Pulsul economiei mondiale
CHINA
Îngrijorări privind nivelul și structura datoriei
Nivelul ridicat și structura datoriei globale (DG) a Chinei prezintă riscuri semnificative pentru politica monetară a țării și complică implementarea acesteia. Astfel, raportul DG/PIB este estimat la 250%-280%, din care 40% din PIB constituie datoria cumulată a administrațiilor locale, circa 15% – datoria guvernului central, între 170% și 190% – datorii ale sectorului privat (mai ales în domeniile produselor de bază, construcțiilor rezidențiale și industriei prelucrătoare) și aproximativ 40% – datorii ale familiilor/gospodăriilor.
De unde vine prăpastia dintre creșterea economică și pesimismul microeconomic
Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naționale și economist cu binecunoscute vederi de stânga, analizează în cadrul unei prezentări recente o temă care frământă de câțiva ani buni societatea românească: paradoxul definit prin rezultatele bune la nivel macroeconomic și dezamăgirile accentuate sau chiar tensiunile de la nivel microeconomic. Cu alte cuvinte, Florin Georgescu se întreabă, la fel ca o pleiadă de alți economiști: de ce rezultatele bune macroeconomice nu se transmit la nivelul economiei reale? Profesorul și oficialul BNR vine cu o analiză economică pentru a-și susține argumentele. De la început, este interesant de remarcat că analiza și concluziile studiului sunt trecute prin filtrul viziunii economice de stânga a autorului. Dincolo, însă, de acest lucru, datele și abordarea analizei dlui Florin Georgescu merită remarcate în contextul în care tot mai mulți oameni de afaceri sau cetățeni își pun întrebarea: de ce creșterea economică nu se transmite la nivel micro, în rândul companiilor și populației.
Iată datele macro: în ultimii 15 ani, produsul intern brut (PIB) a crescut de patru ori, de la 41 miliarde de euro, în anul 2000, la 160 miliarde euro, în anul 2015. PIB-ul pe cap de locuitor în raport cu media europeană a crescut în ultimii 15 ani de 2,3 ori, până la 53%. Prognozele arată că o creștere cu un punct și jumătate peste media zonei euro ar conduce economia românească, în următorii șase-șapte ani, la un nivel al PIB pe locuitor de 65% din media europeană.
Dar, constată studiul realizat de Florin Georgescu, indicatorul produs intern brut nu mai este suficient pentru a arăta efectiv cât de bine trăiesc oamenii și care este calitatea mediului înconjurător. Florin Georgescu aduce în atenția publicului indicele de dezvoltare umană, un indicator mai cuprinzător decât produsul intern brut și care include și date privind speranța de viață, nivelul educațional sau venitul pe locuitor. De altfel, trebuie spus, Florin Georgescu nu este primul economist care pledează pentru concentrarea atenției asupra indicelui de dezvoltare umană. Cu ceva timp în urmă, profesorul și cercetătorul Cezar Mereuță propunea ca România să își mute atenția de la indicatorul de produs intern brut către indicele de dezvoltare umană. Argumentul dlui Mereuță era acela că indicele este mai cuprinzător în ceea ce privește complexitatea economiei și societății. Iată că și Florin Georgescu subscrie astăzi acestei idei. Din păcate, nici la acest capitol, al indicelui de dezvoltare umană, România nu stă deloc bine, respectiv se află, dintre țările Uniunii Europene, pe penultimul loc, înaintea Bulgariei.
Autorul studiului arată și care sunt cauzele pentru care este blocată transmiterea creșterii economice spre dezvoltarea societății. În primul rând, este vorba despre indisciplină financiară care creează învingători și învinși, privilegiați și năpăstuiți. Cei care se supun regulilor sunt dezavantajați față de cei care le încalcă, fără să fie pedepsiți.
Cum se blochează transmiterea creșterii economice
Apoi, spune Florin Georgescu, este vorba despre raportul dintre muncă și capital. În țările dezvoltate, capitalului îi revine 40% din venitul național, iar restul de 60% se distribuie către muncă. În România, raportul este invers. Fără a intra în demonstrația tehnică, studiul arată că, în România, capitalul, adică investitorul, este privilegiat în raport cu munca, adică salariatul. De la obligația legală de capitalizare a companiilor, care însă este încălcată, până la circuitul prin care banii sunt scoși din firme prin „inginerii financiare” și se întorc eventual prin împrumuturi acordate de acționari. Este un mecanism care însă nu ține seama de faptul că întreprinderile mici au un pronunțat rol social, chiar dacă poate multe dintre ele sunt prinse într-un astfel de circuit. În plus, arată studiul, salariile bugetare, în ciuda creșterii din ultimii ani, nu s-au întors, ca și cifră nominală și globală, la nivelul anului 2012, anul în care s-au operat reducerile salariale din sectorul bugetar. În fine, distribuția economisirii populației în bănci arată prăpastia care s-a creat în societatea românească în materie de venituri și câștiguri. Aceasta este realitatea care explică diferențele dintre indicatorii macroeconomici și viața reală. De asemenea, analiza arată elementele care compun, în România, diferențele majore de nivel de trai și de venituri. Dezvoltarea inegală a regiunilor țării este deja cunoscută. Studii autohtone sau europene arată care sunt regiunile cele mai puțin dezvoltate din România, unele dintre ele aflându-se pe lista celor mai sărace zone din Europa. Și în materie de polarizare socială există date, dar analiza oficialului BNR aduce noi informații. Astfel, studiul pleacă de la constatarea că în mediul de afaceri există un număr aproape egal de companii cu pierderi cu cele care înregistrează profit. Respectiv, aproximativ 268.000 de companii au profit și alte 245.000 înregistrează pierderi. Per total, atât sectorul de stat, cât și cel privat au un sold