Lidl scoate complet de la vânzare produsele de unică folosinţă

0

Începând cu 15 august, Lidl scoate complet de la vânzare produsele de plastic de unică folosinţă, cum ar fi pahare, farfurii adânci şi întinse, dar şi tacâmuri şi paie, şi testează alternative pentru pungile de la raioanele de legume şi fructe şi brutărie, informează compania, scrie Adevărul.ro.

Totodată, Lidl va începe în acest an testarea unei soluţii de tip sacoşă reutilizabilă pentru cântărirea şi transportul fructelor şi legumelor din Piaţa Lidl, dar şi a pungilor din plastic compostabil, analizând viabilitatea acestui material ca alternativă la plasticul subţire.

În 2018, compania a anunţat că îşi propune să reducă plasticul utilizat cu cel puţin 20%, până în 2025. De asemenea, demersurile se află în linie cu decizia Consiliului UE, de a interzice utilizarea articolelor din plastic de unică folosinţă, fiind asumate de Lidl în mod voluntar, înainte ca aceasta să intre în vigoare, în anul 2021. În același timp, pe lângă măsurile interne pe care compania le ia pentru a reduce plasticul în magazinele sale, Lidl investeşte şi în programe de impact în domeniul protecţiei mediului, derulate de organizaţii non-profit. Cea mai recentă iniţiativă este “Cu apele curate”, lansată în această primăvară de Asociaţia MaiMultVerde, ce îşi propune să combată poluarea cu plastic a apelor Dunării. Proiectul include şi evaluarea şi revizuirea politicilor publice privind gestiunea deşeurilor din plastic, protejarea apelor sau educaţia pentru mediu cu implicarea autorităţilor române.

Inflația a ajuns peste pragul de 4%

0

Indicele anual al preţurilor de consum pentru populaţie a crescut surprinzător la 4,12% de la 3,84% în luna precedentă), deși prețurile au scăzut în iunie 2019 cu -0,20%, potrivit Curs de guvernare.

Explicația constă în așa-numitul efect de bază, adică valoarea înlocuită și consemnată în iunie 2018 fusese încă și mai scăzută, respectiv -0,48%.

Totodată, influenţa decisivă a venit pe segmentul preţurilor volatile din partea legumelor şi conservelor de legume, care s-au iefinit (din nou) cu aproape șapte procente şi au dat un efect de diminuare a IPC aproximativ egal cu valoarea de ansamblu.

Controlul bun al cursului de schimb a permis și diminuarea cu aproape jumătate de procent a facturilor la telefonie, potrivit sursei amintite.

În același timp, media pe ultimele 12 luni a celor doi indicatori a fost și ea identică și arătat ceva mai bine (4,0%). Mai important, însă, creşterea preţurilor aflate sub influenţa politicii monetare s-a redus la cel mai scăzut nivel din ultimele unsprezece luni (+0,15%).

Banca Transilvania a înregistrat un avans de 9% al profitului net în primul semestru

0

Grupul financiar românesc Banca Transilvania (BT), care cuprinde cea mai mare bancă din România din punct de vedere al valorii activelor, a anunţat, miercuri, că a înregistrat un avans de 9% al profitului net în primul semestru, faţă de perioada similară a anului trecut, până la 942,36 milioane lei (199 milioane euro), în condiţiile unei creşteri semnificative a veniturilor nete din dobânzi, scrie News.ro.

De asemenea, veniturile nete din dobânzi au înregistrat un avans de 18,6% în primul semestru, până la 1,513 miliarde lei. Valoarea activelor a crescut cu 4,7% în perioada amintită, până la 81,57 miliarde lei. În perioada ianuarie – iunie au fost acordate peste 100.000 de împrumuturi companiilor şi persoanelor fizice.

Subsidiarele şi participaţiile de capital au contribuit cu peste 94 milioane lei la profitabilitatea grupului BT. Eficienţa operaţională este de 45,87%, potrivit sursei citate.

