Migrarea infrastructurii IT este un pas important în transformarea digitală, dar soluționarea problemei retenției angajaților și a complexității operaționale va fi esențială.

Băncile din întreaga lume intenționează să își mute o parte semnificativă a operațiunilor în cloud, reducând astfel dependența față de infrastructura IT veche de zeci de ani, pentru a putea lansa rapid produse noi și pentru a rămâne competitive, conform celui mai nou studiu realizat de Accenture (NYSE: ACN).

Studiul „The great cloud mainframe migration: what banks need to know”  are la bază un sondaj global efectuat în rândul a 150 de directori de bănci ale căror instituții plănuiesc sau au început deja să își migreze infrastructura IT în cloud.

Conform studiului, aproximativ patru din cinci respondenți (82%) intenționează să mute mai mult de jumătate din volumul de lucru al infrastructurii IT în cloud, iar unul din patru respondenți (22%) intenționează să mute mai mult de trei sferturi. Marea majoritate a directorilor de bănci au declarat că intenționează să facă acest lucru în următorii doi până la cinci ani.

O mare parte dintre bănci au început să mute anumite aplicații în cloud, dar încă se bazează pe o tehnologie veche pentru majoritatea funcțiilor de bază, inclusiv înregistrările clienților, plățile, investițiile, managementul riscului și conformitatea.

„Deși multe bănci au adoptat cloud-ul pentru sistemele destinate clienților, cum ar fi serviciile bancare mobile și online, dar și pentru instrumentele utilizate de către angajați, cum ar fi e-mailul și videoconferințele, încă se bazează pe o tehnologie veche pentru funcțiile de bază ale afacerii lor”, a declarat Michael Abbott, care conduce la nivel global activitatea Accenture în domeniul bancar.

„Ca urmare, majoritatea produselor bancare de bază, cum ar fi conturile curente și de economii, au la bază coduri scrise cu zeci de ani în urmă. Confruntate cu creșterea ratelor dobânzilor, cu concurența din partea fintech-urilor și cu o concurență sporită pentru depozite, băncile apelează la cloud pentru a le ajuta să impulsioneze rapid inovarea produselor bancare de bază”.

Băncile consideră viteza și agilitatea, securitatea și capacitatea de a adăuga noi capacități ca fiind cele mai importante argumente pentru migrarea infrastructurii IT (citate de 43%, 41% și, respectiv, 37% dintre respondenți). Trei din cinci directori (62%) se așteaptă la o rată internă de rentabilitate a investițiilor în migrare mai mare de 10%, iar peste trei sferturi (77%) se așteaptă să-și recupereze investiția în migrarea infrastructurii IT în termen de 18 luni.

Printre principalele provocări sau bariere legate de migrarea în cloud se numără riscul de întrerupere a activității, lipsa de înțelegere a modului în care funcționează codul, capacitatea de a atrage și de a păstra talentele tehnologice potrivite și reglementarea riscurilor de securitate și de conformitate.

„Băncile se descurcă bine în ceea ce privește recrutarea și investiția în tinere talente, dar păstrarea acestora este problema”, a spus Abbott.

„Băncile de succes își remodelează culturile prin crearea unor rute pentru competențele de care vor avea nevoie în viitor și prin dezvoltarea unor strategii de angajare din noi grupuri de talente și de recalificare a forței de muncă. De asemenea, unele dintre ele își sporesc în mod spectaculos utilizarea rezervelor de talente externe și adoptă forța de muncă la distanță și hibridă. Abordarea provocărilor legate de talente va fi crucială pentru bănci în atingerea obiectivelor de migrare a sistemelor IT în următorii ani.”

Alte concluzii:

• Băncile văd în cloud o oportunitate de eficientizare pe măsură ce costurile cu infrastructura IT cresc. Marea majoritate (91%) a băncilor chestionate au raportat că în ultimii ani a crescut costul de întreținere a infrastructurii IT.
• Nevoile în materie de talente sunt specifice. Directorii din sectorul bancar chestionați văd cea mai mare cerere pentru competențe în materie de securitate cibernetică (47%) și în domeniul soluțiilor cloud (46%), inclusiv capacitatea de a proiecta infrastructuri virtuale, platforme și aplicații bazate pe cloud pentru rapiditate și agilitate.
• Infrastructurile IT actuale au o vechime cuprinsă între 5 și 20 de ani. 58% dintre cei chestionați au declarat că sistemele lor IT au o vechime de 5-10 ani; 27% au o vechime de 11-20 de ani; iar 9% au o vechime de 21-30 de ani.
• Cloud-ul public este opțiunea preferată pentru migrarea sistemelor de bază. Aproape două treimi (63%) dintre bănci intenționează să își mute sarcinile de lucru ale sistemelor IT în medii de cloud public, care pot oferi un plus de rentabilitate, flexibilitate și ușurință în respectarea reglementărilor; aproximativ o treime (31%) intenționează să utilizeze un model de cloud hibrid și doar 6% intenționează să utilizeze cloud-ul privat.

