Parisul, Roma, Madridul, Londra, Barcelona, Bruxelles-ul sau Viena reprezentând o concurență redutabilă pentru metropolele rusești.

Măsurile de protecție sanitară adoptate de diferite țări au dus la restrângerea sensibilă a turismului extern, în general. Pentru Rusia, destinațiile mai convenabile – Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Turcia, Thailanda sau Tanzania – au fost blocate total sau parțial, iar altele, cum sunt Insulele Maldive, Seychelles, Mauritius, Mexic, Etiopia, Sri Lanka etc., fiind prea îndepărtate și scumpe, nu prezintă interes pentru un număr mai mare de clienți. Turiștii amatori de exotic sunt nevoiți să găsească soluții pe plan intern. Pandemia a contribuit într-o mare măsură la atenuarea pornirilor snoabe ale multor ruși care considerau că nu-și pot petrece concediul decât peste hotare, că în țară se odihnesc și se distrează numai cetățenii de mâna a doua. Pe de altă parte, pentru călătoriile în interior nu sunt necesare aprobări și vize, nu trebuie îndeplinite tot felul de formalități birocratice și, totodată, numeroase comenzi și plăți pot fi efectuate mult mai simplu, inclusiv online.

Așa stând lucrurile, stațiunile de odihnă de pe țărmul Mării Negre și din Crimeea s-au supraaglomerat. Hotelurile sunt pline și prețurile au crescut fără măsură. Biletele de odihnă pentru două persoane pentru o săptămână într-o stațiune pe litoralul Mării Negre costă 100.000 – 110.000 ruble (5-6.000 lei). Deosebit de dificilă este obținerea unor locuri în perioada iunie-august. Desigur, se pot obține mai ușor locuri în hoteluri, unde un sejur de o săptămână pentru două persoane costă 220.000 ruble.

Rusia fiind o țară foarte mare, cu un extrem de variat relief geografic și, implicit, cu un profil balneo-climateric și cultural diversificat, nu este greu de găsit o destinație alternativă acceptabilă. Majoritatea opțiunilor vizează Orientul îndepărtat – Habarovsk și Vladivostok – sau zonele arctice – Arhanghelsk, Murmansk și Krasnoiarsk, dar cei interesați de ele se confruntă acolo cu absența unor drumuri de acces practicabile și a unor spații de cazare corespunzătoare. Din anul 2019 au vizitat, totuși, aceste zone 7,4 milioane turiști, din care 88 la sută au declarat că le va face plăcere să le reviziteze.

Se poate spune că, în prezent, turismul intern parcurge în Rusia o perioadă de adevărat avânt. Datorită redirecționării spre interior a fluxului turistic, au fost trezite la viață zone geografice ignorate anterior. S-a ajuns ca regiunile turistice din munții Altai, de dincolo de Urali, din Siberia, să fie mai solicitate decât cele tradiționale de pe litoralul Mării Negre și Crimeea. O dovadă a fluxului turistic intern mult mai mare, în Rusia, o constituie faptul că, în comparație cu situația din 2019, de dinaintea declanșării pandemiei, numărul biletelor de avion și de tren vândute este, în prezent, de șapte ori mai mare (vezi „Rossiiskaia Gazeta”, din 18 iunie 2021). Pe această bază, ministerul rus al turismului preconizează crearea, până în 2030, a 150 de noi trasee turistice. Alegerea lor se va face în urma unor concursuri la care participă localitățile și regiunile interesate.

Revirimentul turismului intern determină și măsuri de reorganizare și perfecționare a metodelor de funcționare a lui. Între altele, potrivit noilor prevederi din legea turismului, începând de la 1 iulie a.c., funcția de ghid nu va mai putea fi exercitată decât de către cetățeni ruși, care trebuie atestați odată la cinci ani și nu pot funcționa decât în regiunea în care locuiesc. Această prevedere creează dificultăți muzeelor, deoarece nu întotdeauna translatorii sunt cetățeni ruși. Cel mai greu sunt de găsit translatori pentru limbile chineză și arabă. Pentru a veni în sprijinul muzeelor, Societatea Rusă de Geografie organizează, anual, concursul „Cel mai bun ghid”, acordând câștigătorilor premii în bani și bilete de odihnă (vezi „Rossiiskaia Gazeta”, din 19 iunie 2021). Participanții trebuie să prezinte trei filme de scurtmetraj (fiecare cu lungimea de două minute), care sunt evaluate de către o comisie de recepție formată din 19 specialiști în geografie, folclor, turism, artă cinematografică și altele. Participanții sunt încadrați în două categorii: de la 12 la 18 ani și de la 18 ani în sus.

Din evidențele Băncii Rusiei reiese că, în urma abandonării traseelor externe, din martie 2020 și până în iunie 2021, rușii au economisit 35 miliarde dolari. Aceste economii sunt de natură să contribuie, într-o anumită măsură, la dezvoltarea economiei naționale, dar și la sporirea consumului și, implicit, la escaladarea inflației. Iar dacă situația externă va rămâne neschimbată până la finele anului, suma economisită s-ar putea dubla. De menționat, însă, că, în urma reducerii călătoriilor peste hotare și, în consecință, a micșorării cererii de valută, nu a avut loc o apreciere a cursului monedei naționale. Explicația o constituie, poate, faptul că cererea de valută în scopuri turistice are o pondere minoră în raport cu celelalte necesități valutare ale economiei rusești.

