Efectele alegerilor din Statele Unite ale Americii

0

Binance Research prezintă efectele imediate ale alegerilor din Statele Unite ale Americii, în urma cărora Donald Trump se întoarce la Casa Albă, Republicanii par să controleze atât Senatul, cât și Camera și au o pârghie puternică în elaborarea politicilor.

Reacția Piețelor

Piața cripto este în creștere: Bitcoin a atins un nou record, cu altcoins și memecoins în creștere. Victoria lui Trump este văzută de mulți ca fiind pozitivă pentru cripto. El are, de asemenea, expunere cripto prin colecțiile sale NFT și World Liberty Financial (DeFi).

Piețele de acțiuni sunt în creștere: futures pe acțiuni sunt pozitive, cu S&P 500 pe drumul spre un potențial record. Planurile lui Trump de dereglementare, reduceri de taxe și creștere a cheltuielilor guvernamentale sunt de așteptat să stimuleze economia. Cu toate acestea, pot fi așteptate tarife mai mari.

Randamente mai mari ale trezoreriei și ratelor dobânzilor pe termen lung: randamentele pe 10 ani au crescut la 4,5%, un maxim de șase luni, determinate de așteptările că agenda lui Trump ar putea duce la creșterea inflației.

Dolar american mai puternic: cu riscul de simplificare excesivă, inflație mai mare = rate mai mari ale dobânzilor = dolar mai puternic.

Acțiunile din China resimt impactul: yuanul a scăzut cu 1% față de USD, marcând cel mai mare declin din peste un an. Acțiunile H din China au scăzut, indicele Hang Seng China Enterprises (HSCEI) coborând astăzi cu aproximativ 2,6%.

Așteptări

Pe termen scurt: mai multă volatilitate în zilele următoare. Piețele au tendința de a se îndrepta. Lichidările pot provoca mișcări uriașe pe piață.

Pe termen mediu: mai multe cheltuieli fiscale, taxe mai mici, reglementări de sprijin de bun augur pentru cripto.

Alți pași: ședința FOMC a Fed are loc joi. Piețele încă se așteaptă la o reducere a ratei de 0,25%, ceea ce se aliniază cu viziunea Binance Research. Cu toate acestea, ne așteptăm ca numărul de reduceri de dobândă viitoare să fie mai mic decât se aștepta inițial, mai ales dacă inflația va crește odată cu creșterea cheltuielilor.

Antreprenorii români trag un semnal de alarmă: avem o avalanșă de promisiuni electorale nesustenabile bugetar 

0

La final de octombrie 2024 Guvernul României a prezentat public Planul Bugetar Structural  Național pe Termen Mediu 2025-2031, plan pentru reducerea deficitului bugetar pe care l a prezentat Comisiei Europene. Prin acesta, Guvernul se angajează să asigure o  traiectorie de ajustare a deficitului bugetar de la 7.9% (estimat pentru 2024) până la un  nivel de 2,5% din PIB în 2031. Planul nu oferă însă claritate cu privire la modul în care se  va obține această scădere în termeni reali, în practică.  

Ca reprezentanți ai mediului de afaceri din Romania ne manifestăm activ preocuparea  cu privire la lipsa de sustenabilitate financiară a promisiunilor electorale. Suntem  real îngrijorați cu privire la costul care se va răsfrânge în final asupra mediului economic.  Finalul de an este momentul realizării planurilor de afaceri pentru anul următor, dar într-un  context marcat de impredictibilitate, planurile de dezvoltare ale antreprenorilor români  sunt acum înlocuite de strategii de adaptare la cele mai pesimiste scenarii. 

În „reforma fiscală” prevăzută cu aplicabilitate din 2025 se prevede un necesar  suplimentar de cel puțin 1.1% din PIB în 2025, necesar care cel mai probabil va fi  obținut prin majorări de impozite și taxe. Totodată, planul prevede o creștere cu doar  0.5% din PIB pentru îmbunătățirea colectării (acolo unde este de fapt lupta cu  evaziunea reală), începând cu anul 2026 și apoi o creștere cu 0.2% din PIB în 2031. 

De asemenea, planul prevede o reducere a cheltuielilor cu personalul bugetar de la  9.3% din PIB în 2024, la 8.9% din PIB în 2025, ajungând la 8.3% din PIB în 2031, fără a oferi detalii cu privire la o reformă a aparatului bugetar. În schimb, nivelul dobânzilor  asumate va crește de la 2% din PIB în 2024 până la 3.5% din PIB în 2031. Neclară este  și estimarea scăderii cheltuielilor cu asistența socială de la 12.5% din PIB în 2024 la 10.7%  din PIB în 2031, în contextul în care nu se precizează nimic privind o reformă a pensiilor,  ajutoare sociale sau a sistemului de sănătate. 

Previziunile privind creșterea ponderii datoriei publice în PIB pleacă de la 48.9% în  2023, cu o creștere continuă la peste 60% din PIB în 2026-2031 și o ulterioară scădere  până la 47.9% din PIB in 2041. 

