În România, cultivarea pământului și prelucrarea roadelor sale a avut mereu o importanță semnificativă la nivel economic și social. Odată cu revenirea la modelul de economie de piață competitivă în anii `90, din cauza nivelului insuficient al capitalului privat local și al sprijinului politicilor publice, competitivitatea sectorului agroalimentar a rămas deficitară în raport cu oferta externă. Pe de altă parte, consumul intern a avut o sporit cu o amploare semnificativă constituind pe parcursul majorității timpului partea cea mai importantă a modelului local de creștere economică și fiind adesea stimulat de politicile fiscale.
Astfel, prin mecanismele firești de piață, cererea internă în creștere de produse agroalimentare și-a găsit într-o proporție tot mai mare satisfacere prin oferta externă, mai competitivă (prin preț ori calitate) sau pur și simplu pentru că aceasta a reușit o bună perioadă de timp să ajungă mai ușor pe rafturile supermarket-urilor (parte a unui model comercial care pentru o bună perioadă de timp a constituit și încă mai constituie cu un impact atenuat, o dificultate pentru producătorii locali cărora le-a fost mai greu să se integreze în lanțurile de aprovizionare ce sunt parte a integrantă a modelului de afaceri al acestor platforme de comerț).
Rezultatul funcționării acestor mecanisme de piață fără o corecție necesară (sau în condițiile unui sprijin insuficient al producătorilor locali) din partea politicilor publice, a făcut ca în timp să se acumuleze vulnerabilități provenind din acest sector, precum un dezechilibru structural al balanței comerciale cu bunuri agroalimentare și o dependență alimentară în creștere a consumatorilor locali față de producători externi și lungi lanțuri de aprovizionare.
Cumulat pentru anul 2019 deficitul balanței comerciale provenind din comerțul cu bunuri a fost de circa 82,1 miliarde de lei din care deficitul comercial cu produse din cadrul primelor patru grupe de bunuri conform nomenclatorului combinat a fost de aproximativ 5,9 miliarde de lei (I. Animale vii și produse animale; II. Produse vegetale; III. Grăsimi și uleiuri animale sau vegetale; IV. Produse alimentare, băuturi și tutun). Pentru primele 11 luni ale anului 2020 deficitul comercial cu produse din cadrul acelorași prime patru grupe reprezentative din cadrul nomenclatorului combinat a urcat la aproape 9 miliarde de lei adică peste 11,3% din deficitul total al comerțului cu bunuri aferent perioadei (79,5 miliarde de lei). Așadar, în contextul crizei generate de pandemia COVID-19 această vulnerabilitate s-a accentuat iar efectele ei negative este de așteptat să continue să se amplifice și pe parcursul anului 2021 în contextul pierderii importante de producție agricolă cauzată de secetă ce a provocat dificultăți financiare importante fermierilor, care se adaugă celor generate de pandemie.
Evident, contribuția sectorului agroalimentar la bunăstarea societății nu se limitează la menținerea echilibrului în activitatea de comerț exterior deși acesta este unul foarte important. De la agricultură și de la industria alimentară societatea dorește mai multe locuri de muncă, creștere economică și o mai bună protecție a mediului (ca de la orice alte sectoare ale economiei), dar și alimente sănătoase și nutriționale și un echilibru teritorial care să nu lase regiuni în urmă.
Trebuie să creăm mai multe locuri de muncă și să creștem economic, dar o parte din provocări sunt generate de faptul că, în special, agricultura pierde locuri de muncă și este confruntată cu evoluții ciclice aflate în strânsă legătură cu modificările pe termen lung privind regimul termic și cel al precipitațiilor. De asemenea, este încă semnificativ expusă riscurilor generate de evoluțiile climatice în continuare foarte greu de gestionat prin instrumentele clasice (asigurare, tranzacții financiare).
Totuși, aceasta nu este o soartă ireversibilă. Este posibil, să readucem sectorul agroalimentare pe o cale de ameliorare a competitivității și de contribuție mai stabilă și mai sustenabilă la creșterea economică, inclusiv pentru îmbunătățirea echilibrului extern. Pentru a ajunge acolo avem nevoie de un mix adecvat de politici, față de care există deja propuneri la care mă voi referi ulterior.
