I am text block. Click edit button to change this text. Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) susține declarațiile făcute de viceprim-ministrul Guvernului României și ministrul afacerilor interne, dl Cătălin Predoiu, cu privire la gradul de siguranța pe care îl conferă România atât pentru proprii cetățeni, cât și pentru mediul de afaceri.
La nivel mondial, România se clasează pe locul 31, potrivit Indexului Global al Păcii pentru 2023, un clasament al celor mai sigure state din lume. Raportul realizat de către Institutul pentru Economie și Pace reprezintă o analiză a datelor axate și pe valoarea economică a unui stat, precum și pe dezvoltarea durabilă a economiei acestuia. Indexul Global al Păcii include 99.7% din populația lumii și 23 de indicatori cantitativi și calitativi.
„România este considerată de tot mai multe state o destinație sigură pentru afaceri și vedem acest lucru aproape zilnic la Camera Națională, datorită interacțiunii noastre cu investitorii străini. Același lucru se întâmplă și atunci când CCIR organizează misiuni economice în străinătate, oamenii de afaceri de pe aproape toate continentele consideră România o țară sigură, un loc unde pot dezvolta proiecte majore, fără să se teamă de instabilitate fie socială, fie de altă natură. Siguranța, atât cea economică, cât și cea a vieții de zi cu zi, este unul dintre criteriile de bază pentru care foarte multe companii din străinătate aleg România ca destinație investițională. În mod cert, apartenența României la NATO și Uniunea Europeană, precum și faptul că se află într-un parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii, sunt factori ce aduc un grad mare de stabilitate țării noastre pe mai multe paliere. În același timp însă, nu putem trece cu vederea activitatea structurilor din cadrul Ministerului de Interne, fie că vorbim de Poliția Română, de Jandarmerie sau de Poliția de Frontieră care prin activitatea lor sprijină conceptul de integritate în mediul de afaceri. La recenta ediție a Topului Național al Firmelor, biroul de conducere al CCIR a votat să acorde Meritul Comercial Clasa I dlui Cătălin Predoiu pentru promovarea eticii și transparenței în afaceri prin aplicarea legilor împotriva corupției, distincție care se va acorda personal actualului ministru de interne, în cadrul unei alte ceremonii. În actualul context geopolitic, luând în calcul toți acești factori, România a reușit să rămână o țară sigură pentru toți”, a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban
Guvernul limitează plata schemelor de compensare a clienților de energie electrică și gaz, printr-un proiect de Ordonanță de Urgență
Măsura propusă va bloca, practic, tot lanțul energetic, prin incapacitarea achiziției de energie și a plăților pe întregul lanț: de la producător, transportator, la distribuitor și bugetul de stat
Noul proiect de Ordonanță de Urgență pentru limitarea cheltuielilor bugetare introduce, prin articolul XIV, măsuri de limitare a plăților pentru schemele de compensare a consumatorilor și destabilizează grav capacitatea furnizorilor de a asigura achiziția de energie și, implicit, continuitatea alimentării în siguranță cu electricitate și gaz a gospodăriilor și companiilor, în prag de iarnă.
Furnizorii și-au îndeplinit obligațiile rezultate din reglementări, au aplicat prețul plafonat la energie și au prefinanțat diferența de cost. ACUE solicită autorităților să își respecte promisiunile către consumatorii de energie și să-și îndeplinească partea lor de obligație la care s-au angajat prin propriile reglementări, respectiv să deconteze sumele datorate pentru compensarea clienților, în termenul legal.
Federația ACUE a solicitat Guvernului eliminarea articolului XIV din proiectul de OUG menționat și o discuție de urgență pentru identificare unor soluții care să nu pericliteze alimentarea cu energie electrică și gaze naturale în prag de iarnă.
„Prin articolul propus, Guvernul limitează, de fapt, aplicarea reducerilor de preț la clientul final. Banii necesari sunt promiși de stat clienților de energie pentru acoperirea diferenței de preț, între prețul real și cel plafonat, nu sunt pentru furnizori. Furnizorii sunt folosiți ca intermediari pentru prefinanțarea acestor scheme de sprijin. Dacă nu mai poate susține plafoanele de preț, statul trebuie să găsească soluții alternative. Furnizorii și-au exprimat disponibilitatea de a participa la o discuție reală, cu factorii de decizie relevanți. Apreciem înțelegerea manifestată de colegii din plenul Consiliului Economic și Social și deschiderea la dialog a reprezentanților Ministerului Energiei”, Daniela Dărăban, Directorul Executiv al ACUE
Reiterăm faptul că măsura propusă de limitare a plăților pentru schemele de compensare a clienților destabilizează grav capacitatea furnizorilor de a asigura achiziția de energie iar, din punct de vedere legal, reprezintă o încălcare a legislației naționale și a reglementărilor europene.
BRUXELLES – La aproape un an de la invadarea Ucrainei de către Rusia, războiul intră într-o nouă etapă. După atacul eșuat asupra Kievului din primăvara trecută și după contraofensiva uluitoare a ucrainenilor, care a eliberat Harkovul în nord și Hersonul în sud, președintele rus Vladimir Putin a inițiat o campanie punitivă cu drone și rachete, vizând populația civilă și infrastructura energetică. Obstrucționat pe câmpul de luptă, Putin încearcă să forțeze un număr cât mai mare de ucraineni să petreacă iarna în frig și întuneric.
Linia frontului nu s-a deplasat mult în ultimele luni. Însă luptele rămân acerbe (cu multe victime), iar Rusia pare să se pregătească pentru o ofensivă majoră în primăvară. Economia rusă e pe picior de război, iar aparatul de propagandă al Kremlinului a turat motoarele, răspândind o combinație de amenințări apocaliptice și deliruri imperiale. Ultimul serviciu de știri independent din Rusia, Meduza, și ultima organizație pentru drepturile omului a Rusiei, Centrul Saharov, sunt obligate să se închidă. Atitudinea Moscovei este de sfidare.
În aceste condiții, aliații Ucrainei au dreptul să își sporească asistența militară, inclusiv prin furnizarea de tancuri de luptă. Obiectivul este ca Ucraina să triumfe împotriva agresorului său. Dar nu putem să ne dorim acest lucru fără a oferi Ucrainei mijloacele necesare pentru a-l realiza. Alternativa este un război prelungit de uzură, care va genera și mai multe pierderi de vieți omenești în Ucraina, o insecuritate mai acută pentru Europa și suferințe continue în întreaga lume (din cauză că Rusia se folosește de energie și alimente drept arme).
Partenerii Ucrainei s-au angajat deja să furnizeze sisteme avansate de apărare aeriană, cum ar fi sistemul de rachete Patriot fabricat de SUA, obuziere mai performante și vehicule de luptă blindate suplimentare. Cu toate acestea, înainte de recentul progres major, a avut loc o dezbatere intensă cu privire la posibilitatea de a furniza tancuri cum ar fi Leopard 2, fabricat în Germania, sau M1 Abrams, fabricat în SUA. Eu personal am susținut de mult că trebuie să furnizăm Ucrainei mijloacele pentru a respinge Rusia. Tancurile sunt necesare pentru ca forțele ucrainene să depășească impasul actual al războiului de tranșee și să redobândească avântul pe care l-au avut în toamna trecută, când au recucerit Harkovul și Hersonul.
Pentru a se ajunge la „acordul privind tancurile” a fost nevoie de timp și discuții intense, inclusiv în cadrul Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene. Schimbarea s-a produs în momentul în care Germania a fost de acord să furnizeze tancuri Leopard 2, în coordonare cu SUA, care va furniza aproximativ 30 de tancuri M1 Abrams. Deși livrarea acestor echipamente va necesita timp și va fi nevoie de instruire intensivă și de întreținere, rezultatul nu se limitează la câmpul de luptă. Am transmis Rusiei un alt semnal puternic că Putin s-a înșelat – încă o dată – atunci când a pus la îndoială angajamentul nostru.
Desigur, unele voci vor susține că mai multe arme vor prelungi războiul și vor crește riscul unor noi escaladări și că singura soluție constă în negocieri pe cale diplomatică. Cu toate acestea, deși europenii vor rămâne întotdeauna deschiși față de oricine dorește cu adevărat încetarea negociată și justă a războiului, până acum Rusia a arătat clar că intenționează să continue crimele de război. Oricine a încercat să negocieze cu Putin s-a întors fără niciun rezultat. Până când acest lucru se va schimba, trebuie să conchidem că singura modalitate de a pune capăt războiului este de a oferi Ucrainei mijloacele de a alunga invadatorul.
Prin urmare, sarcina UE este de a face tot ce îi stă în putință pentru a sprijini Ucraina. Și chiar asta facem. Împreună cu guvernele statelor membre ale UE, am mobilizat deja pentru Ucraina 12 miliarde EUR (13,1 miliarde USD) sub formă de arme și materiale conexe, din care 3,6 miliarde EUR provin din Instrumentul european pentru pace. Dacă se iau în calcul și ajutoarele macrofinanciare și umanitare, sprijinul nostru total se ridică la aproape 50 de miliarde EUR.
În plus, UE este în prezent principalul furnizor de instruire militară pentru personalul ucrainean. Prin intermediul Misiunii de asistență militară a UE din Polonia și Germania, suntem pe drumul cel bun în ceea ce privește instruirea a 15 000 de militari până în aprilie și suntem pregătiți să dublăm acest efort și să instruim alți 15 000 – inclusiv în ceea ce privește utilizarea tancurilor precum Leopard 2.
De asemenea, UE lucrează la un al zecelea pachet de sancțiuni, și a eliminat deja dependența noastră de importurile de energie din Rusia în doar câteva luni. Și să fie clar: sancțiunile au efect. Petrolul rusesc se vinde mai ieftin cu 40 USD față de țițeiul Brent și se preconizează că veniturile zilnice din energie ale Rusiei vor scădea de la aproximativ 800 de milioane EUR la 500 de milioane EUR în urma punerii în aplicare a celor mai recente măsuri, în cursul lunii curente. Războiul costă scump Kremlinul și cu cât mai mult va dura acesta, costurile nu vor face decât să crească.
În luna ianuarie a anului trecut, chiar înainte de invazie, am vizitat regiunea Donbas și am văzut linia frontului. Din motive evidente, această călătorie mi-a rămas întipărită în minte. Pe drumul de întoarcere, trecând prin Kiev, prim-ministrul ucrainean Denis Șmîhal mi-a spus: „Invazia se va întâmpla curând și noi suntem conștienți că nu veți veni să luptați de partea noastră”. Dar s-a grăbit să întrebe: „Ne veți oferi armele de care avem nevoie ca să ne apărăm?”
Sincer, nu am fost sigur cum să răspund, deoarece nu știam cât de ferm va fi angajamentul la nivel european. Astăzi, răspunsul vine ușor. În așteptarea summitului UE-Ucraina, pentru care mă deplasez la Kiev săptămâna aceasta, nu există nicio îndoială că Europa s-a ridicat la nivelul situației. Acum trebuie să oferim în continuare Ucrainei mijloacele pentru a învinge agresorul, a-și restabili suveranitatea și a-și găsi locul în Uniunea Europeană.
Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene.
Copyright: Project Syndicate, 2023.www.project-syndicate.org
„Supercontinentul” Eurasia se vrea remodelat sub ochii noștri. Încă înainte de izbucnirea războiului din Ucraina mulți se întrebau de nu cumva europenii vor fi lăsați în urmă, iar Europa va rămâne doar o anexă la noul eșafodaj ruso-chinez. Dar – am mai scris – invadarea Ucrainei de către Rusia schimbă totul. Războiul lui Putin are consecințe profunde pentru securitatea și economia Europei și chiar și pentru modelul actual al Uniunii Europene. Vicepreședintele Comisiei Europene, Josep Borrell, menționa recent că, odată cu invazia din Ucraina, Vladimir Putin „ne obligă să regândim urgent multe elemente ale organizării noastre interne și ale viziunii noastre asupra lumii”.
UE este forțată acum să-și construiască o strategie proprie de apărare a securității și a valorilor care sunt însăși temelia blocului comunitar. UE va trebui să-și recalibreze atât structura, cât și principiile fundamentale. Odată ce Putin a readus războiul în Europa, europenii trebuie să se pregătească pentru o nouă lume, în care suveranitatea și securitatea lor sunt puse în joc. Revista „Time” publica încă din ianuarie ideea că deja nu mai trăim în vechea ordine liberală în care regulile trebuie aplicate, iar cei care le încalcă trebuie să fie pedepsiți. Ne regăsim trăind într-o nouă ordine în care puterea trebuie echilibrată cu altă putere. Autorul, Bruno Maçães (fost secretar de stat portughez pentru afaceri europene), sublinia că SUA trebuie să reflecteze dacă își pot permite să-și reducă prezența în Europa înainte ca la Bruxelles să fie creată o contrapondere adecvată pentru Rusia. Iar la Casa Albă, Biden se află în fața unei dileme: să ajungă la un „mare târg” cu Moscova, iar cele două mari puteri să își împartă între ele Europa, sau să sprijine dezvoltarea unui nou pol european capabil să echilibreze puterea rusă? Maçães spune că Europa trebuie să devină un actor suveran în politica externă și de securitate comunitară, și cu cât ezită mai mult să acționeze în acest sens, cu atât mai mult „va permite altora să-și asume rolul de reformatori și inovatori în spațiul european”.
Amenințată cu colapsul, UE trebuie să se relanseze sistemic: nu mai ajunge să fie doar o „simplă uniune economică și monetară”, spune Joschka Fischer – fost ministru german de externe – ci trebuie să se reconstruiască într-o uniune politică, de securitate și de apărare, în care candidații la aderare trebuie să parcurgă mai multe faze, prin îndeplinirea de standarde predeterminate referitoare la economie, stat de drept, securitate și alte domenii. La rândul său, fostul premier suedez Cald Bildt semnează un editorial în „Washington Post” în care susține că, implicațiile noii situații fiind fundamentale, viitorul Europei arată „mult diferit astăzi decât acum o săptămână”.
Așa că în timp ce la Bruxelles sunt decise noi și noi sancțiuni la adresa Rusiei, tot acolo fierbe mocnit o oală sub presiune: din ea va ieși noul model de funcționare a Uniunii Europene. Un model care ar trebui să se bizuie pe demonstrația de unitate făcută în contextul războiului din Ucraina. Un model care să facă „Super-Europa” și nu „Super-Eurasia” învingătoare.
În ultimul timp mi-am pus deseori întrebarea dacă ne vom aminti de actuala perioadă pe care o trăim ca pe un vis urât, ca pe un accident al istoriei pe care îl vom depăși și ne vom întoarce la viața dinainte de pandemie sau ne vom aminti de viața dinainte ca la un trecut care nu se va mai întoarce niciodată.
Ne aflăm doar într-o „pauză” fortuită a procesului de implementare și consolidare a modelului global de dezvoltare sau acest model este deja caduc și suntem în pragul apariției unui alt model?
Părerea mea este că trăim un moment de maximă importanță istorică caracterizat prin apariția unor semnale de necontestat ale începutului procesului de schimbare a principiilor și instrumentelor modelului de dezvoltare al economiei globale. Este momentul în care modelul de natură neo liberală „win-win” pe care îl credeam peren și unanim acceptat pare a fi înlocuit cu altul pe care îl percepem a fi diferit dar pe care încă nu îl putem identifica cu precizie.
Sunt totuși evidente anumite tendinței ale schimbării care au o intensitate și o amploare diferită ceea ce ne conduce la concluzii nu îndeajuns de fundamentate în acest moment. Astfel, cu o precauție necesară ar trebui spus că este puțin probabil ca urmările crizei sanitare și ucrainene să vadă apariția unui capitalism radical nou. Mai degrabă, asistăm la o accelerare a tendințelor preexistente înainte de criză sau reorientarea politicilor economice. Cinci tendințe majore care, prin realizarea unui sistem, vor schimba fața capitalismului, într-un sens din ce în ce mai puțin „neoliberal”.
Prima tendință este utilizarea spectaculoasă a datoriei publice pentru a stabiliza economiile. La nivel global, valoarea lor atinge un nivel fără precedent în istoria capitalismului.
Această creștere a datoriei publice a avut loc într-un moment în care ratele reale ale dobânzilor – adică costul real al datoriei către stat, ajustat cu inflația – au scăzut timp de patruzeci de ani. De mai bine de un deceniu, rata dobânzii la datoria publică a fost mai mică decât rata de creștere a economiilor dezvoltate. Un semn că rata globală a economiilor a crescut în raport cu rata investițiilor la nivel mondial. Aceasta este o situație radical nouă, pe care economiștii o descriu drept „ineficiență dinamică”: guvernele pot intra în datorii pentru sume foarte mari și pot aștepta câțiva ani pentru ca creșterea să genereze venituri pentru a finanța taxele de dobândă. Este probabil ca această rată scăzută a dobânzii reale să continue timp de mulți ani, chiar dacă inflația crește, în special ca urmare a scăderii investițiilor chineze. Acestea din urmă reprezintă acum 30% din investițiile globale, în creștere cu 10% față de acum cincisprezece ani. Criza a contribuit la creșterea în continuare a ratei de economisire, deschizând un spațiu bugetar ceva mai mare pentru intervenția statului național.
Întoarcerea statului
A doua tendință notabilă este rolul crescut al statului în orientarea economiei.
Există o conștientizare a faptului că piața singură nu este suficientă pentru a ghida investițiile necesare din punct de vedere social.
A treia tendință este problema climei și rolul statelor în reducerea emisiilor de CO2 și conservarea biodiversității. Deși în prezent există un consens cu privire la această necesitate, COP 26 a ilustrat încă o dată decalajul dintre evoluțiile necesare și angajamentele statelor.
O a patra tendință se referă la dezvoltarea comerțului internațional. Temele reindustrializării, suveranității economice și rezilienței structurii economice în fața șocurilor care împiedică comerțul internațional, toate indică direcția unei noi diviziuni internaționale a muncii. Deficitul actual de materii prime și produse are diverse cauze: oprirea capacității de producție din cauza COVID-ului, capacitate prea mică comparativ cu o cerere mai dinamică decât se preconizase (semiconductori), tensiuni geopolitice (petrol și gaze), creșterea prețurilor de transport de marfă. Identificarea fragilităților lanțului de aprovizionare determină guvernele să direcționeze investițiile către sectoare-cheie, inclusiv prin planurile menționate mai sus. Cu toate acestea, nu ar trebui să ne așteptăm la o mișcare masivă a transferurilor, ci mai degrabă la o oprire a tendinței de relocare.
Cea mai recentă tendință este evoluția Europei. Comisia Ursulei von der Leyen are ambiția de a afirma Uniunea Europeană ca actor strategic, iar criza a avansat integrarea europeană. Gestionarea tensiunilor geopolitice relativ la invazia Ucrainei arată, de asemenea, o coerență europeană în construcție. Aceste evoluții și mai ales poziționarea față de sancțiunile impuse Rusiei sunt încă precare și, uneori, puțin urmate de efecte. În plus, Europa este încă plină de forțe economice divergente.
În afara acestor tendințe nu putem să o omitem probabil pe cea mai importantă, aceea a începutului procesului de deglobalizare prin limitarea mecanismelor de funcționare a pieței libere globale. Acest lucru a implicat introducerea taxelor vamale și relocalizarea producției, ceea ce, conform criticilor globalizării, trebuiau să facă posibilă absorbția tuturor dezechilibrelor generate de „ultraliberalism”, fie că este vorba de daunele provocate lumii a treia sau de creșterea inegalităților considerate insuportabile în țările bogate. (Vezi impactul la nivel mondial pe care îl are teoria inegalităților capitalismului contemporan promovată prin lucrările lui Thomas Piketty.)
Sub acțiunea forțelor geopolitice dezlănțuite de statele agresive, deglobalizarea are loc și deja putem vedea efectele ei. Acestea sunt rezultatul conjuncției a două fenomene. Prima este epidemia de COVID, care a perturbat toate lanțurile de aprovizionare, cu consecințe dramatice asupra economiei mondiale.
Al doilea este războiul din Ucraina, care instalează în inima Eurasiei un fel de pământ al nimănui rupt definitiv de economia mondială.
Astfel, cele două motoare principale ale prosperității noastre sunt sacrificate pe altarul politicii și al războiului: energia relativ ieftină și comerțul liber.
Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că economia globală continuă să se redreseze după criza pandemică și chiar în condițiile invaziei Ucrainei, la fel ca și comerțul, ocuparea forței de muncă și veniturile, dar această redresare este plină de dezechilibre: între țări, între companii și între populații, confruntate cu realități economice foarte diferite. Apar schimbări structurale, în care anumite sectoare, meserii, tehnologii și comportamente nu vor fi niciodată la fel ca înainte de pandemie.
