VTEX lansează un conector cu Facebook pentru a îmbunătăți vânzările magazinelor online

0

VTEX, platforma enterprise de comerț digital cu ajutorul căreia brandurile și retailerii își gestionează operațiunile de comerț, anunță cea mai recentă versiune a conectorului care integrează platformele Facebook și Instagram ale Meta pentru a spori vânzările magazinelor online.

Noua funcționalitate îmbunătățește conexiunea dintre magazinele online și reclamele acestora de pe rețelele de socializare, crescând rata de conversie încă de la primul contact al clientului cu brandul. Acest lucru îi ajută pe retaileri să obțină o mai bună vizibilitate asupra audienței campaniilor lor și asupra activităților de marketing. De asemenea, noua versiune a conectorului contribuie la creșterea ratei de conversie, adresându-se cumpărătorilor potențiali prin reclame personalizate.

„Această versiune a conectorului duce la un alt nivel integrarea dintre platforma VTEX și platformele Meta, consolidând angajamentul nostru de a ne transforma platforma într-un panou de control unic pentru gestionarea tuturor strategiilor de afaceri ale clienților noștri. Prima versiune a acestei integrări, lansată anul trecut, se bucură deja de popularitate în rândul clienților VTEX. Noua versiune urmărește să aducă și mai aproape magazinele de platformele în care cumpărătorii lor își petrec majoritatea timpului, permițând o segmentare mai clară și o personalizare mai atentă a reclamelor”, spune Cristi Movilă, Eastern Europe General Manager & EMEA SVP în cadrul VTEX.

Capabilitățile noi și îmbunătățite ale conectorului pentru Facebook includ:

  • Îmbunătățirea Conversions API (CAPI): API-ul destinat conversiilor include acum cinci componente noi – Vizualizare pagină, Vizualizare conținut, Căutare, Adăugare în coș și Inițiere checkout, fiecare dintre acestea reprezentând o etapă din procesul de cumpărare și, implicit, din funnel-ul de conversie. Pe lângă faptul că stabilește targetul și optimizează reclamele, noul conector le permite clienților să măsoare fiecare dintre aceste etape, valorificând mai bine resursele în momentul creării de reclame.
  • Actualizări ale catalogului de produse: Practic, noua versiune a conectorului permite expunerea directă a unor produse din catalog pe Facebook sau Instagram, accelerând trecerea din platformă în magazin și scăzând rata de abandon a coșului de cumpărături. 
  • Meta Ads Plugin: Acest modul simplifică procesul de creare a reclamelor pentru Facebook și Instagram. Utilizatorii pot crea campanii în mod nativ din interfața de administrare VTEX, campaniile fiind reflectate automat în Facebook Manager.

Cu această actualizare a conectorului, șansele aprobării reclamei de către Facebook sunt și ele optimizate deoarece campaniile sugerate corespund mai bine criteriilor evaluate de companie.

Clienții VTEX din întreaga lume, inclusiv Carrefour, C&A, Lenovo, Philips, Samsung, Walmart și Whirlpool, și-au descărcat deja prima versiune a CAPI.

Pentru mai multe informații, accesați pagina VTEX: bit.ly/FBCAPI.

BestJobs: Piața muncii a accelerat în iulie. Aplicările la joburi au depășit recordul din ultimul an și jumătate, iar numărul de joburi a crescut cu 28% față de vara anului trecut

0

A doua lună de vară din 2022 a adus un volum de joburi cu 28% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut pe platforma de recrutare BestJobs, păstrând același nivel comparativ cu luna iunie a acestui an. Cu toate că este o perioadă de vârf a sezonului estival, candidații au înregistrat cu 13% mai multe aplicări decât în iulie 2021 și cu 10% mai multe decât luna precendentă. În plus, tinerii aflați la început de carieră au fost mult mai dinamici în căutarea unui loc pe piața muncii, înregistrând un nou record de activitate de la începutul anului și până acum. Astfel, candidații din segmentul 18-25 de ani au înregistrat 17% din totalul aplicărilor din iulie.

„Stagnarea în numărul de joburi este specifică lunilor de vară, când, pe fondul concediilor, recrutările scad. Cu toate acestea, candidații au început intens a doua jumătate a anului 2022. Spre exemplu, dacă în luna decembrie 2021, un candidat cu intenții de angajare aplica, în medie, la 3-4 joburi, acum datele arată o medie de 7 oportunități vizate. Vedem în platformă și faptul că, indiferent de vârstă, candidații sunt interesați de oportunități profesionale mai bune din punct de vedere al salariului sau al beneficiilor extrasalariale. În plus, chiar și cei care nu urmăresc o schimbare imediată a jobului, aplică pentru a-și evalua opțiunile”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.

În luna iulie, candidații au aplicat cel mai mult pentru poziții în Vânzări, unde aplicările au crescut cu aproape 4% față de luna trecută, Management, Financiar/Contabilitate, IT/Telecom și Producție/Logistică. De asemenea, s-a înregistrat o creștere notabilă de aproape 20% a aplicărilor în HoReCa, pe fondul intensificării activităților sezoniere din acest domeniu.

Topul companiilor cu cele mai multe aplicări a fost condus în luna iulie de către Lidl, LPP FASHION, Enel și eMAG. În plus, foarte mulți candidați s-au orientat către județele mai dezvoltate din punct de vedere economic din țară, precum Ilfov și București (peste 221.170 de aplicări), Timiș (59.600 de aplicări), Brașov (44.330 de aplicări), Cluj (44.270 de aplicări) și Constanța (peste 35.700 de aplicări), arată datele BestJobs.

