Semestrul european 2019 – Pachetul de primăvară: Comisia adresează un avertisment României cu privire la abaterea semnificativă constatată în 2018
Comisia Europeană prezintă recomandările specifice fiecărei țări pentru 2019, în care definește orientările de politică economică adresate tuturor statelor membre ale UE pentru următoarele 12-18 luni. De asemenea, Comisia a adresat un avertisment României cu privire la abaterea semnificativă constatată în 2018 și sugerează Consiliului să recomande corectarea acesteia.
Economia europeană este în creștere pentru al șaptelea an consecutiv și sunt semne că această tendință se va menține și în 2020, economiile tuturor statelor membre fiind în expansiune în ciuda condițiilor mai puțin favorabile și a incertitudinilor de la nivel mondial. Numărul persoanelor care au un loc de muncă a atins o cifră record, iar rata șomajului nu a fost niciodată mai scăzută. Există însă în continuare decalaje importante între țări, regiuni și categorii de populație. În acest context, Comisia invită statele membre să continue pe calea progreselor realizate în ultimii ani. Aplicarea unor reforme eficace, însoțite de strategii de investiții bine țintite și de politici fiscal-bugetare responsabile, funcționează în continuare ca o busolă care ghidează cu succes procesul de modernizare a economiei europene.
Recomandările specifice fiecărei țări din 2019
Recomandările publicate în iunie oferă orientări statelor membre menite să le permită să abordeze în mod adecvat provocările economice și sociale mai noi sau mai vechi cu care se confruntă și să își atingă cele mai importante obiective comune de politică. Conținutul recomandărilor reflectă prioritățile generale stabilite în analiza anuală a creșterii pentru 2019 și în recomandarea din 2019 privind politica economică a zonei euro, publicată în luna noiembrie. Aceste recomandări se bazează pe analiza detaliată a rapoartelor de țară publicate în luna februarie și pe evaluarea programelor naționale prezentate în luna aprilie. Încetinirea creșterii economice la nivel mondial face și mai imperioasă necesitatea continuării reformelor structurale, acordându-se prioritate celor care vizează o creștere durabilă și favorabilă a incluziunii. Statele membre ar trebui să promoveze convergența socială în conformitate cu pilonul european al drepturilor sociale. Astfel, cum se precizează în recomandarea privind zona euro, statele membre ar trebui, de asemenea, să încerce să realizeze o reechilibrare mai simetrică între statele din zona euro și să își continue eforturile de consolidare a pieței unice și de aprofundare a uniunii economice și monetare a Europei.
Recomandările specifice fiecărei țări din 2019 pun un accent mai apăsat pe identificarea nevoilor de investiții naționale și pe prioritatea dată acestora și acordă o atenție specială disparităților regionale și teritoriale. Această abordare reflectă analiza aprofundată a nevoilor de investiții și a blocajelor identificate pentru fiecare stat membru în rapoartele de țară publicate la începutul acestui an și ar trebui să permită stabilirea de priorități în ceea ce privește utilizarea fondurilor UE în viitorul buget al UE pe termen lung, cadrul financiar multianual pentru perioada 2021-2027.
Motorul economiei românești se supraîncălzește, iar decalajele se adâncesc
Economia României trage frâna de mână, ritmul de creștere încetinește, iar asta se vede atât în analizele Comisiei Europene, în cele ale Consiliului de Administrație al BNR, cât și în analizele independente ale unor companii din economia reală. Membrii CA al BNR sunt reticenți că investițiile își vor reveni, cel puțin pe termen scurt, și subliniază că în contextul rectificării bugetare ce ar trebui efectuată vara asta, guvernul ar putea aplica măsuri „în vederea încadrării deficitului bugetar în ținta stabilită”, reiese din minuta celei mai recente ședințe a BNR. Potrivit BNR, expansiunea economică va încetini probabil în trimestrele II și III, iar investițiile private vor avea de suferit ca urmare a măsurilor ce vor fi luate de guvern în contextul rectificării bugetare.
