În 2020, izbucnirea bruscă a epidemiei de COVID-19 a aruncat o umbră peste întreaga lume și a adus o lovitură grea pentru sănătatea și siguranța oamenilor din toate țările dar și pentru dezvoltarea economică.Țările din întreaga lume răspund activ, încearcă să depășească virusul și să restabilească munca și ordinea normală a vieții. Pe măsură ce oamenii luptă cu virusul, există vești bune din China.

Recent, Biroul Național de Statistică al Chinei a lansat date macroeconomice pentru prima jumătate a anului 2020. După o creștere negativă de 6,8% în primul trimestru, creșterea economică a Chinei a înregistrat o creștere de 10 puncte procentuale în al doilea trimestru, trecând de la negativ la pozitiv. Acest lucru indică faptul că economia Chinei a apăsat butoanele de „repornire” și ”accelerare” și a devenit prima economie majoră care a înregistrat o creștere de la izbucnirea COVID-19. Pentru o lume încă învăluită în ceața epidemiei, trecerea de la negativ la pozitiv a celei de-a doua mari economii a lumii este ca o rază de lumină, aducând speranță și încredere țărilor în încercarea de a restabili ordinea economică. O revizuire a raportului semestrial arată că economia Chinei a dat dovadă de o mare rezistență a recuperării în acest an special al epidemiei.

În primul rând, economia chineză este stabilă și rezistentă. Indicatorii economici majori au crescut iar așteptările pieței s-au îmbunătățit în general. În al doilea trimestru, valoarea adăugată a întreprinderilor industriale peste dimensiunea desemnată și valoarea adăugată a industriei serviciilor s-au schimbat de la negativ la pozitiv. Indicele de gestionare a achizițiilor a crescut constant, iar PMI s-a menținut peste punctul critic timp de patru luni consecutive. Lichiditatea este în general rezonabilă și abundentă, încrederea pe piața de capital a crescut, producția de cereale din vară a atins un nivel nou, iar producția industrială a demonstrat o redresare semnificativă. În luna iunie, rata șomajului în zonele urbane la nivel național a fost de 5,7%, cu o scădere timp de două luni consecutive.În prima jumătate a anului, rata de creștere a prețurilor de consum (IPC) a scăzut cu 1,1 puncte procentuale față de primul trimestru. În iunie, creșterea anuală IPC a fost de 2,5%, iar indicele prețurilor de producție (IPP) a crescut cu 0,4 la sută după ce a scăzut cu 0,4 la sută luna precedentă. Recent, întreprinderile mici și mijlocii din China au înregistrat o creștere a ritmului de reluare a muncii și o creștere în formă de U a consumului de energie electrică, prezentând astfel o imagine a recuperării economiei Chinei.

În al doilea rând, încrederea comunității internaționale în China continuă să crească. Comerțul exterior și investițiile externe s-au stabilizat, iar balanța plăților internaționale a fost practic echilibrată. În prima jumătate a anului, scăderea importurilor totale și a exporturilor de mărfuri s-a redus semnificativ în comparație cu primul trimestru; surplusul de importuri și exporturi de mărfuri a scăzut cu 0,5%. Deficitul comerțului în domeniul serviciilor a fost redus, rezervele de capital străin au rămas stabile, iar rata de schimb al RMB-ului s-a apreciat ușor. La jumătatea lunii iunie, a avut loc cea de-a 127-a ediție a Târgului din Canton, cunoscut sub numele de ”barometru” al comerțului exterior al Chinei, acesta s-a desfășurat pentru prima dată online, târg la care au participat 26.000 de întreprinderi din țară și din străinătate, cumpărători din peste 217 țări și regiuni au fost înregistrați la expoziție, iar distribuția de origine a cumpărătorilor a stabilit un record, care a introdus un impuls nou în comerțul internațional, grav afectat de epidemie.