pozitiv, adică au profituri mai mari decât pierderile, cu un avantaj în favoarea companiilor private. Faptul surprinzător este aceea că sectorul privat are pierderi mult mai mari decât cel de stat, 39 miliarde lei față de numai 3 miliarde lei. Ceea ce este surprinzător, dacă ne gândim că firmele cu capital de stat sunt constant în atenția publică în ceea ce privește pierderile. Morala acestor cifre este aceea că indisciplina fiscală și managerială conduce la dezvoltarea și adâncirea disparităților sociale. Și totuși, datele studiului trebuie trecute prin filtrul realității. Este bine să existe o analiză separată a pierderilor înregistrate de companiile cu capital privat. Unele dintre ele au realizat investiții importante și se află în perioada de recuperare a acestora. Alte companii mici înregistrează pierderi din cauza dificultăților prin care trece economia. În fine, există o serie de companii care sunt utilizate ca o cochilie pentru tranzacții aflate dincolo de lege. De aceea, o analiză a companiilor private care au pierderi trebuie făcută separat, dincolo de cifrele și judecățile de valoare globale. De la mediul antreprenorial, analiza dlui Florin Georgescu se mută către cheltuielile bugetare. Astfel, putem descoperi încă o surpriză: în ciuda avansului salarial care a început cu anul 2012, cheltuielile bugetare cu salariile sunt încă mai mici decât cele din anul 2008. Este vorba despre 11,7 miliarde euro, în anul 2015, în comparație cu 12,4 miliarde euro, în anul 2008. Desigur, cifrele trebuie puse în context. Anul 2008 a fost totuși cel în care boomul economic a creat „exuberanța irațională” care a dus la majorări substanțiale ale salariilor publice, dar și a aparatului administrativ. De asemenea, dacă privim cifrele studiului vom observa că investițiile au rămas în perioada 2008-2015, la același nivel de aproximativ 9 miliarde euro. Capitolul la care au crescut semnificativ cheltuielile bugetare este cel al asistenței sociale. Așadar, dacă salariile au recuperat parțial nivelul de dinainte de criză, investițiile au rămas constante, iar cheltuielile de asistență socială au crescut. Încă un indicator care arată inechitățile ce există în distribuția veniturilor populației: 10% din gospodăriile cele mai bogate obțin venituri de 13 ori mai mari decât 10% din cele mai sărace gospodării.94 de persoane au depozite de peste 10 milioane lei
Studiul realizat de Florin Georgescu prezintă și date bancare privind economisirea populației. Diferențele sunt și aici majore. Astfel, la sfârșitul anului trecut, persoanele fizice dețineau 14,4 milioane de conturi, cu un total al depunerilor de 130 miliarde lei. 66% din deponenți dețin numai 1% din totalul depozitelor, având în conturi sume de până la 1.000 lei pe persoană. 4% din persoanele cu depozite mari, de peste 50.000 lei, dețin 67% din totalul depozitelor în bănci. Persoanele cu depozite de peste 500.000 lei dețin 13% din volumul depozitelor. Și, în fine, 94 de persoane care au depozite de peste 10 milioane lei fiecare dețin 2% din totalul economisirii. Acestea sunt cifrele. Propunerile de reducere a polarizării sociale făcute de dl Florin Georgescu sunt acordarea de deduceri fiscale și declarații de venit individual globalizat. În concluzie, există o problemă, avem câteva propuneri, dezbaterile pe marginea temei pot să înceapă.Evoluția productivității muncii în context european și rezultatul ei după abilitatea fiecărei țări
România conduce detașat în clasamentul european al creșterii productivității muncii pe ora lucrată întocmit pe ultimii cinci ani, potrivit datelor furnizate de către Eurostat. În intervalul 2011-2015, acest indicator s-a îmbunătățit cu nu mai puțin de 18,7% raportat la media UE, mult peste situația consemnată în statele baltice Letonia (+11,0%) și Lituania (+8,5%), urmate de Bulgaria (+8,3%).
Oarecum paradoxal față de rezultatele în privința ritmului de ameliorare a PIB/locuitor, rezultă o medie a reducerii decalajelor de productivitate în raport cu media europeană (din care facem parte, prin urmare am ridicat-o întrucâtva cu ponderea noastră relativ redusă) de peste trei procente pe an.
De menționat că am împărțit țările pe grupe, luând arbitrar ca referință un plus/minus de 2% față de media europeană în dinamica ei, care nu prea ajută țările care vin din urmă și nici nu afectează țările dezvoltate.
Productivitatea muncii pe ora lucrată este calculată ca produsul real al activității (PIB deflatat măsurat ca volum, cu referința în anul 2010) pe unitatea de muncă depusă (măsurată prin numărul total de ore lucrate). Acest mod de calcul oferă o imagine mai bună a evoluțiilor privind productivitatea în economie decât productivitatea muncii pe persoană angajată, deoarece elimină diferențele rezultate din compoziția forței de muncă de tip angajat cu normă întreagă/angajat cu timp redus de lucru.
Se poate observa că Irlanda, intercalată în grupul fostelor țări din blocul estic și Ungaria, vecină cu Finlanda pe segmentul în care sunt grupate statele vestice mai puțin performante (interesantă asociere din perspectiva istorică și socio-culturală) fac notă discordantă în bine și în rău. Totodată, situația actuală a Greciei se poate explica și prin poziționarea codașă, care reflectă nu doar lipsa de locuri de muncă, dar și scăderea puternică a productivității muncii pe orele lucrate relativ la evoluțiile din alte state UE.
Interesantă alăturarea situațiilor din Germania și Bulgaria (ambele cu o ameliorare a nivelului de trai de circa patru procente în ultimii cinci ani, pe de o parte), și din România și Polonia (care au avansat ambele cu câte zece procente, dar ei mai mult decât noi ca puncte procentuale în raport cu media europeană, deoarece aveau o bază de pornire mai ridicată, pe de altă parte.