Candidații au aplicat în număr mare pentru poziții precum Consultant Vânzări pentru un brand de fashion, cu 1.700 de aplicări, Agent Customer Care (ce permite desfășurarea activității de la distanță) pentru o companie ce domină piața de comerț online din România, cu peste 1.300 de aplicări și Online Guidance Support, cu aproximativ 1.260 de aplicări.

Connections contribuie la transparentizarea dialogului social prin crearea primei platforme care monitorizează toate inițiativele legislative

0

Connections Consult (CC), grup de companii de transformare digitală, listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București, contribuie la transparentizarea dialogului social dezvoltând prima platformă care facilitează comunicarea între organizații guvernamentale și societatea civilă printr-un parteneriat cu Confederația Patronală Concordia, organizație care reprezintă mediul de afaceri la dezbaterile publice de la nivelul Guvernului, al Parlamentului și ale structurilor de decizie din România.

Prin colaborarea dintre Connections și Concordia, toate propunerile legislative de la nivel central sunt făcute publice cetățenilor și mediului de business, înainte să fie dezbătute și să devină legi promulgate sau abrogate de organismele statului, pe platforma www.dialogsocial.ro.

Platforma unică și integrată permite atât consultarea inițiativelor legislative, cât și descărcarea documentelor asociate unei inițiative legislative în original și în format editabil, dar și consultarea pe verticală în interiorul structurilor partenerilor de dialog prin tabele comparative cu legislația în vigoare versus forma propusă. De asemenea, platforma Dialog Social este un loc de dezbatere virtual a pozițiilor firmelor și ONG-urilor față de proiectele de acte normative și orice alte subiecte din viața publică, care ulterior sunt susținute în Parlament de reprezentanți ai Concordia, ai sindicatelor, patronatelor și societății civile.

„Suntem încântați să colaborăm cu un partener cu inițiative benefice pentru societate cum este Confederația Patronală Concordia și ne bucurăm pentru oportunitatea de a contribui la transparentizarea relației dintre stat și societatea civilă. Prin dezvoltarea platformei Dialogsocial.ro, este asigurată o comunicare transparentă și eficientă între organismele statului reprezentanții mediului privat, al angajatorilor și ONG-uri, o colaborare de care România are nevoie. Cu scopul de a fi instrument interactiv de luare a deciziilor pentru a promova un dialog sănătos între părțile implicate, această platformă unică reprezintă cea mai digitalizată modalitate de legătură între stat și societatea civilă în privința dialogului social”, declară Radu Marcu, Software Chief Operating Engineer la Connections Consult.  

Pentru dezvoltarea platformei au fost folosite tehnologii moderne și funcționalități de automatizare pentru a monitoriza în timp real inițiativele legislative și pentru a oferi acces facil utilizatorilor în portal, dar și pentru o navigare ușoară și intuitivă pe site. Platforma, care este unică în România, a fost creată de o echipă formată din cinci specialiști în dezvoltare software, management de proiect și analiză de business.

Ne implicăm constant în proiecte care favorizează evoluția societății și care îmbunătățesc viața  cetățenilor și dezvoltă mediul de business. Avem portofoliu numeroase proiecte care le permit companiilor să concureze mai eficient în industriile în care activează și ne dorim să fim parteneri în crearea a cât mai multor proiecte care să deservească publicului larg, dar în mod deosebit în domeniul public unde nevoia de digitalizare este tot mai mare. Procesul de digitalizare este tot mai accelerat în România, fiind tot mai greu de evitat automatizarea operațiunilor într-o afacere și optimizarea tuturor proceselor”, punctează Bogdan Florea (foto), CEO Connections Consult.

Criptoactivele se mențin la noile praguri de rezistenta, dar volatilitatea continuă

Atât bitcoin, cât și ether s-au menținut săptămâna trecută la noile lor niveluri mai ridicate, piața criptoactivelor continuând să dea semne pozitive, în ciuda unei volatilități evidente a prețurilor.

Bitcoin a început săptămâna la peste 23.000 de dolari. Criptoactivul a prezentat o oarecare volatilitate pe parcursul săptămânii, tranzacționându-se joi sub 22.250 de dolari, dar și-a recuperat rapid poziția. O creștere de ultimă oră a făcut ca în această dimineață să urce la peste 24.000 de dolari.

Ether a început săptămâna trecută în jurul valorii de 1.675 de dolari, scăzând sub 1.575 de dolari la începutul săptămânii, dar tranzacționându-se din nou la peste 1.725 de dolari. În această dimineață se tranzacționează în jur de 1.750 dolari. 

Taxele de tranzacție ale Ethereum, la niveluri minime record

În timp ce rețeaua Ethereum se pregătește pentru actualizarea The Merge, taxele de tranzacție se mișcă la niveluri minime record. Comisioanele de tranzacție ale rețelei, cunoscute sub numele de comisioane de „gaz”, au fost la cele mai mici rate din 2020, ceea ce este cu adevărat pozitiv pentru rețea. 

Taxele de tranzactie au devenit una dintre problemele emblematice ale anului 2021 pentru Ethereum și pentru criptomoneda sa conexă ether. Aceste comisioane erau extrem de ridicate, în jur de 40 de dolari pe tranzacție în medie, ceea ce i-a determinat pe unii analiști să spună că rețeaua este grav afectată. Dar scăderea cererii în rețea a redus aceste taxe la nivel normal.

