Prima închiriere online a unui depozit

0

Prima tranzacție de închiriere online a unui depozit au realizat-o companiile Globalworth și Global Vision pentru compania de cosmetice, suplimente alimentare și produse parafarmaceutice Green Net, care a devenit astfel chiriaș în Chitila Logistics Hub pe 2.500 mp de birouri și spații de depozitare.

Mihai Zaharia, director de investiții și piețe de capital, Globalworth: „Pandemia a accelerat un trend care era deja adoptat de Globalworth: dezvoltarea tehnologiei și a digitalizării. Facem asta deja de mulți ani în toate clădirile noastre de birouri și ne bucurăm să implementăm soluții de eficientizare a noilor tehnologii și pentru Globalworth Industrial, sub-brand-ul nostru de industrial și logistică. Această direcție ne-a ajutat ca procesul de închiriere a spațiului să se desfășoare online, ceea ce confirmă că alături de partenerul nostru, Global Vision, am construit o echipă puternică și un parc industrial strategic poziționat, cu toate dotările necesare pentru nevoile din prezent. Îi urăm bun venit în comunitatea noastră echipei Green Net și suntem convinși că acest parteneriat va fi unul de lungă durată!”

Sorin Preda, CEO & Founder, Global Vision: „Suntem bucuroși că proiectul logistic last-mile dezvoltat în proximitatea Bucureștiului continuă să fie apreciat și să atragă chiriași. Mulțumim echipei Green Net pentru încredere și buna colaborare într-o perioadă provocatoare pentru tot mediul antreprenorial. Menționez că acest contract a fost agreat în urma unei interacțiuni majoritar digitale. Este o experiență inedită pentru noi să reușim să perfectăm condițiile comerciale ale unei închirieri prin intermediul conferințelor online. Din fericire, am dus la bun sfârșit negocierile și acum chiriașul nostru este prezent în spațiu, derulându-și activitatea din parcul dezvoltat de Global Vision și Globalworth. Acest nou contract validează potențialul comercial ridicat al hub-ului logistic de la Chitila”.

Andreea Gheorghiu, General Manager, Green Net: „Compania Green Net a dorit să își extindă capacitatea de depozitare prin mutarea sediului logistic într-un spațiu nou, semnificativ mai mare, motiv pentru care am ales locația din parcul logistic Chitila Logistic Hub, dezvoltat de Global Vision și Globalworth. Depozitul are amplasare strategică și este realizat în totalitate la standarde foarte ridicate de calitate, fiind încadrat in categoria A+, ceea ce certifică dotările de grad înalt. Dorim ca prin această schimbare să putem deservi un număr mai mare de clienți și să ne mărim capacitatea logistică, atât pentru importurile realizate din țările partenere, cât și pentru livrările interne. Având în vedere dotările noului centru logistic, suntem convinși că vom asigura servicii la cele mai înalte standarde de calitate, în conformitate cu viziunea strategică a companiei”.

Chitila Logistics Hub este caracterizat printr-o „amplasare strategică, având o conectivitate excelentă din punctul de vedere al infrastructurii. Parcul logistic este localizat în vecinătatea șoselei de centură a Capitalei, a Autostrăzii A1 și a unuia dintre cele mai importante noduri de cale ferată din România. De asemenea, oferă acces facil către DN7, șosea care face legătura cu zona centrală a Bucureștiului”.   

Globalworth se recomandă ca „o companie imobiliară activă în Europa Centrală şi de Est, listata la Bursa de Valori de la Londra, în segmentul AIM, care activează în România și Polonia, în ambele ţări devenind principalul investitor pe piața imobiliară de birouri. Globalworth investește, dezvoltă și gestionează direct clădiri de birouri și parcuri industriale și de logistică, în locații premium, care generează venituri din închirierea de spații către companii de top din întreaga lume. Gestionat de aproape 200 de profesioniști în Cipru, Guernsey, România și Polonia, portofoliul companiei are o valoare totală de aproximativ 3 miliarde de euro, la 30 iunie 2020. Aproximativ 94,4% din acesta este reprezentat de active producătoare de venit, închiriate către aproximativ 700 de companii naționale și multinaționale. În România, Globalworth este prezentă în Bucureşti, Timişoara, Constanţa şi Piteşti, în timp ce în Polonia proprietăţile sale se regăsesc în Varşovia, Wroclaw, Lodz, Cracovia, Gdansk şi Katowice”.

Global Vision, companie fondată în 2004 de Sorin Preda, „dezvoltă, proiectează, construiește și asigură managementul proiectelor imobiliare strategice pentru investitori privați și instituționali din România și CEE. De asemenea, compania deține un portofoliu propriu de proprietăți format din clădiri de birouri, proiecte rezidențiale și industriale. Cu o echipă de aproape 200 de specialiști în real estate, operațiunile Global Vision sunt structurate pe trei divizii de expertiză interconectate: dezvoltare de proprietăți, construcții și management de proprietăți. În 2017, 2018 si 2019, compania s-a concentrat pe dezvoltarea unor proiecte industriale și logistice majore în România și CEE și a anunțat deschiderea unei sucursale în US care va oferi servicii de construcții, civil engineering și facility management”.

Libera circulație a persoanelor între UE și Marea Britanie, îngrădită din 1 ianuarie 2021. Cât de mult?

0

Material de opinie de Radu Derscariu, Director, și Mihaela Vechiu, Manager, Global Employer Services, Deloitte România

Prelungirea negocierilor pentru încheierea unui acord comercial post-Brexit între Uniunea Europeană (UE) și Marea Britanie ridică numeroase semne de întrebare cu privire la limitările care vor interveni începând cu 1 ianuarie 2021. Libera circulație a persoanelor, una din cele patru libertăți fundamentale garantate de apartenența la UE, va fi, cu siguranță, îngrădită. Cât de mult, depinde de rezultatul negocierilor dintre cele două părți.

Regulile actuale privind circulația persoanelor între Marea Britanie și UE rămân valabile până la finalul perioadei de tranziție, respectiv până la data de 31 decembrie 2020. Cu alte cuvinte, cetățenii britanici și familiile lor vor putea în continuare să studieze, să trăiască și să muncească în UE, ca și până cum, fără acțiuni suplimentare. Aceeași regulă se aplică și în cazul cetățenilor europeni din Marea Britanie.

Perioada de tranziție a fost convenită în baza acordului de retragere pentru a da timp celor două părți să stabilească un cadru preferențial de relaționare post-Brexit pe toate palierele, inclusiv în privința circulației persoanelor. Însă având în vedere că mai este foarte puțin timp până la expirarea acestei perioade, iar prelungirea ei nu este posibilă, statele implicate par a se pregăti mai degrabă pentru situația în care 2021 începe fără un acord. Cum afectează acest aspect statutul cetățenilor britanici stabiliți în România, respectiv pe cel al românilor care locuiesc în Marea Britanie?

