România – Orizont 2040 – Industriile și tehnologiile viitorului

„Industrii ale prezentului și viitorului în România, bazate pe tehnologii la orizontul anilor 2040” a constituit o nouă temă dezbătută în ciclul de analize și proiecții având genericul „Modelul economic românesc în UE. România – Orizont 2040”, demers inițiat și organizat de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) sub egida Academiei Române – Secția de Științe Economice, Juridice și Sociologie, președinte acad. Mugur Isărescu. Parteneri în concretizare sunt Asociația Generală a Economiștilor din România (AGER), Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), Academia de Studii Economice din București (ASE), Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” al Academiei Române (INCE), „România Durabilă”, Societatea Academică de Management din România (SAMRO), Asociația Confederațiilor Patronale din România (ACPR), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Noua dezbatere a fost găzduită, ca și cea mai mare parte a celor precedente, de Banca Națională a României.
Într-o vreme în care trimiterile la economia și la societatea viitorului au căpătat frecvența unei veritabile mode, cu excesele de rigoare, ASPES a oferit o abordare rațională, în cunoștință de cauză, certificată de expertiza participanților.

Constantin Boștină: „Idei bazate pe cercetare pentru factorii decidenți, legate de modul în care ar trebui să evolueze România”

Locul distinct al dezbaterii asupra industriilor viitorului în structura întregului ciclu a fost reliefat de dr. ec. Constantin Boștină, președintele ASPES, care a reamintit că primele cinci dezbateri, lansate în noiembrie 2018, au avut caracter general, de evaluare a economiei, a potențialului de care dispune România ca resurse umane, materiale, financiare, naturale, după care au început dezbaterile pe sectoare și domenii de activitate. Cea de față a fost a opta din toată seria, urmată riguros, programată deja să aibă momentul de vârf la 29 ianuarie 2020, printr-un forum economic național în aula Academiei Române, cu participarea președintelui țării, a prim-ministrului, a președinților camerelor parlamentului. Definind seria dezbaterilor și analizelor, cu finalitatea lor, „un demers al mediului academic, al mediului universitar, al mediului de business, al societății civile, inclusiv al tinerei generații”, președintele ASPES a accentuat că obiectivul este acela de a oferi „factorilor decidenți o serie de idei bazate pe cercetare legate de modul în care ar trebui să evolueze România în principal din punct de vedere economic, precum și sub aspect social, educațional, cultural în perspectiva mutațiilor care intervin în Europa și în lume”.

În calitate de moderator al dezbaterii, Nicolae Badea, copreședinte al Alianței Confederațiilor Patronale din România (ACPR), a propus ca bază a discuțiilor realitatea potrivit căreia „economia românească nu este o economie autarhică, ci este o economie care participă la circuitul internațional de valori materiale și de servicii. Drept urmare, abordarea privind perspectiva economiei naționale trebuie să fie axată pe specificul producției industriale românești, pe dezvoltarea comerțului exterior”.

Tudorel Andrei: „Dezechilibrele demografice pot afecta capacitatea de finanțare a obiectivelor propuse”

Ca reper în conturarea perspectivei, prof. univ. dr. Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică, a prezentat date privind „Comerțul exterior al României cu produsele românești” în a doua jumătate a secolului XX, argumentul abordării, susținut prin obiectivitatea poziției academice, fiind acela că „astăzi și în perspectivă, nu mai putem spune că profilăm dezvoltarea economică pe o anumită industrie, ci dezvoltarea trebuie să fie sustenabilă. Trebuie analizat în ce măsură ceea ce definim noi astăzi pentru orizontul următorilor
20-30 de ani se încadrează într-o economie europeană, o economie globalizată, în care schimbările sunt de la an la an mai evidente”. Totodată, sublinierea a fost că perspectiva este necesar să aibă în vedere dezechilibre actuale, care pot afecta în viitor capacitatea de finanțare a obiectivelor propuse: „Dezechilibre demografice – între populația de peste 65 de ani și populația activă în limitele de vârstă, dezechilibre care în perspectiva următorilor 20-30 de ani se vor accentua; inegalitatea veniturilor la nivel mondial – în particular, la nivelul României”.
Pe baza datelor statistice, a semnalat Emanuel Babici, conducător al grupului industrial Uzinsider și voce cu autoritate în industria grea, „se pot face strategii, pot fi aduse corecții periodice, încât să se construiască o perspectivă de dezvoltare”.
Printr-un apel la trecutul apropiat și tot cu susținerea datelor oferite de statistică, prof. univ. dr. ing. Petre Roman, prim-ministru în anii postdecembriști de început, a reamintit că „în 1990, industria era catastrofal de energofagă, înregistrase enorme pierderi: 10 miliarde de dolari pierderi acumulate din 1982 până în 1989; 4 miliarde pierderi numai în 1989. În 1990, pierderile au fost sub un miliard”.

