Aproximativ 40% dintre angajații din România beneficiază de salariul minim pe economie
Conform unui studiu privind structura forței de muncă din România, realizat de către Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM), în perioada octombrie 2017 – octombrie 2018, 48,14% dintre contractele de muncă cu normă întreagă înregistrate în România corespundeau unui salariu mediu brut aflat în zona salariului minim pe economie, conform Profit.ro
Singura grupă majoră de ocupații care a înregistrat o scădere a numărului de contracte de muncă a fost Grupa 8 – Muncitori calificați și asimilați (-9.734 CIM, -1,41%). Pe de altă parte, această reducere a fost compensată de creșterea de la nivelul Grupei 8 – Operatori la instalații și mașini, asamblori de mașini și echipamente (+15.069 CIM, +2,44%), potrivit sursei citate.
În ceea ce privește salarizarea, la data de 01.10.2018, 48,14% dintre contractele de muncă cu normă întreagă înregistrate în România corespundeau unui salariu mediu brut aflat în zona salariului minim pe economie, respectiv: 39,20% dintre CIM cu normă întreagă erau încheiate la valoarea salariului minim pe economie, în timp ce alte 8,94% se aflau în zona salariului minim pe economie (sub 2.150 lei).
Modelul economic românesc în UE România – Orizont 2040
Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale – ASPES
sub egida Academiei Române – Secția de ştiințe economice, juridice și sociologie
Modelul economic românesc în UE
România – Orizont 2040
Newsletter nr. 1/ februarie 2019 Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) a iniţiat şi derulează seria de analize şi dezbateri cu tema „Modelul economic românesc în UE. România – Orizont 2040”. Demersul se desfăşoară sub egida Academiei Române – Secția de ştiințe economice, juridice și sociologie, preşedinte acad. Mugur Isărescu. Parteneri sunt Asociaţia Generală a Economiştilor din România (AGER), Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), Academia de Studii Economice din București (ASE), Institutul Naţional de Cercetări Economice (INCE), „România Durabilă”, Societatea Academică de Management din România (SAMRO), Alianța Confederațiilor Patronale din România (ACPR), Alianţa Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). Cadrul desfăşurării tuturor reuniunilor este oferit de Banca Naţională a României. Dezbaterile au loc lunar, în perioada noiembrie 2018-mai 2019 şi vor culmina cu un forum naţional în iunie 2019 şi cu elaborarea unui document ştiinţific care va fi pus la dispoziţia decidenţilor politici, a mediului de afaceri. Demersul este generat de mediul academic, universitar, de cercetare şi reflexie, de mediul de afaceri şi de reprezentanţi ai tinerilor antreprenori şi întreprinzători, ai studenţilor şi elevilor – generaţia care vine – şi îşi propune să schiţeze cum va evolua România în intervalul 2018-2040 din punct de vedere economic, social şi al educaţiei. Demersul îşi propune să sugereze forţelor politice care vor guverna România cum trebuie schimbat din temelii managementul de administrare economico-socială şi educaţională a ţării, atât la nivel central, cât şi teritorial.De ce este nevoie de un model economic românesc în UE
Dezbaterea I s-a desfăşurat la 7 noiembrie 2018, cu tema „De ce este nevoie de un model economic românesc în UE? Ce tip de economie vrem să avem în România începând cu al doilea deceniu de integrare în UE? Rolul statului în realizarea modelului economic românesc în UE”. Cuvântul de întâmpinare a fost prezentat de acad. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, care a reafirmat deschiderea totală a instituţie către abordarea unor teme esenţiale pentru destinul ţării sub aspect economic, social, cultural, aşa cum se prefigurează proiectul iniţiat de ASPES. În discursul său, acad. Mugur Isărescu a pledat pentru coerenţă în abordările economice şi sociale şi a evidenţiat importanţa unui stat puternic pentru dezvoltarea ţării. Reperele dezbaterii iniţiale, ca de altfel ale întregului demers, au fost reliefate de dr. ec. Constantin Boştină, președintele ASPES, pornind de la observaţia că „România se prezintă ca o societate oarecum reformată, dar dezorganizată şi cu un grad ridicat de sărăcie. Structura industrială este dominată de interesele marilor corporaţii şi ale societăţilor internaţionale. IMM-urile, din lipsă de investiţii şi inovare, pierd tot mai mult din forţa economică, iar societăţile comerciale cu capital privat românesc nu reuşesc să se consolideze. Resursele naturale, cele minerale şi energetice nu sunt bine valorificate în folosul interesului naţional. Agricultura, deşi înregistrează rezultate bune în realizarea de produse agricole primare, nu reuşeşte să satisfacă cerinţele consumului intern, importurile de produse agroalimentare situându-se la un nivel ridicat, cu implicaţii majore pentru balanţa comercială a României. Instituţiile publice care administrează politicile economice au mari carenţe, cu efecte negative pentru o economie naţională competitivă. Grupurile de interese, atât din interior, cât şi din exterior, au capturat sectoare importante ale economiei şi continuă exploatarea în folos propriu şi în detrimentul beneficiului naţional”. Keynote speakers au fost prof. univ. dr. h.c. