Până la urmă, domnule director general, cât lemn se taie ilegal din pădurile administrate de Romsilva?Tăierile ilegale și defrișările masive sunt subiecte sensibile și ,,la modă”, iar presiunea mediatică a dus la exacerbarea modului de prezentare a tăierilor ilegale.Tăierile și defrișările nu le socotiți totuna?Datele ultimilor cinci ani nu arată defrișări masive în pădurile administrate de Romsilva. Este adevărat că s-au constatat tăieri în condiții ilegale, care au provocat pagube în fondul forestier aflat în administrarea sau paza Romsilva, dar nu au depășit 0,5% din volumul total de masă lemnoasă recoltat. Partea noastră de responsabilitate e că nu le-am putut preveni din fază incipientă. Facem eforturi pentru diminuarea tăierilor ilegale și pentru combaterea pieței asociate de lemn ilegal. E o activitate complexă, care angrenează gărzile forestiere, jandarmeria, poliția rurală etc. O mare parte din problemele cauzate de tăierile ilegale se va rezolva prin noul pachet de măsuri legislative pentru îmbunătățirea managementului pădurilor și stoparea tăierilor ilegale aprobat de guvern la 31 august, inclusiv ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, care prevede peste 100 de noi sancțiuni și dublarea cuantumului amenzilor. De asemenea, aplicația pentru smartphone ,,Inspectorul pădurii” aduce ca noutate față de sistemul de urmărire a trasabilității masei lemnoase „Radarul pădurilor” repere clare asupra transporturilor de lemn considerate suspecte.Sunt de-ajuns argumentele acestea în fața celor care arată spre Romsilva în multele împrejurări care țin de distrugerea pădurii?Cei care acuză Romsilva de distrugerea pădurilor o fac fie pentru că nu dețin informații corecte sau suficiente despre noi, fie pentru că se plasează într-o extremă exagerată, considerând că exploatările forestiere ar trebui interzise complet. Romsilva este regie autonomă de interes național, sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură – Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – și are ca scop principal gestionarea durabilă și unitară a fondului forestier proprietate publică a statului. Se face frecvent confuzia între Romsilva și minister, or acesta are competențe în realizarea politicilor naționale de management silvic și cinegetic, de sinteză, coordonare, monitorizare, inspecție și control. Romsilva nu reprezintă toate pădurile României, ci administrează (nu deține) fondul forestier proprietate publică a statului: 3.150.924 ha, ceea ce reprezentă mai puțin de 50% din suprafața fondului forestier național. Pe lângă această suprafață, mai administrează și asigură paza și protecția, în baza unor contracte de prestări servicii, pentru 1.035.998 ha care aparțin altor deținători. Ce se întâmplă în cealaltă jumătate din pădurile României nu ține de noi. Confuzii se fac și în ceea ce privește ocoalele silvice. Nu orice ocol silvic din România este unitate teritorial administrativă în subordinea regiei. Romsilva are în structura sa 314 ocoale silvice (de stat), dar mai sunt aproximativ 150 de ocoale silvice care gestionează păduri private.Administrarea presupune și refacerea pădurii, nu? Concret, ce face Romsilva?Un lucru deosebit de important pe care populația trebuie să îl cunoască este că Romsilva împădurește, în termen de doi ani de la tăierea definitivă, toate suprafețele de pe care s-a recoltat masa lemnoasă, ca urmare a aplicării tăierilor de produse principale. Peste 70% din pădurile administrate au obținut certificarea forestieră a managementului forestier (FSC). Până la ora actuală, Romsilva deține trei certificate FSC care atestă gospodărirea de bună calitate.Romsilva cumpără terenuri pentru împădurire?Anul acesta, pentru prima dată Romsilva a dispus alocarea a 25 milioane de lei pentru achiziția de terenuri degradate care urmează să fie împădurite. Sumele sunt asigurate din fondul de conservare și regenerare a pădurilor constituit la nivelul Regiei, potrivit Legii 46/2008 privind Codul silvic. Intenționăm să continuăm în anii următori această politică de achiziție, cu o procedură transparentă, stabilită prin HG 118/2010.Dar obținerea terenurilor pentru perdele forestiere?Programul este derulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, care urmează să organizeze licitații pentru firmele care plantează și întrețin aceste perdele. Romsilva are rol doar în exproprierea terenurilor (în cazul în care proprietarii nu doresc să se implice voluntar în program). Dintre perdelele forestiere existente, aproximativ 740 ha sunt pe terenurile Romsilva. Țara noastră are nevoie de 19.000 ha de perdele forestiere; în prezent există aproximativ 2.000 ha. Sunt în derulare acțiunile de întocmire a documentațiilor cadastrale și înscriere în cartea funciară a terenurilor supuse exproprierii (22,3 ha, pe care urmează să se înființeze perdele forestiere de protecție pe autostrăzile A1 și A2), precum și de evaluare a acestor terenuri în vederea emiterii hotărârii de guvern pentru aprobarea exproprierii și acordarea despăgubirilor cuvenite fiecărui proprietar. Romsilva a realizat din fonduri proprii și în regie proprie un tronson de perdea forestieră de protecție a autostrăzii A2, pe raza comunei Stelnica, județul Ialomița, cu lungimea de 7,897 km și suprafața de 23,69 ha. Deoarece prevederile Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție sunt foarte greu (dacă nu chiar imposibil) de aplicat, s-a constituit un colectiv de lucru, format din specialiști ai Ministerului Transporturilor, Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și Romsilva, care să propună un proiect pentru modificarea legislației și operativitatea procedurilor de expropriere a terenurilor pentru cauză de utilitate publică.În ansamblu, cum caracterizați utilitatea economico-socială a activităților Romsilva?Sunt activități uzuale pentru noi, despre care populația nu are informații. Romsilva asigură economia națională cu lemn, cu alte produse si servicii, fără a dezechilibra ecosistemele forestiere ca factori de mediu; asigură populației necesarul de lemn de foc pentru încălzit; sprijină prin sponsorizări cu material lemnos refacerea gospodăriilor distruse de calamități, construirea de școli, lăcașuri de cult etc.; asigură gratuit puieți pentru persoane fizice sau juridice, pentru împăduriri (1 milion de puieți pentru acțiuni derulate de societatea civilă în 2015); personalul silvic participă la stingerea incendiilor și combaterea delictelor silvice alături de organele abilitate. Importanța economiei forestiere, în general, și a sectorului silvic, în mod expres, apare cu mai multă claritate în contextul abordării și înțelegerii conținutului funcțiilor exercitate de pădure: funcția de producție (exploatarea lemnului, obținerea de profit, atingerea indicatorilor economici) și cea de protecție (influențe favorabile sau servicii utile societății). |
Pahonțu, Romsilva: „Pădurea are o funcție de producție și una de protecție”
Dărmănescu: „Viitorul este pe piața peștelui proaspăt”
Interviu cu Mihai Cristian Dărmănescu, creatorul brandului Alfredo Seafood, unul dintre primii trei cei mai importanți jucători de pe piața importatorilor și distribuitorilor de pește și fructe de mare
Care sunt principalele ingrediente ale businessului cu pește și fructe de mare?
