Proiect al grupului de acțiune APT – Alianța Pentru Turism

0

Grupul deacțiune APT – Alianța Pentru Turism adresează o scrisoare deschisă prim-ministrului Ludovic Orban, în care prezintă o situație la zi a domeniului și un proiect de intervenție comună:

„Industria ospitalității din România, responsabilă pentru 5,6% din Produsul Intern Brut al României și peste 400 000 de locuri de muncă, urmărește cu îngrijorare atât evoluția pandemiei cu virusul SARS-COV 2 cât și măsurile internaționale cu privire la cetățenii româniși direcția în care evoluează dezbaterea publică cu privire la rolul nostru în acest context.

Dorim să începem acest demers prin afirmația fermă că majoritatea actorilor acestei industrii sunt responsabili și respectă legile și reglementările în vigoare. Acestea au fost elaborate de Guvernul României împreună cu noi ca și reprezentanți ai industriei, sunt necesare și trebuie obligatoriu respectate de toată lumea. Fără îndoială există și excepții, acestea se mediatizează, trezesc interesul opiniei publice și reușesc să păteze imaginea întregii industrii și să afecteze încrederea clienților, a cetățenilor și a autorităților din această industrie, de altfel profund afectată de criza medicală și economică.

Conștienți fiind de aceste efecte, am trecut la abordarea individuală, dar și de grup a celor tentați să pună interesele personale înaintea celor de breaslă și naționale. Acolo unde aceste demersuri nu dau rezultate, apelăm la autoritățile statului să acționeze punctual și vigilent și să ia măsuri drastice în măsura să descurajeze astfel de comportamente pe care și noi le dezavuăm. Vom fi alături de eventualele inițiative guvernamentale care vor defini mai clar sau mai profund unele reglementări de prevențieîmpotriva SARS COV 2, ca unică soluție pentru încetinirea răspândirii acestuia. Considerăm că acest demers este singurul care subliniază importanța prevenției și, de asemenea, susține relansarea economiei. O economie funcțională, chiar și sub auspiciile unor reglementări suplimentare, credem că este singura soluție pentru atenuarea unor eventuale efecte grave ale pandemiei în lunile de iarnă.

Cu ce însă nu putem să fim de acord, este stigmatizarea întregii industrii ca fiind iresponsabilă și cauza principală pentru creșterea numărului de cazuri de contagiune cu SARS-COV 2 în România. Nu suntem în cunoștință de VREUN CAZ de infectare în industria noastră și nici nu avem știință despre focare cu geneza în interiorul breslei noastre. Prin urmare, dezavuăm ideea și discuțiile din spațiul public care susțin reintroducerea unor restricții în zona HORECA, care ar putea conduce chiar la închiderea localurilor în general. Sigur, cine nu respectă legea și bunul simț ar trebui să fie drastic sancționat, însă nicidecum nu se pot pune toți actorii în aceeași oală. Reiterăm deschiderea și sprijinul nostru pentru rafinarea și detalierea prezentelor reglementări ca soluție pentru prevenirea răspândirii viruslului și ca răspuns numărului crescut de cazuri.

Susținem cu tărie controale, acolo unde sunt indicii sau reclamații care conduc la încălcări de legi, însă nu putem fi de acord cu controale generale efectuate în echipe de control care provin de la 5-6 autorități și care descind în diverse localuri căutând nu numai ireguralitați legate de combaterea pandemiei, ci dorind cu orice preț amendarea unităților controlate. Vă rugăm să contribuiți decisiv ca astfel de abuzuri, la umbra luptei cu pandemia, să înceteze. Vom susține realizarea de controale și aplicarea de măsuri ferme pentru cei care nu respectă reglementările privind combaterea răspândirii Covid 19, dar în egală măsură contăm pe bunele intenții și disponibilitatea autorităților pentru a ghida și îndruma operatorii către o cât mai mare eficiență în prevenție. Considerăm de asemenea că autoritățile publice au responsabilitatea de a informa publicul și mass-media cu privire la faptul că și alte sectoare economice sunt cel puțin la fel de expuse și deopotrivă pot constitui în aceeași măsură o sursă de răspândire rapidă a pandemiei, insistând pe implementarea măsurilor de protecție și în cazul acestora.

Întreaga societate românească este responsabilă pentru combaterea pandemiei, nicidecum doar HORECA. Noi ne asumăm problemele breslei, acționăm responsabil în general și abordăm direct pe cei care încalcă regulile, dar refuzăm să fim făcuți țapi ispășitori dacă cifrele legate de pandemie cresc și ne permitem să avertizăm că, în cazul în care ne vom reîntoarce la restricții, această industrie, care a fost profund afectată, nu va mai avea ocazia revenirii, iar cei peste 400.000 de angajați vor îmbrățișa soarta șomajului.

Cuvântul de încheiere dorim să îl adresăm turistului român, clientului oricărui local, pentru a atrage atenția asupra faptului că fiecare dintre noi avem o responsabilitiate individual în lupta anti-pandemie. Respectarea reglementărilor nu poate cădea doar în sarcina antreprenorilor, clienții sunt, în aceeași măsură, responsabili, iar pedepsele nu pot fi îndreptate doar către operatorii din HORECA, ci trebuie să privească, în aceeași măsură, și pe beneficiarii acestor servicii. Suntem cu toții în același joc, în aceeași horă cu numele HORECA. Haideți să o jucăm așa cum se cuvine. Doar împreunăși responsabil putem gestiona aceastăsituație. Cu încredere pentru un viitor de succes al turismului românesc, Alianța Pentru Turism (APT)”.

Documentul este semnat de Asociația de Ecoturism din România (AER) – Andrei Blumer, președinte; Asociația Incoming România (AIR) – Ovidiu Tudor, președinte; Asociația Lucrătorilor în Turism Infotripisti – Dana Rentea, președinte; Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării –  Cătălin Țibuleac, președinte; Asociația de Management a Destinației Iași și regiunea Moldova – Mihai Bulai, președinte; Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT) –Dumitru Luca, președinte; Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC) – Maria Stoian, fondator; Asociația Restaurantelor din România (HORA) – Daniel Mischie, președinte; Asociația Județeană de Turism Sibiu –  Alin Chipăilă, președinte; Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului București Bucharest Convention & Visitors Bureau (BTB) – Lucian Boronea, președinte interimar; Asociația de Promovare și Dezvoltare a Turismului Oradea și Regiune – Mihai Jurca, director executiv; Asociația pentru Promovarea și Devoltarea Turismului Prahova – Adrian Voican, președinte; Asociația Profesională a Ghizilor de Turism ProGuide – Alina Tomer, președinte; Asociația Profesionistilor de Turism din Romania – Mihai Gospodin, președinte; Asociația Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii – Horațiu Rada, președinte; Federația Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) – Mihai Jurcă, președinte; Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR) – Călin Ile, președinte; Federația Națională a Ghizilor de Turism din România (FNGTR) – George Vasiliu, președinte; Organizația Patronală Mamaia Constanța – Anca Pavel Nedea, director executiv;  Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR) – Nicu Rădulescu, președinte; Organizația Profesioniștilor din Turism (SKAL) – Florin Țâncu, președinte.