BT are 64,07% capital românesc, peste 30.000 de acţionari direcţi persoane fizice şi peste 7 milioane de acţionari indirecţi prin intermediul fondurilor de pensii.

În România, principalii competitori ai BT sunt BCR şi BRD.

Economia României a crescut cu 4,4%

0

Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat un avans de 4,4%, serie brută, în al doilea trimestru al acestui an, față de perioada similară a anului trecut, potrivit primelor estimări publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS). Guvernul mizează în acest an pe o creștere economică de 5,5%, conform Profit.ro. În iulie, INS a reconfirmat creșterea de 5%, serie brută, a economiei românești în primul trimestru al acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut, scrie News.ro.

Miercuri, INS a anunțat că, în trimestrul al doilea, față de același trimestru din anul 2018, Produsul intern brut a înregistrat o creștere cu 4,4% pe seria brută și cu 4,6% pe seria ajustată sezonier.

Sierra Quadrant: ANRE obligă ELCEN să vândă energia termică și electrică la preț mai mic decât costul de producție

0

 Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei obligă ELCEN să vândă energia termică și electrică la preț mai mic decât costul de producție, fapt care afectează semnificativ afacerile ELCEN şi poate duce la un singur rezultat – falimentul, afirmă Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN, într-un comunicat de presă.

Sierra Quadrant susţine că, în prezent, prin nerecunoașterea unor costuri reale și evidente, politica ANRE cu privire la costurile înregistrate de producători influențează decisiv procesul de aprobare a prețurilor de vânzare reglementate pentru energia termică și cea electrică.

,,Această abordare care sfidează logica economică nu poate conduce – în cazul oricărei societăți, dar mai ales al uneia  aflată în plin proces de reorganizare – decât la un singur rezultat: falimentul’’, afirmă compania, în comunicatul de presă.

Cele două componente principale de cost subevaluate de ANRE vizează cheltuielile cu achiziția certificatelor de CO2  şi cheltuielile cu combustibilul.

În privinţa cheltuielilor cu achiziția certificatelor de CO2, concomitent cu reducerea numărului de certificate acordate gratuit ELCEN, prețul acestora a crescut considerabil în 2018.

Astfel, pe piața internațională, pe platforma EEX (cea mai mare piață a carbonului din lume) prețul a ajuns de la 8,70 Euro/certificat în luna ianuarie, la 23,53 Euro/certificat în luna decembrie. Pe piața internă, în semestrul II din 2018, costul cu achiziționarea unui certificat CO2 a depășit pragul de 25 Euro/certificat (respectiv, 25,19 Euro).

Potrivit Sierra Quadrant, ANRE intenționează să ia în calcul, în cadrul structurii de cheltuieli, un cost de numai 15,5 Euro/certificat, mult subevaluat în raport cu realitatea, în condițiile în care un preț estimat în cadrul licitației pe platforma Bursei Române de Mărfuri este de 25 Euro/certificat.

În anul 2019, ELCEN trebuie să achiziționeze 2.146.318 certificate CO2 (aferente atât producerii energiei termice, cât și electrice). Numărul certificatelor alocate gratuit pentru 2019 este de 513.300 (vezi grafic 1), ceea ce înseamnă că rămâne un necesar de 1.632.731 de certificate CO2 care vor trebui achiziționate la prețul de piață.

Un calcul elementar arată că, la prețul impus de ANRE de 15,5 Euro/certificat, costurile ELCEN recunoscute vor fi de 25,30 milioane Euro, comparativ cu costul real de 40,81 milioane Euro, rezultat în urma achiziției certificatelor la prețul prognozat de 25 Euro/certificat.

Pentru a înțelege de ce subevaluarea prețului certificatelor CO2 de către ANRE nu are niciun fundament economic, subliniem faptul că în cadrul Comisiei Europene au fost propuse ca obiective strategice pentru 2030 creșterea eficienței energetice până la 32,5%, precum și utilizarea energiei regenerabile într-un procent de 32% (de la o estimare de 20% în 2020, pentru ambele criterii), ceea ce înseamnă că un număr semnificativ de certificate vor fi scoase de pe piață, acțiune ce va avea un impact negativ asupra prețului.