Nicolae Zamfir: „În jurul laserului de la Măgurele, perspectivele să se dezvolte partea de înaltă tehnologie sunt imense”

Tehnologia la cel mai înalt nivel deja își găsește o reprezentare în spațiul românesc prin laserul de pe platforma fizicii de la Măgurele – Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics (ELI-NP), cel mai puternic laser posibil până acum la nivel mondial, proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. „Centrul ELI-NP de pe platforma fizicii de la Măgurele concentrează resurse pentru retehnologizarea României”, a subliniat acad. Nicolae Zamfir, directorul proiectului: „ELI-NP trebuie să reprezinte un catalizator între cercetare și industrie. În acest sens, el a căpătat vizibilitate, face să se manifeste interes din partea industriei. O dovadă este că forma de organizare a legăturii cu industria, Măgurele High Tech Cluster, cuprinde la această oră o sută de firme interesate de parteneriate cu centrul de cercetare. Există interes din partea exportatorilor. Ambasadele Japoniei, Marii Britanii, Israelului au adus zeci de industriași din țările lor deschiși spre cooperare. Legătura cu centrul de cercetare este în dublu sens. Industriile sunt interesate de oferta cercetării, cercetarea este interesată să afle din partea industriei către ce teme de dezvoltare economică să se îndrepte. La Măgurele, perspectivele să se dezvolte partea de înaltă tehnologie sunt imense, de la industria de camere curate, la medicină, la mecanică extrem de fină, electrotehnică, industrie de oglinzi etc. Viața a demonstrat că în jurul marilor centre de cercetare s-au dezvoltat industrii de înaltă tehnologie. Și la Măgurele există o inițiativă în acest sens – Măgurele Science Park. Există tot concursul din partea Consiliului Județean Ilfov, dar fără o intervenție a statului un asemenea parc nu se poate dezvolta și evoluția merge încet. Cadrul trebuie creat de sistemul politic și de sistemul administrativ. Deocamdată, suntem înapoiați în legislația privind cercetarea științifică”.

Domenii de aplicare a laserului de la Măgurele
– industria producerii de camere curate
– industria producerii de oglinzi
– mecanică de mare finețe
– medicină
– electrotehnică 

Petre Datculescu: „Producția crește în formă valorică, dar nivelul activității fizice nu este în creștere, chiar avem un ușor trend descendent”

Industria la zi percepută din poziția producătorilor direcți își găsește un instrument de evaluare în Barometrul industrial realizat lunar de IRSOP Market Research & Consulting și Facultatea de Management a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prezentat de dr. Petre Datculescu, director al IRSOP: „În fiecare lună, un eșantion reprezentativ de 300 de manageri din firmele industriale cu peste 9 angajați evaluează activitatea companiei pe care o conduc. Este folosit un set de 11 indicatori relevanți (volumul comenzilor noi, volumul stocurilor, numărul de salariați, costurile de producție etc.). Evaluarea constă din precizarea pe o scală simplă dacă activitatea a crescut, a scăzut sau a rămas la fel. Managerii furnizează două seturi de evaluări – o evaluare a activității firmei față de luna precedentă și o evaluare a situației probabile peste șase luni”. Dr. Petre Datculescu a făcut câteva sublinieri bazate pe observarea evoluției în timp a unora dintre indicatori: „Producția – crește în formă valorică, dar nivelul activității fizice nu este în creștere, chiar avem un ușor trend descendent; comenzile – fără sprijin pe investiții, volumul producției la noi este dependent de comenzi, ele dirijează creșterea, or în lipsa comenzilor, creșterea e limitată; costurile – trendul de creștere a acestora s-a plafonat în ultima vreme, plafonarea costurilor fiind o dovadă a slăbiciunii economiei noastre; exporturile – exportatorii sunt mai protejați decât cei care se bazează pe comenzi interne, dar în cazul unei recesiuni, fără comenzi interne, exportul nu mai poate fi susținut; așteptările managerilor – oferă o diagnoză din perspectiva prezentului, sunt dependente de mișcarea fizică din industrie, încât, când lucrurile merg bine, așteptările merg spre și mai bine, ceea ce poate constitui și o sursă de pericol, de aici venind instabilitatea financiară”.

Constantin Anghelache: „Metalurgia este în prezent una dintre ramurile cu cea mai mare pondere în ansamblul industriei”


O caracterizare ca reper în construcția unei perspective a prezentat prof. univ. dr. Constantin Anghelache, prin studiul „Industria României la zi”. În esență, studiul analizează evoluția structurală a ramurilor definitorii pentru industria noastră, prezentând traiectoria istorică și oportunitățile valorificabile în viitor: „Industria extractivă – caracterizată îndeosebi prin produsele energetice, reprezentate în primul rând de extracția țițeiului și a gazelor naturale; industria energetică – reprezentată de hidrocentrale precum Porțile de Fier I și II, Lotru-Ciunget (550 MW, cea mai mare de pe râurile interioare), Argeș-Vidraru și alte 14, Bistrița-Stejaru și alte 12, Olt (32 centrale, nefinalizate toate), Râul Mare, Someșul Mic, Sebeș, Ialomița, Siret, Crișul Repede, precum și de termocentrale, unele cu putere instalată foarte mare (peste 1000 MW, precum Ișalnița, Brăila, Rovinari, Turceni) și mare (de până la 1000 MW, ca Mintia, Paroșeni, București Sud, Iernut, Onești, Brazi, Luduș, Doicești), în prezent, cu unele grupuri electrogene în conservare sau retehnologizare; industria prelucrătoare – preponderentă în ansamblul industriei (bunuri de consum, bunuri intermediare, prelucrarea lemnului, chimie, materiale de construcții, metalurgie, mașini și echipamente, mijloace de transport).