Se semnalează de asemenea apariția și altor dezechilibre îngrijorătoare. În primul rând, redresarea variază foarte mult de la o țară la alta, reflectând diferențele în ceea ce privește situația sanitară, politicile publice și compoziția sectorială. În al doilea rând, în unele sectoare au apărut deficite acute de forță de muncă, chiar dacă ocuparea forței de muncă și orele lucrate nu și-au revenit încă pe deplin la nivelurile de dinainte de pandemie. În al treilea rând, decalajul persistent dintre cererea și oferta pentru anumite bunuri, combinat cu creșterea costurilor cu alimentele și energia, a condus la creșteri ale prețurilor mai puternice și mai durabile decât se preconizase.
Inflația este o mare incertitudine. Se preconizează că presiunile din partea ofertei se vor retrage pe măsură ce situația sanitară se îmbunătățește, cererea se stabilizează și tot mai mulți oameni se întorc la locul de muncă. Dacă constrângerile legate de ofertă persistă, întrucât PIB-ul și ocuparea forței de muncă continuă să crească și să alimenteze o creștere generală a prețurilor, intensificarea presiunilor inflaționiste ar putea dura mult.
Cum vom trăi în România? Cât de mult ne afectează criza globală și consecințele ei în viitor?
Deși România este o țară mică în economia mondială, este conectată la toate, la absolut toate fluxurile internaționale de capital, de informații, de materie primă, de alimente, de orice, pentru că trăim într-o economie globală, facem parte dintr-o piață unică europeană. Acest lucru înseamnă că asupra noastră vor veni efectele indirecte ale acestei căderi dar și ale acestor schimbări pe care economia mondială le înregistrează. Trebuie trecut la un nou concept de conducere a economiei care presupune un accent extraordinar de puternic și rapid pe obținerea unei independențe cât mai mari din punct de vedere energetic și alimentar prin resursele proprii pe care le avem.
Ar trebui să începem să refolosim resursele proprii, de gaze, de petrol, de mâncare, de tot ceea ce putem să facem, pentru a limita cât mai mult dependența de exterior.
Cred cu tărie că această criză, oricât de mizerabilă poate fi pentru alții, este o oportunitate pentru România de a-și realiza unele obiective pe care, în absența acesteia, nu și le-ar fi putut atinge.
Astfel, devenind un pion de extremă importanță al flancului estic al NATO/UE România poate folosi această poziționare ca pe un motiv de declarare a unei stări excepționale survenite în urma invaziei. Conform normelor UE, o astfel de „stare excepțională” dă posibilitatea cererii renegocierii PNRR prin care s-ar putea revizui unele „capitole problemă” cum ar fi cele ale reformelor salariale, ale pensiilor sau introducerea unor programe privind agricultura bio, irigațiile, deșertificarea.
Se creează posibilități pentru restructurarea și modernizarea industrială ca urmare a inevitabilei ascensiuni a politicii de înarmare. România va fi obligată în actualele condiții ale pericolului rusesc la granițele terestre și la Marea Neagră să aloce mai mult din buget pentru achiziționarea de armament. Achiziționarea poate fi o oportunitate de modernizare industrială dacă se extinde politica de offset prin care s-ar produce în țară părți componente ale produselor sau s-ar extinde operațiunile de mentenanță tehnică (modelul polonez).
Pe fondul acelei revizuiri a Green Deal despre care se vorbește, în noul context geopolitic în Europa, România ar putea folosi resurse de care dispune, precum cărbunele, pentru că în situații excepționale cum este aceasta, interesul vital al societății poate fi mai mare decât interesul ecologic pe o anumită perioadă.
Prin urmare, guvernanții ar trebui să pună imediat la punct un program pe termen scurt de rezolvare a unor probleme energetice prin aducerea pe piața energetică românească a unor resurse interne pentru a reduce cât mai mult posibil importul. Asta înseamnă o atenție sporită la economisirea resurselor, dar și începerea exploatării unor resurse pe care le putem pune în circulație imediat. Cum ar fi cărbunele, repunem în funcțiune Mintia și altele pe o anumită perioadă, continuăm investițiile pe segmentul hidro, continuăm negocierile cu americanii pentru energia nucleară.
În al doilea rând, un program de constituire a unor rezerve alimentare bine puse la punct. România are nevoie de un astfel de fond, pentru că importă prea mult, mai precis 70% din mâncarea de fiecare zi a românului.
Orice vom face și oricum ne-am gospodări, viitorul va fi diferit de ceea ce speram că va fi înainte de pandemie. Speram ca bunăstarea și încrederea noastră în viitor să depindă exclusiv de felul în care va evolua economia prin unii indicatori macroeconomici importanți, cum ar fi: creșterea economică, nivelul PIB, nivelul consumului sau al veniturilor pe cap de locuitor etc. Acum, suntem martorii unor situații pe care nu le mai puteam imagina în secolul XXI, „secolul revoluției verzi, al digitalizării și al inteligenței artificiale”. Realizăm că progresul și bunăstarea pot fi amânate sau chiar oprite cu viruși și cu tancuri. Lumea în care trăim și cu siguranță în care vom trăi va cunoaște un model de funcționare în care principiile și legile economiei vor fi dramatic supuse intereselor politice și violenței militare. Idealul păcii prin piața liberă globală pare din ce în ce mai îndepărtat.
Invadarea Ucrainei schimbă totul. De la simpla explicație rusească a termenului „invazie” („operațiune specială” precedată de „exerciții militare”), până la aruncarea cu 70 de ani în urmă a întregii Europe. Și până la prăbușirea unor economii naționale. Atacul rus asupra Ucrainei a încheiat ordinea europeană așa cum a fost ea consacrată în actul final de la Helsinki din 1975, potrivit căruia principiul central al păcii europene este (era, până mai ieri) integritatea teritorială a fiecărui stat. Declarația asupra principiilor care acționează în relațiile dintre statele participante la Helsinki – cunoscută și sub denumirea de Decalogul – a enumerat următoarele 10 puncte:
1. Respectarea drepturilor inerente ale suveranității;
2. Nerecurgerea la amenințarea sau la folosirea forței;
3. Inviolabilitatea frontierelor;
4. Integritatea teritorială a statelor;
5. Reglementarea pașnică a diferendelor;
6. Neintervenția în afacerile interne;
7. Respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;
8. Egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul popoarelor de a dispune de ele însele;
9. Cooperarea între state;
10. Îndeplinirea cu bună-credință a obligațiilor asumate conform dreptului internațional.
În pofida acordurilor de la Helsinki, trăim azi cele mai întunecate zile ale Europei de după Al Doilea Război Mondial. Ordinea de după Primul Război Rece este spulberată de Putin și putinism. Tocmai a răsturnat statu-quo-ul european, a ridicat A Doua Cortină de Fier, iar revizionismul dorit de el este direcția principală pe care mărșăluiește Kremlinul, cu și fără „operațiuni speciale” în Ucraina sau în altă parte. Invadarea Ucrainei va avea consecințe profunde și de durată nu doar pentru cele două state intrate în conflict, ci și pentru stabilitatea regiunii, pentru viitorul securității europene și pentru economia globală. Politologul Nina L. Hrușciova scria recent că Vladimir Putin pare să fi cedat obsesiei sale conduse de orgoliu de a restabili statutul Rusiei de mare putere cu propria sa sferă de influență clar definită.
Este deja evident că invazia Ucrainei de către Rusia va avea consecințe profunde și de durată nu doar pentru cele două state intrate în conflict, ci și pentru stabilitatea regiunii, pentru viitorul securității europene și pentru economia globală. Ca să nu mai amintim aici imensa suferință umană și criza umanitară fără precedent pe care o trăiește acum Europa, în premieră de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial. Evaluând modul în care atacul militar asupra Ucrainei va schimba fundamental epoca post-Război Rece, mai mulți cercetători ai fundației Carnegie Europe au opinat că Vladimir Putin „tocmai a răsturnat statu-quo-ul european”.
Printre ei, redactorul-șef al „Strategic Europe”, Judt Dempsey, consideră că invazia Ucrainei de către Rusia semnifică și sfârșitul amăgirii germane: „ostpolitik”, politica specială a Germaniei față de Rusia, s-a încheiat, convingerea că relația economică, comercială și politică de decenii a Germaniei cu Moscova va duce la modernizarea Rusiei a fost dezmințită. „Aceasta este o lovitură imensă pentru Berlin. Fiind cea mai mare economie a UE, Germania spera ca diplomația și arhitectura instituțiilor multilaterale să fie suficiente pentru a menține statutul perioadei post-Război Rece”, apreciază Dempsey.
În același timp, războiul din Ucraina produce serioase tensiuni suplimentare între coloșii economiei globale. America și China trebuie să afle dacă nu cumva soluția de pace în Europa de Est stă pitită undeva în buzunarele lor și ar putea fi scoasă la iveală, dacă vor găsi de cuviință să renunțe la orgolii. Joe Biden a vorbit cu Xi Jinping, într-un moment cheie al războiului din Ucraina, când China se gândește dacă să ofere asistență militară sau financiară Rusiei (care, de altfel, a solicitat-o). Iar dacă China va fi de acord, întreaga ei relație economico-politică cu economiile occidentale va fi schimbată pentru o perioadă lungă de timp.
Casa Albă a vrut să-și prezinte clar poziția, iar Beijingul a vrut să sublinieze că este pentru pace. Dar mulți analiști spun că este puțin probabil ca Beijingul să-și folosească forța diplomatică sau economică pentru a presa Rusia să oprească invazia. Ceea ce trebuia să liniștească lumea aduce și mai multă neliniște.
Sancțiunile economice impuse Rusiei nu au reușit să pună capăt luptelor din Ucraina și sporesc îngrijorarea cu privire la rolul pe care l-ar putea juca Beijingul în conflict. Criza din Ucraina aprinde tensiunile dintre SUA și China, mai degrabă decât să le atenueze. SUA doresc o distanțare a Chinei de Rusia și o aliniere la sancțiunile internaționale. Iar pentru China – arată o analiză a EIU – SUA ar trebui să înceteze sporirea sancțiunilor împotriva Rusiei, oferind, de asemenea, alte concesii bilaterale, cum ar fi eliminarea tarifelor impuse în era Trump, pentru a asigura o atitudine mai cooperantă.
Mulți se întreabă dacă neparticiparea Chinei la sancțiunile internaționale le va submina eficacitatea. Comerțul dintre UE și China a depășit în 2021 800 de miliarde de dolari, iar comerțul SUA-China a depășit 750 de miliarde de dolari, potrivit datelor oficiale ale Chinei, în timp ce comerțul cu Rusia a fost puțin sub 150 de miliarde de dolari. Shang-Jin Wei, profesor de finanțe la Columbia University, spune că, în cele din urmă, „neparticiparea Chinei nu va face o diferență uriașă, mai importante vor rămâne consecințele nefavorabile atât ale războiului, cât și ale sancțiunilor pentru țările în curs de dezvoltare”.
Pe de altă parte, invazia Rusiei în Ucraina și sancțiunile impuse Rusiei de către Occident au aruncat brusc o umbră de incertitudine asupra planurilor de creștere a Chinei, care a anunțat recent o țintă de creștere a PIB-ului pentru acest an de aproximativ 5,5%, cea mai scăzută țintă din 1991.
Trecerea etapizată la un nou model de dezvoltare bazat pe utilizarea rațională și responsabilă a resurselor este una din țintele vizate în cadrul Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030. Introducerea unor elemente ale economiei circulare, creșterea procentului de reciclare și colectare selectivă în rândul cetățenilor români, înjumătățirea risipei alimentare pe cap de locuitor sunt principalele teme abordate în cadrul obiectivului 12 de dezvoltare durabilă.
În toamna acestui an, va fi aprobată o strategie națională de economie circulară realizată printr-un proiect inițiat de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și finanțat prin DG Reform. Strategia se va concentra pe 6 domenii prioritare: construcții; textile; turism; bunuri de consum; industrie; sectorul agro-alimentar. În acest context, vă propunem o analiză realizată în cadrul proiectului România Durabilă, cofinanțat de Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, despre evoluția principalilor indicatori privind economia circulară.
Dezvoltarea economiei moderne este determinată de o serie de provocări și oportunități ce pot și trebuie să fie valorificate. În această ordine de idei, putem să evidențiem limitele dezvoltării liniare caracterizate de paradigma resurse, producere, deșeuri. Costurile explicite, dar mai ales implicite ce se manifestă prin creșterea temperaturii globale, reducerea diversității biosferei, înrăutățirea situației ecologice nu mai pot fi neglijate. Trecerea de la economia liniară la cea circulară este un deziderat ce trebuie conceptualizat și realizat la nivel global. Economia circulară este un model complex, ce necesită o restructurare economico-socială a societății. Aceasta include mai multe dimensiuni, aspecte, de la cele mai simple, cum ar fi reducerea nivelului de deșeuri, consumul judicios al resurselor, logistică robustă, până la un redesign al produsului, astfel încât să fie utilizate acele resurse materiale ce ar fi incluse în perspectiva reciclării și/sau utilizării sustenabile.
Experiența UE indică faptul că adoptarea preceptelor privind economia circulară necesită un sistem de reglementare inteligent care implică un plan director bine gândit și un angajament pe termen lung al tuturor părților interesate, cum ar fi autoritățile federale și locale, întreprinderile, cetățenii și consumatorii, împreună cu rețelele de cunoștințe și de încredere respective.
În ceea ce privește rata de utilizare circulară a materialelor, potrivit Eurostat, la nivelul României se constată o scădere a acestui indicator în intervalul 2010-2019, ceea ce se traduce ca fiind o involuție în materie de dezvoltare și aplicare a conceptului de economie circulară.
Figura 1 – Evoluția ratei de utilizare circulară a materialelor în perioada 2010-2019 (EU27, România, Germania, Franța, Polonia) – Eurostat
România trebuie să-și îmbunătățească considerabil capacitatea de utilizare circulară a materialelor pentru a se apropia cât de cât de țările dezvoltate. Nevoia de acțiune se desprinde și atunci când analizăm evoluția acestui indicator în UE27, în Germania, Franța sau Polonia. Astfel, Polonia era la un nivel de 10,8% în 2010 și, în ciuda unui progres la 12,6% în 2014, era la 10,3% în 2019 – de aproape opt ori peste România. În Germania, nivelul era de 11% în 2010 și de 12,3% în 2019 – de aproape zece ori peste România. Cât privește media UE27, ea era de 11,1% în 2010 și 12,4% în 2019.
Făcând trecerea spre analizarea volumului de deșeuri generate de fiecare român, se poate observa faptul că situația s-a îmbunătățit simțitor comparativ cu anul 2004, când România genera 1883 kg/capita de deșeuri, în 2018 ajungându-se la o valoare de 1115 kg/capita. Nu multe sunt capitolele la care România să se poziționeze mai bine decât media europeană sau decât țări precum Germania, Franța și Polonia. Astfel, media UE27 era de 1907 kg/capita în 2004, foarte apropiată de valoarea înregistrată de România în același an, pentru ca în 2018 să fie de 1828 kg/capita – o scădere ușoară în 14 ani. În cazul Poloniei, cantitatea de deșeuri era de 1530 kg/capita în 2004 și de 2112 kg/capita în 2018, ceea ce indică un regres net. Pentru Germania se înregistra o valoare de 1473 kg/capita în 2004, pentru ca 2018 să aducă o creștere la 1872 kg/capita.
Figura 2 – Evoluția producției de deșeuri în perioada 2004-2018 (EU27, România, Germania, Franța, Polonia) – Eurostat
Un indicator care poate contribui la mai buna înțelegere a felului în care România evoluează în ceea ce privește îndeplinirea obiectivului de dezvoltare nr. 12 ține de valoarea adăugată a bunurilor și serviciilor ecologice[1]. Potrivit Eurostat, sectorul bunurilor și serviciilor de mediu este definit ca acea parte a economiei unei țări care se ocupă cu producerea de bunuri și servicii care sunt utilizate în activitățile de protecție a mediului și de gestionare a resurselor, pe plan intern sau extern.
Figura 3 – Valoarea adăugată brută a bunurilor și serviciilor ecologice (EU28, România, Germania, Polonia) – Eurostat
În România, valoarea adăugată a sectorului a fost de 3,9% din PIB în 2014 și de 3% din PIB în 2018, o involuție de remarcat. Chiar și așa, această pondere este peste ceea ce s-a întâmplat în UE28, în Polonia sau Germania. Media UE28 a evoluat de la 1,6% din PIB în 2000, la 2,12% în 2014 și la 2,23% în 2018. În Polonia, după 2014 avem practic o stagnare: 2,22% din PIB în 2014 și 2,21% din PIB în 2018. Cât despre Germania, aici observăm valori de 1,82% în 2014 și de 1,96% în 2018, o creștere ușoară. Aceste statistici dezvăluie potențialul real pe care România îl are în ceea ce privește sectorul bunurilor și serviciilor ecologice.
Productivitatea resurselor și consumul intern este un alt indicator asupra căruia se poate face o serie interpretări. Potrivit Eurostat, indicatorul surprinde raportul dintre produsul intern brut și consumul intern de materiale. Diferite unități de măsură sunt disponibile pentru acest indicator, având scopuri diferite în a explica evoluțiile. Astfel, atunci când avem în vedere indicatorul prin prisma euro per kilogram (volume, 2015), putem cel mai bine surprinde schimbările dintr-o țară de-a lungul timpului. Când ne referim la standardul puterii de cumpărare per kilogram, indicatorul devine foarte util în a compara diferite țări într-un anumit an. De asemenea, avem și o măsură care standardizează lucrurile, cu valoarea din anul 2000 considerată ca fiind 100%, iar evoluțiile ulterioare folosind acest termen de referință.
În cazul României, productivitatea scade clar după anul 2000, fiind la 94,6% în 2010 și abia la 62,9% în 2020. În Polonia, productivitatea era la 159,8% în 2020, practic un avans de 60 puncte procentuale față de anul 2000. În Germania, în același an 2020, eram la 153,2%, din nou un progres considerabil față de anul 2000. Media UE28 era de 141,2% în 2019, ultimul an pentru care există date disponibile. România are o mare problemă de productivitate a resurselor atât ca evoluție în timp, cât și din perspectivă comparată – este aici o sursă importantă de dezvoltare durabilă, care trebuie valorificată.
Figura 4 – Productivitatea resurselor și consumul intern de materiale (EU28, România, Germania, Polonia) – Eurostat
În concluzie, din perspectiva datelor obiective, observăm rata scăzută de utilizare circulară a materialelor în România, precum și faptul că țara noastră suferă la capitolul productivitatea resurselor și consumul intern de materiale. Pe de altă parte, România generează mai puține deșeuri decât media UE28 și decât alte țări relevante și are o valoare adăugată brută a bunurilor și serviciilor ecologice din nou peste media UE28 și peste Germania și Polonia. Tranziția către economia circulară necesită în aceste condiții eforturi coordonate de la toate nivelurile, iar o strategie națională coerentă pentru economie circulară reprezintă un pas esențial.
Geneva – În 2022, pandemia de COVID-19 și nenumăratele crize pe care le-a generat ar putea începe în sfârșit să se retragă. Dar chiar și în cel mai bun scenariu, avem în fața noastră un tsunami de noi provocări – de la eșecul acțiunii climatice până la erodarea coeziunii sociale. Abordarea acestora va impune ca liderii să adopte un model diferit de guvernare. Când instituțiile noastre sunt bine guvernate, le acordăm puțină atenție. Sunt pur și simplu o infrastructură invizibilă care susține economia și aproape toate aspectele ordinii sociale. Iar guvernarea „destul de bună” din a doua jumătate a secolului al XX-lea a permis creșterea veniturilor și pacea socială.
Astăzi, însă, mulți oameni și-au pierdut încrederea în liderii lor. Confruntați cu riscuri tot mai mari și cu eșecul nostru colectiv de a le aborda, am început să căutăm vinovați. Unii arată cu degetul către lideri politici inepți, alții dau vina pe directorii generali de tip „Davos Man” (“Omul de la Davos”), iar o minoritate disperată, în creștere, vede o conspirație de elită în spatele nenorocirilor actuale. Adevărul este mai complicat. În centrul eșecului nostru de a prevedea și gestiona riscurile globale – nu numai schimbările climatice și adâncirea diviziunilor sociale, ci și recrudescența bolilor infecțioase, crizele datoriilor și reglementarea inadecvată a tehnologiei – se află o problemă nerezolvată a guvernanței globale. Instituțiile noastre și conducerea lor nu mai sunt potrivite scopului. Tindem să privim istoria ca pe o serie de evenimente mari și bruște, asemănătoare cutremurelor. Dar degradarea guvernanței globale a fost în mare parte un caz de eroziune treptată.
În perioada Guvernanței 1.0 imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, atât guvernanța publică, cât și cea corporativă au fost marcate de „domnia unui singur om”: „liderul puternic” ales sau neales, „șeful absolut”. Acest tip de conducere a funcționat bine într-o societate în care costul informației era mare, puterea ierarhică și managementul funcționau relativ bine, iar progresele tehnologice și economice au produs beneficii aproape tuturor.