Gestionarea fondurilor europene pentru învățământ superior și cercetare

0

Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, prin președintele acesteia, prof. univ. dr. ing. Anton Hadăr (foto), prezintă o analiză privind perspectiva accesului la fonduri europene a mediului academic și de cercetare în exercițiul financiar 2021-2027:

FNS „Alma Mater” solicită consultarea partenerilor de dialog social şi a reprezentanţilor sistemului de învățământ superior și de cercetare privind gestionarea fondurilor structurale și de investiții în perioada 2021-2027

Federația Naţională Sindicală „Alma Mater” își exprimă îngrijorarea în legătură cu eliminarea Ministerului Educației și Cercetării din construcția instituțională care va gestiona fondurile structurale și de investiții în perioada 2021-2027, așa cum prevede un proiect de Hotărâre de guvern elaborat de către Ministerul Fondurilor Europene, fără a consulta părțile implicate – reprezentanții sistemului de învățământ superior și de cercetare şi partenerii de dialog social aferenţi acestuia. 

Învățământul universitar și cercetarea științifică din România au nevoie de strategii și de politici coerente, pentru care este necesar să se realizeze un consens la nivelul societății, finanțate adecvat, atât din fonduri publice, cât și din fonduri disponibile la nivel european. Nu credem că acest lucru este posibil dacă Ministerul Educaţiei şi Cercetării este eliminat din circuitul de decizie, în ceea ce privește atragerea fondurilor europene și dacă partenerii de dialog social nu sunt consultați!

În același timp, nu înţelegem şi nu vedem care este plusvaloarea adusă prin eliminarea unor structuri care gestionează fondurile destinate învățământului superior și cercetării în ultimii 13 ani. Considerăm că aceste organisme trebuie sprijinite, astfel încât să își îmbunătățească în continuare performanțele, prin alocarea resurselor necesare și prin asigurarea independenței în funcționare. 

Sistemul de învățământ superior evoluează astăzi prin constituirea unor rețele universitare la nivel european, cu scopul final de a se ajunge la emiterea unei așa numite „diplome europene”, iar prestigiul științific nu poate fi obținut fără atingerea unei mase critice, în ceea ce privește cantitatea, dar mai ales vizibilitatea publicațiilor științifice. În plus, viitorul apropiat pune în fața noastră provocări fără precedent, în contextul celei de-a patra Revoluții Industriale.

În contextul în care resursele bugetare naţionale sunt în mod evident insuficiente, fondurile structurale și de investiții sunt singurele care pot asigura instituțiilor de învățământ superior și sistemului de cercetare din România competitivitatea necesară, menită să asigure dezvoltarea economică și socială pe care ne-o dorim cu toții. Cum va fi asigurată eficiența și eficacitatea cheltuirii fondurilor disponibile pentru educație și cercetare, aplicarea politicilor naționale în domeniu, cu asigurarea impactului dorit, în condițiile eliminării Ministerului Educaţiei şi Cercetării din acest proces? 

România, ca stat membru UE cu drepturi depline, are obligativitatea aplicării principiului subsidiarităţii, introdus expres în Tratatele Uniunii Europene, care vizează exercitarea competențelor decizionale la un nivel cât mai apropiat de beneficiar. Subliniem că aplicarea principiilor prevăzute în Regulamentele europene (eficienţă, eficacitate în utilizarea fondurilor europene etc.) implică, printre altele, constituirea unor organisme intermediare la nivelul ministerelor de linie, și, în niciun caz, desființarea lor, întrucât, au o mai bună cunoaştere a elementelor tehnice, a politicilor şi a strategiilor sectoriale.

Deciziile privind investițiile în educație și cercetare trebuie să fie luate la Ministerul Educației și Cercetării, singura autoritate publică învestită prin lege în acest sens, pentru a asigura coerența aplicării și monitorizării politicilor sectoriale.

Ministerul Fondurilor Europene trebuie însă să creeze sistemul coerent de gestiune a fondurilor, să asigure ministerelor de linie îndrumarea metodologică necesară, astfel încât eficiența și eficacitatea cheltuirii fondurilor să devină realitate. Este astfel necesar să fie valorificate toate instituțiile care au expertiza și experiența necesare și să fie aplicate lecțiile învățate în anii anterior.

Se impune, deopotrivă, o largă consultare publică, prin invitarea tuturor actorilor implicaţi, pentru asigurarea premiselor asigurării impactului dorit în ceea ce privește utilizarea fondurilor de dezvoltare a resurselor umane și cercetării pe care le va primi România în următorii ani.

De aceea, solicităm Guvernului României, Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului Educației și Cercetării să comunice concluziile analizelor care stau la baza fundamentării noii structuri instituționale de gestionare a fondurilor pe care România le va primi pentru 2021-2027 și să realizeze o largă consultare, înainte de a lua decizii care urmează să afecteze învățământul superior și cercetarea din România pe termen lung.

Președinte FNS „Alma Mater”, Prof. univ. dr. ing. Anton Hadăr

Înscrieri la Școala de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele

0

Școala de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele, organizată în parteneriat de Universitatea din București, Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară-Horia Hulubei (IFIN-HH) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), se desfășoară anul acesta în mediul virtual, între 23 august și 5 septembrie, deschisă gratuit elevilor de liceu, profesorilor din aria STEM (fizică, chimie, biologie, matematică, informatică, geografie, tehnologii) și consilierilor școlari din învățământul gimnazial și liceal.

Aplicațiile se trimit până la 31 iulie 2020 prin completarea formularelor de pe site la cele două secțiuni: www.msciteh.educatiepentrustiinta.ro.

