O nouă analiză realizată de Boston Consulting Group dezvăluie faptul că situația de criză provocată de COVID-19 a adus cu sine o scădere a cererii de combustibili fosili, ce se poate prelungi pe perioada următorului deceniu, făcând ca o revenire la maximul din 2019 să fie puțin probabilă. În timp ce declinul economic, pe termen scurt, provocat de pandemia globală de COVID-19 a devenit deja vizibil, criza poate avea un impact semnificativ pe termen lung asupra piețelor de energie globale, se arată într-o analiză recentă realizată de Boston Consulting Group (BCG). În special, este așteptată o scădere a cererii de combustibili fosili față de maximele înregistrate anul trecut, conform raportului BCG intitulat Am depășit vârful cererii pentru combustibilii fosili?
BCG analizează cererea de energie din viitor și mixul de energie de-a lungul a trei scenarii economice, reprezentând recuperări în formă de V, U și L. Este foarte probabil ca actuala criză să încetinească semnificativ creșterea cererii globale de combustibili fosili în următorul deceniu. Dacă recuperarea economică mai lentă ar fi însoțită de o accelerare moderată în tranziția de la combustibili fosili la surse regenerabile, așa cum sugerează măsurile de „recuperare ecologică”, introduse în prezent în multe țări, cererea nu va mai depăși niciodată nivelurile din 2019. Într-un astfel de scenariu, impactul ar fi diferit în funcție de tipul de marfă și de regiune. Cărbunele este combustibilul fosil la care este cel mai puțin probabil să se întrevadă o recuperare, se așteaptă BCG. Între timp, probabil că cererea de gaz natural își va relua calea de creștere, iar traiectoria petrolului se va situa undeva între celelalte două.
Europa pornește pe calea unei tranziții către neutralitatea climatică într-o lume aflată în continuă schimbare. Pandemia de COVID-19 nu a oprit ambițiile europene pentru reducerea emisiilor poluante. Din contră, majoritatea statelor membre, inclusiv România, s-au exprimat în favoarea Planului Ecologic European ca motor principal al relansării economice. Cu toate că energia produsă din surse regenerabile a crescut în ultimii ani, sistemul energetic național se bazează în continuare pe combustibilii fosili. Pentru a ne atinge obiectivele climatice și a păstra în același timp un grad ridicat de independență economică, trebuie să găsim surse alternative de energie. Hidrogenul ar putea reprezenta o soluție prin încurajarea cercetărilor și inovației în această privință. România trebuie să devină un actor important și să-și valorifice potențialul în acest sector.
La nivelul guvernului a fost înființat printr-un memorandum Hub-ul Român de Hidrogen și Noi Tehnologii Energetice, pol de competitivitate de cercetare-dezvoltare-inovare în valorificarea hidrogenului. S-au constituit astfel premisele formării unui grup de lucru format din reprezentanții tuturor părților interesate care să contribuie la dezvoltarea acestui segment. De asemenea, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a organizat la sfârșitul lunii mai (video)conferința „RO-HYDROHUB, hidrogenul ca vector alternativ de energie”.
„Obiectivul UE până în 2030 este depășirea numărului de 2,6 milioane de autoturisme care să folosească această tehnologi. Evenimentul a fost primul organizat în România pe această temă și s-a bucurat de participare de la toate nivelurile de decizie. Am reușit să reunim toate părțile interesate, într-o primă dezbatere la nivel național privind implicarea țării noastre în acest parcurs, identificarea oportunităților reale și a șanselor de succes. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă este determinat să fie un catalizator și în acest domeniu inovator care are potențialul să creeze plusvaloare”, a declarat László Borbély.
Scopul videconferinței a fost acela de a explora posibilitățile pe care le oferă hidrogenul pentru dezvoltarea unui sector energetic prietenos cu mediul. Concret, prin această inițiativă se dorește accelerarea cercetărilor din domeniu și dezvoltarea cadrului instituțional care să stimuleze investițiile și aplicațiile privind folosirea pe scară largă a hidrogenului. Conferința a fost organizată în parteneriat cu Ministerul Fondurilor Europene; Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea; Universitatea Politehnica din București și Asociația pentru Energia Hidrogenului din România. Dezbaterile au reunit specialiști din industrie, cercetare și decidenți de cel mai înalt nivel. Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat:
Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării;
Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene;
Antonel Tănase, secretar general al guvernului;
Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaților;
reprezentanți de seamă din mediul academic, cercetare industrie și agenții naționale de reglementare, acoperind astfel întreaga gamă de capabilități pe tot lanțul valoric.
Conform informațiilor prezentate în cadrul evenimentului de profesorul Tudor Prisecaru, în România se regăsesc aproape toate tehnologiile de producere a hidrogenului abordate la ora actuală pe plan mondial. Pe de altă parte, remarcăm că aplicațiile privind utilizarea acestuia rămân la un nivel care în momentul de față este sub potențial. Hidrogenul ar putea fi o soluție pentru stocarea energiei, pentru transformarea ecologică a unor procese tehnologice poluante, dar și ca sursă de energie pentru transportul în comun, spre exemplu.
Uniunea Europeană își propune ca în următorii 10 ani energia produsă pe bază de hidrogen să atingă investiții de cca 40 miliarde de dolari, în capacități de putere instalată și dezvoltare de sisteme, în paralel cu exploatarea surselor regenerabile solare și eoliene. În ultimii 10 ani, UE a alocat finanțare de 566 milioane euro pentru cercetările în domeniul hidrogenului.
Dezvoltarea durabilă înseamnă ca pe lângă aspectele de mediu să luăm în considerare și impactul social. În România există 90.000 locuințe fără curent electric (sate și cătune izolate), pentru care costurile de racordare la rețeaua națională sunt uriașe, iar panourile fotovoltaice și energia eoliană nu reprezintă încă o alternativă viabilă. Hidrogenul are potențialul de a fi o soluție.
În concluzie, România trebuie să-și pornească motoarele inovative și să se adapteze rapid la noile realități din domeniul energiei. Potențialul există, însă este nevoie de acțiune continuă pentru a fi valorificat. Avem premisele necesare unei dezvoltări durabile inclusiv în domeniul energiei. În continuare este necesară o platformă transguvernamentală care să asigure consecvență și continuitate în proiectele de interes național și un plan național de acțiune care să introducă în strategiile intersectoriale instrumente investiționale în vectorii de tehnologii pentru energii curate (pentru locuințe, consumatori casnici, industrie, transport și stocarea de energie – care este cea mai importantă soluție pe care o așteaptă omenirea).
România este pe cale să iasă cu bine din prima fază a pandemiei de COVID-19, deoarece guvernul a luat o decizie responsabilă: având de ales între salvarea vieților omenești și salvarea economiei, a luat decizia corectă de a da întâietate salvării vieților. Țări care au procedat invers (SUA, Marea Britanie, Brazilia, Suedia și multe altele) au plătit un preț exorbitant în materie de victime omenești. Contextul electoral al anului 2020 va pune în fața guvernului o nouă alegere dură: între a câștiga voturi (prin aplicarea nemodificată a creșterii cu 40 la sută a pensiilor) și a asigura o funcționare sustenabilă a economiei în anii următori. Agenția de rating Standard & Poor’s, prin confirmarea calificativului BBB- (cu perspectivă negativă) acordat României, mizează pe decizia responsabilă a guvernului, în sensul prioritizării acordate funcționării economiei. Deși favorabilă în ansamblu, opinia agenției conține o serie de avertismente, pe care le vom comenta în rândurile ce urmează.