Ministerul de Finanțe a organizat în această toamnă informări către mediul de afaceri, în  cadrul cărora reprezentanții Romanian Business Leaders au menționat, de fiecare dată, nevoia iminentă de a reduce cheltuielile bugetare și de a nu pune povara deficitului  bugetar doar pe umerii firmelor, prin creșteri de taxe și impozite. La o primă analiză a  planului de reducere a deficitului bugetar, decodăm că urmează o îndatorare peste  măsură, pentru a susține, pe lângă investiții publice, un aparat de stat ineficient, incapabil  să se reformeze în mod real. Costurile acestei ineficiențe a aparatului public se transferă – prin decizie politică de mărire a impozitării – fie firmelor (prin taxe mai mari pe profit sau  venituri), care la rândul lor vor încerca să o recupereze prin prețuri mărite, acolo unde e 

posibil sau prin încetarea activității, acolo unde firmele nu pot mari prețurile, fie direct  populației (prin accize sau TVA mărite sau prin impozite locale mai mari pe locuințe). 

Având în vedere contextul electoral în care ne aflăm, am analizat comparativ propunerile  din programele electorale ale PSD, PNL și USR și redăm principalele diferențiatoare cu  privire la: 

Viziunea generală privind reducerea cheltuielilor publice

PSD propune o abordare de raționalizare a cheltuielilor prin prioritizarea  proiectelor de investiții bazate pe impactul lor economic și social, introducerea unui  buget bazat pe rezultate și flexibilizarea fiscalității pentru investițiile strategice. Pun accent pe o programare bugetară bazată pe criterii de performanță și eliminarea  cheltuielilor nejustificate prin standarde de cost și optimizarea achizițiilor publice. 

PNL adoptă o perspectivă de stabilitate fiscal-bugetară, concentrându-se pe  reducerea deficitului și menținerea unui raport sănătos între cheltuieli și PIB,  limitând deficitele doar în cazuri excepționale. Măsurile lor prevăd reducerea  sectorului public prin digitalizare și prioritizarea unor proiecte cu valoare socială  ridicată, fără a propune explicit o restructurare amplă a administrației.  

USR promovează o viziune radicală de eficientizare a aparatului de stat, printr-o  reducere semnificativă a numărului de ministere, agenții și poziții redundante din  administrație.  

Prioritizarea investițiilor și a cheltuielilor strategice 

PSD subliniază importanța investițiilor publice în infrastructură, sănătate,  educație și tranziția verde, cu o abordare prin care să solicite mai multă flexibilitate  în raport cu normele fiscal-bugetare europene. Aceasta ar permite continuarea  cheltuielilor necesare pentru dezvoltare economică, dar cu un control sporit al risipei  prin evaluări de cost-eficiență. 

PNL se concentrează pe prioritizarea investițiilor în proiecte cu impact social,  promovează echilibrul între investiții și menținerea deficitului sub control.  – USR adoptă o politică de austeritate investițională, propunând eliminarea  programelor considerate neproductive. USR consideră prioritare alocările în funcție  de impact economic imediat și evitarea investițiilor care nu aduc beneficii directe  contribuabililor. 

Privim cu o notă de îngrijorare aceste platforme politice, întrucât niciuna nu indică clar modul de reducere a deficitului bugetar, așa cum apare în traiectorie descendentă în Planul Bugetar Structural Național pe Termen Mediu 2025-2031. Pe lângă necesarul de  acoperire a deficitului bugetar pentru cheltuielile incluse deja în acest Plan, în această campanie electorala politicienii continuă să ofere promisiuni de reducere a fiscalității sau  de acordare de facilități fiscale, arătând lipsa de coerență economică. Și, atunci, ne  întrebăm:cine își asumă de fapt acest Plan pentru reducerea deficitului bugetar, cine  îl va implementa efectiv și cine va suporta în final costurile aferente? 

În contextul în care actualul Guvern anunță că nu va crește taxele și impozitele, așa cum  declară și susțin si toate partidele politice aflate în campania electorală, care, în plus,  propun și reduceri de fiscalitate, și nici nu sunt clar anunțate operarea unor modificări  structurale pentru a scădea în mod real cheltuielile bugetare, singura cale logica pentru a  aduce la buget banii necesari rămâne împrumutul. Ori acest comportament repetitiv, dublat 

de lipsa unei viziuni asupra contextului global economic și geo-politic în care ne aflăm,  denotă lipsa de responsabilitate si asumare politica, iar exemplul recent al Greciei ramane  de referinta intr-un astfel de context economic si geo-politic. 

Romanian Business Leaders susține necesitatea creșterii competitivității fiscale a  României, a stabilității și predictibilității legislației. Susținem menținerea cotei unice pentru  impozitarea persoanelor fizice, fără excepții, dublată de un comportament al statului de  reducere și eficientizare a propriilor cheltuieli. 