O observație a analizei expuse de profesorul Constantin Anghelache este că „industria metalurgică este în prezent una dintre ramurile cu cea mai mare pondere în totalul industriei, situându-se pe locul al patrulea între principalele ramuri ale industriei prelucrătoare. Asemănător cu situația din industria de prelucrare a țițeiului, și în industria metalurgică, ramură tradițională a industriei românești, predomină capitalul străin. În cadrul industriei metalurgice se remarcă un proces de relansare a producției”.
În spiritul perspectivei, studiul se oprește asupra bunurilor de capital: „Acest gen de produse, destinate în exclusivitate procesului investițional, se realizează îndeosebi de industria constructoare de mașini, în cadrul căreia cele mai reprezentative subramuri sunt mașini și echipamente, mașini și aparate electrice (depășește în prezent de două ori nivelul producției din 1989), construcții metalice și produse din metal”.


Alexandru Petrescu: „Viitorul României nu este altfel decât tehnologic”

Securitatea cibernetică este un domeniu de perspectivă evocat de Alexandru Petrescu, ministrul comunicațiilor și societății informaționale: „Vizează securitatea lanțului de aprovizionare în economia viitorului, vine în complementaritatea nevoii de a crește gradul de productivitate”. În opinia ministrului Alexandru Petrescu, „viitorul României nu este altfel decât tehnologic”, iar în ceea ce privește economia digitală, „astăzi asistăm la un alt an 1990”, cu explicația: „Avem generația Y, cei născuți după 1990, care «au distrus» taxiurile, încât azi avem în loc o platformă, «au distrus» telefonia fixă, au făcut să nu mai existe serviciile poștale așa cum le știam noi. Vine generația Z. Ce pregătim pentru aceste generații? Anul 2040 nu e chiar atât de departe. În șase luni de președinție asupra agendei digitale a Uniunii Europene, am avut ocazia să cunosc în intimitate situația, pozițiile, trendurile, aspirațiile statelor membre privind agenda digitală. Am constatat că în ceea ce ne privește, în mare parte am pierdut trenul în a fi pionieri în domeniu, dar încă putem să ne afirmăm. Condiția este încurajarea din perspectivă guvernamentală și susținerea prin legislație și politici a unor domenii cheie care pot ajuta la construirea societății informaționale, a economiei digitale. Cu un efort concertat, putem să ne situăm în prima treime a statelor care-și asigură perspectiva prin tehnologie. Pentru aceasta, trebuie să creștem nivelul de interconectivitate, să investim în continuare în zona de fibră optică (pentru care programul european pentru piața unică digitală are fondurile necesare), să implementă în legislația națională directiva europeană privind reutilizarea datelor din sectorul public. Industria IT&C în România merge bine și de aceea nu trebuie luate măsuri de aduce a ei într-un rând al mediocrității, ci trebuie sprijinită. Împreună, Academia Română, guvernul, antreprenorii pot crea viitorul României prin tehnologii”.

Acces la date publice pentru toți inovatorii
Se conturează un sprijin important pentru cercetare, cu deschidere spre industrie: implementarea directivei europene privind reutilizarea datelor din sectorul public le va permite tuturor inovatorilor în tehnologie să acceseze datele deținute de administrația centrală care pot deveni materie primă pentru aplicații în domenii precum social, comercial, sănătate, răspuns la dezastre.

László Borbély: „S-a constituit un comitet interdepartamental, cu rolul de a face un fel de inventar al stadiului în care se află Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030”

Reacția guvernamentală a fost adusă de consilierul de stat László Borbély de la Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, organism al guvernului României care coordonează tranziția spre o economie durabilă. El a prezentat „Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030 – Un model economic românesc, european și global” și a anunțat că a fost constituit „un comitet interdepartamental, în care vor fi reprezentate toate ministerele, cu rolul de a face un fel de inventar al stadiului în care ne aflăm”. De asemenea, în ideea dezvoltării durabile, a început constituirea unei rețele interinstituționale de specialiști. Consilierul de stat a anunțat că în consiliul consultativ independent care va sprijini activitatea comitetului interdepartamental se va regăsi și ASPES, prin actualul demers privind economia României în orizontul 2040.