Alfredo Seafood este un brand 100% românesc, prezent de 15 ani pe piața peștelui și a fructelor de mare. Am început cu importuri de pește congelat și de cel puțin trei ani comercializăm produse atât proaspete, cât și congelate, sub marca Alfredo Seafood. Cred că unul dintre elementele principale de care ai nevoie pentru a reuși în acest business este pasiunea pentru domeniu și încredere în produsele pe care le promovezi. Peștele este una dintre cele mai importante surse de proteine și trebuie să fie nelipsit dintr-o dietă sănătoasă. Noi ne-am făcut un scop din a descoperi cele mai bune zone de pe glob de unde să aducem pește cât mai puțin conservat, motiv pentru care am optat și pentru sloganul Alfredo: „Pește perfect ales”. Căutăm apele curate, unde se practică pescuitul responsabil, iar zonele de unde ne aprovizionăm sunt dintre cele mai diverse: de la apele Atlanticului de Nord, la coastele Canadei și ale Statelor Unite din Pacificul de Nord și până la Alaska, Atlanticul de Sud, Mediterana, India, Asia de Sud-Est sau insulele Falkland. În momentul de față, Alfredo este între primii trei cei mai importanți jucători de pe piața produselor pe bază de pește și fructe de mare. Scopul nostru este să devenim un vector al schimbării în ceea ce privește tendințele de consum ale românilor.În România consumul anual de pește este de circa șase kg/capita. Puțin în comparație cu, spre exemplu Spania, unde e aproape 40 kg/capita. Care sunt tendințele pieței?
Începând cu 2013, trendul este unul ascedent. În ultimul an, piața de pește a crescut cu circa 3%, iar pentru cea de fructe de mare estimăm o creștere de 5% pentru anul în curs. Totuși, în momentul de față, românii au o masă pe bază de pește o dată la trei săptămâni, ceea ce este extrem de puțin. În Spania, pentru că tot ați menționat-o, se consumă două mese de pește pe săptămână! Noi vrem să creștem și în România consumul de pește, pentru că este unul dintre cele mai sănătoase alimente, o sursă curată de proteină. În urmă cu 30 de ani, în România se consumau 18 kg/capita, dar după 1990 s-a înregistrat un declin accelerat, până la cinci kg/capita. Alfredo și-a propus să ridice consumul de pește la o masă pe săptămână. Viziunea noastră este să ajungem la această cifră în următorii cinci ani și suntem conștienți că pentru acest lucru e nevoie de efortul concertat al întregii industrii, de la importatori și producători, la retaileri, media și chiar HoReCa.Ați menționat necesitatea cumulării eforturilor importatorilor, producătorilor, retailerilor din industrie, pentru a stimula creșterea consumului de pește și produse pe bază de pește. Ce trebuie făcut concret în această direcție?
Tendința actuală, pe care am observat-o în rândul consumatorilor, este de orientare spre produse bio, de preferință autohtone. Baza pe care putem promova mai mult alimentația sănătoasă există, deci. Oamenilor trebuie să li se ofere nu doar produse la raft, ci și informație. Sau, de ce nu, educație! Parte din misiunea noastră este și să le explicăm consumatorilor ce înseamnă o dietă echilibrată, de ce nu trebuie să consumăm doar produse dintr-o anumită categorie alimentară în detrimentul celorlalte, de ce e sănătos și recomandat de nutriționiști consumul de pește măcar o dată pe săptămână. În prezent, valoarea pieței este de 350 milioane euro pe an, urmând ca, dacă reușim să ajungem la o masă de pește pe săptămână, așa cum ne dorim, ea să se ridice, peste cinci ani, la un miliard de euro anual.Care e cel mai ofertant segment al pieței de pește în acest moment și care sunt trendurile pe viitor?
În momentul de față, cele mai mari vânzări din punct de vedere al volumelor le înregistrează macroul, iar, ca valoare, rege rămâne somonul. Viitorul este, cu siguranță, pe piața peștelui proaspăt.Din ce în ce mai mulți oameni încep să se orienteze spre produse bio. Să încercăm să facem o scurtă clarificare de termeni în ceea ce privește peștele, pentru că am observat că multă lume nu știe care este exact diferența dintre pește sălbatic, pește bio sau pește de acvacultură.
Peștele bio este peștele de acvacultură, pește crescut la standarde de calitate foarte înalte, iar peștele sălbatic este cel prins direct din oceane, râuri sau lacuri. Noi aducem atât pește sălbatic, din cele mai bune zone ale lumii, cât și pește de acvacultură. Majoritatea peștelui din surse interne provine din acvacultură. O altă prejudecată împotriva căreia vom lupta este legată de teama unei categorii a consumatorilor de a cumpăra pește sălbatic, pentru că nu sunt siguri că este proaspăt sau că nu este adus din zone contaminate. Peștele în general, iar cel sălbatic în special, reprezintă un element fundamental într-o dietă echilibrată. Așa că transmit următorul mesaj către consumatorii români: nu evitați peștele sălbatic, pentru că astfel veți avea o dietă mult mai săracă în nutrienți!Sursele externe de aprovizionare cu pește și fructe de mare acoperă tot globul: de la Atlanticul și Pacificul de Nord, la sudul Atlanticului, China, Vietnam sau India. Dar consumatorul român este dornic și de produse autohtone. Ce surse interne avem?
Noi ne aprovizionăm și de pe piața locală: peștii de apă dulce cum sunt crapul, păstrăvul, șalăul provin din acvaculturi și din pescuit industrial de pe teritoriul României. Dar producția autohtonă s-a diminuat alarmant din cauza braconajului. Populația de pește din Delta Dunării a scăzut dramatic, la circa 10% față de cât era acum 20 de ani, conform unor estimări din piață. Este nevoie de o creștere a responsabilității pentru ca în Delta Dunării, și nu numai, situația să se îmbunătățească și, treptat, să revină la normal.Toate brandurile care comercializează pește și fructe de mare spun că marfa lor e cea mai bună. Cum procedați?
Este extrem de important să ai cele mai bune surse de aprovizionare, pentru ca produsele pe care le vei oferi consumatorilor să fie de o calitate ireproșabilă. Eu merg în toată lumea pentru a vizita potențialele surse și a vedea dacă peștele care se găsește acolo merită să fie importat și adus pe piața autohtonă. Mă asigur că în acele locuri se pescuiește responsabil, că apele sunt curate, că peștele provenit de acolo întrunește toate criteriile pentru a fi dorit în toate piețele mature. Dar, dacă locurile de unde luăm peștele și fructele de mare sunt foarte diversificate, un lucru rămâne întotdeauna neschimbat: nu facem niciodată rabat de la calitate! Peștele sălbatic, comercializat sub brandul Alfredo Seafood, este cel mai competitiv produs din piața autohtonă. Avem game cu care ne putem întrece cu cei mai premiați jucători europeni, iar în mod special peștele sălbatic, pe care îl marcăm cu sintagma „pescuit în libertate”, este un produs prețios, de tip vânat, care este dorit de consumatorii cunoscători ai unui produs elitist, de o calitate excelentă. Consider că doar promisiunea unui brand vechi în piață poate asigura garanția morală a unui produs corect.Românii încă preferă să-și asigure mașina, dar nu și viața și sănătatea
Dacă în ultimii ani piața asigurărilor s-a confruntat cu probleme din cauza crizei ce a debutat în anul 2008, societățile de brokeraj își consolidează poziția, tot mai mulți români înțelegând că apelarea la un broker de asigurări nu presupune costuri suplimentare și este o soluție în avantajul lor.