Ce trebuie să facă cetățenii britanici din România

În cazul României, cetățenii britanici continuă să beneficieze de același tratament care li se aplică cetățenilor unui stat membru UE pentru a putea călători, locui, lucra sau studia în țara noastră. Documentele de ședere eliberate de Inspectoratul General pentru Imigrări acestora, dar și dependenților, până la finalul anului 2020 vor fi recunoscute până la data de 31 decembrie 2021, iar valabilitatea celor care expiră va fi prelungită până la aceeași dată. Guvernul României a emis o ordonanță de urgență aplicabilă în cazul unui Brexit fără acord, potrivit căreia cetățenii Marii Britanii înregistrați în România până la finalul perioadei de tranziție vor avea la dispoziție un an să își reglementeze noul drept de ședere.

Pentru britanicii care vin în România după 1 ianuarie 2021, cel mai probabil va fi aplicat regimul comun cetățenilor non-UE, dacă nu se ajunge la un acord care să stabilească condiții speciale în acest caz.  

Pe de altă parte, autoritățile române nu au încă un răspuns referitor la statutul cetățenilor britanici în România după 1 ianuarie 2021 în situația în care se ajunge la un acord, pentru că acesta depinde de rezultatul negocierilor dintre UE și Marea Britanie. 

Așadar, în acest moment, singura certitudine este că cetățenii britanici care se înregistrează în România până la 31 decembrie 2020, vor beneficia de prelungirea automată a dreptului de ședere pentru încă un an.

Românii stabiliți în Marea Britanie trebuie să solicite noul statut

La rândul lor, românii stabiliți în Marea Britanie până la data de la 31 decembrie 2020 vor continua să beneficieze de același tratament care li se aplică în prezent în calitate de cetățeni ai unui stat membru UEpentru a putea locui, lucra sau studia în Regatul Unit. Cei care vor să rămână acolo și după finalizarea perioadei de tranziție trebuie să se înregistreze pentru obținerea noului statut de rezident. În acest scop, guvernul britanic a creat un sistem de înregistrare (EU Settlement Scheme – EUSS) prin care cetățenii europeni, inclusiv români, pot solicita noul statut. Termenul pentru depunerea acestei solicitări este 30 iunie 2021.

Românii care vor dori să se stabilească în Marea Britanie după 1 ianuarie 2021 cel mai probabil vor fi tratați ca orice alt cetățean non-UE, în cazul în care nu va exista un acord între părți care să stabilească un regim mai favorabil.

Așadar este evident că, de anul viitor, regulile privind libera circulație a persoanelor între UE și Marea Britanie se vor schimba. Indiferent de rezultatul negocierilor pentru un acord post-Brexit, atât companiile, cât și cetățenii afectați de schimbări trebuie să se asigure că sunt îndeplinite formalitățile de înregistrare, pentru a fi evitate disfuncționalitățile care pot apărea în acest context, atât în cadrul desfășurării activității, cât și din perspectiva dreptului de ședere.

Xiaomi se menține pe locul al doilea în topul celor mai mari producători de telefoane inteligente din Europa Centrală și de Est

0

Xiaomi s-a menținut pe locul al doilea în topul celor mai importante branduri de telefoane inteligente din Europa Centrală și de Est, în al treilea trimestru din 2020, cu o creștere anuală de 80% și o cotă de piață de 27%, potrivit Canalys. În Europa, compania a cunoscut o creștere de 91%, a ajuns la o cotă de piață de 19% și s-a menținut pe poziția a treia în clasamentul producătorilor de smartphone-uri, în aceeași perioadă.

“Europa Centrală și de Est reprezintă pentru Xiaomi o regiune cheie de dezvoltare. În ultimul trimestru am introdus multe produse noi pentru a satisface cererea tot mai mare din regiune”, a spus Andrew Wong, General Manager Xiaomi pe Europa Centrală și de Est. “Datorită eforturilor noastre de a consolida sistemul de vânzări online și offline și contând pe sprijinul partenerilor noștri, am avut o creștere semnificativă a performanței companiei pe toate planurile. N-am renunțat nici măcar pentru o secundă la principiul nostru de a face inovația accesibilă pentru toți”, a adăugat acesta.

În Europa Centrală și de Est, Xiaomi a urcat o poziție și a devenit al doilea cel mai mare producător de telefoane inteligente în al doilea trimestru din 2020. În același raport se arată că Xiaomi a continuat să fie brandul numărul unu în Polonia pentru al doilea trimestru la rând, cu o cotă de piață de 29% în Q3 din 2020. În Ucraina, Xiaomi este pe primul loc pentru al optulea trimestru consecutiv, cu o cotă de piață de 40% în trimestrul al treilea din acest an.  

„Contrabanda este crimă organizată!”

0

Noul val al campaniei „Contrabanda este crimă organizată!” a debutat  în această săptămână pe panotaj stradal în județele de frontieră Timiș, Arad, Suceava, Neamț, Iași, Mehedinți, Dolj, Olt și în București, pe postul public de televiziune, canalele regionale TVR Iași și Cluj, precum și în online.

Lansată în parteneriat cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Direcția Generală a Vămilor (DGV), Poliția de Frontieră, Poliția Română, cu sprijinul JTI România, prin www.faracontrabanda.ro, campania se derulează în lunile noiembrie și decembrie. Materiale și informații suplimentare pot fi găsite pe www.faracontrabanda.ro și pe www.facebook.com/faracontrabanda.ro.

„Datele prelucrate în perioada martie-iulie arată o scădere a pieței negre la 7,7% din totalul consumului, comparativ cu 12,1% cât se înregistra înainte de declararea pandemiei. Este cel mai redus nivel din 2008, anul în care am demarat cercetarea pieței negre a produselor din tutun, iar datele pe septembrie arată un procent aproximativ similar, și anume 8,5%. În majoritatea regiunilor țării comerțul ilicit cu țigarete a scăzut. Nord-est continuă să fie cea mai afectată de piața neagră, cu un procent de 18,7%, cu toate că se află în scădere. Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră,  ponderea „cheap whites” se află în creștere și depășește 60%, iar Moldova și Ucraina continuă să scadă față de martie-iulie până la 8,1%, respectiv 2%”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.

„Potrivit execuției bugetare din septembrie, veniturile din accizele pentru produsele din tutun au crescut cu 13% (an/an), unul dintre motive fiind scăderea contrabandei. Astfel, în condițiile reducerii semnificative a traficului transfrontalier generat de măsurile de combatere a răspândirii infecției cu virusul COVID-19, în perioada ianuarie-septembrie 2020, echipele de supraveghere și control vamal de la nivel central, regional și local, au confiscat un număr de peste 18,4 milioane bucăți țigarete, evitând astfel punerea lor pe piața neagră din România sau alte state membre UE. Totodată, în lunile septembrie și octombrie, Direcția Generală a Vămilor, în cooperare cu administrațiile vamale din statele vecine ( R. Moldova, Ucraina, Serbia) a organizat „ OPERAȚIUNEA STOP CONTRABANDA”  în scopul prevenirii și combaterii traficului ilicit cu produse din tutun și altor tipuri de produse în zona frontierei României, respectiv frontiera externă a Uniunii Europene. Comerțul ilegal cu țigarete crește criminalitatea, dar aduce și prejudicii grave bugetului de stat. Ca urmare, Direcția Generală a Vămilor susține pe mai departe, în parteneriat cu instituțiile interne și internaționale, precum și cu mediul privat onest, acțiunile de combatere a contrabandei”, a declaratdirectorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, Marcel Simion Mutescu.