Studiul, intitulat „The great cloud mainframe migration: what banks need to know,”, este cel de-al patrulea volum al seriei de reviste digitale Accenture Banking Cloud Altimeter. Acesta se bazează pe un sondaj realizat în rândul a 150 de directori din domeniul tehnologiei informației și al inovării, reprezentând bănci din 16 țări de pe cinci continente. Aceste bănci, care au toate active de peste 100 de miliarde de dolari (33% au active de peste 1 trilion de dolari; 33% au active între 500 și 1 trilion de dolari; și 33% au active între 100 și 500 de miliarde de dolari), fie plănuiesc să își migreze funcțiile de bază în cloud, fie sunt în curs de migrare în cloud. Printre țările reprezentate se numără Australia, Brazilia, Canada, China, Franța, Germania, India, Italia, Japonia, Mexic, Arabia Saudită, Singapore, Spania, Suedia, Regatul Unit și Statele Unite. Sondajul a fost realizat online în decembrie 2021.

Uleiul alimentar uzat ne poate fi… și prieten, și dușman. Acest deșeu, cu un potențial uriaș de a fi revalorificat în domeniul energetic, poate avea consecințe negative asupra mediului dacă nu este colectat și prelucrat în mod corespunzător. Totodată, revalorificarea acestuia aduce avantaje la nivel economic, după cum veți putea vedea în materialul următor, bazat pe discuțiile purtate în cadrul dezbaterii online „Valorificarea Uleiului alimentar uzat – situația actuală și potențialul de colectare în România”, organizată de Asociația Energia Inteligentă.

În cadrul evenimentului,  președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță a vorbit despre lansarea proiectului „Stop Aruncării Uleiului Alimentar Uzat”, „un proiect în care încercăm, pe de o parte, să conştientizăm importanţa colectării uleiului, dar în acelaşi timp să vedem care este impactul acestui ulei la nivel naţional în ceea ce priveşte ponderea lui, cantităţile care sunt colectate sau aruncate şi, nu în ultimul rând, să încercăm o iniţiativă legislativă, care să se concretizeze într-o colectare corespunzătoare a uleiului uzat, într-o valorificare a acestuia şi crearea de valoare adăugată.”

 În acest scop, pentru a avea o dimensiune a ceea ce înseamnă această risipă, a ceea ce înseamnă impactul uleiului alimentar uzat în România, Asociația Energia Inteligentă a solicitat elaborarea unui studiu la una dintre cele mai prestigioase companii de cercetare/studiere a vieţii sociale: compania Deloitte. „Am elaborat un studiu cu privire la uleiul alimentar uzat din perspectiva situației actuale și din perspectiva potențialului – și nu mă refer aici doar la colectare, ci și de valorificare – și am sugerat într-un capitol de încheiere și anumite măsuri care pot fi luate din perspectiva cadrului legislativ, în primul rând, în așa fel încât – sugerăm și spunem noi – să ajungem la o îmbunătățire față de situația la care ne aflăm în acest moment. Am insistat asupra faptului că, dincolo de o strategie, într-adevăr, infrastructura de colectare, mai ales la nivelul gospodăriilor, este esențială, deoarece avem și alte mijloace de a interveni la nivelul operatorilor economici, iar aici vorbim în principal de HORECA și de jucătorii din industria alimentară,” a declarat, în cadrul evenimentului online, Sorin Elisei, lider al practicilor de energie şi sustenabilitate, Deloitte România.

