Măsurile de carantină și instituirea stării de urgență la nivel național pentru prevenirea diseminării accelerate a coronavirusului au deja consecințe economice importante asupra mediului de afaceri. Scăderi masive ale veniturilor sunt înregistrate în sectoare precum turismul, horeca, transporturi, organizarea de evenimente, construcții (în special zona de imobiliare rezidențiale) și afacerile de retail (cu excepția comercializării produselor alimentare sau medicamentelor).

Nimeni nu este capabil să spună când anume va lua sfârșit pandemia de COVID-19. Nimeni nu poate, mai ales, să spună cum anume se va termina. Impactul asupra stării de sănătate a populației este devastator. Impactul asupra sistemului medical și spitalicesc este asemănător unui tsunami. Impactul administrativ este evident, căci acum iese la iveală criza de leadership și de management. Impactul economic abia începe și, din nou, nimeni nu poate ști când și cum se va termina. Putem însă să speculăm că va fi mai puternic, mai profund și de mai lungă durată decât criza economico-financiară din 2008-2009. Politologul bulgar Ivan Krastev, președintele Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia, membru al boardului European Council of Foreign Relations, scria recent că, „într-o perioadă de criză, suntem infectați de incertitudine”.

Cu toată această sporită incertitudine, există ceva cert: e cert că economia este lovită astăzi de o criză fără precedent, cu caracteristici ieșite din comun, neasemănătoare cu ce am mai trăit în ultimele decade. Krastev a identificat cel puțin șapte aspecte care fac ca această criză să fie foarte diferită de cele anterioare. Putem spune că sunt totodată șapte posibile lecții timpurii pe care le învățăm „avant la lettre”, înainte ca șocul major să se fi produs deja.

Oamenii așteaptă salvarea de la guverne

Prima lecție este că pandemia de COVID-19 forțează revenirea guvernului intervenționist într-o măsură mult mai accentuată decât s-a manifestat în criza financiară din 2008-2009. Atunci economia a căzut din cauza neîncrederii generalizate în piețele financiare, iar multă lume a crezut că asta va spori încrederea în guverne. Dar paradoxul din 2008-2009 constă în faptul că neîncrederea în piață nu a dus la cererea unei intervenții guvernamentale mai mari. Acum însă, coronavirusul readuce guvernul în prim-plan într-un stil mare. Disperați, oamenii se bazează pe guvern că va organiza o apărare colectivă împotriva pandemiei. Aceiași oameni disperați – angajați sau angajatori – așteaptă de la guvern să salveze economia reală, „pe cale să se scufunde”. Dar astăzi eficiența unui guvern nu se mai măsoară în deficit bugetar, nici în numărul de investitori străini atrași în economie, nici în milioanele direcționate către autostrăzi, nici măcar în numărul de legi sau ordonanțe emise. Eficiența guvernului este măsurată azi mai ales prin capacitatea acestuia de a schimba comportamentul zilnic al oamenilor.

Ridicăm ziduri între indivizi

A doua lecție: coronavirusul oferă încă o dovadă a misticii frontierelor și va contribui la reafirmarea rolului statului național în cadrul Uniunii Europene. Acest lucru se vede deja în închiderea multor granițe dintre țări și în faptul că fiecare guvern din Europa se concentrează asupra propriilor săi oameni. Politologul Ivan Krastev susține că, în circumstanțe normale, statele membre nu ar face nicio distincție între naționalitățile pacienților din sistemele lor de sănătate, dar, în această criză, este probabil că vor acorda prioritate cetățenilor lor față de alții (acest aspect nu face la referire la imigranții din alte regiuni, ci la europenii cu pașapoarte UE). Prin urmare, coronavirusul va consolida naționalismul, deși nu și naționalismul etnic.

Pentru a supraviețui, guvernul le va cere cetățenilor să ridice ziduri nu doar între state, ci între persoane, deoarece pericolul fiecăruia de a fi infectat provine de la oamenii pe care îi întâlnește cel mai des. Nu străinul e cel mai mare risc, ci cei care sunt cel mai apropiați de tine.