Alte incertitudini cu privire la evoluția economiei vin și dinspre Ministerul de Finanțe, adică de acolo de unde sunt dictate conduita fiscală, dar și politica de venituri bugetare. Din nou, accentul pus preponderent pe cheltuieli și păstrând investițiile la un nivel minimal determină accentuarea dezechilibrelor macroeconomice, chiar dacă economia bazată pe consum și stimulată de consum aduce un plus în buzunarele românilor. Cum arătam mai sus, sunt așteptate noi măsuri în contextul rectificării bugetare care să aibă ca obiectiv încadrarea deficitului bugetar în ținta stabilită, ținând cont inclusiv de impactul preconizat al aplicării prevederilor noii legi a pensiilor.
La rândul lor, investitorii trag un semnal de alarmă privind inflația, cursul valutar și blocajul financiar. Potrivit analiștilor de la CITR Group, motorul economiei românești se supraîncălzește, iar decalajele se adâncesc. Aproape 80% din businessul românesc este produs de doar 4% dintre companii, ceea ce înseamnă un grad de expunere la risc extrem de mare și de concentrat. Potrivit CITR Group, numărul companiilor de impact în distress (restructurabile și insolvabile) a ajuns la sfârșitul anului trecut la 51%, depășind numărul companiilor finanțabile (sănătoase). 20% din companiile de impact au atins acest prag (un milion de euro active) în ultimii doi ani, iar profitabilitatea acestora este sub 4%. Deși numărul companiilor de impact crește comparativ cu anul precedent, procentul de 4% al acestora în piață rămâne neschimbat, iar valoarea lor ca pondere în economie crește exponențial.
Mai mult de jumătate din cei aproape 4 milioane de salariați din România sunt angajați în companii de impact. Anca Manițiu, CEO al CIT Restructuring, spunea: „De la an la an remarcăm o concentrare tot mai mare a pieței, din perspectiva cifrei de afaceri, în jurul companiilor de impact. Deși ponderea companiilor mici se menține într-un procent covârșitor de 96%, acestea au un impact din ce în ce mai mic. Importanța lor economică, dată de volumul businessului realizat, se diminuează continuu, dinamică ce conduce la o polarizare tot mai puternică a mediului de afaceri, între companii de impact și restul companiilor, dar și la o accentuare a decalajelor în interiorul categoriei de impact, între companiile finanțabile, care performează tot mai bine pe zi ce trece, și cele cu dificultăți, ai căror indicatori se deteriorează.”
Viitorul creșterii, fără „creșterea” viitorului
Referindu-se la „viitorul creșterii economice”, Jim O’Neill, fost președinte al Goldman Sachs Asset Management și fost ministru al trezoreriei din Marea Britanie, în prezent președintele Chatham House, scria recent că în întreaga lume apare un decalaj tot mai mare între teoria economică și condițiile economice ale realității. O’Neill remintea totodată că economia este o știință socială, în ciuda tuturor obiectivelor ambițioase pe care le pot avea economiștii. Dar se mai pot oferi încă predicții riguroase cu privire la creșterea economică pe termen lung, dacă se iau în calcul doar două forțe: „Dacă se știe cu cât va crește (sau va scădea) populația de vârstă activă a unei țări și cu cât va crește productivitatea acesteia, se poate prezice destul de precis creșterea sa în viitor”, susține Jim O’Neill.
Să ne uităm puțin la factorii de creștere a economiei românești și să încercăm să înțelegem ce se va întâmpla în următoarea decadă. Cu un an în urmă, Comisia Europeană (CE) avertiza România că există riscul unei „aterizări forțate”, adică oprirea bruscă din ritmul susținut de creștere economică înregistrată în ultimii ani și căderea în recesiune. Motivul invocat de CE era mai ales modelul de creștere economică a României, bazat pe cheltuielile consumatorilor. Dar iată că aterizarea forțată nu s-a produs. Economia României a continuat să se dezvolte și în 2018, iar pentru 2019 prognozele consemnează aceeași tendință optimistă de creștere economică, ce e drept, într-un ritm mult diminuat. Tot consumul stă și astăzi la baza avansului economic. Dar România a devenit mai vulnerabilă la riscuri, economia țării este mai volatilă. Același model economic axat pe cheltuielile consumatorilor și nu pe investițiile pe termen lung afectează capacitatea țării de a atinge în mod durabil nivelul de trai din UE. Reducerea avansului este cauzată în mare parte de o încetinire a cheltuielilor consumatorilor și scoate în evidență limitele modelului de creștere economică. Iar productivitatea scăzută sub media europeană face ca nivelul de dezvoltare a României să aibă un handicap serios, în antiteză cu viteza sa de creștere. Mai avem și un nivel mai ridicat al inflației care a afectat venitul disponibil și cheltuielile consumatorilor. Iar creșterea semnificativă a importurilor de bunuri de consum accentuează deficitul de cont curent al României.
