Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) prezintă o analiză asupra programului național „Student Invest”, lansat de Guvernul României ca parte a pachetului de măsuri sociale„Sprijin pentru România”.

ANOSR apreciază că garantarea prin program a unui credit în valoare de maximum 50.000 lei, în proporție de 80% de către stat, pentru taxe de studii„este o eternă reîntoarcere la tentative eșuate, puse pe agenda publică fără vreo analiză sau o minimă consultare cu studenții, cei pe care se presupune că i-ar sprijini măsura. Schema de împrumuturi nu rezolvă problemele actuale ale studenților, așa cum încearcă să sugereze guvernul, și nici nu este eficientă”.

Horia-Șerban Onița, președintele ANOSR:„ANOSR cere Guvernului să renunțe la măsurile care sună bine doar de formă, dar în fapt au consecințe negative. Decidenții trebuie să implementeze ce și-au asumat în Programul de guvernare, adică creșterea cuantumului burselor și a subvenției cămine-cantine, dacă doresc într-adevăr să sprijine studenții, în niciun caz să ne păcălească cu împrumuturi cu multiple riscuri dovedite în alte țări. Din grava neglijență, acele riscuri se pot transforma în crize naționale și în România.”

Poziția ANOSR privind împrumuturile de studii pentru studenți – capcana mărului otrăvit

Context

Dezbaterea cu privire la împrumuturile de studii pentru studenți nu poate fi disociată de sistemul de valori și percepte prin care definim viziunea și rolul sistemului de învățământ superior în ansamblul său. Introducerea unui sistem de împrumuturi de studii pentru studenți are impact relevant asupra accesului și parcurgerii studiilor de către aceștia, adică asupra configurației însăși a populației studențești. În ciuda faptului că reprezintă una dintre puținele măsuri din ultima perioadă care ar avea un impact semnificativ asupra sistemului de învățământ superior, fie el negativ, astfel încât pornirea de la sistemul de valori și implicarea studenților în proces sunt cu atât mai importante,ambele au fost ignorate în timp ce Guvernul ascunde sau tratează indiferent efectele introducerii împrumuturilor.

Prin împrumuturi de studii pentru studenți vom înțelege acel sistem de creditare prin care studenții se împrumută de la băncile comerciale, statul intervenind în configurarea sistemului fie prin garantarea rambursării, fie prin stabilirea unor condiții mai lesnicioase de creditare (plata dobânzii în locul studentului, termene de prescripție a obligației de rambursare în anumite cazuri etc). Astfel, vom exclude din definiție acele împrumuturi pe care le-ar putea obține studenții fără vreo implicare a statului în proces.^[1]

Prezenta poziție a ANOSR vizează perspectiva federației asupra împrumuturilor de studii în general, ca instrument de finanțare a învățământului superior, adaptat însă la contextul actual al propunerii Guvernului României de susținere a unui asemenea sistem de împrumuturi în România. În practică, împrumuturile de studii sunt văzute ca având două funcții: cea de finanțare a educației universitare și, respectiv, o funcție socială, de asigurare a echității. Cu toate acestea, astfel cum se va analiza în paginile următoare, împrumuturile de studii nu doar că de multe ori nu au un rol de sprijine a echității, ba chiar prin efectele lor directe și indirecte pot conduce la rezultatul opus.

Astfel, pe de-o parte, în luna aprilie 2022, Guvernul României a anunțat lansarea unui pachet de măsuri sociale, denumit „Sprijin pentru România”. În cadrul acestui pachet, fără vreo consultare a reprezentanților studenților, în ciuda faptului că ar fi așa-zișii beneficiari ai unei acțiuni din cadrul pachetului, s-a anunțat lansarea programului național „Student Invest”, prezentat succint, fără vreo detaliere, ca presupunând „garantarea unui credit în valoare de maxim 50.000 lei, în proporție de 80% de către stat, pentru taxe de studii, publicarea unor cărți sau a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studențești”.

Ulterior, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a declarat în presă faptul că aceste împrumuturi, în valoare de 10.000 de euro, vor fi discutate împreună cu Ministerul Finanțelor și Fondul Român de Garantare și Contragarantare (din nou, fără vreo referință la vreo discuție cu reprezentanții studenților, așa-zișii beneficiari ai măsurii) și în cadrul acestora „Vor fi eligibile cheltuieli referitoare la educație în special, participare la cursuri, la anumite competiții internaționale, achiziția de cărți.”

În paralel, Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a organizat întâlniri cu reprezentanții universităților și ai Băncii Europene de Investiții, pentru a prezenta oferta celor din urmă de împrumuturi, într-un demers care pare cel puțin să nu aibă legătură de fond cu proiectul inițiat de Guvernul României.

Câteva precizări sunt necesare în acest punct. În primul rând, studenții nu au fost implicați în aceste procese, deși sunt prezentați ca fiind beneficiarii acestei măsuri, tocmai pentru că, la o privire mai atentă, nu studenții ar fi principalii beneficiari ai acestor împrumuturi. În această schemă de împrumuturi, studenții reprezintă un canal de transmisie, beneficiarii fiind, de fapt, universitățile (care încasează sumele de bani pe care le împrumută studenții) și, într-o măsură subsidiară, băncile comerciale care vor beneficia de dobândă (plătită de studenți sau, după caz, de stat, nefiind precizat în acest punct).

În al doilea rând, dacă Guvernul României vrea într-adevăr să sprijine studenții, e suficient să urmeze promisiunile din propriul program de guvernare, asumat la învestitură, care prevede, printre altele, două măsuri punctuale pentru studenți: un cuantum al burselor sociale care să respecte prevederile Legii educației naționale, adică să acopere cheltuielile de cazare și masă, respectiv creșterea cu 100% a subvenției de cazare.

