Creșterea accizei la carburanți va determina majorarea prețurilor bunurilor și serviciilor

0
Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) consideră că măsura creșterii accizei la carburanți va duce la majorarea prețurilor la toate bunurile și serviciile, cauzând închiderea unor firme românești de transport și, dar și pierderea unor locuri de muncă. De asemenea, UNPR avertizează că majorarea prețurilor la carburanți va cauza reducerea cantităților de carburant vândute, deoarece transportatorii care efectuează curse externe vor alimenta în țările de tranzit, unde prețurile vor fi mai mici decât în România. Totodată, firmele românești vor fi concurate de firme din alte țări, unde costurile carburanților sunt mai mici. „Suntem alături de toate firmele noastre, dar și de organizațiile profesionale din domeniul transporturilor, în demersurile lor de a stopa implementarea măsurilor de creștere a accizelor la carburanți, acestea fiind, pe termen mediu și lung, un impediment pentru dezvoltarea firmelor de transport românești, pierzând unele din contractele pe care actualmente le dețin, existând și riscul pierderii unor locuri de muncă”, declară UNPR. Potrivit ministrului finanțelor, Ionuț Mișa accizele la combustibil se vor majora în două etape, de la 15 septembrie și de la 1 octombrie, cu câte 0,16 lei pe litrul de combustibil. „Această măsură se produce în etape pentru a nu produce un șoc la nivelul consumului, șoc care poate genera creșteri de preț, ar urma scăderi de consum și poate afecta bugetul de stat, având încasări mai mici la bugetul de stat și nu se mai atinge un obiectiv”, a spus Ionuț Mișa.  