În august s-au împlinit 50 de ani de la sfârșitul sistemului Bretton Woods, când președintele american Richard Nixon a suspendat convertibilitatea dolarului american în aur și i-a permis să plutească. Sunt totodată 20 de ani de la retragerea talibanilor de la putere în Afganistan, lăsând țara în mâinile forțelor coaliției conduse de SUA. Acum, că talibanii au câștigat din nou, ar trebui să ne gândim dacă victoria lor asupra celei mai mari puteri militare și celei mai mari puteri economice din lume va avea vreo implicație asupra dolarului și rolului său în lume.
Privind înapoi în cei 50 de ani de când Nixon a închis fereastra de aur (dintre care 39 de ani i-am petrecut ca profesionist pe piețele financiare), cea mai mare învățătură este că sistemul cursului de schimb variabil și rolul dominant al dolarului în acesta s-au dovedit să fie mai robuste decât se aștepta inițial. Chiar știind ceea ce știm acum despre evoluția economiei mondiale, majoritatea experților s-ar fi îndoit că sistemul ar putea supraviețui atât timp cât a făcut-o.
Având în vedere această rezistență, este tentant să respingem eșecul Americii în Afganistan ca nepăsător pentru dolar. La urma urmei, dolarul a rezistat căderii Saigonului în 1975 și dezmembrării din Irak în urma invaziei SUA din 2003. De ce ar trebui să fie de această dată diferit? În cele din urmă, răspunsul depinde de așteptările cu privire la evoluția economiei mondiale și de comportamentul principalilor săi actori financiari, și anume China și Uniunea Europeană.
În 2020, economia mondială a fost supusă unor teste extrem de severe. Pandemia de COVID-19 a lovit violent și a afectat grav activitățile economice din întreaga lume. Cele trei probleme majore, și anume, lipsa de impuls pentru creșterea economică globală, guvernanța economică globală înapoiată și dezvoltarea dezechilibrată pe plan mondial, au devenit mai evidente, iar perspectivele economiei mondiale sunt sumbre. În contextul integrării profunde a lanțurilor industriale și piețelor globale, redresarea economică a unei țări nu numai că va aduce beneficii țării respective, dar va însemna, de asemenea, că lanțurile de aprovizionare și cererile de piață din alte țări vor fi îmbunătățite și stimulate.
Economia Chinei a rezistat testului șocurilor multiple. În 2020 PIB-ul a crescut cu 2,3% față de anul precedent, țintele și sarcinile majore pentru dezvoltarea economică și socială au fost îndeplinite mai bine decât cele estimate, făcând astfel China singura economie majoră din lume care a obținut o creștere pozitivă. Directorul General al FMI, Kristalina Georgieva, consideră că redresarea viguroasă a Chinei a oferit un „impuls puternic” economiei globale, creând oportunități țărilor care aprovizionează mărfuri precum și produsele solicitate de China în lanțului său de producție.
Acest raport prezintă mai multe caracteristici ale economiei Chinei din ultimul an:
În primul rând, China a obținut un progres în economia de ansamblu. Dimensiunea economică a Chinei a depășit 100 de trilioane de yuani (15,42 trilioane de dolari SUA), marcând un nou nivel al puterii economice, științifice și tehnologice a Chinei și a puterii naționale generale. Sprijinul pentru asigurarea și îmbunătățirea mijloacelor de trai ale oamenilor este mai solid, fundamentul material pentru promovarea dezvoltării de înaltă calitate este mai puternic, iar rezistența și marja de manevră pentru a răspunde diferitelor riscuri și provocări devin mai puternice.
A doua caracteristică este promovarea optimizării structurale. În timp ce dezvoltarea economică și socială se confruntă cu riscuri și provocări severe, China se îndreaptă în direcția de dezvoltare de înaltă calitate și profită de tendința de a promova dezvoltarea de noi industrii, noi formate și noi modele, îndrumând și încurajând transformarea și modernizarea industriilor tradiționale. Producția cu înaltă tehnologie și producția de echipamente au crescut mai repede decât rata medie de creștere industrială, iar industrii precum munca la domiciliu, consultarea medicală la distanță și educația online au realizat o expansiune rapidă.
A treia caracteristică este deblocarea ciclului de cerere și ofertă. Ca răspuns la blocajul circular întâlnit în procesul de reluare a lucrărilor și producției, China a continuat să aprofundeze reforma structurală a ofertei și a acordat atenție gestionării cererii, îmbunătățind în mod eficient ciclul economic. În al patrulea trimestru al anului 2020, rata de utilizare a capacității de producție industrială a ajuns la 78%. În decembrie, rata de vânzare a produselor industriale a ajuns la 98,4%, iar rata de creștere a profitului întreprinderilor a devenit pozitivă.
A patra caracteristică este acoperirea nevoilor de trai ale oamenilor. În 2020, s-au înregistrat mari realizări istorice în finalizarea construirii unei societăți moderat prospere din toate domeniile și a fost obținută victoria decisivă în lupta împotriva sărăciei. 11,86 milioane de noi locuri de muncă au fost create pe tot parcursul anului, îndeplinind 131,8% din obiectivul stabilit; rata șomajului conform sondajelor din zona urbană a scăzut de la 6,2% în februarie la 5,2% în decembrie. Venitul disponibil pe cap de locuitor al rezidenților a crescut cu 2,1%, practic în conformitate cu creșterea economică.
Realizările sunt câștigate prin multe eforturi. Acest lucru nu s-ar fi putut realiza fără spiritul tenace și unit al poporului chinez în fața crizei și este, de asemenea, inseparabil de politici și măsuri macro și micro luate de guvernul chinez, care au luat în considerare atât condițiile actuale, cât și cele pe termen lung.
Mai întâi de toate, lupta cu tot posibilul împotriva epidemiei. Respectând principiul de a pune oamenii și viața pe primul loc, China a depus efort în lupta împotriva epidemiei, acordând prioritate producției și furnizării de materiale de prevenire a epidemiei și ale necesităților zilnice. După ce epidemia a fost tinuță eficient sub control, a fost stabilit un mecanism regulat de prevenire și control pentru a promova redresarea economică în mod ordonat.
În al doilea rând, este eficiența politicior de ajutoare. Pentru întreprinderile mici și mijlocii, operatorii economici individuali și alte entități de piață cu capacități anti-risc slabe, au fost adoptate măsuri precum reducerea impozitelor și reducerea taxelor, rambursarea creditelor și dobânzilor amânate pentru a reduce presiunea asupra lor. În același timp, pentru întreprinderile mari, a fost adoptată o abordare de serviciu „punct la punct”, vizând exact coordonarea lanțurilor industriale și a lanțurilor de aprovizionare.
Al treilea punct este creșterea bazată pe inovație. În ultimii ani, China a făcut progrese semnificative în inovația științifică și tehnologică. A apărut un număr mare de realizări ale inovației, dând nașterea pe de o parte, a multor noi industrii, noi forme și noi modele de afaceri, și au promovat pe de altă parte, transformarea și modernizarea multor industrii tradiționale. Acest lucru a oferit o forță motrice durabilă pentru dezvoltarea economică în timpul epidemiei.
Al patrulea punct este impulsul adus de reforma și deschiderea. China a continuat să îmbunătățească economia socialistă de piață, a accelerat dezvoltarea unui sistem de piață la standarde ridicate, a concentrat pe aprofundarea reformei alocării pe piață a factorilor de producție, a eliminat cu hotărâre toate barierele din calea dezvoltării entităților de piață și a continuat să se deschidă mai larg spre lumea exterioară, iar rezultatele se manifestă treptat.
În 2021, pe fondul multor incertitudini în dezvoltarea economică globală, economia chineză va avea atât provocări, cât și sprijin. În ansamblu, China a acumulat experiență de răspundere la riscuri și provocări în lupta împotriva epidemiilor și a protecției economice, a demonstrat o rezistență puternică pentru dezvoltare. Acesta este fundamentul dezvoltării economice al Chinei. Avem motive să credem că anul acesta China are capacitatea și condițiile de a consolida stabilitatea și redresarea economică și de a obține un bun început pentru „cel de-al 14-lea plan cincinal”.
În prezent, China este ferm angajată să se deschidă mai larg din toate punctele de vedere, va construi un nou sistem pentru o economie deschisă la un nivel superior și va accelera eforturile de a construi un nou model de dezvoltare în care ciclurile interne sunt dominante, iar cele interne și cele internaționale se întăresc și promovează reciproc. Îmbunătățirea continuă a economiei Chinei va aduce încredere și energie pozitivă pentru redresarea economiei mondiale.
Privind la epoca post-epidemică, China va promova neclintit globalizarea economică și va colabora cu alte țări din lume, inclusiv cu România, pentru a face piața globală din ce în ce mai mare, pentru a pune în aplicare mecanismul de partajare și metoda de cooperare globală, aducându-și contribuția la menținerea păcii, dezvoltarea mondială și la construirea unei comunități umane cu un viitor comun.
Pentru românii care nu își mai pot plăti ratele la bănci, nu este totul pierdut. Pot găsi înțelegere chiar la bănci, iar beneficiile ajung la zeci de mii de euro pentru un consumator. Astfel, suspendarea ratelor nu este singura soluție în perioadă de criză, iar negocierea cu banca în cadrul Centrului de Soluționare a Litigiilor în domeniul Bancar poate avea mai multe avantaje. Acest centru înființat la cererea Uniunii Europene îi ajută pe consumatori să găsească înțelegeri amiabile cu băncile. Daniel Apostol ne spune mai multe.
Imensa cantitate de informație ușor accesibilă ne face să fim mai puțin atenți și mai puțin selectivi în ceea ce alegem să ne intereseze, să susținem sau să criticăm. Această realitate poate servi interese oneroase dintre cele mai diverse și, corelativ, aduce deservicii celor care sunt luați de valul mainstream. Imaginea, asocierea cu tendințele momentului sau cu personalități de mucava contează astăzi, social, mult mai mult ca analizele bazate pe cifre reci sau opinia fundamentată a unor experți.
Până de curând, în domeniul energiei prețul carburantului și cel al energiei electrice erau interfața dintre industrie și public. Astăzi, suntem în situația în care cei doi indicatori au trecut în plan secund, prima pagină a publicațiilor de specialitate fiind ocupată de subiecte precum cine exploatează zăcămintele de hidrocarburi, ce taxe plătesc cei care fac asta, cum pot fi taxate suplimentar companiile din domeniu sau cine ce companie mai conduce. Pare că totul a trecut în plan social, în interesele pe care le avem zilnic. Prin comparație, caracteristicile, calitatea sau prețul apei pe care fiecare o bem par subiecte din altă lume. Despre cine și cum exploatează resursele de apă… aproape nu există nimic scris. Să fie vorba doar de interese mercantile? De nivelul acestora? Sau poate de priceperea celor care veghează la buna funcționare a piețelor și a proceselor prin care energia ajunge în acele piețe?
Nu am răspunsurile, dar știu că toate acestea au loc în timp ce plătim cam cea mai scumpă energie din Europa. Nu ne mai deranjează acest lucru, deși, la o simplă căutare pe internet, înțelegem că amânăm sau nu facem investiții și nu lăsăm să funcționeze liber piețele din domeniu deoarece „cineva” – statul, guvernul, instituții de reglementare sau de control – are grijă să nu se scumpească energia. Desigur, acest „cineva” este condus politic, iar aici intrăm în zona în care „urechiștii” fac legea. Și spun acest lucru deoarece sunt, de ani buni, aceleași persoane, iar domeniul este aproape de colaps funcțional. Nu există un palier corect administrat, vreunul eficace sau eficient. Cârpim, nu luăm decizii tranșante și avem un singur obiectiv: „să nu se închidă ceva (companie) sau să demareze ceva contestabil (proiect) în mandatul meu!”. Plecarea din România, în următoarea perioadă, a unor actori importanți și foarte importanți din piața mondială a energiei este consecința, în bună parte, a acestui mod de gândire mioritic. Vrem să fim parte a jocului, dar jocul să aibă regulile inventate și reinventate de noi. Jocurile și regulile care funcționează de sute de ani în lumea liberă nu ne sunt pe plac și nici nu prea suntem dispuși să le învățăm.
Pentru a justifica starea precară în care se află domeniul energetic sunt invocate, cu predilecție, două concepte: „securitate energetică” și „strategie energetică”. Primul nu există în legislația românească. Este un concept provenit din nevoia politicului de a îmbrăca, într-o formă ce pare sofisticată și cu acces limitat, diverse decizii care, de obicei, nu au fundamentare economică sau sunt justificate electoral. Conceptul de „securitate energetică”, existent în doctrina NATO, se referă strict la siguranța fizică a liniilor de transport al energiei (rețele de transport electricitate, petrol, gaz natural), ca parte a infrastructurii critice. Recenta augmentare cu „siguranța alimentării”, sintagmă regăsibilă și în documentele Uniunii Europene, are un conținut limitat și neechivoc. Astfel, este utilizat exagerat un concept vag, al cărui conținut variază semnificativ de la producătorul de energie pe bază de cărbune, prin toate formele de transport al energiei și până la consumator, care pare beneficiarul a tot ceea ce se face fără a fi nevoie de prea multe justificări. Desigur, putem vorbi despre siguranța alimentării (existența resurselor necesare pentru a furniza consumatorilor energia necesară), despre securitatea infrastructurii de producere și transport al energiei (ca infrastructură critică), despre siguranța în funcționare a infrastructurii și despre multe alte tipuri de siguranțe și securități, însă un comandament superior care să justifice decizii neeconomice sau, de multe ori, aberante nu există în condiții de pace și normalitate socială. Aspirăm la o economie de piață, o economie în care companiile și tehnologiile se nasc, trăiesc și mor. Dacă utilizăm resursele pentru a ține „muribunzii” fără speranță în viață, pierdem resurse ce pot fi utilizate în dezvoltarea noilor tehnologii și în alinierea cu industriile momentului. Amanetăm viitorul și ne bucurăm de schemele Ponzi politicianiste, în care profitul funcționării unor companii cu tehnologii învechite se întoarce doar în voturi și în satisfacerea unor interese pecuniare locale.
„Strategia energetică”, a cărei lipsă este clamată permanent în spațiul public, reprezintă, în principiu, un document în care un grup de persoane – mai larg sau mai restrâns, mai priceput sau mai puțin priceput în elaborarea de strategii, poate cu expertiză pe diversele paliere ale domeniului, dar fără prea multă dorință de a înțelege viitorurile – prelungește cumva tendințele momentului, în speranța că viitorul va fi blând și înțelegător cu actualele moduri de a produce energia. Așa arată Strategia Energetică a României pentru perioada 2007-2020, document aprobat și aflat în vigoare (HG nr. 1069/2007), și tot așa arată și propunerile succesive de modificare/completare/adăugire sau cele care vizează perioade care se întind până în anul 2050. Deși fiecare autor al acestor propuneri consideră că aduce modificări importante în viziunea pentru următoarele decenii, liniile directoare și obiectivele seamănă, cele mai multe până la suprapunere, cu cele din strategia din 2007, diferențele semnificative fiind date de gradul în care politicul a viciat gândirea celor care au elaborat analizele și estimările. O viziune curajoasă, un răspuns inovativ la problemele prezentului, o abordare bazată pe „gândire laterală” nu au existat și nici nu există prea multe șanse să apară.
Și atunci, care e problema?
O primă problemă este aceea că cei care sunt chemați să facă strategii – și nu este cazul doar la acest nivel, ci coboară până la nivelul companiilor – nu analizează „situația actuală” și prin prisma eșecului sau succesului strategiei precedente (în cazul în care există). De obicei o ignoră deși, de cele mai multe ori, vor ajunge la aceleași direcții strategice și, nu de puține ori, la aceleași obiective. Întrebarea „ce nu a mers pentru a ajunge la obiectivele propuse în strategia precedentă?” nu am auzit-o niciodată. Iată, spre exemplu, obiectivul general al strategiei energetice din anul 2007: „Obiectivul general al strategiei sectorului energetic îl constituie satisfacerea necesarului de energie atât în prezent, cât și pe termen mediu și lung, la un preț cât mai scăzut, adecvat unei economii moderne de piață și unui standard de viață civilizat, în condiții de calitate, siguranță în alimentare, cu respectarea principiilor dezvoltării durabile”.
Sau obiectivele strategice stipulate în același document normativ:
„creșterea siguranței energetice prin asigurarea necesarului de resurse energetice și limitarea dependenței de resursele energetice de import;
diversificarea surselor de import, a resurselor energetice și a rutelor de transport al acestora;
creșterea nivelului de adecvanță a rețelelor naționale de transport al energiei electrice, gazelor naturale și petrolului;
protecția infrastructurii critice;
creșterea eficienței energetice;
promovarea producerii energiei pe bază de resurse regenerabile;
promovarea producerii de energie electrică și termică în centrale cu cogenerare, în special în instalații de cogenerare de înaltă eficiență;
susținerea activităților de cercetare-dezvoltare și diseminare a rezultatelor cercetărilor aplicabile;
reducerea impactului negativ al sectorului energetic asupra mediului înconjurător;
utilizarea rațională și eficientă a resurselor energetice primare;
dezvoltarea piețelor concurențiale de energie electrică, gaze naturale, petrol, uraniu, certificate verzi, certificate de emisii ale gazelor cu efect de seră și servicii energetice;
liberalizarea tranzitului de energie și asigurarea accesului permanent și nediscriminatoriu al participanților la piață la rețelele de transport, distribuție și interconexiunile internaționale;
continuarea procesului de restructurare și privatizare în sectoarele energiei electrice, termice și al gazelor naturale;
continuarea procesului de restructurare pentru sectorul de lignit, în vederea creșterii profitabilității și accesului pe piața de capital”.
Care dintre aceste obiective credeți că poate fi eliminat dintr-o strategie „actuală”? Cel mai probabil… niciunul! Și, totuși, sunt 12 ani de la legiferarea acestei strategii, iar termenul la care obiectivele trebuie atinse tocmai ce se apropie (anul 2020). Practic, s-au făcut ceva progrese, dar obiectivele sunt realizate în mică măsură, iar motivele pentru care am pierdut 12 ani din cei în care trebuia să pregătim viitorul pare să nu intereseze pe nimeni.
Deși se pot spune multe despre modul în care sunt elaborate strategiile – instrumente de analiză și estimare preponderent subiective, lipsa unor specialiști și a unor algoritmi validați ș.a. – dăm credit celor care elaborează documentele și ajungem la momentul strategiei aprobate. Acum ne dăm seama că, în general, strategiile sunt privite ca scop în sine. Și spun asta deoarece, odată aprobate, sunt folosite pentru vitrina domeniului de activitate / companiei și nu sunt operaționalizate, nu prea se obosește cineva să identifice modalități prin care, efectiv și practic, să fie atinse obiectivele respective. Aceasta a fost soarta strategiei energetice din anul 2007 și a cam tuturor celor peste 200 de strategii legiferate în ultimii 25 de ani. Situația este similară la nivelul companiilor din domeniul energetic, unde statul este acționar majoritar sau deține pachete de acțiuni de peste 40%.
În consecință, asistăm la „împietrirea timpului”, fenomen prezent în economia românească și alimentat permanent de lipsa de înțelegere a realităților economiei de piață de către cei care administrează acțiunile companiilor de stat și de organele de control. Modul „funcționăresc” în care sunt administrate și conduse aceste companii le face necompetitive (excluse fiind din această apreciere monopolurile, care nu funcționează în piețe concurențiale reale).
Deciziile de afaceri sunt deseori decizii riscante. Uneori sunt decizii care pot produce efecte pozitive abia peste ani de zile. Lipsa apetitului pentru orice tip de risc se transferă la toate nivelurile de decizie, iar obiectivul nedeclarat al „strategiei reale” pentru multe ramuri economice sau companii este, de ceva vreme, păstrarea statu-quo-ului. Energia este într-un astfel de scenariu. Inițiativa privată este puțin încurajată, barierele de intrare în piață sunt relativ greu de depășit, iar investițiile (în senul de banii cheltuiți) de stat vizează, mai degrabă, tehnologiile trecutului. Dacă adăugăm la această imagine incompetența celor puși să gestioneze domeniul și blazarea specialiștilor sătui să se lupte cu morile de vânt, avem imaginea fidelă a unui domeniu pe care nicio strategie nu îl poate ajuta.
Continuarea luării deciziilor sub imperiul „securității energetice” și perpetuarea deprofesionalizării la nivelurile decizionale strategice reprezintă scenariul cel mai probabil pentru următoarea perioadă. Și, totuși, ce am putea face? Am putea să ne stabilim obiective ceva mai simple și mai realizabile! De exemplu, „energie ieftină și curată pentru consumatorul autohton!”. Cam ceea ce și-au propus câteva state europene cu nu mulți ani în urmă și, în bună măsură, au și realizat, fără a păzi zilnic „securitatea energetică” și a deplânge permanent lipsa „strategiei energetice”. Apoi, am putea încerca să identificăm modelul economiei românești, care să genereze prioritățile economice și, subsecvent, nevoile energetice. De asemenea, am mai putea să valorificăm cea mai ieftină sursă de energie – eficiența energetică. Și, în general, am putea face multe lucruri la îndemâna unor oameni care vor rezultate pentru consumator și industrie și nu documente pentru vitrină.