„Aceste luni de restricții au făcut mult mai dificil traficul ilegal. Cu toate acestea, Poliția de Frontieră a continuat să depisteze cantități semnificative de țigarete de contrabandă și să destructureze grupări de crimă organizată. În primele nouă luni ale anului 2020, au fost reţinute aproximativ 2,4 milioane pachete ţigări cu o valoare de peste 30 milioane lei şi au fost identificate şi destructurate 7 grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în care au fost implicate 36 de persoane. Din cazuistica înregistrată în ultimele luni, s-a constatat şi o tendinţă de introduce în ţară, prin punctele de frontieră de la graniţa cu Bulgaria, a tutunului vrac neprelucrat, disimulat printre diverse produse transportate legal. Numai în ultima lună, poliţiştii de frontieră au confiscat peste 10 tone de tutun vrac, echivalentul în pachete de țigări a acestei cantități fiind de aproximativ 535.000 de pachete cu ţigări.Dat fiind că țigaretele sunt cele mai traficate produse la frontierele țării, iar în lunile de iarnă de obicei nivelul pieței negre crește, Poliția de Frontieră Română va fi în continuare în prima linie pentru combaterea acestui fenomen” a declarat șeful Poliției de Frontieră, chestor principal de poliţie Liviu Bute.

„Poliția Română a continuat să abordeze prioritar în cursul anului 2020 organizarea și desfășurarea de acţiuni pentru prevenirea și combaterea infracționalității săvârșite în domeniul traficului, prelucrării și comerțului ilegal cu țigarete și a altor produse din tutun, în scopul diminuării impactului negativ asupra bugetului general consolidat al statului, depistării mecanismelor de funcționare a pieței ilegale, eliminării concurenței neloiale și protejării sănătății populației. La aceste acțiuni au participat atât polițiști din structurile de investigare a criminalităţii economice, cât și cele de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi şi combaterea criminalităţii organizate. Față de perioada similară a anului precedent se observă o ușoară creștere a capturilor de țigarete (+0,1%), ceea ce reflectă prioritizarea acestei activități la nivelul Poliției Române, mai ales în contextul actual al măsurilor de prevenire și combatere a pandemiei cu noul corononavirus COVID 19 și al trendului descendent al pieței negre a țigaretelor,  a declarat comisar-șef de poliție Aurel Dobre, directorul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Poliția Română.

„Comerțul ilegal cu țigarete este principala activitate economică în regiunile de frontieră, nefiind perceput ca un pericol social grav, un fenomen  infracțional care prejudiciază bugetul de stat cu circa jumătate de miliard de euro anual. De aceea, mesajul campaniei e clar: ”contrabanda este crimă organizată”, alături de traficul de droguri, arme sau persoane. JTI inițiază astfel de campanii publice anuale, de conștientizare a efectelor profund negative ale contrabandei asupra societății și economiei, încă din 2010, constatând că, în perioada de difuzare a mesajelor, piața neagră scade. Dorim ca tendința de scădere fără precedent consemnată anul acesta de Novel să se mențină”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria.

PIB-ul va scădea cu 5,2 % în 2020 și va crește cu aproximativ 3,3 % în 2021

0

Pandemia cauzată de noul coronavirus reprezintă un șoc enorm pentru economii, atât în UE, cât și la nivel mondial, cu consecințe foarte grave din punct de vedere socioeconomic. Se preconizează că economia României se va redresa de pe urma scăderii producției din prima jumătate a anului. Deși contracția înregistrată de economie în 2020 pare mai puțin gravă decât se estimase inițial, incertitudinea rămâne foarte ridicată, având în vedere evoluția recentă a pandemiei, iar producția reală probabil că nu va reveni la nivelurile de dinainte criză până la sfârșitul anului 2022. Se estimează că deficitul bugetar va crește semnificativ, deoarece efortul bugetar necesar pentru combaterea crizei se adaugă derapajelor fiscale din trecut.

Activitatea economică din Europa a suferit un șoc major în prima jumătate a anului și s-a redresat puternic în al treilea trimestru, concomitent cu eliminarea treptată a măsurilor restrictive. Cu toate acestea, recrudescența din ultimele săptămâni a pandemiei duce la o serie de perturbări, în timp ce autoritățile naționale introduc noi măsuri de sănătate publică pentru a limita răspândirea virusului. Situația epidemiologică înseamnă că previziunile de creștere pe perioada analizată fac obiectul unui grad extrem de ridicat de incertitudine și de riscuri.

O redresare întreruptă și incompletă

Potrivit previziunilor economice din toamna anului 2020, economia zonei euro va înregistra o contracție de 7,8 % în 2020, înainte de o creștere de 4,2 % în 2021 și de 3% în 2022. Conform previziunilor, economia UE se va contracta cu 7,4 % în 2020, înainte de a se redresa cu o creștere de 4,1 % în 2021 și de 3 % în 2022. În comparație cu previziunile economice din vara anului 2020, previziunile de creștere pentru zona euro și pentru UE sunt ușor mai optimiste pentru 2020 și mai temperate pentru 2021. Nici în zona euro, nici în UE producția nu este preconizată să revină la nivelul pre-pandemic în 2022.

Impactul economic al pandemiei a variat foarte mult în UE și aceeași variabilitate este valabilă și în ceea ce privește perspectivele de redresare. Această neuniformitate reflectă răspândirea virusului, strictețea măsurilor de sănătate publică adoptate pentru a-l ține sub control, compoziția sectorială a economiilor naționale și forța răspunsurilor politice naționale.

Creșterea ratei șomajului atenuată în contextul scăderii activității economice

Pierderea locurilor de muncă și creșterea șomajului au exercitat presiuni mari asupra mijloacelor de subzistență ale multor europeni. Măsurile de politică adoptate de statele membre, împreună cu inițiativele la nivelul UE, au contribuit la atenuarea impactului pandemiei asupra piețelor forței de muncă. Datorită amplorii fără precedent a măsurilor luate, în special prin intermediul programelor de lucru pe termen scurt, creșterea ratei șomajului a fost atenuată în contextul scăderii activității economice. Se estimează că șomajul va continua să crească în 2021, deoarece statele membre elimină treptat măsurile de sprijin de urgență și noi persoane intră pe piața forței de muncă, însă ar trebui să se îmbunătățească în 2022, pe măsură ce economia continuă să se redreseze.