Condițiile la zi pentru obținerea indemnizației de șomaj  

0
Persoanele care-și pierd locul de muncă au posibilitatea de a cere indemnizația de șomaj, în măsura în care îndeplinesc anumite condiții legale. Subliniind aceasta, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Ilfov ne oferă detalii prin purtătorul de cuvânt Corina Florentina Preda: „Perioada în care se acordă banii și cuantumul efectiv al indemnizației depind de perioadele lucrate anterior. Cei care sunt considerați, legal vorbind, șomeri sunt îndreptățiți să ceară indemnizația de șomaj, stabilește Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Este vorba de persoanele care n-au loc de muncă și nu câștigă bani sau veniturile pe care le obțin, din activități autorizate legal, sunt mai mici decât valoarea indicatorului social de referință (ISR). În prezent, ISR are valoarea de 500 de lei, astfel că vorbim de venituri de până în acest plafon. Pentru a putea obține indemnizația de șomaj, șomerii trebuie să se găsească în una dintre următoarele situații: le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu din motive ce nu li se pot imputa; le-au încetat raporturile de muncă sau de serviciu, din motive neimputabile lor, în perioada de suspendare a acestora; le-a încetat raportul de muncă în calitate de membru cooperator, din motive ce nu li se pot imputa; au încheiat un contract de asigurare pentru șomaj și nu realizează venituri sau, dacă realizează, din activități autorizate legal, acestea sunt sub 500 de lei; au încetat activitatea în urma pensionării pentru invaliditate, ulterior și-au redobândit capacitatea de muncă, dar n-au reușit să se reangajeze; reintegrarea lor în muncă, dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă, nu mai este posibilă la unitățile unde erau încadrați anterior (din cauza încetării definitive a activității) sau la unitățile care au preluat patrimoniul acestora. De asemenea, au dreptul, potrivit Legii nr. 76/2002, cei cărora le-a încetat mandatul pentru care au fost numiți sau aleși (dacă anterior n-au fost încadrați în muncă sau dacă reluarea activității nu mai este posibilă din cauza încetării definitive a activității angajatorului) și cei cărora le-a încetat activitatea desfășurată exclusiv în baza unui alt fel de raport juridic pentru care s-a datorat contribuția pentru șomaj”. Totodată, subliniază interlocutoarea, „condiția de bază este că, dacă au un stagiu de cotizare minimal de 12 luni în ultimele 24 de luni anterioare depunerii cererii, șomerii trebuie să bifeze și următoarele cerințe: să nu câștige bani sau, dacă obțin venituri, din activități autorizate legal, acestea să fie sub 500 de lei; să nu îndeplinească condițiile legale de pensionare; să fie înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă de la domiciliu sau reședință, dacă au avut ultimul loc de muncă ori au realizat venituri în acea localitate”. În acelaşi timp, „stagiul de cotizare este, conform Legii nr. 76/2002, perioada muncită legal de un șomer, în care s-a datorat statului contribuția pentru șomaj. De asemenea, stagiu de cotizare este și perioada în care o persoană s-a asigurat pe cont propriu pentru șomaj și a plătit contribuția stabilită contractual. Stagiul de cotizare este important și atunci când vine vorba de stabilirea perioadei de acordare a ajutorului bănesc. Astfel, indemnizația de șomaj se acordă diferențiat, după cum urmează: timp de șase luni, pentru persoanele care au un stagiu de cotizare de minimum un an; timp de nouă luni, pentru persoanele care au un stagiu de cotizare de minimum cinci ani; timp de 12 luni, pentru persoanele care au un stagiu de cotizare mai mare de zece ani”. Cuantumul lunar efectiv al indemnizației este tot în funcție de stagiul de cotizare: 75% din valoarea ISR, pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an; 75% din valoarea ISR, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea (asupra mediei salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare) unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare: 3%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum trei ani; 5%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum cinci ani; 7%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum zece ani; 10%, pentru persoanele cu un stagiu de minimum 20 de ani. Lista actelor necesare, adaugă interlocutoarea, „depinde de situația în care se găsește șomerul: cererea-tip; actul de identitate (original); actele de studii și de calificare (original și copie); prezentarea carnetului de muncă (original și copie); act din care să rezulte data încetării motivului pentru care au fost suspendate raporturile de muncă sau de serviciu; adeverința medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricții medicale; actele eliberate de organele financiare teritoriale din care să rezulte că solicitantul nu realizează venituri sau că realizează, din activități autorizate legal, venituri sub plafonul de 500 de lei”. Ca obligații, așa cum prevede Legea nr. 76/2002, persoanele care beneficiază de ajutorul de șomaj „trebuie să se prezinte lunar la agențiile de muncă pentru a primi sprijin pentru angajare, să caute activ un loc de muncă sau să participe la serviciile de stimulare a ocupării și de formare profesională oferite gratuit de autorități. Dacă la momentul cererii ajutorului <<refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării și de formare profesională oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă>>, așa cum scrie în actul normativ amintit, solicitanții nu pot primi indemnizația”. Pentru informaţii suplimentare persoanele interesate se pot adresa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ilfov – compartiment EURES, din Bucureşti, str. Ruginoasa, nr. 4, sector 4, la telefon (021)330.37.08/112, pe site-ul A.J.O.F.M. – Ilfov (www.ilfov.anofm.ro)Informaţii suplimentare, la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ilfov, din Bucureşti, str. Ruginoasa, nr. 4, sector 4, telefon (021)330.37.08, site-ul AJOFM Ilfov www.ilfov.anofm.ro, pagina de facebook AJOFM Ilfov.

Compania producătoare de autoturisme Volkswagen a încetat vănzarea producătorului italian de motociclete Ducati

0

Grupul german Volkswagen suspendat vânzările producătorului italian de motociclete Ducati, o tranzacție estimată la 1,5 miliarde de euro, din cauza rezistenței venite din partea sindicatelor din Germania, au declarat, pentru Reuters, reprezentanții grupului..

Potrivit surselor citate de Reuters, reprezentanții Volkswagen i-au pus în temă pe cei cinci ofertanți potențiali să nu facă oferte angajante pentru producătorul italian de motociclete, pe care l-a scos la vânzare în luna aprilie a acestui an, în ideea de a strânge fondurile necesare cu care să poată realiza o schimbare de strategie de direcție spre vehiculele electrice și serviciile de mobilitate. Potențialii ofertanți și-au exprimat suprinderea și mânia față de modul în care s-a derulat procesul de vânzare a Ducati, pentru care trebuiau să plătească până la 1,5 miliarde de euro.