Organizatorii prefațează evenimentul:

„În cadrul acestei ediții inedite, în format online, elevii interesați de științe și tehnologie vor beneficia de oportunități pentru a se familiariza cu domenii atractive și relevante prin intermediul experiențelor de învățare adaptate. Totodată, vor avea ocazia de a experimenta și a practica cercetarea științifică, lucrând la propriile proiecte de cercetare sub îndrumarea online a mentorilor – cercetători, participând la dezbateri, tururi virtuale ale laboratoarelor, proiecte și lucru colaborativ. Mai mult, elevii vor beneficia de un modul de consiliere și dezvoltarea carierelor, precum și de sesiuni de socializare cu studenții Universității din București.

Elevii vor primi din partea organizatorilor truse experimentale cu ajutorul cărora să realizeze montaje și măsurători și vor fi invitați să exploreze și să documenteze mediul natural și cultural din localitățile lor, din prisma activităților propuse în temele de cercetare.

Ca la fiecare ediție, elevii participanți vor vizita laboratoarele școlii, „virtual” în acest caz, având un scop educațional și de cercetare bine definit. Tema centrală a componentei elevi din acest an este Contribuțiile științei și tehnologiei la cunoașterea și prezervarea patrimoniului natural și cultural, iar echipele de mentori îi vor însoți pe elevi în explorarea poveștilor Pământului și ale geoparcurilor din România, în dezvăluirea unor subiecte de (etno)-arheologie și arheologie digitală, în descoperirea unor modalități de conservare și restaurare, folosind metode fizico-chimice, materiale inteligente sau tehnologii nucleare, în dezvoltarea unor procese de înțelegere, monitorizare și prezervare a patrimoniului și, nu în ultimul rând, în valorizarea patrimoniului prin activități desfășurate online, dar și local, offline.  

Profesorii STEM și consilierii școlari beneficiază în acest an de un program de învățare-dezvoltare profesională personalizat, adaptat realităților și nevoilor concrete din școlile lor cu titlul Mai mult decât… ȘCOALĂ! Împreună în… COMUNITATE!, coordonat de profesorii Facultății de Psihologie și Științele Educației (FPSE). Timp de o săptămână, susținuți de experți în educație și cercetători de pe platforma de la Măgurele, dar și de invitați internaționali, aceștia vor parcurge un set de module în ariile de dezvoltare: academică (învățare și predare eficiente), dezvoltarea comunității, dezvoltare personală și socială (explorarea sinelui), dezvoltarea carierei, planificarea și managementul carierei. Modulele oferă astfel cadrul pentru conectarea la concepte relevante pentru o școală racordată la realitățile și provocările actuale, cum ar fi: designul instrucțional online, abordările curriculare integrate, service-learning și citizen science, dezvoltarea alianțelor și a parteneriatelor locale, alegerile de carieră între premise biologice, evoluție neurocognitivă și achiziții psihologice, dezvoltarea identității vocaționale sau comunități de alumni și career talks, managementul visurilor (aspirațiilor) și al carierelor educaționale și profesionale la elevi.

Programul webinariilor va fi completat de sesiuni de lucru online, în echipaje interdisciplinare – profesori STEM și consilieri școlari, împreună cu  mentorii școlii, care vor avea ca finalitate dezvoltarea de programe de intervenție adaptate pentru clasele și școlile lor. Începem prin a analiza nevoile școlilor și profesorilor, pilotăm modelul de învățare-dezvoltare în școala de vară, susținem apoi demersul de implementare și analizăm impactul. În scopul sprijinirii și asistării acestor proiecte și după Școala de vară, încurajăm și prioritizăm înscrierile cadrelor didactice în echipe din aceeași școală sau comunitate locală.

Nu în ultimul rând, îi așteptăm pe participanții și mentorii acestei ediții să contribuie ca autori la numărul dedicat al Curierului de Fizică, cu reportaje, postere, interviuri, știri, podcasturi, într-un demers antrenant și realist de comunicare a științei către public și specialiști.  

Participarea la Școala de vară este gratuită și este posibilă cu sprijinul instituțiilor organizatoare, precum și cu contribuția partenerilor: Universitatea din București (Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Facultatea de Fizică, Facultatea de Chimie, Facultatea de Geologie și Geofizică, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării) și Institutul de Cercetări al Universității din București (ICUB), Institutul Național de Fizica Materialelor, Institutul Național pentru Fizica Laserilor, a Plasmei și a Radiațiilor, ELI-NP,  Asociația Măgurele Science Park, Asociația Studenților Fizicieni, Asociația Studenților Geologi și Geografi, Forumul Tinerilor din România, proiectului Erasmus+ STIM, Fundația Comunitară București prin Fondul IKEA pentru Educație.

Școala de vară MSciTeh 2020 este un program realizat de profesori și cercetători din cadrul Universității din București, ai Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară-Horia Hulubei (IFIN-HH) și ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), reuniți sub umbrela Comunitatea Educație pentru Știință care, prin alte programe dezvoltate, precum: Școala altfel la Măgurele, Conferința Națională, târgul educațional Cu mic, cu mare… prin Univers, TEDxCERN@IFIN-HH, Noaptea Cercetătorilor își propune să conecteze știința cu publicul larg, în general, precum și specialiștii din cercetare și educație cu mediul de educație preuniversitar.

Mai multe informații pot fi accesate pe site-ul www.educatiepentrustiinta.ro/ro.

Pe cei interesați îi rugăm să urmărească informațiile și noutățile din programul școlii pe pagina de internet și pe pagina de Facebook a Școlii de vară: www.facebook.com/mscitech”.

Economia Chinei se recuperează după „ lupta cu epidemia”

1

În 2020, izbucnirea bruscă a epidemiei de COVID-19 a aruncat o umbră peste întreaga lume și a adus o lovitură grea pentru sănătatea și siguranța oamenilor din toate țările dar și pentru dezvoltarea economică.Țările din întreaga lume răspund activ, încearcă să depășească virusul și să restabilească munca și ordinea normală a vieții. Pe măsură ce oamenii luptă cu virusul, există vești bune din China.

Recent, Biroul Național de Statistică al Chinei a lansat date macroeconomice pentru prima jumătate a anului 2020. După o creștere negativă de 6,8% în primul trimestru, creșterea economică a Chinei a înregistrat o creștere de 10 puncte procentuale în al doilea trimestru, trecând de la negativ la pozitiv. Acest lucru indică faptul că economia Chinei a apăsat butoanele de „repornire” și ”accelerare” și a devenit prima economie majoră care a înregistrat o creștere de la izbucnirea COVID-19. Pentru o lume încă învăluită în ceața epidemiei, trecerea de la negativ la pozitiv a celei de-a doua mari economii a lumii este ca o rază de lumină, aducând speranță și încredere țărilor în încercarea de a restabili ordinea economică. O revizuire a raportului semestrial arată că economia Chinei a dat dovadă de o mare rezistență a recuperării în acest an special al epidemiei.