Deși poate fi greu să vedem ceva pozitiv în scăderea prețurilor criptoactivelor, odată cu apropierea The Merge, comisioanele accesibile pot fi un lucru foarte bun. Într-o perioadă de schimbări uriașe pentru rețea, barierele scăzute la intrare sunt esențiale pentru a încuraja noi participanți. 

Bitcoin concurează în mod discret cu Ethereum

În timp ce se pune mult accent pe actualizarea The Merge, precum și pe gama de dApps și alte protocoale de pe blockchain-ul Ethereum, rețeaua Bitcoin Lightning, aflată în creștere, are și ea multe de oferit, potrivit unui raport al Arcane Research

Rețeaua Lightning a Bitcoin este un aspect cu adevărat interesant al unuia dintre cele mai importante criptoactive din lume, un aspect adesea uitat. Studiul realizat de Arcane constată însă că numărul de plăți s-a dublat într-un an de zile pe această rețea, iar valoarea plăților a crescut cu 400% (în dolari). 

Rețeaua Lightning oferă posibilități interesante de a ajuta bitcoin să își sporească dominația la nivel global. Arcane a constatat, de asemenea, că accesul la rețea a explodat în mai puțin de un an, de la aproximativ 100.000 la peste 80 de milioane până în martie 2022. Această extindere a rețelei nu poate fi ignorată pe viitor, chiar și în condițiile în care numărul de blockchains concurente va prolifera.

Un grup parlamentar din Regatul Unit
lansează o anchetă privind criptoactivele

Grupul parlamentar privind activele digitale și cripto (APPG) a lansat o anchetă privind sectorul criptoactivelor din Regatul Unit și dorește să consilieze guvernul cu privire la următorii pași în ce privește criptoactivele în Regatul Unit.

Recent a fost lansat proiectul de lege privind serviciile și piețele financiare, care conține unele prevederi cheie în ceea ce privește domeniul cripto și, în special, stablecoins. Ca atare, este foarte bine să vedem că un grup parlamentar se implică în acest sector și speră să afle mai multe despre modul în care acesta funcționează și despre potențialele sale beneficii. 

Criptoactivele se află într-un moment critic în Regatul Unit în ceea ce privește evoluția sectorului. Măsurile care sprijină inovarea și protecția consumatorilor și investitorilor vor contribui la creșterea încrederii în acest domeniu, permițând în același timp Regatului Unit să rămână un centru de dezvoltare a tehnologiei.

Dobânzile continuă să crească pe fondul temerilor legate de stagflație. Consumatorii resimt impactul majorărilor.

 

Ultimele date pozitive privind forța de muncă din Statele Unite întăresc teoria că în septembrie va urma o nouă creștere agresivă a ratei dobânzii cheie de către Rezerva Federală americană. Banca Centrală Europeană a început și ea să majoreze ratele dobânzilor, iar țările din Europa Centrală și de Est sunt fruntașe, având primele patru cele mai mari rate ale dobânzilor din Uniunea Europeană. 

Banca Națională a României a majorat și ea dobânda cu încă 0,75%, până la 5,5%, menționând în hotărârea de săptămâna trecută a Consiliului de Administrație că datele și analizele indică o cvasi-stagnare a activității economice atât în trimestrul al doilea, cât și pentru trimestrul al treilea din acest an, sub impactul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate. 

Recenta decizie privind dobânda menține România pe locul patru în UE, după Ungaria, cu o dobândă de 10,75%, Cehia, cu 7% și Polonia, cu 6,5%. Creșterea agresivă a ratei dobânzii în Ungaria o plasează la mai puțin de 1% din rata inflației, în încercarea de a opri deprecierea forintului și de a face Ungaria mai atractivă pentru capitalul străin. Urmează Polonia, cu un diferențial față de inflație de 9%, urmată de România cu 9,55% și Cehia cu 10,2%.  

Cu toate acestea, consumatorii resimt impactul acestor majorări ale dobânzilor, ROBOR la 3 luni depășind 8% și crescând ratele lunare ale persoanelor împrumutate. Acest nivel ridicat al ratei dobânzii a fost văzut ultima dată în februarie 2010.  

Economia românească începe să arate o scădere a consumului semnalând și o posibilă stagnare a inflației. Cele mai recente date de la Institutul Național de Statistică arată că în luna iunie vânzările cu amănuntul au înregistrat prima scădere de la lună la lună din 2022, cu 2,1%. Această scădere se manifestă la produsele alimentare și nealimentare, singura categorie care prezintă o creștere față de mai 2022 fiind cea a carburanților. Totuși, vânzările cu amănuntul arată o creștere de 3,2% față de luna iunie a anului trecut, menționată și de BNR în raportul său. Însă, potrivit BNR, producția industrială și-a reluat contracția anuală, volumul comenzilor noi în industria prelucrătoare a scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut, iar volumul lucrărilor de construcții noi aproape că a încetat să mai crească în termeni anuali. 

