Concurs pentru revitalizarea unor spaţii industriale

Date:

Institutul pentru Politici Publice (IPP), în parteneriat cu Primăria Sectorului 3 și cu Primăria Municipiului Arad organizează o competiție de idei pentru revitalizarea unor obiective industriale de patrimoniu comunitar urban. La zi este concursul care vizează hala Laminor (uzinele Republica, foto), preluată de Primăria Sectorul 3 în 2014.
Elena Tudose, directorul Institutului pentru Politici Publice, anunţă că până pe 16 martie oricine poate depune pe platforma disponibilă pe www.ipp.ro „idei despre cum ar putea să arate în viitor Hala Laminor, despre cum ar putea să fie redată aceasta către comunitate”. Cetățenii vor vota ideea preferată, iar „într-o etapă ulterioară, ideile vor fi selectate de un juriu, din care vor face parte reprezentanți ai IPP, Primăriei Sectorului 3 și ai Ministerului Culturii, precum și reprezentanți ai unor organizații și publicații de specialitate, din domeniul arhitecturii. Clasamentul se va face în funcție de voturile obținute și de nota acordată de juriu, în pondere de 50% fiecare. Câștigătorii, pe lângă faptul că vor putea să-și prezinte ideea în cadrul festivalului anual Romanian Design Week, vor participa împreună cu reprezentanți din partea IPP și a autorităților publice într-o vizită de studiu, într-un schimb de experiență în Elveția”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Top 10 motive pentru care totul electric este o idee proastă

Politicienii și oficialii guvernamentali de la fiecare nivel par...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță,...