Dacă ne e frică, ne protejăm mai bine

A treia lecție: să avem încredere în experți. Criza financiară și criza refugiaților din 2015 au generat o mulțime de nemulțumiri populare față de experți. Iar frișca și-au tras-o populiștii pe turta lor, pierderea încrederii în oamenii cu competențe și expertize reale a fost unul dintre succesele majore ale politicienilor populiști în ultimii zece ani. Lucrul acesta nu va mai continua, va fi inversat de coronavirus. Cei mai mulți oameni sunt foarte deschiși în a avea încredere în experți și în a ține cont de știință atunci când propriile vieți sunt în joc. Krastev observă că acest lucru conduce la o legitimitate crescândă acordată profesioniștilor care sunt în linia întâi în lupta împotriva virusului. Profesionalismul este din nou la modă.

A patra lecție lasă loc interpretărilor, dar nu este mai puțin importantă. Din păcate, din cauza coronavirusului ar putea crește apetitul pentru autoritarismul big data folosit de guvernul chinez. Liderii chinezi pot fi acuzați pentru lipsa de transparență care i-a făcut să
reacționeze lent în ceea ce privește răspândirea virusului, dar eficiența răspunsului lor și capacitatea statului chinez de a controla deplasările și comportamentul oamenilor sunt impresionante. În actuala criză, cetățenii compară în mod constant răspunsurile și eficacitatea guvernelor lor cu cele ale altor guverne. Politologul bulgar citat susține că nu ar trebui să fim surprinși dacă, la o zi după terminarea crizei, China va părea a ieși câștigătoare, iar Statele Unite va fi partea învinsă.

A cincea lecție ține de gestionarea crizelor. Dacă în timpuri normale panica populației este o amenințare, astăzi panica poate avea un efect benefic. Ceea ce au învățat guvernele legat de abordarea crizelor economice, a crizei refugiaților și a atacurilor teroriste a fost că panica a reprezentat cel mai mare dușman al lor. Dacă, luni întregi după un atac terorist, oamenii și-ar schimba comportamentul de zi cu zi și ar înceta să își mai părăsească casele, acest lucru i-ar ajuta pe teroriști să își atingă obiectivele, panica fiind unul dintre acestea. Liderii au răspuns la acele crize cu apelurile „rămâneți calmi”, „continuați-vă viața”, „ignorați riscul” și „nu exagerați”. Dar acum, guvernul e forțat să ceară cetățenilor să-și schimbe comportamentul și să rămână acasă. Iar succesul guvernelor legat de acest lucru depinde foarte mult de capacitatea lor de a speria oamenii să facă așa cum au fost obișnuiți anterior. „Nu vă panicați” este mesajul greșit pentru criza COVID-19. Pentru a limita pandemia, oamenii trebuie să intre în panică – și ar trebui să-și schimbe drastic modul de a trăi, spune politologul Ivan Krastev.

Populismul nu poate câștiga, pentru că nu are soluții la criză

A șasea lecție. Criza COVID-19 are un impact puternic asupra relațiilor dintre generațiile extreme. În contextul dezbaterilor cu privire la schimbările climatice și riscul pe care îl prezintă, generațiile tinere au fost foarte critice față de bătrânii lor pentru că sunt egoiști și nu se gândesc serios la viitor. Coronavirusul inversează aceste dinamici: acum, vârstnicii sunt mult mai vulnerabili și se simt amenințați de caracterul refractar al milenarilor de a-și schimba modul de viață. Acest conflict între generații s-ar putea intensifica dacă criza durează mult timp.

În final, a șaptea lecție identificată de șeful Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia este că, la un moment dat, guvernele vor fi obligate să aleagă între limitarea răspândirii pandemiei cu prețul distrugerii economiei sau să accepte costuri umane mai mari pentru salvarea economiei. Încă este foarte devreme să speculăm cu privire la impactul politic al COVID-19. Criza provocată justifică unele temeri antiglobaliste: aeroporturile închise și persoanele aflate în autoizolare par a fi punctul zero al globalizării.