Astfel, Standard & Poor’s notează: „Începând cu 2018 și în pofida unei cereri private exuberante și a unei creșteri salariale inflaționiste, România a dus o politică fiscală expansionistă, având ca rezultat deficite gemene printre cele mai ridicate între piețele emergente majore, care au făcut România vulnerabilă la potențiale șocuri interne și externe”. Agenția este blândă: politicile fiscale expansioniste nu au început în 2018, ci în vara anului 2015, odată cu modificarea Codului fiscal, astfel încât deja în 2016 deficitul bugetar ajunsese la limita maxim admisă de 3 la sută din PIB.
Să notăm că în 2020 S&P prognozează pentru România un deficit bugetar de 8,0 la sută din PIB și un deficit extern (de cont curent) de 4,8 la sută din PIB. Să comparăm aceste niveluri cu cele prognozate de „The Economist” pentru două economii emergente cu probleme cronice: Argentina (deficit bugetar de 6,1 la sută din PIB; deficit extern de 0,3 la sută din PIB) și Turcia (deficit bugetar de 6,3 la sută din PIB; deficit extern de 2,1 la sută din PIB). Fără comentarii.
În social media au apărut unele afirmații aiuritoare care doresc să acrediteze ideea că persoane din banca centrală (și nu numai) au acționat pentru retrogradarea ratingului de credit al României și că acest plan a eșuat. Enormitatea unor astfel de declarații poate fi ușor demontată printr-o lecturare rapidă a ultimului raport al agenției de rating Standard & Poor ’s referitor la țara noastră. În fapt, activitatea băncii centrale, ponderea scăzută a datoriei și evaluarea externă au fost singurele trei criterii de analiză care au îmbunătățit punctajul acordat de agenție și au permis reconfirmarea ratingului de țară. Elementele relevante din raport care demontează realitatea alternativă ce se încearcă a fi promovată în mass-media sunt prezentate mai jos.
Ce este un rating de credit?
Ratingurile de credit reprezintă opinii independente și orientate spre viitor ce privesc riscul de credit. Ele arată abilitatea unei entități (stat, firmă, municipalitate) de a-și onora obligațiile atunci când devin scadente sau calitatea de credit a unei emisiuni de instrumente de datorie (de exemplu obligațiuni de stat, corporatiste sau municipale). Evaluările de risc de credit respective sunt oferite de firme specializate denumite agenții de rating. Piața notării financiare este dominată de trei mari agenții, care acționează la nivel internațional: Standard & Poor’s, Moody’s și Fitch. Fiecare firmă de rating aplică o metodologie specifică pentru determinarea nivelului de risc de credit al unui debitor sau al unui instrument de datorie și își face publice opiniile în această privință prin utilizarea unei scări de rating proprii. De regulă, opiniile de rating sunt exprimate prin litere (majuscule și/sau minuscule) la care se adaugă pentru gradarea riscului cifre sau operatori matematici (plus, minus). Agenția Standard & Poor’s (S&P) are o scară de notare cuprinsă între AAA și D. În cazul marilor agenții de rating, deși scările de notare sunt diferite, există totuși o echivalență între ele, care facilitează comparațiile.
În practica piețelor financiare, emitenții sunt grupați în categoria „investment grade”, cuprinsă de la Baa3 (Moody’s), BBB- (S&P), BBB- (Fitch) în sus, sau în categoria „non-investment grade” (denumită și grad speculativ, junk, randament înalt), de la Ba1/BB+/BB+ în jos. Un rating din prima categorie (recomandat pentru investiții) asigură un acces bun la piață și termeni atractivi pentru instrumentele emise. Un rating din cea de a doua categorie (nerecomandat pentru investiții) e însoțit de o serie de restricții și de costuri financiare mai mari (dobânzi mai ridicate). În relație cu conceptul de rating se află și „perspectiva de rating” (pozitivă, stabilă, negativă, în dezvoltare), care reprezintă o evaluare a direcției în care s-ar putea îndrepta ratingul în timp.
Care sunt criteriile utilizate de S&P în acordarea ratingurilor suverane?
Agenția de rating S&P acordă ratinguri suverane (privesc riscul de credit al unui stat) cu respectarea unei metodologii care este publică [i] și care încorporează o serie de factori care în viziunea agenției de rating „afectează dorința și abilitatea guvernelor țărilor suverane de a-și îndeplini obligațiile financiare față de creditori neoficiali, la timp și în întregime”.
Determinarea ratingului suveran se bazează pe factori grupați în cinci zone cheie de analiză, care la rândul lor formează două profiluri, după cum se arată în continuare:
Profilul economic și instituțional: evaluare economică evaluare instituțională
Profilul flexibilității și performanței: evaluare externă evaluare fiscală evaluare monetară
Evaluarea instituțională reflectă modul în care instituțiile și politicile guvernamentale afectează riscul de credit prin asigurarea de finanțe publice sustenabile, promovarea creșterii economice echilibrate și răspunsurile la șocurile economice și politice. De asemenea, evaluarea reflectă transparența datelor, proceselor și instituțiilor, istoricul plăților în contul datoriei și riscurile de securitate potențiale externe sau interne. Evaluarea economică reflectă viziunea agenției privind nivelele de venit ale țării respective (măsurate prin indicatorul PIB/locuitor), perspectivele de creștere economică, precum și diversitatea economică și volatilitatea (expunerea constantă la dezastre naturale și la condiții adverse de climă). Evaluarea externă are în vedere statutul monedei țării în tranzacțiile internaționale, abilitatea țării de a genera valuta necesară plății obligațiilor sale publice sau private către nonrezidenți, precum și poziția externă a țării, care arată activele și pasivele (atât în valută, cât și în monedă locală) față de restul lumii.
Evaluarea fiscală reflectă viziunea agenției privind sustenabilitatea deficitelor bugetare și a poverii datoriei țării. Ea abordează flexibilitatea fiscală, trendurile și vulnerabilitățile fiscale pe termen lung, structura datoriei și accesul la finanțare, precum și riscurile potențiale ce pot apare datorită pasivelor eventuale. Această evaluare este împărțită în două segmente: „performanța fiscală și flexibilitate” și „povara datoriei”. Evaluarea monetară reflectă viziunea agenției în privința „abilității autorității monetare (n.n. – în cazul nostru, BNR) de a-și îndeplini mandatul în același timp cu susținerea unei economii echilibrate și atenuarea oricăror șocuri majore economice sau financiare”. Evaluarea monetară cuprinde analiza a doi factori: regimul valutar și credibilitatea politicii monetare.
Cum se stabilește ratingul final?
Cei cinci factori anterior menționați sunt evaluați pe o scală de la 1 (cel mai puternic) la 6 (cel mai slab) și se obține o valoare medie pentru Profilul instituțional și economic și o altă valoare medie pentru Profilul flexibilitate și performanță. Aceste valori sunt confruntate cu un tabel, prezentat în metodologia de rating, ce are pe coloane un punctaj specific cuprins între
1 și 6 aferent primului profil și pe linii alt punctaj cuprins între 1 și 6 aferent celui de al doilea profil. La intersecția liniei și coloanei corespunzând valorilor medii se află nivelul de rating indicativ, care poate fi supus unei ușoare modificări de către agenția de rating în funcție de existența anumitor factori de ajustare suplimentari.
Evaluarea ratingului de credit al României
În cazul României, trei factori au obținut punctajul de
3 (Evaluarea externă, Evaluarea fiscală: povara datoriei și Evaluarea monetară), ceilalți factori utilizați în analiză obținând punctajul de 4. Ratingul indicativ rezultat a fost cel de BBB-, care nu a suferit nicio ajustare suplimentară. De asemenea, ratingul acordat a fost același pentru datoriile în valută și cele în monedă locală. Prin urmare, ratingul final a rămas BBB- (cu perspectivă negativă) [ii].