Ambele promisiuni (creșterea cuantumului burselor, creșterea subvenției cămine-cantine) sunt, la momentul de față, neîndeplinite, astfel cum a semnalat constant ANOSR. Pe de altă parte, între cheltuielile precizate ca fiind eligibile în programul de împrumuturi, care nu apare în niciun formă în Programul de Guvernare, se regăsesc tocmai acele cheltuieli pe care Guvernul trebuia să le acopere prin creșterea burselor, respectiv a subvenției cămine-cantine. Așadar, în loc să le acorde studenților ce le-a promis, Guvernul îi „sprijină” oferindu-le „șansa” unui împrumut pe care ulterior să îl ramburseze.

Această „șansă” se suprapune peste faptul că:

• Avem, procentual, populația studențească cea mai mică din UE;
• Aproape unul din doi studenți abandonează;
• Avem penultima alocare din PIB pentru educație,

guvernul condamnând, prin mărul otrăvit al împrumuturilor de studii, studenții din România la precaritate și la o situație semnificativ inferioară colegilor lor europeni, în loc să sprijine convergența.

Mai mult decât atât, deși tratate separat, promovarea împrumuturilor de studii prin pachetul Guvernului și promovarea împrumuturilor BEI se află într-o relație de conexitate, care coroborate și cu alte manifestări ale Guvernului, precum Programul de Convergență 2022-2025 (unde ponderea cheltuielilor publice pentru educație în orizont de timp de 50 de ani rămâne la un procent de aproximativ 2.5%) tind spre același element comun: Guvernul se dezrobește de responsabilitatea de a finanța adecvat învățământul superior și studenții, prin finanțare publică.

În acest mod, împrumuturile de studii par a fi mecanismul Guvernului de a acoperi acest gol de finanțare a universităților, prin contribuția privată a studenților și a familiilor lor într-unul dintre cele mai inechitabile sisteme de învățământ superior din Europa, ceea ce nu poate decât să agraveze aceste circumstanțe.   

Despre inițiativele privind împrumuturile de studii în România

Tema împrumuturilor de studii în România este recurentă, fiind adusă în discuția publică fie de politicieni, fie de presă. Cu foarte puține excepții însă, subiectul este prezentat superficial și fără nicio analiză comparativă sau de impact.

O excepție în acest sens a fost studiul comandat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare/Banca Mondială și publicat în 2008, „Introducerea unei scheme de credite pentru studenți în România – Document de lucru”, realizat tocmai în virtutea propunerii unui sistem de credite de studii pentru studenți (pe care îl consideră din start „necesar”). Studiul vine cu câteva obiective potențiale ale unui sistem de împrumuturi de studii, pe care ANOSR nu le consideră justificate.

Un prim obiectiv ar fi „Furnizarea de fonduri studenţilor fără mijloace financiare într-un mod care să ducă la creşterea participării”, care însă nu se susține, mijlocul adecvat de sprijinire în acest sens fiind bursele (subvențiile/granturile). De altfel, în cvasimajoritatea statelor europene, astfel cum vom arăta într-un capitol următor, investiția pentru grupurile marginalizate sau fără mijloace financiare se realizează prin granturi de studii, în multe țări europene învățământul superior fiind chiar universal gratuit. Acolo unde există, împrumuturile au în majoritatea cazurilor rol marginal și complementar, de sprijin suplimentar, nefiind o politică țintită pentru creșterea accesului grupurilor defavorizate. Cu atât mai mult, studiile din Regatul Unit, citate infra, arată că studenții din grupuri defavorizate nu ajung să fie beneficiarii principali ai împrumuturilor, având în vedere aversiunea față de datorie (debt aversion). În acest caz, se încurajează mai degrabă abandonul.

Un al doilea obiectiv ar fi „Influenţarea exercitării unei profesii sau a locului de exercitare a acesteia”, care se află în totală contradicție cu viziunea ANOSR și, de altfel, cu misiunea învățământului superior, care nu se reduce la comodificarea educației ca un bun exclusiv menit să să orienteze studentul spre un loc de muncă. Deși extrem de important, acesta nu este unicul rol al învățământului superior, iar studenții nu ar trebui constrânși pe rațiuni financiare să își aleagă un anumit program de studii (fără să mai menționăm acoperirea precară a consilierii în carieră, din lipsa resurselor și a personalului calificat). Desigur, este de natura evidenței faptul că prin instrumentele de politică publică la dispoziție, inclusiv prin instrumente financiare, este în abilitarea justificată a statului să promoveze domenii sau programe de studii considerate prioritare, însă modul de acțiune trebuie să fie invers: stimularea alegerii unui program de studii (inclusiv prin acordarea de mai multe locuri bugetate, acoperite de stat), nu limitarea deciziei pe considerente financiare (pe raționamentul că nu te-ai împrumuta pentru a urma un program de studii care să conducă la o calificare care să nu îți permită sau să permită mai greu rambursarea creditului).

Un al treilea obiectiv ar fi „distribuţia costurilor prin trecerea unora din costurile de pregătire şi/sau întreţinere ale studenţilor” din sarcina statului în sarcina studenților. Nu putem fi de acord nici cu acest obiectiv. Desigur, optimizarea cheltuielilor publice reprezintă un obiectiv, și pot exista numeroase mecanisme necesare sau oportune de creștere a eficienței cheltuirii banului public, însă a face acest lucru pe seama educației sau, și mai grav, a urmări reducerea cheltuielilor publice în educație ca un scop în sine este extrem de periculos și perdant nu doar pentru indivizi, ci pentru societate în ansamblul ei. În această paradigmă, inclusiv subvenționarea dobânzii împrumutului este o „pierdere”.