Dar nu este deloc așa, eu cred că antiglobaliștii – majoritatea lor populiști – se grăbesc să cânte prematur prohodul globalismului. În mod paradoxal, pandemia COVID-19 și pandemia economică care provoacă fragmentări la nivel global ar putea slăbi actorii politici populiști, care, chiar și atunci când au dreptate, nu au o soluție.

Nu vă lăsați înșelați de aparențe. Există un ceas care, chiar dacă nu îl auziți, ticăie și măsoară timpul pe care îl mai avem până la începutul unui colaps economic. Nu avem cum să stăm acasă pe bani tipăriți de băncile centrale. Nu avem cum să ne păstrăm avuția individuală într-o țară care nu mai produce avuție. Nu vom putea supraviețui la nesfârșit cheltuind economiile făcute. Ele se vor epuiza. Nu vom putea amâna plata taxelor sau impozitelor la stat și să așteptăm de la același stat o asistență financiară din banii pe care nu-i are.

Nu vom putea crește deficitele bugetare oricât de mult, pentru ca vom sfârși prin a deveni total nefrecventabili de către investitori. Banca Națională nu va putea vinde la nesfârșit valută pentru a proteja leul, pentru că rezervele ei valutare se vor epuiza. Și nu ar trebui!

Suntem într-un moment în care până și în cazul SUA, unde tendințele sugerează o datorie raportată la PIB mai mare decât cea de după cel de-al doilea război mondial, apar întrebări despre cine va mai cumpăra datoria americană, în condițiile în care achizițiile investitorilor străini erau deja în scădere de mai multă vreme. Iar Rusia și China nu sunt străine de aceasta.
Încă visăm că putem sta liniștiți acasă oricât de mult, până când virusul va dispărea.

Problema este că nu știm când va dispărea și nu știm dacă va dispărea. Iar economiile țărilor afectate nu vor rezista până atunci pe modelul de „funcționare” de acum. Pe măsură însă ce timpul trece, disfuncționalitățile vor începe să aducă consecințe: șomaj, sărăcie, falimente personale, revolte și haos. Știrile anunță că în sudul Italiei, în disperare de cauză, oamenii se organizează în grupuri pentru a jefui magazine, în timp ce mafia încearcă să preia controlul în aceste regiuni.

Majoritatea țărilor afectate nu sunt încă acolo, pentru că ele sunt suficient de bogate pentru a-și permite luxul de a menține o perioadă de timp anomalia economică actuală. Dar cât timp vor avea India sau țările africane pentru a împiedica un haos generalizat? Și, în ultimă instanță, clepsidra se va scurge chiar și pentru țările dezvoltate, apropiindu-le de momentul colapsului.

Și nu am niciun dubiu că în locul unui colaps economic care să ne întoarcă înapoi cu 50 sau 100 de ani va fi preferată, cu orice preț, repornirea economiei, repornirea societății. Asta va presupune învățarea conviețuirii cu virusurile, prezente și viitoare, printr-o schimbare probabil fundamentală a societății umane în ce privește comportamentul său social, modul de lucru, modul de protecție sanitară și așa mai departe. Dar, fără doar și poate, economia va trebui repornită, iar resursele trebuie economisite pentru acel moment.

Nu discut dacă epidemia a fost sau nu supramediatizată sau amplificată în mod artificial. Până la urmă, spitalele copleșite sunt o realitate pe care nu o poate contesta nimeni. În egală măsură și deciziile de viață și moarte pe care doctorii au fost sau sunt obligați să le ia. Dar perspectivele destrămării societății umane vor deveni în scurt timp atât de prezente și atât de amenințătoare, încât niciun lider nu le va putea ignora.

Și analiza cost-beneficiu pe care o va face va arăta că întârzierea repornirii economiei și a societății ar putea duce la efecte recuperabile în decenii și la o distrugere amplă de avuție. Așa ceva nu va fi acceptat și vedem deja semne în acest sens: din Germania, Austria, Italia, SUA, ca să menționez doar câteva exemple.