Oportunitate de valorificat: centru european de performanță în securitate cibernetică la București

Centrul european de performanță în securitate cibernetică „este expresia Uniunii Europene la nivel digital de a trece din zona de securitate cibernetică retroactivă în zona proactivă”, după cum îl definește ministrul Alexandru Petrescu, explicând: „România poate fi un bun pretendent în a avea pe teritoriul național un astfel de centru. Rămâne să putem face un studiu asupra unui model de alianțe între statele membre, având în vedere că o asemenea realizare nu este posibilă fără un efort substanțial de cercetare-dezvoltare”.

Dezvoltarea durabilă – liantul dintre dezvoltarea sistemului energetic și consolidarea sistemului economic și social

1

„Dezvoltarea durabilă este cea care urmărește nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi.”

(dr. Gro Harlem Brundtland[1])

Dezvoltarea durabilă reprezintă un obiectiv fundamental și amplu al Uniunii Europene. Ținta strategiilor privind dezvoltarea durabilă presupune îmbunătățirea continuă a calității vieții cetățenilor prin consolidarea comunităților durabile, capabile să gestioneze și să utilizeze eficient resursele și să valorifice potențialul de inovare ecologică și socială al economiei, astfel încât să se asigure prosperitatea, protecția mediului și coeziunea socială. Abordările teoreticienilor preocupați de analiza fenomenului de dezvoltare diferă, aceștia aducând în atenția publicului interesat de acest fenomen, o gamă largă de interpretări. Există, totodată, și o poziție unanimă a celor care au studiat acest fenomen conform căreia dezvoltarea reprezintă un concept multidimensional.


În afară de aspectul economic, care exprimă creștere și progres, sunt considerate la fel de importante și aspectele legate de mediul social, politic, cultural, ambiental, științific, spiritual sau uman.
În același timp, în literatura de specialitate se admite că dezvoltarea înglobează în mod obligatoriu creșterea și progresul economic. Pentru a-și putea atinge aceste deziderate, dezvoltarea trebuie interpretată drept „ansamblul schimburilor de structuri mentale și de comportamente sociale care asigură creșterea produsului real global și care transformă progresele particulare într-un progres social generalizat”[2]. În mod evident, dezvoltarea presupune o creștere a întregului sistem social, economic, politic, cultural.


La fel de evident este și faptul că progresele dorite în oricare dintre domeniile enumerate depind de rezultatele din celelalte domenii sau că, altfel spus, relația dintre componentele progresului social generalizat este una de interdependență. Astfel, o verigă lipsă constituie un impact negativ asupra întregului sistem. În termenii economiei moderne, dezvoltarea este analizată și în funcție de durata procesului, de tehnologia sa internă și de finalitatea sa[3]. Înainte de a discuta despre pilonii dezvoltării durabile, trebuie precizat că definiția originală a fost formulată în limba engleză, în care traducerea termenului de dezvoltare durabilă este sustainable development. Această sintagmă a fost tradusă în limba română atât prin dezvoltare durabilă, cât și prin dezvoltare sustenabilă.


Termenul de dezvoltare durabilă (sustenabilă) a fost lansat odată cu publicarea raportului Brundtland (după numele primului-ministru norvegian de la acea vreme) al Comisiei Mondiale asupra Mediului (înființată de Organizația Națiunilor Unite) din 1987, intitulat sugestiv „Viitorul nostru comun” („Our common future”). Încurajând o reconciliere între economie și mediul înconjurător, raportul țintește spre a găsi „o cale de dezvoltare care să susțină progresul uman nu numai în câteva locuri și pentru câțiva ani, ci pentru întreaga planetă și pentru un viitor îndepărtat”[4]. Tot în viziunea acestui raport, dezvoltarea durabilă (viabilă și susținută) este privită ca fiind acel tip de dezvoltare care răspunde nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare prin satisfacerea propriilor nevoi. Din raportul Bruntland reiese de asemenea, faptul că dezvoltarea durabilă va deveni tot mai mult o constantă a politicilor economice și sociale ale fiecărui stat. Acest fapt este impus de diverse împrejurări obiective. Se poate afirma că sub incidența obiectivelor și cerințelor generale, dezvoltarea durabilă este un concept mondo, comun în măsura în care: nu există granițe economice sau ideologice ale poluării; gradul de suportabilitate atât al poluării cât și al sărăciei, dacă lucrurile își păstrează tendințele actuale, se va pune în termenii supraviețuirii și, atunci, globalizarea acțiunilor necesare pentru a contracara aceste tendințe va fi singura soluție; nu mai poate fi tolerată risipa, indiferent unde se produce ea – resursele de mediu și viață ale Terrei sunt limitate. Nu poate fi acceptată la infinit degradarea valorilor umane, fapt provocat de un tip de creștere care a convertit și pervertit valori ce definesc progresul general. Dintr-o perspectivă tehnică, raportul Brundtland[5] cuprinde câteva obiective potrivit cărora realizarea dezvoltării durabile înseamnă: asigurarea în continuare a creșterii economice cu respectarea condiției de bază a conservării resurselor naturale; eliminarea sărăciei și asigurarea condițiilor satisfacerii nevoilor esențiale de muncă, hrană, energie, apă, locuință și sănătate; orientarea proceselor de creștere economică spre o nouă calitate; asigurarea unei creșteri controlate a populației; conservarea și sporirea resurselor naturale, supravegherea impactului dezvoltării economice asupra mediului; restructurarea tehnologiilor de producției și menținerea sub control a riscurilor acestora; asigurarea unei abordări integrate a deciziilor privind creșterea economică, mediul înconjurător și resursele de energie.