Frigiderele Smart Allview ERA Side by Side, disponibile într-un mare lanț de retail

0

Compania Visual Fan S.A., listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW și deținătoarea brandului Allview, anunță „comercializarea frigiderelor Smart ERA Side by Side într-un mare lanț de retail cu capital 100% românesc, specializat în comercializarea materialelor de constructii și a produselor pentru amenajări interioare, un pas important în oferirea de soluții inteligente pentru locuințele din România. Frigiderul Smart ERA Side by Side și aplicația ERA Health sunt dezvoltate intern de către echipa Allview, în colaborare cu medici diabetologi, nutriționiști, echipa de cercetare a Universității Transilvania din Brașov (Facultatea de Alimentație și Turism) și programatori. Know-how-ul și expertiza tehnică acumulate în cei peste 20 de ani de activitate ai brandului, în zona IT&C, au fost aplicate pentru noua ramură, din dorința de a dezvolta o serie de produse smart pentru gama ERA”.

Visual Fan subliniază că „frigiderul Smart Allview ERA Side by Side se transformă cu succes în inima casei, datorită meniului inteligent integrat prin launcher-ul ERA Fridge, care oferă utilizatorilor acces la multiple funcții de un real ajutor. Acestea depășesc barierele cotidianului și îmbunătățesc considerabil experiența utilizatorilor, oferind un nivel avansat de utilitate în viața de zi cu zi. Printre acestea, se numără: 

  • Eat Me Smart, contribuie la reducerea risipei alimentare prin recomandarea de rețete bazate pe alimentele din stoc, prioritizate în funcție de termenul lor de valabilitate și fiind afișate rețetele care includ produsele ce urmează să expire în următoarele 48 de ore. Ordinea de afișare a preparatelor este dată de procentul produselor care urmează să expire din totalul de ingrediente al unei rețete.
  • Afișarea conținutului de vitamine și minerale al fiecărei rețete sugerate, facilitând adoptarea unui stil de viață sănătos.  
  • Stoc inteligent, organizează automat alimentele adăugate în funcție de data expirării, prin opțiunea de semnalare a produselor care urmează să expire.  
  • Rețete rapide, sursă inspirațională continuă de rețete ce pot fi gătite într-un timp scurt, utilizând ingredientele selectate ca fiind în stoc. Astfel, frigiderul Smart Allview ERA Side by Side ajută la combaterea risipei alimentare. 
  • Smart List, oferă sprijin constant în crearea unei liste de cumpărături complete, care este transmisă direct pe device-ul utilizatorului, pentru a economisi timp.
  • Camera interioară super wide angle Dual LED, reprezintă un real ajutor atunci când se dorește vizualizarea alimentelor din interiorul frigiderului, fără a mai deschide ușa acestuia.
  • Control Smart Home, aplicația integrată face din Frigiderul Smart Allview ERA Side by Side un hub de control al întregii case. Astfel, acesta se poate conecta cu majoritatea device-urilor inteligente de pe piață, indiferent de brand: becuri smart, termostate smart, aparate de aer condiționat smart, umidificatoare smart, camere de supraveghere smart, senzori de mișcare sau electrocasnice smart. 
  • AVI, Asistentul Vocal Inteligent este partenerul de încredere, care răspunde la orice solicitare, venind în sprijinul utilizatorilor ca o completare a aplicației ERA Health: poate furniza meniul săptămânal pentru întreaga familie, dar și să ofere informații suplimentare de nutriție, recomandări și soluții pentru o alimentație cât mai echilibrată și responsabilă.
  • Posibilitatea de rulare a aplicației YouTubeTM, transformă Frigiderul Smart Allview ERA Side by Side în entertainer-ul familiei”. 

Lucian Peticilă, CEO Visual Fan SA: „Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, unde sustenabilitatea și inovația devin priorități majore, Allview își asumă rolul de a modela viitorul și de a evidenția importanța crucială a reducerii risipei alimentare, a responsabilizării și a menținerii unui regim de viață echilibrat. Prin produsele noastre inovatoare, continuăm să ne dedicăm misiunii de a oferi soluții integrate, care nu doar că simplifică viața de zi cu zi, dar contribuie activ la un stil de viață sănătos și sustenabil. Credem că tehnologia trebuie să servească nu doar productivității, ci și planetei, iar fiecare pas pe care îl facem în această direcție prin strategia Green by Allview, ne apropie de un viitor mai verde pentru noi toți și generațiile următoare.”

Visual Fan subliniază că „frigiderul Smart Allview ERA Side by Side are capacitatea de 400 l și este prevăzut cu sistem de control al umidității și temperaturii, dar și funcții precum Total No Frost, Quick Cooling și Super Freeze, pentru ca alimentele utilizatorilor să fie păstrate în condiții optime. Finisajele de înaltă calitate si suprafața antiamprente garantează o întreținere ușoară și rezistență la zgârieturi. 

În cadrul unei campanii speciale, Allview oferă garanție extinsă la 5 ani pentru toți cumpărătorii. Mai mult decât atât, la fiecare frigider achiziționat, clienții vor primi cadou Cântarul ERA Smart Scale SB1 și acces în Aplicația ERA Health Premium timp de un an pentru două persoane, pentru a-i ajuta să își monitorizeze alimentația și să-și îmbunătățească stilul de viață.

Disponibilitate și preț

Frigiderele Smart ERA Side by Side sunt disponibile în magazinul online Allview la prețul de 5999 lei, iar acum pot fi achiziționate și din patru magazine ale unui mare lanț de retail, specializat în comercializarea materialelor de constructii și a produselor pentru amenajări interioare din țară: București, Brașov, Timișoara și Bacău. 