În primul rând, economia chineză este stabilă și rezistentă. Indicatorii economici majori au crescut iar așteptările pieței s-au îmbunătățit în general. În al doilea trimestru, valoarea adăugată a întreprinderilor industriale peste dimensiunea desemnată și valoarea adăugată a industriei serviciilor s-au schimbat de la negativ la pozitiv. Indicele de gestionare a achizițiilor a crescut constant, iar PMI s-a menținut peste punctul critic timp de patru luni consecutive. Lichiditatea este în general rezonabilă și abundentă, încrederea pe piața de capital a crescut, producția de cereale din vară a atins un nivel nou, iar producția industrială a demonstrat o redresare semnificativă. În luna iunie, rata șomajului în zonele urbane la nivel național a fost de 5,7%, cu o scădere timp de două luni consecutive.În prima jumătate a anului, rata de creștere a prețurilor de consum (IPC) a scăzut cu 1,1 puncte procentuale față de primul trimestru. În iunie, creșterea anuală IPC a fost de 2,5%, iar indicele prețurilor de producție (IPP) a crescut cu 0,4 la sută după ce a scăzut cu 0,4 la sută luna precedentă. Recent, întreprinderile mici și mijlocii din China au înregistrat o creștere a ritmului de reluare a muncii și o creștere în formă de U a consumului de energie electrică, prezentând astfel o imagine a recuperării economiei Chinei.

În al doilea rând, încrederea comunității internaționale în China continuă să crească. Comerțul exterior și investițiile externe s-au stabilizat, iar balanța plăților internaționale a fost practic echilibrată. În prima jumătate a anului, scăderea importurilor totale și a exporturilor de mărfuri s-a redus semnificativ în comparație cu primul trimestru; surplusul de importuri și exporturi de mărfuri a scăzut cu 0,5%. Deficitul comerțului în domeniul serviciilor a fost redus, rezervele de capital străin au rămas stabile, iar rata de schimb al RMB-ului s-a apreciat ușor. La jumătatea lunii iunie, a avut loc cea de-a 127-a ediție a Târgului din Canton, cunoscut sub numele de ”barometru” al comerțului exterior al Chinei, acesta s-a desfășurat pentru prima dată online, târg la care au participat 26.000 de întreprinderi din țară și din străinătate, cumpărători din peste 217 țări și regiuni au fost înregistrați la expoziție, iar distribuția de origine a cumpărătorilor a stabilit un record, care a introdus un impuls nou în comerțul internațional, grav afectat de epidemie.

     Recent, Volkswagen din Germania a investit aproximativ 2 miliarde de euro în Anhui, iar Nestlé a investit 730 de milioane de yuani în Tianjin pentru a construi o nouă linie de produse. Acest lucru arată că China, ca piață mondială, este încă optimistă în ceea ce privește perspectivele economice ale investitorilor străini. Fondul monetar internațional prevede că China va fi singura economie majoră care va menține creșterea în acest an, iar revista ”Fortune”, revista ”Wall Street Journal” și ”Reuters” au scris în articolele sale că economia Chinei și-a revenit mai repede decât se aștepta. Oamenii sunt mai optimiști cu privire la perspectivele recuperării treptate a Chinei, deoarece a doua cea mai mare economie din lume iese din recesiunea tehnică pe care unii economiști au prevăzut-o.

În al treilea rând, noii factori de creștere au contribuit la consolidarea ritmului de redresare economică a Chinei. În prima jumătate a anului, valoarea adăugată a producției de tehnologie avansată anuală a crescut cu 4,5%, reprezentând 14,7% din valoarea adăugată industrială, cu 0,9 puncte procentuale mai mare decât cea din aceeași perioadă a anului trecut; investițiile în producția de tehnologie avansată anuală au crescut cu 5,8%, iar investițiile în industria serviciilor de tehnologie avansată anuală au crescut cu 6,3%;vânzările anuale de bunuri fizice cu amănuntul online au crescut cu 14,3%, reprezentând 5,2% din totalul vânzărilor cu amănuntul de bunuri de consum, o creștere de 5,6 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut. În timpul epidemiei, noile tehnologii reprezentate de cloud computing, date mari și inteligență artificială s-au dezvoltat rapid, industrii precum biroul online, educația online și consultarea de la distanță s-au extins rapid, iar noi modele, cum ar fi construcția inteligentă și livrarea fără pilot au fost popularizate într-un ritm mai rapid.

Aceste realizări nu au fost deloc ușoare. Pentru a depăși impactul negativ al epidemiei și a continua să promoveze revenirea deplină la creșterea economică normală, guvernul chinez a introdus o serie de măsuri de răspuns.În primul rând, am realizat macro-controlul într-un mod inovator. Am redus taxele și impozitele cu 2,5 trilioane de yuani, un total de 2 trilioane de yuani în deficitele guvernamentale și datoriile speciale au fost emise pentru combaterea COVID-19, fiind alocate cât mai curând posibil orașelor și județelor; au fost efectuate aranjamentele de implementare pentru acest an și construcția ulterioară a 150 de proiecte majore de conservare a apei și vor fi executate in curând. A doua măsură este stimularea vitalității pieței. Astfel se va promova consolidarea serviciilor pentru entitățile de pe piață și oferirea de comoditate pentru ocuparea forței de muncă și antreprenoriat; promovarea sistemului financiar pentru distribuirea a 1,5 miliarde de yuani în profituri rezonabile către diverse întreprinderi pe parcursul anului și investigarea strictă a diverselor comportamente care cresc povara nerezonabilă pentru entitățile de pe piață. A treia măsură, stabilizarea ocupării forței de muncă și bunăstării oamenilor. Ne vom concentra pe grupuri cheie, cum ar fi lucrătorii migranți și absolvenții de facultate, vom susține ocuparea forței de muncă flexibile prin mai multe canale, vom crește eforturile pentru a asigura standardele de viață de bază și vom câștiga hotărât lupta împotriva sărăciei. A patra măsura este stabilizarea comerțului exterior și a investițiilor externe. Vom exploata pe deplin potențialul reformei de facilitare a vămuirilor și vom optimiza serviciile pentru întreprinderile de comerț exterior;vom îmbunătăți metodele de reducere a impozitelor la export și vom accelera progresul rambursîrii fiscale; vom ușura dificultățile de lichiditate ale întreprinderilor de comerț exterior, le vom încuraja să se transforme și să se modernizeze, încurajând astfel noi zone de creștere pentru comerțul exterior.