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române, directorul Institutului de Economie Națională al Academiei Române și președinte al Asociației Generale a Economiștilor din România (AGER), care a subliniat că „modelul economic pe care ni-l propunem în orizontul 2040 nu poate fi decât românesc”; prof. univ. dr. Nicolae Istudor, rectorului Academiei de Studii Economice din București, președintele Asociației Facultăților de Economie din România (AFER), care s-a pronunţat pentru o „economie bazată pe finanțarea sectoarelor cu potențial competitiv pe piața UE și nu numai”; László Borbély, consilier de stat la Departamentul pentru dezvoltare durabilă al Guvernului României, care a expus „Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României 2030. Un model economic românesc, european și global”; prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, președintele SAMRO, cu aprecierea că „fiecare țară (inclusiv România) trebuie să se înscrie cât mai performant în tendințele mondiale de trecere la economia bazată pe cunoștințe și digitalizare”; Petrișor Ţucă, președintele Alianţei Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), care a susţinut „fructificarea revoluției industriale pentru o economie puternică”.Tendinţele economice, tehnologice, educative, sociale şi de mediu
Dezbaterea a II-a a avut loc la 5 decembrie 2018, cu tema „Care sunt tendinţele economice, tehnologice, educative, sociale şi de mediu în lume, în UE şi în ţările învecinate? Cum vor influenţa progresele tehnologice economia mondială, economia europeană şi economiile naţionale, inclusiv economia României?” Au prezentat expuneri: acad. Daniel Dăianu – „România are nevoie în orizontul 2040 de o economie robustă, într-o zonă euro robustă”; prof. univ. dr. Mircea Coșea – „Schimbarea conceptului de economie”; prof. univ. dr. ing. Petru Andea, secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale – “În orizontul 2040, cei care se nasc astăzi vor fi atunci absolvenţii studiilor de licenţă”; acad. Nicolae Zamfir, directorul ELI-NP – Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics/ Infrastructura Luminii Extreme-Fizică Nucleară – „Orizonturile prefigurate cercetării în domeniul tehnologiei şi aplicaţiile acestora în economie”; prof. univ. dr. Mircea Duţu, Universitatea Ecologică – „Obiectivele pentru anii 2030 şi 2050 la nivel global în domeniul protecţiei mediului”.Avantaje şi dezavantaje, amenințări și oportunități ale României
Dezbaterea a III-a s-a desfăşurat la 15 ianuarie 2019 şi a avut tema „Unde se află Romania din punct de vedere economic, social și managerial în UE în anul 2018? Analiza SWOT – puncte tari, puncte slabe. Ce avantaje are România? Amenințări și oportunități”. Au susţinut expuneri: prof. univ. dr. Eugen Dijmărescu – „Dezvoltarea economică are nevoie de o viziune politică”; prof. univ. dr. Luminița Chivu, director general al Institutului Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” al Academiei Române – „Repere privind resursele umane ale României”; prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, președintele Societății Academice de Management din România – „Punctele forte şi punctele slabe ale managementului din România”; prof. univ. dr. Constantin Anghelache – „Unde se află România din punct de vedere economic, social și managerial în UE în anul 2018?” În cursul dezbaterii s-au exprimat personalităţi ai mediului economic, academic şi de cercetare precum prof. univ. dr. ing. Adrian Curaj, dr. ing. Emanuel Babici (Uzinsider), prof. univ. dr. Gabriel Popescu, prof. univ. dr. Doina Banciu, prof. univ. dr. Radu Rey, Dan Octav Paxino.Resursele naturale, minerale, de mediu şi financiare ale României
Dezbaterea a IV-a s-a derulat la 5 februarie 2019. Tema a constituit-o „Analiza resurselor naturale, minerale, de mediu şi financiare ale României la nivelul anului 2018. O prezentare a potenţialului real al României din punctul de vedere al resurselor şi o apreciere cu privire la modul de punere a lor în valoare din perspectiva România – Orizont 2040. Economia circulară”. Au susţinut expuneri asupra potenţialului românesc de resurse specifice prof. univ. dr. Emil Constantinescu – privitor la resursele minerale, prof. univ. dr. Valeriu Tabără – analiza resurselor solului, Mircea Ursache – resursele financiare, prof. univ. dr. Florin Bonciu – resursele valorificabile prin economia circulară. Contribuţii la dezbatere au avut dr. Aurel Vainer, prof. univ. dr. Constantin Anghelache, prof. univ. dr. Marian Rizea, Iuliean Horneţ, Dan Paxino.Agenda dezbaterilor viitoare