Pentru mai multe informații despre Frigiderul Smart ERA Side by Side, vă invităm să accesați pagina de produs: Frigider Smart ERA Side by Side”.   

Visual Fan SA, compania românească care deține brandul Allview (simbol bursier ALW), este recunoscută ca „un jucător de referință în industria tehnologică, cu peste 20 de ani de experiență în dezvoltarea de dispozitive mobile inteligente, Smart Home, laptopuri, tablete și televizoare smart. Fondată în 2002 la Brașov, compania s-a impus prin lansarea unor soluții inovatoare care fac tehnologia accesibilă publicului larg. Printre realizările notabile se numără:

• 2016: lansarea celui mai avansat sistem Smart Home din România;

• 2017: crearea primului asistent vocal în limba română, AVI;

• 2019: încheierea unui parteneriat direct cu Google pentru Android TV™;

• 2020: primul brand românesc care a adoptat tehnologia QLED;

• 2023: upgrade-ul aplicației Allview AVI GPT, prin integrarea unui model avansat de limbaj natural, susținut de inteligența artificială (AI).

În 2022, Visual Fan a lansat conceptul Green by Allview, o strategie de diversificare a portofoliului, care vizează un viitor sustenabil prin trei divizii principale: ERA Health, Solar Energy și Allview Auto. Acest concept inovator integrează toate aspectele vieții moderne – de la sănătatea personală și locuințe sustenabile, până la mobilitate. 

Aplicația Allview ERA Health, dezvoltată in-house de echipa R&D Allview, în colaborare cu specialiști în nutriție, medici diabetologi și cercetători ai Universității Transilvania din Brașov, educă utilizatorii în adoptarea unui stil de viață sănătos și sustenabil. Aplicația nu doar că optimizează comportamentele alimentare, dar contribuie la reducerea risipei alimentare și a amprentei de carbon, susținând astfel, o calitate superioară a vieții. 

Divizia Allview Solar Energy a debutat în 2022 cu soluții solare pentru locuințe sustenabile, consolidându-se în 2023 prin atragerea de specialiști în sectorul industrial și fiind recunoscută în 2024 pentru sistemele industriale cu puteri instalate de 1-5 MW.

Divizia Auto a demarat cu modelul Skywell ET5, care reprezintă o nouă viziune asupra mobilității viitorului. În decembrie 2023, a fost lansat Allview CityZEN, model 100% electric. Acesta a depășit deja estimările de vânzări pentru 2024 în primele trei trimestre, fiind destinat și tinerilor de la vârsta de 16 ani. 

Aceste inițiative subliniază angajamentul companiei față de inovație, sustenabilitate și îmbunătățirea constantă a experienței utilizatorilor”.

Expoziția Art Safari, prelungită în Promenada Mall

0

Expoziția Art Safari „Young Blood 3.0”, din Promenada Mall, nivelul 1, lângă magazinul Guess, se prelungește până la 15 decembrie. Gazdele subliniază că expoziția „este parte a proiectului Art Safari, „Young Blood 3.0”, și pune accent pe talentul artistelor contemporane din România. Aceasta abordează teme precum  identitatea, puterea și vulnerabilitatea, oferindu-le vizitatorilor ocazia să exploreze perspective diverse asupra contextelor sociale actuale”. 

Din programul acestei perioade, „pe 8 noiembrie, Promenada Mall va găzdui evenimentul Art Night Out, organizat de Art Safari, prin care vizitatorii se vor bucura de o seară dedicată artei, muzicii și socializării. Aceștia vor avea parte de două tururi ghidate în expoziție, începând cu ora 20:00, conduse de curatoarea Călina Coman și artista Diana Nicolaie. Evenimentul va continua în același spațiu cu un after-drinks party, iar atmsofera va fi întreținută de un DJ. 

Pe 16 noiembrie, cei pasionați de artă au ocazia să participe la un workshop susținut de artista și curatoarea Raluca Ilaria Demetrescu. Aceasta va discuta despre condiția actuală a artistului din România, oferind o privire în culisele industriei. Sesiunea va avea loc sâmbătă, 16 noiembrie, între orele 11:00 și 12:30, în același spațiu al expoziției Art Safari din Promenada Mall, iar accesul este liber. Mai mult, Raluca Demetrescu expune în cadrul expoziției principale Art Safari, «Femei», o instalație site-specific, «Life Choices/Colors!», care exprimă într-un mod jovial fragilitatea și diversitatea vieții. 

După două evenimente dedicate iubitorilor de artă, galeria Art Safari din centrul comercial se va transforma pe 17 noiembrie într-un spațiu de relaxare. Participanții vor putea lua parte la o sesiune de «Yoga, artă și shopping», ghidată de instructorul Radu Matric. Programată între orele 12:00 și 13:30, sesiunea pune accent pe echilibrul dintre corp și minte, prin exerciții de forță, flexibilitate și coordonare, într-un cadru liniștit. Astfel, participanții se vor putea bucura de un moment de relaxare, îmbinând wellness-ul cu creativitatea.

Accesul la evenimente se face pe baza înscrierii pe site-ul oficial Art Safari. 