Azi persistă o iluzie: statul trebuie să sprijine prezervarea cât mai multor afaceri. Ar fi o prostie. Multe afaceri nu vor mai avea niciun viitor, iar o alocare nediferențiată a banilor va duce la risipirea lor. Vom fi martorii unui episod important de „distrugere creativă”, prin care multe afaceri vor dispărea și foarte multe altele vor apărea. Statul va trebui să sprijine acest proces creativ prin sprijinirea antreprenorilor cu idei și viziune.
Statul va trebui să își aleagă războaiele pe măsura puterilor.

Va trebui să prioritizeze proiectele, favorizând finanțarea celor cu impact imediat și aplecându-se apoi asupra celor cu efect pe termen mediu. Statul va trebui să colecteze taxe și impozite, fără de care este doar o „mână moartă”.

Iar românii, indiferent că sunt angajați sau angajatori, va trebui să înțeleagă că cea mai mare slăbiciune a României este bugetul său minuscul raportat la valoarea economiei și la bugetele țărilor europene. Iar această slăbiciune ne limitează în mod clar opțiunile pe care le avem, la una singură: întoarcerea la muncă și la viață în maximum două luni. Și ne obligă la crearea contextului epidemiologic și sanitar care să o permită.

În virtutea dezvoltării societății globale, omenirea este în colaps. Un colaps generalizat, cu efecte dramatice, similar ca intensitate și, posibil, ca pagube celor două conflagrații mondiale sau altor evenimente cu efecte distructive asupra omenirii. Acest fapt este determinat nu neapărat de numărul persoanelor decedate, cât de numărul persoanelor care sunt lipsite de două libertăți fundamentale, libertatea de mișcare și dreptul la muncă, în urma distanțării sociale, izolării, carantinării și altor procese limitative. De fapt, virusul ucigaș creează probleme de adaptare la un alt fel de problemă globală a omenirii, care nu are de-a face cu sărăcia extremă sau sărăcia relativă, cu poluarea, cu încălzirea globală, ci cu posibilele efecte ale unei alienări în masă, a unei contagiuni în masă, a unei lipse de reacții care să nu inducă cel mai pervers dintre stări: starea de teamă.

Virusul care a provocat COVID-19 este un rezultat rezidual al injectărilor de fluxuri de capital, elemente de producție, cerere de consum din ultimii 30 de ani. Este o stare de încercare de reașezare a ordinii normale, naturale a economiilor lumii, în care cererea și oferta globale să se echilibreze în punctul de convergență al intereselor reale dintre producători și cumpărători, pornind de la necesarul de resurse pentru acoperirea nevoilor reținute spre a fi satisfăcute, nu pentru un consum care să poziționeze o persoană sau un grup de persoane pe o scală de valori care conferă putere.
Virusul oprește lumea în loc și pune la încercare autorități pentru atribuirea relevanței vieții, naturii umane și mijloacelor de supraviețuire în condiții de risc și incertitudine prelungite. Ce putem face pentru recăpătarea umanismului? Cum putem contribui la refacerea echilibrului societal? La demararea stării de normalitate a unei societăți în decădere ca urmare a înghețării economiilor?

Din istoria gândirii economice, în astfel de condiții se naște o nouă paradigmă care contribuie la propulsarea unor idei ce vor redefini lumea pentru următoarea decadă. Se pare că lumea în viitorul apropiat va fi guvernată de dataism, de puterea de utilizare a datelor care vor gestiona și vor identifica soluții la probleme curente, în special cele legate de biotehnologii, biodate, ciberdate care vor cunoaște în amănunt ceea ce face, cum face, unde se află, cum acționează sau cum gândește o persoană sau un grup de persoane, care constituie o masă, o populație convergentă cu un anumit scop sau obiectiv. Toți vom deveni date sau algoritmi, vom fi identificați în orice situație prin numere, vom acționa în baza unui cod de logare la o platformă sau baze de date.