Alexandru Ivan: „Am înființat una dintre firmele de brokeraj de pe piață”Alexandru Ivan a debutat în business încă din ultimul an de facultate, în 1996, când, împreună cu doi colegi, a înființat una dintre primele firme de brokeraj de pe piața de capital (Bursa de Valori București și Rasdaq). „Din această firmă, pe care am înființat-o în studenție cu cei doi colegi și care a însemnat ceva pe piață, fiecare a făcut o altă firmă și astfel au rezultat trei firme noi. În piața de capital am activat până în 2002, când am trecut în zona de banking, pe partea de trezorerie, la Raiffeisen. Piața de capital intrase într-o perioadă de declin, investițiile în piața de capital întârziau să apară. După o perioadă la trezorerie, am trecut, tot la Raiffeisen, pe partea de corporate în departamentul care se ocupa de finanțarea sectorului agricol și zootehnic. Am mai activat câțiva ani aici după care am făcut încă o schimbare. Am înființat o firmă de leasing de aparatură medicală (a doua de acest profil din România). După această experiență, m-am alăturat grupului Țiriac, inițial tot pe zona de leasing. Ulterior, am înființat, în cadrul grupului, firma Trust Brokers, care este un broker de asigurare și pe care o conduc din 2011”, declară Alexandru Ivan. |
Apelarea la broker nu scumpește asigurarea
Din ce în ce mai ocupați, oamenii caută soluții care să-i scape de anumite griji și una dintre acestea s-a dovedit a fi brokerul de asigurare, care se ocupă de tot ce este necesar pentru o asigurare și poate fi un consultant permanent pentru client. „Intermedierea în asigurări s-a dezvoltat constant în ultimii 10 ani. Oamenii au înțeles că este mult mai ușor să îți faci asigurare printr-un broker decât direct. Pe brokerii de asigurare îmi place să-i asemăn cu avocații. Brokerul este acea entitate care ajută clientul să deslușească ițele contractului și stă alături de client pentru orice fel de asistență. Aceste servicii sunt gratuite. Brokerul este plătit de furnizorul de asigurări, prețul asigurării rămâne același când asigurarea este încheiată prin intermediul brokerului. În multe alte țări, beneficiarul asigurării își plătește singur brokerul. La noi, piața asigurărilor este puțin dezvoltată și oamenii nu văd utilitatea plătirii unui broker. Ar trebui să se înțeleagă necesitatea asigurării, dar în România sunt încă foarte mulți care plătesc câteva mii de euro asigurare pentru mașina pe care o țin în fața blocului, dar nu plătesc câteva sute de euro pentru asigurarea de viață sau de sănătate. E nevoie de asigurare, pentru că plătești puțin pentru un risc enorm. Pentru dezvoltarea pieței de asigurări cred că sunt importante reforma în sistemul de sănătate, coroborată cu deductibilitatea fiscală, pentru asigurările private de sănătate, asigurările de viaţă și pentru pensiile private, Pilonul III”, a declarat, pentru Economistul, Alexandru Ivan, director general la Trust Brokers.Piața asigurărilor nu s-a dezvoltat, are aceleași produse
Reprezentantul Trust Brokers apreciază că, din cauza puterii scăzute de cumpărare și a educației financiare deficitare, piața asigurărilor din România s-a dezvoltat foarte puțin sau chiar deloc. „A rămas cu aceleași asigurări de autovehicule (RCA şi Casco), care în prezent reprezintă peste 70% din totalul asigurărilor. Deși, în ultimii ani, pe piața asigurărilor s-au înregistrat și falimente, deocamdată e greu de spus ce efecte au produs acestea asupra pieței. Falimentele Astra și Carpatica au însemnat o curățare a pieței, pentru că cele mai multe reclamații pentru neplată veneau de la aceste companii. Aceste scandaluri pe noi nu ne-au afectat aproape deloc, pentru că noi am pus pe primul loc satisfacerea clientului și pe urmă câștigurile”, spune Alexandru Ivan.Oamenii trebuie să înțeleagă că fac asigurarea pentru ei
Obligativitatea asigurării locuințelor nu a avut nici un efect asupra pieței pentru că, atâta timp cât nimeni nu verifică dacă oamenii își asigură casele, aceștia nu o fac. Singura constrângere e aceea că asigurătorii nu fac asigurări facultative fără asigurarea obligatorie. „Ar trebui să înțeleagă că este pentru ei, că în cazul unui cutremur lucrurile nu vor sta deloc bine. În ceea ce privește riscurile, prin asigurarea obligatorie a locuinței (PAD) sunt asigurate calamitățile naturale: cutremurele, alunecările de teren și inundațiile. În cazul Bucureștiului, cea mai probabilă calamitate este cutremurul”. Un domeniu sensibil și cu o mare nevoie de asigurări este agricultura, dar riscurile mari nu au conturat până acum soluții pentru acest sector. Societățile de asigurări nu au produse pentru agricultori. Nu sunt asigurate grindina, seceta și înghețul și asta este o problemă, mai ales în contextul fenomenelor meteo extreme înregistrate în ultimii ani. „Societățile de asigurări consideră că este un risc prea mare dacă statul nu intervine. În ultimii ani, piața asigurărilor se confruntă și cu o creștere a daunalității. În ultima perioadă, în România se acordă despăgubiri din ce în ce mai mari pentru vătămare corporală și nu există o practică a instanțelor pentru uniformizarea sumei”, afirmă directorul general al Trust Brokers.Trust Brokers, cinci ani de creștere
Trust Brokers a fost fondată în vara anului 2011 și are ca activitate intermedierea de asigurări, fiind în topul celor mai importanți brokeri de asigurare din țară. Compania oferă servicii de intermediere de asigurări atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice. De la înființarea sa a crescut constant. „Profesionalismul, transparența și calitatea serviciilor sunt atuurile principale pentru care clienții ne-au rămas alături de-a lungul timpului”, declară Alexandru Ivan.Economistul prezintă principalii indici macroeconomici pentru luna august
Cei mai recenți indici macroeconomici comunicați de Institutul Național de Statistică sunt prezentați într-o formă sintetică, comparativ cu cei din perioada corespunzătoare a anului trecut. În plus, sunt prezentați în aceeași manieră și principalii indicatori monetari comunicați de Banca Națională, precum și datele execuției bugetului consolidat de stat.
Radiografia pieței de capital și obiectivele de dezvoltare
Raportul privind situația pieței de capital din România a fost prezentat în plenul Consiliului ASF în data de 9 martie a.c. și cuprinde principalele elemente ale evoluției piețelor bursiere în anul financiar 2015.
Raportul constituie radiografia stării pieței de capital urmare a aplicării strategiei Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de depășire a stadiului de piață de frontieră și de a obține calitatea de piață emergentă.
În același timp, pentru dezvoltarea pieței de capital din România, strategia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) este de a continua să implementeze cele cinci mari obiective care constau în: revizuirea legislației primare și secundare, consolidarea și modernizarea infrastructurii pieței de capital, dezvoltarea pieței de obligațiuni, stimularea creșterii numărului de emitenți și a lichidității pieței, dezvoltarea pieței de retail și promovarea educației financiare.
„E stupid să dai subvenții în IT marilor companii pentru crearea de locuri de muncă”
Care ar fi, pe scurt, istoricul companiei Ascendia?
Compania, la care sunt acționar majoritar, a fost înființată acum nouă ani. Am pornit de la premisa că tehnologia informației poate să aducă un plus învățământului, în sensul că, practic, orice înseamnă hardware și software poate veni în sprijinul educației. Educația trebuie actualizată, iar software-ul educațional poate să-i aducă plusvaloare, prin conexiunea lui cu noile generații.
