FIC: 80% dintre companii se așteaptă în continuare la creșterea performanțelor financiare

Date:

Ca de fiecare dată în ultimii 7 ani, FIC (Consiliul Investitorilor Străini) face publice rezultatele Business Sentiment Index (BSI) desfășurat în luna septembrie 2021. Acestea rămân optimiste și sunt aliniate cu cele din martie 2021. Indexul arată  un sentiment general pozitiv al mediului de afaceri din România, în linie cu evoluțiile la nivel internațional, mai ales în ceea ce privește performanța viitoare a afacerilor. 80% dintre companii se așteaptă în  continuare la creșterea performanțelor financiare, în special activitatea de pe piața internă. Aproape  jumătate (46,7%) se așteaptă ca exporturile să rămână la niveluri similare, un procent asemănător cu cele  observate în 2019, anterior pandemiei. 

Din perspectiva investițiilor, observăm că se păstrează încrederea companiilor în oportunitățile de afaceri,  deoarece pentru următoarele 12 luni, mai mult de 53% dintre companii au planuri de investiții. Aceste  rezultate reprezintă niveluri ridicate pentru BSI, marcând un nou vârf.  

Investițiile de capital planificate pentru anul viitor sunt corelate cu planurile de forță de muncă ale  companiilor: 60% dintre companii caută să angajeze personal în anul următor și doar 11% le vor pune în  așteptare. Intențiile privind planurile de forță de muncă pentru următoarele 12 luni reprezintă un nou vârf  înregistrat de la lansarea BSI. Dar, în timp ce companiile caută forță de muncă, din păcate percepția privind  disponibilitatea personalului adecvat rămâne rezervată, deoarece doar 39% dintre respondenți consideră  că forța de muncă este competitivă, situându-se la un nivel similar cu rezultatele anterioare pandemiei. 

Întrebați despre valul 4 al pandemiei, 60% dintre companii nu așteaptă efecte masive asupra activităților  lor, în timp ce 38% vor fi afectate moderat. Angajații vor continua să lucreze de acasă, 38% dintre companii  estimează că între o pătrime și jumătate din angajații lor vor continua să lucreze de acasă, în timp ce 29%  se așteaptă ca mai mult de jumătate din angajați să continue în regim de telemuncă. Aceste răspunsuri  reprezintă un semnal potrivit căruia companiile au luat toate măsurile sanitare în pregătirea acestui  scenariu și sunt gata să se confrunte cu această situație. 

Veștile proaste rămân în mod constant în legătură cu infrastructura, transparența și coerența aplicării  politicilor publice, reducerea birocrației și a poverii reglementărilor, fiind încă din 2016, domenii  percepute ca foarte slabe și necompetitive de majoritatea respondenților. 

În același timp, membrii FIC consideră că România are o mare oportunitate, de a folosi finanțarea  disponibilă în programul de reformă și reziliență pentru a găsi soluțiile cele mai adecvate pentru a adresa  aceste probleme prin implementarea PNRR. Deși situația politică din ultima lună nu a răspuns nevoii de  predictibilitate pentru mediul de afaceri, aprobarea PNRR reprezintă un moment important pentru acest  proiect de țară, pe care suntem pregătiți să îl susținem în etapa de implementare.  

Rezultatele integrale ale indicatorului FIC Business Sentiment Index, ediția Septembrie 2021 pot fi  consultate aici.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

FoodIntelForum Aqua Carpatica, ediția a VII-A : Business pe măsură

FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția a VII-a, debutează la fel...

Business serios, intensitate maximă la FoodIntelForum AQUA Carpatica

Începem ziua a doua a conferinței FoodIntelForum AQUA Carpatica,...

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...