Revenind la realitate, România se află pe penultimul loc la nivel european din perspectiva cheltuielilor publice/student în standardul puterii de cumpărare și la 15% de media UE privind numărul de absolvenți de învățământ superior, în timp ce Rata de acces la învățământul superior pentru populația de 19 ani este de 23,86%. 38% dintre studenții români (media UE 29%) au probleme financiare moderate, cu mult peste media europeană. Studenții ai căror părinți au o situație financiară rea sau foarte rea, studenții cu dizabilități, și studenții ce depind financiar de sistemul național de acordare de burse întâmpină dificultăți financiare peste medie^[2]. În acest context, singura soluție disponibilă este creșterea investiției în studenți, în niciun caz introducerea unui sistem de împrumuturi, care poate avea tocmai aptitudinea contrară.

Mai mult decât atât, suntem nevoiți să reamintim o parte din beneficiile învățământului superior, astfel încât sprijinirea studenților pentru accesarea și parcurgerea învățământului superior să nu fie văzute drept o cheltuială:

• Învățământul superior este considerat a fi cel mai important factor de impact asupra democrației la nivelul țărilor europene, fapt determinat de implicarea civică și participarea la vot în general ridicate în cazul absolvenților de studii superioare^[3]
• Incidența criminalității pentru majoritatea infracțiunilor scade semnificativ odată cu creșterea nivelul mediu de educație al populației de-a lungul generațiilor^[4]
• Părinții absolvenți de studii universitare întâmpină dificultăți în educarea copiilor cu o probabilitate de două ori mai mică decât cei cu studii secundare^[5].
• Persoanele cu studii superioare au o speranță de viață mai mare decât cele fără studii superioare, și anume, în cazul bărbaților cu studii superioare, speranța de viață este cu 8 ani mai mare, în timp ce femeile cu studii superioare au o speranță de viață cu 4 ani mai mare.^[6]
• Absolvenții de studii superioare au o stare de bine subiectivă mult mai ridicată și sunt mult mai satisfăcuți de viața proprie, indiferent de venituri^[7].
• Persoanele cu studii superioare sunt de trei ori mai puțin predispuse de a suferi de depresie și fac mai bine față stresului.^[8]
• Nivelul de educație influențează veniturile fiscale, acesta determină un salariu mai mare și implicit impozite și taxe plătite. Totuși, se consideră că beneficiile non-economice ale învățământului superior (inclusiv sănătatea proprie, longevitatea, dezvoltarea cognitivă a copilului) și cele externe sociale (inclusiv democrația, cheltuielile mai reduse ale statului cu aceste persoane) au un impact mai semnificativ decât media salariilor absolvenților de studii superioare.^[9]
• Impactul educației și formării asupra creșterii productivității este aproximativ două ori mai mare decât impactul creșterilor salariale.^[10]

Nu în ultimul rând, documentul prezintă consecința indirectă, dar dificil evitabilă a împrumuturilor de studii:„schemă de credite pentru studenţi ar putea face posibilă creşterea taxelor de cazare şi masă, permiţând astfel reducerea subvenţionării de către stat a întreţinerii studenţilor”. „Schema de credite pentru studenţi ar face posibilă creşterea unora sau tuturor taxelor de studii plătite de studenţii cu taxă”. Cu toate acestea, față de reacția studenților, care viza tocmai aceste consecințe descriere de autori, se menționează că „opoziţia faţă de creditele pentru studenţi (e) mai curând datorată presupunerii că aceste credite pentru studenţi ar putea fi legate de reducerea subvenţiilor publice de care se bucură în prezent studenţii”. Aparent, această presupunere este avută în vedere drept consecință posibilă inclusiv de autori.

Nici atunci, nici ulterior, împrumuturile de studii nu au fost implementate. În baza Legii Educației Naționale, Agenția de Credite de Studii și Burse, înființată prin Hotărârea de Guvern 1402/2009 și aflată în subordinea Ministerului Educației, ar fi trebuit să se ocupe de aceste credite. Inactivitatea agenției pe componenta de credite, sporadic adusă în atenția publicului de presă, este justificată atât de lipsa personalului, cât și de interesul scăzut, la acea vreme, a băncilor comerciale pentru o asemenea schemă.

În 2018,  Guvernul României revine cu ideea împrumuturilor de studii. Conform Programului de guvernare, „Tinerii vor fi susținuți și vor putea ca, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, să apeleze la credite fără dobândă, garantate în proporție de 80% de către stat, de maxim 40.000 lei, pentru plata cursurilor, chiriei sau a unei părți din construcția unei locuințe”. Similitudinile programului „Investește în TINEri” din 2018 cu actuala propunere a Guvernului (garantare 80%, plata cursurilor, plafon – 40.000 lei în 2018, 50.000 lei în 2022) sunt evidente. Și de acea dată, proiectul a fost abandonat de Guvernul României, dându-și seama, în final, de nefezabilitatea acestuia. 

Față de poziția ANOSR din 2018 s-au raliat și Asociația Parakletos, Asociația Pro Consumatori (APC România) și Grupul Clienților cu Credite în CHF (GCCC),  susținând că „adoptarea acestui program ar putea conduce la creșterea taxelor de studii și la scăderea gradului de finanțare a sistemului de învățământ. În calitate de reprezentanți ai consumatorilor de servicii financiar-bancare considerăm că un asemenea scenariu este posibil. De asemenea, apreciem că Guvernul României poate aduce la îndeplinire obiectivele trasate în program prin suplimentarea locurilor bugetate în cadrul universităților de stat, precum și prin alocarea de fonduri suplimentare destinate acordării burselor.”