Ce spune agenția despre BNR
Există numeroase referiri la banca centrală în textul raportului agenției de rating. Una dintre cele mai relevante pentru scopul articolului nostru este următoarea: „Ne așteptăm ca BNR să-și mențină credibilitatea, să-și conserve independența și să ancoreze cu succes așteptările inflaționiste asistând piețele autohtone să digere cerințele de finanțare ale guvernului în anul 2020. Cumpărările de obligațiuni până la acest moment au adăugat lichiditate în piață și banca centrală deține o poziție creditoare netă față de sectorul bancar. Acestea fiind zise, dată fiind mărimea necesităților de finanțare pe termen scurt ale guvernului și riscul că s-ar putea lărgi dacă veniturile fiscale dezamăgesc, aceasta ar putea însemna că BNR va trebui să acționeze într-o măsură mult mai mare decât a prevăzut inițial. Ne așteptăm ca BNR să procedeze cu grijă pentru a echilibra regimul său de țintire a inflației și considerațiile privind cursul de schimb în condițiile unui program de relaxare cantitativă în expansiune”.
În fraza anterioară, agenția surprinde un aspect foarte important, necesitatea luării în considerare nu numai a dobânzilor, ci și a cursului de schimb în elaborarea politicilor băncii centrale, aspect pe care unii preferă să-l ignore. De altfel, agenția subliniază în raportul său că „volatilitatea ridicată a cursului de schimb ar putea avea severe repercusiuni asupra bilanțurilor sectorului public și privat deoarece aproximativ jumătate din datoria guvernului României este denominată în valută [iii]. Mai mult, aproximativ 40% din depozitele sectorului financiar sunt denominate în valută, ca și aproximativ o treime din împrumuturile la scara sectorului”.
O relație elastică cu adevărul
Decizia agenției de rating a fost receptată în România în fel și chip, părerile sale legate de evaluarea riscului suveran de credit fiind răstălmăcite adesea, în funcție de interesele diferitelor persoane fizice și instituții autohtone. Un loc de frunte, dacă nu chiar primul loc, într-un clasament al deformării adevărului îl revendică o persoană, fost director al unui cotidian economic obscur, ce promovează pe blogul său fantezii conspiraționiste legate de un așa-zis plan eșuat. Aceasta infiltrează în mentalul colectiv enormitatea că BNR a dus în mod deliberat o politică greșită, ce urmărea retrogradarea țării într-o categorie inferioară de rating („junk”). În antiteză, agenția de rating, ce face o evaluare independentă, găsește politica BNR drept credibilă și oferă acesteia calificativ maxim (din cele acordate), calificativ ce contribuie la menținerea ratingului [iii]. Cât de ridicol și fals sună în acest context felicitările retorice ale adeptului teoriei conspiraționiste adresate agenției de rating pentru că nu a „achiesat la manevrele prin care tocmai cei ce gestionează criza în România ar fi vrut să împingă economia la «junk»” prin faptul că nu a acordat un calificativ mai redus.
Să ne punem întrebarea ce bancă centrală din lume și-ar complica existența (prin consecințele negative majore ce ar rezulta pentru economie, sistemul financiar și mandatul său) și s-ar expune oprobiului public printr-o activitate îndreptată deliberat spre o reducere a ratingului de țară, mai ales când este vorba de trecerea în categoria „nerecomandat investițiilor”. Să nu uităm și faptul că activitatea băncii centrale este supusă unei analize detaliate a agenției de rating (a se vedea paragraful de mai sus Evaluarea monetară) și face obiectul unui calificativ, ce sunt aduse la cunoștința publicului.
Cum rămâne cu costul împrumuturilor României?
La pachet cu teoria planului eșuat vin și afirmațiile că „economia [n.n. – României] ar trebui să se împrumute la costuri printre cele mai mici din UE, având în vedere datoria publică încă mică (40% din PIB)” și că BNR este de vină că acest deziderat nu se realizează. Mai recent, prin apariții la mai multe posturi de televiziune, se supralicitează cu sloganul „avem toate condițiile să plătim dobânzi mult mai mici”, fiind găsit același vinovat.
Într-adevăr datoria publică redusă este un punct forte al României și agenția de rating a ținut cont de aceasta atunci când a acordat pentru acest criteriu punctajul de 3. Orice analist onest, care dorește să informeze corect opinia publică, trebuie însă să precizeze cum stă efectiv România la toate criteriile în funcție de care se stabilește ratingul suveran de credit. Criteriile respective, prezentate în prima parte a acestui articol și dintre care cele mai multe nu au nicio legătură cu banca centrală, odată încorporate în rating influențează nivelul primelor de risc ce intră în componența dobânzilor nominale cerute de investitori pentru împrumuturile acordate.
Dacă România ar fi obținut la toți factorii de rating scorul de 3, așa cum a obținut BNR pentru activitatea sa, atunci ratingul țării noastre ar fi fost A-, identic cu cel acordat Poloniei. Cum aceasta nu s-a întâmplat, costurile aferente titlurilor de stat pe 10 ani sunt de 3,82% pentru România și de 1,38% pentru Polonia. [iv]
Nu putem decât să constatăm că persoana bântuită de fantezii conspiraționiste tace mâlc în privința notelor obținute de România la celelalte criterii de evaluare a ratingului de credit care au impact asupra costului împrumuturilor. De ce? Nu știe că și acestea contează în stabilirea costurilor împrumuturilor sau referirea la scorul acestora ar strica întreaga sa argumentație ce se vrea a fi incriminatoare la adresa băncii centrale?
În loc de concluzii
Spațiul nu ne permite să analizăm și alte afirmații eronate (și sunt multe) ale persoanei respective. Să nu încheiem, totuși, înainte de ne aminti că aceasta a luat în derâdere precizările BNR privind implicarea acesteia în depășirea situației tensionate inițiale din sistemul bancar legată de criza sanitară declanșată de noul coronavirus. Agenția recunoaște însă această realitate subliniind următoarele: „Ca răspuns la șocul de lichiditate indus de COVID-19, volatilitatea pieței financiare și un lanț de licitații de obligațiuni guvernamentale fără de succes, BNR a anunțat o serie de măsuri. Acestea includ acordarea de lichiditate băncilor prin operațiuni de tip repo, reducerea ratei rezervelor minime și un angajament de cumpărare nelimitată de obligațiuni de stat pe piața secundară”.
* * *
P.S. Orice blogger ce se vrea analist (credibil, serios, de elită) ar trebui să țină cont în activitatea sa de vorbele lui F. Nietzsche: „Nu mă îngrijorează că m-ai mințit, ci mă îngrijorează că de acum încolo nu pot să te mai cred”.
Note
[i]
A se vedea comunicatul Standard & Poor’s intitulat „Romania: ‘BBB-/A-3 Ratings Affirmed, Outlook Remains Negative” (www. standardandpoors.com)
[ii]
Orice depreciere a monedei naționale va spori cheltuielile în lei ale statului și ale altor entități pentru a face față plății obligațiilor denominate în valută.
[iii]
Rolul politicii monetare a BNR în menținerea ratingului de țară este subliniat de diverse organizații și analiști independenți, printre care Camera de Comerț Româno-Americană (AmCham).
[iv]
Conform datelor disponibile pe site-ul www.worldgovernmentbonds.com, ultima actualizare în data de 11 iunie 2020.
Pădurea, natura în general, oferă resurse de o utilitate aparte pentru ceea ce ne-am obișnuit să numim economia verde, cu echilibrul de la sine înțeles între valorificare și perpetuare.
O pădure cât o țară
„O pădure cât o țară” tinde să devină un brand. Sigur că în primul rând este genericul proiectului de împăduriri inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, derulat sub înaltul patronaj al președintelui României, Klaus Iohannis. Succesul de care s-a bucurat în campania de primăvară, favorizată de vreme să se întindă profitabil, înseamnă premise pentru a fi cea mai mare acțiune de împăduriri de câteva decenii încoace. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a plantat în campania de primăvară 27 milioane de puieți forestieri. 32 de direcții silvice au depășit programul de regenerări artificiale, prin împăduriri. Cele mai mari suprafețe împădurite peste program au fost realizate de direcțiile silvice Suceava (90 ha), Bacău (60 ha), Neamț (35 ha), Mureș (33 ha). Cu totul, prin împăduriri, Romsilva a regenerat 3.616 ha, inclusiv 17 ha de perdele forestiere în proximitatea autostrăzii A2.