5 martie 2019 – Tema: „Unde dorim să fie România în anul 2040 şi cum ajungem acolo?” Keynote speakers: acad. Mugur Isărescu, acad. Lucian Albu, prof. univ. dr. h.c. Gheorghe Zaman, membru corespondent al Academiei Române, Florin Luca, prof. univ. dr. Cătălin Zamfir, membru corespondent al Academiei Române, dr. Napoleon Pop. aprilie 2019 – Dezbateri tematice: „Obiectivele modelului economic românesc în UE şi recomandări de urmat pentru guvernanţi pe sectoare de activitate economica în perioada 2018-2040”. Keynote speakers: dr. ec. Constantin Boştină, prof. univ. dr. Ovidiu Nicolescu, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, Nicolae Badea, Adrian Mitroi, Vasile Baltac, Tahicu Laurenţiu, Petru Rareş, Mircea Ursache, Gabriel Biriş, conf. univ. dr. Andreea Paul, prof. univ. dr. ing. Petru Andea, Vasile Strat, prof. univ. dr. Mariana Drăguşin, prof. univ. dr. Ana Mihaela Pădurean, prof. univ. dr. Maria Ioncică, prof. univ. dr. Ion Popa, prof. univ. dr. Cosmin Octavian Dobrin, prof. univ. dr. Gabriel Popescu, prof. univ. dr. Dan Boboc, conf. univ. dr. Adriana Davidescu, prof. univ. dr. Monica Roman. mai 2019 – Tema: „Spaţiul economic comun România-Republica Moldova. Elaborarea unui program de investiţii şi dezvoltare în industrii ale viitorului, în agricultură, industrie alimentară, maşini şi utilaje pentru agricultură şi industria alimentară, IT, servicii”. Participă experţi din ministerele economice din România şi Republica Moldova. ianuarie 2020, Aula Academiei Române – Forum naţional cu invitarea preşedintelui României, a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, a prim-ministrului Guvernului României, a reprezentanţilor conducerii Comisiei Europene de la Bruxelles.Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) a lansat cel de-al treilea studiu privind structura forței de muncă din România
În luna iulie 2018, Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIAROM) a lansat cel de-al treilea studiu privind structura forței de muncă din România, aferent anului 2017, analiza fiind disponibilă integral online (https://www.piarom.ro/studiu-privind-dinamica-pietei-muncii-la-nivelul-principalelor-industrii-angajatoare-din-romania-in-perioada-2016-2017/). În prezent, PIAROM se află în curs de elaborare a studiului aferent anului 2018, prin care își propune să aducă în atenția companiilor cu capital autohton, a opiniei publice, dar și a autorităților, o serie de indicatori mai puțin cunoscuți privind salarizarea, dinamica și structura forței de muncă din România, despre care apreciem că sunt necesar a fi luați în considerare în proiectarea și implementarea oricărei politici publice cu impact asupra mediului de afaceri și dezvoltării regionale. Până la momentul lansării acestui studiu, PIAROM dorește să aducă la cunoștința publicului larg o serie de statistici preliminare privind dinamica forței de muncă din România în perioada Octombrie 2017- Octombrie 2018, rezultate în urma prelucrării datelor extrase din Registrul de Evidență a Salariaților, corelate cu statisticile Eurostat, cu informațiile publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, precum și cu structura nomenclatoarelor COR și CAEN.
În perioada Octombrie 2017 – Octombrie 2018, numărul de contracte de muncă cu normă întreagă (CIM) din România a crescut cu 4,09%, respectiv cu cca. 213 mii CIM, ajungând la 5.417.716 CIM.
Pe grupe majore de ocupații (grupe majore COR), cea mai mare creștere s-a înregistrat la nivelul Grupelor 2 – Specialiști în diverse domenii de activitate (+53.827 CIM, +5,45%), 5 – Lucrători în domeniul serviciilor (+41.828 CIM, +5.07%) și 3 – Tehnicieni și alți specialiști în domeniul tehnic (+36.944 CIM, +6,96%).
Singura grupă majoră de ocupații care a înregistrat o scădere a numărului de contracte de muncă a fost Grupa 8 – Muncitori calificați și asimilați (-9.734 CIM, -1,41%). Pe de altă parte, această reducere a fost compensată de creșterea de la nivelul Grupei 8 – Operatori la instalații și mașini, asamblori de mașini și echipamente (+15.069 CIM, +2,44%).
Numărul de muncitori necalificați (Grupa 9 COR) a continuat ritmul de creștere înregistrat în anii anteriori (+26.006 CIM, +3,29%), cu precizarea că acest ritm a fost sub nivelul creșterii medii înregistrate la nivelul economiei naționale (+4,09%).
Pe ocupații (coduri COR), cea mai importantă creștere s-a înregistrat la nivelul Muncitorilor necalificați la demolarea clădirilor (+10.699 CIM, +13,13%), Șoferilor de autoturisme și camionete (+8.110 CIM, +7,71%) și Lucrătorilor comerciali (+7.066 DIM, +4,94%).
Analizând structura primelor 10 ocupații ca dinamică a numărului de CIM, putem constata următoarele:
3 ocupații (Șofer de autoturisme și camionete, Șofer autocamion/mașină de mare tonaj și Manipulant mărfuri) sunt specifice sectorului de transport-logistică;
2 ocupații (Muncitor necalificat la demolarea clădirilor și Muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții) reprezintă segmentul de muncă necalificată din sectorul construcțiilor;
2 ocupații (Lucrător comercial și Vânzător) aparțin sectorului comercial;
1 ocupație (Operator introducere, validare și prelucrare date) este specifică, cu precădere, sectorului de call center.
prezența altor 2 ocupații (Director societate comercială și Administrator societate comercială) între primele 10 ocupații ca dinamică a numărului de CIM, are un caracter exceptional, datorat în principal modificărilor fiscale aplicabile începând cu 01.01.2017;
Pe de altă parte, cele mai importante reduceri ale numărului de CIM au fost înregistrate preponderent la nivelul sectorului de muncă necalificată.