Brandurile românești din top 50 creează valoare de 4 ori mai rapid decât economia națională

0
  • valoarea totală a celor 50 de branduri românești de top atinge 5 miliarde euro
  • 60% dintre brandurile din clasament au fost create și dezvoltate în ultimii 30 de ani de sectorul privat
  • Dacia își păstrează poziția de top, chiar dacă a crescut doar cu 6%
    sectoarele retail, bancar și petrol și gaze domină clasamentul
    un peisaj mult mai dinamic, cu șase branduri intrând în clasament pentru prima oară în acest an
  • tendință accentuată de scădere a brandurilor deținute de stat, care pierd valoare și coboară în clasament

Gazul natural: o vacă de muls sau un câine Ce pleacă de la măcelărie?

0

Numărul de persoane mediu angajate pe companie

România: 582 angajați;
Media UniunII Europene: 174 angajați;

Cifra de afaceri pe angajat:

România: 0,12 milioane EURO;
Media Uniunii Europene: 2,32 milioane EURO

Guvernarea actuală este concentrată puternic pe cererea agregată și pe venituri. Aplică otova directivele lui Keynes, care a contrazis cele mai elementare lecții de economie: pentru o creștere economică sustenabilă, nu consumul trebuie stimulat, ci producția. Consecințele sunt evidente: inflație și deficit comercial cu fiecare procent suplimentar anunțat cu mare aplomb științific de cei de la putere.


Absurditatea modelului economic promovat în ultimii ani este ușor vizibilă: în paralel cu stimularea consumului (prin salariul minim, dinamica salariilor în sectorul bugetar), guvernul lovește prin taxe și suprataxe sectorul de producție. Un exemplu la îndemână este cel al gazelor naturale (producție, distribuție, comercializare). Suprataxarea (2% pe cifra de afaceri) vine la pachet cu plafonarea prețului gazelor pentru consumatorii casnici (40% din piața gazelor, în momentul de față). Motivată de creșterea „nesimțită” a prețului (prezumția de lăcomie a celor din sector răzbate prin fiecare articol din ordonanță) dar și de populismul din spatele grijii bine disimulate pentru cel sărac și incapabil să facă față costurilor din factură (în prezent, prin creșterea salariului minim, sub 5% din consumatori ar mai avea această vulnerabilitate).


Succesul unui astfel de demers depinde foarte mult de starea reală a sectorului. Stare care nu a fost relevată niciodată în prealabil de guvern. Guvern care de ani buni refuză, prin institutul său de statistică, să pună la dispoziția publicului larg datele cu privire la sectorul de gaze (pe Eurostat datele lipsesc cu desăvârșire, cu foarte mici excepții).


Este sectorul gazelor unul de succes? O vacă de muls? Un câine care nu va pleca de la măcelărie de prea mult bine pe aici? Discutabil. Datele arată câteva lucruri contradictorii. În primul rând vorbim de o cifră de afaceri în sectorul producției de gaze care mai degrabă stagnează de la an la an, fără oscilații prea mari: în 2008 cifra de afaceri era de 917 milioane euro, în 2017 a ajuns la doar 1.040,2 milioane euro (1,3% din total cifră de afaceri la nivelul UE). Prin prisma acestui indicator, România are o poziție, mai degrabă, marginală la nivelul UE decât un jucător important în materie de producție (avem resurse importante la care preferăm să ne uităm decât să le exploatăm și să le introducem în piață, dându-le valoare economică). O taxă pe cifra de afaceri în domeniul producției de gaze ajută la dinamizarea vânzărilor în sector? Cu siguranță nu.

Soluții pentru securitate energetică

0

Gazele naturale reprezintă pentru România o oportunitate reală de relansare economică, de reindustrializare și de dezvoltare sustenabilă pe termen lung. Nu poate exista dezvoltare economică fără dezvoltarea sectorului energetic și a producției de energie. La nivel global, cererea de energie este în creștere, consumul global a crescut cu 60% față de începutul anilor ’90, ca urmare a îmbunătățirii standardelor de viață. Gazele naturale reprezintă energia pentru viitor: cel mai curat dintre combustibilii fosili, care contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și care susține sursele regenerabile de energie prin adăugarea unor capacități flexibile. În prezent, gazele naturale reprezintă cea mai importantă sursă de energie pentru economia națională a României, ocupând 31% din consumul de energie primară. În plus, exploatarea zăcămintelor descoperite în Marea Neagră poate contribui ca România să rămână independentă din punct de vedere energetic, să crească veniturile bugetului de stat și să creeze locuri de muncă. Fără dezvoltarea de noi proiecte de investiții în sectorul de gaze, producția internă va continua să scadă, sporind astfel dependența României de importuri și accentuând sărăcia energetică și numărul de consumatori de energie vulnerabili.