Mai ales că cele două perechi menționate au o fiecare o trăsătură caracteristică. Bulgaria, aflată în regim de curs fix, folosește ca monedă națională exact fosta marcă germană, indexată la valoarea de 1,9596 leva/euro. În schimb, România și Polonia au cursuri flotante foarte apropiate ca nivel de raportare nominală la euro.
În atare condiții, se pare că o diminuare minoră a productivității în raport cu media europeană este firească pentru o economie dezvoltată și nu a împiedicat Germania să crească nivelul de trai măsurat ca PIB/locuitor tot raportat la media europeană. Deși Bulgaria a avansat cu peste opt procente, a realizat cam aceeași creștere procentuală de nivel de trai, dar decalajul față de germani s-a mărit de la 74% din media UE la 77% din media UE.
România, progrese importante în materie de productivitate
România a performat în ultimii cinci ani la nivel de ameliorare a productivității față de UE, a crescut nivelul de trai de două ori și jumătate mai repede decât Germania și s-a distanțat de Bulgaria. Ceea ce vine să confirme decizia luată în timpul crizei din 1998-1999, contrar insistențelor FMI de a nu trece la regimul de consiliu monetar (curs fix) și a oferit flexibilitatea necesară optimizării politicilor economice. Totuși, decalajul față de nemți s-a păstrat la 69% din media UE, în pofida diferenței uriașe de creștere la nivel de productivitate. Sub performanța Poloniei, care, cu aceeași majorare procentuală de nivel de trai în 2015 față de 2010 (la un avans al productivității aproape de trei ori mai mic!) a mai și redus cu un punct procentual distanța care o separă de vecina de la vest. Sunt câteva date care ne arată că binele, chiar dacă arată bine pe hârtie la o privire superficială, este dușmanul mai binelui. TREBUIE să creștem mai repede și mai cu cap decât o facem în prezent dacă vrem să mai prindem din urmă vreodată țările dezvoltate care performează. Mai există și alte explicații, legate de productivitatea totală a factorilor de producție (munca este doar unul dintre ei), asupra cărora vom reveni.| Evoluția productivității muncii în perioada 2011 – 2015 în Uniunea Europeană (2010 = 100) | ||||||
| 2011 | 2012 | 2013 | 2014 | 2015 | Ecart | |
| EU 28 | 101,5 | 102,4 | 103,4 | 103,6 | 104,5 | 0 |
| EA 19 | 101,5 | 102,3 | 103,5 | 103,8 | 104,3 | -0,2 |
| România | 100,1 | 110,6 | 115,9 | 118,2 | 123,2 | +18,7 |
| Letonia | 103,7 | 107,3 | 108,4 | 111,9 | 115,5 | +11,0 |
| Lituania | 107,0 | 109,2 | 112,6 | 114,2 | 113,0 | +8,5 |
| Bulgaria | 103,9 | 106,8 | 108,6 | 110,0 | 112,8 | +8,3 |
| Irlanda | 104,4 | 105,0 | 103,5 | 106,6 | 112,1 | +7,6 |
| Polonia | 104,7 | 106,5 | 108,1 | 109,4 | 111,6 | +6,9 |
| Slovacia | 101,7 | 103,5 | 106,8 | 108,7 | 110,8 | +6,3 |
| Croația | 103,8 | 106,3 | 108,7 | 106,4 | 110,3 | +5,8 |
| Malta | 102,4 | 104,2 | 105,4 | 106,3 | 109,8 | +5,3 |
| Estonia | 98,6 | 103,9 | 105,3 | 107,9 | 106,5 | +2,0 |
| Spania | 101,4 | 103,9 | 105,5 | 105,8 | 106,5 | +2,0 |
| Cehia | 101,9 | 102,2 | 102,1 | 103,1 | n.a. | +1,4 |
| Slovenia | 103,4 | 103,2 | 102,4 | 103,5 | 105,1 | +0,6 |
| Cipru | 100,7 | 101,8 | 103,5 | 103,9 | 104,8 | +0,3 |
| Suedia | 100,7 | 100,5 | 101,4 | 102,2 | 104,7 | +0,2 |
| Germania | 102,1 | 102,6 | 103,3 | 103,6 | 104,2 | -0,3 |
| Luxemburg | 99,7 | 96,9 | 100,0 | 101,1 | 103,6 | -0,9 |
| Austria | 100,8 | 101,9 | 102,7 | 102,6 | 103,2 | -1,3 |
| Franța | 101,1 | 101,4 | 103,1 | 103,1 | n.a. | -1,4 |
| Olanda | 100,7 | 100,5 | 100,8 | 101,7 | 102,8 | -1,7 |
| Portugalia | 101,4 | 102,4 | 103,6 | 102,8 | 102,7 | -1,8 |
| Marea Britanie | 100,6 | 99,8 | 100,2 | 100,4 | 102,2 | -2,3 |
| Ungaria | 102,1 | 101,4 | 102,7 | 101,1 | 101,4 | -3,1 |
| Finlanda | 101,6 | 100,0 | 100,6 | 100,6 | 101,3 | -3,2 |
| Belgia | 99,5 | 99,3 | 99,8 | 100,6 | n.a. | -3,9 |
| Italia | 100,5 | 100,2 | 101,1 | 100,7 | 100,5 | -4,0 |
| Danemarca | 99,9 | 101,6 | 99,9 | 100,3 | 100,5 | -4,0 |
| Grecia | 96,7 | 94,9 | 94,9 | 97,2 | 94,3 | -10,2 |
Tehnicienii care combat cu argumente emoționale
Citesc de câteva săptămâni opinii care mă plictisesc, pentru că învârt aceeași marotă. Potrivit acestora, politica monetară are rol definitoriu, nu e bine cum e implementată, însă nu prea se spune cum trebuie făcută.
Iar ceea ce omit analiștii constant din discurs este politica fiscală, adică cea de-a doua ramură a mixului fiscal-monetar. Fără a mai pune la socoteală că de politica structurală nu pomenesc nimic, ca și cum n-ar exista.