Cum ați ajuns să vă specializați în software educațional?
Istoria este mai veche. Acum 13 ani, la 22 de ani, când eram student la Cibernetică, la ASE, am avut un profesor de matematică care făcea niște module de software educațional. Eu îl ajutam cu module eLearning într-o formă incipientă, „haioasă”, după normele de azi, dar atunci era ceva nou. De exemplu, una era să deseneze pe tablă graficul unei ecuații de gradul 2 pentru varii parametri și alta era să pui parametri și ecuația să se genereze automat. Deci făceam niște module educaționale; eram și plătit pentru asta. Fiind student, aveam nevoie de bani. După un an de facultate, am primit o bursă de studii de doi ani în Grecia.
Dar când v-a venit ideea de a face un business din aceasta?
Când m-am întors în România, începea la noi un proiect de modernizare a învățământului preuniversitar, care avea și o componentă digitală. Contractul cu Ministerul Educației îl câștigase o mare companie de IT și m-am gândit că este o oportunitate pentru materiale de felul acesta.
Împreună cu fosta dirigintă, profesoară de matematică și cu trei colegi din liceu, am zis să facem și noi niște module eLearning, știind teoretic despre ce e vorba. Am mers la companie, au zis că e OK și putem începe o colaborare. Așa a fost începutul primei firme pe care am făcut-o: cu trei parteneri, iar eu dețineam 25% din acțiuni. Doi ani a durat colaborarea, după care am ajuns să am o viziune diferită despre dezvoltarea firmei, așa că mi-am vândut participația pentru 20.000 de euro. I-am investit pe toți la bursă, iar în doi ani i-am înmulțit de circa cinci ori.
Care a fost trecerea de la investitor pe Bursă la antreprenor în domeniul IT?
La un moment dat s-a întâmplat ca într-o săptămână să primesc două oferte. Era în 2007. Prima, de la un manager care mă remarcase de la cursuri și care m-a întrebat dacă vreau să fac parte din managementul unui fond de investiții pe care voia să-l deschidă; al doilea telefon, de la compania cu care am colaborat la început și care căuta un manager de echipă pe zona de e-learning. Eu am spus că vreau 2000 de euro (se întâmpla acum 9 ani, azi pare din altă poveste), ei au spus că nu pot să-mi dea atât și atunci eu am zis că-mi fac echipă, ca să colaborăm. Așa a apărut Ascendia: cu trei oameni, cu mine cu tot, și toți am butonat cot la cot. Cifra de afaceri a companiei venea în proporție de 90% de la un singur client. Era și bine, era și rău. Am analizat, am văzut că eram prea dependenți și am zis că nu mai vreau să lucrăm așa, pentru că era un sistem riscant. Dar cum să-l schimbăm? Făcând produse proprii. Acum patru ani am început să investim în produse proprii. Am pornit cu o gamă de produse educaționale software pentru preșcolari – EduTeca. În momentul ăsta, sunt 14 produse. Fiecare conține 15-20 de joculețe pe câte o temă. Sunt avizate de Ministerul Educației și le vindem în forme variate de pachete, de la CD-uri la aplicații descărcabile online. Se adresează persoanelor fizice. Exclusiv retail, am vândut peste 100.000 de licențe, ceea ce reprezintă o cantitate foarte bună.
Cum a decurs colaborarea cu Ministerul Educației?
Mai departe, am participat la licitațiile Ministerului Educației pentru competiția de manuale tipărite și manuale digitale. Am și câștigat, însă ce se întâmplă în această problemă este o mizerie de care mi-e silă, lehamite – ca să mă exprim în zona cuvintelor decente. Noi, care facem business cu companii private, am mers cu statul în ideea că putem să aducem la nivel național ceva de calitate, să lăsăm o urmă, să creăm impact.
Asta ține de misiunea noastră, de dorința proprie de a crea valoare. Ne încuraja și faptul că oamenii, cunoscând produsele noastre pentru preșcolari, ne întrebau dacă avem ceva pentru mai departe, peste șapte ani. Cu unele am și câștigat, însă cu cea mai mare parte cu care am participat am pierdut. Sunt interese, sunt oameni părtinitori, penali de-a dreptul.
Trag și eu un semnal de alarmă: cu manuale slabe,alese pe criterii dubitabile slăbești educația, și așa în declin, în România. De asemenea, noi avem servicii și produse proprii adresate adulților. Un produs este propriul Learning Management Sistem. Este o platformă de managementul învățării pentru adulți. Se adresează în special companiilor. Prin acest sistem, companiile pot să aloce cursuri digitale propriilor angajați, să observe cine și când intră pe platformă, ce scoruri obține etc., evaluând astfel calitatea învățării de către adulți. Avem platforma, iar separat oferim servicii de dezvoltare de cursuri personalizate.
Am făcut până acum cursuri de vânzări de produse, de procese, de tot ce înseamnă informare cu caracter recurent, de transmitere către angajați – fie că sunt angajați noi, fie că sunt unii care-și schimbă poziția în companie. Le concepem ca să fie atractive pentru ei, adică le facem interactive, interesante.
A fost greu să vă duceți către ei?
A fost greu la început. Am bătut la ușă, cu prețuri nu foarte mici, însă am arătat că putem face calitate și am crescut. Acum avem clienți precum Raiffeisen Bank, ING, Orange, Allianz, Groupama. Cumpără serviciile noastre, unii au de la noi și platformă, și conținut, alții, doar conținut. Plătesc prețul platformei, care înseamnă fie licență care se instalează pe serverele proprii ale companiei, fie serviciu online (SAAS).
Pe lângă platformă, oferim servicii de personalizare celor care, de exemplu, vor un modul nou de raportare, un modul care să se conecteze cu programul de HR etc. – pentru ce vor companiile, noi putem dezvolta adaptări pe platformă. Separat, oferim tot ce au nevoie companiile pentru cursuri, de la cele pentru interacțiune cu clienți, la cursuri de procese, de utilizare a aplicațiilor proprii. Deci paleta ofertelor noastre este foarte vastă.
Dar pe piața internațională?
Avem și clienți din afară: am făcut cursuri corporate în chineză, japoneză, coreeană, engleyă, germană etc.
Lucrăm cu traducători și cu studiouri de înregistrare din străinătate. Există un balans între produsele proprii și servicii variate oferite; serviciu direct ca atunci când, să spunem, vând cartea asta ca produs făcut de mine pentru tine și alt serviciu (outsourcing) este să-ți vând cartea asta și tu s-o vinzi mai departe; ca fiind produsă de tine. În general, am diversificat gama de produse și de servicii pe care le oferim și în România, și afară.
Care este legătura cu piața de capital?
Pregătirea mea în această direcție a însemnat un avantaj. În România, se poate observa o lipsă de instrumente de finanțare pentru companiile cu nevoi de finanțare în zona sutelor de mii de euro. În zona finanțărilor mici, până în 50-100 mii euro sunt business angels care investesc, dar în zona sutelor de mii de euro nu prea există finanțare. În zona companiilor mari, sunt fonduri de investiții, care investesc de la un million de euro în sus. În spațiul dintre zecile de mii și milioane cam bate vântul, e un gol – câteva fonduri mici de investiții mai dinamice și cam atât. Ca să dezvoltăm compania, noi avem nevoie de resurse financiare semnificative, pentru investiții în produse proprii. Așa am ajuns să ne uităm spre bursă.
Cum vedeți evoluția secorului de IT în România?