Astfel că, în urma procesării datelor de către algoritmi, se vor cunoaște în orice moment informații despre subiect – individ sau grup – care pot determina sau influența comportamente configurate ale indivizilor. Deci o pierdere de indentitate, o programare a gândirii, comportamentelor și deciziilor prin intermediul unor tehnologii specifice, cum ar fi Internet of Thnings. Masele se vor adapta, piața muncii capătă noi valențe, oamenii trebuie să lucreze de acasă, să fie încartiruiți prin date, numere, calculatoare, platforme. Comunicarea devine individuală, intrinsecă, se pierd relațiile și legăturile sociale, afective, se va demitiza prietenia, se vor pierde legăturile între oameni, chiar dacă își petrec timp doar în propria familie. Dar, totuși, cum se creează valoarea adăugată, pentru care erau depuse atât de multe eforturi anterior COVID-19? De unde vor veni banii? Ce se va întâmpla cu piețele? Din ce vom trăi? Sau cine va supraviețui acestui sistem de dezintegrare socială?

Urmare a instaurării noii paradigme, a supremației datelor, dataismul, economia se va defragmenta într-o singură piață virtuală în care producția se măsoară în date furnizate sistemului global, date care vor ajuta economiile să producă, să consume prin intermediul economiei exclusiv digitale. Producția de date, de spații de stocare, de analiști de date vor fi elemente care configurează economia viitorului, iar oamenii, deveniți date și algoritmi, trebuie să valorifice propriul potențial prin gestionarea curentă a datelor de care dispun, de conversie a cunoștințelor și priceperilor proprii în alte date sau algoritmi, care prin interconectare participă la dezvoltarea megasistemului economiei globale. Vom fi un sat unic cu date de intrare și date de ieșire, cu informații foarte clare despre importanța fiecărei date și cum contribuie în mod simplist și relevant la economia digitală.

Crearea de locuri de muncă în economia digitală va fi marea provocare a lumii în viitorul apropiat. Acest fapt se suprapune cu prăbușirea sistemului bancar, cu apariția în forță a monedelor digitale, care devin singura monedă recognoscibilă. Oamenii trebuie să își reevalueze cunoștințele pentru participarea la noul sistem global instaurat în urma COVID-19. Oamenii trăiesc o schimbare de paradigmă în direct, va trebui să se reanalizeze sistemele de învățare, de participare la piața muncii, de valorificare a resurselor pentru a produce pentru un sistem digital, de plasare a comenzilor de producție, din orice domeniu, inclusiv agricultura, pe platforme care vor genera fluxuri de date pentru utilizatori cointeresați de un anumit bun, în funcție de capacitatea de absorbție și de stocare a datelor. Bun venit în lumea exclusiv digitală! La revedere, lumea consumerismului!

„E nevoie de un ajutor de minimum 15% din PIB”

Cred că suntem în faza în care toată lumea bâjbâie, constrânsă fie de rigoarea unui establishment nefuncțional în actualele condiții (mă refer la arbitrarul separării băncilor centrale de economia reală și la existența unor reglementări prudențiale neadecvate momentului), fie de încercarea unor guverne de a oferi soluții pe termen scurt cu cheltuieli cât mai mici.
După mine, pandemia care a lovit toate economiile importante pentru baza industrială și financiară a lumii reclamă un răspuns la fel de amplu. În primul rând trebuie să plecăm de la faptul că dependența în aprovizionarea mondială de aproape o singură piață necesită un timp mare de relocalizare și dispersie a producției, ceea ce înseamnă un consum mare de bani. În al doilea rând, băncile cu capital privat, comerciale sau de investiții, nu se pot desprinde de ideea de profit, ceea ce face improprie credința că ar acorda credite cu dobândă zero în măsură suficientă. În privința Uniunii Europene și a Băncii Centrale Europene, birocrația ambelor este greoaie și
formula de decizie prin vot unanim, dar care exprimă atitudini naționale, le restrânge și mai mult eficacitatea.