Dar, în ciuda acestui fapt, au fost ani întregi în care fiscalitatea a crescut cu procente importante. Ce relevanță poate să aibă o jumătate de procent la nivelul ratei dobânzii de politică monetară, pe lângă cât de mare e influența impozitelor?
Și pentru că analiștii reiau la nesfârșit același film, mă văd nevoit să repet și eu ceea ce am scris recent.
Când dinamica prețurilor de consum este negativă, iar cea din întreaga economie – reflectată de deflatorul PIB – pozitivă, ca urmare a impactului taxării, la ce ar trebui să reacționeze banca centrală?
Dacă s-ar uita la deflator ar fi necesar să crească dobânzile pentru a combate efectul taxelor și să încerce să genereze economisire în mod forțat. Însă acționând în acest fel asupra cererii agregate, inflația la consumator s-ar duce mai mult sub cea din întreaga economie.
Dar ce s-ar întâmpla dacă dobânzile s-ar duce mai repede în jos? Dacă ar urma o curbă accentuat descendentă, ar descuraja substanțial economisirea și ar provoca o virare rapidă a economiei în sfera neînregistrată, care s-ar materializa în reducerea încasărilor bugetare și descurajarea investițiilor.
Iată două exemple de politici prociclice. De aceea, singura variantă anticiclică pentru politica monetară e cea actuală, când dobânzile stau între inflația pe minus și deflatorul pe plus, situație în care poate avea loc o mutare a greutății creditării dinspre valută către lei, pe fondul unei stabilități a cursului de schimb, cu rol stimulator.
Dacă însă zicerile analiștilor se mențin în aceeași cheie caragialescă „să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica”, dacă politica monetară rămâne pentru ei determinantă și n-aduc vorba de fiscal sau structural, nu identifică principii și cum trebuie să se modifice paradigma, înseamnă că doar doresc scaunul altuia. După care, eventual, banca centrală să „albească” toate inițiativele politicienilor, oricât de vicioase ar fi. Oare de asta se face atât de mult tapaj, ca să se suprapolitizeze o instituție?
Dar apropo de oamenii politici, că până acum am vorbit doar de cei ce sunt dispuși să adopte orice punct de vedere ca să-și atingă interesele personale, analiștii, haideți să-i aducem în discuție și pe cei care când au avut puterea să legifereze o aberație au făcut-o. Din câte se observă, ei au trecut la următorul nivel, să facă posibil să fie dați în judecată și bancherii centrali, precum cei comerciali.
Ca să detaliez, după ce se invocă o speță corectă din punct de vedere principial, măsurile de aplicare cad în derizoriu, deoarece chestiunea e „aruncată” pentru a fi soluționată într-o sferă unde nu există expertiză. Iar dacă rezolvarea nu are legătură cu raționalul/expertiza, ci doar cu emoționalul, apar mari semne de întrebare legate de profilul moral al celor ce au avut capacitatea să ridice o chestiune din punct de vedere principial, însă o soluționează abuziv. E ca o minciună prin omisiune.
Românilor încearcă să li se inoculeze ideea că dezbaterile din spațiul public, văzute în ultima perioadă, sunt o încercare de a reforma în mod real, dar nepotrivirile pe care le-am sesizat vădesc faptul că ele vizează forma, fără să se preocupe de fond. Iar personajele ce sugerează că ar fi reformatorii României sunt foarte ușor de combătut, fiindcă fac apel, indiferent că-s specialiști sau nu, la abordări emoționale.
Consorțiului „Universitaria” – recomandări pentru performanță academică
Consorțiul „Universitaria” – format din Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Academia de Studii Economice din București – s-a întrunit cu ocazia împlinirii a 20 de ani de funcționare și a analizat situația actuală din mediul academic românesc, adoptând o serie de recomandări:
„1. Este imperios necesară o lărgire a autonomiei universitare, sub toate aspectele concludente: financiar, administrativ, în activitatea didactică și de cercetare, în asumarea responsabilităților față de piața muncii și de spațiul public din România. Exercitarea limitată a autonomiei decizionale afecteză în primul rând universitățile performante din România, în îndeplinirea misiunii lor de cercetare avansată și de educație.
2. Se impune găsirea unor soluții grabnice pentru rezolvarea dezechilibrelor financiare cu care se confruntă universitățile din România în prezent. Cheltuielile universităților au crescut alarmant în raport cu sursele de finanțare, ca urmare a OUG 20/2016 privind majorările salariale, a adoptării legii 85/2016, precum și a deciziilor instanțelor judecătorești de acordare retroactivă a unor drepturi salariale. Consorțiul Universitaria solicită factorilor de decizie adoptarea unor măsuri urgente (rectificare bugetară, prorogarea termenelor de aplicare a legislației menționate sau alte măsuri) spre a evita o criză financiară iminentă cu grave consecințe în desfășurarea activităților didactice și de cercetare.
3. Susținem cu fermitate diferențierea universităților pe baza unui exercițiu de clasificare și ierarhizare fundamentat pe o metodologie care să aibă ca reper prezența în evaluările internaționale (topuri sau rankinguri recunoscute), precum și finanțarea diferențiată a instituțiilor de învățământ, din fonduri centrale și/sau locale, în raport cu nivelul de performanță al acestora.
4. Consorțiul și-a exprimat îngrijorarea față de lipsa de consultare a universităților cu privire la posibilitatea recunoașterii calificărilor EQF de nivel 6 și 7 acordate de către instituții din afara celor de învățământ superior. În același context, universitățile din Consorțiu apreciază necesitatea revizuirii cadrului național al calificărilor în vederea unei mai strânse corelări cu finalitățile educaționale ale ciclului masteral.
5. Pledăm pentru definitivarea unui cadru de referință pentru formarea profesorilor axat pe masterul didactic/educațional pentru formarea inițială a acestora în consonanță cu Legea Educației Naționale nr. 1/2011 și a strategiilor europene. În același context a fost exprimată susținerea Consorțiului pentru aplicarea dublei specializări printr-o metodologie specifică, având în vedere necesitățile de formare ințială a cadrelor didactice din învățământul rural.