Conform previziunilor, rata șomajului din zona euro va crește de la 7,5 % în 2019 la 8,3 % în 2020 și la 9,4 % în 2021, urmând să scadă la 8,9 % în 2022. Se estimează că rata șomajului în UE va crește de la 6,7 % în 2019 la 7,7 % în 2020 și la 8,6 % în 2021, urmând să scadă la 8,0 % în 2022.

Deficite și datorii publice în creștere

Se așteaptă ca deficitele publice să crească în mod semnificativ în UE în acest an, având în vedere creșterea cheltuielilor sociale și reducerea veniturilor fiscale, ambele fiind o consecință a măsurilor de politică excepționale menite să sprijine economia, precum și a existenței stabilizatorilor automați.

Conform previziunilor, deficitul public agregat al zonei euro va crește de la 0,6 % din PIB în 2019 la aproximativ 8,8 % în 2020, înainte de a scădea la 6,4 % în 2021 și la 4,7 % în 2022. Această evoluție reflectă eliminarea treptată a măsurilor de sprijin de urgență în cursul anului 2021, pe măsură ce situația economică se va îmbunătăți.

Reflectând creșterea deficitelor, previziunile estimează că ponderea datoriei în PIB la nivel agregat din zona euro va crește de la 85,9 % din PIB în 2019 la 101,7 % în 2020, 102,3 % în 2021 și 102,6 % în 2022.

Inflația se menține moderată

În lunile august și septembrie, o scădere abruptă a prețurilor la energie a determinat o inflație totală negativă. Inflația de bază, care include toate produsele cu excepția energiei și a alimentelor neprocesate, a scăzut, de asemenea, în mod substanțial în cursul verii, din cauza cererii reduse de servicii, în special de servicii legate de turism și de bunuri industriale. Cererea scăzută, contracția pieței forței de muncă și o rată ridicată de schimb a monedei euro vor exercita o presiune descendentă asupra prețurilor.

Inflația în zona euro, măsurată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), este estimată la 0,3 % în 2020, înainte de a crește la 1,1 % în 2021 și la 1,3 % în 2022, pe măsură ce se stabilizează prețurile petrolului. În UE, inflația este estimată la 0,7 % în 2020, 1,3 % în 2021 și 1,5 % în 2022.

Declarațiile membrilor colegiului:

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor, a declarat: „Aceste previziuni survin în momentul în care al doilea val al pandemiei determină și mai multă nesiguranță și ridică semne de întrebare cu privire la speranța noastră de a ne redresa rapid. Producția economică a UE nu va reveni la nivelurile de dinainte de pandemie până în 2022. Însă traversând această perioadă turbulentă împreună, am dat dovadă de hotărâre și de solidaritate. Am convenit cu privire la măsuri fără precedent, pentru a ajuta cetățenii și întreprinderile. Vom lucra împreună pentru a contura traiectoria redresării, utilizând toate instrumentele pe care le avem la dispoziție. Am convenit asupra unui pachet de redresare important, NextGenerationEU, în centrul căruia se află Mecanismul pentru redresare și reziliență, pentru a oferi sprijin masiv celor mai grav afectate regiuni și sectoare. Invit acum din nou Parlamentul European și Consiliul să finalizeze rapid negocierile pentru ca bugetul să poată fi operațional în 2021, astfel încât să putem investi, reforma și reconstrui împreună.”

Paolo Gentiloni, comisarul pentru economie, a declarat: „După cea mai profundă recesiune din istoria UE în prima jumătate a acestui an și o ascensiune economică foarte puternică în timpul verii, redresarea Europei a fost întreruptă din cauza recrudescenței cazurilor de COVID-19. Creșterea va reveni în 2021, dar va fi nevoie de doi ani până când economia europeană va ajunge la nivelul de dinainte de pandemie. În contextul actual cu un grad extrem de ridicat de incertitudine, politicile economice și fiscale naționale trebuie să rămână favorabile creșterii, în timp ce NextGenerationEU trebuie finalizat în acest an și pus în aplicare în mod eficace în prima jumătate a anului 2021.”

Un grad ridicat de incertitudine și perspective cu riscuri de evoluție negativă

Incertitudinile și riscurile legate de previziunile economice din toamna anului 2020 rămân extrem de mari. Riscul principal rezultă din agravarea pandemiei, situație care necesită măsuri de sănătate publică mai stricte și care are un impact mai grav și de durată asupra economiei. Acest context a motivat o analiză a scenariilor implicând două căi alternative de evoluție a pandemiei — una mai benignă și una agravantă — și impactul economic al acestora. Există, de asemenea, riscul ca cicatricile lăsate de pandemie în economie — cum ar fi falimentele, șomajul pe termen lung și întreruperile în aprovizionare — să fie mai profunde și mai extinse. Economia europeană ar avea de suferit, de asemenea, în cazul în care economia mondială și comerțul mondial s-ar îmbunătăți mai puțin decât conform previziunilor sau în cazul în care tensiunile comerciale ar crește. Posibilitatea unei presiuni asupra pieței financiare reprezintă un alt risc de evoluție negativă.

Dintr-o perspectivă pozitivă, este posibil ca NextGenerationEU, programul UE de redresare economică, care include mecanismul de redresare și de reziliență, să stimuleze mai puternic economia UE s-a estimat. Acest efect se datorează faptului că previziunile ar putea include doar parțial beneficiile probabile ale acestor inițiative, întrucât informațiile disponibile în această etapă cu privire la planurile naționale sunt încă limitate. Un acord comercial între UE și Regatul Unit ar oferi, de asemenea, posibilitatea unui impact pozitiv asupra economiei UE începând cu 2021, comparativ cu scenariul de referință potrivit căruia schimburile comerciale dintre Regatul Unit și UE ar fi reglementate pe baza normelor OMC privind clauza națiunii celei mai favorizate.

Context

Previziunile au fost elaborate în contextul unei incertitudini grave, statele membre anunțând noi măsuri de sănătate publică importante în a doua jumătate a lunii octombrie 2020 pentru a limita răspândirea virusului.

Aceste previziuni se bazează pe seria uzuală de ipoteze tehnice referitoare la evoluția cursurilor de schimb, a ratelor dobânzilor și a prețurilor produselor de bază, întemeiate pe informațiile disponibile până la data de 22 octombrie 2020. Pentru toate celelalte date necesare, inclusiv cele referitoare la politicile publice, aceste previziuni iau în considerare informațiile disponibile până la data de 22 octombrie, inclusiv. Cu excepția cazului în care politicile sunt anunțate în mod credibil și sunt detaliate în mod corespunzător, estimările pornesc de la ipoteza că politicile nu se modifică.