Ca atare, soluția este doar în mâna autorităților centrale naționale: guvernul și banca centrală. Practic, ar trebui ca formula mai veche „helicopter money” să fie ajustată la „drone money” și banca centrală să devină împrumutătorul nelimitat și pe termen lung al guvernului sau direct al unor sectoare, ocolindu-se intermedierea băncilor comerciale. Desigur, problema suscită un acord de principiu la nivelul mai multora (de exemplu membrii BCE).

Am în vedere aici necesitatea eliberării legale a băncilor centrale de actualele interdicții de împrumutare a guvernelor, dar operațiunea care trebuie întreprinsă nu este una cosmetică, ci este una de a da soluții durabile și responsabile pentru agenții economici și angajații lor.
Desigur, formula achiziționării titlurilor de stat de pe piața secundară este o modalitate de majorare a lichidității disponibile în sectorul bancar (existentă în portofoliul BCE al instrumentelor de intervenție, dar neaplicată anterior), dar ea nu aduce un beneficiu direct guvernului.

În schimb, suspendarea Pactului de stabilitate european este, pe fond, o măsură îndreptată spre același scop, al punerii resurselor financiare necesare la dispoziția statului. Dar canalul de alimentare cu fonduri ar fi mult scurtat prin dirijarea directă a lor dinspre banca centrală către autoritatea executivă.

Ar fi, ulterior, responsabilitatea guvernului de a distribui sumele primite direct de la banca centrală către sectoarele din economie sau sociale, cu luarea măsurilor de asigurare a unei administrări responsabile (inclusiv prin constituirea de participații directe ale statului).

Nu cred că durata de acordare a creditelor direct de către autoritatea monetară către stat poate fi mai scurtă de 15-20 ani, după cum nu cred că o sumă inițială mai mică de 15% din PIB va produce efecte necesare.
Desigur, o rigurozitate se impune pe durata întregului proces și la toate nivelurile. Mai ales dacă se dorește evitarea unei crize imediate sau a unora provocate de un prost management. Sunt convins că o atare propunere va fi întâmpinată cu rezerve din partea apărătorilor teoriilor  clasice. Dar acum nu este timp pentru purism, ci doar pentru acțiune și asumarea curajului.

În fond, am fi naivi dacă am crede că economia va mai fi la fel după coronavirus. Or, mare parte din aceste resurse, existente la nivelul băncilor centrale, ar trebui să sprijine tocmai conversia către altceva. Pe de altă parte, rolul băncilor comerciale și de investiții poate crește substanțial dacă formulele de garantare de către stat a creditelor se flexibilizează și se extind, inclusiv cu contragaranții din partea băncilor centrale. 
Părerea mea este că nu e cazul să invocăm teama de creșterea datoriei publice, atâta timp cât recunoaștem că o îndatorare bine administrată este furnizoare de creștere economică.