Pe de altă parte, consumatorul vulnerabil nu poate fi protejat și sărăcia energetică nu poate fi combătută prin reglementări haotice. Evoluția sectorului de gazelor naturale din România către o piață matură și atractivă este îngreunată de obstacole majore. Dintre acestea, lipsa de transparență și de predictibilitate în ceea ce privește reglementările şi mecanismele care funcționează în piață face ca sectorul gazelor naturale să fie învăluit în incertitudine, limitând masiv atractivitatea pentru posibili noi actori pe această piață. În plus, absența unei scheme eficiente de protejare a consumatorilor de energie vulnerabili este un alt obstacol în calea dezvoltării pieței de gaze naturale.

FRANȚA, ÎN TOP 5 ȚĂRI CARE AU INVESTIT CEI MAI MULȚI BANI ÎN ROMÂNIA ÎN ULTIMII 10 ANI

București, 12 iulie – De la aderarea României la UE, Franța s-a situat constant în top 5 cei mai mari investitori străini direcți din România, potrivit unei analize realizate de experții KeysFin. Astfel, investițiile companiilor franceze în România au crescut cu aproximativ 26% în ultimii 10 ani (perioada 2007-2017), ajungând la 4,7 miliarde de euro în 2017 conform metodologiei Băncii Naționale a României.

Cifra de afaceri a companiilor controlate direct, majoritar de investitori din Franța a fost de aproximativ 14,4 miliarde de euro în 2017. Mai mult, dintre cele aproape 2.800 de companii care au acționariat francez, există aproape 1.990 de companii cu o pondere franceză directă, majoritară (de peste 50%), potrivit datelor publicate de companii la Ministerul Finanțelor Publice.

„Franța a fost dintotdeauna unul din partenerii strategici ai României așa că era normal ca această apropiere a celor două țări să se regăseascăși în cifrele de business. Industria auto, comerțul și intermedierile financiare au reprezentat motoarele acestei creșteri, iar în viitor estimăm că investițiile franceze vor accelera în contextul în care companiile au deja exemple de bune practici pe plan local”, a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, unul din cei mai importanți furnizori de soluții de business information din România.

Principalele sectoare în care se fac investiții franceze, în funcție de cifra de afaceri, sunt: industria prelucrătoare(8 miliarde de euro; 56% din total), comerț (4,1 miliarde de euro; 29% din total) și intermedierile financiare (628 milioane euro; 4,4% din total).

Topul celor mai mari companii cu acționariat direct, majoritar francez, după cifra de afaceri din 2018, este alcătuit din AUTOMOBILE-DACIA SA (5,3 miliarde de euro), CARREFOUR ROMANIA SA (1,6 miliarde de euro) și RENAULT COMMERCIAL ROUMANIE SRL (877 milioane de euro).

Curățenie pe Dunăre

0

Burta peștelui Manole se umple de PET-uri. Le răstoarnă din saci unul după altul voluntari în programul „Cu apele curate” pornit de asociația MaiMultVerde. Sugestia e spre teatru: peștele în care stă Iona, personajul lui Marin Sorescu. Realitatea e practică și folositoare. 50 de oameni de la mic și mic de tot (9 luni) la mare au strâns 750 kg de deșeuri de la „piciorul podului” din Giurgiu, o zonă, din câte arată și după cum au impus-o stereotipurile locului, de plajă ad-hoc și de pădure pe malul Dunării, de pescuit, grătar și foc fără jenă. Voluntarii – de la Lidl România, coinițiator al proiectului, de la grădinița Dumbrava Minunată, din organizații și instituții ale orașului, îndrumați și ajutați de specialiști de la Administrația Națională Apele Române și Sistemul de Gospodărire a Apelor Giurgiu – au făcut curat ocazional și exemplar cum ar trebui să facă mereu și reflex toată lumea: pe categorii, strâns, ridicat, cărat așa până la capăt.

Gheorghe Mihăilescu, directorul general al Romsilva – invitație la o platformă de dialog profesional în domeniul pădurii

0

„Avem nevoie de competenţă!” –


cuvintele inginerului Gheorghe Mihăilescu, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, sună concomitent a provocare şi angajament. Au fost rostite la Ziua Silvicultorului 2019, organizată la Băile Herculane de Romsilva și de Asociația Administratorilor de Păduri. Aşezat într-o tradiţie deja solidă (a fost ediţia a 29-a), evenimentul a avut consistenţa de idei care să-l ferească de înscrierea în rutină şi să-i dea semnificaţie de durată. Premisele se regăsesc în obiectivele şi proiectele anunţate de directorul general. Unul, încurajator şi de larg interes, care a generat formularea cerinţei referitoare la competenţă, îl reprezintă decizia ca angajarea la Romsilva a tinerilor specialişti să se facă de acum în funcţie de media de absolvire a facultăţii de profil, cunoştinţele acumulate, abilităţile profesionale formate în câţiva ani de studii în centre universitare, sub îndrumarea unor profesori cu autoritate în domeniu fiind considerate mult mai relevante decât un concurs de selecţie. A fost subliniată extinderea parteneriatelor cu facultățile profil: Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere a Universităţii „Transilvania” din Braşov, Facultatea de Silvicultură a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. „Suntem puţini care ştim valoarea pădurii româneşti”, a afirmat prodecanul facultății brașovene, prof. univ. dr. ing. Ovidiu Ionescu.


