Zău dacă mi-am pus vreodată problema că lățimea și materialul tejghelei de la farmacie trebuie făcute ca să țină la distanță virușii; cu atât mai puțin, că poți nu numai să te retragi într-o cameră și să lucrezi, să dormi ori să caști gura pe geam, ci și să-ți tragi camera de-a dreptul după tine și să te duci cu ea cu tot unde vrei să nu te știe nimeni. Matius își pune probleme de-astea; Matius Ichim, arhitect. Pendulează între mall și natură, adică între metropolă și capăt de lume, zarvă și izolare. Asta îi e meseria, businessul; și meserie, și business la nivel superior, cu studii certificate în școli de renume: Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino” a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, partener cu Alina Andrieș, economist, absolventă de Relații Economice Internaționale la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, bursieră la Albert-Ludwigs-Universität Freiburg (Germania). Au fondat și dezvoltă primul studio de retail din țară: „Matius Studio”. „Producătorii români fac ei în țară tot ce vând, ne plac cel mai mult”

Matius face magazine: „Arhitectură de interior destinată comerțului, ceva foarte specializat, de nișă dintr-o nișă”. Înmagazinează o istorie de vreo douăzeci de ani a comerțului autohton. Le-a conceput întâi magazine celor care-și cărau marfa cu sacoșele, de prin Turcia ori cine știe de pe unde. Pe urmă, a creat un magazin în primul centru comercial modern din Iași. Treptat, au venit dezvoltatorii de mari centre comerciale. S-au impus regulile tehnice, s-au ascuțit rigorile, normele, au devenit interpretabile reglementările. Au crescut pretențiile. Cineva a vrut o căsuță din apă sărată pentru mascota magazinului, un peștișor Nemo, la „F64 Studio”, foto-video, al doilea magazin de profil ca mărime din Europa. La „Autograf”, prima oară la noi magazin exclusiv pentru tot ce înseamnă obiecte de pe birou și dimprejur, au fost de închipuit niște fluturi care „să zboare” din tavan. În farmaciile „Dona”, a fost întins un material antibacterian peste cash-desk, a dispărut geamul de protecție dintre farmacist și client, iar mozaicul clasic de pe jos a fost înlocuit cu un material și igienic, și simplu de întreținut. „Douglas” fiind magazin de parfumuri, a impus o anumită circulație a aerului, ca să distingă cumpărătorii ce aleg. Totul se face ca la carte și după lege, urmând strict calea autorizării. Se adaugă cerințele dezvoltatorului întregului centru comercial. Peste toate, vine presiunea de timp a beneficiarului. Se lucrează și noaptea. „Matius Studio” este o întreprindere în toată regula, care se ocupă și de materiale, și de instalațiile electrice, și de apă, și de climatizare, și de căile de evacuare, și de detectorii de fum, și de traseele clienților printre mărfuri, și de birocrația pe care o cere administrația locală, până la urmă, și de branding (etichete, pungi și punguțe etc.) „Ascultăm, notăm, citim spațiul. Cel mai important e să expui marfa”, mai mult își sugerează decât își caracterizează Matius treaba pe care o face. Îi place pentru că „e o componentă a arhitecturii orientate spre social. Retailul e o formă de dialog”. Dintre beneficiarii muncii lui, Matius îi preferă (fără prejudecăți asupra profilurilor de magazine pe care le creează) pe cei autohtoni: „Clienții sunt de două feluri – retailerii, care iau marfă dintr-o parte și-o vând în alta, și producătorii români, care urmează tot fluxul, ei produc în țară și tot ei vând ce produc; de-aia ne plac cel mai mult”.

„O locuință din care să nu văd orașul”

În ultima vreme, Matius pare pornit și într-o direcție opusă, ca temă de creație și ca sursă de business. A lansat „chiliile pentru sfinți urbani, spații de locuit multifuncționale”. Dincolo de riscurile aventurării în etimologie („spațiu dedicat monahului, acel adăpost singuratic, simplu, izolat și sărăcăcios pentru a nu distrage atenția de la lucrurile cu adevărat importante”, asociat cu o contragere, „ya” de la „you all”, la rândul ei, folosită la o derivare prin compunere cu „chill out”, din toate rezultând „chillya”), produsul ca atare este minimalist, și ca aspect, și ca dotare, și ca utilizare: o casă de luat pe sus (pe o platformă) și de dus „unde să fie curat, să nu văd orașul”. Poate fi pentru oameni stresați, IT-iști cu calculatorul după ei, artiști creatori, autori cu vreo lucrare de terminat, voluntari în vreo acțiune, participanți trecători la un festival, la un concert. Merge și pentru o familie cu copii, are locul ei și pisica de-acasă. Se poate instala și la munte, și pe malul mării, a circulat pentru expunere și prin București. Cineva s-a gândit să pună câteva asemenea case la dispoziția vizitatorilor unei podgorii. După dorință, se racordează la surse de apă, de lumină, de supraveghere, de pornire a instalațiilor de la distanță. Ridicarea este non-invazivă, nu necesită autorizație de construcție. Atâta doar, zice Matius și prin asta sugerează un accent sentimental față de proiect, grija este să aibă vedere spre ceva frumos din natură, prin pereții făcuți pentru așa ceva, din sticlă rezistentă.