Energia este un mijloc, este hrana celulelor societății, necesară pentru ca acestea să-și îndeplinească rolul. Trebuie să fie ieftină și curată! Ieftină, pentru a fi competitivi la nivelul celorlalte ramuri economice, și curată, pentru a lăsa urmașilor noștri un mediu în care să poată trăi sănătoși.
Eficiența energetică a devenit o prioritate la nivel global, dar și în politicile Comisiei Europene, pe care România are obligația să le implementeze. Măsurile concrete de eficiență energetică nu mai pot fi amânate la nivel național, mai ales în clădiri, unde ne petrecem 90% din timp. Creșterea performanței energetice a acestora va conduce nu doar la reducerea facturilor, ci și la îmbunătățirea sănătății și productivității muncii, datorită unei calități mai bune a aerului interior, au susținut experții prezenți la Forumul România Eficientă, organizat de Energy Policy Group.
Unii dintre cei mai cunoscuți specialiști la nivel național și european au dezbătut în cadrul Forumului România Eficientă, organizat ieri în București, beneficiile, dar și dificultățile în implementarea măsurilor de creștere a eficienței energetice, precum gradul redus de informare al populației, dar și problemele clarității legislative și capacității instituționale a autorităților.
„Este momentul să punem vorbele în acord cu faptele la noi în țară, pentru că nu cred că mai avem luxul să menținem la un nivel declarativ proiectele și intențiile noastre legate de eficiență energetică. Este timpul să punem la punct instrumente și programe concrete prin care să finanțăm eficiența energetică în România”, a declarat Radu Dudău, director al Energy Policy Group, think-tank specializat în domeniul energiei și coordonator al proiectului România Eficientă.
Curs pentru formarea de manageri energetici
În cele cinci luni de la demararea proiectului România Eficientă, au fost organizate cursuri de formare pe tema managementului energetic pentru funcționari ai administrației publice locale, cu lectori reputați, pentru clarificarea oportunităților și a instrumentelor disponibile. De asemenea, au avut loc acțiuni de informare și educare publică, dar și realizarea unui amplu sondaj cantitativ al opiniei publice pe tema eficienței energetice. În parteneriat cu UPB și ANRE, va fi organizat un curs pentru formarea de manageri energetici, al căror rol este esențial pentru proiectarea și implementarea măsurilor de eficientizare la nivel local.
Beneficiile eficienței energetice se reflectă nu doar în scăderea facturilor, ci și în creșterea confortului și într-un impact mai mic asupra mediului și al consumului de resurse energetice.
„Cred că eficiența energetică este foarte importantă, pentru că energia reprezintă fundamentul vieții noastre. Nu putem trăi fără căldură, electricitate, mobilitate. Energia consumată are însă și un impact asupra mediului, deci trebuie să o utilizăm eficient. După cum vedem, generațiile tinere au așteptări foarte exigente de la noi”, a declarat, la rândul său, Christina Verchere, CEO OMV Petrom, sponsorul proiectului România Eficientă.
În Europa, peste 65 de milioane elevi și aproape 4,5 milioane profesori petrec între 170 și 190 de zile anual la școală și aproximativ 70% din acest timp este petrecut în interiorul clasei.
„Asigurarea unui climat interior bun în școli este esențial pentru a proteja procesul educațional al copiilor și sănătatea lor. Calitatea aerului ar putea stimula performanța elevului cu până la 15%, cu un efect pozitiv asupra vitezei de lucru, nivelului de atenție și concentrare”, a susținut Mihai Moia, Director Executiv al Asociației pentru Promovarea Eficienței Energetice în Clădiri (ROENEF), unul dintre partenerii implicați în proiectul România Eficientă.
La nivel european, unul din trei copii trăiește în clădiri nesănătoase, ceea ce îi expune la risc ridicat de a se confrunta cu probleme de sănătate nedorite, precum astmul, a mai spus reprezentantul ROENEF, citând datele unui studiu efectuat în domeniu – Healthy Homes Barometer 2019.
Productivitatea muncii crește cu 12% într-o clădire de birouri renovată
De asemenea, 90 milioane de studenți își petrec zilele în clădiri de învățământ, iar 80 de milioane de muncitori petrec câte 8 ore în fiecare zi la birou, a arătat Mariangiola Fabbri, director de Cercetare în cadrul Institutului European pentru Performanța Clădirilor (BPIE), unul dintre cele mai importante think-tank-uri la nivel european în domeniu.
„Studiile arată că o calitate slabă a aerului interior poate afecta semnificativ sănătatea ocupanților, prezența, concentrarea, ori performanța de muncă sau învățare. Ele mai indică o creștere de 12% a productivității într-o clădire de birouri renovată”, a declarat reprezentanta BPIE, în cadrul Forumului România Eficientă.
Astfel, politicile de sănătate și de energie ar trebui coordonate, iar în sistemele de colectare a datelor privind eficiența energetică ar trebui incluși indicatori privind sănătatea clădirilor.
România Eficientă este un proiect privat, de interes public național, derulat de Energy Policy Group (EPG) în parteneriat cu OMV Petrom, companie care contribuie financiar cu o sponsorizare a programului în valoare de 4 milioane de euro până în 2022. Proiectul a demarat în vara anului 2019 și constă în derularea unui program național multianual de eficiență energetică, cel puțin până în 2022. România Eficientă își propune să susțină atingerea țintelor de eficiență energetică ale României asumate la nivel european în privința reducerii emisiilor de carbon și a creșterii eficienței energetice, atât prin campanii de informare și educare, cât și prin realizarea de proiecte concrete de renovare profundă a unor clădiri publice, în diferite regiuni ale țării.
Partenerii principali ai EPG în proiectul România Eficientă sunt Universitatea Politehnica București (UPB), ANRE și Organismul Național pentru Standardizare (ASRO). Mai multe detalii găsiți pe site-ul romania-eficienta.ro.
De mii de ani, continentul eurasiatic a jucat un rol important în dezvoltarea societății umane. În ultimele sute de ani, de la construcția căii ferate din Siberia din secolul al XIX-lea până la construcția podului continental eurasiatic din anii 1990, popoarele din Asia și Europa au început să promoveze Asia-Europa Unicom, dar cu puțin succes. Odată cu trecerea timpului, s-a maturizat sprijinul pentru realizarea visului Asia-Europa Unicom: globalizarea economică a îmbunătățit legăturile dintre țările asiatice și europene, autostrăzile și modernizarea căilor ferate au îmbunătățit accesibilitatea, iar necesitățile de cooperare dintre UE și China au crescut, la fel cum a crescut și atracția dintre Asia și Europa. Asia-Europa Unicom are nevoie de un mecanism echitabil și durabil de coordonare care să răspundă nevoilor tuturor părților și să mobilizeze toate părțile pentru a transforma oportunitățile timpurilor în rezultate reale.
Istoria este cel mai bun profesor. Drumul vechi al mătăsii, primul care a conectat Asia și Europa, poate parcurge mii de kilometri și durează de mii de ani datorită faptului că țările de-a lungul drumului au obținut o cooperare pașnică, deschisă și inclusivă, de învățare reciprocă și beneficii reciproce, ceea ce poate fi considerat cea mai bună referință. Inițiativa Belt and Road este cea mai bună cale de a revigora spiritul vechiului drum al mătăsii. Principiul de participare egală la negociere și execuție precum și beneficii comune este regula de aur pentru a promova Belt and Road. Indiferent că planifică un plan de cooperare sau de implementare a unui proiect specific, acesta este discutat de către participanți. Nu există un participant mai important, ci toate părțile participă la nivel de egalitate, nu există o operațiune secretă, ci se insistă asupra deschiderii și transparenței, niciun câștigător nu obține toate avantajele, ci căutând beneficii reciproce și câștigul este unul comun. Cooperarea include comunicarea politică, conectivitatea facilităților, îmbunătățirea comerțului, finanțarea capitalului și unirea inimilor oamenilor. Scopul final este de a consolida interconectarea diferitelor părți, de a aprofunda cooperarea pragmatică și de a spori bunăstarea oamenilor din toate țările.
Acestea sunt acțiunile de care au nevoie Asia-Europa Unicom și întreaga dezvoltare globală. În contextul numeroaselor provocări și incertitudini din economia mondială actuală, Belt and Road pledează pentru construirea unei economii mondiale deschise, inclusive, durabile și concentrate pe oameni pentru a promova prosperitatea comună. Președintele Elveției, Ueli Maurer, a declarat: „Inițiativa Belt and Road este orientată spre viitor și contribuie la promovarea globalizării economice”. Președintele Maurer a vorbit despre aspirațiile comune ale multor țări și a explicat de ce Belt and Road este salutată și susținută de tot mai multe țări. În prezent, peste 150 de țări și organizații internaționale au semnat un acord de cooperare cu China în cadrul inițiativei Belt and Road.
Rezultatele fructuoase sunt cele mai puternice adnotări ale inițiativei Belt and Road. Rata de creștere a importurilor și exporturilor Chinei de-a lungul Belt and Road este cu mult mai mare decât rata generală de creștere a comerțului exterior al Chinei, rata de creștere a importurilor o depășește pe cea a exporturilor, iar dezechilibrul comercial continuă să se îmbunătățească. Construirea a aproximativ 80 de zone de cooperare economică și comercială în țările de-a lungul rutei înseamnă o investiție cumulată de peste 27 miliarde de dolari. Numărul de trenuri China-Europa a atins 13.000, ajungând în 15 țări, inclusiv Regatul Unit, Polonia și Cehia. În Duisburg, Germania, au fost create mai mult de 6.000 de locuri de muncă numai în sectorul logistic legat de trenurile China-Europa. Cercetările recente efectuate de instituții internaționale, cum ar fi Banca Mondială, demonstrează că cooperarea Belt and Road va reduce costurile comerțului mondial cu 1,1% până la 2,2%, ceea ce va spori rata de creștere economică globală cu cel puțin 0,1% în 2019.
Proiectele majore s-a schimbat de la design la program bine conturat. Prin participare la cooperările Belt and Road, Maldivele au creat primul pod transversal, iar Jamaica, Muntenegru, Uganda și alte țări au construit prima autostradă. A început construcția căii ferate de mare viteză din Indonezia și a căii ferate care va uni Ungaria cu Serbia, iar perspectiva interconexiunii se îmbunătățește în mod constant. Cooperarea financiară în cadrul Belt and Road s-a dezvoltat rapid și a dus la finanțarea proiectelor mari. Acum trei ani, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a semnat primul proiect de finanțare comună cu Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură, iar Fondul European de Investiții și Fondul Rutier de Mătase au înființat un fond mutual de investiții și au făcut investiții reale. Participarea instituțiilor financiare internaționale a îmbogățit fondurile, ceea ce reprezintă o manifestare vie a cooperării proiectelor mari în conformitate cu normele și standardele internaționale.
Situată în zona centrală a continentului eurasiatic, România are ieșire la Marea Neagră și este străbătută de fluviul Dunărea, are condiții bune pentru transportul multimodal, cum ar fi transportul maritim, de apă, feroviar și rutier, și poate juca un rol esențial în Asia-Europa Unicom. Inițiativa Belt and Road folosește infrastructura ca piatră de temelie a conectivității. România își poate înlătura neajunsurile în porturi, drumuri și căi ferate prin cooperarea în cadrul Belt and Road, punând bazele unei creșteri economice durabile. „Pentru a fi bogat, mai întâi construiește drumul”, acesta este unul dintre trucurile Chinei de a-și menține creșterea economică rapidă de zeci de ani.
Este de remarcat faptul că de la începutul acestui an China și România au făcut progrese remarcabile în cooperarea proiectelor mari. China General Nuclear Power Corporation, CGN, a semnat un acord cu Nuclearelectrica din România pentru a înființa o societate mixtă. Construcția unităților 3 și 4 de la Cernavodă se mișcă într-o direcție pozitivă. Grupul China Communications Construction Group, în colaborare cu companii locale din Turcia, Franța și România, negociază cu guvernul român proiectul de autostradă Ploiești-Brașov, deschizând un nou model de cooperare 1 + N pentru a contribui la obținerea de beneficii reciproce și rezultate rentabile. În cazul în care proiectul este finalizat, locuitorii Bucureștiului vor putea avea mai mult timp pentru schi în timpul iernii decât pentru drum. Belt and Road sprijină rețeaua transeuropeană de transport, iar China și România pot găsi multe oportunități de cooperare în viitor. La cel de-al doilea forum al summit-ului de cooperare internațională Belt and Road, președintele chinez, Xi Jinping, a descris detaliat principiile, conceptele și obiectivele Belt and Road. Aceasta este cea mai recentă evoluție a inițiativei Chinei Belt and Road, bazată pe schimbările și cerințele țărilor de-a lungul timpurilor.
Inițiativa Belt and Road avansează cu timpul, iar cooperarea bilaterală dintre China și România are o istorie îndelungată și arată din ce în ce mai dinamică. Anul acesta marchează aniversarea a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România și aniversarea celor 15 ani de la stabilirea unui parteneriat amical de cooperare. În fața noilor oportunități istorice, există motive să credem că cooperarea dintre cele două țări în cadrul Belt and Road va găsi mai multe puncte de interes. Adâncirea relațiilor chino-române va contribui mai mult la interconectarea Asia-Europa.
Președintele chinez, Xi Jinping, și alți lideri modiali prezenți la cea de-a 22-a întâlnire informală a liderilor APEC ce a avut loc în 2014 la Beijing
China, Rusia, Georgia, Elveția și alte țări au fost implicate în semnarea unui ghid cu privirea la finanțarea Belt and Road pe 14 mai 2017
Președintele chinez, Xi Jinping, ținând discursul de deschidere al celui de-al 11-lea summit G20, desfășurat în orașul Hangzhou, provincia Zhejiang, la 4 septembrie 2016
Negocierea acordului de liber schimb China-Georgia în cadrul primului forum al Summit-ului privind Cooperarea Internațională Belt and Road din mai 2017
La 26 septembrie 2015, Summit-ul ONU pentru Dezvoltare a avut loc la sediul ONU din New York. Președintele chinez, Xi Jinping, a explicat pe deplin în cadrul întâlnirii ideea de dezvoltare cu nucleul corectitudinii, deschiderii, exhaustivității și inovației.
Masa rotundă a Summit-ului Cooperarea internațională Belt and Road cu privire la sinergizarea politicilor și strategiilor de dezvoltare Belt and Road spre îmbunătățirea conectivității și promovarea schimbului people-to-people; 15 mai, 2017, Centrul Internațional de Convenții Yanxi din Beijing
Construirea proiectului Yamal GNL, cel mai mare proiect de cooperare chino-rusească de petrol și gaze de peste mări. În 2014, când devalorizarea rublei rusești a pus proiectul într-o situație dificilă, Băncile de Dezvoltare și de Export-Import ale Chinei au oferit un sprijin financiar echivalent cu 12 miliarde de dolari, fiind un exemplu tipic al finanțării Belt and Road
Stațiile solare termoenergetice Tower din NOOR III, proiect construit de China Electric Power Construction Group. Cu o suprafață de 750 de hectare și o capacitate de 150 MW, NOOR este până în prezent proiectul de energie termică solară cu cea mai mare capacitate din lume și un proiect reprezentativ de co-construire a inițiativei Belt and Road dintre China și Maroc
1 ianuarie 2018, mecanicul de tren este pregătit să intre în cabină pentru a pleca pe noua cale ferată Addis Abeba-Djibouti, ce leagă capitalele Etiopiei și Africii de Est. După deschiderea sa spre trafic, timpul de transport de la Addis Abeba la Djibouti a fost scurtat de la 3 zile la 10 ore.
Președintele chinez, Xi Jinping, împreună cu liderii străini care au participat la primul CIIE (China International Import Expo), ce a avut loc între 5 și 10 noiembrie 2018 la Shanghai. A fost prima expoziție națională din China despre import având 3.600 de întreprinderi din peste 130 de țări care au semnat un contract pentru a participa la Expo.
În cadrul mecanismului de cooperare Gold Brick, Fuyao Glass Group a investit, în 2011, 200 de milioane de dolari pentru construirea unei noi fabrici în Rusia, cu 90% angajați ruși. Imaginea prezintă un atelier din cadrul Fuyao Glass Group.
***
În cei cinci ani de la propunerea inițiativei Belt and Road, China a semnat acorduri de liber schimb cu 13 țări dezvoltate în comun. Proiectele de investiții ale Chinei privind co-construirea Belt and Road includ construirea căilor ferate Mombasa-Nairobi, Addis Abeba-Djibouti, China-Thailanda și Ungaria-Serbia. Cu o creștere anuală de 7,2% și o investiție totală de 70 de miliarde de dolari, aceste proiecte au promovat în mod eficient cooperarea economică cu beneficii reciproce între China și alte țări implicate.
De Ziua Mondială a Presei, Bursele JTI pentru Jurnaliști anunță ediția 2019 – 2020, realizată cu sprijinul foștilor bursieri, al Asociației „Clubul Presei Economice”, al Fundației Art Production și al agenției Ad Media Consult.
Programul, aflat la 20 de ani de la prima ediție, este destinat ziariștilor care doresc să-și consolideze experiența profesională și încurajează pregătirea în domeniul politicilor europene. Totodată, contribuie la înțelegerea modului în care temele europene sunt abordate de către mass-media internațională.
Bursele JTI pentru Jurnaliști se desfășoară în trei etape:
Un training specializat, susținut în România de către experți în teme europene și economice;
O călătorie de studii de o săptămână la Bruxelles, pe durata căreia ziariștii se vor întâlni formal și informal cu oficiali ai Uniunii Europene;
Stagii de pregătire profesională, timp de patru săptămâni, la Bruxelles;
La încheierea primei etape vor fi selectați jurnaliștii care vor continua programul.
La ediția 2019 – 2020 sunt invitați ziariști din presa scrisă, radio, TV și on-line, specializați în domeniile economic, politic și social, care trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții:
Portofoliu: trei materiale de presă relevante pentru domeniile enunțate
Două scrisori de recomandare, de preferință una de la coordonatorul direct sau managerul instituției unde lucrează.
Preselecția candidaților se va face pe baza dosarului de înscriere, iar selecția pe baza unui interviu.
Data limită de depunere a dosarelor de înscriere este 1 septembrie 2019 (inclusiv), cu mențiunea Bursele JTI pentru Jurnaliști.
Bursele JTI pentru Jurnaliști au fost lansate în anul 2000, ca o continuare a programului de stagii inițiat în anii ‘90 de National Forum Foundation/Freedom House, cu sprijinul Guvernului SUA. Obiectivul programului a fost dezvoltarea cunoștințelor și abilităților jurnaliștilor, prin expunere la realitățile democrațiilor dezvoltate, practică profesională specializată, mai întâi în Statele Unite, iar ulterior la Bruxelles.
Participanții ediției actuale se vor alătura astfel celor peste 250 de colegi de breaslă care au beneficiat de-a lungul ultimilor 20 ani de Bursele JTI pentru Jurnaliști.
Programul este anunțat în fiecare an pe data de 3 mai, Ziua Mondială a Presei. Ziua mondială a libertății presei a fost instituită pentru a atrage atenţia întregii lumi asupra importanței și obligaţiei respectării libertății de exprimare, aşa cum stabilește Declarația Universală a Drepturilor Omului care, la articolul 19 arată că: „Orice om are dreptul la libertatea opiniilor și exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum și libertatea de a căuta, de a primi și de a răspândi informații și idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat”.
Dosarele de înscriere se pot depune fie online, prin intermediul site-ului www.bursejti.ro, la adresa contact@bursejti.ro, precum și print la adresa: Ad Media Consult, str. Erou Iancu Nicolae, nr.103, vila i-2 Voluntari, jud. Ilfov, cod postal 077190.
Persoana de contact: Irina Apostol, tel: 0744584620,e-mail: irina.apostol@admediaconsult.ro
Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de statele membre ale ONU în 2015, reprezintă un răspuns la problemele sociale, economice și de mediu ale lumii. Într-o abordare holistică, documentul cuantifică 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD/SDG) care țin de toate domeniile vieții noastre, și sociale, și economice, și de mediu și 169 de ținte de care nu putem să nu ținem cont în ceea ce ne propunem să facem în perioada următoare.
Cele 17 obiective ale Agendei 2030 sunt:
1) Fără sărăcie; 2) Foamete „zero”; 3) Sănătate și bunăstare; 4) Educație de calitate; 5) Egalitate de gen; 6) Apă curată și sanitație; 7) Energie curată și la prețuri accesibile; 8) Muncă decentă și creștere economică; 9) Industrie, inovație și infrastructură; 10) Inegalități reduse; 11) Orașe și comunități durabile; 12) Consum și producție responsabile; 13) Acțiune climatică; 14) Viață activă; 15) Viață terestră; 16) Pace, justiție și instituții eficiente; 17) Parteneriate pentru realizarea obiectivelor. Care dintre aceste obiective e mai important? Toate sunt importante, se intersectează.