6. Consorțiul subliniază necesitatea consolidării autonomiei universităților în procesul de recrutare și înmatriculare a studenților internaționali prin revizuirea procedurilor actuale de validare și echivalare a diplomelor și a actelor de studii.
7. Se recomandă flexibilizarea cadrului juridic care reglementează politicile de personal ale universităților în sensul de a diferenția procesele de recrutare a cadrelor didactice universitare de cele de promovare în carieră. De asemenea, se impune simplificarea procedurilor de angajare în cadrul granturilor de cercetare.
8. Participanții la dezbatere au remarcat discrepanțele în modul de finanțare a instituțiilor care reprezintă principalii actori în cercetarea științifică românească. Având în vedere că 65% din totalul cercetătorilor din România lucrează în universități (conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică), solicităm și linii de finanțare bugetară directă a cercetării științifice universitare.
9. Universitățile din Consorțiu susțin întărirea în continuare a eticii academice în procesul didactic și în cercetare, element crucial pentru dezvoltarea învățământului românesc.
10. Considerăm că se impune o restructurare a mecanismelor decizionale în interiorul Consiliul Național al Rectorilor, în baza normelor cantitative și calitative de reprezentare a universităților”.
De asemenea, Consorțiul Universitaria a apreciat intervenția studenților în aspecte privind crearea la nivelul consorțiului a unei baze de date cu toate lucrările științifice (licență, masterat și doctorat), precum și mai multe subiecte de ordin social și profesional.
Documentul reuniunii este semnat de profesorii Marilen Gabriel Pirtea (rector, Universitatea de Vest din Timișoara, președintele Consorțiului „Universitaria”), Romiță Iucu (rector delegat, Universitatea din București), acad. Ioan-Aurel Pop (rector, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), Gheorghe Iacob (rector delegat, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), Nicolae Istudor (rector, Academia de Studii Economice din București).
Există și bogați săraci
Nu este vorba, în cazul cetățenilor Federației Ruse, de săraci cu duhul, de care nu duce lipsă nici o țară, ci de săraci în adevăratul înțeles al cuvântului, adică de oameni care nu-și pot asigura hrana necesară, locuința, îmbrăcămintea, accesul la asistență medicală, educație și cultură. Într-o țară cu imense bogății naturale (zăcăminte de țiței, gaze, cărbuni, metale, inclusiv prețioase, uraniu, păduri, ape și întinse terenuri agricole), ar fi normal ca toți locuitorii să aibă un trai decent, ca ponderea persoanelor defavorizate în totalul populației să fie nesemnificativă. În realitate, lucrurile nu stau așa, numărul săracilor din Rusia fiind mai mare decât s-ar cuveni. A contribuit, din plin, la aceasta prelungita criză economică din ultimul timp.
În general, standardele nivelului de trai al autohtonilor sunt mai mult decât modeste. Salariul lunar minim pe economie s-a redus de la echivalentul de 144 dolari, în 2014, la 82 dolari, în februarie 2016, reprezentând doar 60 la sută din minimul existențial, adică din 10.000 ruble (140 euro). Salariul mediu este doar de trei ori mai mare decât minimul necesar traiului. Circa 40 la sută dintre locuitori trăiesc din venituri doar de două ori mai mari decât minimul existențial. În anii 2014-1015, numărul persoanelor cu venituri mai mici decât minimul necesar a crescut cu 6,8 milioane. Pensia medie (12.078 ruble) este cu puțin mai mare decât minimul existențial, ceea ce face ca numeroase pensii mai mici decât media să coboare sub pragul sărăciei. Un sondaj de opinie efectuat, în februarie 2016, releva că 13 la sută dintre subiecții intervievați au acuzat insuficiența resurselor pentru asigurarea hranei, iar 28 la sută au declarat că banii le ajung pentru hrană, dar nu și pentru îmbrăcăminte. Și unii și alții mai au de făcut față cheltuielilor pentru locuință și întreținere, care nu suferă întârzieri sau amânări. Totuși, doar 28-30 la sută dintre „săraci” se recunosc a fi săraci, preferând să-și ascundă lipsurile.
Pe baza criteriilor clasice, statisticile oficiale consemnează existența, în Rusia, a unui procent de 14 la sută săraci, ceea ce, raportat la totalul populației (150 milioane), ar însemna 21 milioane locuitori. Adversarii puterii susțin că, pentru a corespunde realității, numărul 14 ar trebui citit invers, adică 41, (vezi publicația „Profil”, nr. 8, din 7 martie 2016). Dată fiind complexitatea fenomenului, stabilirea adevărului este, însă, greu de realizat. Contrastul, în ce privește nivelul sărăciei, dintre diferite regiuni ale țării este relativ mare. Dacă, de pildă, în republicile Tâva și Kalmâkia, procentul populației aflate sub pragul sărăciei depășește 34 la sută, în Republica Tatarstan și regiunea autonomă Iamalo-Nenețk procentul este de doar 7 la sută, orașul Sankt-Petersburg figurând cu 8 la sută, iar Moscova cu 9 la sută. În localitățile cu populație numeroasă, pot fi găsite mai ușor mijloace de trai, decât în micile localități. În orașele cu milioane de locuitori, riscul sărăcirii este de 2,5 ori mai mic decât media pe țară, în timp ce, în satele cu mai puțin de 200 locuitori, acest risc este de trei ori mai mare decât media.