În pofida perspectivelor de încetinire a economiei, piața muncii din România a rămas puternică, BNR menționând că numărul de salariați din economie a continuat să crească în ritm susținut în perioada aprilie-mai, aproape exclusiv pe fondul angajărilor din sectorul privat, iar rata șomajului a continuat să scadă, până la 5,3% în iunie, rămânând ușor peste nivelul de dinaintea pandemiei. Cu toate acestea, deficitul de forță de muncă și-a stopat creșterea neîntreruptă de aproape doi ani, iar intențiile de angajare la trei luni s-au atenuat ușor, pe fondul unor evoluții mixte la nivel sectorial, justificate probabil de efectele și incertitudinile generate de războiul din Ucraina și de sancțiunile în vigoare.

În Statele Unite, după două trimestre consecutive de contracție a PIB-ului și după ce analiștii au dezbătut dacă este sau nu recesiune, ultimele date privind forța de muncă au venit cu o surpriză. În iulie, au fost create 528.000 de noi locuri de muncă, mai mult decât creșterea medie lunară din ultimele 4 luni de 388.000 și de două ori mai multe decât așteptările analiștilor. Datele puternice privind forța de muncă au întărit, de asemenea, dolarul, au împins în sus randamentele obligațiunilor și întăresc poziția Fed cu privire la înăsprirea politicii monetare. Piața ia în considerare o continuare a majorărilor agresive ale dobânzii Fed de încă 0,75% în septembrie. Dar datele privind inflația, care vor fi publicate în această săptămână, ne-ar putea arăta dacă este sau nu cazul pentru o nouă creștere. 

România primește de la Comisia Europeană 149 de milioane de euro pentru a sprijini producția de hidrogen

0

Comisia Europeană a aprobat, astăzi, 8 august, o schemă de ajutoare de stat pentru România în valoare de 149 de milioane EUR pusă la dispoziție prin intermediul „MRR” pentru a sprijini producția de hidrogen din surse regenerabile. 

Scopul măsurii este să contribuie la dezvoltarea hidrogenului din surse regenerabile, în conformitate cu obiectivele Strategiei UE pentru hidrogen și cu Pactul verde al UE.

Schema va contribui, de asemenea, la obiectivele planului REPowerEU de a reduce dependența de combustibilii fosili din Rusia și de a accelera tranziția verde.

Vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat: „Această schemă în valoare de 149 de milioane EUR permite României să își consolideze capacitățile de producție de hidrogen din surse regenerabile, limitând în același timp posibile denaturări ale concurenței. Măsura adoptată astăzi va contribui la realizarea Strategiei UE pentru hidrogen și a ambițiilor Pactului verde european. Mai mult decât atât, măsura va ajuta România să înlocuiască gazele naturale, cărbunele și petrolul din industriile greu de decarbonizat și din transporturi și să își reducă dependența de combustibilii fosili importați, în conformitate cu planul REPowerEU.”

Schema notificată de România

Schema notificată de România, care se va desfășura până la 31 decembrie 2023, va fi finanțată parțial prin Mecanismul de redresare și reziliență, în urma evaluării pozitive de către Comisie a Planului de redresare și reziliență al României și a adoptării acestuia de către Consiliu.

Schema va sprijini construcția de noi instalații pentru producția de hidrogen din surse regenerabile, cu scopul de a realiza, până la 31 decembrie 2025, capacități de producție a hidrogenului din surse regenerabile de cel puțin 100 MW în instalații de electroliză care să producă cel puțin 10 000 de tone de hidrogen pe an.

Schema este deschisă (i) întreprinderilor de toate dimensiunile care își desfășoară activitatea în
domeniul producției de hidrogen sau de energie electrică, (ii) unităților administrativ-teritoriale sau (iii) institutelor naționale de cercetare și dezvoltare din domeniul energiei, inclusiv asociațiilor sau parteneriatelor formate de actorii respectivi. În cadrul schemei, sprijinul va fi acordat sub formă de granturi directe. Valoarea maximă a ajutorului care poate fi acordat fiecărui proiect nu va depăși 50 de milioane EUR.

Proiectele vor fi selectate printr-o procedură de ofertare transparentă și nediscriminatorie, în cadrul căreia beneficiarii vor concura pentru cea mai mică valoare a ajutorului pe MW de capacitate de electroliză instalată. Prima cerere de proiecte a fost lansată în luna iunie 2022. 

Evaluarea Comisiei

Comisia a evaluat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special al articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („TFUE”), care permite țărilor UE să sprijine dezvoltarea anumitor activități economice în anumite condiții, precum și în temeiul Orientărilor din 2022 privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie.

Comisia a constatat că schema:

  • facilitează dezvoltarea anumitor activități economice, în special producția de hidrogen din surse regenerabile;
  • are un „efect stimulativ”, deoarece beneficiarii nu ar efectua investițiile în hidrogenul din surse regenerabile în aceeași măsură în absența sprijinului public;
  • are un impact limitat asupra concurenței și a schimburilor comerciale în cadrul UE. În special, schema este necesară și adecvată pentru a asigura producția de hidrogen din surse regenerabile. De asemenea, schema este proporțională, întrucât nivelul ajutorului corespunde nevoilor de finanțare efective. În plus, vor fi instituite garanțiile necesare care să limiteze ajutorul la minimum, inclusiv o procedură de ofertare concurențială pentru acordarea ajutorului;
  • generează efecte pozitive care compensează orice eventuală denaturare a concurenței și a schimburilor comerciale în UE.

Pe acest temei, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Toate investițiile și reformele care implică ajutoare de stat, inclusiv cele incluse în planurile naționale de reziliență și redresare prezentate în contextul MRR, trebuie notificate Comisiei spre aprobare prealabilă, cu excepția cazului în care fac obiectul uneia dintre normele de exceptare pe categorii a ajutoarelor de stat.