     Recent, Volkswagen din Germania a investit aproximativ 2 miliarde de euro în Anhui, iar Nestlé a investit 730 de milioane de yuani în Tianjin pentru a construi o nouă linie de produse. Acest lucru arată că China, ca piață mondială, este încă optimistă în ceea ce privește perspectivele economice ale investitorilor străini. Fondul monetar internațional prevede că China va fi singura economie majoră care va menține creșterea în acest an, iar revista ”Fortune”, revista ”Wall Street Journal” și ”Reuters” au scris în articolele sale că economia Chinei și-a revenit mai repede decât se aștepta. Oamenii sunt mai optimiști cu privire la perspectivele recuperării treptate a Chinei, deoarece a doua cea mai mare economie din lume iese din recesiunea tehnică pe care unii economiști au prevăzut-o.

În al treilea rând, noii factori de creștere au contribuit la consolidarea ritmului de redresare economică a Chinei. În prima jumătate a anului, valoarea adăugată a producției de tehnologie avansată anuală a crescut cu 4,5%, reprezentând 14,7% din valoarea adăugată industrială, cu 0,9 puncte procentuale mai mare decât cea din aceeași perioadă a anului trecut; investițiile în producția de tehnologie avansată anuală au crescut cu 5,8%, iar investițiile în industria serviciilor de tehnologie avansată anuală au crescut cu 6,3%;vânzările anuale de bunuri fizice cu amănuntul online au crescut cu 14,3%, reprezentând 5,2% din totalul vânzărilor cu amănuntul de bunuri de consum, o creștere de 5,6 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut. În timpul epidemiei, noile tehnologii reprezentate de cloud computing, date mari și inteligență artificială s-au dezvoltat rapid, industrii precum biroul online, educația online și consultarea de la distanță s-au extins rapid, iar noi modele, cum ar fi construcția inteligentă și livrarea fără pilot au fost popularizate într-un ritm mai rapid.

Aceste realizări nu au fost deloc ușoare. Pentru a depăși impactul negativ al epidemiei și a continua să promoveze revenirea deplină la creșterea economică normală, guvernul chinez a introdus o serie de măsuri de răspuns.În primul rând, am realizat macro-controlul într-un mod inovator. Am redus taxele și impozitele cu 2,5 trilioane de yuani, un total de 2 trilioane de yuani în deficitele guvernamentale și datoriile speciale au fost emise pentru combaterea COVID-19, fiind alocate cât mai curând posibil orașelor și județelor; au fost efectuate aranjamentele de implementare pentru acest an și construcția ulterioară a 150 de proiecte majore de conservare a apei și vor fi executate in curând. A doua măsură este stimularea vitalității pieței. Astfel se va promova consolidarea serviciilor pentru entitățile de pe piață și oferirea de comoditate pentru ocuparea forței de muncă și antreprenoriat; promovarea sistemului financiar pentru distribuirea a 1,5 miliarde de yuani în profituri rezonabile către diverse întreprinderi pe parcursul anului și investigarea strictă a diverselor comportamente care cresc povara nerezonabilă pentru entitățile de pe piață. A treia măsură, stabilizarea ocupării forței de muncă și bunăstării oamenilor. Ne vom concentra pe grupuri cheie, cum ar fi lucrătorii migranți și absolvenții de facultate, vom susține ocuparea forței de muncă flexibile prin mai multe canale, vom crește eforturile pentru a asigura standardele de viață de bază și vom câștiga hotărât lupta împotriva sărăciei. A patra măsura este stabilizarea comerțului exterior și a investițiilor externe. Vom exploata pe deplin potențialul reformei de facilitare a vămuirilor și vom optimiza serviciile pentru întreprinderile de comerț exterior;vom îmbunătăți metodele de reducere a impozitelor la export și vom accelera progresul rambursîrii fiscale; vom ușura dificultățile de lichiditate ale întreprinderilor de comerț exterior, le vom încuraja să se transforme și să se modernizeze, încurajând astfel noi zone de creștere pentru comerțul exterior.