Revenind la cele două forțe amintite de președintele Chatham House, acestea ne dau azi semne de îngrijorare. În primul rând pentru că populația activă a României se diminuează (pe cale naturală – spor negativ – dar și din cauza migrației), punând o presiune mare pe piața forței de muncă. Iar oferta de forță de muncă și de competențe nu ține pasul cu nevoile în continuă schimbare ale economiei. Disponibilitatea limitată a personalului calificat, îmbătrânirea populației, mobilitatea internă redusă și emigrarea limitează creșterea economică. Mai adăugăm și nivelul scăzut al productivității și iată cum cele două forțe „O’Neill” ne spun că neavând o „creștere” a viitorului, putem doar să vorbim de viitorul creșterii economice.
Convergență și competitivitate în Europa Central-Sud-Estică
Evoluția istorică și economico-socială a țărilor din Europa Central-Sud-Estică înfățișează numeroase similarități și diferențe în secolul XX și la începutul secolului XXI. După 1989, aceleași țări au adoptat abordări diferite în procesul de tranziție postcomunistă și chiar în ceea ce privește calea europeană pentru care au optat odată cu aderarea la Uniunea Europeană (2004-2007).
Atitudinea imitativă a statelor din zona central-sud-est europeană, în primii ani după 1989, a urmărit instaurarea sistemului democrației și economiei de piață după modelul Europei Occidentale. Proiecția realizată atât în regiune cât și de către cancelariile vestice, în etapa începutului reformelor economice și democratice din țările Europei Central-Sud-Estice, evalua că regiunea ar fi urmat să elimine, în următoarele două-trei decenii, diferența de dezvoltare față de Europa Vestică. Acum, după aproape trei decenii, constatăm că respectivele estimări nu au fost realiste, chiar dacă unele țări (ex. Slovenia, Polonia) au făcut pași mari în respectiva direcție. Astăzi vedem că performanța dezvoltării economice și sociale a statelor din Europa Central-Sud-Estică, în ultimele trei decenii, a fost mai modestă decât a economiilor emergente asiatice (cu excepția Poloniei), apropiindu-se mai mult de unele economii din America Latină (Poznanska, Poznanski, 2015). Nici rata convergenței față de Europa Occidentală, văzută, în general, în termenii GDP/per capita, nu a atins așteptările.
În acest tablou de ansamblu trebuie spus că țările din Europa Central-Sud-Estică care au aderat la Uniunea Europeană au înregistrat un proces mai accelerat de convergență (Gros, 2018). O așteptare majoră a noilor state membre, chiar din perioada preaderării, a fost să obțină o creștere economică substanțială și prosperitate pentru cetățeni. Calea ajungerii la astfel de obiective a fost combinația beneficiilor apartenenței la piața internă, politica europeană de coeziune, investirea eficientă a fondurilor structurale. S-a considerat că astfel va crește și gradul de convergență, va evolua ascendent procesul de catch-up cu statele dezvoltate ale Uniunii Europene. Doar că Uniunea Europeană a adoptat noi indicatori de convergență reală, adăugând la venitul per capita și consumul (tot per capita), productivitatea, gradul de ocupare și câștigul real (real wages). Ceea ce a făcut ca gradul de convergență a regiunii să încetinească față de vechile state membre, îndeosebi după 2007-2008, chiar dacă dinamica a continuat a fi mai accelerată. Să remarcăm și faptul că tendința în Uniunea Europeană este de a se introduce indicatori de convergență și mai ambițioși, pe măsură ce aspirațiile Uniunii vor fi tot mai clare pentru a realiza o competitivitate europeană care să facă față cu succes ritmurilor competitivității globale.
Cât de Uniune și cât de Europeană va mai fi Uniunea Europeană?
Alegerile europarlamentare din 26 mai 2019 sunt considerate de marea majoritate a analiștilor și politicienilor din cele mai importante capitale ale lumii ca fiind un posibil moment definitoriu pentru declanșarea unui proces de schimbare profundă a înfățișării și funcționării Uniunii Europene.