Potrivit Comisiei centrale de statistică („Rostat”), cauzele actualei situații privind accentuarea sărăciei sunt, în principal, reducerea locurilor de muncă și scăderea veniturilor populației, în urma crizei, inflația (implicit scumpirea cheltuielilor de întreținere a locuinței), familiile cu mulți copii sau invalizi, mamele celibatare, precum și unele particularități economice regionale (zone urbane sau rurale, mono-industriale sau fără activități economice corespunzătoare, condiții climatice nefavorabile). În anul 2015, veniturile reale ale populației au înregistrat o diminuare cu 4 la sută, făcând ca, pentru prima oară în Rusia, să se ajungă la un sold negativ, de 420 miliarde ruble, al raportului dintre veniturile și cheltuielile populației (vezi „Izvestia”, din 18 februarie 2016). În ce privește inflația, care în 2015 a fost de 15 la sută, se speră că, pe anul în curs, nu va depăși 10 la sută. Pe ansamblul economiei, în perioada 1 ianuarie – 1 martie, ea a fost de doar 0,7 la sută, însă la produsele alimentare a ajuns la 1,7 la sută. Este de reținut faptul că, odată cu intensificarea tendinței de reducere a cererii de produse industriale în rețeaua comercială, se diminuează și cererea unor produse alimentare.
Rusia și problema zecilor de mii de oameni fără adăpost
Desigur, mult mai tristă este situația categoriei sociale definite prin termenii de „boschetar” sau „copii ai străzii”. Nu există o evidență a lor la nivel federal, dar în marile orașe ei se numără cu miile. Se consideră că, în Sankt-Petersburg există circa 50-60.000 de asemenea năpăstuiți, din care mor, anual, mai ales de frig, 1-4.000 persoane (vezi „Vlasti.Kommersant”, nr. 8, din 29 februarie 2016). Sunt larg răspândite adăposturile sociale pentru vagabonzi, întreținute fie de către autoritățile comunale, fie de către societăți de binefacere. Pe măsura posibilităților, li se acordă beneficiarilor locuință pentru noapte, hrană caldă și, eventual, chiar și asistență medicală. În activitățile din acest domeniu participă numeroși tineri.
Planul guvernamental de combatere a sărăciei include și o componentă privind piața muncii. La ora actuală sunt înregistrați în Rusia 1.200.000 șomeri (6,2 la sută din totalul populației active), dar numărul acestora ar putea să sporească, până la finele anului, cu încă 500.000. Milioane de disponibilizați au ieșit din evidență. În scopul cointeresării patronilor de a menține locurile de muncă, li se acordă acestora anumite facilități. Totodată, pentru a se veni în ajutorul celor care își caută ocupații adecvate, a fost pusă în funcțiune o bază de date în sistem electronic, „Munca în Rusia”, care oferă o privire de ansamblu asupra locurilor de muncă disponibile la nivel federal. Multe dintre acestea sunt, însă, retribuite nesatisfăcător. Potrivit unui sondaj de opinie, 23 la sută dintre salariați acuză reducerea retribuției.
Față de veniturile salariaților de rând apar cu totul inechitabile retribuțiile personalului de conducere din cadrul diferitelor societăți comerciale. De pildă, pe întregul an 2015, câștigul unui director al „Gazprombank” a fost de 9.600.000 ruble, în timp ce un membru al consiliului de administrație al companiei „Mecel” a fost retribuit cu frumoasa sumă de 12.700.000 ruble. Contrastează cu veniturile categoriilor de bază ale populației și veniturile înalților funcționari de stat. Media lunară a salariilor acestora este de 111.300 ruble, dar, la Ministerul finanțelor, este de 130.000, la Duma de Stat (Parlament)- 136.900, la Ministerul de externe – 148.000, la Trezoreria de stat –165.000, la Consiliul Federației (Parlament) – 173.000, la Curtea de conturi – 187.000, la Administrația prezidențială – 217.100 și la Aparatul guvernului federal – 231.700 ruble (vezi „Denghi.Kommersant”, nr 9, din 13 martie 2016). Există, însă, și simpli cetățeni care, prin hazard, câștigă mai mult. Astfel, în 2015, un cetățean din Novosibirsk a câștigat la tragerea loteriei de stat 358.358.000 ruble.
Vorbind despre procesul pauperizării, trebuie menționat și faptul că, recent, datorită căderii dramatice a prețului țițeiului, veniturile guvernului federal s-au diminuat substanțial, afectând grav, printre altele, și proiectele sale de protecție a păturilor defavorizate. Dar, în pofida dificultăților, programul federal vizând combaterea sărăciei este urmărit cu perseverență, chiar dacă, în unele privințe, nu la parametri doriți. Pentru anul 2016, sunt prevăzute următoarele alocații: femei gravide (cu 70 de zile înainte și după naștere, 100/100 din salariu) – 53.916 ruble (maxim) și 6200 ruble (minim); bonus la naștere – 15.511 ruble; la nașterea celui de-al doilea copil și următorii – 453.026 ruble (așa-zisul „capital matern”, respectiv, cont pentru cheltuieli legate de creșterea copiilor, în decursul anilor sau 20.000 ruble, pe loc); ajutor de șomaj – 850 ruble (minim) și 4.900 (maxim); majorarea pensiilor cu 4 la sută, de la 1 februarie și majorarea punctului de pensie, de la 71,4 ruble la 74,2 ruble; ajutoare acordate de către autoritățile comunale, pentru întreținerea locuinței și reparații (în cazul când cheltuielile depășesc 22 la sută din totalul veniturilor tuturor membrilor de familie). De asemenea ajutoare beneficiază 30 milioane locuitori; acoperirea a 50 la sută din cheltuielile de întreținere a locuinței pentru invalizi de categoria I și II sau pentru familiile cu copii invalizi; indemnizație pentru înmormântare – 5277 ruble. Circa 16 milioane de locuitori primesc „ajutor de moment”, acordat, în anumite situații, cu aprobare specială. (vezi „Argumentî i Faktî”, nr. 4, din 27 ianuarie – 2 februarie 2016).
Dacă, în ultimii ani, procesul pauperizării unor categorii sociale a putut fi ținut sub control prin ajutoare consistente, în prezent, intervențiile statului se dovedesc din ce în ce mai dificile. Planul anti-criză pe anul 2016 alocă măsurilor de circumstanță în toate domeniile de activitate 685 miliarde ruble, dar resurse de acoperire a sumei stabilite au fost găsite, deocamdată, numai pentru 462 miliarde ruble, pentru restul urmând să se mai caute soluții.