Creșterea economică și a numărului de locuri de muncă implică anterior acestora un efort pentru productivitate crescută și competitivitate sporită. O producție în creștere cu cheltuieli mai puține nu trebuie neapărat să conducă reducerea locurilor de muncă (de exemplu ca efect al investițiilor în tehnologii și echipamente avansate), deoarece creșterea în întregul sector poate crea mai multe locuri de muncă decât cele care sunt redundante.
Trebuie să avem pe agenda noastră în mod prioritar o dezvoltare sustenabilă care urmărește protejarea mediului. Avem nevoie de mai puțină poluare a apei din nutrienți și pesticide, pentru a opri degradarea solului, pentru a avea mai puține efecte negative ale pesticidelor asupra biodiversității și pentru a răspunde mai bine cererii externe și externe care în ultimii ani se axează tot mai mult pe produse bio. Acest efort este susținut și de politica la nivel european care a creat facilități pentru dezvoltarea agriculturii ecologice pe care poate le-am putea fructifica mai bine în viitor decât am reușit până acum.
Totodată, avem nevoie de echilibru teritorial, pentru că societatea modernă nu mai acceptă ca regiunile mai fragile din perspectiva resurselor și mai puțin dezvoltate să ajungă în situația declinului economic și a abandonului demografic. Dar cheia pentru aceasta sunt investițiile: începând cu cele în educație și formare a (viitoarei) forțe de muncă adecvat calificate și până la cele în echipamente și în infrastructură.
Băncile, IFN și fondurile de garantare a creditelor ar putea ajuta mai mult firmele din sectorul agroalimentar să creeze valoare adăugată superioară. În timp ce creditarea agriculturii a avut un trend crescător în ultima perioadă, creditarea industriei alimentare a scăzut relativ semnificativ în ultimii ani. Mai mult, în ambele sectoare, finanțarea a fost acordată preponderent pentru nevoi de trezorerie, creditarea proiectelor de investiții fiind minoritară (și în scădere accentuată pentru firmele din industria alimentară).
Conform răspunsurilor oferite de-a lungul timpului la chestionarul periodic derulat de BNR privind creditarea companiilor nefinanciare și a populației (https://www.bnr.ro/Publicatii-periodice-204.aspx#Sondaj) se poate observa că în perioada pandemiei (ultimele trei trimestre ale anului trecut) agricultura și piscicultura au fost singurele sectoare principale de activitate față de care băncile nu au perceput o creștere a riscului de credit, ceea ce înseamnă că și probabil există în continuare disponibilitate din partea acestora pentru a menține sprijinul financiar pentru ieșirea din criză și dezvoltarea ulterioară a firmelor din aceste domenii.
Desigur, profitabilitatea în condiții normale a firmelor din domeniul agriculturii nu este printre cele mai ridicate, comparativ cu celelalte sectoare de activitate, așa cum o arată datele disponibile public pe site-ul Ministerului Finanțelor. O medie a rentabilității activelor calculată pe baza acestora plasează companiile din agricultură la un nivel de circa 5,38% în anul 2019 (anterior crizei) la aproape jumătate față de sectorul construcțiilor dar totuși mai mult decât dublu față de cel al utilităților. Aceasta arată că, având în vedere perspectivele importante de viitor ale acestui sector, există cu siguranță o bază sustenabilă pentru sporirea eficienței și rentabilității activităților din agricultură prin investiții.
Una dintre principalele cauze ale variabilității performanței firmelor din agricultură este dată de volatilitatea prețurilor produselor agricole care s-a amplificat ca urmare a unei mai mari deschideri și integrării cu piețele internaționale. Schimbările climatice au dus, de asemenea, la o frecvență mai mare a evenimentelor extreme, care au un impact asupra producției și piețelor și contribuie la volatilitatea crescută. Totuși în România că în medie rentabilitatea activelor firmelor din acest sector nu a avut în ultimii cinci ani fluctuații extreme, ci a variat între un minim de 3,66% în anul 2015 (un an slab din perspectiva profitabilității pentru toate sectoarele de activitate) și un maxim de 7,34% în anul 2017 (date MFP, calcule BNR).