Paradigma costurilor și împrumuturile de studii la nivel european

Politica privind subvențiile individuale (burse) și împrumuturile de studii pentru studenți la nivel european este legată implicit de cea privind acoperirea taxelor de școlarizare prin locuri bugetate. În cazul în care statul subvenționează universal costurile de școlarizare (neincluzând aici cheltuielile conexe – cazare, masă, manuale etc, care intră în categoria subvențiilor individuale), vorbim de învățământ superior gratuit.

Există mai multe tipuri de politici în ceea ce privește taxele de școlarizare. În primul rând discutăm de așa numitele politici ale responsabilității egale^[11] (upfront tuiton policies), care consideră că părinții au principala responsabilitate în ceea ce privește acoperirea costurilor de școlarizare ale studenților.De regulă însă, statul intervine și alocă anumite deduceri studenților, în funcție de situația financiară a familiei.

O altă situație se regăsește în cazul țărilor care subvenționează taxele de școlarizare.^[12] Cel mai cunoscut exemplu în acest sens îl reprezintă grupul statelor scandinave (Danemarca, Norvegia, Islanda, Suedia), care consideră studenții ca fiind adulți independenți din punct de vedere financiar, fapt pentru care, deși scutiți de regulă de orice cheltuieli ce țin de parcursul în învățământul superior, sunt nevoiți să își finanțeze cheltuielile cotidiene, existând posibilitatea atragerii unui împrumut în acest sens, garantat de regulă de stat.

Cea mai puțin numeroasă categorie, compusă din Regatul Unit (în special Anglia) și Țările de Jos, este cea a țărilor care practică în principal politică de amânare a plății taxelor de școlarizare^[13] (deffered tuition fee policies), prin care studenții primesc o finanțare rambursabilă prin intermediul unor credite garantate de stat.

Nu în ultimul rând, există și o a patra categorie de state, cea în care există o politică duală^[14](dual track tuition policies) privitoare la plata taxelor de școlarizare. În rândul acestor state se încadrează și România. Ele oferă un anumit număr (deloc neglijabil) de scutiri de la taxa de școlarizare, în baza unor criterii ce țin de performanța academică din învățământul secundar și, ulterior, din timpul facultății.

Din perspectiva situației la zi a sistemelor de subvenții și împrumuturi, elocventă este analiza Eurydice.^[15]

În Germania, Polonia, Slovenia, Scoția (licență), Norvegia, Cehia, Slovacia, Austria (Pädagogische Hochschulen și universități, excluzând Fachhochschulen), Danemarca, Estonia, Grecia (licență), Croația, Cipru (licență), Malta, Finlanda, Suedia, Turcia, Muntenegru, învățământul superior este gratuit. Pe de altă parte, în 8 țări din UE există sistem de împrumuturi activ, cu peste 5% dintre studenți beneficiari, însă în majoritatea acestor cazuri învățământul superior este gratuit. Excepții notabile, unde există și ponderi mari de studenți care se împrumută, fiind Regatul Unit și Țările de Jos.

În același timp, menționăm cazul unor țări care, deși nu au învățământ superior universal gratuit, au taxe reduse ca politică generală sau pe care le-au redus în ultima perioadă. De exemplu, în Franța, taxa comună la universitățile publice este de 170 euro, în timp ce la public grande écoles și politehnici este de 601 euro. În același timp, în Portugalia din 2019 în 2021 taxele au scăzut de la o variație de 657-1063 euro la 495-697 euro. Tot ca o măsură pozitivă recentă, Italia a crescut pragul de venit familial de la care nu se plătește taxă în învățământul superior de la 13.000 la 20.000 euro pe an.

În 14 țări din UE o proporție mai mare de studenți decât în România primesc burse sociale sau universale (de exemplu, în Franța 34% beneficiază de această facilitate, în Belgia – comunitatea flamandă 20%).

Tendința României de a introduce un sistem de împrumuturi ar reprezenta o poziție divergentă față de trendul european, afirmat și prin diferite documente europene (Comunicatul Comisiei privind crearea unui Spațiu European al Educației până în 2025, Principiile și Liniile directoare privind Dimensiunea Socială, adoptate la Conferința Ministerială de la Roma în cadrul Procesului Bologna etc) și ar reprezenta un motiv pentru scăderea investiției în educație, și așa scăzute.

Chiar dacă nu există o garanție în acest sens, mai multe exemple, precum cel al Țărilor de Jos, sunt ilustrative. De asemenea, în Regatul Unit, împrumuturile au fost introduse în anul universitar 1990/1991, când studenții puteau accesa în medie £420. Aceste împrumuturi au crescut vertiginos, estimându-se că în 2050 vor ajunge la 8.8% din PIB.^[16]

Cu toate acestea, inclusiv cele două cazuri pot fi nuanțate. În Țările de Jos, împrumutul are 0% dobândă, este plătibil doar prin raportare la cotă de venit și dacă se atinge un prag de venit, în caz contrar prescriindu-se datoria. Sistemul provine tocmai din Regatul Unit, unde, în paralel, începând cu anul universitar 2006/2007 a fost introdus un grant pentru susținerea cheltuitelor curente (Maintenance Grant), a cărui valoare a crescut de la £2.700 la £5.555 în 2015.^[17]