Astfel, între primele 4 coduri COR cu dinamică negativă a numărului de CIM, se regăsesc 3 ocupații din industria confecțiilor, respectiv:
Muncitor necalificat în industria confecțiilor (-8.901 CIM, -9,41%);
Confecționer-asamblor articole din textile (-2.512 CIM, -6,9%);
Operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice (-2.023 CIM, -9,45%).
De asemeneae, între primele 10 ocupații care au înregistrat scăderi ale numărului de CIM se numără și cea de Confecționer cablaje auto (-4.965 CIM, -16,64%), 3 ocupații din sectorul de pază și protecție (Agent de securitate, Agent de securitate intervenție și Paznic), dar și 2 ocupații din sectorul de muncă calificată: Lăcătuș mecanic (-1.953 CIM, -3,34%) și Strungar universal (-785 CIM, -6,18%).
Pe grupe principale de activități economice (Secțiuni CAEN), cele mai multe locuri de muncă au fost create în Comerț (+33.535 CIM, respectiv + 3,7%, ajungând la 889.415 CIM), Informații și comunicații (+16.740 CIM, respectiv +9,49%, ajungând la 176.307 CIM) și Transport și depozitare (+15.433 CIM, respectiv +4,05%, ajungând la 381.083 CIM).
Pe de altă parte, in perioada analizată, remarcăm că sectorul industriei prelucrătoare a înregistrat o ușoară scădere, respectiv -0,5% (-6195 CIM), ajungând la 1.229.126 CIM.
Cele mai dinamice 3 sectoare economice (coduri CAEN), în perioada Oct. 2017 – Oct. 2018, au fost:
Activități de realizare a soft-ului la comandă (software orientat client) – Cod CAEN 6201 (+9.428 CIM, +15,69%);
Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale – Cod CAEN 4120 (+9.032 CIM, +4,98%);
Transporturi rutiere de mărfuri – Cod CAEN 4941 (+8.500 CIM, +5,58%).
Cele mai mai mari reduceri ale numărului de contracte de muncă s-au înregistrat la nivelul sectoarelor:
Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjeria de corp) – Cod CAEN 1413 (-9.937 CIM, -10,19%);
Fabricarea de echipamente electrice și electronice pentru autovehicule și pentru motoare de autovehicule – Cod CAEN 2931 (-5.545 CIM, -6,17%);
Fabricarea încălțămintei – Cod CAEN 1520 (-4.367 CIM, – 9,67%).
În ceea ce privește salarizarea, la data de 01.10.2018, 48,14% dintre contractele de muncă cu normă întreagă înregistrate în România corespundeau unui salariu mediu brut aflat în zona salariului minim pe economie, respectiv: 39,20% dintre CIM cu normă întreagă erau încheiate la valoarea salariului minim pe economie, în timp ce alte 8,94% se aflau în zona salariului minim pe economie (sub 2.150 lei).
Pe de altă parte, la data de 01.10.2018, ponderea contractelor de muncă cu normă întreagă cu salariul brut peste 4.500 lei, în total CIM la nivelul economiei naționale, era de doar 15,34%.
PIAROM apreciază că numai prin cunoașterea și conștientizarea deplină a unor indicatori cantitativi și calitativi privind structura și dinamica pieței muncii, precum cei prezentați anterior, este posibilă o dezvoltare omogenă și sustenabilă a forței de muncă, corelată cu domeniile de competitivitate și cu prioritățile investiționale ale României. În prima jumătate a anului 2019, PIAROM va lansa în spațiul public un nou studiu privind forța de muncă care, ca element de noutate, va realiza în premieră o analiză asupra nivelului de ocupare în domeniile incluse în Strategia Națională de Competitivitate, document care ar trebui să reprezinte o componentă strategică a dezvoltării economice echilibrate a economiei naționale.
Patronatul Investitorilor Autohtoni
În anul 2019 omenirea ar putea retrăi anul 1848
Ca la orice început de an, și la începutul lui 2019 prognozele au beneficiat de interesul tuturor. Tot omul, fie el persoană fizică sau juridică, vrea să știe ce îl așteaptă pe parcursul viitoarelor 365 de zile. Uniunea Europeană, OECD, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, analiști independenți și chiar astrologi se întrec în a-și spune părerea în legătură cu viziunea pe care o au asupra modului cum va evolua economia și cum s-ar putea să arate mediul în care se va desfășura activitatea viitoare. Nu sunt păreri întâmplătoare, ci concluzii cvasiștiințifice bazate pe analize sofisticate și complicate calcule econometrice.
În esență, marea majoritate a prognozelor pentru 2019 nu sunt optimiste, fără însă a fi înecate în pesimism. Ele prevăd o creștere mai modestă, între 3 și 3,5%, a economiei mondiale, dar identifică trei pericole majore care pot afecta acest ritm: efectele tensiunilor din comerțului internațional ca urmare a „războiului comercial” declanșat de către administrația americană; creșterea dobânzilor americane peste nivelul prognozat, ceea ce ar aduce prejudicii economiilor emergente, și scăderea ritmului de creștere a economiei chineze. Față de o astfel de posibilitate, economistul-șef al OCDE, Laurence Boone, aprecia că „în condițiile riscului unui aterizaj brutal al economiei mondiale este necesară întărirea cooperării între țările membre pentru a se putea pregăti momentele mai dificile care vor caracteriza 2019”.