Comisia evaluează cu prioritate măsurile care implică ajutor de stat cuprinse în planurile naționale de redresare prezentate în contextul MRR și a oferit orientări și sprijin statelor membre în etapele pregătitoare ale planurilor naționale, pentru a facilita implementarea rapidă a MRR. În același timp, Comisia se asigură, în decizia sa, că sunt respectate normele aplicabile privind ajutoarele de stat, pentru a menține condiții de concurență echitabile pe piața unică și pentru a garanta că fondurile MRR sunt utilizate în așa fel încât să reducă la minimum denaturarea concurenței și să nu se excludă investițiile private.

Orientările din 2022 privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie oferă informații privind modul în care Comisia va evalua compatibilitatea măsurilor de protecție a mediului, inclusiv de protecție a climei, și a măsurilor de ajutor în domeniul energiei care fac obiectul obligației de notificare în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE.

Aceste orientări, aplicabile din luna ianuarie 2022, creează un cadru favorabil flexibil, adecvat scopului, menit să ajute statele membre să ofere sprijinul necesar pentru atingerea obiectivelor Pactului verde într-un mod bine direcționat și eficient din punctul de vedere al costurilor.

Normele asigură alinierea la obiectivele și țintele importante ale UE stabilite în Pactul verde european și la alte modificări recente aduse reglementărilor din domeniile energiei și mediului și țin seama de importanța sporită a protecției climei.

Normele includ secțiuni referitoare la ajutoarele pentru energia din surse regenerabile, măsurile de eficiență energetică, ajutoarele pentru mobilitatea curată, infrastructura, economia circulară, reducerea poluării, protecția și refacerea biodiversității, precum și la măsurile de asigurare a securității aprovizionării cu energie, sub rezerva anumitor condiții.

Versiunea neconfidențială a deciziei (cu numărul de caz SA.102003) va fi disponibilă în Registrul ajutoarelor de stat, pe site-ul web al Comisiei privind concurența, de îndată ce vor fi fost soluționate eventualele probleme legate de confidențialitate. Buletinul informativ electronic Competition Weekly e-News conține lista deciziilor referitoare la ajutoare de stat publicate recent pe internet și în Jurnalul Oficial.

Bogdan Bocșe, Knosis.ai: industria IT trebuie să investească în generațiile viitoare

0

În toate segmentele vieții personale și profesionale se vorbește tot mai mult de imperativul tehnologiei, de inteligență artificială, inovație, softuri, roboți sau de phygital- fuziunea lumii fizice cu cea digitală.

Bogdan Bocșe, expert în tehnologia informației și antreprenor, a explicat într-un interviu acordat revistei FoodBiz.ro ce presupune inteligența artificială și care este rolul celor două firme fondate de acesta, menite să reducă decalajul dintre nevoile afacerii de automatizare și activarea digitală, pliabile pentru diferite industrii precum producție, retail sau HoReCa.

„Inteligența artificială are o definiție largă și una strânsă. Definiția largă este că orice formă de artizanat uman care se dovedește a fi utilă activității umane, ulterior este o formă de inteligență artificială. Un ceas este o formă de inteligență artificială, o pereche de ochelari, un calculator de buzunar și un smart phone sunt deja forme de inteligență artificială. Descrierea mai specifică, care face apel și la conceptul inovație, se referă la un fel fundamental nou și comparabil mai eficient de a executa o sarcină folosind una sau mai multe inovații tehnologice. Este util să avem în minte ambele aceste două definiții (…) pentru a tria acele elemente tehnologice care cu adevărat reprezintă o inovație și într-adevăr aduc o eficiență vieții umane și activității comerciale”, a explicat Bogdan Bocșe pentru FoodBiz.

Există o goană după noutate și inovație, dar precum spune antreprenorul, trebuie păstrat un echilibru între autonomie și noutate. Se induce o dependență față de niște servicii care sunt operate în altă parte, după reguli asupra cărora nu există drept de vot și nu este în avantajul oamenilor pe termen lung. De aceea, subliniază acesta, industriile IT și cele conexe ar trebui să investească o parte din profitul și din succesul lor în mijloace pentru educarea generațiilor viitoare.

„Knosis.ai și Envisage.ai au luat naștere din dorința de a combina pasiunea pentru învățarea umană și potențialul uman de a ține pasul cu tehnologia, cu abilitățile moderne ale tehnologiei emergente de inteligență artificială și augmentată, inclusiv pentru vedere computerizată, recunoașterea obiectelor sau pentru procesarea și interpretarea automată sau asistată, a mesajelor, a conversațiilor și a corespondenței, inclusiv a corespondenței comerciale”, a explicat pentru FoodBiz.ro Bogdan Bocșe, co-fondatorul celor două firme de inteligență artificială.

Soluțiile sofware oferite se concentrează pe definirea unor procese de inteligență augmentată, în care operatorii colaborează cu un ansamblu de metode de inteligență artificială precum estimatori, detectori, dicționare pentru a ajunge la un răspuns cât mai corect, în cel mai eficient mod posibil și cu un nivel de detaliu aproape imposibil de atins individual-uman.

Articol preluat de pe FoodBiz.ro

Când să spui „da” în carieră – Ghid pentru juniori

0

„Cum era la primul tău job?” Îți este familiară întrebarea? N-ai avut ce să răspunzi pentru că n-ai avut încă primul job? Ori, poate ai lucrat o perioadă, dar n-ai avut o experiență suficient de bună ca să fie povestită. 