Perspective privind împrumuturile în literatura de specialitate

Există numeroase analize privind impactul împrumuturilor de studii în evoluția personală a tânărului. Dezbaterea profesională nu a oferit o soluție universală privind oportunitatea sau neoportunitatea împrumuturilor de studii, câtă vreme contextele în care se aplică sunt diferite. Cu toate acestea, în literatura de specialitate s-au dovedit anumite legături de cauzalitate extrem de îngrijorătoare. În cele ce urmează vom prezenta o serie de efecte ale împrumuturilor de studii, colectate din articole științifice de OECD[18]:

• Împrumuturile de studii sunt negativ corelate cu bunăstarea financiară a tânărului pe parcursul întregii sale vieți
• În SUA, împrumuturile de studii sunt corelate negativ cu capacitatea de economisire și capacitatea de a se împrumuta mai târziu în viață și pozitiv cu problemele financiare și expunerea la aceste probleme;
• Împrumuturile de studii au efect negativ asupra pregătirii pentru pensionare, atât din perspectiva amânării vârstei, cât și din perspectiva economiilor;
• Împrumuturile de studii amână dobândirea unei locuințe și pot amâna formarea unei familii;
• Studenții care au accesat împrumuturi prețuiesc mai mult siguranța locului de muncă decât satisfacția locului de muncă și sunt mai puțini înclinați spre antreprenoriat;

Pe de altă parte, același studiu arată că anumite grupuri defavorizate au incertitudini cu privire la capacitatea de a rambursa împrumuturile după absolvire sau aversiune față de datorie (care nu se confundă cu simpla dorință evidentă de a nu avea datorii), pentru aceștia abandonul fiind o opțiune, în timp ce actualmente rata este de 43.8% pentru programele de 3 ani.^[19]

Un alt volum pe subiect este cel editat de P. Teixeira, care citează studii privind impactul împrumuturilor de studii în Regatul Unit:^[20]

• Cazurile sociale sunt cele care sunt cel mai probabil depărtate de obținerea unui împrumut, având în vedere riscul neplății;
• Studenții din familii sărace sunt mai predispuși la a-și crește datoria la finalizarea studiilor, comparativ cu studenții din familii mai bogate (care pot lua un împrumut mai redus și îl pot rambursa anticipat);
• Introducerea sistemului de împrumuturi a contribuit la creșterea angajării pe un număr de ore ridicat a celor împrumutați în paralel cu studiile;
• Studenții erau de două ori mai predispuși la venituri sub pragul sărăciei decât gospodării similare la nivelul populației generale;
• În vederea minimizării împrumutului, studenții care nu își permit studiile aleg programe de studii mai scurte, mai puțin avansate;
• Concluzii

Guvernul României ar trebui să acționeze după valorile și obiectivele pe care își asumă, atât formal, cât și declarativă, că le urmărește. Atât corelarea cuantumului burselor cu nevoile studenților (și cu cheltuielile minime prevăzute de lege), cât și creșterea subvenției cămine-cantine sunt obiective inserate în Programul de Guvernare. Deși pentru acestea Guvernul nu găsește loc în „pachetul social”, propunerea Guvernului, de introducere a creditelor de studii, este o eternă reîntoarcere la tentative eșuate, puse pe agenda publică fără vreo analiză sau o minimă consultare cu cei pe care se presupune că i-ar sprijini măsura.

Schema de împrumuturi nu rezolvă problemele actuale ale studenților, așa cum încearcă să sugereze Guvernul, și nici nu sunt eficiente în contextul actual.

Astfel, riscul de a intra într-o spirală cvasispeculativă este imposibil de negat. Această spirală s-a dezvoltat corelativ cu introducerea împrumuturilor în alte țări, notoriu fiind cazul SUA, în care criza datoriilor studenților este acută, generațională și cu impact devastator. Pașii acestui mecanism sunt limitați la număr: universitățile pot crește artificial/fără acoperire reală taxele de studii, pentru că știu că debitul este acoperit de studenți prin împrumuturi, acordate lejer de bănci având în vedere garanția statului, care la rândul său se bazează pe solvabilitatea de viitor a studenților.  În tot acest peisaj, studentul ar fi cel perdant.

Creșterea numărului de studenți împovărați financiar poate crea șocuri nu doar la nivel individual (fie ele financiare sau de bunăstare și sănătate mintală), ci și la nivel societal, prin creșterea inechității.

De altfel, o tendință ce s-a putut observa în alte state odată cu introducerea sistemului de împrumuturi a fost scăderea cheltuielilor publice cu educația, în contextul în care și în momentul de față cheltuielile publice/student (PPP) în România sunt la coada clasamentului.

Pe de altă parte, inițiativa României e asincronă atât cu statu-quoul european (unde sistemele bazate pe împrumuturi, cu 2 excepții majore, sunt corelate cu învățământul superior universal gratuit cel puțin la licență), cât și cu inițiativele din alte țări (Franța, Slovenia, Luxemburg sunt doar câteva dintre țările care au crescut subvențiile publice pentru studenți în ultima perioadă), care au înțeles contextul dificil prin care trec studenții în această perioadă. Concomitent, criteriul apartenenței la un grup marginalizat în alocarea locurilor bugetate are un rol marginal.

Studenții care se împrumută ar fi „încurajați” să se angajeze, inclusiv cu mai mult decât o fracțiune de normă, ceea ce este de natură să afecteze capacitatea de pregătire academică. Pe de altă parte, alții nu și-ar asuma riscul posibilității neplății, îngroșând abandonul, scăzând numărul de absolvenți de învățământ superior și așa redus și privându-se de beneficiile individuale (și colective) ale învățământului superior.

