Programe comune de știință și artă

Date:

Echipe mixte de artiști și cercetători au realizat lucrări comune, fiecare din perspectiva domeniului său, sub egida Asociației Qolony (Colonia pentru Artă și Știință). Elaborate în câteva săptămâni de rezidență, cu tema „Structuri convertibile”, propusă de curatoarea proiectului, Olivia Nițiș, lucrările au fost prezentate în expoziția Fusion AIR – Structuri convertibile. Fusion Air este definit ca „unicul proiect românesc de rezidențe artistice în institutele de cercetare, inițiat și organizat de Asociația Qolony (Colonia pentru Artă și Știință), fondată de Mihaela Ghiță, cunoscutul om de radio.

Programul cuprinde în acestă perioadă prezentări online în fața publicului, în care vor fi relevate modul „cum s-au desfășurat întâlnirile și discuțiile între creatori și cercetătorii, care au fost momentele-revelație din cadrul rezidențelor, ce momente-limită au trebuit să depășească aceștia și care sunt informațiile care nu au mai încăput în rama expoziției găzduite de /Sac @ Malmaison. Sunt patru seri de dialog după următorul program:

Marți, 22 iunie, orele 19.00-20.00 – Întâlnire cu Aura Bălănescu (artist multimedia) și Elena Badea (Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Textile și Pielărie); lucrarea din cadrul expoziției – Manuspectrum: lucrare multimedia, interactivă, un pergament sensibil la atingere

Miercuri, 23 iunie, orele 19.00-20.00 – Întâlnire cu Ciprian Ciuclea (artist vizual) și Gina Isar (Institutul de Științe Spațiale); lucrarea din cadrul expoziției – Arheologia invizibilului – ecouri din Universul îndepărtat: instalație multimedia care vorbește în cheie poetică despre modalități posibile de reprezentare a interacțiunii particulelor de energie înaltă cu atmosfera terestră

 • Joi, 24 iunie, orele 19.00-20.00 – Întâlnire cu Peter Gate (antropolog și muzician experimentalist) și Marian Zamfirescu, Cristina Staicu, Florin Jipa (Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației); Lucrarea din cadrul expoziției – The Cell: rezultatul unui experiment cymatics de generare sonică a frecvențelor specific create pe un suport clasic de pânză cu substanță acrilică

Vineri, 25 iunie, orele 19.00-20.00 – Întâlnire cu Floriama Cândea (bioartistă) și Ionuț Enculescu, Adrian Enache, Luminița Rădulescu, Mihaela Beregoi, Mihaela Bunea (Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor); Lucrarea din cadrul expoziției – IMplant: o colecție  de obiecte iterate (naturale și artificiale)  ce tranzitează  limitele dintre specii, dintre natural și artificial sau dintre real și ficțiune în încercarea de a găsi narațiuni noi despre relația om-natură

Echipa Qolony este formată din Mihaela Ghiță, inițiatoarea proiectului Fusion Air, artistele vizuale Floriama Cândea și Sabina Suru, managerul cultural Andrei Tudose.

Proiectul este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Institutele partenere sunt Institutul de Științe Spațiale (ISS), Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Textile și Pielărie București (INCDTP), Institutul Național pentru Fizica Materialelor (IFIM), Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR). Proiectul este dezvoltat în parteneriat cu Institutul Francez din România, CESI – Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, Muzeul Național de Artă Contemporană, Asociația Scientifica.

Coperta revistei

spot_img

Editorial

spot_img
spot_img

Opinii și analiza

spot_img

Recomandate
Recomandate

FoodIntelForum Aqua Carpatica, ediția a VII-A : Business pe măsură

FoodIntelForum AQUA Carpatica, ediția a VII-a, debutează la fel...

Business serios, intensitate maximă la FoodIntelForum AQUA Carpatica

Începem ziua a doua a conferinței FoodIntelForum AQUA Carpatica,...

Influencerii înlocuiesc familia și prietenii ca sursă de informare pentru investitori 

În fiecare zi, investitorii individuali caută informații despre diferitele...