Previziunile depind de două ipoteze tehnice importante. În primul rând, se presupune că măsurile de sănătate publică rămân în vigoare într-o anumită măsură în perioada analizată în previziuni. Cu toate acestea, după înăsprirea lor semnificativă în cel de al patrulea trimestru al anului 2020, se estimează că strictețea măsurilor va scădea treptat în 2021. Se presupune, de asemenea, că impactul economic al unui anumit nivel de restricții va scădea în timp, pe măsură ce sistemul de sănătate și agenții economici se adaptează la mediul creat de pandemie. În al doilea rând, având în vedere că relațiile viitoare dintre UE și Regatul Unit nu sunt încă clare, previziunile pentru 2021 și 2022 se bazează pe o presupunere tehnică conform căreia UE și Regatul Unit vor face schimburi comerciale în temeiul normelor OMC privind clauza națiunii celei mai favorizate începând cu 1 ianuarie 2021. Această ipoteză este utilizată doar în scop de prognozare și nu reflectă nicio anticipare și nicio previziune în ceea ce privește rezultatele negocierilor dintre UE și Regatul Unit cu privire la relațiile lor viitoare.

Următoarea previziune a Comisiei Europene va fi o actualizare a previziunilor privind PIB-ul și inflația din previziunile economice din iarna anului 2021, care urmează să fie prezentate în februarie 2021.

Bio-deșeurile, resursă pentru economia circulară

0

Economia circulară mai face un pas în trecerea de la noțiune frecvent invocată și-atât la concretizare, odată cu adoptarea Legii nr. 181/2020 privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile. Bio-deșeurile constituie deopotrivă obiect și subiect al acestui tip de economie, cu interesul în creștere al mediului de afaceri, al administrației publice locale și al cetățeanului. În context se înscrie conferința „Bio-waste management”, organizată de Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, organizația neguvernamentală de mediu Ecoteca, European Environmental Bureau (EEB) și MAVA. Exponenți ai mediului de afaceri, autorități ministeriale, specialiști în ecologie, agricultură, experți internaționali conectați la eveniment au dezbătut aspecte privind gestionarea bio-deșeurilor și reglementările europene de profil și au prezentat modele de bune practici în domeniu. 

Analizarea proiectelor de afaceri prin
amprenta asupra mediului va fi decisivă

Președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România, Florin Pogonaru, a evidențiat caracterul actual și acut al temei, materializarea considerând-o chiar o problemă de supraviețuire. Aprecierea sa a fost că printr-un efort comun la nivelul societății, ceea ce implică astăzi gestionarea deșeurilor în discuție are condiții „să se transforme dintr-un cost în posibilitatea realizării unui beneficiu“, prin acțiunea eficientă a fiecărui actor implicat: companie, asociație, instituție publică, simplu cetățean. Pe viitor, tot mai mult, a subliniat președintele AOAR, „analizarea proiectelor de afaceri prin amprenta asupra mediului va fi decisivă”. De asemenea, a estimată că România are ocazia să se afirme pe plan europeană prin activități de cercetare în domeniul bioplasticului.  

România Eficientă: „Valul de renovări” va aduce schimbări majore pentru proprietarii de locuințe, chiriași și autoritățile publice

0

Inițiativa „Valul de renovări” a Comisiei Europene reprezintă o oportunitate istorică pentru a transforma stocul actual de clădiri, în cea mai mare parte vechi și cu pierderi mari de energie, într-unul mai eficient, mai sustenabil și mai sănătos pentru oameni. Strategia cuprinde numeroase măsuri care să facă investițiile în renovarea clădirilor mai accesibile și care să stimuleze proprietarii de clădiri, dar și autoritățile publice să deruleze lucrări de renovare energetică.

Energy Policy Group, coordonatorul proiectului România Eficientă, explică cele mai importante prevederi cuprinse în strategia denumită „Valul de renovări ale clădirilor” (Renovation Wave).

Principalele arii de interes ale „Valului de renovări” sunt: (1) combaterea sărăciei energetice prin renovarea clădirilor cu o performanță energetică scăzută; (2) renovarea clădirilor publice, precum școli, spitale și clădiri administrative; (3) decarbonarea sistemelor de încălzire și răcire.

Prin această strategie, Comisia Europeană (CE) va aborda numeroasele bariere care, în prezent, fac ca renovarea să fie un proces complex, costisitor și de lungă durată. Totodată, CE va sprijini integrarea surselor regenerabile de energie în clădiri și utilizarea lor pentru încălzire și răcire. De asemenea, va încuraja dezvoltarea pieței construcțiilor verzi și a creditelor ipotecare verzi. Prin astfel de investiții, clădirile vor deveni mai sănătoase, cu un consum mai mic de energie, mai prietenoase cu mediul și mai rezistente în fața schimbărilor climatice. La rândul lor, orașele vor deveni mai „verzi” și mai conectate cu natura.

„Aceasta va reprezenta o schimbare majoră pentru proprietarii de locuințe, chiriași și autoritățile publice”, a declarat Comisarul pentru energie, Kadri Simson, cu prilejul lansării inițiativei „Valul de renovări ale clădirilor”, în luna octombrie.

Noi obligații și finanțare mai accesibilă

Pentru a atinge acest obiectiv, Comisia Europeană a identificat câteva arii de intervenție și acțiuni necesare pentru a activa lucrări de renovare la scară largă. Iată cele mai importante măsuri prevăzute:

1. Renovarea sustenabilă a unei clădiri reprezintă o decizie individuală, luată după calcularea beneficiilor așteptate și a costurilor. Totuși, informațiile insuficiente despre consumul de energie al clădirii și beneficiile potențiale ale renovării, lipsa de încredere în economiile ce ar putea fi realizate și neclaritățile privind modul de împărțire a beneficiilor între proprietarii de clădiri și chiriași sunt printre cele mai mari bariere în calea unei decizii de renovare, arată Comisia Europeană. Astfel, instituția va propune introducerea unor standarde minime obligatorii de performanță energetică a clădirii (stabilite, de exemplu, în termeni de clasă energetică, care trebuie să fie atinsă până la o dată specificată).

2. Comisia analizează necesitatea de a extinde cerințele privind auditurile energetice și pentru clădiri non-rezidențiale mai mari și mai complexe precum spitale, școli sau spații de birouri. Acest aspect va fi probabil parte din modificările Directivei privind eficiența energetică prevăzute a fi făcute în iunie 2021. De asemenea, CE va examina creșterea ratei anuale de renovare a clădirilor din sectorul public. Mai mult, până în iunie 2022, se va analiza posibilitatea de a adapta criteriile de achiziții publice „verzi” pentru clădirile publice, precum școlile.

3. Renovation Wave implică și introducerea unor criterii de economie circulară în procesul de renovare a clădirilor. Renovarea clădirilor trebuie să ia în considerare managementul sustenabil al deșeurilor provenite din renovarea clădirilor, precum și reutilizarea și reciclarea materialelor folosite în construcții. Până în 2023, Comisa va elabora o foaie de parcurs pentru reducerea emisiilor de CO2 pe întreg ciclu de viață al clădirilor.