În contextul celor de mai sus, creditarea acordată de bănci și IFN-uri pentru sectorul agroalimentare s-a majorat în ultimii 6 ani dar nu într-un ritm foarte accelerat. Valoarea cumulată a expunerilor celor două categorii de finanțatori față de firmele din acest sector s-a majorat cu aproximativ 31% de la circa 17,5 miliarde lei în decembrie 2015 la peste 23 de miliarde lei în decembrie 2020, iar în perioada de pandemie a urcat cu aproximativ 6,8% (decembrie față de martie 2020). Din statistici se poate observa că ponderea cea mai mare o au finanțările acordate firmelor din domeniul cultivării plantelor nepermanente (36% din total în decembrie 2020, preponderent pentru culturi de cereale), pe locul doi fiind cele din domeniul creșterii animalelor (13% din total în decembrie 2020). Expunerile băncilor față de firmele din domeniul fabricării conservelor, alimentelor sau băuturilor cu grad mai ridicat de procesare sunt mai reduse, cumulând împreună circa 41% din total în decembrie 2020.
Există o eterogenitate foarte mare a sănătății financiare a firmelor din domeniul agroalimentar care frânează dezvoltarea creditării față de acest sector și arată că măsurile propuse pentru aceste sectoare ar trebui să fie țintite, cu atât mai mult în condițiile în care constrângerile privind alocările din resursele bugetare cresc. În plus, dimensiunea contează considerabil în acest domeniu. Cele mai multe firme cu activitate agroalimentară sunt microîntreprinderi și de-a lungul anilor nu au reușit să treacă într-o grupă superioară de dimensiune.
Agricultura a fost anul trecut în atenția Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM). Comitetul a considerat că importurile de produse alimentare semnificativ mai mari ca exporturile au generat o vulnerabilitate, cu posibil potențial sistemic, din cel puțin două motive: (i) experiența altor țări arată o relație strânsă între deteriorarea deficitului de cont curent și declanșarea unei crize financiare sau de balanță de plăți și (ii) în lumina lecțiilor crizei generate de actuala criză sanitară, asigurarea securității alimentare devine prioritară. CNSM a invitat specialiști din Guvern, BNR, bănci, Asociația Națională a Exportatorilor și Importatorilor din România, asociații private de profil, autorități guvernamentale etc. să facă parte dintr-un Grup de lucru care să aprofundeze problema și să identifice posibile soluții. Analiza elaborată în cadrul acestui Grup de lucru, precum și recomandările propuse, au fost aprobate de către toți reprezentanții din CNSM ai Guvernului, BNR și ai Autorității de Supraveghere Financiară, fără excepție. Această unanimitate poate ajuta la implementarea proiectului. CNSM a emis în luna iulie 2020 o recomandare către Guvern și către Banca Națională a României, conținând 10 propuneri de soluții și încă aproape 50 de posibile măsuri pe care autoritățile sunt încurajate să le analizeze (toate materialele sunt publice, disponibile pe site-ul CNSM, http://www.cnsmro.ro/publicatii/studii-si-analize/).
Multe dintre soluții ar putea părea provocatoare, având în vedere trăsăturile agriculturii din România care a rămas în bună parte la nivelul fermelor de subzistență, dependente de evoluțiile climatice, cu productivitate semnificativ sub cea europeană și generatoare de valoare adăugată redusă. Recomandările CNSM sunt însă în linie cu agenda europeană a sectorului agroalimentar, care alocă bugete tot mai consistente pentru digitalizare, dezvoltare inovativă și protejarea mediului.
De altfel, prima recomandare are în vedere creșterea accentului asupra dezvoltării unei economii verzi, mai prietenoase cu mediul. Uniunea Europeană alocă fonduri extrem de importante acestui obiectiv, iar domeniul agroalimentar din România se poate califica relativ ușor cerințelor. Statisticile europene au identificat agricultura României printre sectoarele fruntașe în emisia de CO2 sau alte gaze de seră. Recomandarea CNSM a fost ca Guvernul, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), să dezvolte și să bugeteze cu prioritate programe în sumă de minim 9,4 mld euro care să implementeze strategia UE de diminuare a riscului climatic (”De la Fermă la Furculiță”), în linie și cu obiectivele specifice schimbărilor climatice din viitoarea Politică Agricolă Comună. Este recomandat ca aceste programe să fie dezvoltate astfel încât să faciliteze și finanțarea verde. De altfel, multe țări din regiune (Polonia, Ungaria, Slovenia etc.) au emis deja asemenea obligațiuni verzi, multe emisiuni fiind realizate chiar de guverne.