Pe cale naturală, Romsilva a regenerat 6.449 ha fond forestier. Cele mai mari suprafețe le-au regenerat natural peste programul campaniei direcțiile silvice Bacău (306 ha), Suceava (88 ha), Mehedinți (59 ha), Mureș (60 ha). În total, natural și artificial, în fondul forestier de stat administrat, Romsilva a regenerat 10.065 ha, cu 11,8% mai mult față de program, și a realizat lucrări de completări pe 1.469 ha și de refacere a plantațiilor calamitate pe 178 ha.
Pe 11 decembrie 2019 a fost prezentat la nivelul Comisiei Europene pactul Green Deal, care promite reducerea la minimum a emisiilor de carbon și obținerea așa-numitei „neutralități climatice” (engl.: Climate Neutrality) până în anul 2050. Pentru aceasta, pe baza unor obiective intermediare stabilite a fi atinse în anul 2030, Uniunea Europeană propune statelor membre un efort comun în demersurile de stimulare a surselor curate de producție a energiei. Estimările arătau că, până la finalul stabilit al acestor demersuri, va trebui alocați nu mai puțin de 100 miliarde de dolari pe an doar pentru generare și stocare de energie, în contextul în care investițiile curente se ridică la doar 60 miliarde dolari pe an.
Decarbonizarea este un obiectiv ambițios, chiar și dacă stabilim un termen aparent generos de 30 de ani, pentru că presupune ca majoritatea surselor de producție a energiei să fie de natură regenerabilă, curată, cu generări nesemnificative de dioxid de carbon. În ritmul actual și mai ales dacă ținem cont de dificultățile sociale ale renunțării la sursele tradiționale (cum ar fi cărbunele), această tranziție este imposibilă fără o intervenție directă și concentrată la nivel de state membre.
Tehnologiile actuale se îndreaptă către utilizarea unei cantități din ce în ce mai mari de energie. Autovehiculele, locuințele și chiar industriile tranzitează de la combustibilii clasici către energia electrică într-un ritm greu de anticipat până nu de mult. De aceea, pe măsură ce tot mai multe sectoare se electrifică, este important ca această electrificare să fie făcută inteligent și cu o privire de ansamblu corectă.
Ca un exemplu, nu mai este deja o noutate faptul că tot mai multe companii producătoare de autovehicule încep să se concentreze pe asigurarea unei infrastructuri de încărcare a mașinilor electrice. Din această perspectivă, conștientizarea și implicarea directă a statului în procesele ce țin de stațiile de încărcare, cu asigurarea prezenței unor surse regenerabile de energie în proximitatea lor, pot asigura, încă de la debutul acestui sector al încărcărilor mașinilor electrice, sustenabilitatea pe termen lung și lipsa apariției problemelor ce pot rezulta din simpla introducere a stațiilor în sistemul electroenergetic național fără a gestiona diferit sursele din care provine energia electrică.
Având în centru scopul neutralității climatice până în anul 2050, Uniunea Europeană a început deja să construiască instrumente și să propună soluții de aplicat în toate statele membre. Unul dintre aceste instrumente, Sistemul Comunitar de Comercializare a Cotelor de Emisii de Gaze cu Efect de Seră (EU ETS), funcționează din ce în ce mai vizibil, chiar dacă debutul acestui program s-a realizat încă din 2005. Prin acest sistem, dar și prin celelalte instrumente existente, este obligatoriu ca în următorii 10 ani emisiile de carbon să fie cel puțin monitorizate și controlate în așa manieră încât perioada 2030-2050 să fie dedicată reducerii semnificative a acestora și în alocarea de investiții importante pentru construirea mijloacelor alternative. În consecință, apare nevoia, mai ales dacă ținem cont de posibilitățile investiționale ale statelor mai puțin dezvoltate din cadrul Uniunii Europene (în frunte cu România și Bulgaria), de a analiza toate sectoarele care trebuie implicate în procesul de reducere a emisiilor de carbon.
Toate aceste sectoare identificate va trebui să participe nemijlocit la demersurile ulterioare, indiferent dacă măsurile ce va trebui aplicate sunt sau nu, din punct de vedere economic, eficiente pe termen scurt sau mediu. Este de așteptat ca anumite sectoare, mai ales cele cu emisii mari și puțin controlate în prezent (cum ar fi zona încălzirii caselor/apartamentelor), să întâmpine dificultăți, însă este esențial ca acest efort să fie distribuit către toate zonele cu impact pentru ca povara să nu cadă pe un număr redus de sectoare sau în întregime pe stat (și deci pe populație). Revenind la statele mai puțin pregătite din punctul de vedere al dezvoltării, este necesar ca întregul proces propus prin Green Deal să ia în considerare imposibilitatea acoperirii aceluiași nivel investițional de fiecare stat membru și să asigure puncte de start diferite în funcție de posibilitățile din prezent. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că, la scurt timp după prezentarea acestui proiect ambițios, întreaga planetă a fost lovită de o criză cu impact foarte mare. Pandemia de COVID-19 a obligat toate țările afectate să își orienteze resursele către gestionarea crizei. Inclusiv la nivelul Uniunii Europene există fonduri create special pentru această situație care poate dura, conform estimărilor, chiar și până la finalul anului 2021. Ținând cont de acest aspect, revine în sarcina Uniunii Europene să asigure că planul propus de Green Deal nu este afectat pe termen lung și că obiectivele investiționale rămân posibile.
Nu în ultimul rând, este nevoie ca industria energetică să fie pregătită pentru această tranziție. Producătorii trebuie să ia în seamă nevoia renunțării la mijloacele poluante în defavoarea mijloacelor regenerabile, în timp ce transportatorii trebuie să asigure, din timp, infrastructura necesară dezvoltării de noi puncte de producție în zonele țintă pentru investiții. Acestă industrie va fi în mod cert în centrul atenției în următorii 30 de ani și sunt imperioase eforturi susținute, încă din prezent, pentru construirea și urmărirea unei strategii investiționale proprii care să țină cont obligatoriu de direcția stabilită la nivelul Uniunii Europene.
Europa are nevoie, asemeni multor zone din lume, de o strategie ambițioasă în zona tuturor industriilor a căror activitate duce la generarea de cantități importante de dioxid de carbon, dar și de un set de obiective clare pentru stimularea generării energiei din surse regenerabile și, de ce nu, pentru identificarea de noi potențiale astfel de surse prin procese de cercetare-dezvoltare performante. Prin punerea împreună a acestor componente, Uniunea Europeană poate facilita utilizarea unei energii curate și se poate ajunge la neutralitate climatică. Deși este un proiect cu costuri de început foarte mari, atingerea scopurilor propuse va permite obținerea unor performanțe sustenabile și durabile la nivelul întregului continent. Obținerea energiei din surse „curate” va reduce costurile pe toate planurile, atât la producători, cât mai ales la consumatorii finali, indiferent că este vorba despre consumatori industriali sau casnici. De aceea, considerăm ca fiind stringentă conștientizarea importanței subiectului reducerii emisiilor de carbon la nivelul factorilor decizionali și consultarea acestora cu industriile direct implicate pentru identificarea celor mai bune soluții de gestionare a situației și de atingere a obiectivelor propuse la nivel european.