1. Acordarea de facilități fiscale în trepte, în funcție de industrii. Amânarea la plata taxelor și impozitelor timp de 3-6 luni pentru IMM-urile din industriile direct și imediat afectate (horeca, turism, evenimente, retail non-food, transport). După termenul de 3-6 luni începe plata normală a taxelor plus taxe restante reeșalonate pe 12 luni. Aceasta se coroborează cu șomajul tehnic, dar este și măsura de redresare pentru imediat după ieșirea din starea de urgență.
2. Posibilitatea amânării la plata taxelor cu maximum 3 luni pentru IMM-uri din alte industrii, în baza analizei de la caz la caz a modului în care fiecare companie a fost afectată (scăderea cifrei de afaceri).
3. Creșterea ritmului de contractare a fondurilor europene, cu reducerea indicatorilor acolo unde este posibil. Creșterea ritmului de analiză de dosare și de plăți către cei care sunt în implementare.
4. Prelungirea cu 3 luni a termenului de atingere a cifrei minime obligatorii de afaceri pentru start-up-urile finanțate prin„Romania Start-up Plus (cca 10.000 de firme în situația aceasta).
5. Promovarea intensă a finanțărilor speciale acordate de Comisie pentru criză, în vederea atragerii de astfel de fonduri către România.
6. Eliminarea condiției de neaflare în proces de insolvență pentru accesarea fondurilor pentru companii care au declanșat procedura începând cu 1 martie 2020. 
7. Devansarea cât mai multor proceduri de achiziție publică, indiferent dacă implementarea contractelor nu permite încasări în 2020. Faptul însuși de a avea contracte încheiate cu autoritățile permite companiilor să obțină mai repede credite, dar și să aibă o stare mai bună de siguranță și să facă eforturile necesare să mențină activitatea.
8. Definirea de către guvern a unui pachet de criterii simplificate și unitare pentru accesarea creditelor garantate de stat pentru capital de lucru și investiții, care să permită firmelor mici accesul la această facilitate. O măsură de tip Prima Casă, unde băncile participante se comportă unitar în evaluare. În absența unei astfel de abordări, cele mai multe companii mici, nefiind în general bancabile, nu vor putea beneficia de facilitate.
9. Creșterea pragului pentru deducerea de la impozit a sponsorizărilor direcționate către ONG-uri care oferă servicii sociale, servicii medicale și educaționale (educație obligatorie, nu long life learning) la 40%.
10. Reglementarea formării și examinării online pentru cursuri de perfecționare, care nu necesită practica dependență de utilaje.
11. Lansarea unui program special de finanțare din fonduri de stat sau europene a digitalizării pentru microîntreprinderi și IMM-uri cu procedură simplificată și cu o alocare semnificativă pentru a sprijini cât mai multe companii pe de o parte și a stimula industria IT să susțină economia în perioada următoare (e cam singura în poziție favorizantă).
12. Lansarea imediat după ieșirea din starea de urgență a unui amplu program de sprijinire a turismului românesc prin a) campanie agresivă de tip „fă-ți anul acesta concediul în România”; b) creșterea valorii voucherelor și extinderea acordării de vouchere la personalul din ONG-uri; c) scutirea de la impozitare a cheltuielilor cu vouchere de vacanță realizate de companii mici și de furnizori privați de servicii educaționale, sociale și medicale.
13. Măsuri suplimentare de stimulare a exporturilor (nu sunt specialist în domeniu, dar cineva poate gândi o propunere de măsuri). n

„Când trece criza asta, sper ca Uniunea Europeană să fie sinceră cu ea însăși și să se recunoască în acest tablou: familia europeană e compusă din mamă și tată (Germania și Franța), niște copii răsfățați, dar nedisciplinați (Italia, Spania și Grecia), frații lor cu apucături adolescentine (Belgia și Olanda), mătușile ursuze (Suedia, Danemarca și Finlanda), nepoata care se îmbracă ciudat (Irlanda), verii pe care uită uneori să îi cheme la aniversări (Austria, Polonia, Cehia, Croația, Slovenia, Slovacia), ăia doi mai mici cu care nu știi niciodată ce fel de rudă ești (Cipru și Malta), exoticul care face senzație când apare (Portugalia), vecina care susține că e rudă cu mătușa din partea socrului (Luxemburg), alții pe care îi vezi doar la nunți, botezuri și înmormântări (Estonia, Letonia și Lituania), afurisitul de nepot care se urcă pe mese și trântește porțelanuri (Ungaria) și verii de la țară, despre care toată lumea crede că-s adoptați (România și Bulgaria). Și bunica senilă care a zis că ea-și bagă picioarele în familia asta. O știți, da?”

sursa: Internet

Un instrument important în configurarea politicilor cu privire la IMM-uri post-COVID-19 este Carta Europeană pentru Firme Mici, ce a avut și are obiectivul unic de creare a celui mai bun mediu de afaceri posibil pentru firmele mici și pentru antreprenoriat.