În „prima jumătate” a anului 2020, dezvoltarea economică a Chinei a obținut rezultate remarcabile. Pășind în a doua jumătate a acestui an, ca țară emergentă mare, cu o populație de aproape 1,4 miliarde de locuitori și cel mai mare grup de venituri medii din lume, rezistența și spațiul de manevră al economiei chineze vor oferi un sprijin suficient pentru dezvoltarea sa constantă și solidă. Economia chineză are toată încrederea să-și joace rolul de ”ancoră” și ”stimulator” al stabilității economice mondiale. Chinezii știu bine că o singură floare nu înseamnă primăvară, în timp ce o sută de flori aduc primăvara în grădină. În fața impactului negativ al epidemiei asupra economiei, prosperitatea comună nu poate fi obținută decât dacă țările se deschid și mai mult și se angajează în cooperare de tip câștig-câștig. Epidemia din România este în prezent într-un stadiu critic, iar guvernul român a propus un plan de revitalizare a economiei. China este dispusă să consolideze cooperarea cu România în lupta împotriva epidemiei, să împărtășească experiența și practicile relevante pentru redresarea economiei după epidemie și să contribuie la calea celor două țări să depășească dificultățile epidemiei cât mai curând posibil, să lucreze împreună pentru beneficiul celor două popoare și să contribuie mai mult la construirea unei comunități umane cu un viitor comun!

În ce lume suntem?

0

   Cad brusc opțiuni cheie ale lumii de după 1990. În locul cooperării, se emit sancțiuni și retalieri. Mai nou, și între supraputeri – cum sunt SUA și China, care acum mai bine de patru deceniise lansauîntr-o conlucrare ambițioasă.  Se redistribuie câmpurile investiționale. Lipsește un răspuns coordonat la o pandemie dificilă. Declinul culturii și dezorientarea  merg mână în mână.

     În ce lume suntem? Să schițăm răspunsul în cadrul discuției de la această oră.

         Ne aflăm, cum am arătat detaliat în altă parte (A. Marga, Metanarativii actuali. Dezvoltare, modernizare, globalizare, 2015), după schimbări adânci ale societății moderne. Tehnologiile au încorporat genetica, electronica și informatica,  economia nu a mai rămas „națională”, iar statele întâmpină provocări dinăuntru (mișcări civice, acțiuni ale minorităților etc.) și din afară (integrarea, amenințări teroriste etc.). Am trecut pe nesimțite în „societatea mondială”(Niklas Luhmann, Die Gesellschaft der Gesellschaft, 1998, I, p.153). Nimeni nupare să fie în afara ei.

Este tentant ca„societatea mondială” să fie considerată o piață extinsă la maximum. Ea este, însă,sau ar putea fi, mai mult. “Societate” înseamnă “comunicare”, dar și împărtășirea de norme și valori (etice, juridice, religioase), de produse cognitive (științifice și filosofice) și evaluări. De altfel, astăzi, “societatea mondială” dispune de instituții (organizațiile internaționale) și este asigurată de armate. Ea însăși se schimbă.

       Ce se petrece? Încotro se îndreaptă lumea?

        Cel care rămâne încă punctul de plecare ale discuției, prin cunoștințe și experiență,a privit lumea în optica schimbărilor aduse de anii 1990 și de ascensiunea Chinei, dar spune că aceste pragurinu mai sunt totul. “Haosul, împreună cu o interdependență fără precedent, amenință pe diferite canale: în răspândirea armelor de distrugere în masă, dezintegrarea de state, impactul depredației mediului înconjurător, persistența practicilor genocidale și răspândirea de noi tehnologiicare amenință să ducă conflictul dincolo de controlul sau înțelegerea umană. Noi metode de accesare și comunicare a informației unesc regiunile ca niciodată înainte și proiectează evenimente în mod global – dar într-o manieră care inhibă reflecția, cerând liderilor să-și înregistreze instantaneu reacțiile într-o formă exprimabilă în sloganuri”(Henri  Kissinger,World Order, 2014, p.2). Se pune tot mai des în paranteză suveranitatea statelor naționale, iar forțe considerabile caută să redeseneze harta.

Strategul Bundeswehr-uluine spune că s-a intrat în „dezordine (Unordnung)”. Desigur, „dezordinea nu este echivalentul haosului, ea însemnând doar necalculabilitate, netransparență, surpriză și, înainte de orice, imposibilitate de a plănui” (Carlo Masala, Welt-Unordnung. Die globalen Krisen und das Versagen des Westens, 2016, p.160). Poate că nu este chiar „anarhie”, cum se anticipa(Robert D. Kaplan, The coming Anarchy: Shattering the dreams of the post Cold war, 2000), dar „dezordinea” va prevala. Ea nu va fi tranzitorie, ci o situație cu care va trebui să ne obișnuim. Războiul cu arme nucleare este exclus pentru timpul previzibil, dar vor fi pe scenă mereu evenimente (războaie locale, acte teroriste, declin al unor state). În fapt, a fost o iluzie așteptarea ca țările, rând pe rând, să se democratizeze (p.28), ca intervențiile militare să ducă la noi societăți (p.46), ca instituțiile internaționale să fie eficace (p.52), ca dreptul să fie preferat forței (pp.61-65). S-a instaurat, în schimb, un „imperialism liberal”(p.33),iar marile companii condiționează deciziile statelor.

Dar nici „dezordinea” nu ar mai fi descrierea adecvată, ne spun teoreticieni francezi. S-ar fi produs simultan „dereglarea intelectuală, dereglarea financiară, dereglarea climatică, dereglarea geopolitică, dereglarea etică” a lumii (Amin Maalouf, Le Dérèglement du monde, 2009, p. 11). Paradoxul  este că, „în măsura în care se avansează, în aceeaşi măsură se pierde busola” (p. 17). Se poate spune că „victoria strategică a Occidentului, care ar fi trebuit să-i facă confortabilă supremaţia, i-a accelerat declinul; triumful capitalismului l-a precipitat în cea mai rea criză a istoriei sale; sfârşitul «echilibrului terorii»  a făcut să se nască o lume obsedată de «teroare»; şi, de asemenea, înfrângerea unui sistem sovietic în mod notoriu represiv şi antidemocratic a făcut să dea înapoi dezbaterea democratică pe toată întinderea planetei” (p. 22). S-a câștigat geopolitic și s-a pierdut în substanță democratică.