Uniunea Europeană a dorit de la început să fie lider în implementarea Agendei 2030 și s-a dovedit cel mai activă în ceea ce privește dezvoltarea durabilă. Totuși, încă nu suntem în faza în care UE să fi definit ce vrea prin strategiile sectoriale pentru 2030. Președinția la Consiliul UE în semestrul I din 2019 aduce României oportunitatea de a juca un rol esențial în acțiunea pentru viitorul Uniunii Europene: avem o ocazie unică, să fim un catalizator al deciziilor UE în ceea ce privește Agenda 2030. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României s-a pregătit în acest sens.
Președinția Consiliului UE aduce României oportunitatea rolului de catalizator al deciziilor europene în implementarea Agendei 2030.
Pentru implementarea obiectivelor Agendei 2030 în România este important să avem o voință politică. Sub acest aspect, ambele camere ale Parlamentului României și-au declarat susținerea pentru implementarea celor 17 obiective și în aprilie 2016 au adoptat o declarație politică foarte puternică pentru instituționalizarea a ceea ce ne dorim legat de obiectivele Agendei 2030. Pentru consolidarea cadrului instituțional, pe baza declarației, în mai 2017 a fost înființat prin HG nr. 313/2017 Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, în cadrul Secretariatului General al Guvernului, cu sarcina de a coordona și monitoriza implementarea celor 17 obiective. În momentul de față, relația interinstituțională se face prin abordare multinivel, multitematic, multisectorial.
Banca Națională este o instituție care vede destul de bine problemele cu care se confruntă societatea românească; sunt probleme multe, complicate. Noi suntem foarte interesați de a găzdui, de a organiza dacă ne stă în putință, dezbateri de calitate pe astfel de probleme economice, financiare, evenimente culturale.
Bineînțeles, nu vrem să le mărim frecvența până la a plictisi societatea, nu vrem nici să abuzăm de răbdarea audienței. Totodată, din punctul de vedere al Academiei Române, cred că țara are nevoie de dezbateri pe baze academice în sensul solid al cuvântului. Academic înseamnă un format de dezbateri reglementat, încadrat în niște rigori, pentru ca dezbaterile să aibă un scop și să ajungă la niște concluzii.
Așa se prefigurează tema inițiată de ASPES, cu subiecte extrem de interesante, preocupante. Acesta este motivul pentru care Secția de Științe Economice, Sociologie și Juridice a Academiei Române intră în parteneriat cu ASPES, cu ceilalți organizatori pentru o dezbatere de idei, de teze, de opinii pe baze academice, care să ajungă la rezultate concrete.
În numărul din decembrie 2018 al revistei ECONOMISTUL, dedicat Centenarului înfăptuirii României Mari, Daniel Apostol se întreba: „Creștem sau descreștem la împlinirea Centenarului? Cum ne pregătim pentru următorii 100 de ani? Și deloc de ignorat: încotro merge astăzi România?”.
Eu mi-aș permite să dau un răspuns la întrebarea lui Daniel Apostol: „Deocamdată România crește, dar nu se dezvoltă”.
Încă din primul număr al apariției publicației ECONOMISTUL ca revistă, subsemnatul am deschis editorialul cu întrebarea: „Ce facem cu economia României?”.
De atunci și până astăzi, cu o consecvență evidentă, în paginile sale
ECONOMISTUL a abordat număr de număr probleme majore ale economiei, prin opinii ale specialiștilor, analize instituționale, dar, mai ales, prin prezentarea de propuneri și soluții pentru reconfigurarea unei economii a României în care să primeze interesul național, dar evident printr-o integrare accelerată în UE, o uniune care ea însăși este într-un proces de restructurare.
Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar și acționează ca un portal între piața imobiliară și piața de capital, reia propunerea de acordare a dividendelor în numerar din profitul obținut de companie în 2024. Propunerea, inițial supusă votului în luna iulie și neaprobată din cauza lipsei cvorumului, vizează distribuirea unui dividend brut de 0,05 lei per acțiune ordinară. Valoarea maximă a dividendelor care urmează să fie distribuite acționarilor se ridică la aproape 6 milioane de lei, sumă aferentă celor peste 118 milioane de acțiuni ordinare ale companiei. Meta Estate Trust a raportat în 2024 un profit de 10,87 milioane de lei.
„Distribuirea de dividende este o expresie a angajamentului nostru față de investitori și a încrederii pe care aceștia o au în rolul Meta Estate Trust, atât în piața de capital, cât și în cea imobiliară. Rezultatele foarte bune obținute în 2024 ne permit să propunem, pentru al doilea an consecutiv, o politică de dividend care combină plata în numerar cu acțiuni gratuite. Readucem această temă în atenția acționarilor, așa cum am promis, și ne dorim o participare care să ne permită să atingem pragul de 80% din drepturile de vot, conform Actului Constitutiv, pentru aprobarea acestei decizii. Poziția financiară solidă și cash flow-ul companiei ne oferă confortul de a face această distribuire într-un mod sustenabil și responsabil, în linie cu obiectivul nostru de a menține o politică de dividend predictibilă, care să transmită investitorilor stabilitate și încredere”, spune Bogdan Gramanschi, CEO interimar și CFO Meta Estate Trust
Aceasta este a doua oară când Meta Estate Trust propune acordarea de dividende în numerar de la listarea companiei la Bursa de Valori București. În anii anteriori, compania a remunerat acționarii printr-un mix între dividende în numerar și acțiuni gratuite (pentru profitul anului 2022), respectiv prin acordarea exclusivă de acțiuni gratuite (pentru profitul anului 2023).
Propunerea de plată în numerar a dividendelor aferente anului 2024 vizează toate acțiunile ordinare Meta Estate Trust. Propunerea va fi supusă aprobării în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA). Acționarii îndreptățiți să încaseze dividendele vor fi cei înregistrați la data de referință ce va fi stabilită prin convocatorul AGOA, iar plata dividendelor va avea loc în trimestrul IV al acestui an. Detaliile tehnice privind distribuirea vor fi comunicate ulterior, în conformitate cu reglementările aplicabile.
Pentru a facilita participarea, acționarii pot exprima voturile și prin intermediul platformei electronice eVote, până la data desfășurării Adunării Generale.
În paralel, Consiliul de Administrație a hotărât ca Bogdan Gramanschi, CFO Meta Estate Trust, să exercite funcția de CEO interimar după încheierea mandatului lui Alex Bonea, până la desemnarea noului Director General. Informațiile cu privire la rezultatele procesului de recrutare și a preluării atribuțiilor de către noul CEO al companiei vor fi comunicate public în perioada urmatoare.
de Claudia Sofianu, Partener, liderul departamentului People Advisory Services, EY România și Dan Răuț, Senior Manager, People Advisory Services, EY România
Pensia a fost, este și va fi un subiect de interes major în România, indiferent de perioada în care ne-am afla, de condițiile socio-economice, de contextul politic sau de modul de trai. Ce reprezintă pensia, cum se calculează și cum poate fi accesată, cine, când, cât și cum contribuie la stagiul de pensie și, totodată, cine, când, cât și cum poate beneficia de pensie? Astfel de întrebări vor fi mereu pe buzele românilor. De aceea, ne-am propus ca prin acest material să trecem în revistă cele mai relevante informații despre sistemul de pensii din România și, de asemenea, să subliniem și cum pot fi pensiile influențate de fiscalitate.
România are astăzi legiferat un sistem de pensii structurat pe mai mulți „piloni”: Pilonul I – aferent sistemului public de pensii, Pilonul II – reprezentând pensia privată obligatorie, Pilonul III – pensia privată facultativă, Pilonul IV – sistemul pensiilor ocupaționale. Ce înseamnă fiecare dintre acești Piloni? Pe scurt, este vorba despre:
Pilonul I
Acesta reprezintă sistemul public (de stat), administrat de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) și finanțat din contribuţiile curente ale persoanelor asigurate pe parcursul vieții lor profesionale (în prezent, pentru salariați, se reține la sursă o cotă lunară de 25% din venitul brut).
În sistemul public de pensii, asigurarea este obligatorie, prin efectul legii, pentru anumite categorii de persoane (ex. salariați, persoane fizice independente etc.) şi voluntară pentru persoanele care doresc să realizeze stagiu de cotizare în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă sau, după caz, să-şi completeze venitul asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie. La împlinirea cumulativă a unor condiții (i.e., vârsta standard de pensionare, stagiul minim de cotizare contributiv), contribuabilul are dreptul de a solicita pensia de stat lunară, care va fi calculată după o formulă stabilită prin legislația în curs, bazată pe principiul valorii punctului de pensie. Acest pilon asigură pensia de bază (de limită de vârstă, anticipată, de invaliditate, sau de urmaş), pe principiul contributivității şi solidarității inter-generaţionale.
Pilonul II
Odată cu intrarea legii (41/2004) în vigoare la 1 iulie 2006, contribuția la Pilonul II a devenit obligatorie pentru orice persoană în vârstă de până la 35 de ani care este angajată și/sau cotizează la sistemul public cu CAS (contribuție de asigurări sociale) și opțională pentru cei care au între 35 și 45 de ani.
Prin acest Pilon se urmărește ca la vârsta pensionării persoana să beneficieze de o pensie privată distinctă și complementară celei furnizate de sistemul public. Mai mult, nu costă nimic în plus în afara contribuțiilor individuale de pensii datorate în sistemul de stat deja reținute. Astfel, contribuția la Pilonul II este stabilită prin lege, se calculează ca procent din salariul brut și este parte integrantă din contribuția individuală de pensie, actualmente procentul fiind de 4,75% din totalul de 25%.
Contribuția astfel reținută și virată la Bugetul de Stat (în cazul salariaților, de către angajatori) este ulterior virată lunar de CNPP în contul individual al contribuabilului deschis la un Fond de Administrare Privat. Astfel, persoana fizică devine proprietarul activului personal acumulat.
Fondul de administrare privat va gestiona acumulările de bani și chiar le va investi în diferite active (în mod reglementat) în scopul de a le crește valoarea, profitul astfel rezultat fiind, de asemenea, contorizat în portofoliul individual.
Legea privind plata pensiilor private a fost, în ultimele luni, subiectul unei intense dezbateri publice și politice (autoritățile dorind și propunând diverseforme de modificare a prevederilor actuale, care spun că, la momentul pensionării, beneficiarul poate solicita o plată unică ori mai multe plăți eșalonate, în tranșe egale de minim 500 lei, pe o durată de maxim 5 ani. În ambele cazuri, sumele încasate vor fi impozitate, după caz, în condițiile legii în vigoare de la momentul plății.
Propunerea legislativă aprig discutată, aprobată recent de Camera Deputaților, dar încă nepromulgată (contestată de Curtea Constituțională), prevede extinderea la 8 ani a perioadei de acordare a pensiei în tranșe lunare fixe și limitarea posibilității participanților la a retrage inițial doar 30% din activul acumulat în fiecare cont de pensii private (comparativ cu 100% cât este în prezent), cu excepția bolnavilor de cancer.
Pilonul III
Este tot un sistem de pensii privat însă, spre deosebire de Pilonul II, este opțional (înscrierea și contribuțiile fiind voluntare). Acesta a fost creat cu scopul de a completa, în momentul pensionării, venitul din primele două scheme de pensii aferente Pilonilor I și II. În acest sistem, se poate contribui atât pe cont propriu, cât și prin angajator. În cazul contribuțiilor individuale lunare, acestea rămân la latitudinea fiecărui angajat, însă nu pot depăși 15% din venitul salarial lunar brut sau asimilat. Avantaje fiscale: contribuția lunară la pensia facultativă este deductibilă fiscal la calculul impozitului pe venit, în limita a 400 de euro anual – dacă este suportată direct de către angajat, iar dacă este acordată ca beneficiu de angajator, atunci este neimpozabilă la nivel de individ, tot în limita a 400 euro anual.
Pilonul IV
Pensiile ocupaționale reprezintă cel mai nou tip opțional de pensii reglementat în România (din 2020) și se constituie la inițiativa angajatorului (acesta poate stabili cuantumuri diferențiate de contribuție pentru angajații săi în funcție de vechime, funcție deținută, drepturi salariale).
Legislația permite chiar și angajaților să contribuie din propriile resurse la acest pilon, însă doar în anumite condiții. De exemplu, nu mai mult de o treime din venitul brut lunar și doar după ce se îndeplinește o perioadă de vesting (dreptul angajatului de a deține efectiv contribuțiile acumulate în contul său de pensie, în special cele plătite de angajator, după o anumită perioadă de timp prevăzută în schema de pensii ocupaţionale).
Tratamentul fiscal actual al veniturilor din pensii private în faza dedistribuție, aplicabil Pilonilor II, III si IV
Pe de-o parte, venitul care depășeste contribuțiile nete ale participanților (i.e. profitul obținut de Fondul de Administrare privat în urma investițiilor efectuate), din care se deduce plafonul neimpozabil de 3.000 lei/ lună și contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) – dacă este cazul, este impozabil cu o cotă de 10%.
Totodată, de la 1 august 2025, se reține și contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% pentru veniturile din pensii private care depășesc plafonul lunar de 3.000 lei.
Ca o concluzie, observăm că Pilonul I este singurul bazat pe redistribuire (actualii angajați contribuie pentru plata pensiilor actualilor pensionari), Pilonii II și III sunt conturi individuale, (chiar dacă unul este obligatoriu și altul facultativ) cu randamente pe piața financiară, pe când Pilonul IV e încă emergent, mai puțin popular sau aplicat de angajatori. În orice caz, putem sublinia că există anumite beneficii fiscale sesizabile prevăzute de lege atât în faza de acumulare/contribuție, dar și în cea de accesare/încasare a pensiei, în anumite condiții. Condiția este aceea de a fi informați și, prin urmare, de a putea alege cea mai potrivită variantă.
Deși poate fi văzută pentru mulți ca fiind o arhitectură complexă, sistemul de pensii actual din România urmăreşte totuși să combine o doză de protecţie socială publică cu acumularea de active private care să asigure un nivel financiar decent pentru cetățenii care ajung la vârsta de pensionare, așa încât traiul la pensie să fie cât mai apropiat de cel din timpul vieții active.
de Bogdan Petre, analist, vicepreşedinte al Asociației pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale (ASPES), redactor-șef revista Economistul
De aici plecăm, un adevăr greu de acceptat: ajutor fără respect. România plătește, iar Ucraina închide școlile românești. Din nefericire am ajuns într-un punct critic al propriei slăbiciuni diplomatice: România ajută Ucraina din toate punctele de vedere, fără să aibă niciun interes real, fără să ceară nimic în schimb, fără strategie, doar din incompetență și servilism politic. În timp ce alte state europene, precum Polonia, își calculează atent fiecare pas și negociază contracte pentru reconstrucția Ucrainei, România funcționează pe principiul „dăm, dar nu întrebăm de ce”. Nu e vorba despre solidaritate, ci despre o lipsă totală de viziune, care ne costă scump economic și cultural.
Conform estimărilor bazate pe declarații oficiale și rapoarte fragmentare, între februarie 2022 și iunie 2025, România a oferit Ucrainei ajutoare militare, financiare și umanitare în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de euro, adică 0,6% din PIB. Lipsa unui raport oficial complet din partea autorităților române face ca aceste cifre să fie doar o aproximare, ceea ce ridică întrebări suplimentare despre gestionarea banilor publici. Cea mai gravă problemă nu e cuantumul, ci faptul că valoarea exactă și structura acestor ajutoare sunt secretizate. În orice alt stat membru al Uniunii Europene, sprijinul oferit Ucrainei este public, transparent, defalcat pe componente. România însă alege calea opacității totale. Nici Ministerul Finanțelor, nici Ministerul Apărării și nici Guvernul nu publică date complete privind sumele și natura sprijinului. Asta înseamnă un lucru simplu: banii publici se duc, dar cetățenii nu au dreptul să știe cât, cum și pentru ce.
În timp ce noi finanțăm, fără control, o țară aflată în război, aceeași Ucraină răsplătește România prin reducerea drastică a școlilor cu predare în limba română, prin marginalizarea comunităților românești și prin închiderea bisericilor în care slujbele se țin în limba română. În regiunea Cernăuți, autoritățile ucrainene au decis să reducă numărul liceelor cu predare în limba română de la 20 la doar 4, limitând accesul la educație în limba maternă și distrugând treptat identitatea culturală a unei comunități de peste 400.000 de români. În Odesa, încă se mai folosește oficial expresia „limba moldovenească”, în pofida deciziei recente a Ministerului Educației de la Kiev de a recunoaște limba română ca limbă oficială de predare. Progresul e minim, atitudinea ostilă persistă. Kievul cere ajutor de la București, dar nu respectă comunitatea românească din Ucraina, nu respectă drepturile fundamentale ale românilor de acolo și nici acordurile internaționale pe care le-a semnat.
În același timp, România s-a transformat într-un stat care își ignoră propriii cetățeni pentru a-i privilegia pe refugiații ucraineni. Prin ordonanțele prelungite până la finalul lui 2025, un refugiat ucrainean primește lunar 500 lei dacă e singur sau 1.500 lei pentru o familie, plus sume forfetare de până la 2.000 lei pe lună, pentru chirii, alocații, burse, acces gratuit în școli, transport și servicii medicale. Sunt bani publici, ai contribuabilului român, care se confruntă în același timp cu spitale nefinanțate, școli închise și lipsă cronică de investiții în educație. Este absurd să vezi cum statul român găsește resurse pentru refugiați, dar nu pentru propriii profesori sau medici. România trebuie să condiționeze orice sprijin viitor de respectarea drepturilor comunității românești din Ucraina și de transparența cheltuielilor publice, transformând solidaritatea într-un parteneriat real, nu într-un act de subordonare.
Adevărata problemă este că această generozitate necontrolată vine fără strategie. România nu a cerut niciun avantaj concret în schimbul sprijinului oferit: nu contracte pentru companiile românești în programele de reconstrucție a Ucrainei, nu garanții pentru protejarea minorității române, nu parteneriate economice reale. Nimic. Alte state au făcut-o. Polonia, Germania, Franța, Italia, SUA, toate și-au securizat pozițiile economice pentru perioada postbelică, toate au deschis linii de colaborare cu guvernul ucrainean pentru reconstrucția infrastructurii, pentru furnizarea de energie, materiale de construcții, servicii. România, în schimb, tace și plătește.
Mai mult, lipsa totală de transparență asupra ajutorului acordat și asupra modului în care acești bani sunt gestionați alimentează suspiciunea că nu mai vorbim despre solidaritate, ci despre un mecanism politic netransparent. Nu există nicio structură publică de monitorizare, niciun raport detaliat, nicio informare parlamentară constantă. Se invocă „siguranța națională”, dar de fapt se ascunde incompetența. Nu este prima dată când România își sacrifică interesele naționale pentru a câștiga simpatia altora. Istoria ne arată că astfel de abordări, precum concesiile făcute fără reciprocitate în trecut, au costat scump țara. Lecția rămâne neînvățată.
Pe plan intern, consecințele acestei politici sunt vizibile. România are un sistem educațional în colaps, spitale subfinanțate, infrastructură sanitară prăbușită și o lipsă totală de investiții în resursa umană. Profesorii, medicii, cercetătorii, toți se confruntă cu tăieri, amânări, subfinanțări cronice. În loc să finanțăm educația și sănătatea, direcționăm miliarde către un conflict care nu este al nostru. În loc să reformăm economia internă, finanțăm un război din care nu vom obține nimic. România trebuie să adopte o poziție fermă: să negocieze contracte pentru firmele românești în reconstrucția Ucrainei, să ceară garanții pentru comunitatea românească și să publice rapoarte transparente. Doar așa vom fi un actor care își apără demnitatea, nu un coridor al intereselor altora.
Politic, România se află într-o poziție de subordonare totală. Suntem printre ultimele state europene care și-au apărat interesele naționale în raport cu Ucraina. Nu am cerut compensații, nu am cerut garanții, nu am condiționat sprijinul de respectarea drepturilor minorității române, nu am negociat accesul companiilor românești la contractele de reconstrucție. Pur și simplu, am acceptat să plătim fără să primim nimic în schimb. Asta nu e diplomație, e trădare de interese economice și strategice.
Când o țară ajunge să investească mai mult în problemele altora decât în propriile nevoi, înseamnă că guvernările din ultimii ani și cea actuală au eșuat lamentabil. România trăiește astăzi această realitate. Ne lăudăm că suntem „parteneri strategici” ai Ucrainei, dar în fapt suntem plătitori pasivi ai unei note de plată care nu ne aparține. Ucraina primește bani, adăpost, hrană, sprijin politic și diplomatic. România primește în schimb tăcere, dispreț total din partea autorităților ucrainiene și un viitor incert.