În „prima jumătate” a anului 2020, dezvoltarea economică a Chinei a obținut rezultate remarcabile. Pășind în a doua jumătate a acestui an, ca țară emergentă mare, cu o populație de aproape 1,4 miliarde de locuitori și cel mai mare grup de venituri medii din lume, rezistența și spațiul de manevră al economiei chineze vor oferi un sprijin suficient pentru dezvoltarea sa constantă și solidă. Economia chineză are toată încrederea să-și joace rolul de ”ancoră” și ”stimulator” al stabilității economice mondiale. Chinezii știu bine că o singură floare nu înseamnă primăvară, în timp ce o sută de flori aduc primăvara în grădină. În fața impactului negativ al epidemiei asupra economiei, prosperitatea comună nu poate fi obținută decât dacă țările se deschid și mai mult și se angajează în cooperare de tip câștig-câștig. Epidemia din România este în prezent într-un stadiu critic, iar guvernul român a propus un plan de revitalizare a economiei. China este dispusă să consolideze cooperarea cu România în lupta împotriva epidemiei, să împărtășească experiența și practicile relevante pentru redresarea economiei după epidemie și să contribuie la calea celor două țări să depășească dificultățile epidemiei cât mai curând posibil, să lucreze împreună pentru beneficiul celor două popoare și să contribuie mai mult la construirea unei comunități umane cu un viitor comun!

   Cad brusc opțiuni cheie ale lumii de după 1990. În locul cooperării, se emit sancțiuni și retalieri. Mai nou, și între supraputeri – cum sunt SUA și China, care acum mai bine de patru deceniise lansauîntr-o conlucrare ambițioasă.  Se redistribuie câmpurile investiționale. Lipsește un răspuns coordonat la o pandemie dificilă. Declinul culturii și dezorientarea  merg mână în mână.

     În ce lume suntem? Să schițăm răspunsul în cadrul discuției de la această oră.

         Ne aflăm, cum am arătat detaliat în altă parte (A. Marga, Metanarativii actuali. Dezvoltare, modernizare, globalizare, 2015), după schimbări adânci ale societății moderne. Tehnologiile au încorporat genetica, electronica și informatica,  economia nu a mai rămas „națională”, iar statele întâmpină provocări dinăuntru (mișcări civice, acțiuni ale minorităților etc.) și din afară (integrarea, amenințări teroriste etc.). Am trecut pe nesimțite în „societatea mondială”(Niklas Luhmann, Die Gesellschaft der Gesellschaft, 1998, I, p.153). Nimeni nupare să fie în afara ei.

Este tentant ca„societatea mondială” să fie considerată o piață extinsă la maximum. Ea este, însă,sau ar putea fi, mai mult. “Societate” înseamnă “comunicare”, dar și împărtășirea de norme și valori (etice, juridice, religioase), de produse cognitive (științifice și filosofice) și evaluări. De altfel, astăzi, “societatea mondială” dispune de instituții (organizațiile internaționale) și este asigurată de armate. Ea însăși se schimbă.

       Ce se petrece? Încotro se îndreaptă lumea?

        Cel care rămâne încă punctul de plecare ale discuției, prin cunoștințe și experiență,a privit lumea în optica schimbărilor aduse de anii 1990 și de ascensiunea Chinei, dar spune că aceste pragurinu mai sunt totul. “Haosul, împreună cu o interdependență fără precedent, amenință pe diferite canale: în răspândirea armelor de distrugere în masă, dezintegrarea de state, impactul depredației mediului înconjurător, persistența practicilor genocidale și răspândirea de noi tehnologiicare amenință să ducă conflictul dincolo de controlul sau înțelegerea umană. Noi metode de accesare și comunicare a informației unesc regiunile ca niciodată înainte și proiectează evenimente în mod global – dar într-o manieră care inhibă reflecția, cerând liderilor să-și înregistreze instantaneu reacțiile într-o formă exprimabilă în sloganuri”(Henri  Kissinger,World Order, 2014, p.2). Se pune tot mai des în paranteză suveranitatea statelor naționale, iar forțe considerabile caută să redeseneze harta.

Strategul Bundeswehr-uluine spune că s-a intrat în „dezordine (Unordnung)”. Desigur, „dezordinea nu este echivalentul haosului, ea însemnând doar necalculabilitate, netransparență, surpriză și, înainte de orice, imposibilitate de a plănui” (Carlo Masala, Welt-Unordnung. Die globalen Krisen und das Versagen des Westens, 2016, p.160). Poate că nu este chiar „anarhie”, cum se anticipa(Robert D. Kaplan, The coming Anarchy: Shattering the dreams of the post Cold war, 2000), dar „dezordinea” va prevala. Ea nu va fi tranzitorie, ci o situație cu care va trebui să ne obișnuim. Războiul cu arme nucleare este exclus pentru timpul previzibil, dar vor fi pe scenă mereu evenimente (războaie locale, acte teroriste, declin al unor state). În fapt, a fost o iluzie așteptarea ca țările, rând pe rând, să se democratizeze (p.28), ca intervențiile militare să ducă la noi societăți (p.46), ca instituțiile internaționale să fie eficace (p.52), ca dreptul să fie preferat forței (pp.61-65). S-a instaurat, în schimb, un „imperialism liberal”(p.33),iar marile companii condiționează deciziile statelor.