În jargonul cinic al oamenilor care investesc sau intermediază există doi termeni consacrați: „smart money” și „dumb money”, bani „isteți” și bani „proști”. Primii sunt administrați de profesioniști sofisticați, care se presupune că sunt capabili să ia deciziile optime în ceea ce privește banii pe care îi investesc, alegând fundamentat instrumentele financiare, evaluând corect raportul risc-randament, identificând oportunitățile înaintea banilor „proști”. Aceștia din urmă sunt mai degrabă în mâinile cetățeanului de rând, sunt guvernați de spiritul de turmă și se pun în mișcare de obicei târziu, în apropierea vârfului pieței. Probabil administratorii banilor „isteți” sunt la originea butadei „când frizerul ajunge să îți spună ce acțiuni să cumperi, e timpul să vinzi”.
Însă ceea ce se întâmplă astăzi pe burse ne poate face să ne întrebăm cât de mare mai este diferența dintre cele două categorii și dacă nu cumva și unii, și alții nu sunt guvernați decât de spiritul de turmă și atât. Suntem la începutul unei recesiuni severe, așa cum indicatorii timpurii ne arată, sentimentul consumatorilor este și el la pământ, fiind reflectat de creșterea economisirii și apetitul scăzut pentru achiziții, firmele de abia acum urmează să își publice cifrele financiare, care vor reflecta oprirea temporară a economiilor, SUA sunt în fața unor tulburări sociale semnificative. Și totuși, în pofida celor de mai sus, bursele, prin revenirea lor spectaculoasă la niveluri apropiate de perioada prepandemie, reflectă o realitate economică ce practic nu există și nici nu va exista prea curând.
Explicația rezidă în faptul că cei care au bani nu prea au în ce altceva să îi plaseze și atunci nu fac decât să umfle și mai mult bursele. În SUA, cei mai bogați 10% americani dețin direct sau indirect 90% din acțiunile americane. Sunt oameni ai căror bani au fost tradițional bani „isteți”, fie pentru că erau gestionați de administratori profesioniști, fie pentru că ei înșiși aveau o educație financiară solidă, care le permitea să ia decizii pertinente. Și totuși, comportamentul de astăzi al banilor „isteți” nu mai pare atât de convingător. Decuplarea burselor de la realitatea economică pare să sugereze că fundamentele economice nu mai contează, prevalând în schimb spiritul de turmă ghidat de ideea de a scăpa de bani și de a deține active, indiferent de cât de supraevaluate sunt. Și dacă banii „isteți” au ajuns să fie ghidați de spiritul de turmă, ce le mai rămâne de făcut banilor „proști”? Să investească cu toată convingerea în companii falite…
Un comentariu apărut de curând în „Financial Times” remarca o serie de anomalii, care arăta că psihologia mulțimii rămâne un domeniu extrem de dificil de explicat și cu efecte care nu trebuie subestimate. Iar dacă mulțimea micilor investitori mai are la dispoziție și o platformă accesibilă de tranzacționare, iată la ce aberații se poate ajunge. După ce firma de închirieri automobile Hertz, având o datorie de 19 miliarde de dolari, a invocat în SUA protecția la faliment, acțiunea a crescut cu 521% în doar 5 zile. În prezent, capitalizarea Hertz este dublul capitalizării dinaintea invocării protecției la faliment.
Compania de comerț JC Penney a crescut și ea cu 195% într-o singură săptămână, în pofida faptului că a aplicat pentru protecție la faliment pe 15 mai. În același timp, Whiting Petroleum, o companie americană din domeniul petrolului și gazelor naturale, a crescut și ea cu 328% într-o săptămână după ce a invocat protecția la faliment în aprilie. Și asta în pofida faptului că, în urma reorganizării acesteia, creditorii vor prelua controlul a 97% din acțiuni. Un detaliu nesemnificativ… Iar pentru ca tabloul absurdului să fie întregit, ieri „Wall Street Journal” anunța că un judecător specializat în falimente a permis companiei mai sus menționate, Hertz, să vândă 1 miliard de acțiuni, în ceea ce publicația considera a fi „o mișcare fără precedent pentru o companie falită dornică să capitalizeze anomaliile pieței”. Pe parcursul procedurilor, avocatul firmei Hertz a menționat că „acțiunile firmei ar putea să fie lipsite de valoare, deși e imposibil de știut asta acum cu certitudine”, dar atâta vreme cât piețele sunt informate de riscurile aferente, demersul respectă cerințele legale.
Vestea proastă pentru toți acești aventurieri este că obligațiunile Hertz se tranzacționează la un preț semnificativ sub cel de emisiune, ceea ce sugerează că speranțele creditorilor de a-și mai recupera banii sunt mici. În condițiile în care aceștia au acces la masa credală înaintea acționarilor, celor din urmă nu le va mai rămâne nimic. Dar spiritul de turmă pare să prevaleze asupra „istețimii”. Iar asta face ca o scânteie să fie suficientă pentru a declanșa panica pe piețele financiare.
Singura dată când am mai scris despre demersurile Academiei Române a fost în anul 2016, cu referire la documentul de 500 de pagini intitulat „Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani”. Recunoșteam atunci că nu am avut timpul și răbdarea de a citi în totalitate sutele de pagini, ceea ce însă nu m-a împiedicat să fac câteva constatări legate de capitolele citite. În esență, era un document care, în opinia mea, suferea de ceea ce am etichetat într-un mod politicos a fi „neadecvare”. În primul rând era un document eteroclit care aborda la grămadă subiecte constituționale, precum alegerea președintelui României, cu strategii de dezvoltare economică, strategii culturale și altele. Un fir central de urmărit lipsea cu desăvârșire.
În al doilea rând, venea cu recomandări de dezvoltare a unor industrii de secol XX, precum investițiile în dezvoltarea capacității de rafinare a petrolului, într-o perioadă în care rafinăriile în Europa se închideau, iar Arabia Saudită își propunea o strategie de dezvoltare nedependentă de hidrocarburi. O altă defazare pe care nu puteam să o ignor era tratarea cu toată seriozitatea a aderării României la zona euro în anul… 2020, în pofida lipsei evidente a unui program serios de aderare. Ironia sorții face că, exact în anul 2020, România nu mai îndeplinește niciunul din criteriile de aderare la zona euro.
Tot în această categorie, a propunerilor „exotice”, intră și propunerea de reducere a rezervelor minime obligatorii ținute de bănci la BNR și punere a banilor într-un fond de investiții național. Ca și cum banii nu s-ar afla în rezerve la BNR tocmai pentru a face managementul masei monetare și a fi scoși din circuitul economic.
Banca Comercială Română anunță că în perioada
ianuarie-iunie 2020 (în special în lunile marcate de pandemia de coronavirus),
deschiderea conturilor de economii a înregistrat o creștere de 73% față de
perioada similară a anului trecut. Depozitele au avansat cu 18% în aceași
perioadă, comparativ cu intervalul similar din 2019. BCR subliniază că „93%
dintre conturile de economii nou deschise au fost operate complet digital, prin
intermediul lui George (mobile & internet banking), ceea ce arată
dispoziția în creștere a clienților de a folosi servicii digitale, în paralel
cu creșterea semnificativă a apetitului de economisire”. În zona de operațiuni
persoane fizice, BCR semnalează de asemenea ca evoluții importante în perioada 1 ianuarie-30 iunie: „28%
din totalul creditelor acordate de BCR au fost contractate 100% digital, prin
George; creștere de peste 204% a deschiderilor de cont în valută, față de aceeași perioadă a anului trecut, 25% fiind
deschise digital; avans
de 166% a contractelor de direct debit, 31% fiind deschise digital, ceea ce
confirmă apetitul în creștere al clienților pentru plăți automate”.
Marian Ignat, director
executiv distribuție retail, Banca Comercială Română: „Credem că românii
au învățat să fie mai ponderați, în ultimii ani, mai ales după criza din 2009.