În România, în 2019, a existat un consum anual de peste 170.000 de tone de ulei. În schimb, rata de colectare și valorificare a uleiului alimentar uzat în România, în acest moment, nu depășește 1%. “

„Avem niște cifre legate de colectare, ce sunt puțin mai îmbucurătoare, deși studii în acest sens sau date oficiale sunt relativ vechi, și asta ar fi un prim lucru pe care autoritățile, inclusiv prin planurile de gestionare a deșeurilor, ar trebuit să-l facă: să actualizeze aceste informații. Așadar, potențialul este enorm, dar rata de colectare și valorificare este în continuare extrem de mică. Am adus acest subiect în discuție deoarece, pe directivele europene, avem o țintă pentru 2025, și anume o rată de reciclarea a cel puțin 55% din volumul deșeurilor produse. Este o diferență enormă între ceea ce se întâmplă acum și ceea ce ar trebui să se întâmple la nivelul anului 2025, dar măcar la orizontul anului 2030, cu un plan și cu o strategie, cu o implementare efectivă și rapidă, putem totuși să ajungem la această rată de colectare. Dar, în subsidiar și, de fapt, și mai important ar fi să creștem această rată de valorificare internă, din perspectivă economică și de interes național strategic”, a punctat Sorin Elisei.

România are o țintă inclusiv pentru utilizarea de energie regenerabilă în sectorul transporturilor. Aceasta, în anul 2020, ar fi trebuit să se situeze la aproximativ 10%. Pe actualele obiective asumate de România, în 2030, această țintă crește de la 10% la 14%. Iar, potrivit pachetului“Fit for 55”, acest procent de 14% din 2030 trebuie să crească la 18%.

„Așadar, sectorul transporturilor va fi cel mai expus sau, dacă vreți, dezvoltarea, accelerarea implementări unor vectori de decarbonare și de energie regenerabilă e o necesitate. Deci, nu mai putem discuta de un potențial – pentru că el este uriaș – ci e mai degrabă și o necesitate, și o obligație,”a subliniat reprezentantul Deloitte România.

Conform structurii de consum în sectorul transporturilor și a prognozelor, biocombustibilul ar reprezenta, în acest moment, dintr-o perspectivă de cost-beneficiu, principala opțiune pe care o are România. „Biocombustibilii sunt: cei de generația întâi, din plante, din culturi agricole, apoi avem biocarburanții de generația a doua, cei avansați, inclusiv din uleiul alimentar uzat. Directivele europene ne limitează posibilitatea de a creştea aportul de biocombustibili din culturi agricole. Mai mult decât atât, nu doar că îl va limita, dar îl va şi reduce gradual şi atunci noi trebuie să ne îndreptăm atenţia – adresând atât problema de mediu, atât problema de economie circulară şi de valoare adăugată, cât şi contribuţia la nişte ţinte legate de obiective naţionale şi europene – asupra utilizării inteligente a acestui biocombustibil de generaţia a doua. Atunci trebuie, din acest punct de vedere, mai devreme decât mai târziu, să se creeze acest cadru, cadru care ar putea fi inspirat – iar pe parcursul raportului nostru am dat exemplele Austriei şi Germaniei (în Austria este la modă această colectare încă din 1990 – 1992). Deci, am putea învăţa din experienţa acestor două ţări. Iar unul dintre vectorii de promovare, pentru că în subsidiar trebuie spus că informarea consumatorilor este un lucru extrem de important, este legat şi de parteneriatul cu autorităţile locale pentru sprijinirea unor astfel de iniţiative. Şi chiar avem un exemplu în studiu în care, practic, o primărie, prin faptul ca a încurajat şi a creat un ecosistem local de colectare, primeşte la schimb biodiesel pentru flota de autobuze sau pentru flota de transport local şi regional. Deci, soluţii există, putem învăţa din experienţa altora,”a mai punctat Sorin Elisei.

Din perspectiva soluţiilor la nivelul cadrului legislativ, în studiul Deloitte, comandat de Asociația Energia Inteligentă, s-au menționat cel puţin trei propuneri. “Vorbim, în primul rând, de monitorizare. Avem nevoie de o monitorizare mult mai atentă şi mult mai bine structurată, în aşa fel încât să avem o înţelegere dacă ceea ce se colectează şi se valorifică astăzi, pe date oficiale, este o realitate sau trebuie să luăm ca atare nişte acţiuni cu privire la informaţiile la care ne raportăm atunci când facem planuri şi strategii. Iar ele, bineînţeles, se referă la o serie de obligaţii care nu sunt neapărat suplimentare – cel puţin în sarcina operatorilor economici – dar este vorba despre o clarificare a ceea ce trebuie raportat şi cum se monitorizează de către instituţiile statului aceste raportări. La al doilea punct, vorbim de standardul în general de raportare, în sensul în care evidenţiem codul deşeului. Trebuie să fim foarte atenţi la aceste lucruri – destinaţia, frecvenţa colectării, modul de transport şi metoda de tratare. Pentru a îmbunătăţi granularitatea şi calitatea datelor de raportare trebuie să ştim despre această cantitate de deşeuri în tone, inclusiv despre cea destinată eliminării”, a mai precizat oficialul Deloitte în cadrul dezbaterii „Valorificarea Uleiului alimentar uzat – situația actuală și potențialul de colectare în România”. 