Din păcate, IT-ul românesc nu a crescut prin produsele lui. Pe lângă Bitdefender, nu poți să pui pe degetele a două mâini produse românești cunoscute afară. Am știut de la început că va fi greu să facem produse proprii, știm că va fi greu să le vindem afară, însă ăsta e viitorul. Peste 3-5 ani, dacă nu ai produse proprii, piața din România nu va mai fi atât de atractivă din punctul de vedere al companiilor străine. Cel mai tare motiv va fi că, OK, oferim calitate și încă la un preț competitiv (undeva la 20% mai mic decât în Europa de Vest), însă acest prag al costurilor va fi depășit, fiindcă în IT salariile au crescut accelerat. În aceste condiții calitatea și prețurile noastre nu vor mai fi atractive, iar pentru o companie germană, să zicem, își va pune problema de ce să mai facă în România un produs, când va putea să-l facă în Germania cu aceiași bani și cu avantajul de lucra local.
De ce v-ați listat la Bursă?
Până acum, noi luam din profit ca să facem produse noi – din activitatea comercială, reinvesteam în dezvoltare. Ritmul nu era cel mai spectaculos. Am zis că trebuie să accelerăm și am ajuns la concluzia că bursa reprezintă instrumentul pe care e nevoie să-l folosim. Înainte să te listezi la bursă, întrebarea este dacă poți să obții un plasament privat de la un fond sau de la un investitor semnificativ; este o prevalidare pentru piață. Am obținut așa ceva de la Certinvest, care a achiziționat 10% din acțiunile companiei, pentru 275.000 de euro.
Am făcut apoi pasul natural următor listarea la bursă. Evaluarea de la bursă este acum la 4.000.000-4.400.000 de euro. Piața a validat valoarea companiei și aceasta este acum semnificativ peste prețul de listare. Mai departe, putem folosi bursa ca instrument pentru finanțarea altor proiecte, dacă din activități curente nu vom reuși să aducem destul profit, încât să ne susțină noi produse, noi dezvoltări. În acest moment, 5% din acțiuni se tranzacționează pe platforma AeRO a BVB. E posibil să creștem spre 10%, dar nu mai mult deocamdată. Nu doresc să vând compania, ci s-o creștem, să scrie „Made in Romania” pe produse. Avem mult potențial de creștere.
V-ați gândit să treceți la cotarea pe principala piață a BVB?
Este o variantă pe care o avem în vedere, un plan posibil peste doi ani. În funcție de cum reușim să ne îndeplinim obiectivele, vom face sau nu pasul acesta. Deja noi ne calificăm pentru piața principală, dar în ansamblu ar însemna niște costuri suplimentare care nu-și au rostul.
A fost complicat să aduceți o companie privată pe zona bursieră?
De când am început să căutăm finanțare până am ajuns să ne listăm a trecut cam un an. Partea tehnică, de listare efectivă, a durat circa trei luni. Nu a fost foarte dificil. Cel mai complex a fost să facem o prezentare foarte detaliată a companiei și a planurilor noastre – Memorandumul de listare; am lucrat vreo cinci oameni. În schimb, au fost tot felul de discuții, de evaluări, până am găsit primul investitor. Am negociat cu mai mulți în paralel – e un adevărat dans.
Care sunt perspectivele pe piața internă si pe cea externă?
Lucrăm la două produse noi. Unul este pentru copii, pe care-l vom lansa direct pe piața externă, cu siguranță anul acesta. Mai avem un produs pentru zona corporate, care va fi gata în prima parte a anului viitor. Acestea sunt produsele pentru care am căutat finanțare în mod special și în legătură cu care suntem foarte optimiști.
Ce ne puteți spune despre IT-iștii autohtoni?
Avem cu totul 30 de oameni, angajați full-time și part-time. Este greu să găsim oameni buni pentru partea de programare, din cauză că cei care ne conduc pur și simplu dau dovadă de prostie (cel puțin cei care au fost în ultimii ani). IT-ul este un domeniu care suferă de lipsa forței de muncă; nu există oameni de ajuns de mulți pe cât e cererea pieței.
În aceste condiții, e stupid, e prostesc să dai subvenții companiilor mari pentru crearea de locuri de muncă în IT sub forma ajutorului de stat. Aceste ajutoare erau destinate până de curând exclusiv companiilor care angajau sute de oameni și au destabilizat piața în ultimii ani.
E la mintea cocoșului că astfel de subvenții nu creează locuri de muncă noi, nu servesc o nevoie a pieței – pentru că ne găsim într-o industrie cu locuri de muncă disponibile mai multe chiar decât toți absolvenții de IT. Măsurile de acest fel nu fac decât să încurajeze acapararea angajaților din companii mici de către companiile mari. Ajutoarele de stat pentru companiile mari din IT sunt măsuri care distrug zona de IMM-uri. În general, companiile mari nu țin profiturile în România și multe sunt centre de servicii pentru companii-mamă. Trebuie văzută poza completă… Nu am nimic cu ele, dar nu este deștept să defavorizezi antreprenoriatul românesc în beneficiul multinaționalelor, într-o piață care are nevoie mare de angajați profesioniști.
Potențialul pieței românești de capital
Ne-am obișnuit să spunem despre multe dintre ramurile economice românești că au potențial, însă ne confruntăm zi de zi cu frustrarea că în ciuda potențialului, lucrurile nu avansează, iar acesta din urmă nu se materializează, rămânând la stadiul de simplu potențial. Putem aminti aici despre sistemul de învățământ, despre sistemul de sănătate, despre infrastructură…
Piața de capital a arătat că dispune de un potențial de dezvoltare semnificativ și, într-o mare măsură, acesta s-a concretizat într-o evoluție puternic ascendentă în ultimii 26 de ani. Sigur, nivelul de la care a pornit această piață a fost unul extrem de scăzut, așa încât singura direcție în care ar fi putut să se îndrepte era cea a dezvoltării și diversificării.
Dacă ne referim strict la piața administrării activelor, aceasta a crescut în ultimii 10 ani de la valoarea de aproximativ 100.000 euro active administrate, la aproximativ 5,3 miliarde euro active administrate. E o evoluție admirabilă, nu-i așa? Întrebarea este dacă acest ritm de creștere și-a atins potențialul și dacă vom vedea această piață ca pe un model de creștere și în continuare.