Niciun stat sănătos la cap nu își abandonează propriii cetățeni pentru a susține, necondiționat, un alt stat. Niciun stat responsabil nu secretizează informațiile despre cheltuielile publice. Niciun stat care se respectă nu acceptă să fie umilit diplomatic. România o face însă zi de zi, cu seninătate, într-o tăcere complice a clasei politice care confundă slugărnicia cu politica externă.
Actuala guvernare ar trebui să urmărească interesul României așa cum o fac toate celelalte țări ale UE, dar mai ales SUA, care prin președintele Trump negociază la sânge orice posibil ajutor acordat Ucrainei direct sau indirect. Trebuie să negociem și noi o poziție de forță în reconstrucția Ucrainei, altfel vom rămâne o simplă rută de transport pentru interesele altora. Vom fi coridorul pe care trec resursele, nu statul care le controlează. O colonie financiară docilă, care plătește pentru războaiele altora în timp ce își condamnă propriii copii la sărăcie, spitalele la ruină și școlile la analfabetism. România nu mai ajută, România se sacrifică fără sens. Am ajuns să confundăm slugărnicia cu diplomația și prostia cu generozitatea. Iar istoria nu iartă națiunile care își trădează propriul interes național pentru aplauze străine.
Romania Helps, Ukraine Repays with Contempt. The Bitter Lesson of a One-Sided Alliance
Here’s the harsh truth we must confront: aid without respect. Romania pays, while Ukraine cuts Romanian schools. We’ve reached a critical point of our own diplomatic weakness: Romania supports Ukraine in every way, without any real interest, without demanding anything in return, without strategy, only out of incompetence and political subservience. While other European states, like Poland, carefully calculate each step and negotiate contracts for Ukraine’s reconstruction, Romania operates on the principle of “we give, but don’t ask why.” This isn’t solidarity; it’s a complete lack of vision, costing us dearly economically and culturally.
According to estimates based on official statements and fragmented reports, between February 2022 and June 2025, Romania has provided Ukraine with military, financial, and humanitarian aid worth approximately €1.5 billion, or 0.6% of its GDP. The absence of a comprehensive official report from Romanian authorities makes these figures mere approximations, raising further questions about the management of public funds. The most serious issue isn’t the amount, but the fact that the exact value and structure of this aid are classified. In any other EU member state, support for Ukraine is public, transparent, and broken down by components. Romania, however, chooses complete opacity. Neither the Ministry of Finance, the Ministry of Defense, nor the Government publishes detailed data on the amounts and nature of the support. This means one simple thing: public money is spent, but citizens have no right to know how much, how, or for what.
While we fund a country at war without oversight, Ukraine repays Romania by drastically reducing the number of schools teaching in Romanian, marginalizing Romanian communities, and closing churches where services are held in Romanian. In the Chernivtsi region, Ukrainian authorities have decided to reduce the number of high schools teaching in Romanian from 20 to just 4, limiting access to education in the mother tongue and gradually destroying the cultural identity of a community of over 400,000 Romanians. In Odesa, the term “Moldovan language” is still officially used, despite the recent decision by Kyiv’s Ministry of Education to recognize Romanian as an official teaching language. Progress is minimal, and the hostile attitude persists. Kyiv demands aid from Bucharest but does not respect the Romanian community in Ukraine, their fundamental rights, or the international agreements it has signed.
At the same time, Romania has become a state that ignores its own citizens to prioritize Ukrainian refugees. Through ordinances extended until the end of 2025, a Ukrainian refugee receives 500 lei per month if alone, or 1,500 lei for a family, plus lump sums of up to 2,000 lei per month for rent, allowances, scholarships, free access to schools, transport, and medical services. These are public funds, paid by Romanian taxpayers, who face underfunded hospitals, closed schools, and a chronic lack of investment in education. It’s absurd to see the Romanian state find resources for refugees but not for its own teachers or doctors. Romania must condition any future support on respect for the rights of the Romanian community in Ukraine and transparency in public spending, turning solidarity into a real partnership, not an act of subordination.
The real problem is that this uncontrolled generosity lacks strategy. Romania has not demanded any concrete advantages in return for its support: no contracts for Romanian companies in Ukraine’s reconstruction programs, no guarantees for protecting the Romanian minority, no real economic partnerships. Nothing. Other states have done so. Poland, Germany, France, Italy, and the US have all secured economic positions for the post-war period, establishing cooperation lines with the Ukrainian government for infrastructure reconstruction, energy supply, construction materials, and services. Romania, meanwhile, remains silent and pays.
Moreover, the total lack of transparency regarding the aid provided and how these funds are managed fuels suspicions that this is no longer about solidarity but about an opaque political mechanism. There is no public monitoring structure, no detailed report, no consistent parliamentary briefing. “National security” is invoked, but in reality, it’s incompetence being hidden. This isn’t the first time Romania has sacrificed its national interests to gain others’ approval. History shows that such approaches, like concessions made without reciprocity in the past, have cost the country dearly. The lesson remains unlearned.
Domestically, the consequences of this policy are evident. Romania’s education system is collapsing, hospitals are underfunded, healthcare infrastructure is crumbling, and there’s a complete lack of investment in human resources. Teachers, doctors, and researchers face cuts, delays, and chronic underfunding. Instead of funding education and healthcare, we direct billions toward a conflict that isn’t ours. Instead of reforming the domestic economy, we finance a war from which we’ll gain nothing. Romania must take a firm stance: negotiate contracts for Romanian companies in Ukraine’s reconstruction, demand guarantees for the Romanian community, and publish transparent reports. Only then will we be an actor defending its dignity, not a corridor for others’ interests.
Politically, Romania is in a position of complete subordination. We are among the last European states to defend our national interests in relation to Ukraine. We haven’t demanded compensation, guarantees, or conditioned our support on respect for the Romanian minority’s rights, nor have we negotiated access for Romanian companies to reconstruction contracts. We’ve simply accepted to pay without receiving anything in return. That’s not diplomacy; it’s a betrayal of economic and strategic interests.
When a country invests more in others’ problems than in its own needs, it means the governments of recent years, including the current one, have failed miserably. Romania is living this reality today. We boast of being Ukraine’s “strategic partners,” but in reality, we’re passive payers of a bill that isn’t ours. Ukraine receives money, shelter, food, and political and diplomatic support. In return, Romania gets silence, complete contempt from Ukrainian authorities, and an uncertain future.
No sane state abandons its own citizens to unconditionally support another. No responsible state hides information about public spending. No self-respecting state accepts diplomatic humiliation. Yet Romania does so daily, with complacency, in a complicit silence from a political class that confuses subservience with foreign policy.
The current government should pursue Romania’s interests as other EU countries do, and especially the US, which, through President Trump, negotiates fiercely any potential aid to Ukraine, direct or indirect. We must negotiate a strong position in Ukraine’s reconstruction, or we’ll remain a mere transport route for others’ interests. We’ll be the corridor through which resources pass, not the state controlling them. A docile financial colony, paying for others’ wars while condemning its own children to poverty, its hospitals to ruin, and its schools to illiteracy. Romania no longer helps; it sacrifices itself senselessly. We’ve come to confuse subservience with diplomacy and foolishness with generosity. And history doesn’t forgive nations that betray their own national interest for foreign applause.
Sectorul supermarketurilor din România a încheiat 2024 cu o cifră de afaceri totală de 149 miliarde lei, în creștere cu 4,35% față de anul precedent, iar profitul net cumulat 4,1 miliarde lei, potrivit platformei de analiză financiară RisCo.ro.
Care este topul celor mai mari supermarketuri din România, conform datelor financiare raportate pentru anul 2024:
Lidl
Lidl ocupă prima poziție în clasamentul supermarketurilor din România, raportând în 2024 o cifră de afaceri în valoare de 23,97 miliarde lei și un profit net de 1,22 miliarde lei. Compania a avut 12.735 de angajați, iar vânzările per angajat s-au situat la 1,88 miliarde lei. Lidl este deținut în proporție de 100% de compania germană W E International GMBH.
Kaufland
Kaufland se clasează pe locul al doilea, cu o cifră de afaceri de 19,58 miliarde lei și un profit net de 1,15 miliarde lei. Numărul de angajați a fost de 14.592, iar vânzările per angajat au ajuns la 1,34 milioane lei. Acționarul principal al Kaufland este compania germană Kaufland International Erste GMBH, cu o participație de 99.9%.
Profi
Profi ocupă locul al treilea în top, înregistrând în 2024 o cifră de afaceri de 14,12 miliarde lei și o pierdere netă de 210 milioane lei. Compania avut 6.072 de angajați, cu o medie de 2,32 milioane lei vânzări per angajat. Acționarul principal al Profi este Delhaize The Lion Nederland BV din Olanda cu un procent de 100%.
Carrefour
Pe locul patru se află Carrefour, cu o cifră de afaceri de 12,54 miliarde lei și un profit net de 52,4 milioane lei. Numărul total de angajați a fost de 10.141, iar vânzările per angajat au fost de 1,23 milioane lei. Carrefour este deținut de Hyparlo Sas, companie din Franța, cu un procent de 94,36%.
Mega Image
Mega Image ocupă poziția a cincea, raportând o cifră de afaceri de 10,58 miliarde lei și un profit net de 116,9 milioane lei. Compania a avut 10.317 angajați, cu vânzări per angajat de 1,02 milioane lei. Acționarul principal al Mega Image este Delhaize The Lion Nederland BV din Olanda cu un procent de 100%.
Penny
Penny se situează pe locul 6, cu o cifră de afaceri de 9,44 miliarde și un profit de 224,9 milioane lei. Numărul de angajați a fost de 7.283, iar vânzările per angajat au atins 1,29 milioane lei. Lanțul Penny este deținut în proporție de 100% de compania germană Rewe Beteilingungs Holding International GMBH.
Auchan
Auchan ocupă ultimul loc în top, raportând o cifră de afaceri de 7,74 miliarde lei și o pierdere netă de 8,6 milioane lei în 2024. Compania a avut 6.663 de angajați, iar vânzările per angajat s-au situat la 1,16 milioane lei. Auchan aparține grupului francez Mulliez, fiind deținut de compania olandeză Monicole Exploitatiemaatschappij BV în proporție de 75% și de compania franceză Auchan Retail International SA în proporție de 25%.
sursa: Platforma de analiză financiară RisCo
Toate companiile din top sunt controlate de grupuri străine – în principal din Germania, Franța și Belgia. Lidl și Kaufland, ambele cu actionariat german, generează împreună peste o treime din toate vânzările din retailul alimentar din România.
Cum a evoluat piața supermarketurilor în ultimii trei ani?
Piața supermarketurilor a înregistrat o creștere moderată și constantă în ultimii trei ani. Conform datelor RisCo.ro, valoarea totală a pieței a fost:
în 2022: 127,5 miliarde lei (+17,5%);
în 2023: 143,4 miliarde lei (+12,6%);
în 2024: 149,7 miliarde lei (+4,35%).
Profitul net al industriei s-a situat între 4,1 și 4,5 miliarde lei, iar marja medie a profitului a variat între 2,7% și 3,4%. Marja de profit înregistrată este foarte scăzută, având în vedere domeniul de activitate.
Numărul total de angajați s-a menținut peste 170.000, iar vânzările per angajat au crescut treptat, de la 685.000 lei în 2022 la 875.000 lei în 2024.
Piața supermarketurilor din România se menține pe un trend ascendent moderat, dominat de Lidl și Kaufland, care cumulează peste o treime din cifra de afaceri totală a sectorului.
de Radu Gabriel Safta, ambasador al României în Australia, Noua Zeelandă și Insulele Pacificului de Sud și Dragoș Ștefan Calcan,diplomat
Rezumat
Sistemul internațional actual bazat pe reguli se confruntă cu amenințări structurale, pornind de la dorința de promovare a propriilor interese și valori ale unor state, cu implicații și accente revizioniste. Sentimentul anti-occidental, liant conjuctural al actualei colaborări dintre China și Rusia, este promovat ca formă de coagulare a unor grupări precum BRICS, ale căror state membre își doresc trecerea la o ordine mondială multipolară. Totuși, acest obiectiv nu este suficient pentru articularea unui parcurs politic coerent, în contextul intereselor divergente pe care statele membre BRICS le au atât pe plan internațional, dar și în relațiile dintre ele. Obiectivul declarat al BRICS de a se erija ca reprezentant al „Sudului Global” rămâne un deziderat departe de a fi atins. În plus, extinderea BRICS pare a dilua și mai mult unitatea grupului, prin admiterea unor state care împărtășesc rivalități istorice. Cu toate acestea, crearea unui cadru instituțional articulat ar putea aduce după sine mai multă unitate la nivelul BRICS. Către aceste evoluții pot conduce atât interese comune, precum cel pentru dedolarizarea sistemului financiar internațional, cât și reacții defensive la politicile derulate de actuala administrație americană în privința comerțului bilateral cu toate statele lumii. Pe acest fond de accelerare a competiției geopolitice împreună cu cea geoeconomică, dintre cei trei mari poli economici globali (SUE, UE, China), Uniunea Europeană riscă să fie actorul cel mai afectat de actualele evoluții internaționale, în absența unor măsuri imediate în spiritul recomandărilor cuprinse în raportul Draghi.
Sistemul internațional bazat pe reguli, aflat în vigoare după cel de-al doilea război mondial, se află într-un profund proces de tranziție, alimentat de dorința de promovare a propriilor interese și valori ale unor state, cu implicații și accente inclusiv revizioniste. Ca parte a acestei tendințe se încearcă o erijare de asumare a conducerii Sudului Global (termen generic ce include state din Africa, Orientul Mijlociu, America Latină, Asia de sud și de sud-est) de către axa Beijing – Moscova, a căror relație și apropiere, deși cu un propriu grad de complexitate și sensibilități, generează un anumit sprijin explicit sau tacit din partea multor state aflate în curs de dezvoltare.
Într-o lume tot mai fragmentată și caracterizată de o animozitate și competiție în creștere între SUA și China, sistemul de globalizare a intrat într-o perioade de descreștere, fiind favorizată tot mai mult dezvoltarea cooperării regionale. Pe acest fond, în a cărei cheie poate fi privită și cooperarea sino-rusă, o serie de state se alătură, unele conjunctural, obiectivului de schimbare a ordinii internaționale. Adesea, însă, aceste state au interese contrastante, chiar antagonice, principalul element comun fiind reprezentat de animozitatea manifestată în raport cu statele occidentale.
China și Rusia, lideri ai Sudului Global?
Ocazional, aceste state sunt reunite în anumite formate de cooperare multilaterale, precum BRICS, organizație pornită drept o inițiativă de dezvoltare și coordonare la nivel de politici globale. O asociere ce a cuprins inițial China, Rusia, India și Brazilia, iar ulterior și Africa de Sud (aceasta alăturându-se în 2011 formatului BRIC), BRICS s-a extins în 2024-2025, devenind BRICS+ prin includerea Egiptului, Etiopiei, Iranului, Indoneziei, Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite. Totodată, au devenit „parteneri”, în vederea unei extinderi ulterioare, următoarele state: Belarus, Bolivia, Cuba, Kazahstan, Nigeria, Malaezia, Thailanda, Vietnam și Uzbekistan. Numele de BRICS, ce provine de la inițialele statelor formatoare, a fost propus de economistul britanic Jim O’Neill, căpătând notorietate prin utilizarea sa de către compania multinațională Goldman Sachs.
Dacă BRICS a pornit drept o inițiativă menită să însoțească și să mascheze, într-o oarecare măsură, ambițiile Chinei de a deveni o putere mondială, venirea la conducere a lui Xi Jinping, în 2012, a condus la o schimbare de paradigmă. Prin Belt and Road Initiative, o reinterpretare a Drumului Mătăsii, China și-a asumat deschis ambițiile de mare putere, printr-o amplă strategie cu implicații geopolitice și geoeconomice. Prin proiecte complexe de infrastructură menite să conecteze terestru și maritim China de restul lumii, prin finanțarea a multiple zone economice speciale și prin penetrarea tehnologică prin intermediul comunicațiilor 5G, China a reușit să extindă acest vast proiect în 147 de state ce însumează două treimi din populația globală și 40% din PIB-ul global[1]. Concretizarea acestor proiecte și continua industrializare a țării era și este condiționată de existența unui flux continuu de importuri de materii prime, toate statele BRICS (cu excepția Indiei) fiind, de altfel, exportatori de vaste resurse minerale și energetice către China.
Anvergura în creștere a Chinei este demonstrată și de valul masiv de împrumuturi acordate, care au atins un maximum la momentul anului 2016, când China a împrumutat mai mult decât toți creditorii occidentali la un loc. La momentul actual, China are de recuperat împrumuturi scadente în 2025 cu o valoare de 35 de miliarde USD, aproximativ 60% din aceste sume fiind datorate de state vulnerabile[2]. Dincolo de dilemele intrinseci ale Chinei cu privire la recuperarea sau eșalonarea acestor datorii, existența acestora reprezintă o modalitate concretă de consolidare a rolului Renminbi (RMB), denumirea oficială a monedei chineze, pe piețele financiare internaționale, ca una dintre acțiunile concrete care să vizeze formarea unei noi ordini globale.
Pornind de la puterea financiară a Chinei, parteneriatul dezvoltat cu Rusia oferă complementaritate în încercarea de a conduce Sudul Global, în contextul experienței Moscovei în operațiuni militare și de securitate. În plus, prin efortul lor conjugat, cele două încearcă să propună statelor din Sudul Global o alternativă financiară rezilientă la sancțiuni internaționale, prin combinarea celei de a doua puteri economice globale cu un exportator de vaste resurse energetice[3].
Tendința de căutare a unei căi către un sistem internațional multipolar este accentuată de rolul primordial jucat de China ca putere ascendentă, pornind de la elementele istorice prezente în cultura politică chineză, conform cărora China s-a alăturat într-un mod refractar unei ordini internaționale deja construite, neavând posibilitatea de a dicta modul în care regulile acestei ordini au fost create[4].
În cazul Federației Ruse, dorința pentru un sistem internațional multipolar provine în mod primordial din nostalgia existentă pentru perioada imperială a statului rus, precum și după rolul avut de URSS în arhitectura internațională, inclusiv prin prisma sferelor de influență exercitate. Acestea reprezintă, de altfel, un element constitutiv din punct de vedere politic al arhitecturii statale ruse: controlarea vecinătății era primordială pentru menținerea siguranței statului rus de la finalul Evului Mediu, iar această idee s-a perpetuat de la momentul invaziei mongole din epocă și până în prezent.
Invazia intempestivă a Federației Ruse din Ucraina din 2022 și lipsa de reacție imediată, dar și subsecventă a multor state din așa zisul Sud Global accentuează ideea prevalentă a necesității sau a iminenței unei noi ordini mondiale. Deși aceste state sunt mânate de motive individuale în a nu condamna Federația Rusă pentru invazia sa ilegală, aceste considerații particulare pot fi încadrate în patru mari categorii – ipocrizia percepută în raport cu atitudinea statelor occidentale la adresa Rusiei, incapacitatea de a își diversifica relațiile (economice, militare) cu Federația Rusă suficient de rapid, preferința unei abordări percepute mai puțin riscante în raport cu alinierea la poziția statelor occidentale și, desigur, lupta pentru existența unui sistem internațional în care aceste state să nu fie nevoite să adopte o poziție favorabilă uneia dintre părți[5].
Chiar dacă Federația Rusă a reușit, după invazia din Ucraina, să își promoveze narativele și să își mențină sau sporească influența în Sudul Global, perioada ulterioară anului 2022 a adâncit dependența economică a Rusiei față de China. Pornind de la o relație asimetrică încă înainte de momentul 2022, evidențiată de ponderea schimburilor economice bilaterale în ecuația comercială internă a fiecărui stat (Fig.1), această tendință a fost exacerbată de sancțiunile internaționale impuse Rusiei, ale cărei exporturi s-au îndreptat în cantități în creștere în China (Fig. 2), pentru prețuri însă din ce în ce mai reduse.
Fig. nr. 1 Ponderea comerțului bilateral Rusia-China în totalul schimburilor comerciale ale fiecărui stat în 2022 (schimburi totale ale Rusiei în valoare de 681 miliarde USD, schimburi totale ale Chinei în valoare de 5.89 trilioane USD)[6]
Fig. nr.2 Creșterea schimburilor bilaterale Rusia-China după invadarea Ucrainei [7]
Pe fondul acestor evoluții, mai poate fi considerat tandemul ruso-chinez, aflat în căutarea unei noi ordini internaționale, ca fiind un parteneriat între egali? Cu siguranță aceasta este o întrebare ce răsună în cercurile de putere ale mai multor state din Sudul Global care și-au adâncit dependența economică față de China.
Swing states sau formula inițială a BRICS
Celelalte state membre BRICS, organizația ce dorește a contrabalansa instituții sau grupuri de lucru precum Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială sau G7, fac parte fie din categoria așa numitelor swing states (state cu influență semnificativă la nivel mondial care manifestă interes variabil pentru cooperare internațională cu diverși actori cu interese divergente). Acestea împărtășesc o serie de caracteristici – sunt actori pragmatici și profund individualiști, caută avantaje la nivel național și regional și nu se văd limitate de ordinea internațională condusă de SUA[8].