Mai multe detalii despre evenimentele și campaniile Promenada Mall pot fi găsite pe site-ul centrului comercial și pe paginile de Instagram și Facebook”. 

Promenada Mall include „un mix de branduri de renume internațional și o gamă bogată de restaurante și servicii” și „pune la dispoziția clienților o experiență completă de shopping. Având un design modern în linie cu arhitectura urbană din zona de nord a capitalei, Promenada Mall este situat pe Calea Floreasca nr. 244-246, sector 1 București, cu acces facil la mijloacele de transport public, într-una din cele mai moderne zone ale orașului. 

Promenada găzduiește peste 150 de magazine, printre care se numără branduri premium precum Coccinelle, LIU JO, GUESS, Musette, Intimissimi, Kultho, Bijuteria Teilor, grupuri de renume ca Inditex, cu brandurile Massimo Dutti, Oysho, ZARA, ZARA HOME, Bershka și Stradivarius, Peek & Cloppenburg, Lunet, Murmur, în exclusivitate în România, Chic Chic Urban Fashion, magazine pentru copii, de sport, frumusețe și timp liber. Ofertei de magazine i se adaugă o gamă largă de servicii precum Asian Vitality SPA,  The BAR Salon, Salon Yvonne, Floria, Needle Atelier de retuș, ECO CLEAN, Diamond Car Wash și o varietate de servicii bancare. 

Terasa verde, de peste 4000 mp este o adevărată oază urbană, care invită vizitatorii la relaxare și oferă modalități variate de petrecere a timpului liber – proiecții de film, spectacole de teatru, concerte în aer liber și alte evenimente dedicate publicului. Restaurantul Trickshot oferă mai mult decât experiențe culinare, cuprinzând și activități de petrecere a timpului liber –  biliard și bowling. Clienții au la dispoziție și Clubul de Health & Fitness World Class, ce oferă membrilor acces la facilități și echipamente premium. 

Cei care preferă modalitățile de transport prietenoase cu mediul vor găsi la Promenada singurele Tesla Superchargers din țară (nivelul -2) și alte stații de încărcare disponibile în parcarea subterană”.

CCIR și Ambasada Azerbaidjanului explorează noi oportunități economice

0

 Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), dl Mihai Daraban, a avut astăzi, 6 noiembrie, o întrevedere oficială cu E.S. domnul Gudsi Osmanov, Ambasadorul Republicii Azerbaidjan în România aflat în vizită de prezentare, prilej cu care au fost analizate aspecte ale relațiilor economice bilaterale.

Președintele CCIR, dl. Mihai Daraban a subliniat importanța cooperării economice dintre cele două țări și a remarcat prezența activă a oamenilor de afaceri azeri, în România. În același context, au fost analizate cu prioritate oportunitățile din domeniul energetic.

„Relațiile excelente dezvoltate în timp ale comunităților noastre de afaceri, precum și problemele majore cu care ne confruntăm în perioada actuală privind independența energetică europeană, ne obligă să reluăm discuția despre revigorarea proiectului AGRI (Azerbaidjan – Georgia – România Interconnector). Aportul statului azer, alături de efortul statelor europene în această nouă etapă, ar putea determina ca AGRI să devină un pilon esențial al securității energetice europene. În ceea ce ne privește, vom valorifica dialogul nostru cu Comisia Europeană și omologii din sistemul cameral european pentru a valorifica realmente acest proiect vital”, a arătat președintele CCIR în intervenția sa.

În cadrul întrevederii, apreciind nivelul semnificativ al relației bilaterale Romania – Azerbaidjan, E.S. ambasadorul Gudsi Osmanov a lansat o invitație oficială președintelui CCIR pentru efectuarea unei vizite în Azerbaidjan în fruntea unei delegații reprezentative. „Așteptăm cu interes vizita delegației române, pentru a întări colaborarea la nivel guvernamental și de afaceri. Vom face tot ce este necesar pentru a organiza contacte la nivel foarte înalt ale delegației CCIR la Baku. Azerbaidjanul oferă oportunități importante, iar relația bilaterală este susținută prin aportul unor companii precum SOCAR, a cărei activitate a generat noi parteneriate economice”, a afirmat ambasadorul Azerbaidjanului.

Găsirea influencer-ului potrivit fiecărui brand

0

Găsirea influencer-ului potrivit fiecărui brand sau fiecărei campanii este ceea ce vizează lansarea diviziei de influenceri HOTT – House of Talents & Trends, divizia creatori de conținut și influenceri a HaHaHa Production. 

Paul Cioc, Marketing Manager HaHaHa Production & HOTT: „Dacă la începutul anilor 2000 un blogger se găsea greu și cei puțini pe piață erau asaltați cu oferte și priviți drept vedete în adevăratul sens al cuvântului, astăzi fenomenul influencerilor online a căpătat amploare, astfel că tinerii plini de creativitate înarmați cu un smartphone și curaj devin influencerii generației Z cât ai clipi. Democratizarea statutului de influencer aduce constant oameni noi în atenția brandurilor și a companiilor,  oferind variante autentice, conținut original creat în diferite parteneriate. Dar, reversul medaliei stă tocmai în multitudinea de posibilități și paradoxal în dificultatea alegerii unui creator de conținut/influencer potrivit brandului sau campaniei. Cumva, aceasta este dilema omului de comunicare în 2024 și aici intervenim noi, cu o mână de ajutor.”