În afara celor trei elemente majore de pericol, analizele de prognoză mai menționează efectele distorsionante pe care le pot avea asupra stabilității sau creșterii economiei europene și mondiale factori de influență cum ar fi: Brexitul, fluxurile migratorii, situația bugetară dificilă a unor țări ca Italia și Franța, prețul petrolului și al gazului, ca și alți factori deja cunoscuți prin acțiunea lor și în anii precedenți. Nu am niciun motiv să pun la îndoială logica argumentelor prezentate. Analiza complexului de factori economico-politici specifici perioadei actuale ne conduce la concluzia conform căreia ne putem aștepta la o evoluție previzibilă a economiei mondiale dacă se pleacă de la un trend evident, manifestat prin efectele deja cunoscute ale dinamicii și orientării pe care economia globală le-a înregistrat încă de la a doua jumătate a anului 2018. Astfel, este logic să ne așteptăm la menținerea efectelor generate de „războiul comercial” declanșat de administrația americană sau la agravarea situației datoriei publice în contextul incapacității majorității guvernelor europene de a promova politici viabile de reducere a cheltuielilor excesive. De asemenea, este logic să ne așteptăm la variații ale prețului petrolului în contextul noii conjuncturi politice și militare determinate de retragerea SUA din Siria și de formarea unei alianțe nu numai militare dar și de politică a petrolului și gazului între Rusia, Iran și Turcia. Tot atât de logică este și implacabila încetinire a ritmului de creștere a economiei chineze, cu toată paleta de consecințe pe care o poate avea asupra întregii economii globale.2019: presiunea străzii se va extinde în mai multe țări membre ale UE.
Semeni vânt, culegi furtună
Anul acesta Forumul Economic Mondial de la Davos a adus în discuție principala – cred eu – provocare pe care o are omenirea aruncată de ea însăși în vâltoarea celei de-a patra revoluții industriale. Și anume: cum oare vor ști și reuși oamenii să construiască „o nouă arhitectură” în era acestei a patra revoluții industriale, arhitectură care să conducă lumea în „globalizarea 4.0” și care să poată contracara dezvoltarea mai multor situații politice „neconvenționale” în câteva dintre cele mai dezvoltate țări, dar și în economii în curs de dezvoltare.
Forumul de la Davos – ajuns să fie considerat el însuși un simbol al globalizării – pune în spațiul public o idee importantă: aceea că liderii lumii pot și trebuie să se asigure că „globalizarea 4.0” nu va lăsa pe nimeni în urmă. Dacă globalizarea nu se va face cu mai multă siguranță în mod egal pentru toată lumea, „nu va supraviețui, dar nici nu va merita să supraviețuiască”. Pilonul de sprijin al încrederii în societate este sentimentul că viața merge spre mai bine, nu spre mai rău. Dar în prea multe economii se manifestă din ce în ce mai acut frustrarea că oportunitățile oferite generației tinere mai curând dispar decât se dezvoltă. Deopotrivă în economiile avansate cât și în cele emergente trebuie construit un nou contract social care să restaureze sensul unui scop comun al întregii societăți umane, precum și securitatea economică de bază pentru fiecare dintre cetățenii ei. Oameni se întreabă cum anume ne putem asigura că noile tehnologii mai curând vor ajuta umanitatea să înflorească și să se dezvolte economic, în loc să sădească și să crească divizare, frustrare și nemulțumire. Din ce în ce mai mulți lideri politici seamănă vânt din ce în ce mai des. La Londra, promotorii Brexitului au aruncat sămânța discordiei și astăzi nu sunt siguri deloc că au ce să mai culeagă. La Paris, președintele Macron și-a jucat fără de succes ultimele sale atuuri semănând la rândul său vânt: „dezbaterea națională” nu a avut loc, amenințările guvernului și intervențiile în forță nu au avut efect, protestele „vestelor galbene” ne arată o Franță mai dezbinată ca oricând. Cu fiecare zi ce trece, Germania trăiește sfârșitul unei epoci: retragerea treptată a Angelei Merkel se suprapune peste o schimbare de paradigmă în modelul economic și politic occidental, în care echilibrul, consensul și moderația fac locul curentului naționalist-populist, protecționist, unilateralității. La Roma și la Varșovia, lideri politici anunță cu emfază o posibilă alianță eurosceptică, dar și o „nouă primăvară europeană”. De la Budapesta, Orban privește cu mult mai mult interes spre Kremlinul lui Vladimir Putin decât spre echipa lui Jean-Claude Juncker din clădirea Berlaymont din Bruxelles. Iar oamenii trăiesc astăzi sentimentul că au fost lăsați la periferie și se simt „excluși din sistem”. Cei care exploatează perfect această frustrare sunt politicienii care au îmbrățișat populismul, sunt naționaliștii și protecționiștii. Direct vizate de atacul acestora sunt corporațiile multinaționale care trag totuși după sine un uriaș siaj de liliputane firme antreprenoriale.Marea Perturbare
Deschidem seria 2019 a revistei Economistul cu o premieră: o ediție dublă ianuarie-februarie realizată în parteneriat cu Project Syndicate pentru a vă oferi în limba română colecția de analize și comentarii The Year Ahead 2019.