În cazul cheltuielilor cu combustibilul, ELCEN are contractată încă din 01.10.2018 întreaga cantitate de gaze necesară până la 30.09.2019.

Costul final pentru această cantitate, rezultat din prețul negociat cu furnizorul ROMGAZ la care se adaugă și tariful de înmagazinare, este considerabil mai mare decât cel de 68 de lei /MWh (prevăzut în OUG 114/2018). Cu toate acestea, prețul de referință al gazelor utilizat de ANRE în formula de calcul pentru stabilirea prețurilor reglementate pentru energie electrică și termică este considerat cel de 68 de lei /MWh.

,,Subliniem faptul că, în mod paradoxal, tot ANRE este instituția care a interpretat prevederile OUG 114/2018 în sensul că toate contractele de comerciale de gaze naturale încheiate înainte de 28.12.2018 rămân în vigoare până la finalizarea perioadei de valabilitate a acestora.Astfel, pe de-o parte, ANRE recunoaște valabilitatea contractelor aflate în derulare, iar pe de altă parte refuză să ia în calcul prețurile prevăzute în aceste contracte, utilizând în formula de calcul exclusiv prețul prevăzut în OUG 114/2018’’, se precizează în comunicatul Sierra Quadrant.

Sondaj PwC România: Majoritatea companiilor consideră că aplicarea facilităților fiscale în construcții este un proces greoi

0

București, August 2019 Aplicarea facilităților fiscale pentru salariații din sectorul construcțiilor este considerată un proces greoi de 64% dintre companiile chestionate într-un sondaj PwC România. Principalul motiv invocat ține de neclaritatea prevederilor legale referitoare la modalitatea de calcul a cifrei de afaceri, condiție obligatorie pentru ca angajații să beneficieze de facilități.

Dificultatea de a întruni condițiile solicitate de legislație are impact în activitatea companiilor. Astfel, 59% dintre respondenți consideră că societățile care nu le îndeplinesc se vor confrunta cu o creștere a costurilor și pierderi de profitabilitate, iar 24% menționează pierderile de personal.

„Punerea în practică a facilităților fiscale pentru angajații din domeniul construcțiilor continuă să le ridice probleme companiilor. Deși au fost amendate în vara acestui an, prevederile din OUG 114 au fost redactate inițial atât de neclar și fără să acopere o mulțime de situații din practică, încât modificările ulterioare nu au reușit să aducă o rezolvare deplină”, spune Daniel Anghel, Partener și Liderul departamentul de servicii fiscale și juridice, PwC România.

Facilitățile fiscale pentru sectorul construcțiilor au fost inițial introduse prin OUG 114 și modificate prin OUG 43/2019. Astfel, începând cu 21 iulie 2019, au fost incluse alte trei coduri CAEN pentru activități în domeniul construcțiilor și noi reguli de calcul al cifrei de afaceri. În cazul companiilor nou-înființate, cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care se aplică scutirea. Pentru companiile existente la 1 ianuarie a fiecărui an, baza de calcul o reprezintă cifra de afaceri înregistrată în anul anterior. Companiile care îndeplinesc condiția de 80% venituri din activități în construcții aplică facilitațile fiscale pe toată durata anului în curs. Cele care nu realizează limita minimă a cifrei de afaceri aplică principiul companiilor nou-înființate.

Multe companii, însă, nu pot aplica facilitățile fiscale pentru că procentul de 80% se dovedește a fi prea ridicat pentru ele chiar și după intrarea în vigoare a OUG 43. “Există cazuri în care simpla desfășurare a unei activități secundare în baza unuia dintre respectivele coduri CAEN obligă companiile la garantarea salariului minim de 3.000 lei pentru absolut toți angajații. Consecința pentru aceste societăți este majorarea costurilor cu până la 44% față de anul 2018”, precizează Daniel Anghel.

Facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor sunt, începând cu 1 ianuarie 2019, scutirea angajaților de la impozitul pe venit (10%) și de la contribuția de asigurări sociale de sănătate (10%), scăderea contribuției de asigurări sociale (CAS) datorată de angajați cu 3,75% (de la 25% la 21,25%) iar pentru angajatori eliminarea CAS pentru condiții deosebite și speciale de muncă (4%/8%), și reducerea contribuției asiguratorii de muncă de la 2,25% la 0,27%. Pe de altă parte, acești angajati nu mai au obligația sa contribuie la Pilonul II de pensii.

Prin OUG 43, a fost extinsă aplicarea facilităților pentru angajații care au salarii sub 3.000 lei din diverse cauze (concediu medical, contracte partiale, angajări și încetări în timpul lunii etc) și s-a stabilit că pentru salariile mai mari de 30.000 lei, facilitățile se calculează până în acest plafon.

Despre Sondaj

Sondajul privind impactul facilităților fiscale în domeniul construcțiilor a inclus 34 de companii mari.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută oamenii și organizațiile să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în 158 de țări cu mai mult de 250.000 de profesioniști ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.                     

PwC se referă la rețeaua de firme PwC și/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridică.

Profitul Bursei de Valori Bucuresti s-a prabusit

0

Profitul net consolidat al Grupului BVB a atins in primul semestru din 2019 nivelul de 3,87 milioane lei, in scadere cu 45% comparativ cu anul anterior, acesta fiind obtinut in proportie de 73% din segmentul de tranzactionare, in timp ce profitul atribuibil actionarilor societatii mama a fost de 3,60 milioane lei (minus 46%), conform datelor publicate de companie si citate de Agerpres. 

Grupul BVB a inregistrat o scadere cu 62% a profitului operational consolidat, pana la valoarea de 2,57 milioane lei, principala cauza fiind diminuarea „drastica” a valorii ofertelor derulate pe piata principala de actiuni si obligatiuni, potrivit Wall-Street.

„Lipsa ofertelor a fost puternic influentata de perceptia investitorilor asupra modificarilor cadrului legislativ din Romania, cu impact direct in piata de capital”, se mentioneaza in raport.

Veniturile operationale ale Grupului BVB au inregistrat o scadere cu 17% in primele sase luni ale anului fata de perioada similara a anului 2018, pana la un nivel de 17,41 milioane lei, scadere determinata in principal de diminuarea veniturilor din comisioanele aferente valorii totale a tranzactiilor de tip „oferte” derulate pe pietele BVB.

BVB a distribuit, incepand cu data de 27 iunie 2019, dividendele aferente profitului net aferent 2018, in suma de 9,02 milioane lei, reprezentand 100% din profitul net dupa rezerve. Dividendul brut pentru anul 2018 a fost de 1,12593 lei/actiune, potrivit sursei citate.

Pe de alta parte, conform raportului, Bursa de Valori Bucuresti a incheiat prima jumatate de an cu toti indicii pe plus si cresteri de doua cifre. Indicele BET, a avut un avans de circa 20%, iar indicele BET -Total Return (BET-TR) a trecut pragul de 14.000 de puncte, cresterea fiind de aproape 30%.

Statul oferă garanţii pentru creditele acordate micilor întreprinzători

0

Ministerul Finanţelor Publice a elaborat normele metodologice de aplicare ale Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii – IMM Invest România, potrivit Adev[rul.ro.

Programul încurajează şi stimulează dezvoltarea IMM-urilor prin acordarea de facilităţi de garantare de către stat pentru creditele acordate acestora. Pentru anul 2019 este alocat un plafon de garanţii în valoare de 700 de milioane de lei. 

De asemenea, costul total al creditelor acordate în cadrul Programului de garantare a creditelor pentru IMM-uri care se compun din ROBOR 3M + marjă fixă, astfel: pentru creditele garantate de stat în proporţie de 80%, marja este de maximum 2,0% pe an, iar pentru creditele garantate de stat în proporţie de 50%, marja este de maximum 2,5% pe an.