4. În condițiile în care circa 34 milioane de europeni nu își permit încălzirea adecvată a locuinței, Valul de renovări reprezintă și o oportunitate de a rezolva problema sărăciei energetice, a renovării clădirilor cu cel mai scăzut grad de performanță energetică și a lipsei accesului persoanelor în vârstă și cu dizabilități la locuințe sănătoase. Odată cu strategia Renovation Wave, Comisia a publicat și un document de recomandări privind soluționarea sărăciei energetice, sugerând statelor membre să ofere o definiție clară și operațională a consumatorului vulnerabil, precum și o metodologie adecvată de măsurare a sărăciei energetice. De asemenea, CE intenționează să lanseze o inițiativă pentru locuințe accesibile (Affordable Housing Initiative for 100 lighthouse), analizând dacă și în ce fel resursele bugetare ale UE ar putea fi utilizate pentru finanțarea unor programe naționale de eficiență energetică pentru populația cu venituri mici. De asemenea, CE va propune în 2021 o viziune pe termen lung pentru zonele rurale.

5. Un alt aspect inovativ al Valului de renovare este sprijinul în crearea de cartiere cu consum de energie aproape zero, în care consumatorii integrează soluții regenerabile și digitale la scară mică, permițându-le să vândă energie în rețea.

6. Va fi promovată decarbonarea încălzirii și răcirii, segment responsabil pentru 80% din energia consumată în clădirile rezidențiale, prin revizuirea Directivelor privind energia regenerabilă și eficiența energetică, a schemei EU ETS, de tranzacționare a certificatelor de emisii, fiind luată în calcul extinderea acestei scheme la emisiile clădirilor.

7. În sectorul rezidențial, lipsa unor stimulente publice simple, atractive și accesibile pentru renovare, precum și lipsa unor produse de finanțare populare sunt adesea menționate ca bariere în calea renovării clădirilor. Chiar dacă aceste fonduri sunt disponibile, informațiile insuficiente limitează accesul la acestea. De aceea, Comisia intenționează să crească accesul la finanțare accesibilă în acest sector, iar una dintre măsuri va fi simplificarea regulilor privind ajutoarele de stat pentru renovarea clădirilor, în special în sectorul rezidențial și cel social.

8. De asemenea, este promovată piața serviciilor energetice (ESCO) și a contractelor de performanță energetică, pentru a face investițiile în renovare accesibile pentru toți proprietarii de locuințe, inclusiv pentru cei care ar avea greutăți în a susține astfel de costuri. Soluțiile de finanțare pentru cei cu venituri mici trebuie să se adreseze și celor care locuiesc cu chirie. Acestea ar putea include un mix între microcredite susținute de un fond de garantare, care să promoveze o împărțire corectă a costurilor de renovare între proprietari și chiriași. De asemenea, persoanele vulnerabile trebuie protejate de majorarea chiriei după lucrările de renovare.

Renovation Wave este tema din acest an a Forumului România Eficientă, aflat la cea de-a doua ediție și care se va desfășura online pe data de 10 noiembrie 2020. Găsiți mai multe detalii pe https://www.romania-eficienta.ro/romania-eficienta-forum-a-renovation-wave-across-europe/.

***

Despre România Eficientă

România Eficientă este un proiect privat, de interes public național, derulat de Energy Policy Group (EPG), în parteneriat cu OMV Petrom, ce se desfășoară până în 2022. Proiectul a demarat în vara anului 2019 și constă în derularea unui program național de promovare a eficienței energetice. România Eficientă își propune să sprijine atingerea țintelor României pentru anul 2030 în privința reducerii emisiilor de carbon și a creșterii eficienței energetice, atât prin campanii de informare și educare, cât și prin realizarea unor proiecte concrete de renovare aprofundată în școli publice din diferite regiuni ale țării. Mai multe detalii găsiți pe site-ul romania-eficienta.ro.

Dan Armeanu (ASF): Pandemia COVID-19, impact minim asupra fondurilor de pensii private

0

La finalul lunii septembrie, fondurile de pensii private au înregistrat rentabilități real pozitive pentru participanți

Piața pensiilor private a reușit să facă față provocărilor generate de criza COVID-19 punând în evidență capacitatea sistemului de pensii private de a obține profit pentru participanți, chiar și în condiții adverse.

Reziliența sistemului în perioada de criză este determinată atât de calitatea gestionarii fondurilor de pensii,  de optimizarea portofoliilor de investiții, cât și de activitatea de reglementare și supraveghere.

Pandemia  manifestată intens la începutul  anului 2020 a determinat închiderea sau reducerea activităților economice cu repercusiuni severe asupra piețelor financiare care au experimentat  redirecționarea fondurilor bănești către active de calitate înaltă și volatilitate redusă, sau chiar către numerar. Comparativ cu decembrie 2019, indicii bursieri au cunoscut contracții semnificative (de exemplu BET a scăzut cu 28,4%, Eurostoxx50 cu 25,65%), iar în cazul României (țară cu deficite gemene: fiscal și de cont curent) randamentul titlurilor la 10 ani a crescut cu 50 bps între februarie și martie.

În fața acestor șocuri, atât pe partea de cerere, cât și de ofertă, guvernele și băncile centrale au demarat programe masive de relaxare fiscală și monetară, astfel încât la final de septembrie o mare parte din pierderile aferente trimestrului I au fost recuperate. Astfel, indicele BET a avut o evoluție pozitivă de 18,35% în perioada martie-septembrie, indicele Eurostoxx600 a crescut cu 16,83%, iar randamentul titlurilor de stat ale României a coborât de la 4,56% la 3,7% (randament mai mic, preț mai mare, deci evaluare mai mare).

Fondurile de pensii private din România, cu expunere preponderent locală și regională au reușit să gestioneze eficient criza, astfel încât la finalul trimestrului III 2020 ratele de rentabilitate au fost real pozitive.

În luna martie 2020, piețele financiare au fost afectate de corecții masive, ca urmare a pandemiei și reducerii activității economice, astfel încât și rata medie ponderată de rentabilitate a fondurilor de pensii administrate privat a înregistrat niveluri scăzute.  

Evoluția ulterioară pozitivă a pieței financiare (acțiuni, titluri cu venit fix) după anunțarea și implementarea unor măsuri de sprijinire a economiei a permis recuperarea pierderilor anterioare, astfel încât la finalul lunii septembrie 2020 rata medie ponderată de rentabilitate a depășit nivelul consemnat la începutul anului, fiind de 4,7503%.

Grafic nr. 1

Având în vedere că rata medie a inflației pe ultimii 5 ani a fost de 2,42% se poate observa că fondurile de pensii Pilon II au înregistrat randamente real pozitive cu mult peste dobânzile aferente depozitelor bancare.