Cu lecțiile învățate de-atunci, oamenii își doresc acum, mai mult ca oricând,
să aibă la îndemână o plasă de siguranță financiară, indiferent că e vorba de
un depozit, un cont de economii sau orice alt instrument de economisire. În
același timp, aceste evoluții ne arată că transformarea digitală accelerată a
BCR se află pe direcția bună. Accesările în creștere ale serviciilor și soluțiilor
digitale ne confirmă că investițiile majore pe care le-am făcut, în ultimii
ani, au fost corecte, anticipative și ne-au ajutat să le oferim clienților prin
George conveniența și siguranța de care au nevoie, mai ales în pandemie”.
A doua ediție a Barometrului Securității Energetice a fost lansată pe 24 iunie 2020, în cadrul unui eveniment organizat în aer liber, în curtea Academiei Române. Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI): „Barometrul Securității Energetice este un instrument anual de evaluare și analiză care își propune să măsoare percepții, atitudini și viziuni ale populației României legate de politicile în domeniul energiei, analizate în contextul mai amplu al relațiilor internaționale”.
Sondajul de opinie la nivel național a fost realizat de INSCOP Research (www.inscop.ro) la comanda Laboratorului de Analiză a Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS – www.larics.ro) din cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI – www.ispri.ro). Datele au fost culese în perioada 25 mai – 5 iunie 2020 pe un eşantion de 1.050 subiecţi reprezentativ pentru populația României, neinstituționalizată, cu vârsta de 18 ani și peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 1.050 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Analiza datelor a fost realizată de INSCOP Research în colaborare cu think tankul Strategic Thinking Group.
Remus Ștefureac, director INSCOP Research: „A doua ediție a Barometrului Securității Energetice scoate în evidență faptul că românii nu sunt bine informați cu privire la două dintre evenimentele cele mai importante din sectorul energetic și anume liberalizarea pieței de gaze naturale, care se va produce peste câteva zile, respectiv liberalizarea pieței de energie electrică, eveniment care ar urma să aibă loc peste jumătate de an. De asemenea, românii susțin puternic extinderea rețelei de gaze naturale cu fonduri publice și consideră important și foarte important, într-o proporție de peste 90%, ca resursele de gaz de la Marea Neagră să fie folosite pentru extinderea alimentării cu gaz populației, în paralel cu reducerea importurilor.
În acest sens, participanții la sondaj susțin în majorități foarte mari încurajarea de către stat a unor mari investiții private în sectorul energetic și deblocarea exploatărilor de gaze de la Marea Neagră. În ceea ce privește dimensiunea ecologică, peste trei pătrimi consideră că schimbările climatice sunt un fenomen real, vizibil pe toată planeta și doresc reducerea poluării produse de arderea combustibililor, majoritatea având o părere bună despre Acordul Verde propus de Comisia Europeană. Din secțiunea sondajului dedicată relațiilor internaționale, reținem că după criza sanitară și economică provocate de epidemia de COVID-19, peste trei pătrimi dintre români cred că Uniunea Europeană ar trebui să se întărească deoarece doar împreună statele pot combate mai bine crizele. Pe de altă parte, crește puternic ponderea populației care crede că România este pregătită de mult timp să facă parte din spațiul Schengen. Românii continuă să aibă un nivel ridicat de încredere în SUA, apreciind că alianța cu Statele Unite ale Americii este cea mai bună garanție de securitate pentru România.
Majoritatea consideră că liderii politici ai Ungariei manifestă o atitudine ostilă față de România, reflectând, din păcate, o serie de decizii și poziționări ale conducerii politice a Ungariei din ultimii ani, mai degrabă conflictuale în raport cu România. De asemenea, se observă o creștere importantă a sentimentului mândriei de a fi român, pe acest fond crescând și sprijinul pentru unirea cu Republica Moldova. Datele sociologice scot în evidență echilibrul reciproc al percepției românilor cu privire la obligativitatea cunoașterii limbii române pentru orice cetățean român și obligația ca România să protejeze drepturile minorităților de pe teritoriul său, ambele aserțiuni fiind sprijinite în proporții de aproximativ 90%. Acest lucru reliefează un univers de reprezentări moderate ale imensei majorități a populației României care susține atât protejarea minorităților, cât și nevoia pragmatică de cunoaștere a limbii oficiale vorbite de peste 90% dintre locuitorii țării”.
Rezultatele integrale ale cercetării sociologice: Secțiunea I: Securitate energetică
Direcția țării
Conform sondajului de opinie, 61,7% dintre români cred că țara se îndreaptă într-o direcție greșită (în scădere față de 74,9% în septembrie 2019), în timp ce 27% sunt de părere că lucrurile merg într-o direcție bună (în creștere față de 17,4% în septembrie 2019). 11,2% nu știu sau nu răspund.
Analiza socio-demografică: Tinerii sub 30 de ani, cei cu educație superioară, gulerele albe, cei cu venit peste 3.000 lei, locuitorii din urbanul mare sunt în medie mai optimiști decât celelalte categorii în ceea ce privește direcția țării.
Întrebați dacă schimbările climatice (încălzirea globală) sunt un fenomen real, vizibil deja pe toată planeta, sau unul fals, inventat în scopul promovării comerciale a unor tehnologii, 76,8% dintre români consideră schimbările climatice reale, producând efecte vizibile (în scădere față de 83,6% în septembrie 2019). 17% cred contrariul (în creștere cu 6 procente față de septembrie 2019), iar 6,2% nu știu sau nu răspund.
La momentul efectuării sondajului, mai puțin de jumătate dintre români (48,8%) declarau că au auzit de faptul că piața de gaze naturale va fi liberalizată începând cu 1 iulie 2020, în timp ce 50,2% că nu au auzit, iar 1% nu au răspuns.
Analiza socio-demografică: Respondenții cu vârsta de peste 45 de ani, cei cu educație mai ridicată, locuitorii din București și urbanul mare, din regiunile Nord-Vest și București Ilfov declarau că au auzit de liberalizarea pieței de gaze naturale într-o proporție mai mare decât celelalte categorii. Doar 21,5% dintre români consideră că au informații suficiente cu privire la ce înseamnă și care sunt efectele liberalizării pieței de gaze, în timp ce 77,6% apreciază că nu au informații suficiente. 0,9% nu știu sau nu răspund.
Analiza socio-demografică: Cei care se consideră mai informați cu privire la liberalizarea pieței de gaze naturale sunt cu precădere bărbați, persoane cu vârsta peste 45 de ani, cu educație medie sau superioară, cu venit peste 3.000 lei, locuitorii din București și mediul urban.
38% dintre români iau în considerare posibilitatea de a-și schimba actualul furnizor de gaze naturale dacă vor primi o ofertă mai bună din partea altui furnizor, în timp ce 27,9% resping această posibilitate. 30,8% declară că nu sunt conectați la rețea. Nu știu sau nu răspund 3,3%.
Analiza socio-demografică: Cei care iau în considerare posibilitatea de a-și schimba actualul furnizor de gaze naturale (dacă vor primi o ofertă mai bună din partea altui furnizor) sunt precădere bărbați, persoane cu vârsta sub 45 de ani, cu un nivel de educație mai ridicat, cu un venit peste 2.000 lei, locuitori în mediul urban.
39,7% dintre respondenți declară că au auzit de faptul că piața de energie electrică va fi liberalizată începând cu 1 ianuarie 2021, 59,5% că nu au auzit. Procentul nonrăspunsurilor este de 0,8%.
Analiza socio-demografică: Cei peste 45 de ani, cei cu educație mai ridicată, locuitorii din București și mediul urban, din regiunile Vest, Nord-Vest, Centru și București Ilfov declarau că au auzit de liberalizarea pieței de energie electrică într-o proporție mai mare decât celelalte categorii. 22,5% dint totalul participanților la sondaj consideră că au informații suficiente cu privire la ce înseamnă și care sunt efectele liberalizării pieței de energie electrică, în timp ce 76,8% apreciază că nu au informații suficiente. 0,7% nu știu sau nu răspund.