Alte consecințe nedorite pot fi scăderea capacității de a-și găsi o locuință și amânarea deciziilor de a-și constitui o familie și de a avea copii, o altă prioritate a Guvernului, cu atât mai mult în contextul lipsei de educație financiară, constatată și de Guvern într-o strategie pusă în dezbatere publică recent. 

Având în vedere lipsa de consiliere și orientare în carieră adecvată, decizia de a urma un program de studii asociat cu un împrumut poate determina consecințe negative majore. Conform Eurostudent, cât ține de claritatea intențiilor pentru studii, România ocupă penultimul loc printre țările participante la studiu vizavi de autoevaluarea de către studenți a clarității intențiilor, astfel 61% dintre aceștia au declarat că au intenții de studiu clare și bine delimitate, media UE fiind la 75%.

Lipsa consilierii și orientării adecvate va influența alegerea programului de studii și, implicit, opțiunile de carieră ținând cont de șansa ulterioară de rambursare a împrumutului. Cu toate acestea, având în vedere decalajul de competențe, absolvenții s-ar putea trezi în locuri de muncă ce necesită calificări inferioare („underskilled”), cum subliniază Comisia Europeană, având astfel un venit mai redus decât se așteptau.

Nu în ultimul rând, având în vedere gradul de colectare a veniturilor publice, ne surprinde faptul că Guvernul nu-și pune problema cum ar executa silit creanța în ipoteza în care debitorul ei părăsește jurisdicția României sau nu declară corespunzător veniturile.

Este momentul ca Guvernul să își asume creșterea cuantumului burselor și a subvenției cămine-cantine, dacă dorește într-adevăr ca studenții să fie parte a pachetului social. În caz contrar, împrumuturile nu doar că nu ar converge către acel scop, dar ar putea să nu aibă nici măcar un efect neutru.

---

[1]Pe parcursul documentului, noțiunile de „împrumuturi de studii” și „credite de studii” se vor folosi ca sinonime, având în vedere utilizarea practică. A nu se confunda „credite de studii” cu creditele transferabile (ECTS).

[2]Hauschildt, Vögtle, și Gwosć, „Social and Economic Conditions of Student Life in Europe”. https://www.eurostudent.eu/download_files/documents/EUROSTUDENT_VI_Synopsis_of_Indicat ors.pdf, preluat din Analiza ANOSR „Creșterea cuantumului minim al burselor, politică de echitate necesară în învățământul superior”

[3]OECD, Education at a Glance: OECD Indicators, 2011, preluat din Propunerile ANOSR privind Legea bugetului de stat pentru 2021 („Propunerile ANOSR”)

[4]Sabates R, Educational Attainment and Juvenile Crime: Area-Level Evidence Using Three Cohorts of Young People, British Journal of Criminology, 12/2007, Volume 48, Issue 3, pp. 395 – 409, 2007, preluat din Propunerile ANOSR.

[5]Bynner J, Egerton M, The Wider Benefits of HE, Report by HEFCE and the Smith Institute, HEFCE report 01/46, 2001, preluat din Propunerile ANOSR.

[6]OECD, Education at a Glance: OECD Indicators, 2011, preluat din Propunerile ANOSR.

[7]Idem.

[8]Mandemakers J, Monden C, Does education buffer the impact of disability on psychological distress, Social Science & Medicine, 2010, Volume 71, Issue 2, pp. 288 – 297, 2010, preluat din Propunerile ANOSR.

[9]McMahon W.W, Higher Learning, Greater Good: the private and social benefits of higher education, Oxford University Press, Oxford, 2009, preluat din Propunerile ANOSR.

[10]Dearden L. et al., The impact of training on productivity and wages : evidence from British panel data, 2005, preluat din Propunerile ANOSR.

[11]Pamela Marucucci, Bruce Johnstone, Tuition Fee Policies in Comparative Perspective: Theoretical and Political Rationales, în Journal of Higher Education Policy and Management, vol. 29, nr. 1 din 2007, p. 25 

[12]Idem.

[13]Idem.

[14]Idem.

[15]European Commission/EACEA/Eurydice, 2020. National Student Fee and Support System in European Higher Education – 2020/21. Eurydice – Facts and Figures. Luxembourg: Publications Office of the European Union.

[16]Pamela Marucucci, op. cit.

[17]Paul Bolton, Students Loan Statistics, House of Commons Library, London, 2015, p. 5 

[18]OECD (2020), Resourcing Higher Education: Challenges, Choices and Consequences, Higher Education, OECD Publishing, Paris și cei citați acolo.

[19]Herţeliu, C., Alexe-Coteţ, D., Hâj, C.M., Pârvan, A.T. (2022). Defining and Measuring Dropout Phenomenon in Romanian Public Universities. In: Curaj, A., Salmi, J., Hâj, C.M. (eds) Higher Education in Romania: Overcoming Challenges and Embracing Opportunities. Springer

[20] Pedro N. Teixeira, Cost-sharing and accesibility in higher education: a fairer deal?

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat în consultare publică două ghiduri pentru investiții din cadrul componentei Managementul apei din Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Un ghid are în vedere „extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori echivalenți”, celălalt „vizează investiții în  colectarea apelor uzate în aglomerările mai mici de 2.000 de locuitori echivalenți din arii naturale protejate”.

 Componenta C1 – Managementul apei, gestionată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are un buget de 1,462 miliarde de euro.