Dar nici „dezordinea” nu ar mai fi descrierea adecvată, ne spun teoreticieni francezi. S-ar fi produs simultan „dereglarea intelectuală, dereglarea financiară, dereglarea climatică, dereglarea geopolitică, dereglarea etică” a lumii (Amin Maalouf, Le Dérèglement du monde, 2009, p. 11). Paradoxul  este că, „în măsura în care se avansează, în aceeaşi măsură se pierde busola” (p. 17). Se poate spune că „victoria strategică a Occidentului, care ar fi trebuit să-i facă confortabilă supremaţia, i-a accelerat declinul; triumful capitalismului l-a precipitat în cea mai rea criză a istoriei sale; sfârşitul «echilibrului terorii»  a făcut să se nască o lume obsedată de «teroare»; şi, de asemenea, înfrângerea unui sistem sovietic în mod notoriu represiv şi antidemocratic a făcut să dea înapoi dezbaterea democratică pe toată întinderea planetei” (p. 22). S-a câștigat geopolitic și s-a pierdut în substanță democratică.

Desigur că ceea ce decid Statele Unite este hotărâtor. De aceea, unii văd lumea ca o confruntare de strategii și pledează pentru „manifestarea republicii într-un rol imperial” (George Friedman The Next Decade. Empire and Republic in a Changing World, 2012, p.243), prin consolidarea Americii în centrul lumii.

Cel mai profilat istoric contemporanist consideră că astăzi legile și instituțiile, pe care „le exploatează o elită coruptă și atotstăpânitoare”, sunt cauza unei „recesiuni”, care este simptomul unei „mari degenerări” (Niall Ferguson, The Great Degeneration. How Institutions Decay and Economies Die, 2012, p.10). Din „degenerare” nu se iese fără a restabili cetățeanul ca reper.

Un gânditorfrancez pune „dezorganizarea lumii”tot în seama instituțiilor. „Lumea socială și economică nu mai are nici sens și nici direcție, valorile care domină par a fi egoismul, minciuna și profitul” (Rodolphe Durand, La Desorganisation du monde, 2013, p.11). Asumpția valorilor ca ceva inerent vieții în societate slăbește. Seargumentează că „era anarhiei relative este deja pe noi” (Robert D. Kaplan The Return of Marco Polo’s World, 2018, p.39). Deunăzi, noul economist șef al Băncii Mondiale a mers mai departe și spune că, în situația în care SUA și China intră în conflict economic, „globalizarea se încheie” (Carmen Reinhart, la Bloomberg, 23 mai 2020) și, odată cu ea, o epocă.

       În privința Europei, consilieri ai guvernului germanatragatenția că organizarea actuală a Europei nu este ultima. Pe de o parte, “integrarea în forma tradițională, ca proiect specific vest-european al epocii postbelice, și-a încheiat istoria. […] În același timp, marile narațiuni despre integrarea Europei – începând cu Phoenix-ul european renăscut din cenușă – s-au învechit. Noile state membre din Răsăritul Europei Centrale aduc cu ele o cu totul altă experiență a războiului și epocii postbelice, adesea controversată” (Andreas Wirsching, Demokratie und Globalisierung. Europa seit 1989, 2015, p.228-229).Din multe direcții, Uniunea Europeană are nevoie de reorganizare.

 Principalul economist francez acuză că în Europa funcționează tainic un „guvern” fără legitimare, compusdin birocrați care operează în afara tratatului european, în afara Parlamentului european și fără răspunderi față de parlamentele naționale. „Puternicul și, în același timp, intangibilul guvern al eurozonei s-a dezvoltat efectiv în unghiul mort al posibilităților de control politic, care este o gaură neagră a democrației” (Thomas Piketty și alții, Pour un traite de democratization de l’Europe, 2017, p.9). Prea puțin se controlează democratic ceea ce se decide la nivelul ConsiliuluiEuropean, iar crizele sunt consecința implacabilă.