Este prognozată această schimbare ca o consecință firească a unei alte schimbări, aceea a structurii și orientării politice a noului Parlament European, rezultat în urma alegerilor din 26 mai, catalogate a fi cele mai importante din istoria Uniunii.
Nu mă raliez întru totul acestor opinii.
Nu neg posibilitatea unor schimbări, dar nu cred că vor fi relevante, ci doar la suprafața vizibilă a dezbaterilor parlamentare. Nu consider că noua structură politică a Parlamentului European va determina o importantă „schimbare la față” a Uniunii, deoarece mecanismul intern de funcționare a acesteia nu se bazează și nici nu se reglează în funcție de culoarea politică a Parlamentului, ci în funcție de tipul de model adoptat de Uniune încă de la începuturile ei.
Este motivul pentru care susțin că vom asista la continuarea trendului esențial pe care utilizarea modelului de tip integrator l-a impus Europei prin Tratatul de la Roma din 1957.
Modelul de dezvoltare și creștere economică al Uniunii Europene este considerat a fi un succes absolut al politicilor economice și sociale practicate în perioada postbelică.
Trebuie însă spus că acest model are o particularitate, aceea că este un model de tip integrator. Nu este o noutate dacă ne referim la modelul neoliberal al globaliării economice. Se recunoaște direct că modelul globalizării este de tip integrator bazat pe liberalizarea schimburilor de mărfuri și a fluxurilor de capital.
Este un model de factură win-win fără însă a putea asigura egalitatea dintre win și win. Toți câștigă, dar în proporții diferite. Important este că nimeni nu pierde.
Mai puțin sau chiar deloc se vorbește despre faptul că modelul european este tot de factură integratoare, deci tot pe principiul win-win.
Este evident că, în baza Tratatului de la Roma, Uniunea Europeană funcționează pe principiile unui model economic integrator având ca suport politic conceptul de extindere, evidențiat prin repetatele valuri de aderare, având ca apogeu perioada 2005-2007 prin includerea celor mai importante țări foste comuniste.
Modelul economic integrator funcționează, la rândul său, printr-un mecanism pe care l-aș putea numi „de echilibrare prin dezechilibre”, adică un sistem de compensare a gradului de valorificare a capitalului prin diferențele de condiții de valorificare de la o entitate economică la alta, în cazul de față de la o țară membră la alta.
Rezultă, cu alte cuvinte, că în mod esențial și obiectiv Uniunea Europeană funcționează doar prin menținerea unor decalaje economice între țările membre. Uniformizarea sau omogenizarea nivelurilor de dezvoltare ar face imposibilă valorificarea capitalului nucleului greu al Uniunii la un nivel competițional necesar contrabalansării concurenței altor actori economici globali, ca SUA sau BRICS.
Concluzia: UE (prin interesele nucleului ei de forță) are nevoie funcțională de țări membre cu un nivel de dezvoltare inferior sau puțin peste media europeană.
Proiecte Hi-Tech 2019 la Facultatea de Automatică a Universităţii Hyperion
Deschisă spre formare şi cercetare pentru industrii ale viitorului, Facultatea de Științe Exacte și Inginerești a Universității Hyperion propune o serie de realizări notabile ale studenților de la specializarea Automatică și Informatică Aplicată. Dintre proiectele complexe create de ei în ultima vreme se remarcă: Aplicații practice cu drone aeriene de tip multicopter; Drone cu aripă fixă; Aplicații IoT; Aplicații de comparare; Site-uri web de E-learning; Overclocking; Sisteme mecatronice avansate cu aplicații vaste în chirurgie și kinetoterapie; Sisteme multiprocesor cu microcontrolere; Sisteme adaptive de reglare automată cu microcontrolere.
Proiectele se impun prin aceea că „sintetizează linia generală a planului de învăţământ al specializării Automatica și Informatică Aplicată, fiind adaptate cererii angajatorilor interni şi internaţionali”, cu sublinierea că „Universitatea Hyperion se află în avangarda învăţământului românesc în IT, prin schimbări prompte ale conţinutului şi materialelor didactice, în funcţie de succesiunea soluţiilor tehnice în domeniu. Sunt proliferate în special: cele mai noi tehnologii web, microcontrolerele cu cel mai promiţător viitor, – mediile de programare de mare performanţă, conectivitatea globală prin Internetul Lucrurilor etc. Toate acestea se reflectă în performanţele deosebite ale sistemelor realizate în cadrul proiectelor de licenţă, cum ar fi dronele şi roboţii bazaţi pe microcontrolere ARM, capabile să susţină unnivel superior de inteligenţă artificială şi în care Universitatea Hyperion are deja o tradiţie marcată de realizări notabile”.