Tehnologizarea amplă a sectorului agroalimentar este o altă recomandare CNSM. Subiectul, de asemenea, se află în topul agendei europene și fonduri semnificative vor fi alocate în anii următori pentru implementare. România ar putea beneficia considerabil din această aliniere la prioritățile europene, din cel puțin două motive. În primul rând, România se plasează pe poziții dezavantajoase la nivel european în domeniul inovației (inclusiv în agricultură), astfel că orice progres este binevenit. De exemplu, doar 1 la sută din firmele activând în sectorul agroalimentar folosesc roboți industriali (la cealaltă extremă se află Olanda cu 22 la sută și Suedia cu 31 la sută). În al doilea rând, România are multe puncte forte pentru a trece la utilizarea pe scară largă a tehnologiilor digitale în agricultură și industria alimentară: infrastructura de telecomunicații, implicit acces bun la internet, numeroși specialiști IT, atitudine în general favorabilă a firmelor și populației în asimilarea tehnologiilor digitale. De altfel, tehnologiile digitale ar putea compensa o parte din dezavantajul fragmentării pronunțată a terenurilor agricole din România (de departe, cea mai ridicată din UE). Recomandarea CNSM este ca Guvernul, prin MADR, să dezvolte și să bugeteze cu prioritate programe în sumă de minim 0,5 mld euro care să utilizeze potențialul oferit de tehnologiile digitale, în conformitate cu declarația de cooperare „Un viitor digital inteligent și durabil pentru agricultura europeană și zonele rurale”.
Nevoile de finanțare rămân ridicate, iar pentru o mai bună satisfacere a acestora, recomandările CNSM se adresează atât Guvernului, cât și BNR. În primul rând, Guvernul, prin MADR și MFP, să se implice în creșterea rolului fondurilor de garantare a creditelor pentru susținerea firmelor din agricultură și din sectorul industriei alimentare (majorarea fluxului de garanții cu minim 5 mld lei până în anul 2023). În prezent, fondurile de garantare a creditelor au o expunere de 6 la sută pe agricultură și 2 la sută pe industria alimentară. În al doilea rând, se recomandă BNR să disemineze periodic date statistice suplimentare pentru îmbunătățirea accesului la finanțare al firmelor din domeniul agroalimentar. În al treilea rând, Guvernul este așteptat să revizuiască mecanismului certificatelor de depozit, prin dialog strâns cu instituțiile de credit și asociațiile de profil.
Problema eterogeneității mari în performanță și a dimensiunii reduse a firmelor din domeniul agriculturii a condus la două recomandări. În primul rând, a fost creată o metodologie transparentă (publicată pe site-ul CNSM) pentru identificarea potențialelor firme-campion în domeniul agroalimentar, firme care au potențial să crească sustenabil. La o primă simulare, rularea metodologiei a identificat aproape 500 de firme (din cele circa 33.000 de companii din sectorul agroalimentar), majoritatea covârșitoare având capital autohton, care ar putea fi mai mult în vizorul autorităților sau al creditorilor. Se recomandă BNR să revizuiască periodic această metodologie, în funcție de rezultate. În al doilea rând, CNSM recomandă punctarea sensibil suplimentară în orice schemă de sprijin oferită de autorități (ajutoare de stat, garanții provenind de la fondurile de garantare a creditelor, finanțări prin fonduri europene, promovare investiții, exporturi etc.) a firmelor care: (i) creează lanțuri alimentare, (ii) generează clustere locale, (iii) produc bunuri ecologice, (iv) produc bunuri care se află în Top 10 importuri bunuri agroalimentare, (v) se află în lista potențialilor campioni naționali, (vi) au un rol activ în cadrul programelor create pentru atingerea obiectivelor din declarația ”Un viitor digital inteligent și durabil pentru agricultura europeană și zonele rurale” sau care adoptă pe scară largă tehnologii digitale, respectiv care (vii) au un rol activ în cadrul programelor create pentru atingerea obiectivelor din Strategia UE ”De la fermă la furculiță” sau care contribuie la realizarea agendei schimbărilor climatice în domeniul agriculturii.
Nu în ultimul rând, CNSM recomandă Guvernului ca în măsurile luate accentul să fie mai mult pe calitate. Îmbunătățirea legislației privind certificarea și promovarea produselor agroalimentare sau implementarea de strategii pentru promovarea produselor alimentare de calitate, inclusiv prin creșterea rolului schemelor de calitate, reprezintă recomandări adresate Guvernului pentru ameliorarea calității. În cazul în care produsele industriei autohtone îndeplinesc aceste standarde de calitate, autoritățile să promoveze cu precădere respectivele bunuri.