Ministrul Tánczos Barna: „Avem prin PNRR un buget de aproximativ 1 miliard de euro pentru a susține, atât comunitățile mai mici de 2000 de locuitori echivalenți cât și comunitățile mai mari de 2000 de locuitori echivalenți. Este prima dată când avem fonduri europene disponibile pentru comunitățile mai mici de 2000 de locuitori echivalenți, este un sprijin real pentru acele sate sau gospodării care nu sunt în centrul unei localități, nu sunt aproape de stațiile de epurare, localități sau părți din localități care nu au putut să îndeplinească criteriile din POIM și nu au putut beneficia de finanțare europeană pentru rețelele de apă sau pentru soluțiile individuale/soluțiile de grup – câteva case sau străzi, astfel încât să beneficieze și acestea de infrastructură. În componenta managementul apei, în bugetul de 1 mld euro trebuie să construim 1600 km de rețele de apă, 2500 km de rețele de canalizare în localități cu peste 2000 de locuitori echivalenți și 400 km în localități mai mici de 2000 de locuitori echivalenți, putem finanța aproape 13000 de sisteme individuale sau alte sisteme adecvate, construite și operaționale în aglomerări mai mici de 2000 de locuitori echivalenți. PNRR înseamnă, pentru Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, o șansă unică în dezvoltarea unor infrastructuri esențiale din punct de vedere al protecției apelor, de exemplu, o șansă unică pentru dezvoltarea capacităților de prevenire a inundațiilor prin soluții moderne, prietenoase cu mediul, o șansă unică de digitalizare a unor activități, inclusiv de control și de prevenire a criminalității din anumite domenii printre care domeniul forestier, creștem sănătatea și reziliența economică și socială și instituțională prin aceste investiții. De aceea, cele aproape 4 miliarde de euro care sunt disponibile pe diverse componente sunt esențiale, iar absorbția acestora până la sfârșitul perioadei este obiectivul principal al MMAP.”

După cum anunță MMAP, „activitățile finanțate în cadrul primei investiții pentru aglomerările cu peste 2000 locuitori echivalenți au în vedere extinderea retelelor de distributie a apei existente, precum și extinderea retelelor de apă uzată împreună cu reabilitarea rețelelor de apă uzată existente pentru reducerea nivelului de infiltrații. Alocarea financiară totală este de 780.000.000 euro, sumă care poate fi utilizată entru investiții în extinderea retelelor de distributie a apei, pentru investiții în extinderea retelelor de canalizare, pentru investiții în reabilitarea retelelor de canalizare. 

Solicitanții pot fi Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) și asociațiile acestora (ADI), Operatorii Regionali (OR) din sectorul de apă/apă uzată, Operatorii locali și Parteneriate între tipurile de solicitanți menționați anterior.  Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile. 

Criteriile de selecție pentru proiectele depuse sunt: aglomerări care au sau vor avea stații de epurare a apelor uzate, gradul de conectare a populației la canalizare/stații de epurare, aglomerări prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene,  complementaritatea cu alte investiții și nivelul de maturitate al proiectelor, în funcție de ultima documentație elaborată/obținută până la depunerea proiectului. 

În cazul celei de-a doua investiții, Colectarea apelor uzate în aglomerările mai mici de 2000 de locuitori echivalenți din arii naturale protejate, activitățile finanțate sunt: înființarea sistemelor individuale adecvate (SIA) de colectare și epurare a apelor uzate, înființarea sistemelor publice inteligente alternative (SPIA) pentru procesarea apelor uzate, înființarea sistemelor centralizate de colectare a apelor uzate, înființarea sistemelor de distribuție a alimentării cu apă. 

Solicitanții pot fi Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) și asociațiile acestora (ADI), Operatorii Regionali (OR) din sectorul de apă/apă uzată, Operatorii locali și Parteneriate între tipurile de solicitanți menționați anterior.  Ca și în cazul primei investiții, rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile. Alocarea financiară totală este de 260.000.000 euro. 

Criteriile de selecție în funcție de care vor fi punctate proiectele depuse sunt:

– Cel puțin 50% din populația care beneficiază de sistemul de gestiune a apei uzate și/sau alimentare cu apă se regăsește pe teritoriul unei arii protejate – scorare în funcție de importanță – parcuri naţionale, Rezervația Biosferei Delta Dunării, Parcuri naturale, situri Natura 2000

– Gradul de acoperire a populației cu sisteme de gestiune a apei uzate – scorare în funcție de procentul din populație care va beneficia 

– Aglomerări cuprinse în Planul național de management aferent porțiunii din bazinul hidrografic internațional al fluviului Dunărea care este cuprinsă pe teritoriul României

– Nivelul de maturitate al proiectelor, în funcție de ultima documentație elaborată/obținută până la depunerea proiectului” 

MMAP reamintește că „România are la dispoziție circa 29,2 miliarde de euro de la UE pentru proiectele din PNRR. Alături de bugetul pentru componenta managementul apei, în valoare de 1,4 miliarde de euro, pentru păduri și protecția biodiversității sunt alocați 1,1 miliarde de euro, pentru digitalizare 42 de milioane de euro și pentru managementul deșeurilor 1,2 miliarde de euro. Măsurile prevăzute în PNRR vor contribui în mod eficient la tranziția verde și la abordarea provocărilor generate de aceasta”.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și administrația Parcului Natural Apuseni au organizat un eveniment care a marcat Ziua Europeană a Parcurilor – 24 mai. Tema din acest an a Zilei Europene a Parcurilor este „Regândim. Restaurăm. Reconectăm”, propunând o nouă abordare a reconectării oamenilor cu natura.