Inițiatorii subliniază că, „din această nevoie de a ușura procesul decizional al influencerului potrivit de la caz la caz a apărut HOTT – House of Talents & Trends, adică un punct de întâlnire al brandurilor cu creatorii de conținut într-un mod firesc și natural, cu ochii ațintiți pe rezultatul final, pentru că da, eficiența campaniei contează, dar și cu grija pentru afinitățile dintre brand și influencer la nivelul palierului valoric.

Astfel, Gina Pistol, Mihai Zmărăndescu, Bărbosu, Alex Ștefănescu,  Emil Nepot, Bia și alți creatori de conținut pe nișele cooking, lifestyle, health & wellbeing, sport devin HOTT.

HOTT își propune nu doar să aducă în fața brandurilor creatori de conținut cât mai fresh, creativi și autentici dar preia și rolul de curator de brand căutând și găsind cele mai bune propuneri pentru companii. 

Cu o experiență vastă în vânzări, advertising și marketing, HOTT devine o punte de comunicare, un mediator, între nevoile și obiectivele de business ale brandurilor sau agențiilor și originalitatea a influencerilor din portofoliu. 

Fie că vorbim de agenții de publicitate sau PR, în căutare de propuneri pentru clienții lor, sau branduri care accesează direct creatori de conținut, HOTT este partenerul creativ de business care promite campanii de influencer marketing cu sens.  Implicarea echipei HOTT în campanii rămâne constantă încă din etapa procesului de briefing și până la finisarea materialului livrat în funcție de feedback-ul primit și faza de raportare a rezultatelor, desigur. 

Află mai multe detalii de aici: www.hott.ro

Divizia de creatori de conținut și influenceri a HaHaHa Production HOTT – House of Talents & Trends precizează că „are un portofoliu de influenceri online pe nișele cooking, lifestyle, health & wellbeing, sport și asigură pe lângă serviciile de talent management pentru aceștia și servicii de curatoriere de brand pentru brandurile care sunt în căutarea celor mai eficiente și creative soluții pe segmentul influencer marketing”.

Cele mai performante firme din sectorul 2, premiate de CCIB

0

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), cu sprijinul Primăriei sectorului 2, a organizat în Aula Carol I din sediul său istoric Topul firmelor din sectorul 2, manifestare ce a avut ca obiectiv evidenţierea celor mai performanţi operatori economici cu sediul social pe raza acestor unități administrativ-teritoriale. La Gala de înmânare a premiilor au participat alături de manageri ai celor mai performante companii din sector și reprezentanţi ai administraţiei centrale și locale.

„Sectorul 2 concentrează o activitate economică cu impact semnificativ la nivelul Capitalei. Cele 3.700 de companii laureate au realizat, cumulat, o cifră de afaceri de 160,4 miliarde lei, adică circa 32,2 miliarde de euro și un profit din exploatare de 15,5 miliarde lei (3,1 mld euro). De asemenea, aceste firme au generat aproape 160 de mii de locuri de muncă. Sunt rezultate foarte bune, care confirmă stabilitatea și maturitatea comunității de afaceri din sectorul 2, în pofida faptului că anul 2023 a fost marcat de provocări și de situații de incertitudine, atât la nivel economic, cât și politic”, a declarat Iuliu Stocklosa, președintele CCIB, în deschiderea Galei. Pornind de la cifrele remarcabile consemnate la nivelul acestei unități administrativ-teritoriale, președintele Camerei București a lansat antreprenorilor provocarea de a aduce Sectorul 2 pe primul loc, la nivelul Capitalei, în ceea ce privește cifra de afaceri.

Cele mai multe companii premiate de Camera București în sectorul 2 activează în domeniul serviciilor (38% din total), fiind urmate de firmele din domeniul comerţului (31%) şi de cele cu profil industrial (12%). Construcţiile și domeniul cercetare-dezvoltare şi high-tech-ul concentrează câte 7% din firmele premiate, turismul – 4%, în timp ce doar 1% dintre laureați provin din agricultură, silvicultură şi pescuit. 

„Una dintre prioritățile noii administrații o constituie consolidarea relației cu mediul de afaceri, care este un motor foarte important pentru dezvoltarea comunității noastre”, s-a subliniat în mesajul noului primar sectorului 2, Rareș Hopincă, transmis de Cristian Olteanu, director de cabinet. „Primăria Sectorului 2 își dorește foarte mult să realizeze un parteneriat cu CCIB care să ducă la îndeplinirea provocării lansate de președintele Camerei București și pe care o susținem și noi. Sectorul 2 chiar merită să fie cel puțin la nivelul sectorului 1”, a declarat, în context, reprezentantul Primăriei.

Un mesaj de susținere pentru antreprenori a venit și de la Dumitru Stoica Istrate, director în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT). „Suntem partener al antreprenorilor prin programele pe care le avem în curs de de desfășurare. Întotdeauna când veți avea probleme, veți avea o poartă deschisă la noi, la Minister”, a afirmat reprezentantul MEAT, felicitând antreprenorii premiați.