De peste doi ani v-am familiarizat deja cu o serie de autori înscriși în Project Syndicate, atât prin paginile revistei Economistul, cât și prin intermediul website-ului www.clubeconomic.ro. Iată că reușim acum să venim către dumneavoastră cu un plus de conținut. O ediție specială care, analizând trecutul recent, prefigurează viitorul apropiat. Având ca tematică centrală „Marea Perturbare”, colecția The Year Ahead 2019 vă supune atenției o serie de judecăți de valoare exprimate de autori de vază, gânditori dominanți ai epocii pe care o trăim. Veți regăsi astfel, printre altele, articole semnate de laureații Nobel pentru economie Joseph Stiglitz și Jean Tirole, de fostul premier britanic Gordon Brown sau de fostul ministru de externe al Israelului Shlomo Ben-Ami, de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, sau de economistul-șef al Băncii Mondiale, Pinelopi Koujianou Goldberg, și de profesorul american de economie Dani Rodrik. Mai mult decât traducerea în limba română a textelor, noi venim către dumneavoastră și cu o abordare grafică de excepție, aducându-vă pe masă produsul similar celui original, așa cum poate fi el regăsit la Londra sau la New York. Dar nu vă oferim doar o traducere. Adăugăm la valoroasele texte semnate de autorii de la Project Syndicate o contribuție la fel de valoroasă, proprie revistei Economistul. Și pentru că 2019 este anul în care revista susține nemijlocit seria de dezbateri inițiate de ASPES și de România Durabilă în scopul conturării modelului economic românesc „România – Orizont 2040”, vă oferim în ediția de față o selecție a celor mai relevante puncte de vedere exprimate în cadrul primelor întâlniri deja desfășurate.Vă provocăm să descoperiți totodată și câțiva autori autohtoni pe care i-am invitat să completeze prin analize proprii secțiunea românească a ediției de față, aducând astfel un plus de conținut valoros dumneavoastră, cititorilor noștri.
Vă promitem că este acesta doar începutul. An de an, vă vom oferi colecția The Year Ahead și gândirea unor autori care ne fac cinste. Vă mulțumesc și vă urez lectură plăcută!
România are nevoie de o economie robustă, într-o zonă euro robustă
Orizontul de timp 2040-2050 pe mine într-un fel mă descurajează – schimbările sunt atât de adânci, atât de intense. Cu cât te duci mai mult în timp, explorarea în privința capacității de a desluși conturul și mai ales liniile care ar brăzda ceea ce va fi spațiul social și economic românesc devine un demers să nu spunem prin excelență speculativ, dar foarte complicat. Eu nu m-aș încumeta să mă duc cu analiza la orizontul anilor 2040. E foarte dificil așa ceva, mai ales în condițiile care se prefigurează. Mă limitez la ceea ce cred că reprezintă o promptitudine, și anume că România are nevoie de o economie robustă pentru a avea o capacitate intrinsecă de a absorbi șocul. Folosesc o analogie cu sistemul bancar, pentru că o bancă, dacă nu are capacitatea de a absorbi pierderi, are mari probleme. O întreprindere care se confruntă cu șocuri, dacă nu are rezerve, dacă nu are capacitatea de a absorbi șocurile, are o mare problemă. Dacă o țară nu are rezervă, dacă nu are tampon, dacă nu are capacitatea de a absorbi șocuri (nu numai din afară, șocurile pot să fie și din interior), atunci structurile care asigură „hemostaza” pot să se deterioreze foarte mult. Avem exemple numeroase în țări dezvoltate, în țări mai puțin dezvoltate, în economia emergentă. Vedem ce se întâmplă în Europa, și în vest, și în est.
Trăim într-o lume în fragmentare: fragmentarea socială, schimbarea tehnologiilor, schimbarea de climă. În 2040, dacă nu vom putea stopa carbonizarea, s-ar putea să nu mai vorbim despre societate. Anomiile s-ar putea să copleșească, să distrugă comunitățile în ipostaza de societate. Schimbarea de timp este o provocare mult mai mare decât inteligența artificială. De asemenea, apare nevoia de incluziune socială. Ce se întâmplă în numeroase țări dezvoltate poate să fie înțeles în această cheie a deteriorării țesutului social. Revenirea economică în Uniunea Europeană se datorează politicilor nonstandard, nu politicilor convenționale. Ce se va întâmpla când se va încerca normalizarea politicilor, inclusiv a politicii monetare?
România are nevoie de o economie robustă, într-o Zonă Euro robustă. În Zona Euro, riscul valutar dispare, dar nu dispare riscul de solvență și lichiditate. Sunt țări în Zona Euro care, din cauza lipsei de robustețe, sunt amenințate de riscul de solvență și de lichiditate. În Zona Euro, convergența nu se realizează automat, echilibrele economice trebuie să fie apărate. Zona Euro nu are încă mijloace contra șocurilor asimetrice, mecanismele pe care le numim de partajare a riscurilor. Zona Euro nu este o uniune monetară, este o arie în esență, o arie care folosește aceeași monedă. O uniune monetară are nevoie, în afară de politica monetară comună, de aranjamente fiscale care să se concretizeze în mecanismele de partajare a riscurilor. Uniune monetară sunt Statele Unite, Canada, Germania, Elveția. Dovada că așa stau lucrurile este că în ultimul timp se vorbește despre nevoia de buget al Zonei Euro, despre nevoia consolidării mecanismului pentru stabilitate.