La eveniment au participat Alin Seserman – secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, George Mierliță – director general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Vasile Carnariu – președinte al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, reprezentanți ai parcurilor naționale și naturale, ai organizațiilor de mediu și ai mediului academic.

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Tánczos Barna, a transmis un mesaj în care „a pus accent pe extinderea suprafețelor de protecție strictă și integrală, precum și pe investițiile de mediu prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență pentru protejarea biodiversității”.

Directorul general al Romsilva, George Mierliță, a subliniat „nevoia de echilibru sustenabil între protecția valorilor naturale și nevoile comunităților locale, păstrând totuși tradițiile locale ale comunităților locale din parcurile naționale și naturale”.

Romsilva reamintește că, „instituită în 1999, la inițiativa Federației Europene a Parcurilor Europarc, Ziua Europeană a Parcurilor este un eveniment dedicat ariilor naturale protejate, care are ca obiectiv apropierea oamenilor de natură, atragerea atenției asupra importanței frumuseților din natură și a managementului durabil al ariilor naturale protejate.

În România, primul parc național, Retezat, a fost înființat în urmă cu aproape 90 de ani, iar în prezent sunt 29 de parcuri naționale și naturale.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naturale, cu o suprafață totală de 853.266 hectare, 232.246 hectare fiind în zone de protecție, iar în aceste parcuri sunt 562.730 hectare de păduri. 

Parcurile naționale și naturale administrate de Romsilva pun la dispoziția iubitorilor de natură numeroase trasee turistice, infrastructură turistică care permite drumețiile în natură pe traseele amenajate, plimbări cu bicicleta, barca sau ecvestre, alpinism, popasuri în spații amenajate sau locuri speciale pentru observarea faunei.

Administrațiile celor 22 de parcuri naționale și naturale din cadrul Romsilva asigură monitorizarea și paza parcurilor, întrețin permanent infrastructura turistică, amenajează traseele și potecile tematice, în colaborare cu Salvamont în zonele montane, locurile de campare și popas, punctele de belvedere și mențin marcajele, panourile informative și indicatoarele de pe trasee și poteci”.

Foto: Romsilva

 

Asociația Administratorilor Independenți – AAI, împreună cu Organismul Național de Standardizare – ASRO, anunță adoptarea standardului internațional ISO 37000:2021 ca standard român – SR ISO 37000.

Misiunea Asociației Administratorilor Independenți (AAI) este „promovarea celor mai bune practici de guvernanță în rândul companiilor din România”. AAI a încheiat un protocol de colaborare cu Organismul Național de Standardizare – ASRO „în vederea elaborării și publicării versiunii române a standardului ISO 37000:2021 privind Guvernanța Organizațiilor, astfel că, începând cu luna mai a anului curent, acest standard este disponibil și în limba română, putând fi achiziționat, în vederea implementării, de pe magazinul online al ASRO”. 

AAI subliniază că „elaborarea standardului reprezintă recunoașterea importanței standardizării proceselor de guvernanță ale societăților, ale organizațiilor în general, și exprimă consensul unanim al profesioniștilor reuniți la nivel mondial în privința unor practici unitare specifice acestui domeniu atât de complex. 

Standardul se adresează companiilor de orice tip precum și celor care le sprijină în îndeplinirea scopului pentru care au fost create, respectiv practicienilor din domeniul guvernanței care fac parte din structurile de guvernanță ale societăților”.

Simona Fătu, președintele AAI: „În calitate de reprezentant al Asociației practicienilor din structurile de guvernanță ale societăților, sunt bucuroasă că am avut oportunitatea de a contribui la adoptarea acestui standard internațional în România. Le mulțumesc membrilor Asociației care s-au implicat în activitatea de revizuire tehnică a standardului cu scopul de a promova un limbaj unitar, de a crea punți între termenii și definițiile utilizate în mai multe domenii reglementate dar și în legătură cu cele izvorâte din practică. Prin susținerea publicării acestui standard, considerăm că ne-am atins obiectivul de a participa activ la consolidarea cadrului de reglementare specific guvernanței, aplicabil tuturor domeniilor și formelor de proprietate. Eforturile noastre viitoare se vor concentra pe activitatea de conștientizare și îndrumare a profesioniștilor din domeniu, cărora le adresăm, încă de pe acum, invitația de participare la evenimentul de lansare oficială a acestui standard, eveniment ce va avea loc în luna septembrie 2022. Adresez, de asemenea, mulțumiri colectivului și conducerii ASRO pentru profesionalismul de care au dat dovadă pe parcursul acestui proces, precum și membrilor Comitetului Tehnic ASRO/CT 56  pentru implicare și contribuție.” 

Iuliana Chilea, directorul general al Organismului Național de Standardizare – ASRO: „Trăim într-o epocă profund diferită față de cele anterioare, aflată într-o continuă schimbare, iar liderii companiilor trebuie să se asigure că organizațiile pe care le conduc  pot face față tuturor provocărilor. Standardul SR ISO 37000 le oferă un cadru de lucru și un sistem integrat de guvernanță care îi responsabilizează. Adoptarea la nivel național a standardului vine în sprijinul tuturor tipurilor de organizații pentru a putea construi relații puternice cu părțile interesate și pentru a-și gestiona într-un mod eficient resursele. Vreau să le mulțumesc partenerilor de la Asociația Administratorilor Independenți – AAI pentru implicare și, nu în ultimul rând, tuturor celor care au contribuit la elaborarea versiunii române a standardului SR ISO 37000 și vreau să asigur părțile interesate că, ASRO va fi întotdeauna relevant pentru întreaga societate, îndeplinindu-și misiunea de Organism Național de Standardizare.”