La nivelul acestui așa zis Sud Global, India, Brazilia și Africa de Sud ocupă un rol important (ca actori de plan secund, prin raportare la China și Rusia), atât prin influența regională, puterea economică (membri G20), dar și prin modul de raportare complex și ambivalent în relațiile cu China și Rusia, pe de o parte, și cu SUA și UE, pe de altă parte. Apetența de cooperare a acestor state cu diverși parteneri internaționali este ilustrată mai jos în fig. nr. 3, 4 și 5, conform analizei realizate de The German Marshall Fund of the United States of America.
India
India, după obținerea independenței, a adoptat o politică neutră în termenii Războiului Rece, parțial ca element de principiu în sprijinirea păcii mondiale, însă, mai ales, în susținerea și avansarea interesului național[9]. India, de altfel, este unul dintre membrii fondatori ai Mișcării de Nealiniere, care în timp s-a transformat în ceea ce se poate numi multialiniere, o situație de fapt ce favorizează o atitudine tranzacțională în relațiile internaționale[10]. Primul premier al statului, Jawaharlal Nehru, promitea că India nu va urma orbește niciuna din taberele internaționale, în condițiile suferințelor îndurate sub conducerea Imperiului Britanic, însă această atitudine era motivată și de convingerea că o putere în ascensiune nu trebuie să își limiteze opțiunile prin nici un demers care să îi pericliteze libertatea de acțiune din viitor, la momentul la care va deveni o putere globală[11].
India continuă dezvoltarea unei politici externe bazate pe aceleași coordonate, navigând între competiția strategică cu China, cooperarea militară cu Rusia și alinierea parțială cu statele occidentale în anumite formate de cooperare, precum QUAD (Australia, Japonia, India, SUA). Cu toate acestea, nu își dorește o lume în care SUA să rămână singura putere dominantă, încercând nu doar să țină sub control ambițiile Chinei, dar și ale oricărui alt stat care și-ar dori hegemonia sistemului internațional[12]. În pofida ambițiilor, creșterea economică a Indiei a fost inferioară celei chineze, după cum a fost și creșterea influenței în raport cu partenerii internaționali și mai ales cei din regiunea indo-pacifică. India rămâne un partener mai puțin influent decât China și în formate precum BRICS. Acest rol secundar în aceste organizații din așa zisul Sud Global ridică întrebări, pe de o parte, cu privire la capacitatea sa de a fi o putere globală și, pe de altă parte, riscă să irite puterile occidentale prin dublul rol pe care New Delhi încearcă să îl joace. Astfel, la momentul actual India alege, pe de o parte, să realizeze exerciții militare complexe cu Filipinele, într-o manevră care reclamă atenția Beijing-ului, să pregătească concomitent prima vizită a premierului Modi în China din ultimii șapte ani și să răspundă articulat nemulțumirilor SUA și UE cu privire la importurile masive de petrol din Rusia[13].
Fig. nr.3. Analiză a preferințelor de cooperare ale Indiei cu diverși parteneri internaționali[14]
Brazilia
Brazilia sprijină o ordine internațională bazată pe reguli, însă percepe actualul sistem ca fiind construit pentru a avantaja interesele SUA, motiv pentru care încearcă să limiteze această percepută tendință prin cooperarea cu organizații care sprijină schimbarea polilor de influență[15]. În acest sens, BRICS este un instrument util pentru avansarea acestui scop, reprezentând, de altfel, un format de raportare mai amplu față de incipientul IBSA Forum (India, Brazilia, Africa de Sud), format în 2003. În acest scop, Brazilia vede în cooperarea cu China o modalitate de a avansa în schimbarea unei ordini internaționale unipolare. Totuși, deși are China drept principal partener comercial și destinație predilectă de exporturi, Brazilia împărtășește evaluările SUA și UE cu privire la politicile controversate ale Chinei în materie de drepturile omului, guvernanță digitală sau proprietate intelectuală[16], iar exemplele pot continua.
Fig. nr.4. Analiză a preferințelor de cooperare ale Braziliei cu diverși parteneri internaționali[17]
Brazilia are o atitudine ambivalentă și în raport cu Federația Rusă, mai ales față de invazia din Ucraina – vizează continuarea cooperării și vizitelor diplomatice cu Federația Rusă (inclusiv pe fondul dependenței economice braziliene față de importurile de fertilizatori rusești), dar propune și propriile demersuri de mediere ale conflictului, refuză sancțiunile internaționale la adresa Rusiei (pe motivul nevalidării acestora de Consiliul de Securitate al ONU). În plus, statul sud-americans-a poziționat ca singurul stat BRICS care a susținut o rezoluție ONU care propunea retragerea tuturor trupelor rusești de pe teritoriile ucrainene[18].
Africa de Sud
Africa de Sud, lider regional african din perspectiva economiei, infrastructurii, resurselor naturale și influenței diplomatice, dar și voce credibilă a așa zisului Sud Global, prin tranziția de la regimul apartheid la democrație, identifică BRICS ca o alternativă incipientă în raport cu puterile occidentale. Congresul Național African, partidul istoric de guvernământ post-apartheid, a avut în URSS un aliat important în perioada de rezistență, iar relațiile cu Kremlinul au continuat și după democratizarea „națiunii curcubeu”. În relația cu China, Africa de Sud a refuzat presiunile occidentale pe fondul riscurilor cooperării cu HUAWEY, un centru de inovare al acestei companii fiind deschis la Johannesburg în 2023[19]. China a devenit principalul partener economic al Africii de Sud și un important investitor în modernizarea infrastructurii sale energetice, confruntată cu probleme masive.
Fig. nr.5. Analiză a preferințelor de cooperare ale Africii de Sud cu diverși parteneri internaționali[20]
Prin accederea sa în BRICS, în calitatea de membru cu cea mai redusă economie și cea mică dimensiune(în formatul pre extindere), Africa de Sud a căpătat accesul la o platformă prin care să promoveze propriile obiective de politică externă, printre care amplificarea vocii statelor africane[21] și dezvoltarea unor alternative la sistemul internațional condus conform regulilor propuse de statele occidentale. Deși ultimii ani, în care comerțul Africii de Sud a devenit tot mai legat de China, au reprezentat și o perioadă de vizibilă aliniere a guvernului de la Pretoria la obiectivele chineze în formatele multilaterale, Africa de Sud încearcă și menținerea unei relații de lucru cu SUA. Acestă politică pare a fi însă dificilă în relația cu administrația Trump, care a acuzat în repetate rânduri autoritățile de la Pretoria de discriminarea populației albe și a impus Africii de Sud cele mai mari tarife comerciale dintre statele sub-sahariene.
Direcția actuală a acestor trei state nu este însă neapărat unitară sau de neclintit, tocmai denumirea de swing state evidențiind posibilitatea schimbării direcției la un anumit punct de inflexiune. Acest aspect trebuie avut în vedere în contextul elementelor de politică internă specifice fiecărui stat. Astfel, în India, partidul prim-ministrului Narendra Modi a câștigat trei alegeri succesive, însă orice viitor ciclu electoral se poate dovedi mai complicat în relația cu electoratul, pe fondul erodării inerente specifice guvernării pe perioade lungi. În Africa de Sud, partidul tradițional de conducere în era post-apartheid, African National Congress experimentează deja această eroziune, fiind nevoit să guverneze, pentru prima dată, în cadrul unei alianțe politice, iar următoarele alegeri îi pot diminua și mai mult rolul pe scena politică internă. În Brazilia, mandatul fostului președinte Bolsonaro indică existența unui electoral suficient de consistent pentru o guvernare conservatoare care să fie mai puțin deschisă către cooperarea cu China, toate cele trei state fiind susceptibile unor ajustări ale politicii externe pe termen mediu.
BRICS + , coeziune în minus?
În privința noilor membri BRICS, singurul element comun al acestora pare a fi reprezentat de aceeași dorință de a sprijini apariția unui sistem internațional multipolar. Relațiile dintre aceste state sunt caracterizate de anumite animozități sau interese contrastante – Egiptul și Etiopia se află într-o dispută diplomatică de ani de zile pe tema utilizării apelor Nilului, Egiptul și Emiratele Arabe Unite susțin facțiuni diferite în conflictul din Sudan, iar Iranul și Arabia Saudită împărtășesc o îndelungată rivalitate regională. Altele, precum Indonezia, au relații complexe și pe alocuri ambivalente cu liderii informali ai BRICS. În pofida apropierii economice de China și a investițiilor majore chineze în sectorul industrial din Indonezia, Jakarta este nevoită să gestioneze o relație politică complicată cu Beijingul în Marea Chinei de Sud, în contextul în care ambele state revendică anumite poziții insulare. În paralel, Indonezia își consolidează comerțul cu Uniunea Europeană, inclusiv prin anticipata finalizare a unui acord de liber schimb până la finalul anului 2025, după 10 de ani de negocieri, însă președintele indonezian alege să viziteze Moscova în locul acceptării invitației de a participa la summit-ul G7 din iunie 2025.
Imaginea conferită de BRICS prin această ultimă extindere indică un spirit de coeziune tot mai redus, în pofida lărgirii acoperirii geografice, imagine ilustrată de ultimul summit BRICS (6-7 iulie 2025, Rio de Janeiro), unde, în premieră, liderii Rusiei și Chinei nu au fost prezenți (ca, de altfel, nici cei ai Egiptului și Iranului). Dacă absența lui Vladimir Putin a fost motivată de mandatul său de arest internațional emis de Curtea Penală Internațională (Brazilia fiind parte a CPI), lipsa prezenței lui Xi Jinping indică posibila pivotare a Chinei către platforme unde poate exercita o influență mai ridicată[22] sau mai eficientă în articularea unei căi comune conforme cu dorințele Beijing-ului.
Suplimentar acestor absențe, comunicatul final al summit-ului de Rio nu a condus la propunerea sau adoptarea unor politici notabile, care să depășească exprimări generice cu privire la necesitatea reformării Consiliului de Securitate al ONU sau al Fondului Monetar Internațional. Astfel, deși BRICS și-a propus a reprezenta mai mult decât o altă platformă de dialog internațional, summit-ul de Rio a evidențiat că, dincolo de retorica de schimbare a ordinii mondiale de către puterile emergente, grupul nu dispune de coeziune și de aliniere strategică pentru a genera o schimbare reală la nivel internațional[23], această tendință fiind accentuată, paradoxal, prin extinderea de la nivelul statelor membre. Singurul anunț notabil al summit-ului a vizat demararea unor discuții pentru formarea unui instrument de garantare multilateral, care ar putea crește apetitul mediului privat de a finanța proiectele de infrastructură ale BRICS. Acest element se înscrie, de altfel, în eforturile de instituționalizare orientate mai ales către laturile financiară și comercială, ca potențiali vectori care să atragă pe viitor și creșterea coeziunii politice a grupului.
Dedolarizarea, un demers incipient dar concret al BRICS
Una dintre inițiativele concrete ale BRICS care înregistrează și anumite progrese, ca parte a intenției construirii unui nou sistem internațional pornind de la cooperarea pe linie financiară, este reducerea dependenței față de dolarul american, perceput de anumite state drept un mijloc de impunere de sancțiuni internaționale[24]. De altfel, dedolarizarea se află în fața celui de-al doilea episod, după momentul crizei ostaticilor din Iran, când impunerea de sancțiuni americane a condus la scăderea ponderii dolarului la nivelul tranzacțiilor internaționale de la 77%, în 1976, la 67% în 1980. Cu toate acestea, procesul de dedolarizare din prezent (deși incipient, în condițiile în care aproximativ 90% din tranzacțiile bancare și peste jumătate din rezervele globale sunt în dolari[25]) pare mai greu a urma o tendință inversă, pe fondul tensiunilor din comerțul internațional, dar și a multiplelor alternative de plasare a fondurilor[26].
Ca parte a acestei strategii, dar cu ancore păstrate încă în realitatea actualului sistem internațional, se încadrează și tendința Chinei privind internaționalizarea Renminbi, o abordare mai degrabă pragmatică de a răspunde unei economii globale tot mai fragmentate, și nu neapărat o încercare de rivalizare a rolului dolarului la nivel internațional sau de protecție a Chinei față de riscurile geopolitice ale dependenței de dolarul american[27].
Astfel, China vizează crearea unor fluxuri alternative de schimb valutar cu partenerii strategici, generarea apariției unor bănci care să lucreze cu aceste fluxuri, formarea unor mecanisme de compensare și a unor infrastructuri de plăți internaționale alternative la modelul SWIFT, sisteme care permit, de altfel, unor state aflate sub sancțiuni internaționale, precum Rusia sau Iran, să realizeze compensarea schimburilor de petrol prin intermediul RMB[28]. Platforma ideală de dezvoltarea acestor mecanisme este reprezentată de formate precum Belt and Road Initiative sau BRICS+ (unde, de altfel, Rusia și Iran sunt state membre), pentru care dedolarizarea este un obiectiv important în încercarea de creare a unui sistem internațional multipolar. Deși neoficial, există indicii care punctează că începând cu luna martie 2025 China a finalizat conectarea unui sistem digital de plată cu anumite state ASEAN și cu șase state din Orientul Mijlociu care reușește să ocolească sistemul de comerț internațional realizat prin dolarul american[29]. Cu toate acestea, atingerea acestor obiective se poate dovedi anevoioasă. Plățile transfrontaliere în RMB, deși în creștere, reprezintă doar 3,8% la nivel global, majoritatea acestora parte a schimburilor dintre Rusia și China[30].
Adițional acestor demersuri, ca parte a eforturilor de remodelare a sistemului financiar internațional, statele BRICS au înființat în 2015 Noua Bancă de Dezvoltare, instituție care se poate profila ca o alternativă a mult mai cunoscute Bănci Mondiale. Această creștere de profil, dar și de capacitate financiară poate fi reușită prin extinderea BRICS, mai ales prin admiterea noilor membri din zona Orientului Mijlociu. Tocmai în contextul lipsei unei direcții politice comune, eforturile de instituționalizare ale BRICS, mai ales pe parte financiară, pot fi percepute ca o modalitate de articulare a unei direcții mai închegate a grupului.
Implicații asupra UE
În pofida lipsei coeziunii politice a statelor sale membre, summit-ul BRICS din 2025 a generat reacția imediată a administrației Trump, președintele SUA precizând că toate statele care se vor alinia la „politicile anti-americane ale BRICS” vor fi afectate de un surplus tarifar de 10% pentru exporturile către SUA. De altfel, conform noilor tarife anunțate de administrația Trump, cu aplicabilitate de la data de 7 august 2025, toate statele BRICS vor fi taxate consistent: 30% pentru China (conform acordului temporar), 30% pentru Africa de Sud, 50% pentru India (25% tarif de bază și o taxă suplimentară de 25% drept consecință pentru cumpărarea petrolului rusesc), 50% pentru Brazilia (10% tarif de bază și 40% suplimentar drept consecință pentru anchetarea fostului președinte Bolsonaro) și 10% pentru Rusia (cu mențiunea că schimburile bilaterale au înregistrat scăderi masive după invazia rusă din Ucraina).
Fig. 6. Principalii poli economici globali prin raportare la PIB-ul anului 2023[31]
În contextul în care relațiile economice globale riscă a se fragmenta între cei trei mari poli economici ai săi (SUA, China, Uniunea Europeană), Uniunea Europeană devine actorul cel mai vulnerabil. Acordul tarifar încheiat cu SUA, sub așteptările inițiale ale UE, vulnerabilizează poziția blocului european în perspectiva viitoarelor negocieri comerciale și poate conduce la creșterea dependenței UE față de SUA, prin angajamentul luat de a investi și a achiziționa produse din SUA în valoare de până la 750 miliarde euro în energie și până la 600 miliarde euro în alte domenii[32]. De altfel, dacă în 2013 PIB-ul agregat al UE era aproximativ egal cu cel al SUA, în prezent acesta reprezintă doar două treimi din valoarea celui american[33], demonstrând pierderea turației economiei europene, cu repercusiuni inclusiv pe plan geopolitic.
Nici perspectivele UE din relația comercială cu China nu sunt mai optimiste, chiar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, considerând că relațiile au atins un punct de inflexiune, pe fondul creșterii asimetriei balanței comerciale bilaterale și a continuării sprijinului Chinei pentru susținerea economiei Rusiei[34], după ce în ultimii ani relația era caracterizată de UE prin sintagma „partener pentru cooperare, competitor economic, rival sistemic”. În plus, conform unor sondaje realizate în Germania, la nivelul mediului de afaceri, reprezentanții din mai multe sectoare economice au atras atenția asupra practicilor companiilor chinezești de distorsionare a piețelor, dar și asupra superiorității tehnologice a acestora, care s-ar putea accentua în lipsa unor investiții semnificative[35].
Suplimentar, continuarea negocierilor între SUA și China pe teme comerciale (aplicabilitatea nivelului tarifar provizoriu aplicat de ambele state a fost din nou prelungită în august 2025 pentru încă trei luni) poate conduce la posibilitatea unui acord viitor între cele două state, având în vedere interconexiunile existente dar și dependențele reciproce (spre exemplu nevoia SUA de a importa minerale critice din China și nevoia Chinei de a importa procesoare americane pentru dezvoltarea inteligenței artificiale), care ar putea să survină la un moment în care relațiile UE-China să cunoască cel mai dificil moment din ultimele decenii.
În acest context, Uniunea Europeană își va adânci probabil dependența strategică față de Statele Unite ale Americii pe termen scurt și mediu, mai ales din punct de vedere al securității, ca singură opțiune viabilă de a răspunde provocărilor actuale din sfera geopolitică.
Pe fondul acestor evoluții și a posibilelor dezvoltări ulterioare, pentru ca Uniunea Europeană să rămână pe termen lung un actor geopolitic și geoeconomic relevant este important ca blocul european să realizeze demersuri pentru revitalizarea economiei sale, cu redobândirea competitivității și a spiritului de inovație. Un important punct de pornire în această direcție poate fi reprezentat de Raportul Draghi, ale cărui concluzii și recomandări sunt formulate în spiritul concurării cu succes pe o piață mondială fragmentată.
Îndeplinirea acestui obiectiv este însă condiționată nu doar de politici cadru trasate la nivel european, ci și de efortul conjugat al tuturor statelor membre ale Uniunii Europene. Din perspectiva României, dezvoltarea unei diplomații economice active, care să pornească de la o coordonare și o armonizare interinstituțională, este esențială pentru depășirea perioadei de incertitudine globală pe care o traversăm. În acest sens, inclusiv pentru asigurarea relevanței la nivel european din punct de vedere al competitivității și inovării este necesară o abordare holistică care să implice și să reunească mediile de afaceri, sectoarele industriale, mediile universitare, academice și cercetare împreună cu factorii de decizie și societatea civilă.
Radu Gabriel Safta deține un doctorat în relații internaționale și un masterat în administrarea afacerilor (MBA). Diplomat de carieră, ambasador al României în Australia, Noua Zeelandă și Insulele Pacificului de Sud. Fost ambasador al României în Africa de Sud și fost consul general al României la Istanbul și Toronto.
Dragoș Ștefan Calcan deține un doctorat în științe politice și un masterat în geopolitică și relații internaționale. Diplomat de carieră.
Deși Black Friday este de obicei un moment așteptat de consumatori pentru cumpărături la reducere, instabilitatea economică și scăderea puterii de cumpărare îi determină pe mulți să fie mai prudenți în acest an. Astfel, 22% spun că nu vor cumpăra nimic de Black Friday în 2025 și doar 15% dintre români vor cheltui mai mult comparativ cu anul trecut, potrivit unui sondaj realizat în octombrie la inițiativa tbi bank la nivel național, pe un eșantion de 1.011 respondenți. La polul opus, 41% reduc bugetul, în multe cazuri chiar mai mult de jumătate, iar aproape 44% încearcă să-l mențină la același nivel ca anul trecut, sperând să profite de reduceri la produsele de care au nevoie.
În ansamblu, 4 din 10 respondenți au în plan să cheltuie cel mult 700 de lei, iar alți 2 din 10 cred că vor aloca până la 1.500 de lei pentru produsele pe care așteaptă să le cumpere la reducere de Black Friday, în timp ce doar 11% cred că vor cheltui mai mult de 2.000 de lei. Peste 56% dintre respondenți vor folosi bani din economiile personale pentru aceste cumpărături de Black Friday, alți 26% vor utiliza doar banii din salariul lunii octombrie, iar 12% se bazează pe o soluție de finanțare pentru a acoperi costurile.