Analiza socio-demografică: Cei care se consideră mai informați cu privire la liberalizarea pieței de energie electrică sunt cu precădere bărbați, persoane cu vârsta peste 45 de ani, cu educație medie, cu venit peste 3.000 lei, rezidenți în mediul urban.
52,6% dintre cei chestionați iau în considerare posibilitatea de a-și schimba actualul furnizor de energie electrică dacă vor primi o ofertă mai bună din partea altui furnizor. 47% resping această posibilitate, iar 0,4% declară că nu sunt conectați la rețea.
Analiza socio-demografică: Cei care iau în considerare posibilitatea de a a-și schimba actualul furnizor de energie electrică (dacă vor primi o ofertă mai bună din partea altui furnizor) sunt precădere persoane sub 60 de ani, cu un nivel de educație mai ridicat, gulere gri sau gulere albe, persoane care locuiesc în mediul urban.
91,8% dintre români sunt de acord ca statul să susțină financiar extinderea rețelei de gaze naturale pentru ca mai multe locuințe să aibă acces la această resursă naturală. 6% se opun, iar 2,2% nu știu sau nu răspund.
Protejarea consumatorilor vulnerabili
Am măsurat vulnerabilitatea consumatorilor în funcție de două criterii: dificultatea în achitarea facturilor la energie, respectiv lipsa de informații și cunoștințe cu privire la modul în care funcționează piața de energie. 21,5% dintre români apreciază că ei înșiși sunt consumatori vulnerabili de energie deoarece au dificultăți în achitarea facturilor la energie electrică / termică / gaze. 78,4% răspund negativ, iar 0,1% nu știu sau nu răspund.
Analiza socio-demografică: Cei care apreciază că ei înșiși sunt consumatori vulnerabili de energie deoarece au dificultăți în achitarea facturilor la energie sunt cu precădere: persoane cu educație scăzută, cu un venit redus, inactivi potențial activi, locuitori din urbanul mic sau mediul rural.
61,1% dintre participanții la sondaj apreciază că ei înșiși sunt consumatori vulnerabili de energie deoarece nu au informații și cunoștințe suficiente despre modul în care funcționează piața de energie electrică/termică/gaze, în timp ce 37,6% răspund negativ. Procentul nonrăspunsurilor este de 1,3%. Analiza socio-demografică: Cei care apreciază că ei înșiși sunt consumatori vulnerabili de energie deoarece nu au informații suficiente despre modul în care funcționează piața de energie sunt precădere persoane sub 44 de ani, cu venit redus, locuitori din București sau urbanul mare.
62,3% dintre respondenți consideră că statul ar trebui să subvenționeze cu sume adecvate doar consumatorii vulnerabili care au venituri mici (în ușoară creștere față de 58% în septembrie 2019). 34% (un procent similar celui din septembrie 2019) sunt de părere că statul ar trebui să subvenționeze cu sume mici toți consumatorii, indiferent de veniturile pe care le câștigă. 3,7% este procentul nonrăspunsurilor.
Sprijinirea proiectelor mari de investiții ale companiilor private din energie
În contextul consecințelor economice ale epidemiei de COVID-19, 73,6% dintre respondenți sunt de părere că proiectele mari de investiții ale companiilor private din energie ar trebui încurajate de statul român. 19,8% consideră că proiectele mari de investiții ale companiilor private din energie ar trebui amânate de statul român. 6,6% nu știu sau nu răspund.
Peste trei sferturi dintre români (78,9%) sunt de acord cu exploatarea rezervelor de gaz natural din țărmul românesc al Mării Negre (în ușoară creștere față de 75,6% în septembrie 2019), 16,7% își exprimă dezacordul și 4,4% nu știu sau nu răspund.
Analiza socio-demografică arată că există un acord mai ridicat față de exploatarea gazelor din Marea Neagră în rândul următoarelor categorii de populație: bărbați, cei cu vârsta cuprinsă între 30-44 de ani și cei peste 60 de ani, cei cu un nivel de educație mai ridicat, cei inactivi pasivi, locuitorii din mediul urban.
Deblocarea proiectelor de exploatare a gazelor de la Marea Neagră pentru a ajuta la relansarea economiei românești afectate de epidemia de COVID-19 este apreciată de 88,4% dintre respondenți ca fiind foarte importantă (57,3%) și importantă (31,1%). Doar 6,5% dintre cei chestionați consideră deblocarea proiectelor offshore neimportantă, iar 2,4% deloc importantă. Nu știu sau nu răspund 2,6%.
Potrivit analizei socio-demografice, deblocarea proiectelor de exploatare a gazelor de la Marea Neagră este apreciată ca fiind foarte importantă cu precădere de către cei peste 60 de ani, cei cu educație medie, cei inactivi pasivi, locuitorii din mediul urban și cei din regiunile Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest. La întrebarea „Statul român deține zăcămintele de gaz de mare adâncime în largul Mării Negre, dar nu are resurse financiare suficiente și nici tehnologia pentru a exploata singur aceste resurse. În lumina acestor informații, vă rog să indicați cu care dintre următoarele afirmații sunteți mai degrabă de acord”, aproape jumătate dintre cei chestionați (48,7%) au ales aserțiunea „Pentru a încuraja companiile private să investească în exploatarea gazelor de la Marea Neagră, statul român ar trebui să adopte un nivel al taxelor similar cu media europeană”. Pe de altă parte, aproape o treime dintre respondenți (32,6%) au ales aserțiunea „Statul român ar trebui să păstreze actualul nivel al taxelor, chiar dacă în acest fel companiile private nu vor mai investi în exploatarea gazelor de la Marea Neagră”. Procentul nonrăspunsurilor este 18,8%.
Analiza socio-demografică arată că tinerii, cei cu educație mai ridicată, gulerele albe sau gri, cei din urbanul mare, cei care lucrează la privat și au un venit peste 2.000 lei cred într-o măsură mai mare decât celelalte categorii că statul român ar trebui să adopte un nivel al taxelor similar cu media europeană.
Întrebați cine cred că va avea de câștigat dacă gazele descoperite în Marea Neagră NU vor fi exploatate în următorii ani, 35,5% dintre respondenți menționează Rusia (în scădere față de 50,1% în septembrie 2019), 19% România (nivel similar cu septembrie 2019), 10,7% Europa (nivel similar cu septembrie 2019), 7,8% SUA (în ușoară creștere față de 5,4% în septembrie 2029). Puțin peste un sfert (26,9%) nu știu sau nu răspund.
Analiza socio-demografică relevă că cei care cred că Rusia va avea de câștigat dacă resursele offshore NU vor fi exploatate sunt mai degrabă: persoane cu vârsta peste 30 de ani, cu un nivel de educație ridicat, gulere albe sau inactivi pasivi, cu venit peste 2.000 lei, locuitorii din urbanul mare, respectiv regiunile Sud-Est și Vest.
La polul opus, printre cei care cred într-o măsură mai mare decât celelalte categorii că România ar avea de câștigat în cazul în care resursele din Marea Neagră NU ar fi exploatate se remarcă tinerii, cei cu educație scăzută, inactivi potențiali activi, cu venit redus.
91,7% dintre respondenți (în creștere ușoară față de 86,4% în septembrie 2019) apreciază că este important (26,5%) și foarte important (65,2%) ca țara noastră să utilizeze gazul natural de la Marea Neagră pentru extinderea alimentării cu gaz a populației.
77,6% dintre români (în scădere față de 85,8% în septembrie 2019) sunt de părere că este important (26,7%) și foarte important (50,9%) ca țara noastră să nu mai importe gaz natural din Rusia.