Desigur că ceea ce decid Statele Unite este hotărâtor. De aceea, unii văd lumea ca o confruntare de strategii și pledează pentru „manifestarea republicii într-un rol imperial” (George Friedman The Next Decade. Empire and Republic in a Changing World, 2012, p.243), prin consolidarea Americii în centrul lumii.

Cel mai profilat istoric contemporanist consideră că astăzi legile și instituțiile, pe care „le exploatează o elită coruptă și atotstăpânitoare”, sunt cauza unei „recesiuni”, care este simptomul unei „mari degenerări” (Niall Ferguson, The Great Degeneration. How Institutions Decay and Economies Die, 2012, p.10). Din „degenerare” nu se iese fără a restabili cetățeanul ca reper.

Un gânditorfrancez pune „dezorganizarea lumii”tot în seama instituțiilor. „Lumea socială și economică nu mai are nici sens și nici direcție, valorile care domină par a fi egoismul, minciuna și profitul” (Rodolphe Durand, La Desorganisation du monde, 2013, p.11). Asumpția valorilor ca ceva inerent vieții în societate slăbește. Seargumentează că „era anarhiei relative este deja pe noi” (Robert D. Kaplan The Return of Marco Polo’s World, 2018, p.39). Deunăzi, noul economist șef al Băncii Mondiale a mers mai departe și spune că, în situația în care SUA și China intră în conflict economic, „globalizarea se încheie” (Carmen Reinhart, la Bloomberg, 23 mai 2020) și, odată cu ea, o epocă.

       În privința Europei, consilieri ai guvernului germanatragatenția că organizarea actuală a Europei nu este ultima. Pe de o parte, “integrarea în forma tradițională, ca proiect specific vest-european al epocii postbelice, și-a încheiat istoria. […] În același timp, marile narațiuni despre integrarea Europei – începând cu Phoenix-ul european renăscut din cenușă – s-au învechit. Noile state membre din Răsăritul Europei Centrale aduc cu ele o cu totul altă experiență a războiului și epocii postbelice, adesea controversată” (Andreas Wirsching, Demokratie und Globalisierung. Europa seit 1989, 2015, p.228-229).Din multe direcții, Uniunea Europeană are nevoie de reorganizare.

 Principalul economist francez acuză că în Europa funcționează tainic un „guvern” fără legitimare, compusdin birocrați care operează în afara tratatului european, în afara Parlamentului european și fără răspunderi față de parlamentele naționale. „Puternicul și, în același timp, intangibilul guvern al eurozonei s-a dezvoltat efectiv în unghiul mort al posibilităților de control politic, care este o gaură neagră a democrației” (Thomas Piketty și alții, Pour un traite de democratization de l’Europe, 2017, p.9). Prea puțin se controlează democratic ceea ce se decide la nivelul ConsiliuluiEuropean, iar crizele sunt consecința implacabilă.

Este clar căglobalitatea e realitate, globalismul rămâne o ideologie ce nu dă rezultate, iar globalizarea, așa cum a fost concepută din anii nouăzeci încoace, are nevoie de corecturi. Economiile cele mai puternice, începând cu cea americană, le operează deja. Externalizarea capitalurilor începe să se reducă.

Este clar și că nu există șanse pentru Europa în afara unificării – dar, așa cum se face, ea se împotmolește. Nu marketizarea este problema, ci iluzia că este singurul mecanism de integrare. Nu statul social este sursa dificultăților, ci malformarea lui la dreapta, de către cei care vor să-l anihileze,  sau la stânga, de către cei care nu-l rafinează. Un stat naționaldemocratic și capabil de cooperare extinsă –care, evident, nu este etnostatul–rămâne rezolvarea.

În discuție intră în mod necesar științele, tehnologiile și curentele de gândire. Științele își continuă evoluția ghidată de obiectivul aplicării, înăuntrul căreia se fac descoperirile și inovațiile. Geografia cultivării științei s-a schimbat,ierarhia producătorilor de cercetări științifice și tehnologice este, între timp, alta  decât cea de acum trei decenii (Hu Angang, China in 2020. A New Type of Superpower, 2011). Asistăm la declinul vestitei pregătiri profesionale din Europa continentală. Perspectivele instituționalizării creștinismului în noi țări din Asia (David Aikman, Jesus in Beijing, 2016) antrenează consecințe pe scară mare.

Piețele de mari dimensiuniatrag un voluminos transfer tehnologic în lume. Cursul nu poate fi oprit(Jean-Francois Susbielle,Chine-USA, la guerre programmée,2006, p.43).Dacă exporturile spre piețele marise reduc sau dacă sunt afectate exporturile dinspre acestea, lumea intră în turbulențe. Deja precedenta administrație americană constata că centrul economic al lumii s-a mutat la Pacific. Cel mai prestigios ziarist german atras recent concluzia: „secolul al nouăsprezecelea a fost secolul Europei, cel de al douăzecilea a fost secolul american. Secolul al douăzecișiunulea, așa sună cele mai multe predicții la trecerea în noul mileniu, va fi secolul Asiei. Eroare: va fi secolul chinez” (Theo Sommer, China First. Die Welt auf dem Weg ins chinesische Jahrhundert, 2019, p.11).Opțiunea „comunicare-cooperare-concurență” nu  are  de fapt alternativă.

Sub nenumărate aspecte, pandemia agravează dificultățile pretutindeni în lume. Este deja perceptibil ceea ce se anticipează launiversitatea Harvard: “Covid 19 va crea o lume mai puțin deschisă, mai puțin prosperă și mai puțin liberă” ( Stephen Walt,How the World Will Look After Coronavirus Pandemic, în „Foreign Policy”, March, 20, 2020). Această perspectivă oîntrevăd, de altfel, și strategi americani, și cei chinezi, și cei ruși, și cei germani, și cei israelieni – pentrucazul în care nu se iese din confruntare, spre limanul cooperării. Se vorbește de revenirea la “o interacțiune a ideologiilor și a naturii înseși” (Robert D. Kaplan The Neomalthusian World of the Coronavirus, în „The National Interest”, February, 28, 2020), care va diviza lumea. 

Cu tabloul abordărilorviu în minte, care sunt, desigur, mai multe decât se pot cita într-un   spațiu restrâns, rămân la părerea că lumea stă mai departe sub impactul “geometriei variabile a supraputerilor” (A. Marga, Ordinea viitoare a lumii, 2017). Ca o lume brăzdatăde falii noi, deloc împăcată cu sine și în căutarea unor noi aranjamente. Îți dai seama de aceasta examinând dependențele reciproce dintre supraputeri, puteri și țări în general și ceea ce rezultă din ele.