Pe aceeaşi linie a primatului competenţei, directorul general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, a lansat silvicultorilor şi mediului academic şi de cercetare invitația la dialog pe o platformă profesională. Tot în sensul aprofundării modului de lucru în domeniu se înscriu proiectele Romsilva pentru perioada următoare: un sistem informatic de gestionare a fondului forestier şi un ghid util deţinătorilor de păduri private. Educaţia în spiritul preţuirii bogăţiei pădurii, a naturii în general, constituie de asemenea un obiectiv prioritar al Romsilva, dovezi în acest sens enunţate de directorul general fiind organizarea participării elevilor români la competiţia Tinerii în pădurile Europei – YPEF şi extinderea la nivel naţional a manualului de educaţie forestieră realizat de Direcţia Silvică Neamţ, adresat claselor de gimnaziu.


Preocupări de vârf pentru Romsilva, evidenţiate de directorul general Gheorghe Mihăilescu, sunt amenajarea de perdele forestiere (cu reiterarea solicitării ca exproprierile pentru viitoare construcţii de autostrăzi să se facă inclusiv pentru suprafeţele destinate acestor perdele), precum şi creşterea aportului silviculturii în domenii precum economie circulară, sănătate, turism, arhitectură peisagistică.

Republica Moldova: O criză cu final deschis

0

Istoria – și politica – la zi a Republicii Moldova – partea de est a Moldovei istorice – abundă în evoluții neașteptate și puțin previzibile, de unde și scenarii dintre cele mai deconcertante, dar care converg, în cele din urmă toate, la o concluzie certă: statutul geopolitic al teritoriului dintre Prut, Nistru și Marea Neagră – și extensiile sale – rămâne unul incert, disputat și deschis mai multor variante.


După trei decenii de la marile mutații geopolitice care au antrenat schimbări profunde în Europa Centrală și Răsăriteană, precum și în spațiul ex-sovietic, fostul areal postcomunist de pe continentul european se află în continuare în căutarea unei paradigme a echilibrului, securității și stabilității, iar în tot acest răstimp a fost solicitat de o suită de momente critice prin dezmembrarea Iugoslaviei și războaiele din această zonă, dezmembrarea Cehoslovaciei, conflictele fierbinți și apoi înghețate în foste republici unionale sovietice devenite state independente, iar astăzi, în plină desfășurare, criza ucraineană.


În acest cadru labil, precar și nesigur a evoluat și Republica Moldova, al cărei parcurs independent este marcat de conflictul de pe Nistru și implicațiile sale, dar și de instabilitatea și frământările politice interne.
Începutul acestei veri a cunoscut o nouă și profundă criză politică la Chișinău, aparent aplanată în cele din urmă, dar care, după aprecierea multor observatori politici, amenință să reizbucnească și să dezvolte consecințe imprevizibile asupra independenței și integrității teritoriale a acestui stat. Criza, apărută ca urmare a impasului prelungit al eforturilor de formare a guvernului după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, a luat o turnură spectaculoasă, ceea ce i-a făcut pe unii comentatori de presă să vorbească chiar despre o tentativă de lovitură de stat.


La 8 iunie, Partidul Socialist al actualului președinte Igor Dodon și forțele proeuropene din blocul ACUM, care grupează partidul Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu, și partidul Platforma Dreptate și Adevăr, condus de Andrei Năstase, au semnat un acord de dezoligarhizare a țării, ceea ce însemna de fapt o lovitură decisivă împotriva principalului oligarh din republică, Vladimir Plahotniuc, care, după expresia încetățenită la Chișinău, „capturase” pur și simplu statul și instituțiile sale prin Partidul Democrat. După impasul politic postelectoral prelungit, a fost ales președintele Parlamentului (Zinaida Greceanîi, din partea socialiștilor) și s-a format guvernul condus de Maia Sandu și alcătuit din reprezentanții blocului ACUM și ai Partidului Socialist. Dar în ziua următoare, la 9 iunie, Curtea Constituțională a R. Moldova, aservită intereselor lui Plahotniuc, a emis o serie de decizii prin care a dispus dizolvarea Parlamentului, declararea neconstituționalității actelor emise de Parlament cu o zi în urmă, convocarea de noi alegeri parlamentare pentru 6 septembrie, reinstalarea în funcție a fostului guvern, destituirea președintelui Dodon și instalarea ca interimar a fostului premier Pavel Filip. În același timp, echipa lui Plahotniuc a masat mii de demonstranți aduși din provincie în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău pentru a manifesta în sprijinul Partidului Democrat, împotriva guvernului Maia Sandu și a președintelui.