Scădere a pieței administrării de active
O analiză mai atentă ne relevă câteva aspecte care frânează entuziasmul. În prima jumătate a anului, piața administrării activelor a scăzut ca dimensiune a activelor, de la 28,75 miliarde lei la 28,31 miliarde lei, scăderea fiind de aproape 100 milioane euro. Fondurile de investiții locale s-au confruntat de la începutul anului cu ieșiri nete de active, semn că investitorii încep să retragă din dețineri. De ce se întâmplă acest lucru? Unul dintre motive este generat de randamentele care se apropie de 1-2%. Încă un motiv însemnat a fost generat de trecerea majorității administratorilor de fonduri de investiții la metoda marcării la piață a obligațiunilor din portofoliu, începând cu martie 2015 – ceea ce a indus volatilitate fondurilor de obligațiuni, volatilitate pe care investitorii nu au cunoscut-o până în anul 2015. Să nu uităm că peste 85% din activele administrate aparțin fondurilor monetare și de obligațiuni, principala cale de creștere a industriei în ultimii ani, acestea fiind preferate de investitori pentru potențialul de creștere superior dobânzilor la depozitele bancare și evoluția liniară. Odată cu implementarea metodei marcării la piață a obligațiunilor, evoluția liniară a dispărut, iar randamentul superior dobânzilor la depozitele bancare depinde în mare măsură de alegerea momentului de cumpărare și a momentului de răscumpărare, lucru care îi obligă pe investitori să fie mult mai vigilenți, și să verifice foarte des evoluția fondului de obligațiuni în care au ales să își investească economiile. Un alt motiv ar putea fi nivelul comisioanelor și al costurilor pe care trebuie să le aplice administratorii de fonduri și ASF, comisioane care sunt însemnate pe fondul randamentelor foarte scăzute oferite de titlurile de stat și depozite. Valoric, impactul nu face diferența într-o măsură atât de mare. Putem discuta de 0,5%-0,7%/an. Dar în condițiile în care piața fondurilor de investiții s-a dezvoltat, după cum aminteam mai sus, pe baza preferinței pentru instrumente cu grad scăzut de risc, precum obligațiunile de stat, depozitele și obligațiunile municipale, fiecare zecime de procent contează. Astfel se face că putem vorbi în acest moment de o plafonare a nivelului activelor administrate. Însă piața de capital are multe valențe.Valențele pieței de capital
Una ar fi legată de existența, timidă deocamdată, a sectorului de obligațiuni corporatiste la bursa de valori. Acestea se află în plaja de orientare a fondurilor de investiții. Constatăm că există oferte de obligațiuni corporatiste listate de valori mici (câteva milioane de lei) ce oferă randamente de peste 6-7%. Aceste companii au venit pe bursă din dorința de a accesa alternativa de finanțare la sistemul bancar. În contextul ultimelor probleme generate de legea dării în plată (și nu numai) băncile s-au arătat ceva mai reticente în ceea ce privește creditarea (integrală). Iar în condițiile în care durata de obținere a unui credit poate dura și șase luni de zile, o perioadă enormă pentru dinamica unei societăți comerciale, finanțarea prin intermediul pieței de capital reprezintă o alternativă foarte relevantă.Finanțarea alternativă prin bursă
Emitenții corporativi de obligațiuni listate au constatat că sistemul BVB oferă variante de listare (ofertele tehnice) care durează puțin și care au costuri de listare reduse. Ce ne trebuie ca să dezvoltăm acest segment – asumarea și gestionarea riscului acestor emitenți – fără de care cred că ne irosim potențialul. Este un lucru în care Certinvest crede cu tărie, și de aceea, am încercat să convingem partenerii cu care lucrăm de atractivitatea acestui sector. Am și reușit, pentru că în anul 2000, a avut loc prima emisiune publică de obligațiuni încheiată cu succes în România – obligațiunile International Leasing, compania apelând la piața de capital pentru atragerea de capital și ulterior în 2002 și 2005. Totodată, la sfârșitul anului 2015 (decembrie) și respectiv la începutul anului 2016 (februarie), ne-am implicat în listarea pe piața AeRO a celei de-a doua, respectiv a treia emisiune de obligațiuni corporatiste, obligațiunile Advanced Retail Systems și Capital Fleet Services.Companiile IT, vocile vedete ale BVB
Dar să nu uităm că piața de capital înseamnă în primul rând bursă de valori, iar pentru a îndrăzni să ne comparăm cu piețele emergente care au înțeles menirea pieței de capital (un prim exemplu ar fi Polonia), trebuie să convingem cât mai multe companii să se listeze la bursă. Listarea la bursă implică un efort de întocmire a dosarului de admitere la tranzacționare, însă pe piața AeRO, acest efort este redus semnificativ. Iar răsplata se măsoară în accesul la finanțare și o notorietate mai mare pentru companie, care ulterior se va concretiza în potențial nou de business. Pentru administratorii de active, unul dintre cele mai cutezătoare visuri este acela de a putea investi, prin intermediul bursei, în acțiunile companiilor de IT. IT-ul se numără printre domeniile răsfățate de economie în acest moment: ratele de creștere sunt de invidiat, cererea pentru servicii software este în continuă expansiune, forța de muncă este extrem de pregătită, iar programatorii se bucură de facilități fiscale. Este domeniul în trend. România nu duce lipsă de companii specializate în servicii de IT și cel mai important, acestea au ADN local, fiind fondate și conduse de români. Un exemplu este Ascendia, compania de eLearning care s-a listat pe piața AeRO la începutul lunii iulie. Certinvest a sesizat atractivitatea domeniului în care Ascendia activează și a fost convinsă de potențialul de apreciere a companiei, determinat atât de evoluția foarte bună istorică a companiei (triplarea cifrei de afaceri și creșterea de opt ori a profitului în 2015). De aceea, Certinvest a investit la începutul anului în Ascendia (ASC) și a susținut-o în demersul de listare pe piața AeRO. Procesul de admitere la tranzacționare a decurs natural, timp de aproximativ două luni, iar acum, la ceva mai mult de o lună de la înscrierea la cota bursei a acțiunilor Ascendia, ASC se bucură de o apreciere a valorii acțiunilor de peste 20%.Lipsa educației financiare frânează dezvoltarea pieței de capital
Nu în ultimul rând aș aminti impactul pe care dezvoltarea educației financiare l-ar avea asupra dezvoltării pieței de capital. O educație financiară mai bună în rândul masei populației ar avea ca efect înțelegerea adecvată a mecanismelor și instrumentelor pieței de capital și renunțarea la atitudinea defensivă „care suflă și în iaurt” după înregistrarea unei pierderi pe un cont de tranzacționare forex pe care nu l-a înțeles. Înțelegerea instrumentelor de pe piață și aprecierea corectă a riscurilor pe care fiecare dintre ele le presupune ar determina diversificarea portofoliului investițional, orientarea către instrumente cu volatilitate mai ridicată, cum sunt acțiunile, spre exemplu, și, pe termen mai lung, o prezență mai bună a companiilor private pe bursă. Și poate, astfel, vom putea vorbi și despre lichiditate și diversitate pe bursă. Sunt doar trei coordonate care pot schimba cursul pieței de capital, în direcția atingerii potențialului pe care acum poate că nici nu îl intuim.Uniunea piețelor de capital – un proiect esențial pentru Europa
În vederea optimizării procesului de integrare paneuropeană a piețelor financiare, la ora actuală, se lucrează intens la implementarea a două inițiative majore: Uniunea Bancară și Uniunea Piețelor de Capital (CMU – Capital Markets Union). Ambele proiecte sunt de mare interes și pentru România, având în vedere stadiul economiei și al piețelor financiare, precum și prioritățile naționale pe termen mediu și lung. Uniunea Bancară are ca principal scop o integrare deplină și sustenabilă a piețelor bancare, prin instrumentele supravegherii unice, a mecanismului comun de rezoluție și a unui cadru unic privind garantarea depozitelor bancare. Similar, CMU are ca menire crearea unei piețe unice de capital în Zona Euro în vederea maximizării beneficiilor ce derivă dintr-o partajare transfrontalieră a riscurilor (risk sharing) și eliminării disfuncționalităților ce ar putea fi generate de incompatibilitatea diverselor reglementări naționale în statele membre; pe scurt: identificarea de noi soluții în vederea direcționării eficiente a resurselor financiare disponibile către zonele unde astfel de resurse sunt necesare (în special infrastructură și IMM), în interiorul Uniunii Europene.