Acțiunile sunt structurate pe următoarele zece domenii care se pot regăsi și într-un plan actual în condițiile crizei actuale:

1. Educația și instruirea antreprenorială la nivel local și interconectarea antreprenorilor locali, regionali și naționali. În scopul construirii unui spirit antreprenorial la tineri încă de la o vârstă fragedă, sunt propuse măsuri de încurajare a inițiativelor antreprenoriale ale tinerilor, mai ales la nivelul educației secundare și universitare, și de dezvoltare a unor programe de instruire pentru întreprinderile mici.
   Dezvoltarea antreprenorială la nivel local interconectat sectorial (unități mici de producție agro-alimentară, mici unități pentru materiale de construcții etc.) poate să constituie o soluție în actuala criză.
2. Înființarea mai rapidă și cu costuri minime (limitate) de noi firme. Se identifică măsuri pentru ca înființarea de firme să se realizeze mai rapid și cu costuri minime (limitate), mai ales prin intermediul înregistrării online.
3. Adoptarea de reglementări mai bune pentru mediul de afaceri. Se propune reducerea impactului negativ pe care îl pot avea asupra firmelor mici reglementările privind falimentul precum și orice nouă reglementare a domeniului. Firmele mici vor fi exceptate de la anumite cerințe administrative, mai ales în ceea ce privește avizele și alte tipuri de documentații.
4. Asigurarea calificărilor necesare online. Instituțiile de formare profesională vor putea furniza calificările cerute de firmele mici și adaptate la nevoile acestora online.
5. Extinderea accesului online la servicii. Administrația publică ar trebui să permită serviciile online în relația cu agenții economici.
6. Accesul efectiv la piața internă unică. Statele vor facilita accesul la piața unică astfel încât firmele mici să beneficieze cât mai mult de oportunitățile pe care aceasta le furnizează. În același timp se va urmări aplicarea tuturor reglementărilor privind concurența, urmărindu-se asigurarea egalității de șanse a firmelor mici în ceea ce privește accesul pe piață și posibilitatea de a concura cu celelalte firme.
7. Caracterul stimulativ al fiscalității și reglementărilor financiare. Sistemele naționale de taxe și impozite va trebui să conducă la recompensarea succesului economic al firmelor mici, la favorizarea extinderii afacerilor și la crearea locurilor de muncă. Se prevede îmbunătățirea accesului firmelor mici la finanțare prin mai multe tipuri de credite (microcredite, credite de investiții, credit fiscal, chiar și intervenția de tip parteneriat a statului prin intermediul un Fond Național de Sprijinire a IMM-urilor – FNSIMM).
8. Consolidarea capacității tehnologice a firmelor mici. Vor fi depuse eforturi pentru promovarea noilor tehnologii în rândul firmelor mici, pentru implementarea brevetului european de invenții și pentru facilitarea accesului firmelor mici la rezultatele cu caracter comercial ale programelor de cercetare. Va fi de asemenea încurajată cooperarea între firme, precum și cea între acestea și instituții de învățământ și de cercetare.
9. Susținerea modelelor de succes de e-business și a micilor companii de înaltă performanță. Firmele vor fi încurajate să adopte bune practici și modele de afaceri de succes care să le permită să se dezvolte. Vor fi create servicii de asistență online pentru firmele mici.
10. Dezvoltarea unei reprezentări mai solide și mai eficiente a intereselor firmelor mici la nivel național și la nivelul Uniunii Europene (reprezentnați la Bruxelles care să susțină mediul de afaceri din România). Vor fi analizate soluții, inclusiv referitoare la o mai eficientă coordonare a politicilor naționale și comunitare, în scopul realizării unei mai bune reprezentări a firmelor mici la nivel național și la cel al Uniunii Europene
    Mai mult, considerăm că un pachet de măsuri la nivel guvernamental ar trebuie să fie orientate spre mediul micilor afaceri prin: măsuri de tip fiscal  (intervenție asupra taxelor la nivelul IMM-urilor, respectiv contribuțiile fiscale ale angajaților și ale angajatorilor, impozit 0 pe profit cu condiția ca acest profit să fie reinvestit), măsuri de tip investițional, respectiv stimularea investițiilor prin credite garantate de stat 100% prin intermediul Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN), inclusiv credite privind stimularea exporturilor acordate IMM-urilor de EximBank România.