                Fondurile de pensii facultative cu risc mediu au înregistrat o scădere conjuncturală de scurtă durată în martie și au recuperat integral scăderea, reușind să genereze la final de septembrie o rată medie ponderată de rentabilitate de 4,1255%, peste rata medie a inflației din ultimii 5 ani, participanții beneficiind de randamente real pozitive.

Grafic nr. 2

Rata medie de rentabilitate a fondurile de pensii facultative cu risc ridicat a consemnat o evoluție similară de scurtă durată în luna martie, pentru ca ulterior, pe fondul evoluției pozitive a piețelor financiare, să înregistreze o rată medie de rentabilitate situată la un nivel similar cu cel de la începutul anului. 

Se observă că în ciuda volatilității ridicate și a ajustărilor de prețuri ale activelor financiare, la sfârșitul trimestrului I și la începutul trimestrului II, fondurile de pensii private au reușit să minimizeze impactul negativ al pandemiei asupra valorii activelor aflate în gestiune și să înregistreze, la final de septembrie, rentabilități real pozitive pentru participanți.

În concluzie, scăderile de rentabilitate înregistrate în perioada de lockdown au fost conjuncturale, bazate pe sentiment și au fost cu mult mai reduse decât cele înregistrate de piețele financiare, datorită optimizării structurii portofoliilor. Pe măsură ce piețele și-au revenit, fiind influențate de deciziile guvernelor și băncilor centrale, fondurile de pensii au recuperat integral scăderile respective și mai mult, în septembrie, se situează peste valorile înregistrate la începutul anului. În funcție de evoluția crizei sanitare și a posibilității de instituire a unui nou lockdown este posibil ca economia să înregistreze o nouă contracție cu efecte asupra piețelor financiare, inclusiv asupra fondurilor de pensii și de investiții. Astfel, putem asista în lunile următoare la perioade cu volatilități ridicate și scăderi conjuncturale. Cu toate acestea, efectele asupra fondurilor de pensii vor fi limitate datorită diversificării și gestionării prudente a portofoliilor. 

Munca „de oriunde”. Schimbările pe care le aduce în relațiile de muncă și ce trebuie să aibă în vedere angajatorii

Autor: Anca Atanasiu (foto), Managing Associate, Radu și Asociații

Organizarea clasică a proceselor de muncă a fost înlocuită rapid, în ultima perioadă, cu metode noi, care au flexibilizat ”forțat” activitatea angajaților. Pandemia Covid-19 a creat o nouă dinamică și a accelerat mobilitatea în relațiile de muncă, astfel încât, pentru multe sectoare de activitate, munca de la domiciliul salariatului sau din orice altă locație agreată cu angajatorul a devenit regulă. Mai mult, potrivit studiului EY ”Revenirea la muncă. Noile condiții”, aproape 80% dintre companii plănuiesc schimbări semnificative în politica privind munca de acasă și sunt gata să caute echipamente care să ușureze acest tip de muncă pentru personalul lor. De asemenea, peste 60% dintre angajați și-ar dori să muncească de acasă cel puțin o zi pe săptămână, chiar dacă nu au făcut acest lucru înainte de COVID-19.

Observăm astfel că locurile de muncă din prezent sunt complet diferite de cele din perioadele anterioare. Pandemia a accelerat transformările și a reconfigurat relațiile de muncă, aducând noi particularități și riscuri asociate. Astfel, multe companii se confruntă cu situații în care salariații solicită desfășurarea muncii de pe teritoriul unui alt stat, precum și cu fenomenul angajărilor transfrontaliere, mai exact recrutarea și angajarea cetățenilor străini care vor presta muncă de pe teritoriul statului de reședință, fără ca prezența lor pe teritoriul României să fie necesară.

În aceste scenarii, pe lângă implicațiile fiscale rezultate ca urmare a prestării muncii din străinătate, cum ar fi, de exemplu, obligația angajatorului de a se înregistra în scop de raportare și plată de asigurări sociale în țara de destinație, companiile ar trebui să analizeze și să aibă în vedere și implicațiile din perspectiva legislației muncii.

Codul Muncii din România se aplică și în cazul relațiilor de muncă dintre angajatorii români și cetățenii români, dacă activitatea este prestată în străinătate. Într-o astfel de situație ar putea fi salariații români care prestează muncă de pe teritoriul unui alt stat în regim de telemuncă pentru angajatori români.

Companiile vor trebui să analizeze în ce măsură legislația aplicabilă în statul din care se desfășoară munca le este mai favorabilă, pentru că există o excepție de la regula prevăzută de Codul Muncii, care prevede că, dacă legea aplicabilă în statul de pe al cărui teritoriu se execută contractul individual de muncă este mai favorabilă, se va aplica aceasta din urmă.

În ceea ce privește posibilitatea utilizării structurilor de angajare de tip telemuncă și pentru acele cazuri în care munca se desfășoară din străinătate, Legea 81/2018 nu aduce limitări cu privire la locul desfășurării acestei activități, fiind însă obligatorie precizarea acestuia în contractul individual de muncă sau în actul adițional, după caz.

O astfel de obligație ar putea fi, însă, eliminată în cazul în care proiectul legislativ de digitalizare și flexibilizare a relațiilor de muncă, lansat în dezbatere publică pe 14 octombrie 2020 pe website-ul Ministerului Muncii, va fi aprobat de către Guvernul României. Cu toate acestea, din punctul nostru de vedere, este esențial ca angajatorii să evalueze munca desfășurată de pe teritoriul unui alt stat, dacă reprezintă sau nu telemuncă și, în caz afirmativ, să respecte legislația aplicabilă.

O analiză a implicațiilor din perspectiva legislației muncii va trebui avută în vedere și în cazul angajărilor transfrontaliere. Astfel, părțile pot alege legea aplicabilă raporturilor de muncă. Însă, un astfel de acord al părților cu privire la legea aplicabilă nu poate priva angajatul de protecția pe care i-ar fi conferit-o legea care, în absența unei alegeri, ar fi fost aplicabilă.

Transformarea relațiilor de muncă și a modului de organizare a acestora este benefică și poate crea pentru companii noi oportunități de accesare a forței de muncă disponibile în alte state. În același timp, companiile se pot folosi de circumstanțele create de pandemia Covid-19 pentru a dezvolta și implementa structuri avantajoase de muncă “de oriunde”.  Aceste noi structuri atrag însă după sine și o serie de complexități de ordin juridic, precum și riscuri în cazul în care drepturile salariaților nu sunt acordate în mod corespunzător. Prin urmare, consultarea legislației române și a celei aplicabile în statul din care salariații își desfășoară activitatea este esențială, pentru a putea stabili în mod corect obligațiile angajatorului și ale angajatului.