Potrivit comunicatului de presă al Comisiei Europene din 30 septembrie 2015, planul de acțiune privind realizarea CMU are la bază următoarele principii-cheie:
- Crearea mai multor oportunități pentru investitori: uniunea piețelor de capital ar trebui să contribuie la mobilizarea capitalului în Europa și la direcționarea acestuia către toate întreprinderile, inclusiv IMM-urile, și proiectele de infrastructură care au nevoie de finanțare pentru a se dezvolta și a crea locuri de muncă. Aceasta ar trebui să ofere gospodăriilor opțiuni mai adecvate pentru a-și atinge obiectivele în materie de pensii.
- Asigurarea legăturii dintre finanțare și economia reală: uniunea piețelor de capital este un proiect clasic de piață unică, în beneficiul tuturor celor 28 de state membre. Statele membre au mult de câștigat din direcționarea capitalului și a investițiilor către propriile proiecte.
- Promovarea unui sistem financiar stabil, mai solid și mai rezistent: apariția unei game mai largi de surse de finanțare și a unor investiții pe termen mediu si lung prin care se asigură că cetățenii și societățile din UE nu mai sunt la fel de vulnerabile la șocurile financiare ca în timpul crizei.
- Aprofundarea integrării financiare și intensificarea concurenței: uniunea piețelor de capital ar trebui să aibă drept rezultat partajarea în mai mare măsură a riscurilor la nivel transfrontalier și piețe mai lichide, ceea ce va duce la aprofundarea integrării financiare, la reducerea costurilor și la creșterea competitivității europene.
- Situația curentă ne arată o piață extrem de fragmentată la nivel european, cu 17 burse importante în cele 28 de state membre, ce generează o capitalizare de circa 10,6 trilioane euro. În ciuda granularității mari a burselor, Europa se confruntă cu o concentrare majoră a capitalizării; principalele cinci instituții bursiere acumulează 95% din capitalizarea totală, cu acest procent pe trend ascendent (cifra era de 91% în 2007). Bineînțeles, există o legătură directă între dimensiunea capitalizării și cea a economiilor naționale, însă concentrarea capitalizării excede dimensiunea economiei – cele cinci burse amintite sunt localizate în economii ce cumulează circa 85% din PIB-ul european. Fragmentarea este totodată pusă în relief și de comparația la nivel național între capitalizare și PIB, cu discrepanțe majore între statele membre, de exemplu Slovacia 5%, Austria 22%, Germania 52%, țările nordice aproximativ 115%, Marea Britanie 127%. Media ponderată a acestui procentaj în cazul principalelor cinci burse este de circa trei ori mai mare decât cea aferentă restului de 12 burse.
- Un avion cu motor pe o singură aripă – așa poate fi caracterizată finanțarea companiilor la nivel european, în principal datorită preponderenței creditului bancar: 37% din PIB în Europa vs. 14% din PIB în Statele Unite. Iar în ceea ce privește procentul finanțărilor bancare, în total finanțări externe nete pentru sectorul corporate, observăm un procentaj de circa 70% în Zona Euro vs. circa 20% în Statele Unite.
- Lipsa de atractivitate/competitivitate a piețelor europene. Pe lângă aspectele legate de fragmentare amintite mai sus, competitivitatea piețelor de capital europene este afectată și de factori cum ar fi market-to-book ratio și lichiditatea aferentă pieței. În termeni nominali, o comparație market-to-book ratio între piețele comunității europene și cea a Statelor Unite reflectă o evaluare la nivel mult mai scăzut pentru acțiunile listate în Europa – vorbim de un discount de aproximativ 50% față de acțiunile listate pe piața americană. Dacă este să luăm în considerare doar piețele din statele Zonei Euro, acest discount ajunge la o valoare îngrijorătoare de circa 75%. Principalele explicații ar fi:
- Diminuarea relevanței/importanței la nivel global a centrelor financiare europene. Procesele de emisiune și tranzacționare au o rată ridicată de succes atunci când se produc în centre financiare sau bursiere relevante și conectate la piața financiară globală, în primul rând prin atragerea de emitenți și investitori internaționali. Europa nu duce lipsă de centre financiare solide și credibile, însă importanța lor la nivel global este într-o continuă scădere. De exemplu, în afara pieței londoneze, ce are o poziție de lider global în indexul de competitivitate GFCI (Global Financial Centres Index), Frankfurt este pe locul 14 (locul 6 în 2007), iar Paris pe locul 37 (locul 11 în 2007). Este evident faptul că marile centre financiare europene au devenit, în perioada scursă de la începutul crizei financiare globale, mult mai puțin capabile să atragă emitenți și investitori internaționali.
- Lipsa unor eforturi concrete și cu rezultate de integrare a piețelor de capital europene în perioada premergătoare ideii de CMU. Așa cum am precizat, punctul de plecare pentru o Uniune a Piețelor de Capital este reprezentat de o fragmentare excesivă bazată istoric pe dorința fiecărei țări membre de a avea și administra propria piață de capital. Emitenții mici și medii au fost și sunt încă forțați ca în cazul unor oferte publice să aibă la dispoziție doar piața locală, fără acces la o bază solidă paneuropeană sau chiar internațională de investitori. Era de așteptat ca, după mai mult de 50 de ani de eforturi de integrare pe diverse planuri la nivelul Uniunii Europene, integrarea piețelor bursiere (inclusiv în ceea ce privește sistemele de clearing, decontare, custodie și raportare, precum și în ceea ce privește simetria informațională) să fie la un nivel destul de avansat. Din păcate, nu este cazul, iar construcția CMU pornește aproape de la zero.
- Diminuarea recentă a fluxurilor de capital în interiorul Uniunii Europene – „home bias” la nivel european (concentrarea pe investiții sau emitenți la nivel național, bazată cel mai probabil pe motive culturale, istorice și lingvistice, cu ignorarea eventualelor beneficii aduse de o diversificare regională). Deținerile cross-border (Uniunea Europeană) de acțiuni ale fondurilor de investiții din Zona Euro au evoluat de la 19% din portofoliu în 2000 la 27% în 2008, scăzând la nivelul anului 2014 la o valoare de 21%, ceea ce a pus presiune asupra lichidității piețelor bursiere europene, crescând costul emitenților și generând volatilitate. În mod clar, acest trend trebuie eradicat dacă se dorește un proces facil și de succes de implementare a CMU, iar una din soluții ar fi sprijinirea și promovarea tipurilor de fonduri de investiții dedicate investițiilor cross-border, cum ar fi European Venture Capital Funds, European Social Entrepreneurship Funds sau European Long-Term Investment Funds (ELTIF). Îmbunătățirea, mai ales în sensul simplificării, sistemului de passporting pentru fondurile de investiții existente ar fi o altă măsură utilă.
- Cadrul legal extrem de puțin armonizat. Integrarea piețelor financiare și stimularea fluxurilor de capital în interiorul Uniunii Europene sunt strâns legate de cadrul legal și de reglementare la care trebuie să adere emitenții și investitorii. Pentru a avea succes, implementarea CMU va trebui să plece de la aproape zero în armonizarea nu numai a cadrului specific de reglementare, ci și a celor ce se referă la companii, insolvență, fiscalitate, standarde contabile etc. Experiența de până acum a arătat faptul că o astfel de armonizare, indiferent de domeniul la care se referă, s-a constituit într-un exercițiu extrem de dificil, având în vedere prioritățile atât politice cât și economice ale statelor membre, ca și cerințele acestora și ale jucătorilor de pe piețe de a se implementa principiile proporționalității și specificității locale și regionale. O eventuală soluție ar fi delegarea acestei misiuni unei autorități cu puteri sporite de implementare. Este de lăudat exemplul la nivel național al UK’s Financial Conduct Authority (FCA), care se află într-un continuu efort de încurajare și facilitare a surselor de finanțare noi și inovatoare (de exemplu, crowd financing a atins nivelul de 1,74 mld GBP în 2014), fidela mandatului „ensuring markets work well for consumers and for firms”.