Perspectiva Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 asupra creșterii economice
Dezvoltarea durabilă încurajează delimitarea creșterii economice de impactul negativ asupra mediului și asupra societății. Obiectivul 8 urmărește creșterea economică durabilă și promovează munca și un trai decent pentru toți, indiferent de gen, locație geografică și descendență. Devine vitală implementarea principiului „nimeni nu rămâne în urmă”. Strategia urmărește susținerea creșterii economice pe cap de locuitor și susținerea sectoarelor productive, diversificarea produselor cu valoare adăugată, crearea locurilor de muncă decente, antreprenoriatul, creșterea întreprinderilor micro, mici și mijlocii, modernizarea tehnologică și inovarea, asigurarea muncii decente pentru toți cetățenii, inclusiv pentru tineri și persoanele cu dizabilități, renumerarea egală pentru munca de valoare egală, accesul la finanțare. De asemenea, se susține un turism durabil care creează locuri de muncă și promovează diversitatea culturală, produsele locale și respectul pentru tradiții și mediul în care trăim.
CREȘTERE ECONOMICĂ ȘI COMPETITIVITATE
În cadrul noii abordări a UE privind politica industrială se pune un accent sporit pe competitivitate în context global, prin asigurarea sustenabilității producției și consumului, majorarea eficienței în utilizarea resurselor materiale, revitalizarea industriilor prelucrătoare cu valoare adăugată mare și echilibrarea relativă cu sectorul serviciilor, care a cunoscut o dezvoltare vertiginoasă în ultimele decenii. În România, industria (inclusiv construcțiile) avea în 2016 un aport la formarea PIB de 30,2%, mai mare decât media UE de 22%, încadrându-se într-o tendință descrescătoare în favoarea serviciilor (au depășit 50% din PIB), similar cu ceea ce se întâmplă în majoritatea țărilor europene.
În termenii contribuției la venitul național brut, ponderea principală este deținută de activitățile comerciale, urmate de administrația publică și apărare, educație, sănătate și asistență socială. Dintre cele 189 de profesii reglementate prin atestare în România, 22,2% sunt în domeniul serviciilor, situându-se încă sub media europeană. În schimb, proporția profesiilor reglementate ca intensive în cunoaștere și contribuții creative este destul de apropiată de media UE. O profesie recent introdusă în lista celor atestate în România este și cea de expert în dezvoltare durabilă.
SISTEMUL FINANCIAR-BANCAR
Dezvoltarea economică depinde, în mod semnificativ, de complexitatea sistemului financiar-bancar. Capitalizarea în sectorul bancar românesc este în creștere, mai ales după criza parcursă și care a afectat România mai mult decât alte țări din UE. Chiar dacă nu este vorba despre evoluții spectaculoase la nivelul acestui indicator, semnalele sunt pozitive și relevă un sistem financiar-bancar tot mai puternic și mai interesat de calitatea capitalului de care dispune. Este necesar ca România să continue efortul amplu de consolidare și de restructurare în sectorul bancar.
Românii reușesc să acumuleze resurse importante de capital atât în perioade de creștere economică, cât și în perioade de recesiune. Datele arată că rata economisirii în România a crescut constant, depășind în 2012 media UE și media zonei euro (un aspect pozitiv pentru capitalul și investițiile autohtone). Criza din 2007-2008 a contribuit masiv la impulsionarea economisirilor. Se poate observa o schimbare de comportament a cetățenilor români, care au devenit mai prudenți cu privire la momentele în care pot avea probleme cu locul de muncă, cu veniturile sau cu valoarea activelor pe care le dețin.
OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ
În anul 2017, conform Institutului Național de Statistică și Eurostat, populația ocupată a fost de 8.670.556 persoane. Rata de ocupare pentru populația în vârstă de 20-64 de ani a fost de 68,8%, dintre care 77,3% la bărbați și 60,2% la femei. Vârstnicii între 55 și 64 de ani au înregistrat o rată de ocupare de 44,5%. Rata șomajului a fost de 4,9%. România a înregistrat o rată a ocupării în rândurile persoanelor cu studii superioare, pentru grupa de vârstă 15-64 ani, cu aproximativ 4 puncte procentuale mai mare decât media UE, respectiv 87,9% față de 84,0%. Activitățile industriale din România s-au concentrat în ultimii ani în sectoarele de tehnologie joasă (low-tech) și medie (medium-tech). Industriile de tehnologie joasă (low-tech) au angajat 69% din forța de muncă față de 62% în UE. Procentajul în zona de tehnologie înaltă (high-tech) este de 4% comparativ cu media UE de 7%. Se remarcă evoluția dinamică în zona tehnologia informației și comunicațiilor din România, mai ales în ultimii 5-6 ani, cu o creștere a contribuției la PIB de la 3,8% în 2010 la 5,0% în 2015 și 5,3% în 2016. Se creează astfel premisele unei participări active și consistente a României la înfăptuirea Agendei UE privind construirea pieței unice digitale.
Pe de altă parte, un studiu recent publicat de Eurostat pe baza datelor din 2018 arată că 20% dintre tinerii cu vârste între 20 și 30 de ani nu lucrează și nu urmează studii sau cursuri de formare. Chiar dacă procentul este într-o ușoară scădere față de 2017 (21,4%), cifrele sunt îngrijorătoare și situează România pe locul 4 în UE la acest capitol. Planul de Implementare a Garanției pentru Tineret 2017-2020 are rolul de a facilita integrarea în muncă și de a sprijini tranziția de la educație la piața muncii a tinerilor. Implementarea măsurilor incluse vizează ca toți tinerii sub 25 de ani să beneficieze de o ofertă privind un loc de muncă de calitate, de continuare a educației, de intrare în ucenicie sau de efectuare a unui stagiu, într-un interval de 4 luni de la înregistrarea la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.
START-UP ȘI CLIMATUL DE AFACERI
Succesul unui start-up este strâns legat de climatul de afaceri. Conform raportului „Doing Business în Uniunea Europeană 2017: Bulgaria, România și Ungaria” al Băncii Mondiale, România a făcut progrese semnificative în îmbunătățirea mediului antrepenorial. Raportul argumentează că România a înregistrat progrese mai mari decât orice alt stat membru al UE, cu excepția Poloniei, din punctul de vedere al alinierii la cele mai bune practici în domeniul legislației aplicabile mediului de afaceri. Acest lucru este deosebit de important pentru întreprinderile mici și mijloci, care reprezintă mai mult de 98% din toate întreprinderile la nivelul UE și asigură circa 66% din locurile de muncă din sectorul privat. Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat derulează Programul pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii Start–up Nation România, care asigură finanțarea, în perioada 2017-2020, unui număr maxim anual de 10.000 beneficiari.
TURISMUL
România a ratificat protocolul privind turismul durabil la convenția-cadru privind protecția și dezvoltarea durabilă a Carpaților. Un obiectiv asumat în cadrul Convenției Carpatice, și realizat la Brașov, este Centrul România – Platforma pentru Turism Durabil. Se află în implementare Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Național al României 2007-2026, care are în vedere: utilizarea optimă a resurselor de mediu, care constituie un element cheie în dezvoltarea turismului, menținând procesele ecologice esențiale și contribuind la conservarea patrimoniului natural și a biodiversității; respectarea autenticității socio-culturale a comunităților gazdă, conservarea patrimoniului construit, a vieții culturale și a valorilor tradiționale contribuind la înțelegerea interculturală și toleranță; asigurarea operațiunilor economice viabile, pe termen lung, care să ofere beneficii socio-economice pentru toate părțile interesate, fiind distribuite corect, inclusiv locuri de muncă stabile și oportunități de a câștiga venituri și servicii sociale pentru comunități contribuind la reducerea sărăciei. De asemenea, este elaborată Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în România și au fost aprobate criteriile pentru desemnarea destinațiilor ecoturistice, până în prezent fiind declarate destinații ecoturistice: zona Mara-Cosău-Creasta Cocoșului – Maramureș, zona Țara Hațegului-Retezat și zona Ținutul Zimbrului.