Una dintre soluțiile propuse în cuprinsul studiului se referă la implementarea unei scheme de răspundere extinsă a producătorului. „Practic, uleiurile alimentare uzate nu sunt în scopul prevederilor legislative actuale şi o astfel de schemă de răspundere extinsă ar putea să acopere sau să răspundă unor astfel de solicitări – iar aici trebuie analizat cât de rapid ar putea să producă o astfel de schemă acele schimbări semnificative de care avem nevoie atât de curând”, spune Elisei.

Cum ar trebui să arate însă o schemă de colectare a uleiului?

„O schemă de colectare a uleiului, care să funcţioneze relativ rapid, poate fi implementată. Nu este nevoie să ne uităm doar la modelul Austria şi Germania, ci ne putem uita şi către alte iniţiative – ele sunt, de altfel, menţionate şi în studiu – vis-a-vis de ceea ce au încercat anumite asociaţii nonguvernamentale sau chiar mari retaileri, în încercarea de a creşte acest grad de colectare. Dar asta ar presupune, în esenţă, mai mult sau mai puţin, deplasarea oamenilor către puncte de colectare, aflate la o distanţă mai mult sau mai puţin considerabilă faţă de casă. Este vorba despre puncte de colectare, distribuite uniform în aglomerările urbane – lucru care este posibil – evidenţiate separat sau sub forma în care se întâmplă în Austria, adică recipiente speciale distribuite populaţiei şi pe care aceasta le foloseşte pentru a le duce apoi către acele puncte de colectare intermediare sau finale (de exemplu, la anumite magazine sau supermarketuri)”. 

Dar, sistemul, dincolo de crearea infrastructurii, are nevoie de un stimulent, a evidențiat reprezentantul Deloitte.

 „Acest stimulent poate fi gândit sub o formă monetară, care cred că ar fi cea mai simplă soluţie, sau, aşa cum înţeleg că procedează acum retailerii, pentru o cantitate de ulei uzat adusă în magazin primesc un voucher de anumită valoare. Cred că acest lucru ar putea să stimuleze pe termen scurt, dar trebuie, în acelaşi timp, din punctul de vedere al unor factori de coerciţie, să vedem dacă se poate implementa o componentă de preţ sau tarif în ceea ce priveşte apa sau procesarea apei, în aşa fel încât să se reflecte la nivel colectiv faptul că, în continuare, ar trebui să penalizăm aruncarea uleiului în sistemul de colectare şi de management al apei. Dar acest lucru l-aş vedea mai degrabă ca un pas doi, care să vină după o perioadă de cel puţin un an în care stimulăm, încă o dată, sub formă monetară colectarea şi, în acelaşi timp, creăm şi un cadru de dezvoltare a infrastructurii, în care tot ce înseamnă plasarea acestor puncte de colectare sau a recipientelor să nu vină în costul utilizatorului. Cred că fondurile europene care sunt alocate, inclusiv pe dimensiunea de economie circulară, sunt suficient de semnificative pentru a acomoda acest deziderat”, a concluzionat Sorin Elisei.

Articolul face parte din proiectul „STOP aruncării uleiului alimentar uzat” inițiat de Asociația Energia Inteligentă cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra impactului devastator pe care deversarea uleiului alimentar uzat îl poate avea asupra mediului și de a contribui la informarea consumatorilor asupra beneficiilor pe care colectarea lui corectă le poate avea asupra vieții noastre de zi cu zi prin creșterea calității apei potabile și a aerului. Totodată, folosirea uleiului alimentar uzat în producerea de energie din surse regenerabile, va face posibilă îndeplinirea țintelor Uniunii Europene de reducere a emisiilor de carbon. Proiectul este susținut de partenerii media: Economistul, Financial Intelligence, The Diplomat Bucharest, Capital, Club Economic, România Durabilă, Energy Center, E-nergia, InvesTenergy, Info Mediu, Revista Piața și EM360 Group.