Situația politică de la Chișinău atinsese un nivel fără precedent de confuzie și perplexitate, chiar dacă în cele trei decenii de existență a statului ex-sovietic din stânga Prutului crizele și instabilitatea politică s-au ținut lanț, iar ambiguitățile de natură constituțională și legislativă, ca și imixtiunile din afara granițelor au afectat în mod cronic evoluția statului și a societății din tânăra republică independentă.

Ideile trăsnite pot avea soluții inginerești?

Abstract:
În dezvoltarea sa, omenirea a avut nevoie mereu de idei trăsnite. O astfel de idee te poate face celebru, în ambele sensuri. Să îți propui să înmagazinezi energie electrică în depozite de gaze este o gafă tehnică de top, dar a găsi soluții este la fel de riscant, pentru că nu mulți te pot înțelege.

Cuvinte cheie:

depozite de gaze,
energie electrică, surse regenerabile de energie,
compresor,
generator electric.

Discursul televizat de la începutul lunii martie 2019 al ministrului energiei, domnul prof. univ. dr. ing. Anton Anton, prin care anunța că dorește „să introducă în România o idee care nu a mai fost introdusă în lumea asta (sau poate a fost introdusă dar nu știu eu) și anume aceea de a acumula energie electrică în depozite de gaze”, a stârnit valuri de hohote de râs și a generat comentarii complexe și extrem de acide pe rețelele de socializare prin faptul că afirmația nu este a unui oarecare, iar tehnic și tehnologic este imposibil acest lucru.


Ca unul care am pregătire în domeniul energiei electrice dar și al gazelor naturale, recunosc că afirmația distinsului membru al guvernului m-a surprins și l-am notat automat cu o notă foarte mică. Însă, gândul m-a dus instantaneu la o discuție purtată în 2014 cu câțiva participanți la „Conferința internațională privind procesele de fabricație inteligente și sustenabile” (26-29 iunie 2014), de la Universitatea din Lisabona, Portugalia, unde o secțiune era dedicată „ideilor trăsnite” . Unul dintre participanţi a lansat ideea construirii unui motor cu aer comprimat, silențios și nepoluant. L-am atenționat că ideea nu este nouă și i-am spus că în România, în tunelul transmontan neterminat Sinaia Izvor – Pietroșița (Dâmbovița), este blocată încă din vara anului 1916 (anul intrării țării noaste în primul război mondial) o locomotivă care funcționa cu aer comprimat (pentru scoaterea materialului excavat fără poluarea aerului) și se poate convinge căutând pe Google acest aspect…


La susținerea tezei mele de doctorat, acum aproape 20 de ani, intitulată „Contribuții la exploatarea sării prin dizolvare cu ajutorul sondelor”, teză elaborată sub îndrumarea renumitului profesor universitar doctor inginer George Iordache, am susținut ideea utilizării cavernelor de sare, rezultate prin minerit (saline) sau dizolvare, pentru depozitarea de fluide petroliere (petrol și gaze lichefiate), de materiale și deșeuri radioactive și chiar ca acumulatori de energie electrică excedentară. Împreună cu distinsul dascăl George Iordache, am efectuat numeroase experimente în șantier (cu aprobarea conducerii RA SALROM, București) la Ocnele Mari, în județul Vâlcea, și la Târgu-Ocna, în județul Bacău, și am concluzionat, pe baza studiilor și calculelor efectuate, că în viitorul apropiat vor avea loc numeroase prăbușiri în câmpurile unde se exploatează sarea prin dizolvare. Deși am semnalat oficialităților acest pericol și l-am făcut public la susținerea tezei de doctorat (unde se aflau în sala AP10 a UPG Ploiești prim-reprezentanți ai SALROM, ANRM și oficialități locale), nu a fost nicio reacție. La circa o lună, în septembrie 2001, avea să se producă prăbușirea câmpului II de la Ocnele Mari, cu consecințele negative binecunoscute, și apoi prăbușirea la 26 decembrie 2006 a terenului din centrul localității Ocna Mureș, unde a dispărut în saramură un supermarket. Întocmisem cu domnul profesor mai multe documentații pentru a le trimite la OSIM spre studiu si brevetare. Ne oferiserăm voluntari să efectuăm lucrările de consolidare a câmpurilor de sonde din mai multe schele, după o tehnologie nouă, cu utilizarea unui fluid preparat din materiale autohtone, după o rețetă proprie. Personal am predat documentația necesară, în toamna anului 2001, domnilor senatori Șerban Mihăilescu (cunoscut ca Miki Șpagă) și Antonie Iorgovan, la biroul senatorial de la Ploiești. După câteva discuții la minister cu mai mulți specialiști printre care și renumitul dr. ing. geolog Florin Zamfirescu, a fost aleasă o altă soluție tehnică, a unei firme din Cluj, înființată de un fost director al Institutului de Cercetări a Sării, al cărei patron a decedat la scurt timp. Ce a urmat este cunoscut.