Suplimentar, pe lângă recomandările menționate, CNSM propune și alte aproape 50 de măsuri pe care autoritățile sunt încurajate să le implementeze. Aceste măsuri au în vedere șapte categorii de obiective: (i) reforme structurale, (ii) stimularea exporturilor, (iii) creșterea valorii adăugate, (iv) ameliorarea inovației, (v) creșterea calității, (vi) diseminare suplimentară de date statistice și (vii) acces mai bun la finanțare.
BNR contribuie la efortul implementării recomandărilor CNSM dar sarcina cea mai grea revine Guvernului. Elaborarea de proiecte în sumă de aproape 10 mld euro, revizuirea activității fondurilor de garantare a creditelor pentru ca fluxul finanțărilor către firmele din domeniul agroalimentar să crească cu minim 5 mld lei, elaborarea de strategii sau de propuneri privind amendarea diverselor acte normative etc. sunt sarcini dificile. Sunt însă premise ca și restul recomandărilor CNSM de diminuare a vulnerabilităților provenind din creșterea deficitului balanței comerciale cu produse agroalimentare să fie îndeplinite integral și la timp. În primul rând, experiența Grupului de lucru CNSM arată că există expertiză în rândul autorităților pentru îndeplinirea recomandărilor menționate. Elementul cheie este ca acest subiect să fie prioritar pe agenda autorităților, astfel încât acestea să aloce resursele umane și de timp necesare. În al doilea rând, există interes din partea asociațiilor private de profil, a instituțiilor de credit etc., de a aloca resurse umane, financiare și de timp pentru a sprijini autoritățile în acest demers.
Evident, nu există un răspuns unic la provocările de competitivitate și dezvoltare în domeniul agroalimentar, a căror soluționare ar conduce la efecte pozitive în lanț atât din perspectiva macrostabilității cât și a dezvoltării economice în general și a bunăstării populației. De aceea inițiativa CNSM unanim îmbrățișată de cele mai importante categorii de actori cu relevanță în acest domeniu propune un set echilibrat de măsuri. Acestea vin să suplinească o abordare din păcate destul de fragmentată în prezent (pentru că alte măsuri și programe existau și anterior demersului CNSM). Este nevoie așadar de o abordare cu adevărat strategică și pe cât posibil mai unitară care să prevină risipirea resurselor și concentrarea eforturilor, ceea ce în opinia mea este unul dintre meritele pachetului de recomandări ale CNSM.
În al doilea rând, coerența este esențială. Prin urmare, este foarte important să găsim moduri în care putem îmbunătăți guvernanța pentru a mobiliza instrumentele necesare la nivel local, pentru a dezvolta proiecte cu adevărat fezabile economic și pentru a sprijini efortul de creștere la nivelul tuturor regiunilor.
În condițiile globalizării economiilor naționale, a situației macroeconomice actuale ce necesită o ieșire cât mai rapidă și sustenabilă din criză pandemică care să conducă la ameliorarea vulnerabilităților existente, dar și ca urmare a necesității de a îmbunătăți calitatea vieții populației, este necesar să avem în permanență în vedere și să sprijinim prin politici publice înțelepte și echilibrate cele trei obiective foarte importante ale sectorului agroalimentar național:
1. asigurarea suveranității alimentare a țării pe baza substituirii importurilor;
2. îmbunătățirea calității și competitivității produselor agricole interne;
3. asigurarea unui nivel ridicat de trai în zona rurală prin baza dezvoltarea socio-economică a tuturor regiunilor și reducerea disparităților dintre acestea.
Toate aceste lucruri, ne obligă să urmărim nu doar prezentarea problematicii induse de necesitatea dezvoltării sectorului agroalimentar dar și modul eficient în care soluțiile (multe dintre ele fiind deja discutate și cunoscute în spațiul public) sunt puse în practică. Capacitatea unei țări de a progresa este legată în mod clar de modul în care poate să pună în practică și cu rezultate rapide politicile publice sectoriale, care să realizeze o dezvoltare constantă. Deloc simplu, acest fapt este provocarea noastră într-o lume dinamică, în care flexibilitatea și inovația reprezintă premise necesare, dar nu și suficiente, pentru reușită.
