Memorandum european privind etichetarea berii

Date:

Asociația Berarii României, care furnizează 85% din cantitatea de bere de pe piaţa din România, anunţă că a semnat alături de organizaţia Berarii Europei (foto) „un memorandum privind etichetarea ingredientelor și a valorii energetice pe toate sticlele de bere din UE până în 2022”. Scopul memorandumului „este ca organizațiile să-și asume responsabilitatea publică pentru declararea ingredientelor și informațiilor energetice pe etichetele produselor lor, în timp ce asociațiile comerciale susțin aceste eforturi, inclusiv prin stabilirea obiectivelor sectoriale locale și raportarea colectivă”. Semnatarii precizează că „memorandumul este deschis pentru companii și asociații din toate sectoarele băuturilor alcoolice, cu condiția ca semnatarul să aprobe pe deplin acest document și angajamentul său pentru etichetarea pe ambalaj atât a ingredientelor cât și a valorilor energetice. Dorința finală este de a oferi consumatorilor informații inteligibile, recognoscibile, comparabile și exacte pentru toate băuturile alcoolice”.

La ceremonia de semnare a participat comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, care a declarat: „Sunt încântat să fac parte din evenimentul de astăzi. Vreau să profit de această ocazie pentru a felicita toți semnatarii pentru angajamentele de etichetare a alcoolului. Vreau să vă încurajez să continuați să fiți pionieri în sectorul mai larg al alcoolului. Consumatorii au dreptul să știe mai multe. Mulți dintre ei își doresc mai multe detalii despre ce conțin băuturile și ce înseamnă pentru sănătatea lor. Ei doresc ca aceste informații să fie clare și transparente – un mesaj recurent pe care îl primim în toate activitățile noastre de sănătate publică și siguranță alimentară”.

Julia Leferman, directorul general al Asociației Berarii României, subliniază: „Suntem bucuroși să fim semnatari ai acestui memorandum, în condițiile în care membrii asociației Berarii României au decis în mod voluntar să ofere consumatorilor informații relevante pentru ca aceștia să facă alegeri în cunoștință de cauză și în concordanță cu stilul lor de viață. Valoarea energetică a produsului este o informație care vine în completarea listei ingredientelor de fabricare la care consumatorii aveau deja acces de foarte mulți ani, demonstrând faptul că Berarii României acționează în spiritul transparenței și respectului față de consumator. Ne mândrim cu faptul că rata de implementare a angajamentului nostru este peste media europeană și demersul nostru va continua până în momentul în care ponderea de implementare va atinge 100%”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Beneficiile salariale pentru angajați și angajatori: Cum alegem cea mai bună variantă? Ce avantaje fiscale putem avea?

Ruxandra Popescu, Director PwC România Pentru a menține pachetele salariale...

52% dintre români consideră important să predea spre reciclare deșeurile de electrice mici și de baterii

În cadrul proiectului ECOSWEEE, finanțat parțial de Comisia Europeană...

Valoarea totală a primelor brute subscrise de Groupama în 2023 a depășit 4 miliarde lei

Valoarea totală a primelor brute subscrise de Groupama în...