„Invit companiile care doresc să-și internaționalizeze afacerile să apeleze la noi, la echipa Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), pentru a primi sprijin calificat și gratuit pentru a-și atinge obiectivul”, a subliniat în cadrul Galei Sorin Toader, director general, Departament Comerț Exterior – ARICE. 

Pe lângă distincţiile acordate pentru rezultatele economice obţinute în anul 2023, în cadrul evenimentului au fost decernate premii și diplome speciale Primăriei Sectorului 2, unor companii și antreprenori din diverse domenii de activitate, inclusiv din mass-media.

Pepco a sprijinit formarea educațională a peste 2.200 de copii și tineri

0

Grupul Pepco anunță că „a sprijinit peste 2.200 de copii și tineri din România în cadrul programului intern de responsabilitate socială, Pepcolandia. Programul este dezvoltat cu scopul de a contribui în mod activ la formarea educațională a copiilor și tinerilor aflați în dificultate. În acest an, compania a susținut 225 de proiecte în Polonia, România, Bulgaria și Italia și a donat în total peste 230.000 de euro acestor inițiative”. 

După cum îl caracterizează inițiatorii, „Pepcolandia este un program anual de granturi care se desfășoară din 2018, prin care compania își implică angajații în sprijinirea ONG-urilor locale care se ocupă de copii și tineri. Entitățile propuse de personal pot primi de la Pepco granturi de până la 2.000 de euro pentru a-și implementa propriile proiecte. Programul oferă copiilor șansa de a-și urma talentele și pasiunile prin participarea la excursii educaționale, ateliere muzicale, tabere de vară, turnee sportive sau alte activități în aer liber.

Anul acesta, în România a avut loc cea de-a patra ediție a programului, prin care peste 2.200 de copii au avut ocazia de a lua parte la diverse activități educaționale, dezvoltate în funcție de nevoile și dorințele lor. În total, au fost organizate peste 455 de ateliere. 

Printre ONG-urile care au făcut parte din această inițiativă se numără Asociația Lumina, care a organizat 245 de ședințe de stimulare pentru copiii cu afecțiuni limitatoare de viață, Fundația Noi Orizonturi, care a amenajat un spațiu de lectură pentru copiii din mediul rural, Asociația Bright Future, care a amenajat un spațiu de stimulare senzorială pentru copiii cu autism, Asociația de Consultanță, Integrare și Dezvoltare Europeană (ACIDE), care a amenajat și dotat un spațiu pentru jocuri/sport pentru copiii din mediul rural, Asociația Culturală Hangu, care a amenajat și dotat un loc de joacă pentru copiii din comuna Hangu, Centrul pentru Educație și Sprijin Comunitar, care a organizat un atelier de pictură, în cadrul proiectului «DĂ CULOARE EMOȚIILOR TALE!», lucrările copiilor fiind expuse în Veranda Mall, București și Asociația Convenția Organizațiilor Studențești din Univeristatea Craiova, care a realizat un spațiu pentru atelierele terapeutico-educaționale destinate copiilor cu deficiențe. De asemenea, în unul dintre satele din țară, angajații Pepco s-au oferit voluntar pentru a transforma un depozit vechi într-un spațiu creativ și modern pentru copii. Totodată, copiii au beneficiat și de bunuri materiale. 

În ediția din acest an, angajații au propus 225 de proiecte în 4 țări: Polonia (190 de inițiative), România (31 de inițiative), precum și Bulgaria și Italia, care s-au alăturat anul acesta programului Pepcolandia.

Inițiativele Pepcolandia urmăresc să asigure oportunități educaționale egale pentru un număr cât mai mare de copii și tineri aflați în dificultate. Programul care a început în Polonia se dezvoltă de la an la an, incluzând și alte țări din Europa pentru a ajunge la mii de tineri. Încă de la început, Pepcolandia a sprijinit 800 de inițiative în mai multe țări europene cu peste 700.000 de euro, ceea ce se traduce prin activități pentru peste 20.000 de copii”.

Bogdan Grigoriu, Head of Region pentru Pepco România, Bulgaria și Grecia: În cadrul acestor proiecte, abordăm diverse nevoi – de la investiții în locuri de joacă și săli educaționale, prin competiții sportive și excursii, până la ateliere creative. Dar obiectivul este întotdeauna același – să îmbunătățim calitatea vieții în comunitățile locale și să ajutăm copiii fără posibilități. Suntem mândri  de faptul că am ajuns la cea de-a patra ediție a programului și că an de an reușim să dezvoltăm și să ne implicăm în cât mai multe proiecte care fac o diferență și contribuie la evoluția copiilor și a tinerilor.”

Grupul Pepco reamintește că „a fost înființat în anul 2015 și cuprinde o rețea de magazine din sectorul retail, din care fac parte Pepco, Dealz și Poundland, și colaborează cu PGS, un furnizor global. La momentul actual, Pepco Group deține peste 4.800 de magazine în 21 de țări și are un număr de aproximativ 47.000 de angajați”.