Rezultatul EBITDA al Grupului MOL a înregistrat o revenire în T3, în pofida crizei; se întrevăd provocări

0
  • Rezultatul operaţional CCS EBITDA a înregistrat o revenire puternică de la nivelul scăzut din T2 și a ajuns la 610 milioane USD în T3 2020, cu doar 12% mai mic comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
  • Toate segmentele au continuat să genereze flux de numerar liber simplificat atât în T3, cât și în toată perioada de la începutul anului și până în prezent, în pofida pandemiei și a crizei economice. 
  • Rezultatul EBITDA pe segmentul Upstream s-a îmbunătățit în T3 comparativ cu T2, dar a scăzut cu 10% față de anul precedent, la 212 milioane USD, din cauza deprecierii prețului petrolului și a gazelor; contribuția câmpului petrolifer ACG a compensat parțial efectele negative.
  • Rezultatul operațional Clean CCS EBITDA pentru segmentul Downstream a revenit de la nivelul scăzut din T2 la 202 milioane USD, dar a fost cu 26% mai mic comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, din cauza marjelor de rafinare reduse.
  • Rezultatul EBITDA pentru segmentul Consumer Services a revenit la o creștere de două cifre în T3, având un avans de 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 183 milioane USD. Acest segment a devenit cel mai semnificativ contributor la fluxul de numerar liber al Grupului în primele trei trimestre ale anului 2020.
  • Pe măsură ce situația pandemică devine din ce în ce mai severă în regiunea principală în care operăm, restricțiile de circulație și deciziile de carantinare întunecă perspectivele.

Astăzi, Grupul MOL a anunțat rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea (T3) al anului 2020. În contextul pandemiei și al crizei economice, rezultatul operațional CCS EBITDA a înregistrat o revenire puternică față de minimele din T2 și a ajuns la 610 milioane USD în T3 2020, cu doar 12% mai mic față de performanța avută în aceeași perioadă a anului trecut.  Acest rezultat a adus valoarea EBITDA T1-T3 la 1,5 miliarde USD, cu 14 % sub nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce indică posibilitatea ca rezultatul EBITDA la nivelul întregului an 2020 să se situeze la limita superioară a intervalului stabilit ca țintă orientativă, la aproximativ 1,9 miliarde USD.

Fluxul de numerar liber simplificat a crescut în T3 la 306 milioane USD, pe fondul unei discipline continue a cheltuielilor de capital (CAPEX), aducând valoarea totală a fluxului de numerar liber simplificat de la începutul anului și până în prezent la 662 milioane USD, cu 42% mai mult comparativ cu primele trei trimestre ale anului trecut. Cheltuielile de capital din resurse proprii au scăzut cu 33% în primele trei trimestre, reflectând un control puternic asupra cheltuielilor de capital (CAPEX) precum și o încetinire generată de COVID-19.

Zsolt Hernádi, CEO și Chairman al MOL, a comentat rezultatele: „Câștigurile și-au revenit puternic în trimestrul al treilea față de cele mai scăzute din T2, ceea ce ne va permite probabil să livrăm un rezultat EBITDA la nivelul întregului an 2020 situat la limita superioară a intervalului stabilit ca țintă orientativă, de aproximativ 1,9 miliarde USD. Toate segmentele de afaceri au generat un flux de numerar liber pozitiv până acum în acest an, în pofida pandemiei, o dovadă clară a solidității și rezilienței operațiunilor noastre. Segmentul Consumer Services s-a remarcat înregistrând o nouă valoare record a rezultatului EBITDA la nivel trimestrial, în T3, dar și celelalte segmente au performat relativ bine, în pofida deprecierii prețurilor la materiile prime și a marjelor: segmentul Upstream a beneficiat de achiziția câmpului petrolifer ACG, în timp ce segmentul Downstream s-a îmbunătățit pe baza disponibilității remarcabile a activelor și a randamentului mai ridicat al rafinăriilor. Cu toate acestea, trebuie să rămânem vigilenți, deoarece pandemia nu s-a terminat încă, iar lunile următoare ar putea să ne pună din nou la încercare pe toți ”.

Producția pe segmentul Upstream a crescut cu 8% comparativ cu precedentul trimestru, la 126,9 mii barili / zi și a fost cu 18% mai mare față de același trimestru al anului precedent. Volumele au fost stimulate de drepturile mai mari ce au revenit din câmpul petrolifer ACG, precum și de contribuția totală trimestrială a acestuia. Partea alocată MOL din activul azer a fost de 29,8 mii barili / zi în T3 2020. Prețurile petrolului și gazelor s-au redresat în T3, dar sunt încă mult sub nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatul EBITDA pentru segmentul Upstream în intervalul T1-T3 a fost în mod clar influențat masiv de impactul negativ al prețurilor, în contextul unei cotații semnificativ mai reduse a țițeiului (Brent a scăzut cu 37% față de perioada similară a anului trecut, la 41 USD / bbl) și a prețurilor practicate pentru gazele naturale (-34% față de aceeași perioadă a anului trecut).

Rezultatul operațional CCS EBITDA pentru segmentul Downstream a avut o revenire puternică și aproape s-a dublat față de nivelul scăzut din Q2, însă a rămas cu 26% sub rezultatul înregistrat în aceeași perioadă a lui 2019, din cauza marjelor de rafinare reduse și a marjelor din petrochimie care au fost ușor mai scăzute.

Stadiul de finalizare a Proiectului Poliol a depășit 70% la sfârșitul celui de-al treilea trimestru, deși progresul este oarecum întârziat ca urmare a situației pandemice. Au fost introduse protocoale de pandemie pentru a atenua riscul de infecție în rândurile constructorilor și pentru a asigura continuitatea afacerii. În T3, o nouă fabrică de bitum-cauciuc cu capacitatea de 20kt, pentru reciclarea deșeurilor de anvelope, a fost finalizată în Ungaria.

Consumer Services a atins un nou record la nivel trimestrial, generând un rezultat de 183 milioane USD, cu 14% mai mult față de perioada similară a anului trecut, creșterea fiind susținută de performanța solidă a carburanților. Nivelul mai redus al costurilor operaționale (OPEX) a contribuit de asemenea la rezultatul EBITDA, datorită acțiunilor de economisire din întreaga rețea. Fluxul de numerar liber simplificat a crescut cu 27% în T3, comparativ cu perioada similară a anului trecut, și cu 14% în primele trei trimestre ale anului 2020, la peste 300 milioane USD; această sumă depășește deja rezultatul obținut la nivelul întregului an 2019. Implementarea proiectului non-fuel fanion al MOL, Fresh Corner, continuă în întreaga rețea, numărul stațiilor FC crescând la 910 în T3, față de 895 la finalul T2 2020.

Rezultatul EBITDA generat de segmentul Gas Midstream a crescut cu 59% în T3 față de perioada similară a anului trecut, la 43 milioane USD, întrucât cererea în creștere pentru capacitate transfrontalieră a generat venituri reglementate mai mari, în timp ce costurile operaționale au fost mai reduse. Rezervările de capacitate mai mari și costurile operaționale (OPEX) mai scăzute au generat o creștere a rezultatului EBITDA în perioada T1-T3, rezultând o performanță cu 37% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.