Companiile germane din România, pesimiste în privința viitorului economiei

Date:

Sondajul realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) în octombrie 2023 arată că „situația economică a companiilor cu capital german din România s-a deteriorat în această toamnă, iar cele mai multe dintre acestea sunt pesimiste și în ce privește viitorul”.

Din sondaj reiese că „principalele motive sunt incertitudinea cauzată de riscurile geopolitice și scăderea cererii pe fondul ratelor ridicate ale inflației și al nivelului dobânzilor, dar și lipsa de personal calificat și evoluția costurilor cu forța de muncă sunt motive de îngrijorare pentru multe companii. Sondajul evaluează atât situația economică, cât și situația afacerilor companiilor și oferă o imagine de ansamblu a celor mai importanți factori de risc economic din perspectiva companiilor. De asemenea, sunt enumerați factorii decisivi în luarea unei decizii investiționale. 

Doar 17,1% dintre companiile intervievate se așteaptă ca situația economică a României să se îmbunătățească în următoarele 12 luni, față de 22% în primăvară, în timp ce 38% consideră că aceasta va rămâne neschimbată. Majoritatea (44,7%) consideră că situația economică se va deteriora (primăvara anului 2023: 26%). 

În ce privește evoluția activității propriei companii, majoritatea (46,1%) consideră că aceasta va rămâne neschimbată, în timp ce 17,7% se așteaptă ca activitatea lor să se deterioreze în următoarele luni (primăvara 2023: 15,9%). Numărul celor care se așteaptă ca situația propriilor afaceri să se îmbunătățească a scăzut: doar 34,2% (primăvara 2023: 46,2%) dintre companii rămân optimiste.

Toate acestea au dus la o reducere a planurilor de investiții, iar intenția de a face noi angajări a scăzut. Peste 30% dintre respondenți declară că vor reduce investițiile (primăvară: 24,4%). Astfel, volumul investițiilor rămâne neschimbat pentru 38,2%, în timp ce 6,6% dintre companiile chestionate nu planifică nicio investiție pentru următoarele 12 luni. Doar un sfert dintre respondenți intenționează în continuare să crească investițiile pe plan local (primăvară 2023: 39,7%). De asemenea, este important să vedem în ce domenii fac investiții semnificative companiile germane din România și care sunt factorii care joacă un rol decisiv în acest sens. Cei mai mulți (47,7%) dintre cei care se gândesc să realizeze investiții plănuiesc să investească în producție și fabricare, precum și în vânzări și marketing. Activitățile de cercetare și dezvoltare sunt, de asemenea, luate în considerare de către 22,3% dintre respondenți. Dimensiunea pieței și proximitatea față de clienți sunt cei mai importanți factori care influențează decizia investițională. România, cu cei 19 milioane de locuitori ai săi, apartenența la familia UE și apropierea de Europa de Vest, rămâne o opțiune bună pentru investitorii germani. Numărul de angajați rămâne constant în majoritatea companiilor (toamna 2023: 57,3%, primăvara 2023: 42,4%), scade însă semnificativ numărul companiilor care sunt dispuse să facă noi angajări (toamnă: 26,7%, primăvară: 41,7%). 

Companiile cu capital german din România consideră că cererea scăzută de produse și servicii (63%) și lipsa de personal calificat (61%) sunt cele mai mari riscuri, dar și costurile cu forța de muncă (51%) și condițiile-cadru politico-economice (43%) provoacă, de asemenea, îngrijorare în rândul respondenților”. 

Realizatorii sondajului subliniază că, „pe lângă opțiunile de răspuns, companiile au avut posibilitatea de a indica și alți factori care joacă un rol decisiv pentru investițiile pe plan local. Acestea au menționat lipsa de predictibilitate din cauza deselor schimbări legislative, cum ar fi modificările codului fiscal, situația economică și geopolitică internațională și cererea din partea clienților lor, care a scăzut brusc”.

Sebastian Metz, director general al AHK România: „În ciuda tuturor provocărilor și riscurilor, perspectivele pentru companiile germane din România și pentru relațiile economice bilaterale sunt bune și cred că România va continua să atragă noi investiții. Însă, după cum arată încă o dată rezultatele acestui sondaj, pentru asta este nevoie de un mediu economic favorabil afacerilor, competitiv și, mai presus de toate, predictibil.” 

Totodată, „rezultatele sondajului global, coordonat de Camera de Comerț și Industrie a Germaniei (DIHK), realizat în rândul a peste 3.600 de companii germane care își desfășoară activitatea în străinătate și a companiilor care au legături strânse cu Germania, arată că nu există niciun semn de redresare puternică la nivel mondial, deoarece economia globală a redus motoarele în cursul anului. În consecință, companiile germane sunt mai puțin optimiste în ceea ce privește evoluția economică în cadrul amplasamentelor investiționale în care activează pe plan internațional în toamna anului 2023 decât erau în primăvară. În Europa, așteptările privind evoluția economică sunt negative și s-au înrăutățit semnificativ în unele cazuri față de sondajul anterior. În proporție de 46%, cererea scăzută este apreciată în prezent ca fiind cel mai mare risc pentru afaceri la nivel mondial, urmată de politicile economice (42%) și de lipsa de personal calificat (37%)”.

Volker Treier, șeful departamentului de comerț exterior al DIHK: „Scăderea cererii din China și riscurile geopolitice au un impact negativ asupra afacerilor companiilor germane active la nivel mondial.” 

Rezultatele complete ale AHK World Business Outlook, realizat la nivel global, pot fi consultate aici (în limba engleză).  

Sondajul AHK World Business Outlook „a fost realizat în perioada 25 septembrie-20 octombrie 2023. Conflictul din Orientul Mijlociu, care a izbucnit la 7 octombrie, nu a avut un impact semnificativ asupra așteptărilor companiilor în perioada de desfășurare a sondajului. Au participat 76 de companii din România, dintre care mai mult de jumătate (54%) activează în industrie și construcții, 30% în sectorul serviciilor și 16% sunt companii din comerț”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Energy Policy Group și WWF-România anunță lansarea oficială a proiectului RENewLand

Energy Policy Group (EPG) și WWF-România (Fondul Mondial pentru...

Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ilfov anunță...