Acum două secole, Hegel punea „agitația și neliniștea“ epocilor ce vin în seama schimbării a ceea ce numim „legitimare“. Chestiunea este esențială și se poate discuta. Azi sunt, însă, mai mulți factori care alimentează „geometria variabilă”: piețele pe care se operează, tehnologiile, resursele umane, orientările valorice, calibrul intelectualilor publici și formatul liderilor.

Deocamdată în multe locuri se instaleazăceea ce am anticipat cu câțiva ani în urmă – „societatea nesigură“ (A. Marga, Societatea nesigură, 2016). Din  nesiguranțele ce se multiplică în zilele noastre se va putea ieși nu cu expediente comode, ci cu o sondare mai adâncă a realităților, cu intelectuali publici sensibili la tectonica lumii și cu lideri în stare să pună în mișcaredemocrații vibrante.

În orice situație, un adevăr se va impune. Soluțiile doar „tehnice” – de natura  asigurării asistenței medicale sau alocărilor financiare – rămân urgente, dar nu vor fi de ajuns.Cum s-a spus sugestiv, toate țările au fost puse în dificultate și au de luat lucruri de la capăt(Ed Yong , How the Pandemic Will End Story, “The Atlantic”, March 25, 2020).  Schimbări în politica statelor și în politici între state vor fi indispensabile.

Din nefericire, uniiau convertit urgențe sanitare în urgențe cvasimilitare sau polițienești și vor să profite de pandemie pentru a obține controlul societățiiprin stări excepționale (Giorgio Agamben,The Invention of an Epidemic, în „Quodlibet”, 26 februarie 2020). Cu astfel de stări nu s-a rezolvat mare lucru, căci epidemia continuă.Dar, deși nu-i confortabil,nu este de prisos să ne amintim că este creată deja în istorie paradigma funestă  a guvernării cu stare de urgență ani la rând. Adevenitoare atrăgătoaredesfigurarea democrației? Săsperăm cănu decid doar cei gata să lasetotul vraiște în urmă!

În diferite locuri se petrece, într-adevăr,,„prăbușirea autorității publice, mai mult decât un derapaj totalitar dramatic”. Este evident că pandemia a uzat în plus politicile. S-au uzat însă, mai ales,politicieni și „politicile” lor – nu și soluțiile bazate pe rațiune și bună credință.

 Este la fel de clarclar că epoca neoliberalismului se apropie de sfârșit. Ea a adus libertăți mai mult ca oricând, dar nu a reușit să lege de libertăți – de altfel, nici nu a încercat – răspunderi și un sens matur al vieții. Nedreptățile s-au extins, decalajele, dintre cetățeni și dintre țări, s-au adâncit, ostilitățile au revenit, iar viața oamenilor se consumă în lupta pentru supraviețuire sau putere.

Ce este de făcut?Sunt  multe de întreprins – atât individual, cât și comunitar. O stare a lumii de “dezordine”, de “dereglare”, de “anarhie”, de percepere a nevoii de schimbare obligă îndeobștela a judeca cu mintea proprie și a pretinde creație.

Închei cu două mențiuni.

      Prima privește politica internă. Consider că dezvoltarealocală – în orice direcție – revine în prim plan. Va câștiga cine știe să democratizezeinstituțiile și să organizezesocietatea propriepentru performanță. Se observă lesne că simpla obsesie a funcțiilor, nepricepereași continua falsificare a chestiunilor de stat aduc pierderi grele.

      A douamențiune privește politica externă.Sunt de părere că din starea actuală a lumii rezultăcâteva îndemnuri:“să evaluezi lucid realitățile și să valorifici ceea ce ai!”; “să fii consecvent cu angajamentele pe care le-ai contractat și deschis față de oricine!”; “să abordezi lumea realist, dar să inovezi!”;“să cooperezi onest și să cultiviprieteni!”. Va câștiga cine leconcretizează.Nici obtuzitateaîn fața realităților schimbate, nici irosirea a ceea ce ai, nici inconsecvența, nici clișeele, nici așteptarea caalții să-ți șopteascăce ai de făcutnu duc departe.

Ele permit, însă,acea politică internă a amatorismului, care degradează orice atinge, și acea politică externă de excursii, în care aștepțisăți se dea. Este, de fapt, politica ce ducenicăieri și țineo țară la distanță deschimbările din lume.

Programele „Noua casă” și „IMM Leasing” au fost aprobate de Guvern

0

Guvernul a aprobat în ședinața de miercuri nouă ordonanțe de urgență, două dintre acestea fiind cele referitoare la programul „Noua casă” și programul „IMM Leasing”. Premierul Ludovic Orban a declarat la începutul ședinței de miercuri că „obiectivul principal al şedinţei de astăzi este adoptare actelor normative necesare pentru implementarea programului de relansare economică”, conform Hotnews.ro.

Printre Ordonanțele de urgență aprobate de Guvern se numără și:

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind aprobarea Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM LEASING DE ECHIPAMENTE SI UTILAJE, ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „O familie, o casă”, ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, precum şi pentru aprobarea plății cotizației anuale ce decurge din calitatea de membru a României în cadrul Fundației Europene pentru Tineret, ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative.

IMM-urile vor beneficia de bani pentru a-şi achiziționa echipamente şi utilaje

0

Guvernul a aprobat miercuri programul IMM Leasing, prin care companiile mici şi mijlocii vor putea accesa finanţări pentru achiziţionarea de echipamente şi utilaje în leasing, potrivit Adevărul.ro.

IMM Leasing de echipamente şi utilaje este al patrulea program de sprijin guvernamental acordat sectorului IMM în cadrul Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, implementat de Ministerul Finanţelor Publice şi FNGCIMM.

De asemenea, Programul va fi operaţionalizat în perioada imediat următoare. Programul guvernamental îşi propune stimularea accesării finanţărilor de tip leasing financiar în vederea achiziţionarii de active noi sau second-hand pentru desfăşurarea activităţii companiilor, în special a celor care au nevoie de transfer de tehnologie în procesele de producţie.

Conform programului, valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul acestei facilităţi va fi de 5.000.000 lei, iar perioada şi modalitatea de rambursare a finanţărilor vor fi stabilite de finanţatori, conform normelor interne ale acestora.