Luna trecută, directorul pentru strategie de la VW, Thomas Sedran, a declarat că firma germană este concentrată mai mult pe tranziția spre autovehiculele electrice și serviciile de transport decât pe o posibilă vânzare a mărcii de motociclete Ducati sau a producătorului de transmisii Renk.

De asemenea, analiștii și bancherii se așteptau ca cel mai mare constructor auto din Europa să vândă în curând active pentru a putea acoperi costul scandalului manipulării emisiilor poluante, scandal care a costat deja compania aproximativ 25 de miliarde de dolari, însă Thomas Sedran a precizat că Volkswagen nu se grăbește să vândă din active, mai ales având în vedere câștigurile financiare respectabile ale companiei, în pofida scandalului „dieselgate”.

Ducati este deținut de Audi, marca de lux din cadrul grupului Volkswagen, care are unele divergențe cu firma mamă privind strategia grupului.

Prețurile apartamentelor din România stagnează sub nivelurile dinaintea crizei

0
Prețurile locuințelor din România s-au majorat în ultima perioadă, dar rămân cu aproximativ 18% sub nivelurile înregistrate înainte de criza financiară, potrivit unei analize Erste. Prețurile locuințelor din România au crescut cu 5,1% în primul trimestru față de perioada similară din 2016, potrivit băncii austriece, care citează datele Institutului Național de Statistică (INS). De asemenea, prețurile locuințelor sunt cu aproape 18% sub cele din primul trimestru din 2009”, spun reprezentanții Erste. Astfel, prețul unui apartament de 60 metri pătrați în București este echivalent cu salariul pe 8 ani, comparativ cu un preț echivalent cu salariul pe 20 de ani existent în 2008. Așadar, pentru a-și cumpăra o locuință, un angajat din afara Bucureștiului cu salariul mediu pe economie ar avea nevoie în prezent de o sumă echivalentă cu salariul pe 10 ani, față de echivalentul a 26 de ani de muncă în 2008. Totodată, prețurile locuințelor au crescut accelerat și în Ungaria. “Observăm că avansul a fost inegal la nivel național. În Budapesta, unele active imobiliare sunt supraevaluate, în timp ce activele din regiunile rurale rămân subevaluate. Creșterea prețurilor ar putea fi atenuată de extinderea ofertei, odată cu finalizarea de noi proiecte”, potrivit analiștilor.

Soluţie de ultimă oră pe piala manualelor

0
Disputele din piaţa manaulelor – cu Legea achiziţiilor publice drept bază – sunt departe de a se încheia, astfel încât Ministerul Educaţiei Naţionale recurge la o soluţie de ultimă oră pentru a asigura începerea în condiţii onorabile a anului şcolar: realizarea unei lucrări în care sunt sintetizate lecţiile de parcurs în primele opt săptămâni de şcoală din programele disciplinelor ale căror manuale sunt ţinute în loc din cauza procesului de contestaţii. Ministrul Liviu Pop şi directorul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, Ciprian Fartuşnic, au prezentat datele tehnico-economice şi de conţinut ale lucrării „Compendiul introductiv pentru gimnaziu – clasa a V-a”. Cuprinde lecţii pentru 14 discipline, din cele şase arii curriculare grevate de contestaţii. Tirajul este de 177.000 de exemplare, cu costurile de 4 lei tipărirea şi 14 bani transportul pe exemplar. Distribuţia este asigurată de Poşta Română. Contestaţii au fost depuse pentru manuale de la 15 discipline. Până în prezent, au fost deblocate trei dintre aceste contestaţii.  