Prețul energiei electrice din România, în context european
Pe parcursul ultimilor zece ani, diferența dintre prețul curentului livrat populației și cel livrat în industrie a crescut în România de la 1% la 84%, potrivit datelor publicate recent de Eurostat. Această evoluție nu a făcut, însă, decât să urmărească tendința europeană în materie, diferența medie de preț între cele două tipuri de consumatori la nivelul UE fiind în prezent de 132%.
Astfel, anul trecut, prețul unui kilowatt-oră livrat populației a fost la noi de 13,03 eurocenți/kWh, ceea ce ne plasează pe locul 7 în cadrul UE în clasamentul celor mai mici prețuri. În același timp, industria a beneficiat de un preț mediu de circa 7,07 eurocenți /kWh, respectiv locul 5 la nivelul Uniunii. De menționat, o parte din această diferență este normală din perspectivă tehnologică și ține de costul mai mic de livrare și de cantitatea mai mare și constantă de consum către industrie.
Practica europeană și învățămintele aferente
În mod evident, țările dezvoltate preferă să mențină ridicat prețul curentului electric livrat către populație și să coboare prețul celui utilizat în procesele de producție, pentru a-și crește competitivitatea. Ideea este că pentru a putea plăti factura la lumină, oricât de mare sau de mică ar fi ea, trebuie mai întâi să ai un loc de muncă, ceea ce presupune vânzarea produselor realizate în respectiva economie.
Recordul în această abordare este deținut de Danemarca, țară fără mari resurse energetice. Ea are simultan cel mai mare preț al curentului electric la populație și cel mai mic preț pentru industrie, primul fiind de cinci ori mai mare decât cel din urmă. De altfel, Suedia și Finlanda (care au alte posibilități de producere eficientă a curentului electric) procedează similar (de unde și posibilitatea de a transfera indirect o parte din costul redus al energiei către salarii mai mari, impozitate pe măsură și cu servicii sociale mai bune) și vin cu un preț mai mic decât în Bulgaria, toate cu prețuri sub cele practicate pentru industria din România.
Dacă adăugăm în topul prețurilor mici pentru industrie (în ordinea datelor din tabelul Eurostat) Slovenia, Olanda, Austria, Estonia, Franța, Ungaria și Germania (toate sub 8 eurocenți/kWh sau de puțin peste), ne putem forma o idee despre cine și de ce procedează astfel.
Cât despre situația de acasă, consumatorul cu loc de muncă și productivitate ridicată are posibilitatea de a umbla când dorește la întrerupător pentru a micșora factura (ceea ce nu poate face la fabrică), precum și de a achiziționa aparatură și corpuri de iluminat ultraperformante, cu consum foarte redus.
Elocvent este cazul invers al Marii Britanii, precum și al unor țări legate în mod tradițional de aceasta. Anglia, practică un cost al energiei electrice pentru industrie mult peste media europeană (cu efecte certe asupra competitivității fostului atelier industrial al lumii), alături de Malta (singura țară în care populația plătește mai puțin) și Cipru. Toate sunt în declin pe segmentul industriei.
La nivelul nostru de dezvoltare, România a preluat ideea tarifelor diferențiate în favoarea susținerii activității productive și a implementat-o cu o sincopă temporară pe parcursul crizei. Astfel, a ajuns să ocupe acum primul loc la nivel regional în aplicarea acestei strategii de dezvoltare (cu 84% diferență între populație și firme față de 73% în cazul Poloniei).
Strategia de armonizare cu practica europeană a tarifelor semnificativ mai mici pentru industrie decât pentru populație încă nu a ajuns la media Uniunii (+132%), dar trebuie ținut cont și de veniturile mai reduse ale populației. Importantă ar fi consolidarea acestei abordări, menită să favorizeze activitatea productivă industriei în competiția mondială, cazul majorității țărilor dezvoltate din UE.
| Anul | 2005 | 2006 | 2007 | 2008 | 2009 | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 | 2014 | 2015 |
| Gospodării | 7,79 | 9,43 | 10,17 | 10,61 | 9,76 | 10,31 | 10,82 | 10,50 | 13,23 | 12,90 | 13,03 |
| Industrie | 7,69 | 7,73 | 8,42 | 8,86 | 8,11 | 8,50 | 8,03 | 8,33 | 9,04 | 7,53 | 7,07 |
| Prețul curentului electric în țările UE (eurocenți/kWh), 2015 | |||
| Țara | Gospodării | Industrie | Diferența (%) |
| UE | 20,78 | 8,94 | +132 |
| Zona Euro | 21,80 | 8,58 | +154 |
| Belgia | 21,26 | 8,98 | +137 |
| Bulgaria | 9,42 | 6,82 | +38 |
| Cehia | 12,73 | 7,61 | +67 |
| Danemarca | 30,78 | 6,09 | +405 |
| Germania | 29,51 | 8,09 | +265 |
| Estonia | 13,02 | 7,55 | +72 |
| Irlanda | 24,26 | 12,94 | +87 |
| Grecia | 17,67 | 10,37 | +70 |
| Spania | 23,09 | 11,16 | +107 |
| Franța | 13,24 | 7,55 | +115 |
| Croația | 13,17 | 8,69 | +52 |
| Italia | 24,50 | 9,43 | +160 |
| Cipru | 19,57 | 13,16 | +49 |
| Letonia | 16,35 | 9,10 | +80 |
| Lituania | 12,56 | 8,18 | +54 |
| Luxemburg | 17,67 | 8,42 | +110 |
| Ungaria | 11,27 | 7,78 | +45 |
| Malta | 12,57 | 15,59 | -19 |
| Olanda | 19,57 | 7,21 | +171 |
| Austria | 20,09 | 7,31 | +175 |
| Polonia | 14,44 | 8,33 | +73 |
| Portugalia | 22,79 | 9,89 | +130 |
| România | 13003 | 7,07 | +84 |
| Slovenia | 15,09 | 7,14 | +111 |
| Slovacia | 15,06 | 10,81 | +39 |
| Finlanda | 15,52 | 6,37 | +144 |
| Suedia | 18,51 | 6,17 | +200 |
| Marea Britanie | 21,25 | 17,35 | +48 |
Vinuri românești apreciate la târgul ProWein
Crame românești de prestigiu, sub sigla “Premium Wines of Romania”, au beneficiat de apreiceri deosebite la ProWein, târgul de la Düsseldorf apreciat drept cel mai mare târg de vinuri, care a reunit la ediția 22 peste 6000 de expozanți din 57 de țări.