CONCERTARE SOCIALĂ
Munca decentă este strâns legată de dialog între angajator și angajat. Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale au rolul de a facilita acest dialog care, prin actul asocierii bazat pe premisa că „nimeni nu este lăsat în urmă”, permite crearea cadrului necesar pentru îmbunătățirea locurilor de muncă. O altă formă de dialog este între stat și mediul privat. Un prim pas în normalizarea relației mediu de afaceri – autorități de control, bazată pe încredere, informare – educare, conformare colaborativă și emancipare a actului de control, a fost realizată prin adoptarea Legii prevenirii la data de 29 noiembrie 2017. Prin această lege s-a prevăzut crearea unui portal dedicat informării publicului, iar autoritățile cu atribuții de control, constatare și sancționare a contravențiilor au și ele obligația să elaboreze și să difuzeze materiale documentare și ghiduri care cuprind drepturile și obligațiile părților implicate.
Prin Strategia națională pentru dezvoltare durabilă, România își propune până în 2030 următoarele obiective:
• Păstrarea în continuare a unui ritm al creșterii PIB superior față de media UE pentru a susține efortul de reducere a decalajelor în comparație cu țările europene avansate, paralel cu aplicarea principiilor dezvoltării durabile și îmbunătățirea constantă a nivelului de trai al populației.
• Promovarea unor politici orientate spre dezvoltare care susțin activitățile productive, crearea locurilor de muncă decente, antreprenoriatul prin start-up, creativitatea și inovația și care încurajează formalizarea și creșterea întreprinderilor micro, mici și mijlocii, inclusiv prin acces la servicii financiare;
• Atingerea unor niveluri mai ridicate ale productivității prin diversificare, modernizarea tehnologică și inovație, inclusiv prin accent pe sectoarele cu valoare adăugată sporită și utilizarea intensivă a forței de muncă;
• Realizarea unui turism competitiv pe termen lung, dezvoltarea agroturismului, ecoturismului, turismului rural, balnear și cultural și îmbunătățirea imaginii României ca destinație turistică;
• Consolidarea capacității instituțiilor financiare interne pentru a încuraja și a extinde accesul la servicii bancare, de asigurări și servicii financiare pentru toți.
Repetarea cauzelor duce la repetarea efectelor
În prezent, la începutul anului 2019, economia României suferă de puternice dezechilibre. Avem cea mai mare inflație (4,1%) dintre statele membre ale UE-28, avem al doilea deficit bugetar (3% din PIB), depășit doar de Cipru, și avem al doilea deficit extern, de cont curent (4,5% din PIB), de asemenea după Cipru, conform datelor Eurostat. Toate acestea pun economia României într-o poziție marginală, de outlier, fapt ușor de constatat de investitorii străini și de agențiile internaționale de rating. Or, poziția de outlier expune țara respectivă la riscuri și o face vulnerabilă în fața oricărei crize, mai mult decât sunt expuse țările care și-au îmbunătățit echilibrele macroeconomice. Este ca și cum o căprioară s-ar îndepărta tot mai mult de restul turmei, devenind țintă pentru prădătorii care pândesc din pădure. În paranteză fie spus, ce credibilitate au economiștii care se străduiesc să ne convingă că situația economică a României este în regulă? Cam tot atâta credibilitate cât un medic care, constatând că nivelul colesterolului, al glicemiei și al trigliceridelor unui pacient a atins zona de alarmă, îi spune acestuia că poate să meargă liniștit acasă…
Ideea principală a acestui articol este că dezechilibrele macroeconomice respective nu sunt deloc întâmplătoare, ci sunt efecte ale unor cauze care, atât timp cât vor fi lăsate să se manifeste, nu pot avea alt rezultat.
Aceste cauze pot fi atribuite unor erori de judecată (fallacies), larg răspândite în întreaga clasă politică românească și în întreaga societate. De fapt, publicul a ajuns atât de familiarizat cu respectivele erori de judecată, încât nu le mai consideră ca atare, ci drept parte a normalității.
Eroarea de judecată nr. 1: „Creșterea PIB este cu atât mai bună, cu cât este mai mare (indiferent de potențialul real de creștere al economiei)”.
Este o preconcepție care datează de cel puțin 60 de ani, întrucât și comuniștii au încercat să ardă etapele dezvoltării, forțând creșterea economică peste potențialul real. Ce-i drept, în cazul lor, creșterea economică se baza mai mult pe investiții – și nu pe consum, ca în prezent. Or, dacă respectivele investiții ar fi fost făcute „cu cap” – nu în ramuri energointensive sau în ramuri pentru care România trebuia să importe materiile prime – ar mai fi existat o șansă de progres.
