Economie socială în Ateliere Fără Frontiere

Date:

Economie socială pentru obiective de dezvoltare durabilă este ceea ce practică atelierul EduClik al asociației Ateliere Fără Frontiere: asigură locuri de muncă unor persoane vulnerabile care recondiționează calculatoare colectate de la companii și le donează unor școli și ONG-uri.

Directorul de dezvoltare Lorita Constantinescu ne oferă detalii: „Atelierul EduClick, înființat de Asociația Ateliere Fără Frontiere, este singurul colector de deșeuri electrice și elecronice din țară, care recondiționează echipamentele IT. Colectăm tot ce are baterie și tot ce se poate conecta la priză, dar mai ales calculatoare, laptopuri sau monitoare, cărora le dăm o viață nouă, donându-le mai departe copiilor și școlilor din medii vulnerabile. Am ales să le recondiționăm pentru a contribui la proteja mediul înconjurător și pentru a fi un exemplu de urmat în economia circulară. Recondiționarea și refolosirea unui produs este cea mai sustenabilă formă de consum și cea mai de dorit acțiune ce poate avea loc într-o societate. Așadar, echipamentele IT ajunse la noi sunt evaluate și reparate, apoi reasamblate în produse noi și performante, conform cerințelor pieței. Ateliere Fără Frontiere este colector autorizat de DEEE, deține certificatul ISO pentru standardele 9001 și 14001 de calitate pentru activitatea de management și este singurul ONG autorizat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru activitatea de reutilizare a echipamentelor IT. Altfel spus, calculatoarele sunt repuse pe piață ca bunuri de valoare, în loc să fie reciclate – o acțiune ce are un impact de mediu în acord cu prevederile economiei circulare”.

Cele mai mari colectări se fac de la companii mari, în general, când își schimbă flota IT sau când își mută sediul. Se colectează și de la firme mici, start-up-uri, instituții, companii internaționale. Companiile și persoanele fizice pot preda deșeuri electrice și electronice la sediul Atelierelor Fără Frontiere, Șos. Oltenitei, nr. 105. Cantități peste 100 kg din București și zone limitrofe sunt luate de către Ateliere, contactate în prealabil prin formularul disponibil pe site educlick.ro/cum-ajuti sau e-mail [email protected].

Ce se strânge și e refolosibil e recondiționat de către persoane vulnerabile, afectate de șomaj de lungă durată, violență domestică, adicții, dizabilități, trafic de persoane, probațiune, pedepse privative de libertate, lipsă locuință, oameni care parcurg un program de doi ani de inserție socio-profesională. Atelierele asigură 14 locuri de muncă pentru persoane vulnerabile apte de muncă, care au nevoie de o perioadă de tranziție pentru integrarea pe piața muncii.

Fără să fie o regulă, din trei calculatoare uzate se poate face unu folositor. Ce nu e reutilizabil e dezmembrat pe fracții și trimis la fabrici de reciclare DEEE.

În 13 ani de activitate, EduClick a donat 20.000 de calculatoare, pentru 480.000 de beneficiari din 2.500 de școli și alte unități de învățământ din toată România. Obiectivul este ca până la sfârșitul anului să doneze încă 2.000 de calculatoare, pentru 250 de școli.

În condițiile actuale, cu dificultățile de dotare pe care le întâmpină școala online, directorul de dezvoltare Lorita Constantinescu subliniază: „Copiii din mediile vulnerabile sunt cei cărora le croim un drum mai bun în sistemul educațional. Prin EduClick, contribuim la digitalizarea educației în mediile vulnerabile din România, pentru egalitatea de șanse ale copiilor în sistemul de învățământ și plierea lor la cerințele actuale ale pieții muncii și ale societății civile. Odată cu criza Covid-19, obiectivele noastre s-au concentrat asupra asigurării computerelor pentru copiii din zone defavorizate, care nu au acces la școala online. Statisticile spun că unu din trei copii din România nu avea acces la cursurile online când s-au implementat. Odată cu echipamentele IT necesare laboratoarelor de TIC sau învățământului de acasă, facilităm digitalizarea educației oferind și knowledge-ul necesar profesorilor pentru a le putea folosi la capacitate maximă, prin webinarii educative alături de profesori cu renume în noile metode de învățămant”.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

FoodIntelForum Aqua Carpatica, ediția a VII-A : Business pe măsură

FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția a VII-a, debutează la fel...

Business serios, intensitate maximă la FoodIntelForum AQUA Carpatica

Începem ziua a doua a conferinței FoodIntelForum AQUA Carpatica,...

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...