Primul loc de muncă nu se uită prea ușor, de aici venind și nenumărate efecte pe plan emoțional.  Dacă mulți dintre prietenii tăi au deja un job, nu este o soluție să alergi după primul care îți iese în cale. „Choose your battles wisely!”, precum spunea un citat care tot circula pe Social Media într-o vreme. Totuși, pentru a ajunge la acea echipă care să te ajute să faci primii pași în carieră, trebuie să ai variante dintre care poți alege.  

Vestea bună este că vara aceasta ai un număr mare de opțiuni. Până pe 19 august, găsești o gamă largă de joburi la Târgul Virtual Hipo.ro pentru Absolvenți. Iată ce echipe te așteaptă: P&G, Serviciul de Informații Externe, Bookster, Nestle Romania, BDO Romania, Austrian Business Agency – Work in Austria, Saint-Gobain Romania, Automatic Data Processing (ADP) Romania, Edenred Digital Center, UniCredit Bank, British American Tobacco Romania, KPMG, Ipsos Interactive Services, BCR, Finastra, Systematic, Auchan Retail Romania, Cargill, Vodafone Romania, TELUS International, Veeam Software, INTERBRANDS ORBICO, R Systems Europe SRL și Sika. 

Spune „da” ca să ieși din monotonie 

Chiar dacă este uneori mai confortabil să lucrezi la aceleași lucruri zilnic, vine ziua în care îți vei dori să testezi ceva nou, să experimentezi. Dorința aceasta de a-ți „reinventa” din când în când jobul pornește tocmai din nevoia pentru o schimbare. Când toate zilele arată la fel, nu e de mirare că te apropii de burnout.  

Rutina are beneficiile sale de a te ajuta să devii organizat și să știi încă de la începutul zilei care îți sunt task-urile. Totuși, mergând spre un stil de lucru, poate chiar spre un stil de viață al cărui motor este rutina, ajungi să-ți dorești o schimbare. O provocare nouă, un task care te scoate din zona de confort. Cu alte cuvinte, dacă vrei să te trezești motivat dimineața, trebuie să existe în cursul zilei acel ceva care te face entuziasmat. Care este acel lucru de azi pentru tine?  

Spune „da” când ți se oferă șanse de creștere 

Dacă cineva îți întinde o felie de tort și-ți spune că o meriți pentru tot efortul de până acum, îl accepți ca pe un premiu. Simți că-l meriți. De ce nu ai simți același lucru și când primești o șansă nouă de a te dezvolta profesional și automat, personal?  

Odată ce primești un nou proiect, o funcție mai înaltă sau un task mai complex, înseamnă că superiorul tău vede potențial în tine. Sigur, riscul de a apărea sindromul impostorului devine cu atât mai mare, cu cât nivelul de dificultate al responsabilității crește. În cazul acesta, ai două opțiuni: ori te consideri nepotrivit pentru un „asemenea” rol în proiect, ori încerci să te privești prin lentila celuilalt. Oare chiar toți managerii de proiecte greșesc atunci când desemnează persoanele responsabile? Din păcate, gândul de a ne considera insuficient de buni pentru un task este mai la îndemână, decât cel de a căpăta și mai multă încredere în noi. Atunci este momentul când spunem „nu”.  

Dar cum ar arăta scenariul în care zicem „da!” și încerci să te privești prin acea lumină frumoasă în care te vede Project Managerul? Până la urmă, el este cel care a observat un anumit atuu, un skill peste care, probabil, treci cu vederea.  

Dacă încerci să înțelegi și perspectiva oamenilor care te admiră, s-ar putea să găsești în tine calități de valoare cărora nu le-ai dat importanță până acum. Gândește-te la asta.  

Spune tare și clar „da” când simți că rezonezi cu oamenii companiei 

Din moment ce nu ai rămâne într-o relație cu o persoană care face aproape toate lucrurile pe dos față de tine, de ce ai alege să lucrezi într-un astfel de mediu? Versus, lucrul la birou cu o echipă deschisă la noi propuneri, care ține mult la colaborare și respect reciproc.  

A spune „da” unui job doar pentru a avea unul este la fel cu a mânca ceva ce te dezgustă, doar pentru a nu rămâne flămând. Pentru câțiva, ar fi pizza cu ananas, pentru alții poate broccoli. Sigur, pizza cu ananas se află printre preferințele unui număr semnificativ de oameni pe acest glob. Altfel, nu s-ar mai prepara în restaurante. Însă, dacă nu este pe gustul tău, în mod clar nu trebuie să o alegi. La fel și în carieră. Spune „nu” și continuă să cauți în „meniul” joburilor altă opțiune. Poți verifica aici „meniul” de joburi pentru juniori Hipo.ro din vara aceasta. 

 Amintește-ți că în perioada în care ești tânăr ai nevoie de modele. Ai nevoie de oameni care să-ți împărtășească din insight-urile industriei, dar în special, ai nevoie de oameni care să-ți ofere șansa să poți fi tu la job. Valori comune înseamnă relații de durată. Spune „da”, doar atunci când simți că discuția de la interviul de angajare decurge lin și natural. Când aveți în comun principiile după care luați decizii. Te vei simți în largul tău!  