Benzina a revenit la prețul de dinaintea stării de urgență

0

Prețul benzinei a revenit la nivelul de dinaintea plafonării impuse pe timpul perioadei de urgență de guvernul militaro-liberal, în urma aprecierii cotațiilor internaționale, dar și a ridicării restricțiilor de circulație care au carantinat economia și populația, scrie Profit.ro.

Astfel, joi, la stația Petrom de pe Șoseaua Alexandriei, din București, un litru de benzină este comercializat cu 4,48 lei, cu un ban peste nivelul de 4,47 lei înregistrat la finalul lunii martie, potrivit sursei citate.

De asemenea, carburanți s-au ieftinit considerabil în perioada instituirii stării de urgență care a redus semnificativ traficul. Astfel, pe 10 aprilie, cel mai mare distributor de carburanți de pe piața autohtonă, OMV Petrom, a efectuat prima ieftinire de carburanți de la intrarea în vigoare a ordonanței militare de plafonare a prețurilor.

Gamă noua de buldoexcavatoare Cat® pe piața românească

0

Patru modele noi de buldoexcavatoare Caterpillar sunt disponibile pieței românești, anunță Bergerat Monnoyeur România, dealer Cat® de peste 80 de ani, parte a Grupului Monnoyeur, reprezentantul exclusiv al Caterpillar în România și Republica Moldova.  

Noile modelele sunt 428, 432, 434 și 444, caracterizate „prin confort, eficiență a consumului de combustibil și control. Fiecare model include un monitor interactiv pentru alegerea setărilor și a modurilor de putere, un motor Cat® ce respectă ultimele standarde UE privind emisiile – Stage V, brațul emblematic Cat, un sistem hidraulic puternic și un sistem pentru monitorizarea performanțelor utilajului – ProductLink”.

Momentul actual coincide că împlinirea a 35 de ani de când Caterpillar produce excavatoare.

Irina Drăgan (foto), Products Marketing Manager, Bergerat Monnoyeur România, subliniază: „Buldoexcavatorul este, în continuare, considerat unul dintre cele mai versatile și populare utilaje din România, având cea mai mare pondere în totalul utilajelor vândute în țara noastră. Deoarece piața românească este în primele trei din Europa din punct de vedere vânzări buldoexcavatoare Cat, Bergerat Monnoyeur a făcut parte din proiectul Caterpillar denumit Field Follow, ceea ce a însemnat că un model din noua gamă a fost testat în România, timp de un an, lucrând aproximativ 1500 de ore în diverse aplicații. Ca întotdeauna, operatorii au fost cei care au contribuit la definitivarea detaliilor, a opțiunilor, a inovațiilor aduse de către Caterpillar noilor modele. Operatorii noștri experimentați se numără, de azi înainte, printre cei care și-au pus amprenta asupra noilor buldoexcavatoare Cat.”

O echipă de operatori din România trimisă de Bergerat Monnoyeur la Caterpillar Malaga Demonstration and Learning Center în februarie 2019, a participat la testarea noilor buldoexcavatoare, iar unul dintre modele a fost testat si monitorizat un an în România.

Direcțiile de ultimă oră vizate de Caterpillar în realizarea produselor au ca obiective reducerea riscului, eficientizarea consumului de combustibil, maximizarea puterii și preciziei. Concret, motorul C3.6 respectă ultimele norme ale regulamentului UE privind emisiile, Stage V: „Cu toate că utilizează cu până la 10% mai puțin combustibil, oferă aceeași putere și densitate a cuplului, iar sistemul post-tratare noxe nu necesită niciun fel de întreținere”. Viteza și timpul de răspuns al sistemului hidraulic pot fi schimbate în funcție de preferințe, competențe, tip lucrării. Prin monitorul interactiv pot fi setate preferințele de operare pentru lucru în ritmul dorit. Comenzile electrohidraulice sunt ergonomice, montate pe scaun. Fiecare aspect al cabinei a fost proiectat pentru confort și siguranță.

Noi suprafețe incluse în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine

0

10.000 ha de păduri virgine și cvasivirgine din rezervația Izvoarele Nerei din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului vor fi incluse în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine, a anunțat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Costel Alexe, prezent într-o vizită de lucru în județul Caraș-Severin, împreună cu ministrul de interne, Marcel Vela (foto). Din zonă, 4.800 ha de făgete păduri virgine sunt deja incluse în catalog. În același timp, ministrul Costel Alexe a atras atenția referitor la managementul defectuos găsit în Parcul Național Semenic: „De când am preluat mandatul de ministru, s-au desfășurat trei anchete ale Corpului de Control pe teme ce țin fie de silvicultură, fie de management, fie de investiții, iar rapoartele Corpului de Control au fost trimise către Parchet, către Curtea de Conturi, către Romsilva, pentru a lua deciziile necesare în vederea eficientizării activității în acest județ”.

Alte 39.960 ha de păduri virgine și cvasivirgine vor fi introduse în catalog, fiind desemnați prin licitații cei care vor realiza studiile de identificare a pădurilor.

Județul Caraș-Severin deține cele mai multe păduri virgine și cvasivirgine din România (26%), urmat de Hunedoara (14.7%), Maramureș (9.6%), Brașov (8.3%), Prahova (7.8%). 

Referitor la tăierile la ras, ministrul Costel Alexe a reamintit că „legislația actuală le interzice în prezent doar în parcurile naționale și naturale” și a adăugat în context: „Noi avem în țară și peste 700 de rezervații naturale cu o suprafață de aproape 300.000 de ha în care, astăzi, tăierile la ras sunt permise. Dacă noul Cod Silvic va fi aprobat în forma susținută de minister, tăierile la ras vor fi interzise pe circa 1 milion de ha, suprafața însumată a parcurilor naționale și naturale și a rezervațiilor naturale”.

În ansamblu, ministrul mediului, apelor și pădurilor a conchis: „Mi-am asumat, încă de la preluarea mandatului, că voi pune în valoare tot ce are mai frumos România, iar la capitolul păduri virgine și cvasivirgine, stăm cel mai bine din Europa. Avem două treimi din pădurile virgine și cvasivirgine ale Europei. La preluarea mandatului, erau doar 28.000 ha introduse în catalog, astăzi suntem la 35.000 ha, iar după finalizarea acestor studii, vom mai introduce încă 40.000 ha. România are cele mai frumoase păduri, trebuie doar să le protejăm și mă bucur că în județul Caraș-Severin avem atât de multe rezervații naturale. O adevarată bogăție, un adevărat patrimoniu al biodiversității care trebuie  protejat!”

Foto MMAP