„Comportamentul consumatorilor din acest an reflectă o schimbare clară de atitudine față de cheltuielile impulsive și o orientare tot mai puternică spre responsabilitate financiară. Vedem că românii își calibrează bugetele în funcție de contextul economic și social, aleg să cumpere doar ce au cu adevărat nevoie și se bazează în principal pe economii, nu pe credit. Această tendință de planificare și autocontrol indică o maturizare a publicului, sub presiunea unui mediu imprevizibil, chiar dacă Black Friday rămâne un moment important pentru retail. În locul freneziei de altădată, observăm o analiză foarte atentă a ofertelor și o preferință pentru achiziții sustenabile. Pentru noi, ca instituție financiară, acest comportament este un semnal pozitiv: arată că educația financiară începe să dea roade, iar deciziile de cumpărare devin parte a unui management responsabil al banilor, nu o reacție de moment, ghidată doar de tentația reducerilor”, spune Teodora Șaguna, Head of In App Shopping, tbi.
Plata în 4 rate fără dobândă reprezintă cea mai atractivă variantă pentru 47% dintre cei care ar vrea să cumpere ceva, dar nu au toți banii, în timp ce 37% spun că vor face achiziții doar dacă au toată suma necesară. Peste 44% dintre respondenți spun că sunt interesați în special de electrocasnice, peste 40% vor urmări și reducerile de la electronice, iar 29,4% au în vizor și gama de produse IT. Aproape 72% susțin că vor să cumpere produse de care au nevoie personal sau în casă, în timp ce 32,3% ar vrea să cumpere și cadouri de Crăciun.
Peste 53% cred că reducerile din acest an vor fi mai mici decât în ediția de anul trecut, mai ales în contextul creșterii TVA, în timp ce 32,2% spun că acestea vor fi la fel. În ceea ce privește modul în care sunt alese produsele, aproape 41% spun că se uită la cel mai mic preț pentru produsele de care au nevoie, 30% cumpără doar dacă prețul este la nivelul dorit, iar 22,2% fac achiziția doar dacă reducerea este una substanțială.
Sondajul tbi bank a analizat modul în care românii vor să facă achizițiile de Black Friday și Crăciun și a fost desfășurat în octombrie 2025, la nivel național, prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.011 utilizatori de internet din România. Peste 53% dintre participanți sunt de sex masculin, iar peste 30% dintre respondenți lucrează în sectorul de stat.
Șapte din zece români declară că principalul motiv pentru care își schimbă comportamentul de consum este dorința de a-și reduce factura la energie, arată un studiu realizat de Leroy Merlin România. În contextul liberalizării prețurilor la energie și al nevoii tot mai mari de eficiență, retailerul specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit vine în sprijinul consumatorilor cu o gamă extinsă de produse și soluții care contribuie la reducerea costurilor lunare la utilități, prin creșterea eficienței energetice a locuințelor.
Studiul, realizat cu AHA Moments, pe un eșantion de peste 1.000 de persoane, arată că, în ultimele șase luni, românii s-au orientat în special către măsuri simple și accesibile pentru economisirea energiei – opt din zece respondenți din segmentul 55–65 de ani au înlocuit becurile clasice cu LED-uri și au adoptat obiceiuri de consum mai responsabile. Aproximativ o treime dintre gospodării au făcut investiții mai consistente, precum achiziția de electrocasnice eficiente energetic sau izolarea termică a locuinței.
Pentru următoarele 12 luni, intențiile de investiții se mută către soluții cu impact pe termen lung, mai arată studiul. Trei din zece români își propun să achiziționeze electrocasnice eficiente energetic, iar unul din patru să realizeze lucrări de izolare termică. Totodată, interesul pentru energie regenerabilă se află pe o pantă ascendentă – peste 20% dintre respondenți declară că intenționează să instaleze panouri fotovoltaice sau alte surse alternative, de două ori mai mult față de ultimele șase luni.
„Observăm o evoluție semnificativă în comportamentul consumatorilor români, care manifestă un interes crescut pentru eficientizarea energetică a locuințelor. Această tendință este susținută de contextul actual, în care 77% dintre locuințele din România necesită intervenții de renovare energetică, iar facturile la energie s-au dublat. Obiectivul nostru este să sprijinim clienții, oferindu-le acces la o gamă completă de produse și soluții – de la izolarea locuințelor la sisteme de încălzire eficiente – care sunt accesibile, ușor de implementat și concepute pentru a genera un impact direct în reducerea consumului energetic și a costurilor asociate”, declară Mihaela Voinea, Director Dezvoltare Durabilă, Leroy Merlin România.
Reducerea costurilor rămâne principalul motor al deciziilor – șapte din zece români consideră factura la energie drept principala motivație pentru a investi în eficiență. Pe locul al doilea se află creșterea confortului locuinței, urmată de grija pentru mediu, mai puternic resimțită în rândul tinerilor. Pentru persoanele peste 35 de ani, aspectele de siguranță și independență energetică cântăresc tot mai mult, în timp ce tinerii sunt atrași de tehnologii și inovații.
„Eficiența energetică este cea mai rapidă cale către independență și economie. Într-un context în care prețurile la energie fluctuează, noi le oferim clienților soluții care îi ajută să devină mai autonomi, mai responsabili și mai protejați pe termen lung. Fiecare produs eficient energetic instalat acasă înseamnă un pas către o locuință mai inteligentă și o factură mai mică”, afirmă Mathieu Bauduin, CEO Leroy Merlin România.
Pe fondul creșterii interesului pentru economisire, Leroy Merlin consolidează portofoliul de produse destinate eficienței energetice, oferind soluții utile și responsabile pentru construcții, renovări, organizare, siguranță, sănătatea și eficiența locuinței.
Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a premiat performanțele mediului de afaceri din sectoarele 2 și 5 ale Capitalei, în cadrul Topului Firmelor din București – etapa pe sectoare, eveniment desfășurat în Aula „Carol I” a Palatului CCIB.
În cadrul galei, au fost recunoscute rezultatele remarcabile ale 3.847 de companii din Sectorul 2, care, în anul 2024, au înregistrat o cifră de afaceri cumulată de 171,42 miliarde de lei și un profit de exploatare de 16,30 miliarde de lei. Activitatea economică din acest sector a susținut peste 171.000 de locuri de muncă, confirmând potențialul competitiv al mediului de business local.
De asemenea, au fost evidențiate și 2.383 de companii din Sectorul 5, cu o cifră de afaceri totală de 48,92 miliarde de lei și un profit de exploatare de 6,23 miliarde de lei, acestea contribuind la crearea a aproape 70.000 de locuri de muncă în anul precedent.
„Bucureștiul își reconfirmă, an de an, rolul fundamental în economia României. Prin dinamismul și competitivitatea companiilor sale, Capitala generează aproximativ un sfert din PIB-ul național și rămâne nu doar centrul administrativ, ci și motorul de creștere al țării. Astăzi, aducem în prim-plan două dintre sectoarele care susțin această forță economică – 2 și 5 – a căror reziliență și inițiativă antreprenorială merită apreciate, mai ales într-un context economic plin de provocări”, a declarat Iuliu Stocklosa, președintele CCIB, în deschiderea evenimentului.
Ceremonia de premiere a reunit antreprenori din cele două sectoare, reprezentanți ai administrației locale, precum și oficiali ai Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), într-un cadru dedicat dialogului dintre mediul public și cel privat.
În discursul său, Andrei Metehău, consilier al Primarului Sectorului 2, a subliniat angajamentul administrației locale față de comunitatea de afaceri: „Primăria Sectorului 2 va rămâne un partener de încredere pentru antreprenori. Domnul Primar a arătat deja deschidere față de mediul economic, iar proiectele majore pe care le vom derula în următoarea perioadă vor necesita colaborare și sprijin reciproc.”
La rândul său, Claudiu Ceti, consilier al Primarului Sectorului 5, a reafirmat sprijinul instituției pentru mediul privat și pentru cooperarea cu CCIB: „Sectorul 5 își propune să construiască o comunitate echilibrată, în care fondurile publice să se întoarcă în folosul cetățenilor. Eficientizarea cheltuirii banului public este o prioritate, iar o parte din aceste resurse sunt generate tocmai de oamenii de afaceri. Primăria a dezvoltat propriile societăți pentru a gestiona direct activitățile de salubrizare, întreținerea spațiilor verzi și lucrările de infrastructură. În parteneriatul nostru cu CCIB, ușa instituției va fi mereu deschisă.”
Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București va continua celebrarea excelenței în afaceri cu Topul Firmelor din București, care va avea loc în data de 29 octombrie.
Piața neagră a țigaretelor a scăzut în septembrie până la 9,6% din totalul consumului, comparativ cu 11,9% în luna iulie, conform companiei de cercetare Novel.
„În septembrie, se înregistrează reduceri ale comerțului ilicit în aproape toate regiunile țării. Astfel, cea mai semnificativă scădere este notată în zona de sud-vest, cu 8,5 p.p. față de septembrie, până la 10%. De asemenea, în regiunea de vest contrabanda scade cu 5,1 p.p. până la 10,1%, comparativ cu cercetarea precedentă. Pe de altă parte, în zona de sud a țării se înregistrează o majorare de 5,1 p.p. a comerțului ilegal, până la 16,2%, în luna septembrie. Din punct de vedere al provenienței produselor, prima sursă pentru piața neagră din România rămâne Bulgaria cu 35,2%, în creștere ușoară cu 0,6 p.p. comparativ cu iulie, urmată de Duty free cu 26,3% și Moldova cu 18,4%”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.
„Comerțul ilicit este o vulnerabilitate strategică pentru România, cu efecte directe asupra bugetului de stat, a competitivității economiei și a securității sociale. Nivelul actual al pieței negre este marcat de creșterea alarmantă a contrabandei cu produse din tutun din Bulgaria, devenit principalul segment cu 35,2% din totalul pieței negre. Contrabanda rămâne o prioritate pentru rețelele de crimă organizată, iar granițele României cu spațiul non-UE marcat de instabilitate politică și aderarea la spațiul Schengen transformă granița românească într-un punct fierbinte pentru traficanți. În acest context, este esențial ca sustenabilitatea economică să rămână o prioritate pentru factorii decizionali, iar propunerile fiscale la nivel național și european să fie ancorate într-un cadru coerent și predictibil, care încurajează investițiile, susține mediul de afaceri legal și rămâne un pilon esențial în combaterea economiei subterane și în dezvoltarea comunităților locale și regionale. BAT a fost în 2024 al doilea cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 11,5 miliarde de lei plătiți ca taxe și accize, și rămânem un partener de încredere al economiei românești”, a declarat Ileana Dumitru, Director pentru Afaceri externe al Ariei Europa de Sud Est din cadrul BAT.
„Este îmbucurător să vedem că majorarea din iulie a fost gestionată eficient și că în septembrie piața neagră scade sub nivelul de 10%. Considerăm că dialogul, cooperarea între instituții, eforturile autorităților și, nu în ulitmul rând, o politică fiscală coerentă, ar putea determina în continuare scăderea comerțului ilegal cu țigarete. Vom contribui și pe viitor la combaterea acestui fenomen – derulăm o nouă campanie publică anti-contrabandă, cu mesajul Contrabanda aduce infractori în comunitate, în România și în Republica Moldova, în parteneriat cu autoritățile de aplicare a legii. Urmărim astfel ca publicul să conștientizeze efectele profund negative ale comerțului ilicit asupra economiei și societății”, a precizat Antonio Vencesla, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria.
„Sectorul tutunului contribuie semnificativ la bugetul statului, este un mare exportator și un angajator de referință. În acest context, impactul nostru în economie rămâne solid: investiții constante, mii de locuri de muncă bine plătite și taxe achitate la zi, prin care Philip Morris România continuă să fie un partener serios pentru buget și pentru lanțurile locale de furnizori. În ceea ce privește comerțul ilicit cu produse din tutun, după vârful din iulie, vedem în septembrie o corecție vizibilă spre un nivel cu o singură cifră – încurajator, dar important este să se stabilizeze. Fenomenul nu se oprește la frontieră: diferențele fiscale din regiune influențează comportamentul consumatorilor, motiv pentru care consecvența calendarului de accize și cooperarea cu autoritățile fac diferența. Doar cu un cadru fiscal stabil și previzibil putem continua să ne îndeplinim rolul și să contribuim, constant și responsabil, la economia României”, a adăugat Roxana Pîntea, Director External Affairs, Philip Morris România.
„Fluctuațiile semnificative ale pieței negre de la un studiu Novel la altul arată că autoritățile române trebuie să rămână în alertă, având în vedere că și grupurile de crimă organizată dovedesc adaptabilitate și flexibilitate. Țigările se numără printre cele mai traficate produse la granița țării. Prin urmare, combaterea comerțului ilegal necesită o abordare integrată, care să includă nu doar autoritățile de aplicare a legii și sectorul privat, ci și factorii de decizie. Acest lucru devine cu atât mai important acum, când propunerea Comisiei UE pentru revizuirea Directivei privind accizele la tutun este discutată la Bruxelles. Propunerea actuală ar putea reprezenta un risc serios pentru stabilitatea pieței legale a tutunului în întreaga regiune. România, la granița UE, are nevoie de stabilitate și de politici consecvente de aplicare a legii pentru a-și proteja veniturile fiscale și integritatea pieței interne” a menționat Gerald Tijssen, Country Director, Imperial Brands Romania.
„Mandatul pe care l-am primit de la Ministerul de Finanțe prin intermediul domnului Ministru Alexandru Nazare, este clar: modernizarea și eficientizarea Autorității Vamale Romane. Asta presupune combaterea corupției, fraudei, evaziunii, contrabandei și în același timp majorarea încasărilor la bugetul de stat. În acest sens, în biroul vamal de frontieră Constanța Sud au demarat lucrările de amenajare a spațiului pentru asigurarea protecției radiologice în vederea instalării noului sistem de scanare fix cu raze X a mijloacelor de transport mărfuri (camioane/containere). Acest sistem va fi pus în funcțiune până la finalul lunii noiembrie 2025, iar până la finalul anului 2025 va mai fi pus în funcțiune încă un sistem de scanare cu raze X pentru mijloace de transport marfă camioane și containere la BVF Isaccea. De asemenea, recent, am semnat un Protocol de colaborare cu Administrația Vamală din cadrul Ministerului Finanțelor al Republicii Serbia, care stabilește măsuri pentru coordonarea eforturilor îndreptate în direcția prevenirii și combateri fraudelor vamale, schimbul de informații referitoare la analiza de risc pentru detectarea posibilelor încălcări ale legislației, organizarea de operațiuni comune de control, participarea lucrătorilor vamali la cursuri de pregătire profesională și schimburi de experiență organizate cu finanțare din fonduri europene”, a arătat Alexandru Bogdan Bălan, Președintele Autorității Vamale Române.
„Poliția de Frontieră a continuat și în această perioadă să depună eforturi susținute în direcția combaterii traficului ilegal cu produse din tutun. Astfel, în primele nouă luni ale anului, au fost confiscate aproximativ 5,1 milioane de pachete de țigări, cu o valoare estimată la peste 100 milioane de lei. Totodată, în aceeași perioadă, au fost ridicate în vederea confiscării peste 63 de tone de tutun vrac și aproximativ 23 kilograme de tutun pentru narghilea. Sunt cifre care reflectă acțiunile de amploare și activitatea constantă a lucrătorilor noștri, aflați în prima linie pentru combaterea unui fenomen care aduce prejudicii grave bugetului și societății. Este o luptă permanentă în care rezultatele se văd zi de zi, cu fiecare descoperire a polițiștilor de frontieră”, a subliniat inspectorul general al Poliției de Frontieră, chestor principal de poliție Cornel Laurian Stoica.
„În primele nouă luni ale anului 2025, Poliția Română a intensificat acțiunile de control, verificare și investigare, în vederea contracarării activităților de contrabandă cu produse din tutun. În acest context, au fost destructurate 16 grupuri infracționale organizate și au fost descoperite peste 97 de milioane de țigarete și peste 3,1 tone de tutun provenite din activități ilicite. Poliția Română își reconfirmă determinarea de a acționa consecvent, utilizând toate instrumentele legale disponibile, pentru prevenirea și combaterea fenomenului de contrabandă, în deplină cooperare cu instituțiile partenere”, a declarat directorul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – chestor de poliție Aurel Dobre.
Companiile de tutun, aflate în categoria mari contribuabili, virează anual la bugetul statului peste 22 miliarde de lei, reprezentând accize, TVA și alte taxe și contribuții.
Tesla a înregistrat livrări și venituri record în ultimul trimestru, dar nu și-a atins țintele de profit pe fondul marjelor în scădere, conform raportului său financiar publicat miercuri seară. „A fost dificil să obținem aceste venituri”, a declarat Elon Musk, CEO-ul companiei, într-o postare pe platforma sa socială X. Musk a descris compania ca fiind într-un moment de cotitură important, în care promovează inteligența artificială (AI) în aplicații din lumea reală, menționând robotul Optimus, Tesla FSD (sistem de conducere autonomă) și Robotaxi.
Compania a înregistrat venituri totale de 28,1 miliarde de dolari, o creștere de 12% față de anul precedent, depășind așteptările Wall Street de aproximativ 26,4 miliarde de dolari. Aceste rezultate au fost determinate de livrările record de vehicule – 497.099 de unități, în creștere cu 7% față de anul precedent – dar și de o creștere semnificativă de 44% a veniturilor din segmentul de producție și stocare a energiei. Tesla a raportat, de asemenea, un flux de numerar liber record de aproape 4 miliarde de dolari.
În ciuda acestor rezultate aparent impresionante, indicatorii de profitabilitate ai companiei au relevat unele dificultăți. Profitul ajustat pe acțiune a fost ușor sub estimări, la 0,50 dolari față de 0,54 dolari, reflectând o scădere de 31% față de anul precedent. Veniturile din operare au scăzut cu 40% față de anul trecut, până la 1,6 miliarde de dolari, rezultând într-o marjă operațională redusă, de 5,8%, în scădere față de 10,8% în urmă cu un an. Scăderea profitabilității a fost atribuită în parte cheltuielilor operaționale mai mari, compensațiilor pe bază de acțiuni și reducerii veniturilor din creditele de emisii reglementate. În plus, Tesla s-a confruntat cu creșterea costurilor medii pe vehicul din cauza tarifelor vamale și a reducerilor competitive de prețuri pentru întreaga sa gamă de produse.
În timpul conferinței privind rezultatele financiare, Musk a declarat că serviciul Robotaxi, fără șoferi de siguranță, ar trebui să înceapă înainte de sfârșitul anului în Austin, capitala Texasului, dar compania rămâne prudentă. Tesla se așteaptă, de asemenea, ca Robotaxi-urile sale să fie prezente în opt sau zece zone metropolitane înainte de finalul lui 2025.
În ceea ce privește roboții, Musk a anunțat planuri de a lansa Optimus V3 în primul trimestru al anului 2026, menționând că acesta va arăta mai degrabă ca o persoană în costum de robot decât ca un robot tradițional. El a prevăzut, de asemenea, că Optimus va evolua devenind o mașinărie extrem de capabilă, care ar putea îndeplini în viitor sarcini complexe, cum ar fi operațiile chirurgicale. Potrivit lui Musk, astfel de progrese ar putea juca un rol major în extinderea accesului generalizat la servicii medicale de nivel ridicat.
Însă Optimus se confruntă cu o concurență puternică din partea mai multor firme de robotică de top. Boston Dynamics, Agility Robotics și Figure AI rămân principalii rivali occidentali, fiecare dintre aceste companii promovând umanoizi comerciali precum Atlas, Digit și Figure 03 pentru utilizare în producție și logistică. Între timp, jucători chinezi precum Unitree, XPeng Robotics și Agibot își extind rapid producția și vizează obiective industriale similare. Alți concurenți, printre care Sanctuary AI și Apptronik, dezvoltă, de asemenea, umanoizi de nouă generație care urmăresc să combine inteligența artificială cu comportamentul uman pentru a fi utilizați în fabrici, depozite și medii casnice.
În ansamblu, deși Tesla a înregistrat o creștere puternică a veniturilor, alimentată de livrări record și implementări în zona de energie, presiunile continue asupra marjelor și creșterea costurilor reprezintă provocări semnificative într-un moment în care compania își continuă strategiile ambițioase de creștere și automatizare. Cu toate acestea, creșterea vânzărilor din trimestrul al treilea poate reflecta în mare măsură o creștere punctuală înainte de expirarea creditelor fiscale pentru vehiculele electrice din SUA, și nu o revenire reală a cererii. Odată cu dispariția stimulentelor și apariția pe piață a unor concurenți mai ieftini, menținerea ritmului de creștere pare dificilă.
Tesla este a doua cea mai deținută acțiune de către investitorii de pe platforma de tranzacționare și investiții eToro, la sfârșitul trimestrului trecut. Evaluarea companiei, care a crescut cu peste 80% din 2022, pare oarecum deconectată de creșterea mai lentă a veniturilor și de concurența tot mai mare. Deocamdată acțiunile sunt cotate pentru o execuție impecabilă a marilor promisiuni, cum ar fi autonomia și robotica, dar ambele sunt încă la ani distanță de a da roade din punct de vedere comercial, deoarece drumul pe care îl are de parcurs compania ar putea fi mult mai anevoios decât pare să creadă piața.