Sub egida Asociației pentru Promovarea Vinului Românesc (APVR), s-au impus atenției specialiștilor de elită și publicului larg cramele Petro Vaselo, Davino, SERVE, Aurelia Vișinescu, LacertA, Corcova, Roy&Dâmboviceanu, Casa de Vinuri Cotnari, Liliac, Crama Oprișor, Vinarte, Avincis și Balla Geza. Master of Wine Caroline Gilby a susținut un masterclass cu și despre vinurile românești, oferind argumente pentru clasarea vinurilor din România în topul calității mondiale. România ocupă locul 13 în topul mondial al producătorilor de vinuri și locul 6 în Europa.
Ana Rodica Căpățînă, președintela APVR, subliniază: “Producția de vin este una dintre cele mai vechi activități de la noi, iar vinul pe care îl facem reflectă dragostea și respectul pe care le avem față de natura care ne-a dat un terroir atât de bun. Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc este o organizație interregională care aduce împreună unele dintre cele mai dedicate crame din țară. Producătorii din APVR vin din toate regiunile viticole importante ale României, recunoscute și protejate. Fiind o echipă entuziastă cu așteptări mari, asociația este dedicată stabilirii de standarde înalte în cultura vinului românesc și creării unui impact puternic pe piața internațională de profil. Cramele membre din APVR împart o filozofie comună despre cum tehnologia trebuie îmbinată cu tradiția și un respect profund pentru viile lor. Calitatea muncii lor se îmbunătățește în fiecare an, astfel, creând unele dintre cele mai bune vinuri din lume prin prisma raportului calitate-preț.”
Round Table București cu Sorina Goia
Sorina Goia – profesionist al Societății Române de Radiodifuziune, coordonator al transmisiunilor în direct de la Festivalul „George Enescu” – este invitatul ediției Round Table București – moderator, muzicologul Valentina Sandu-Dediu – de joi, 17 martie, ora 19:00, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică București.
Absolventă a acestei instituții ca șef de promoție la secția Muzică religioasă, Facultatea de Compoziție-Muzicologie-Pedagogie Muzicală, Sorina Goia este speccialistă în bizantinologie, inițiatoare și realizatoare a unor cicluri de emisiuni complexe, precum „Peceți bizantine în contemporaneitate”, „Formațiile Muzicale Radio”, „Vecernii culturale”, „Amintiri dintr-o viață de artist – baritonul Nicolae Herlea”, „Oaza de muzică” etc.
Conferința va fi completată de recitalul formației acapella Blue Noise: Veronica Prodan, Elena Moroșanu, Flavia Zoe, Mihail Grigore, Bogdan Tudor, Denis Bolborea.
Întregul eveniment este un proiect cultural al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, prin rezervare la round.table.bucuresti@gmail.com. Desfășurarea poate fi urmărită pe platforma EnjoyTV.ro.
Luna plantării arborilor
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a declanșat Luna plantării arborilor – 15 martie-15 aprilie. Momentul inaugural s-a desfășurat pe șantierul de împădurire Tinosu, din Ocolul Silvic Ploiești, Direcția Silvică Prahova.
La nivel național, după cum a precizat dr. ing. Adam Crăciunescu, director general al Romsilva, programul de regenerare a pădurilor pe 2016 se va aplica pe 14.570 ha: 8.640 ha – regenerări naturale și 5.930 ha – împăduriri.
Lucrări de completări curente în plantații sunt prevăzute pe 2.525 ha, iar lucrări de refacere a plantațiilor afectate de calamități, pe 576 ha.
În campania de împăduriri din primăvară, RNP Romsilva va parcurge cu lucrări de regenerare a pădurilor suprafața de 10.351 ha, adică 71% din programul anual: 6.590 ha vor fi parcurse cu lucrări de regenerare pe cale naturală, iar 3.761 ha vor fi parcurse cu lucrări de împăduriri.
Lucrări de regenerare pe cale naturală se vor efectua mai ales în fondul forestier din zonele montane și de dealuri: Suceava – 730 ha, Caraș – Severin – 708 ha, Arad – 561 ha, Neamț – 518 ha, Maramureș – 395 ha, Gorj – 367 ha, Bacău – 356 ha.
Lucrări de împăduriri, tot în camapania de primăvară, se vor executa preponderent de asemenea în zonele înalte din fondul forestier administrat de regie: Suceava – 910 ha, Maramureș – 244 ha, Sibiu – 217 ha, Caraș – Severin – 215 ha, Alba – 200 ha.
Cel mai mult se vor folosi puieți forestieri din speciile: brad – 1.930 mii buc., larice – 995 mii buc., molid – 13.715 mii buc., gorun – 3.705 mii buc., stejar pedunculat – 2.164 mii buc., salcâm – 1.654 mii buc., fag – 1.008 mii buc., frasin – 1.260 mii buc., paltin de munte – 2.377 mii buc.
În toată această perioadă, activitatea de regenerare a pădurilor este dublată de acțiuni pentru conștientizarea populației, cu deosebire a tineretului, în legătură cu necesitatea de a ocroti și îngriji pădurea.