Programul IMM Invest România constă în acordarea de garanţii de stat în favoarea fiecărui beneficiar participant în program, astfel:   üGaranţie de stat în procent de 80% pentru credite de investiţii finanţare proiecte de dezvoltare/înfiinţare centre de agrement, proiecte de investiţii în activităţi de producţie, servicii şi inovare, cu o valoare maximă a finanţării garantate de 1.250.000 lei.    ü Garanţie de stat în procent de 50% pentru credite/linii de credit pentru finanţarea capitalului de lucru cu o valoare maximă a finanţării garantate de 5.000.000 lei.    ü Garanţie de stat în procent de 50% pentru credite de investiţii cu o valoare maximă a finanţării garantate de 10.000.000 lei.   

Astfel, durata maximă a finanţării este de 120 luni, în cazul creditelor pentru investiţii şi de maxim 24 luni în cazul creditelor/liniilor de credit pentru finanţarea capitalului de lucru. Liniile de credit pot fi prelungite cu maximum 24 luni.  

Ministerul Finanţelor a finalizat normele de aplicare ale programului de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii

0

Ministerul Finanţelor a anunţat, vineri, că a elaborat normele metodologice de aplicare ale Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii – IMM Invest România, acestea fiind cuprinse într-un proiect de act normativ publicat pe site-ul ministerului.

Prin acest program, Guvernul încearcă să încurajeze şi stimuleze dezvoltarea IMM-urilor prin acordarea de facilităţi de garantare de către stat pentru creditele acordate acestora, potrivit News.ro.

Pentru anul 2019 este alocat un plafon de garanţii în valoare de 700 milioane de lei. Proiectul de act normativ stabileşte costul total al creditelor acordate în cadrul Programului de garantare a creditelor pentru IMM-uri, care se compun din ROBOR 3M + marjă fixă.

Totodată, sunt avute în vedere detaliile codurilor CAEN necesare implementării proiectelor de dezvoltare/înfiinţare a centrelor de agrement, inclusiv a celor destinate dezvoltării/înfiinţării bazelor de tratament balnear precum şi codurile CAEN excluse de la acordarea de garanţii (intermediere financiară, fabricare armament, jocuri de noroc, comerţ cu ridicata sau amănuntul, activităţi de protecţie etc.), potrivit sursei citate.

Programul IMM Invest România constă în acordarea de garanţii de stat în favoarea fiecărui beneficiar participant în program. Astfel, există o garanţie de stat în procent de 80% pentru credite de investiţii finanţare proiecte de dezvoltare/înfiinţare centre de agrement, proiecte de investiţii în activităţi de producţie, servicii şi inovare, cu o valoare maximă a finanţării garantate de 1,25 milioane lei. 

Uber a pierdut 5,2 miliarde de dolari

0

Uber Technologies a înregistrat o pierdere record de 5,2 miliarde de dolari, iar veniturile au fost sub aşteptări în trimestrul al doilea, ca urmare a încetinirii afacerilor prmcipale ale companiei, de ride-hailing, transmite Reuters.

Compania a anunţat că războiul preţurilor din Statele Unite se atenuează şi că un indicator important al profitabilităţii a depăşit ţinta stabilită, dar încetinirea creşterii veniturilor a ridicat semne de întrebare legate de capacitatea Uber de a se extinde şi de a depăşi concurenţa, scrie News.ro.

„Pierderile cresc,  iar concurenţa este intensă. Ceea ce afectează încrederea investitorilor şi afectează puternic acţiunile, după acest raport, este absenţa unei direcţii clare pentru creşterea veniturilor şi reducerea costurilor”, a declarat Haris Anwar, analist la platforma pentru pieţe financiare Investing.com.

De asemenea, creşterea veniturilor Uber a încetinit la 14%, acestea atingând 3,2 miliarde de dolari, sub aşteptările analiştilor, de 3,36 de miliarde de dolari, potrivit datelor firmei de analiză a datelor Refinitiv.

În acest an va fi un vârf al investiţiilor Uber, iar pierderile vor scădea în 2020 şi 2021, a mai spus Khosrowshahi.