Studiu EY România: Majoritatea companiilor au ales să redirecţioneze banii pentru sponsorizări către organizaţiile care activează în sănătate, educaţie şi servicii sociale

Date:


Conform unui studiu realizat la începutul acestui an de EY România în parteneriat cu ARC – Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, Creditul fiscal: Regimul sponsorizărilor în România, doar 20% dintre companiile locale au declarat că nu se implică în acțiuni de sponsorizare, din motive care ar putea fi, însă, corectate – fie pentru că nu înțeleg mecanismul de direcționare, fie pentru că nu sunt convinse de acțiunile/ activitățile către care ar fi dispuse să direcționeze banii.

Miruna Enache, EY Romania

Deși perioada în care companiile pot redirecționa banii pentru sponsorizări este limitată la șase luni începând cu 1 ianuarie 2022, iar procesul de aplicare a creditului fiscal este îngreunat, aș zice să privim către partea bună a Legii 322/2021. Prin noile prevederi, companiile vor fi încurajate să utilizeze integral plafoanele anuale de deducere din impozitul pe profit sau din impozitul pe venit, în cazul microîntreprinderilor, după depunerea declarațiilor anuale sau trimestriale”, a declarat Miruna Enache, Partener, Coordonatorul Departamentului de Asistenţă fiscală în tranzacţii, EY România. 

Despre ce este vorba? 

Legea sponsorizării și Codul fiscal permit societăților comerciale plătitoare de impozit pe profit să ofere sponsorizări entităților fără scop lucrativ/ autorităților publice/ persoanelor fizice pentru activitățile desfășurate în anumite domenii (spre exemplu, cultură, educație, umanitar, social) și să beneficieze de facilități fiscale, în anumite condiții prevăzute de lege. 

Cheltuiala cu sponsorizarea oferită nu este o cheltuială deductibilă fiscal, dar poate reprezenta un credit fiscal, adică poate reduce impozitul pe profit de plată cu suma integrală a sponsorizării oferite. Codul fiscal prevede următoarele limite (minimul dintre): 20% din impozitul pe profit datorat sau 0,75% din cifra de afaceri. Mai mult, societățile comerciale care sunt plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și care efectuează sponsorizări, potrivit Legii sponsorizării, pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, scad sumele aferente din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor până la nivelul valorii reprezentând 20% din impozitul datorat pentru trimestrul în care au înregistrat cheltuielile respective.

Începând cu 1 ianuarie 2022 (ori cu data începerii anului fiscal 2022 – 2023, în cazul persoanelor juridice care au optat pentru un exercițiu financiar diferit de anul calendaristic), în cazul în care sponsorizările efectuate nu depășesc plafonul menționat mai sus, rămânând astfel o diferență pozitivă neutilizată, pentru această diferență pozitivă, contribuabilul poate dispune de ”redirecționarea impozitului pe profit” pentru efectuarea de sponsorizări în termen de maxim 6 luni de la data depunerii declarației anuale de impozit pe profit/ declarației de impozit aferente. Dacă până în 2021, pentru cheltuielile legate de sponsorizare ce au depășit în anul de referință limitele permise pentru credit fiscal sumele eligibile s-au raportat pe 7 ani în cazul plătitorilor de impozit pe profit, respectiv pe o perioadă de 28 de trimestre consecutive în cazul plătitorilor de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, acest lucru nu mai este posibil pentru sumele înregistrate, începând cu 2022. Cu toate acestea, sumele reportate din trecut (aferente anilor 2015-2021), vor putea fi utilizate până în anul 2028. Recuperarea acestor sume în scop de credit fiscal se efectuează în ordinea înregistrării acestora, în aceleași condiții, la fiecare termen de plată a impozitului.

Cei mai mulți bani, potrivit declarațiilor respondenților studiului EY România„Creditul fiscal: Regimul sponsorizărilor în România”, i-au atras organizațiile neguvernamentale care activează în sănătate – 28%, servicii sociale – 26 și educație – 26%. Protecția mediului a fost cauza care a atras cele mai puține sponsorizări –  5,3%, fapt care arată, din punctul nostru de vedere, o nevoie de educare și informare suplimentară privind importanța acestui domeniu.  

În plus, studiul EY România arată că, pentru a fi dispuse să se implice, companiile au nevoie de cât mai multă informație din partea mediului non-profit, de completă vizibilitate asupra acțiunilor lor. De aceea, pentru ONG-uri, comunicarea devine punctul cheie.

„Cu cât vor fi mai transparente, cu atât răsplata va fi mai mare – vor obține sponsorizări suplimentare și chiar au șanse să câștige parteneriate pe termen lung. Firmele vor sens, își doresc să vadă materializări clare ale proiectelor sponsorizate, să contribuie la dezvoltarea pe termen lung a comunității în care se implică”, explică Miruna Enache. 

Dana Pîrțoc, CEO ARC

Dana Pîrțoc, CEO ARC: „Sponsorizările de 20% țin copii în școală, repară secții de spitale, susțin cultura, protejează mediul și ne ajută să trăim în comunități sănătoase. Ce ne arată noile date din acest studiu este că există un potențial uriaș de colaborare și de schimbare. Avem nevoie unii de ceilalți și relațiile bune dintre un ONG și o companie contează enorm pentru bunăstarea comunității. 

Organizațiile neguvernamentale din țară au profesioniști în domeniile lor de activitate, care contribuie la binele tuturor și care au nevoie de sprijin ca să își împlinească misiunile. O comunicare mai strânsă între organizații și companii, o comunicare care să se întâmple de pe poziții de egalitate și încredere ar duce la creșterea sprijinului oferit prin 20%.”

Studiul EY România și ARC mai relevă că 46.9% din respondenți susțin că și-ar dori ca sponsorizările să le fie solicitate în trimestrul patru al unui an financiar. „Acesta este răspunsul așteptat și de noi, întrucât o firmă începe să își cunoască situația contabilă cât mai aproape de realitate abia în jurul acelui trimestru, atunci va ști dacă va ieși pe profit sau nu”, completează Miruna Enache.

De asemenea, studiul mai arată că, în general, sumele sponsorizate sunt direct corelate cu dimensiunea companiei și dimensiunea profitului.

De menţionat că în aceste zile guvernul a introdus pe o perioadă limitată de timp şi o serie de reguli speciale pentru ajutoare, donaţii şi sponsorizări destinate persoanelor afectate de conflictul din Ucraina. 

Rezultatele studiului poate fi consultat aici.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

Top 10 motive pentru care totul electric este o idee proastă

Politicienii și oficialii guvernamentali de la fiecare nivel par...

Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine

După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță,...