Atunci – ca și acum – supraîncălzirea economiei nu putea avea drept rezultat decât inflația (reprimată în comunism și înlocuită cu penuria, adică cu lipsa de produse de pe piață, în condițiile în care prețul real al acestora nu era recunoscut) și deficitul de cont curent, exact așa cum scrie în orice manual.
Ceea ce societatea românească ignora (și continuă să ignore în continuare) sunt câteva aspecte elementare:
a) potențialul de creștere a Produsului Intern Brut este dat de nivelul de dezvoltare a celor trei factori care îl compun: capitalul, forța de muncă și productivitatea (totală a factorilor). Cât timp în România primul factor, capitalul, a fost și rămâne neîndestulător, cât timp factorul forță de muncă este handicapat de evoluțiile demografice și de emigrație, nimeni nu poate spera la ritmuri foarte înalte de creștere (de 5-6%) doar pe baza factorului productivitate;
b) ritmul mediu de creștere efectiv înregistrat de România în perioada 2000 – 2018 a fost de 4,1% pe an. Cu alte cuvinte, degeaba a crescut PIB în unii ani cu 7 la sută, dacă în alți ani a avut o creștere negativă. Poate ar fi fost mai înțelept să nu se forțeze o creștere anuală peste 4%, caz în care am fi ajuns tot la același rezultat, dar fără suișuri și coborâșuri inutile. A nu se uita faptul că ritmul mediu de 4,1% a fost obținut în perioada cea mai favorabilă din întreaga istorie a României, când țara a beneficiat de dublul dividend al aderării la NATO și la UE. Cu alte cuvinte, odată încasat acest dividend, este probabil să creștem cu ritmuri mai mici, nu mai mari, dacă nu îmbunătățim semnificativ cei trei factori menționați, prin reforme structurale;
c) cu cât o țară devine mai dezvoltată în privința PIB/locuitor, cu atât se apropie de ceea ce economiștii numesc frontiera posibilităților de producție, ceea ce însemnă că ritmurile de creștere economică se vor diminua în mod inevitabil. Ritmurile de creștere de 6 – 7%, care îi sunt accesibile Chinei (având un PIB/locuitor de circa 16.000 $, la Paritatea Puterii de Cumpărare), nu le sunt accesibile Statelor Unite, care au un PIB/locuitor de circa 50.000 $ la PPC. România, având un PIB/locuitor de circa 25.000 $ (la Paritatea Puterii de Cumpărare), a ieșit din grupul țărilor în curs de dezvoltare – pentru care ritmuri de creștere de peste 5% sunt normale – și a intrat în grupul țărilor emergente – unde o creștere de 3,5 – 4% pe an poate fi considerată optimă.
România se împrumută scump sau ieftin?
Dincolo de declarațiile festiviste legate de evoluțiile economice, cel mai bun barometru al încrederii de care se bucură România este randamentul cerut de investitori pentru a-i finanța datoria externă. El este consecința evaluării riscului de țară și a randamentelor oferite de emisiunile altor țări cu risc similar.
Faptul că ne îndatorăm în mod constant, valoarea datoriei externe atingând noi și noi recorduri, ar trebui să ne îngrijoreze profund atâta vreme cât sumele nu se regăsesc în dezvoltare, ci în consum. Constatarea că raportul dintre datorie și PIB rămâne relativ constant nu trebuie să ne liniștească, contrar la ceea ce ni se spune. Iar asta ne-o pot confirma toți românii care s-au împrumutat înainte de criză pornind de la premisa că salariul lor este sigur sau, mai mult, că nu va face altceva decât să crească, așa cum se tot întâmplase în anii precedenți. În plus, mulți au luat credit în valută pentru că dobânzile erau mai mici, iar cursul va fi cu siguranță ținut stabil de către BNR. Cam asta este strategia actuală de îndatorare a României…
Doar că salariile, în contextul adus de recesiune, au scăzut, transformându-se uneori în ajutoare de șomaj. Ratele la bancă însă au rămas aceleași în euro, iar în lei au crescut prin devalorizarea leului. Extrapolată la nivelul unei țări, plata datoriei în valută de o economie în recesiune devine mult mai dificilă, mai ales de către o țară al cărei deficit bugetar cronic va necesita noi și noi datorii.