61,3% consideră că este necesar ca România să reducă rapid importurile de gaz din Rusia, în timp ce 26,6% își exprimă dezacordul, iar 12,2% nu știu sau răspund. Ponderea mai mică a celor care susțin reducerea rapidă a importurilor de gaz, comparativ cu cea a românilor care consideră important și foarte important ca țara noastră să nu mai importe gaz din Rusia este firească în condițiile în care o diminuare pe termen scurt a importurilor, fără acoperirea deficitului din producția internă, ar afecta inevitabil aprovizionarea.
Puțin peste jumătate dintre respondenți (52,2%) sunt de acord cu afirmația „Rusia folosește livrările de gaz către UE ca să își impună voința în politica externă”, în timp ce 26,6% își exprimă dezacordul. Procentul nonrăspunsurilor este 17,8%.
Specialiști la conducerea companiilor din energie cu acționar majoritar de stat – 95,9% dintre participanții la sondaj își exprimă acordul cu afirmația „La conducerea companiilor din energie cu acționar majoritar de stat ar trebui numiți doar specialiști din domeniu”, în timp ce 2,9% își exprimă dezacordul. 1,1% nu știu sau nu răspund.
Obiective naționale privind reducerea poluării
70% dintre cei intervievați (în creștere față de 55,8% în septembrie 2019) consideră că este foarte important ca România să reducă poluarea generată de arderea combustibililor (cărbune, carburanți, lemne). 22,8% văd acest obiectiv ca fiind important, 3,4% puțin important, 2,3% foarte puțin important. Nu știu sau nu răspund la această întrebare 1,5% dintre respondenți.
70,3% dintre români sunt de părere că este foarte importantă dezvoltarea sectorului energiei regenerabile (panouri solare, energie eoliană / mori de vânt) (în creștere față de 60,9% în septembrie 2019). 22,8% consideră acest obiectiv ca fiind important, 3,1% puțin important, 1,5% foarte puțin important. Procentul nonrăspunsurilor este de 2,3%.
Cât privește Green Deal, 71,8% dintre cei intervievați au o părere bună despre acordul european, în general, 17,9% o părere nici bună, nici proastă, 2,5% o părere proastă. 6% declară că nu au auzit de acest acord, iar 1,9% nu știu sau nu răspund.
Aducându-li-se la cunoștință faptul că unul dintre obiectivele Acordului Verde este renunțarea la producția de energie pe bază de cărbune, o parte importantă a respondenților își reevaluează opinia. Astfel, 42,1% dintre cei chestionați declară au o părere bună despre acordul în discuție, 33,2% o părere nici bună, nici proastă, 11,2% o părere proastă. 6,8% declară că nu au auzit, iar 6,7% nu știu sau nu răspund. Aparenta disonanță este determinată de faptul că, pe termen scurt și confruntată cu implicațiile concrete ale unor acorduri internaționale, populația tinde să fie ceva mai prudentă. Din acest motiv, o creștere a nivelului de informații cu privire la consecințele Acordului Verde este absolut necesară pentru o dezbatere consistentă, în cunoștință de cauză. Cei care au o părere bună despre acordul european, în general, sunt cu precădere: bărbați, persoane peste 45 de ani, cu educație peste medie, rezidenți din mediul urban, cu venit peste 1.200 lei.
Secțiunea a II-a: Relații internaționale
Relația cu UE
După criza sanitară și criza economică provocate de epidemia de COVID-19, 78,1% dintre participanții la sondaj sunt de părere că Uniunea Europeană ar trebui să se întărească pentru că doar dacă lucrează împreună statele pot combate mai bine crizele. 14,9% consideră că Uniunea Europeană ar trebuie să aibă o putere mai mică pentru că doar statele singure pot combate mai bine crizele. 7% din totalul respondenților nu știu sau nu răspund.
39,5% dintre români consideră că Uniunea a reacționat „la început mai slab, dar apoi, pe parcursul crizei, mai bine”, 30,5% „la fel de slab și la începutul și pe parcursul crizei”, 24% „la fel de bine și la începutul și pe parcursul crizei”. 6% reprezintă ponderea nonrăspunsurilor. 68% dintre cei intervievați sunt de părere că România este pregătită de mult să facă parte din spațiul Schengen (în creștere față de 46,8% în septembrie 2019), în timp ce 22,7% își exprimă dezacordul. 9,3% nu știu sau nu răspund.
Cei care cred că România este pregătită de mult să facă parte din spațiul Schengen sunt cu precădere: bărbați, persoane peste 44 de ani, inactivi pasivi sau gulere albastre, rezidenți în mediul urban, locuitori din regiunile Sud-Vest Oltenia și Vest. În opinia a 57,3% dintre respondenți, aderarea la Uniunea Europeană a adus pentru România mai degrabă avantaje (în scădere față de 63,8% în septembrie 2019), în timp ce 33,3% sunt de părere că a adus mai degrabă dezavantaje (în creștere față de 27,7% față de septembrie 2019). 9,4% reprezintă non-răspunsurile.
Aderarea la Uniunea Europeană este văzută ca o sursă de avantaje pentru România mai ales de către: cei sub 30 de ani sau peste 60 de ani, persoanele cu un nivel de educație mai ridicat și venit peste 3.000 de lei, gulerele albe, angajații la privat, rezidenții din urbanul mare. Cei care cred că aderarea la Uniunea Europeană a adus pentru România mai degrabă dezavantaje sunt cu precădere: persoane cu vârsta între 30 și 59 de ani, cu un nivel de educație mai scăzut, cu venit sub 3.000 lei, gulere gri, angajați la stat, rezidenți în urbanul mic sau rural.
64,6% dintre români (un procent similar celui din septembrie 2019) sunt de părere că alianța cu Statele Unite ale Americii este cea mai bună garanție de securitate pentru România, în timp ce 25,7% își exprimă dezacordul, iar 11,6% nu știu sau nu răspund.
SUA este țara în care românii au cea mai mare încredere, cu 48,9% încredere multă și foarte multă, urmată de Germania cu 44,5%. 14,5% dintre respondenți declară că au încredere în Ungaria și doar 8,8% în Rusia.
Cea mai importantă relație de colaborare pe plan extern
69,6% dintre români consideră că relația cu Statele Unite ale Americii și cea cu Uniunea Europeană sunt la fel de importante pentru România. 24% sunt de părere că relația cu Uniunea Europeană este cea mai importantă relație de colaborare pe plan extern pentru România, iar 2% indică relația cu SUA. Procentul nonrăspunsurilor este de 4,4%.
Atitudinea liderilor politici din Ungaria față de România
În opinia a 61,1% dintre respondenți, în ultimii ani, atitudinea liderilor politici ai Ungariei față de România a fost una mai degrabă ostilă, în timp ce doar 24% apreciază atitudinea acestora ca fiind mai degrabă prietenoasă. 14,9% nu știu sau nu răspund.
Unirea României cu Republica Moldova
73,7% dintre cei intervievați susțin Unirea României cu Republica Moldova (în creștere față de 68% în septembrie 2019), în timp ce 22,7% se opun acestei idei. 3,7% nu știu sau nu răspund.
Persoanele peste 45 de ani, cu un nivel de educație mediu, inactivi pasivi susțin Unirea României cu Republica Moldova într-o măsură mai mare decât celelalte categorii.
91,8% dintre participanții la sondaj declară că se simt mândri că sunt români (în creștere față de 80,9% în septembrie 2019), în timp ce 7% afirmă contrariul. 1,2% nu știu sau nu răspund.
În opinia a 92,3% dintre respondenți, cunoașterea limbii române trebuie să fie o obligație pentru orice cetățean român (în creștere față de 88,1% în septembrie 2019). 7,5% afirmă contrariul, iar 0,2% nu știu sau nu răspund.
Protejarea drepturilor minorităților naționale
88,8% dintre respondenți sunt de părere că România trebuie să protejeze drepturile minorităților naționale de pe teritoriul său (în creștere față de 79,7% în septembrie 2019), 9,5% au o opinie contrară. Nu știu sau nu răspund 1,7%.