Este clar căglobalitatea e realitate, globalismul rămâne o ideologie ce nu dă rezultate, iar globalizarea, așa cum a fost concepută din anii nouăzeci încoace, are nevoie de corecturi. Economiile cele mai puternice, începând cu cea americană, le operează deja. Externalizarea capitalurilor începe să se reducă.

Este clar și că nu există șanse pentru Europa în afara unificării – dar, așa cum se face, ea se împotmolește. Nu marketizarea este problema, ci iluzia că este singurul mecanism de integrare. Nu statul social este sursa dificultăților, ci malformarea lui la dreapta, de către cei care vor să-l anihileze,  sau la stânga, de către cei care nu-l rafinează. Un stat naționaldemocratic și capabil de cooperare extinsă –care, evident, nu este etnostatul–rămâne rezolvarea.

În discuție intră în mod necesar științele, tehnologiile și curentele de gândire. Științele își continuă evoluția ghidată de obiectivul aplicării, înăuntrul căreia se fac descoperirile și inovațiile. Geografia cultivării științei s-a schimbat,ierarhia producătorilor de cercetări științifice și tehnologice este, între timp, alta  decât cea de acum trei decenii (Hu Angang, China in 2020. A New Type of Superpower, 2011). Asistăm la declinul vestitei pregătiri profesionale din Europa continentală. Perspectivele instituționalizării creștinismului în noi țări din Asia (David Aikman, Jesus in Beijing, 2016) antrenează consecințe pe scară mare.

Piețele de mari dimensiuniatrag un voluminos transfer tehnologic în lume. Cursul nu poate fi oprit(Jean-Francois Susbielle,Chine-USA, la guerre programmée,2006, p.43).Dacă exporturile spre piețele marise reduc sau dacă sunt afectate exporturile dinspre acestea, lumea intră în turbulențe. Deja precedenta administrație americană constata că centrul economic al lumii s-a mutat la Pacific. Cel mai prestigios ziarist german atras recent concluzia: „secolul al nouăsprezecelea a fost secolul Europei, cel de al douăzecilea a fost secolul american. Secolul al douăzecișiunulea, așa sună cele mai multe predicții la trecerea în noul mileniu, va fi secolul Asiei. Eroare: va fi secolul chinez” (Theo Sommer, China First. Die Welt auf dem Weg ins chinesische Jahrhundert, 2019, p.11).Opțiunea „comunicare-cooperare-concurență” nu  are  de fapt alternativă.

Sub nenumărate aspecte, pandemia agravează dificultățile pretutindeni în lume. Este deja perceptibil ceea ce se anticipează launiversitatea Harvard: “Covid 19 va crea o lume mai puțin deschisă, mai puțin prosperă și mai puțin liberă” ( Stephen Walt,How the World Will Look After Coronavirus Pandemic, în „Foreign Policy”, March, 20, 2020). Această perspectivă oîntrevăd, de altfel, și strategi americani, și cei chinezi, și cei ruși, și cei germani, și cei israelieni – pentrucazul în care nu se iese din confruntare, spre limanul cooperării. Se vorbește de revenirea la “o interacțiune a ideologiilor și a naturii înseși” (Robert D. Kaplan The Neomalthusian World of the Coronavirus, în „The National Interest”, February, 28, 2020), care va diviza lumea. 

Cu tabloul abordărilorviu în minte, care sunt, desigur, mai multe decât se pot cita într-un   spațiu restrâns, rămân la părerea că lumea stă mai departe sub impactul “geometriei variabile a supraputerilor” (A. Marga, Ordinea viitoare a lumii, 2017). Ca o lume brăzdatăde falii noi, deloc împăcată cu sine și în căutarea unor noi aranjamente. Îți dai seama de aceasta examinând dependențele reciproce dintre supraputeri, puteri și țări în general și ceea ce rezultă din ele.