IMM-urile demontează cu argumente plata defalcată a TVA

0
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a realizat în perioada 8-28 august 2017 o consultare a membrilor proprii cu scopul de a evalua impactul pe care l-ar avea modificarea Codului fiscal în sensul instituirii plății defalcate a TVA în mod obligatoriu. S-au înregistrat 818 respondenţi, dintre care 54,1% microîntreprinderi, 19,7% întreprinderi mici, 18,4% întreprinderi mijlocii, 5,9% întreprinderi mari, 1,9% alte forme juridice. Răspunsul a fost de respingere în proporţie de 97,5% a măsurii supuse votului. În sinteză, cele mai importante contraargumente ţin de creșterea birocrației, ceea ce este previzibil să însemne „dublarea numărului de plăți, măsuri suplimentare de verificare și de management pentru TVA (obligația contribuabililor de a determina/verifica contul de TVA, obligația de a vira direct la bugetul de stat suma reprezentând TVA aferentă achizițiilor de la furnizorii/prestatorii care nu le-au comunicat un cont de TVA și de a notifica acest fapt furnizorilor/prestatorilor) – pondere a aprecierii de 97,50%, afectarea cash flow-ul și blocarea banilor, deoarece pentru procedurile ANAF nu sunt prevăzute sancțiuni – 89,90%, costuri bancare suplimentare cu noul cont, comisioane bancare suplimentare – 86,20%, costuri suplimentare pentru contribuabili generate de modificarea sistemelor informatice contabile – 85,50%, efort semnificativ de implementare tehnică, având în vedere termenul foarte scurt de aplicare – 81,00%, neclarificarea tuturor aspectelor procedurale (pentru factoring, rețineri de garanții de bună-execuție, sume achitate pe baza facturilor de decontare, în numele și contul altei persoane impozabile, compensări etc.) – 78,1%. 91,9% dintre subiecţi au răspuns că “nu au fost consultați/informați de către autorități privind modul de aplicare a plății defalcate a TVA, doar 8,1% menționând că au fost informați din alte surse (mass-media, internet etc)”.  

Un nou drum care va lega județele Suceava și Iași va fi reabilitat după o investiție de 73 de milioane de euro

0
Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a semnat la Iaşi, contractul de finanţare pentru reabilitarea a 170 de kilometri a unui drum care leagă judeţele Iaşi şi Suceava. Ministrul Rovana Plumb s-a întâlnit, luni, la Prefectura Iaşi cu primarii comunelor din judeţele Iaşi şi Suceava, după care a semnat contractul de finanţare. De asemenea, pentru întregul proiect se vor aloca aproximativ 73 milioane euro, din care 58 milioane euro reprezintă fonduri europene, nouă milioane euro provin de la bugetul de stat, iar suma pe care trebuie să o asigure autorităţile din Iaşi şi Suceava este de şase milioane euro. „Dăm un semnal pentru Moldova şi pentru Uniunea Europeană. Acest contract de finanţare va conduce la competitivitate, dar şi la dezvoltarea regiunii. Este o şansă de a avea o viaţă mai bună pentru fiecare”, a declarat ministrul Rovana Plumb. Conform conducerii Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, este cel mai important proiect de infrastructură rutieră în care s-au alocat bani prin Programul Operaţional Regional.

Ştiinţa şi creaţia de ultimă oră definesc festivalul „Enescu”