„Da”-ul este despre încredere – încrederea în tine și în cei din jur. Te întrebi, „oare există pe piața muncii din prezent vreo companie care să îmi ofere șansa de a nu mă cufunda vara asta în monotonie? De a prinde experiență și de a-mi oferi o echipă cu care să rezonez?” Sună bine? Poți încerca să arunci o privire peste joburile deschise la Târgul Virtual Hipo.ro pentru Absolvenți, chiar aici.  

Nu uita că dacă nu-ți place pizza cu ananas, nu trebuie să o mănânci. Fii sincer cu tine și alege jobul care simți că te ajută pe bune să crești în carieră.  

ASF: Datele preliminare confirmă stabilizarea pieței RCA – Concurență în creștere și tarife în scădere

0

 

Piața RCA confirmă, după prima jumătate a anului 2022, că a reușit să depășească efectele disparițieiCity Insurance S.A., fostul lider din domeniu.

Eficiența măsurilor fără precedent, luate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) atât în ceea ce privește legislația în domeniu, cât și în ceea ce privește activitatea de control și supraveghere, este confirmată de datele preliminare raportate de firmele de asigurare pentru primele 6 luni din 2022.

Concret, nivelul de concentrare a pieței, deși este încă ridicat, a ajuns la cea mai mică cotă din ultimii opt ani. După ce crescuse substanțial, în contextul ieșirii din piață a City Insurance S.A., Euroins, liderul actual al pieței RCA, a revenit, în al doilea trimestru al acestui an, la nivelul din perioada similară a lui 2021 în ceea privește cota de piață, scăzând până la 31,8%, în iunie 2022, de la 36% la finalul lui martie a acestui an.

Corelată cu evoluția celorlalte companii autorizate să vândă RCA, dinamica cotei de piață a celui mai mare jucător sugerează că deficitul de asigurare creat de ieșirea City Insurance S.A. a fost acoperit echilibrat, de întreaga piață, fără apariția unor distorsiuni care să încarce până la cote alarmante un singur jucător. De altfel, acest lucru se vede și din situația plăților efectuate de cei  opt jucători activi, în primul semestru al anului 2022. Euroins are o cotă de peste 50% din despăgubirile brute.

Comportamentul Euroins este și rezultatul acțiunilor Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.), care a fost activă prin supraveghere permanentă și acțiuni de control, unele soldate cu sancțiuni.

Clasamentul primilor trei jucători, raportat la Primele Brute Subscrise (PBS), este completat de Groupama, cu o cotă de piață de aproape 21% și Allianz Țiriac cu aproape 19%, cele două societăți evoluând aproape constant în cel de-al doilea trimestru al acestui an. Cu excepția Generali, toate celelalte societăți au cote între  6% și  8%, de remarcat fiind poziționarea Axeria Yard, societatea franceză care se apropia în iunie de 6% din piață, deși a intrat în România abia în decembrie 2021.    

Prețurile RCA s-au stabilizat și chiar sunt în scădere.
Scade și rata combinată.

O evoluție îmbucurătoare poate fi observată și în ceea ce privește prețurile. Primele medii s-au stabilizat și chiar au intrat pe un trend descendent, începând cu cel de-al doilea trimestru al acestui an, conform datelor centralizate de A.S.F. Prima medie pentru persoane fizice era de 904 lei la finalul lunii iunie, față de 913 lei la finalul lui martie. La persoane juridice, prima medie a rămas aproximativ la același nivel, fiind de 1.984 de lei, față de 1.943 de lei în martie.

Față de prima parte a lui 2021, creșterile sunt încă substanțiale, însă stabilizarea și chiar ușoara scădere la nivelul persoanelor fizice reprezintă semne pozitive care arată că diversificarea pieței are rezultate palpabile.

Indicatorii s-au îmbunătățit și în ceea ce privește daunalitatea. La nivel de piață, rata combinată a ajuns la 107%, față de peste 112% la finalul primului trimestru al acestui an, peste 142% în al doilea trimestru din 2021 și peste 161% la finalul lui 2021. 

Nivelul comisioanelor din prime, plătit de asigurători pentru distribuția de RCA, a scăzut la 10,72%, la nivelul primului semestru din 2022, față de 14,40% în semestrul 1 al anului 2021. În același timp, rata daunei a scăzut substanțial în al doilea trimestru al acestui an, la 74,85%, față de 109,15% în al doilea trimestru al lui 2021. Această dinamică arată că asigurătorii și-au redus substanțial pierderile. Amintim că rata combinată a daunei se calculează ca raport între suma daunelor achitate și cheltuielilor de distribuție și administrare și, respectiv, primele brute câștigate.

Sondaj EY România: Marile companii locale vor face investiţii pentru a se proteja de atacuri cibernetice şi impactul lor asupra datelor financiar-fiscale

 

Peste 90% dintre companiile din România spun că o creștere a incidenței atacurilor informatice le poate perturba serios activitatea. Un procent de 72% dintre acestea au un departament intern specializat sau un partener extern care să prevină exploatarea rețelelor lor în urma unui atac informatic. Aproape jumătate dintre companii (46%) spun, însă, că au arii care nu sunt acoperite sau nu sunt suficient protejate de atacurile hackerilor. 