Pepco este recunoscut ca „unul dintre cei mai mari value retailers din Europa, care oferă haine pentru întreaga familie și articole pentru casă la prețuri foarte atractive. După aproape 20 de ani de creștere constantă, magazinele Pepco sunt vizitate de clienți care efectuează 30 de milioane de tranzacții pe lună. Compania, cu sediul central în Poznań, are în prezent peste 30.000 de angajați în 18 țări din întreaga Europă și o rețea de peste 3.600 de magazine”.

Grampet Group și GFR inaugurează un laborator la Politehnica București 

0

Grampet Group și Grup Feroviar Român (GFR), recunoscută drept „compania fanion” a grupului, au inaugurat un laborator modern la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București. Este al doilea laborator modernizat de grup la Facultatea de Transporturi și va fi utilizat de studenții Departamentului de material rulant de cale ferată, care „vor avea acces la aplicații și programe specifice, soluții software performante, prin intermediul cărora vor putea să pună în practică cunoștințele teoretice”. 

Gruia Stoica, fondator și președinte Grampet Group: „Inaugurarea acestui nou laborator este o dovadă a angajamentului nostru față de educație. În ziua de astăzi, deficitul major de forță de muncă este una dintre cele mai mari provocări ale industriei feroviare din România. Din păcate, interesul pentru o carieră în acest domeniu a scăzut de-a lungul timpului, iar astăzi găsim din ce în ce mai greu specialiști. Le mulțumim partenerilor noștri de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București pentru șansa de a contribui la dezvoltarea viitoarelor generații de ingineri. Vreau să cred că, în acest laborator, tinerii vor găsi inspirația să devină cei care, prin inovare și curaj, vor modela România de mâine.”

Realizatorii laboratorului subliniază că „lucrările de modernizare au durat aproximativ șase luni și au vizat finisarea spațiului pus la dispoziție de către universitate, montarea unei pardoseli flotante, utilarea sălii cu stații de lucru, unități PC performante și o tablă inteligentă interactivă, pentru a face demonstrațiile practice mai facile pentru profesori și studenți. 

În plus față de acestea, tot pentru funcționarea laboratorului, GFR pune la dispoziția universității următoarele elemente: aparat legare; set format din cârlig tracțiune, bară tracțiune și elemente articulație însoțit de elemente elastice de amortizare; robinet AK; semiacuplare aer; distribuitor aer KE1c; regulator SAB DRV 2AT 600; portsabot; sabot; pană sabot; atârnător portsabot; axă triunghiulară; cilindru frână 16″; robinet golire. 

De la tehnologie de ultimă generație, până la pereții care povestesc, prin desene, istoria și inovația din transportul feroviar – totul a fost gândit pentru a inspira. Fragmente din inima industriei – schițe ale locomotivei Dema 3000 (locomotivă Diesel Electrică, pe 6 osii), modernizată la RELOC Craiova și componente unice produse la REVA Simeria”.  

La evenimentul de lansare, au participat Gruia Stoica – fondator și președinte Grampet Group, Mihnea Costoiu – rector, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, Ilona Costea – decan al Facultății de Transporturi, Gabriel Popa – prodecan al Facultății de Transporturi, Amedeo Neculcea – director general, GP Intermodal & lector asociat la Politehnica București, Tudor Prisecaru – președinte al Senatului Politehnica București, Traian Mazilu – director al Departamentului de material rulant de cale ferată, Victor Ponta – consilier onorific al premierului și Cristian Bușoi – fost europarlamentar. 

Bitcoin atinge un nou record istoric

0

Bitcoin și-a doborât din nou recordul, atingând un maxim istoric de 75.000 USD, depășind recordul din martie 2024 de 73.738 USD, anunță astăzi Binance. Acest lucru se întâmplă după ce rezultatele preliminare au arătat că Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din SUA, deși numărătoarea voturilor este încă în curs.

În mod tradițional, creșterea Bitcoin a avut un efect pozitiv asupra altor active cripto. De la începutul anului 2024, Bitcoin a înregistrat o creștere de peste 70%. Noul record este asociat cu susținerea prețului Bitcoin de către o serie de factori macroeconomici și politici.

Unul dintre principalele motive pentru această creștere este reprezentat de alegerile din Statele Unite. Mulți comercianți fac tranzacții semnificative pe piața criptomonedelor, indiferent de rezultatul alegerilor.

Un alt factor important este impactul lansării din ianuarie a fondurilor tranzacționate la bursă (ETF) în Statele Unite pe piața cripto. ETF-urile Bitcoin au fost lansate de BlackRock și Fidelity, împreună cu alte șapte companii de management. De la lansare, nouă fonduri au gestionat bitcoin în valoare de 68,5 miliarde de dolari, ceea ce reprezintă aproximativ 5% din monedele existente.

Un nou record pentru Bitcoin, după o perioadă lungă de stabilizare, este, cu siguranță, o provocare pentru investitori și pasionații de criptomonede. În urma acestui nou maxim, mulți analiști adoptă o abordare precaută, cauzată de volatilitatea tradițională a Bitcoin. Cu toate acestea, piața rămâne unanim optimistă cu privire la creșterea durabilă.