0
Creativitatea de ultimă oră – de la tehnologie la componistică, interpretare şi sugestie – defineşte ediţa 2017 a Festivalului Internaţional „George Enescu”, care se desfăşoară la Bucureşti şi în alte şapte oraşe în perioada 2-24 septembrie. Proiecții multimedia live, prezenţa în dialog cu tinerii noştri muzicieni a unora dintre cei mai buni compozitori ai momentului în lume, interferenţe ale muzicii cu matematica („Imaginary”), interpretarea de către mari formaţii şi solişti a unui număr record de lucrări enesciene, retransmisiile radio-tv cu mijloace tehnice de ultimă generaţie situează actuala ediţie a festivalului la o anvergură a performanţei fără precedent. O probă în acest sens a dovedit evenimentul inaugural, cu opera „Oedipe” de George Enescu în versiune concertantă susţinută de London Philharmonic Orchestra – dirijor Vladimir Jurowski, solişti – Paul Gay, sir Willard White, Christopher Purves, Dame Felicity Palmer, Ruxandra Donose, Gaberiela Iştoc, Marius Vlad Budoiu, Corul Filarmonicii „George Enescu” – dirijor Ion Iosif Pruner, Corul de Copii Radio – dirijor Voicu Popescu, cu pregătirea muzicală asigurată de Tiberiu Soare, totul în cadrul cu proiecții multimedia live create de Carmen Lidia Vidu pe un ecran gigant (60 metri pătrați, două tone, rezoluție reglabilă în timp real); foto din concert, Alex Damian. Pe parcursul festivalului, ciclurile „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopţii”, „Recitaluri şi concerte camerale” vor fi consonante cu programe precum „Bucureştiul creativ” şi „Piaţa festivalului”, interacţiunea cu „Orchestra de sticlă”, expoziţia digitală „Enescu 360”, proiectele „N-Escu – Opera 9”, „Spa Art”, „performExpo”, ateliere etc.

Bucureşti, capitală mondială pentru patru zile

0
Un fel de centru al lumii se concentrează la Bucureşti în perioada 7-10 septembrie: peste 50 de ambasade, institute culturale, organizaţii internaţionale, minorităţi etnice vin la Festivalul Ambasadelor, cu tema, în acest an, „One World”. Este a treia ediţie a unui eveniment produs de Asociaţia ESCU, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB, în cadrul Programului cultural „București – Oraș Participativ 2017”, organizat sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe și al UNESCO – Comisia Națională a României pentru UNESCO, în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, Ministerul Turismului, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul European din România, Institutul Cultural Român, Departamentul pentru relații interetnice din Guvernul României. Programul cuprinde expoziții de artă tradițională, artizanat, patrimoniu cultural şi fotografie urbană contemporană, precum şi conferințe (la Grand Hotel du Boulevard), proiecţii cinematografice tematice – „Planurile”, „Singurătatea”, „Călătoria”, „Familia” (la Cinema Pro), spectacole de world music, dansuri, standuri expoziționale, ateliere și gastronomie (în Parcul Titan). Detalii și program, pe: http://www.festivalulambasadelor.ro/program.html, https://www.facebook.com/embassiesfestival/.  

Master în studii de securitate la Universitatea de Vest din Timişoara

0
  „Studii de securitate globală” este programul de master pe care Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării îl lansează, cu accent pe practica într-un domeniu de actualitate în condiţiile localizării pe ruta imigrației ilegale. Programul va prezenta conceptele, metodele și teoriile domeniului, predominante fiind cursurile cu un important caracter tehnic și practic referitoare la analiza riscurilor neconvenționale, comunicarea strategică în domeniul securității, analiza informațiilor, securitatea economică și financiar-bancară, dreptul penal internațional, securitatea energetică, securitatea cibernetică etc. Înscrierile se fac în perioada 11-22 septembrie, la Universitatea de Vest din Timișoara, Bd. V. Pârvan 4. Masteratul oferă 30 de locuri, iar selecția candidaților va avea loc în urma unui interviu în care se va discuta pe baza unui eseu motivațional în care candidatul detaliază problematica de securitate. Interviurile vor avea loc în 23 și 24 septembrie. Comisia de selecție va fi formată din cadre didactice ale facultății și alți experți în domeniu. Prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, subliniază: „Ne adaptăm la realitățile lumii de azi, România nefiind ferită de noile provocări în materie de securitate. Vorbim aici de elemente de imigrație, terorism, securitate cibernetică și multe altele. Pentru a face față, avem nevoie de oameni bine pregătiți în domeniul securității globale. Cadrele noastre didactice și specialiștii din diferite instituții vor transmite studenților un set complex de competențe. Vestul țării are nevoie de un asemenea program de studii, problematicile abordate fiind acum parte a vieții noastre de zi cu zi”.