Acestea sunt principalele concluzii rezultate în urma unui sondaj Tax & Cyber, derulat recent de EY pe piața locală, care arată direcţia în care marile companii din România au în vedere să se orienteze în perioada următoare în privința măsurilor de securitate cibernetică. Companiile respondente la acest sondaj au peste 100 de angajaţi, iar 77% dintre ele au cifra de afaceri de peste 10 milioane de euro, domeniile de activitate din care provin incluzând 16 zone, între care industria producătoare, agricultură, industria petrolieră, construcţii, bunuri de larg consum, transport, servicii financiare etc. Din punct de vedere al organizării funcţiei fiscale, 67% dintre respondenți au menţionat că este organizată intern (ca departament sau echipă specializată).În mod continuu şi chiar mai accentuat în ultima perioadă, organizaţiile globale redefinesc funcţia fiscală pentru a beneficia de avantajele tehnologiei digitale şi cloud, fiind concentrate pe managementul datelor ca un factor cheie. Desigur, un semn de întrebare rămâne în ce priveşte impactul atacurilor informatice asupra acurateţii datelor fiscale. Este normal să existe această întrebare la nivelul contribuabililor deoarece, odată cu digitalizarea accelerata post-pandemică,  a crescut semnificativ şi numărul atacurilor informatice. Aşadar, iată că o concluzie la care contribuabilii au ajuns (nu benevol, din păcate) este că domeniul fiscal poate fi o sursă de date interesante, vulnerabil la atacurile informatice. 

Rezultatele sondajului arată de asemenea că, mai ales în această perioadă în care atacurile cibernetice s-au înmulțit semnificativ, firmele trebuie să acorde atenție și acestei zone și să deblocheze resursele financiare necesare realizării investițiilor pentru consolidarea propriei securități cibernetice. 57% dintre respondenţii la sondaj au declarat că urmăresc creşterea investiţiilor pentru îmbunătățirea protecției împotriva atacurilor informatice, iar 28% doresc să îmbunătăţească măsurile existente. Pe de altă parte, însă, restul respondenţilor declară fie că nu au resursele financiare necesare, fie consideră că au implementat deja suficiente măsuri sau că le vor avea în vedere în cazul unui atac informatic.

Clarisa Tesu

Clarisa Tesu, Partener, Forensic & Integrity Services, EY România: „Odată cu digitalizarea informaţiilor fiscale, vine şi o creştere semnificativă a expunerii acestor informaţii la potenţiale atacuri, care pot atrage sancțiuni de la anumite autorități sau procese lungi şi costisitoare. Implementarea unor soluții de Data Loss Prevention – de prevenire și oprire a exfiltrării de date informatice – şi definirea unui plan de răspuns la incidente informatice sunt esenţiale pentru a identifica, stopa şi răspunde prompt unui astfel de atac, dar şi pentru a proteja datele sensibile şi confidențiale ale companiei.”

Doar 38% dintre cei care au răspuns sondajului consideră că toate datele sunt vulnerabile în cazul unui atac informatic, restul respondenţilor fiind preocupaţi cel mai mult de datele financiare (inclusiv cele fiscale), urmate de cele comerciale şi, într-o mai mică măsură, de cele care ţin de resurse umane şi de juridic.

Andra Cașu

„Atacurile informatice sunt foarte frecvente, puține sunt companiile care să nu se fi confruntat cu vreun incident informatic în ultimele 12 luni. De cele mai multe ori, aşa cum s-a văzut în practică, acestea au și un impact asupra business-ului. Le recomandăm contribuabililor să își protejeze calitatea datelor fiscale, nu doar să se asigure că departamentul specializat sau partenerul extern cu care colaborează efectuează nişte sarcini de rutină”, declară Andra Cașu, Partener, Liderul Departamentului de Impozite Directe, EY România.

Sunt încă multe companii (de dimensiuni mari sau mici) care ignoră riscurile fiscale care pot apărea odată cu modificarea unor date fiscale printr-un atac informatic. Spre exemplu, se pot petrece modificări în contul de profit și pierdere, ceea ce înseamnă un rezultat fiscal denaturat, adică plata unei sume complet diferite. Cu alte cuvinte, orice intervenție asupra datelor poate veni la pachet cu un risc profesional și reputațional deloc de neglijat. 

De asemenea, ar trebui acordată o atenție sporită lizibilității datelor, pentru că pot apărea denaturări importante, care pot afecta contribuabilii. Aici marea majoritate a respondenților (80%) la sondajul EY România consideră că deţine toate documentele şi informaţiile într-un format lizibil, ceea ce este un semnal pozitiv în ceea ce priveşte calitatea datelor fiscale.

Nu în ultimul rând, e de avut în vedere faptul că orice inspecție fiscală presupune examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului. Astfel, în cadrul sondajului, 40% din respondenţi au declarat că au fost subiectul unei inspecţii fiscale generale, în timp ce 24% au avut o inspecţie parţială sau un control inopinat. Cu toate acestea, rămâne un segment de 36% dintre contribuabilii respondenţi, care încă nu au făcut obiectul unei inspecţii fiscale.

Având în vedere cele de mai sus, este clar că pericolele cibernetice pot avea impact semnificativ din punct de vedere financiar-fiscal. De aceea, companiile trebuie să acorde o atenţie deosebită acestui aspect, pentru a identifica în timp util potenţialele consecinţe negative. Poate fi vorba, pe de o parte, de o revizuire internă a proceselor şi a gradului intern de pregătire a personalului în domeniul riscurilor cibernetice, dar şi de specializarea zonelor de automatizare în domeniul financiar-fiscal, pentru a evita orice expuneri ulterioare generate de afectarea datelor.