Deceniul definirii interesului național și al rolului acestuia în conviețuirea europeană
Nevoia modelului economic românesc în procesul complex de integrare în UE este o chestiune controversată teoretic, iar ideologic, blamată. Controversa vine din faptul că prin integrare se presupune că se tinde spre caracteristicile modelului european de economie. Așa cum arată acum, starea de lucruri în UE nu face suficient de clară existența modelului european de economie altcumva decât în prezentările academice, la nivel de teorie.
Proeminent se vede funcționarea economiilor dezvoltate, fiecare cu profilul ei configurat în ultimele șase decenii, economii care dețin puterea în UE. Distingem totodată un grup de țări cu economii de piață consolidate și societăți capitaliste mature, în siajul economiilor dezvoltate. Întâlnim și un grup (care ne cuprinde și pe noi) de țări cu economii în tranziție de decenii, aflate mai ieri într-o direcție, astăzi, în direcția care ne place să credem că este cea corectă. În UE avem deci economii superdezvoltate, economii dezvoltate și economii în dezvoltare. În aceste condiții, îmi este complicat să văd modelul nostru economic altcumva decât în maniera modernității industriale. Este modelul economiilor superdezvoltate, prefigurat de țările care au parcurs toate procesele revoluțiilor industriale și ale emancipării individuale, sociale și naționale. Un model românesc care să dea satisfacție pe calea dezvoltării socio-economice nu poate fi decât cel regăsit în evoluția economiilor superdezvoltate din UE. Strategia de a ajunge la acest nivel nu este pentru noi pe de-a-ntregul nici posibilă, nici imposibilă. E greu ca evoluție rapidă să atingem țintele dorite, pentru că nu avem cum să ardem etapele istorice parcurse în sute de ani de țările ale căror modele de economie dorim să le atingem. Nu este nici imposibil, numai că trebuie să acceptăm anumite condiții. Prima și decisiva condiție este să avem tăria să vrem concentrarea efortului pe evoluția accelerată a economiei, fără derapaje majore. Urgent este să corectăm ceea ce nu a mers în transformarea de până acum a economiei. Avem în această privință două rânduri de provocări. Primul vizează erorile făcute în etapa de trecere la economia de piață, în condițiile insuficienței proprietarilor autohtoni ai capitalului, ceea ce a dus la înfiriparea unei economii de piață prin extensia economiei de piață a altor țări. Rezultatul a fost o economie de locație a capitalului străin și precarizarea surselor de formare a capitalului autohton. Cu alte cuvinte, avem economie de piață pentru uzul altora și nu avem societate capitalistă, cu proprietari autohtoni ai capitalului. Pornind de aici, pentru un model românesc de economie, trebuie să vorbim despre cum să fim actori principali în această economie. Al doilea rând de provocări vine, pe de o parte, din starea economică din momentul aderării la UE și, pe de altă parte, din criza care a devastat economia europeană de atunci până acum. Nu trebuie să uităm că elanul integrării a fost spulberat de criza declanșată imediat după aderarea țării noastre la UE. Intervalul până în 2012 a însemnat decizii de evitare a colapsului economic (alături de judecăți incorecte, proprii și impuse) privind distribuția costurilor crizei, ca și opțiuni pentru austeritate. Rezultatul este că au evoluat tendințele descrise la primul rând de provocări, deși, mai recent, e perceptibilă o tendință de reviriment a evoluțiilor în termeni de economie națională. Modelul românesc de economie este cel în măsură să facă din integrarea noastră europeană calea unui cuplaj funcțional în ambele sensuri, și spre integrat și spre integrator, astfel încât să devină îndestulătoare sursele interne pentru dezvoltarea economico-socială a țării.
România are nevoie de o coaliție pentru dezvoltare durabilă
Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de statele membre ale ONU în 2015, reprezintă un răspuns la problemele sociale, economice și de mediu ale lumii. Într-o abordare holistică, documentul cuantifică 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD/SDG) care țin de toate domeniile vieții noastre, și sociale, și economice, și de mediu și 169 de ținte de care nu putem să nu ținem cont în ceea ce ne propunem să facem în perioada următoare.
Cele 17 obiective ale Agendei 2030 sunt: 1) Fără sărăcie; 2) Foamete „zero”; 3) Sănătate și bunăstare; 4) Educație de calitate; 5) Egalitate de gen; 6) Apă curată și sanitație; 7) Energie curată și la prețuri accesibile; 8) Muncă decentă și creștere economică; 9) Industrie, inovație și infrastructură; 10) Inegalități reduse; 11) Orașe și comunități durabile; 12) Consum și producție responsabile; 13) Acțiune climatică; 14) Viață activă; 15) Viață terestră; 16) Pace, justiție și instituții eficiente; 17) Parteneriate pentru realizarea obiectivelor. Care dintre aceste obiective e mai important? Toate sunt importante, se intersectează. Uniunea Europeană a dorit de la început să fie lider în implementarea Agendei 2030 și s-a dovedit cel mai activă în ceea ce privește dezvoltarea durabilă. Totuși, încă nu suntem în faza în care UE să fi definit ce vrea prin strategiile sectoriale pentru 2030. Președinția la Consiliul UE în semestrul I din 2019 aduce României oportunitatea de a juca un rol esențial în acțiunea pentru viitorul Uniunii Europene: avem o ocazie unică, să fim un catalizator al deciziilor UE în ceea ce privește Agenda 2030. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României s-a pregătit în acest sens.Pentru implementarea obiectivelor Agendei 2030 în România este important să avem o voință politică. Sub acest aspect, ambele camere ale Parlamentului României și-au declarat susținerea pentru implementarea celor 17 obiective și în aprilie 2016 au adoptat o declarație politică foarte puternică pentru instituționalizarea a ceea ce ne dorim legat de obiectivele Agendei 2030. Pentru consolidarea cadrului instituțional, pe baza declarației, în mai 2017 a fost înființat prin HG nr. 313/2017 Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, în cadrul Secretariatului General al Guvernului, cu sarcina de a coordona și monitoriza implementarea celor 17 obiective. În momentul de față, relația interinstituțională se face prin abordare multinivel, multitematic, multisectorial.Președinția Consiliului UE aduce României oportunitatea rolului de catalizator al deciziilor europene în implementarea Agendei 2030.