- Subdimensionarea piețelor europene de obligațiuni. Într-un puternic contrast cu piața Statelor Unite, pe care am ales-o drept termen de comparație, ce reprezintă circa 30% din PIB, piața cumulată europeană a obligațiunilor corporate se situează la un nivel de aproximativ 10% din PIB, o valoare cu impact puternic negativ asupra lichidității, implicit menținând yield-urile (costul finanțării pentru emitenți) la un nivel ridicat. Este interesant de observat (ne privește în mod direct) și cei doi „poli” europeni ai emisiunilor de obligațiuni pentru sectorul corporate (non-financiar): România, cu un procent de 0,1% din sursele totale de finanțare și Marea Britanie cu 8,1%. La nivel european, principalii emitenți rămân cei suverani (eronat percepuți ca „risk free” și, prin urmare, cei mai lichizi) și instituțiile financiare, la nivelul anului 2014 totalizând 10,8 trilioane euro, respectiv 6,9 trilioane euro. Dimensiunea redusă a pieței obligațiunilor corporate și lichiditatea scăzută afectează direct atât procesul de evaluare a costurilor de emisiune pe piața primară, cât și ajustarea prețului pe măsură ce noi informații despre emitent/industrie devin disponibile.
- Importanța excesivă a rating-urilor ca urmare a unor cerințe de reglementare, ce duce la orientarea multor categorii de investitori instituționali (ex. companii de asigurări, fonduri de pensii etc.) cu preponderență către active cu „risc zero”. Cu alte cuvinte, cerințele de capital excesive asociate investițiilor în active cu rating mai scăzut forțează astfel de investitori să se orienteze masiv către active guvernamentale sau corporate investment grade. CMU va trebui să sprijine lărgirea universului de active prin reducerea importanței rating-urilor (vorbim de un proces pur mecanic de selectare a activelor în funcție de rating) și introducerea unor metode și mecanisme mai flexibile, stimulând cererea, reducând costul de finanțare pentru emitenți și, bineînțeles, crescând importanța finanțării prin piața de capital raportat la cea bancară.
- Educația financiară a investitorilor retail trebuie să se constituie într-o prioritate atât pentru jucătorii pieței cât și pentru autorități. Potrivit unui studiu recent al Credit Suisse, investitorii retail europeni au o extrem de ridicată aversiune la risc, concretizată atât în alocarea de active non-financiare vs. active financiare (dezechilibrată în favoarea activelor non-financiare: 51% din total active pentru Uniunea Europeană comparat cu 30% în Statele Unite), cât și în preferința acestor investitori pentru anumite active financiare simple și percepute a avea risc scăzut (produse de asigurare, pensii private, depozite bancare sau chiar valută, în detrimentul investițiilor în produse listate, ce se situau pentru anul 2014 la un nivel de doar 23,9% din totalul investițiilor în produse financiare). Pe lângă creșterea nivelului de educație financiară în rândul investitorilor retail europeni, este necesar a fi studiați și adresați și alți factori esențiali în maximizarea contribuției acestui tip de investitori pentru investiții în produse financiare listate: costurile de tranzacționare, gradul de diseminare și ușurința obținerii informațiilor legate de piață, protecția acționarilor minoritari, tratamentul fiscal etc.
- Este necesară punerea în valoare a expertizei și bunelor practici deja acumulate – CMU va fi o „colecție” de centre financiare spre deosebire de multitudinea de piețe naționale din prezent. Probabil o specializare a acestor centre financiare bazată pe experiența deja acumulată ar face sens și aș da ca exemplu Luxemburg și Irlanda, în ceea ce privește fondurile de investiții, sau Marea Britanie, în ceea ce privește private equity. Bineînțeles, barierele de orice fel în ceea ce privește accesul la aceste centre, atât pentru emitenți cât și pentru investitori, trebuie total eliminate în prealabil.
- Necesitatea încurajării operațiunilor de securitizare trebuie să se constituie într-o prioritate a factorilor relevanți atât înainte, cât și după implementarea CMU. Situându-se la un nivel de 287,3 mld euro (2,1% din PIB-ul Uniunii Europene), comparativ cu cifra aferentă Statelor Unite pentru aceeași perioadă – 1,2 trilioane euro (8,6% din PIB), în mod cert revigorarea pieței europene a securitizărilor este absolut esențială în finanțarea companiilor, în special a IMM-urilor, care, așa cum am precizat, au un rol important în creșterea economică și reducerea șomajului în Uniunea Europeană. În mod clar, nu toate IMM-urile pot accesa finanțări pe piața de capital, creditul bancar continuând să fie principala lor sursă de finanțare; din păcate, și această sursă de finanțare s-a deteriorat atât calitativ, cât și cantitativ în perioada recentă. Ca urmare, în ceea ce privește procentul IMM-urilor ce se confruntă la momentul actual cu probleme majore în obținerea de finanțări bancare, observăm valori destul de mari; de exemplu 35% în Spania, 28% în Portugalia, circa 30% în Belgia, Franța și Germania, 42% în Italia. Însă, prin securitizarea portofoliului de expuneri pe IMM, băncile își pot optimiza resursele de capital și crea spațiu în bilanț în vederea maximizării capacității de finanțare a economiei reale.
La răscruce de trenduri
Anul acesta, mai mult decât în alte perioade, întrebarea care stă pe buzele tuturor celor interesați de piețele financiare este: „Când va majora Federal Reserve (Fed) ratele de dobândă?”. De la cotațiile de pe Wall-Street și din piața Forex și până la barilul de țiței și gramul de aur, toate depind, într-un fel sau altul, de politica monetară a Federal Reserve. Tot de acest aspect depinde și dinamica economiilor țărilor dezvoltate, dar, mai cu seamă, cea a țărilor emergente. Un posibil răspuns la această întrebare l-am putea afla din declarațiile lui Janet Yellen, guvernatorul Federal Reserve, la întâlnirea anuală a șefilor de bănci centrale de la Jackson Hole.
Din ce cauză este fenomenul atât de important acum? Pentru că au existat două antecedente neplăcute, ambele în economii emergente și cauzate de Federal Reserve. Primul a avut loc în ianuarie 2014, când am putut constata un recul puternic în piețele financiare ale economiilor emergente, cu Turcia având atunci o poziție de prim-plan în avalanșa ordinelor de vânzare atât în piața locală de capital, cât și în cea valutară. Cauza? Un discurs al oficialilor Federal Reserve mai orientat înspre întărirea politicii monetare decât era estimat în piețele financiare. Motivația: acea schimbare de politică monetară ar fi condus în mod automat atât la o creștere a costurilor de finanțare a economiilor emergente (ele fiind dependente de dolar), cât și la scumpirea valutei de finanțare, adică tot a dolarului, în raport cu monedele locale, ambele aspecte având consecințe nedorite în ceea ce privește dinamica economiilor respective. Ca urmare, piețele financiare au înregistrat un recul destul de puternic, recul care și-a făcut simțită prezența și pe Wall-Street, cotațiile indicilor Dow Jones și S&P 500 înregistrând, în luna ianuarie 2014, scăderi de peste 5%.