Acum două secole, Hegel punea „agitația și neliniștea“ epocilor ce vin în seama schimbării a ceea ce numim „legitimare“. Chestiunea este esențială și se poate discuta. Azi sunt, însă, mai mulți factori care alimentează „geometria variabilă”: piețele pe care se operează, tehnologiile, resursele umane, orientările valorice, calibrul intelectualilor publici și formatul liderilor.

Deocamdată în multe locuri se instaleazăceea ce am anticipat cu câțiva ani în urmă – „societatea nesigură“ (A. Marga, Societatea nesigură, 2016). Din  nesiguranțele ce se multiplică în zilele noastre se va putea ieși nu cu expediente comode, ci cu o sondare mai adâncă a realităților, cu intelectuali publici sensibili la tectonica lumii și cu lideri în stare să pună în mișcaredemocrații vibrante.

În orice situație, un adevăr se va impune. Soluțiile doar „tehnice” – de natura  asigurării asistenței medicale sau alocărilor financiare – rămân urgente, dar nu vor fi de ajuns.Cum s-a spus sugestiv, toate țările au fost puse în dificultate și au de luat lucruri de la capăt(Ed Yong , How the Pandemic Will End Story, “The Atlantic”, March 25, 2020).  Schimbări în politica statelor și în politici între state vor fi indispensabile.

Din nefericire, uniiau convertit urgențe sanitare în urgențe cvasimilitare sau polițienești și vor să profite de pandemie pentru a obține controlul societățiiprin stări excepționale (Giorgio Agamben,The Invention of an Epidemic, în „Quodlibet”, 26 februarie 2020). Cu astfel de stări nu s-a rezolvat mare lucru, căci epidemia continuă.Dar, deși nu-i confortabil,nu este de prisos să ne amintim că este creată deja în istorie paradigma funestă  a guvernării cu stare de urgență ani la rând. Adevenitoare atrăgătoaredesfigurarea democrației? Săsperăm cănu decid doar cei gata să lasetotul vraiște în urmă!

În diferite locuri se petrece, într-adevăr,,„prăbușirea autorității publice, mai mult decât un derapaj totalitar dramatic”. Este evident că pandemia a uzat în plus politicile. S-au uzat însă, mai ales,politicieni și „politicile” lor – nu și soluțiile bazate pe rațiune și bună credință.

 Este la fel de clarclar că epoca neoliberalismului se apropie de sfârșit. Ea a adus libertăți mai mult ca oricând, dar nu a reușit să lege de libertăți – de altfel, nici nu a încercat – răspunderi și un sens matur al vieții. Nedreptățile s-au extins, decalajele, dintre cetățeni și dintre țări, s-au adâncit, ostilitățile au revenit, iar viața oamenilor se consumă în lupta pentru supraviețuire sau putere.

Ce este de făcut?Sunt  multe de întreprins – atât individual, cât și comunitar. O stare a lumii de “dezordine”, de “dereglare”, de “anarhie”, de percepere a nevoii de schimbare obligă îndeobștela a judeca cu mintea proprie și a pretinde creație.

Închei cu două mențiuni.

      Prima privește politica internă. Consider că dezvoltarealocală – în orice direcție – revine în prim plan. Va câștiga cine știe să democratizezeinstituțiile și să organizezesocietatea propriepentru performanță. Se observă lesne că simpla obsesie a funcțiilor, nepricepereași continua falsificare a chestiunilor de stat aduc pierderi grele.

      A douamențiune privește politica externă.Sunt de părere că din starea actuală a lumii rezultăcâteva îndemnuri:“să evaluezi lucid realitățile și să valorifici ceea ce ai!”; “să fii consecvent cu angajamentele pe care le-ai contractat și deschis față de oricine!”; “să abordezi lumea realist, dar să inovezi!”;“să cooperezi onest și să cultiviprieteni!”. Va câștiga cine leconcretizează.Nici obtuzitateaîn fața realităților schimbate, nici irosirea a ceea ce ai, nici inconsecvența, nici clișeele, nici așteptarea caalții să-ți șopteascăce ai de făcutnu duc departe.

Ele permit, însă,acea politică internă a amatorismului, care degradează orice atinge, și acea politică externă de excursii, în care aștepțisăți se dea. Este, de fapt, politica ce ducenicăieri și țineo țară la distanță deschimbările din lume.