Prioritatea o constituie reducerea inegalităților intra și interstatale
Pornind de la Forumul Economic Mondial (World Economic Forum), există trei stadii ale dezvoltării durabile: I – economie bazată pe înzestrarea cu factori și resurse, care se referă la țări în curs de dezvoltare; II – economie bazată pe utilizarea eficientă a resurselor, care cuprinde țări cu economie emergentă, între care se află și România; III – economie bazată pe inovare și cunoaștere, care vizează țări dezvoltate. Din perspectiva stadiului I, România încă are factori și resurse de creștere economică. Nu stă prea bine în ceea ce privește stadiul II, de utilizare eficientă a acestor resurse, și chiar nu stă bine în ceea ce privește stadiul III, al economiei bazate pe inovare și cunoaștere, având în vedere că această economie se află în pragul celei de a patra revoluții industriale, caracterizate prin robotizare și digitalizare. Aceste stadii ale dezvoltării durabile reprezintă provocările mari pe care România trebuie să le soluționeze în viitor. Pentru reducerea decalajelor actuale față de țările dezvoltate, va trebui să avem un model bazat pe performanță și eficiență economică.
În teoria dezvoltării durabile existat mai multe etape: antropocentrism; tehnocentrism; sustenocentrism, cu trei piloni: a) economic – eficiență și profitabilitate; b) social – justiție, solidaritate, coeziune și incluziune socială, încadrate în indicatorii bunăstării; c) ambiental – ecoeficiență. Cunoașterea aspectelor teoretice este necesară, deoarece astăzi cercetările fundamentale au devenit pricipalul izvor al competitivității pentru economie, pentru mediul de afaceri și astfel se dovedește important ca problemele teoretice să cunoască și o rezolvare practică. De asemenea, acest distinguo teoretic are o mare încărcătură practică pentru că la ora actuală există o serie întreagă de opinii, contradicții, doctrine politice, păreri ale cercetătorilor asupra corelării acestor trei piloni. Provocarea majoră o reprezintă compatibilizarea pilonilor în discuție pe orizonturile de timp scurt, mediu și lung. Nu este o sarcină ușoară. Reflectarea acestui demers se regăsește în țintele Strategiei Europene 2020. Din această perspectivă, se prefigurează că România nu va reuși să atingă nici în anul 2040 unii indicatori medii la nivelul Uniunii Europene: ocupare de 75%, în condițiile în care noi avem un nivel de 65%, cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare-inovare de 3% din PIB, când noi ne situăm la 0,3%, iar productivitatea muncii este de cinci ori mai mică decât în țările dezvoltate.
Pe baza acestor date, modelul economic pe care ni-l propunem nu poate fi decât un model românesc, purtător de interese economice, sociale, tehnologice ale României. Acest model va trebui să ofere soluții unor presiuni, probleme și provocări urgente cu impact negativ, pe termenele scurt, mediu și lung. Prima problemă care ar trebui să ne frământe este scăderea demografică. Dacă, așa cum se estimează, în 2040 vom ajunge la o populație de 15-16 milioane de locuitori, situația va fi defavorabilă României, în ciuda a ceea ce susțin persoane bine mobilate intelectual, cum că dacă va scădea populația, va crește productivitatea muncii, va crește PIB-ul per capita și va fi mai bine. Nu este decât o creștere aparentă. Pe termen lung va însemna scădere. Cum să facem ca această scădere măcar s-o stopăm, ca după aceea să se reia creșterea este o problemă pe care trebuie s-o rezolvăm. O altă problemă căreia trebuie să i se găsească soluție este de ce pleacă lumea din România. Legată de problema demografică este cea privind starea de sănătate a populației, cu aspectele ei specifice referitoare la mortalitate, la morbiditate. Performanțele educației și migrația externă constituie de asemenea o problemă gravă în perspectiva elaborării unui model economic sustenabil de viitor. Migrația creierelor, a personalului înalt calificat, fără discuție reprezintă o mare pierdere pentru România. Cine crede că dacă pleacă tot mai mulți specialiști o să ne fie nouă bine se înșală. La ora actuală suntem confruntați cu o mare lipsă de specialiști, precum și de persoane cu nivel de calificare mai scăzut.Din perspectiva stadiilor dezvoltării durabile, România încă are factori și resurse de creștere economică.