Anul turistic 2021 se desfășoară și în Rusia în condițiile sanitare speciale impuse de pandemie. Una din regiunile afectate este și cea de pe litoralul Mării Negre, respectiv stațiunile Soci, Tuapse, Novorosiisk și cele din peninsula Crimeea. Perioadele de relaxare alternează cu perioade de înăsprire a restricțiilor, ceea ce face extrem de greu de planificat activități de mai mare amploare. În luna iunie, de pildă, în Moscova, după o perioadă de relativă acalmie, procentul infectărilor a crescut de trei ori, determinând reintroducerea unor restricții și măsuri sanitare. Cele mai uzuale, pe ansamblu, sunt purtarea măști în locurile aglomerate, distanțarea socială de 1,5 m, ocuparea numai a 50 la sută din sălile de concert sau de sport, închiderea barurilor și restaurantelor la orele 24, accesul în anumite locuri numai a persoanelor vaccinate. Iar pentru a se veni în ajutorul turiștilor stânjeniți de restricții, în stațiunile turistice funcționează centre de vaccinare mobile.

Mult mai serios perturbate de evoluția pandemiei de COVID-19 sunt, însă, deplasările externe. Carantinele instituite în diferite țări au afectat material peste un milion de turiști ruși. Pe direcția Turcia, au avut de suferit 340.000 de persoane care au achiziționat bilete anticipat și au rămas cu ele nefolosite. Pierderile lor, de peste 270 milioane euro, ar trebui să le fie compensate până la finele anului. Compania de turism poate reține din suma datorată clienților numai valoarea cheltuielilor efective făcute de ea pentru diversele formalități. Aflate la mare strâmtoare, companiile în cauză speră să obțină o amânare. Circulă zvonuri că aceasta s-ar putea prelungi până la 31 decembrie 2022 (vezi „Pravda”, din 2 iunie 2021).

Pentru a supraviețui în asemenea condiții, companiile rusești de turism își pun speranța și în sprijinul statului. Astfel, un ajutor important pentru operatorii din branșă îl reprezintă subvențiile pentru compensarea cheltuielilor necesare repatrierii forțate a cetățenilor ruși aflați în călătorii turistice în zone afectate de pandemie. Ajută, de asemenea, și faptul că, în perioada lunilor de vară, din acest an, familiile cu copii pot călători cu trenul beneficiind de tarife reduse, pe orice distanțe. Și, întrucât de la Sankt Petersburg la Vladivostok, de pildă, sunt aproape 10.000 km, li se oferă turiștilor amatori posibilitatea unor serioase economii. De reducere beneficiază copiii până la vârsta de 18 ani (vezi „Izvestia”, din 11 iunie 2021). Tot așa, în 2021, municipalitatea moscovită returnează turiștilor 20 la sută (dar nu mai mult de 20.000 ruble) din costul biletelor achiziționate de ei cu anticipație, înainte de 15 iunie. Pentru subvenționarea acestor scutiri, au fost alocate 1,3 miliarde ruble.

O contribuție de seamă la crearea unor condiții favorabile turismului aduc Căile Ferate Ruse (RJD). În perioada de vară din acest an, numărul formațiunilor feroviare aflate în funcțiune a fost suplimentat cu 1.000 de trenuri (vezi „Vedomosti”, din 1 iunie 2021). Pentru a facilita deplasarea tinerilor în zone turistice de interes, potrivit reglementărilor în vigoare, copiii în vârstă de 10-16 ani pot călători cu trenul singuri, fără însoțitor, dar sub supravegherea specială a însoțitorului de vagon sau a șefului de tren. Aranjamentul prevede ca părinții să aibă legătură telefonică permanentă cu însoțitorii și ca acestora să le fie comunicat numele persoanei care urmează să întâmpine pe călător în stația de destinație. Identitatea lui trebuie bine verificată, pe bază de acte, de către ceferist, care are și sarcina de a-i preda acestuia bagajul copilului. Taxa pentru serviciul menționat este de 1.500- 1.600 ruble (80-90 lei). Sistemul funcționează numai pe linii de cale ferată legate de stațiuni turistice.

Tot în contextul ajutorului acordat de stat, dezvoltatorii imobiliari pot primi de la agenția rusă de turism credite subvenționate, cu dobândă de 3-5 la sută, cu condiția ca ele să fie utilizate numai pentru construirea sau modernizarea unor hoteluri mari, cu peste 120 de camere și angajând numai constructori serioși, cu stagiu de cel puțin cinci ani și care au la activ cel puțin cinci hoteluri totalizând 700 camere. Valoarea minimă a creditului este de 100.000 ruble, iar cea maximă de 35 miliarde ruble. S-a făcut, chiar, propunerea ca, în cazul unor hoteluri mari cu peste 1.000 camere, să se acorde credite de până la 55 miliarde ruble.

Programe de sprijinire a turismului s-au adoptat în multe țări. În Spania a fost întocmit un plan de dezvoltare a turismului sătesc, finanțat cu 500 milioane euro din fonduri guvernamentale. Primăria Romei a afectat 53 milioane de euro pentru un program de sprijinire a industriei hoteliere. Municipalitatea orașului Milano acordă însemnate facilități pentru arendarea unor spații afectate turismului. Și lista poate continua.

 

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate